SFANTUL ISAAC SIRUL despre incercarile duhovnicesti si mangaierile harului. SMERENIA BIRUIESTE DEZNADEJDEA COPLESITOARE: Lipsa de curaj e maica chinului. Iar rabdarea e maica mangaierii

28-01-2014 Sublinieri

Isaak

CUVINTUL XLVI

Despre felurile diferitelor incercari

si cita dulceata au in ele incercarile ce ne vin

si le rabdam pentru adevar.

Si despre treptele si felurile de vietuire,

prin care trece omul cel intelept

Virtutile urmeaza una dupa alta, ca sa nu fie calea virtutii neplacuta si grea; si pentru ca se dobindesc pe rind. Si asa faptele grele savirsite pentru bine se fac placute ca unele ce se intaresc unele pe altele in bine. Caci nimeni nu poate dobindi cu adevarat neagonisirea, de nu se convinge pe sine si nu se pregateste sa rabde incercarile cu bucurie. Si nimeni nu poate sa rabde incercarile, decit cel ce a crezut ca e ceva mai pre­sus de tihna trupeasca, protivnica necazurilor de care s-a pregatit sa se faca partas si pe care e gata sa le pri­measca.

Deci in tot cel ce s-a pregatit pe sine, se misca intii iubirea de necazuri, apoi se iveste gindul de a se face sarac de lumea aceasta. Si tot cel ce voieste sa se apro­pie de necaz mai intii se lipseste prin credinta de toa­te, apoi se apropie de necazuri. Dar cel ce se lipseste pe sine de lucrurile materiale, dar nu se lipseste de lu­crarea simturilor, adica de vaz si de auz, isi pricinuieste siesi un indoit necaz si se va chinui si necaji in chip indoit[1]. Mai bine zis ce folos e ca se lipseste de lu­crurile supuse simturilor, iar prin simturi se indulceste de ele? Caci ceea ce patimea inainte prin faptele in le­gatura cu ele, patimeste si acum din patimile pentru ele, pentru ca amintirea obisnuintei cu ele nu se depar­teaza din cugetarea lui. Caci daca nalucirile lor ivite in cugetare pricinuiesc omului durere, chiar in lipsa lucrurilor insele, ce sa spunem despre infatisarea lor apropiata? Drept aceea, buna este retragerea, caci ajuta foarte mult. Pentru ca ea imblinzeste cu barbatie gindurile si sadeste putere in vietuire si invata pe om sa suporte cu multa rabdare necazurile ce-i vin ne­aparat prin aceasta[2].

Sa nu cauti sa primesti sfat de la cineva care nu se afla in vietuirea ta, chiar daca ar fi foarte intelept. Incredinteaza mai degraba gindul tau unui om neinvatat, dar care a facut cercarea lucrurilor, decit unui filozof invatat, care vorbeste din citiri, fara cercarea lucruri­lor. Dar ce este cercarea (experienta)? Cercarea sta nu in a primi cineva privirea unor lucruri, fara sa fi luat cunostinta lor in sine insusi, ci in a simti in chip limpede prin cercare folosul si paguba lor, pentru fap­tul ca a petrecut in ele timp indelungat[3]. De multe ori un lucru pare pagubitor, dar inlauntrul lui are o lu­crare plina de folos. In acelasi fel socoteste si despre lucrul dimpotriva. Adica, de multe ori un lucru pare sa fie de folos, dar inauntru e plin de vatamare. De aceea, multi dintre oameni afla paguba in lucrurile ce par sa aduca un cistig. Dar nici de la acestia nu primim mar­turia adevarata a cunostintei[4]. Foloseste-te deci de sfatuitorul acela care stie sa probeze cu rabdare lucru­rile care cer o dreapta socoteala (un discernamint). De aceea nu oricine e vrednic de crezamint cind da un sfat, ci numai acela care mai intii si-a chivernisit bine liber­tatea lui si nu se teme de invinovatiri si de clevetiri.

Cind afli deci pace neschimbata in calea ta, teme-te, pentru ca esti departe de cararea pe care pasesc pi­cioarele obosite ale sfintilor. Caci cu cit pasesti mai si­gur pe calea ce duce spre cetatea Imparatiei si te apro­pii de cetatea lui Dumnezeu, cu atita sa ai mai mult ca semn taria incercarilor ce te intimpina. Si cu cit te apro­pii si inaintezi, cu atit se inmultesc incercarile impo­triva ta. Cind simti deci in sufletul tau incercari mai felurite si mai tari, sa stii ca in acele timpuri sufletul tau a primit cu adevarat in ascuns o alta treapta mai inalta si i s-a adaugat la starea in care se afla un har nou. Caci dupa masura harului aduce Dumnezeu peste suflet necazurile altor incercari. Nu intelege prin ele incercarile lumesti, care se intimpla unora pentru ca au pus friu rautatii in lucrurile vazute, nici tulburari tru­pesti, ci incercari ce se potrivesc calugarilor care se li­nistesc, pe care le vom deosebi mai pe urma[5].

Iar daca sufletul sufera de vreo slabiciune si nu poa­te rabda incercarile cele mari si se roaga sa nu intre in ele, iar Dumnezeu il asculta, sa stii ca in masura in care te intareste fata de incercarile cele mari, in ace­easi masura te invredniceste si de darurile cele mari. Caci nu da Dumnezeu un dar mare, fara o mare in­cercare. Pentru ca dupa incercari a rinduit Dumnezeu si darurile, potrivit cu intelepciunea Lui, pe care nu o pricep cei ziditi de El. Drept aceea, din necazurile grele ce ti se intimpla prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, sa cunosti cita cinste a primit sufletul tau din partea maririi Lui. Caci pe masura intristarii, e si mingiierea.

Intrebare: Care e deci mai inainte: incercarea si apoi darul, sau intii darul si dupa el incercarea?

Raspuns: Nu vine incercarea, daca n-a primit su­fletul mai intii in ascuns o marire peste masura lui. Ε duhul harului, pe care l-a primit mai intii. Despre aceasta da marturie incercarea Domnului si la fel in­cercarile apostolilor. Caci n-au fost lasati sa intre in incercari pina ce n-au primit mingiierea. Pentru ca ce­lor ce se impartasesc de bunatati li se cuvine sa rabde incercarile pentru ele. Caci dupa bine vine si necazul pentru el. Asa i-a placut lui Dumnezeu sa faca in toate [6].

Dar daca asa se intimpla, adica daca harul vine ina­intea incercarii, totusi simtirea incercarilor vine inain­tea simtirii harului, pentru probarea libertatii. Caci niciodata nu se arata in vreunul harul inainte de a gusta incercarile. Deci harul vine in minte inainte, dar in sim­tire, mai pe urma[7]. Drept aceea se cuvine ca in vre­mea acestor incercari sa avem doua simtiri protivnice ce nu sint intru nimic asemenea: acestea sint bucuria si frica. Bucuria ca te afli umblind pe calea calcata de sfinti, mai bine zis de Cel ce a dat viata tuturor. Si lu­crul acesta e vadit din cunostinta (diagnoza) ce ti-o dau incercarile. Iar frica trebuie s-o avem ca nu cumva din pricina mindriei sa fim ispititi de acestea[8]. Dar cei smeriti cu inima sint inteleptiti de har, ca sa le poata deosebi pe acestea si sa cunoasca care este ispita ce se iveste ca un rod al mindriei si care, cea care se iveste ca o lovitura de pe urma iubirii[9]. Caci incercarile din abatere si din sporirea vietuirii in bine se deosebesc de ispitele ce vin din parasirea cea spre povatuire, pentru trufia inimii.

Incercarile prietenilor lui Dumnezeu, care sint cei smeriti la cuget

Incercarile ce sint aduse de toiagul duhovnicesc spre inaintarea si cresterea sufletului, prin care se de­prinde si se probeaza sufletul ce se nevoieste, sint aces­tea: pregetarea, ingreunarea trupului, moleseala madu­larelor, trindavia, zapaceala cugetarii, inchipuirea sla­biciunii trupului, incetarea nadejdii pentru o vreme, intunecarea gindurilor, lipsa unui ajutor omenesc, lip­sa celor trebuincioase trupului si cele asemenea acestora. Din aceste ispite omul dobindeste un suflet in­singurat si parasit si o inima omorita si smerita. Si prin acestea este pus la incercare daca vine la dorirea Ziditorului. De aceea, Purtatorul de grija le rinduieste pe acestea spre puterea si trebuinta celor ce le primesc pe ele. In ele sint amestecate mingiierea si strimtorarile, lumina si intunericul, razboaiele si ajutoarele si, scurt vorbind, ingustarea si largimea. Ele (de se folo­sesc spre bine) sint semnul sporirii omului prin ajuto­rul lui Dumnezeu[10].

Ispitele dusmanilor lui Dumnezeu, care sint cei mindri

Iar ispitele venite prin parasirea lui Dumnezeu, im­potriva celor nerusinati ce se inalta in cugetele lor in fata bunatatii lui Dumnezeu si nedreptatesc aceasta bunatate prin mindria lor[11], sint acestea: ispitele ara­tate ale dracilor, care sint si ele mai presus de hotarul puterii sufletului [12], lipsirea de puterile intelepciunii aflatoare in ei, simtirea napraznica a nalucirii curviei, ingaduita impotriva lor spre smerirea trufiei lor, minierea grabnica, vointa de a impune voia lor, de a se cer­ta prin cuvinte, de a certa, dispretuirea inimii, desavirsita amagire a mintii, hule impotriva numelui lui Dumnezeu, ginduri nebunesti pricinuitoare de ris, mai bine zis de plins, faptul de a se face de risul oamenilor si de a-si pierde cinstea lor, de a se face de rusine si de oca­ra prin lucrarea dracilor in multe feluri, in chip ascuns si aratat, pofta de a se amesteca si petrece cu lumea, de a grai si vorbi aiurea totdeauna, in chip nebunesc, si de a nascoci pururea vreo noutate printr-o prooro­cire mincinoasa, de a fagadui multe peste puterea pro­prie. Si acestea sint cele sufletesti.

Iar in cele trupesti i se ivesc unuia ca acesta intimplari dureroase ce staruie pururea in impletire cu el si sint anevoie de destramat, intilniri cu oameni rai si necredinciosi; ba i se intimpla sa cada pe miinile unor oameni ce-l necajesc, sa i se clatine inima mereu si dintr-odata, fara pricina, din frica lui Dumnezeu. Acestia patimesc de multe ori caderi mari de pe stinci si de pe locuri inalte; si alte asemenea acestora, ce li se intimpla spre zdrobirea trupului. Si, in sfirsit, lipsa celor ce-i pot sprijini inima din puterea lui Dumnezeu si a nadejdii credintei lor; si, pe scurt, cite neputinte mai presus de putere sint aduse asupra lor, impreuna cu cele din ei. Toate acestea cite le-am insi­rat si le-am numarat fac parte din felurile ispitelor mindriei.

Iar inceputul acestora se iveste in om cind incepe sa se socoteasca pe sine intelept in ochii sai. Si acesta se misca in toate aceste rele dupa masura primirii unor astfel de ginduri ale mindriei.

Drept aceea, cunoaste din felurile ispitelor caile usuratatii cugetarii tale. Iar de vezi vreunele din aces­te incercari amestecate in incercarile spuse inainte de ele, cunoaste ca in masura in care ai din acestea, in aceeasi masura s-a cuibarit in tine mindria.

Despre rabdare

Asculta iarasi si un alt fel. Toate greutatile si neca­zurile ce nu sint rabdate au in ele un chin indoit[13]. Caci rabdarea omului micsoreaza apasarea lor. Lipsa de curaj e maica chinului. Iar rabdarea e maica mingiierii si o putere care obisnuieste sa se nasca din largimea inimii. Dar aceasta putere e greu sa o afle omul in ne­cazurile lui fara darul dumnezeiesc, care se iveste din urmarirea rugaciunii si din varsarea lacrimilor.

Despre lipsa de curaj

Cind Dumnezeu voieste sa necajeasca pe om si mai mult, il lasa sa intre pe miinile lipsei de curaj. Si aceas­ta naste in el puterea tare a trindaviei [akedia], prin care gusta o sugrumare a sufletului care e una cu gustarea ghee­nei. Iar din aceasta vine duhul iesirii din minti[14], din care rasar zeci de mii de ispite: zapaceala, iutimea, hula, defaimarea, gindurile sucite, mutarea dintr-un loc in altul si cele asemenea acestora. Iar de intrebi care este pricina lor, iti voi spune ca negrija. Leacul tuturor acestora este unul. Si in mina acestuia afla cineva indata mingiierea in sufletul sau. Si care este acesta? Smerita cugetare a inimii. Fara aceasta nu poate surpa cineva zidul acestor rele, ci le face mai degraba sa-l copleseasca[15].

Sa nu te minii pe mine ca-ti spun adevarul. Ţi-l spun, pentru ca nu l-ai cautat in sufletul tau. Dar de voiesti, intra in tara lui si vei vedea cum iti da tie dezlegare de rautatea ta. Caci pe masura smeritei tale cugetari, ti se da tie si rabdarea in necazurile tale [16]. Si dupa rabdarea ta se usureaza si greutatea necazurilor tale si vei dobindi mingiiere. Iar dupa mingiierea ta, se mareste dragostea catre Dumnezeu. Si dupa dragostea ta, se mareste bucuria ta in Duhul cel Sfint.

Totusi pe cei ce sint fii cu adevarat, Preamilostivul nu binevoieste sa-i scoata din incercarile lor, nici nu-i izbaveste de aceste incercari, ci-i imbraca cu rabdare in ele. Si toate aceste bunatati le primesc in mina rabdarii lor, spre desavirsirea sufletelor lor[17]. Hristos, Dumnezeul nostru, sa ne invredniceasca prin harul Lui sa rabdam relele pentru dragostea Lui, intru multumirea inimii. Amin.


[1] A nu avea niste lucruri, dar a privi la ele, e un chin indoit: unul consta in a nu le avea, altul in a le dori. Dorinta face neposedarea lor mai chinuitoare decit simpla neposedare.

[2] Avem aci o ilustrare a legaturii intre incercare si ispita: cind esti lipsit de anumite lucruri, suferi de o incercare, de un necaz; cind le ai, suferi de ispita de a le folosi pentru placere. Ε bine cind faci sa treaca ispita in incercare. Limba româna are doua cuvinte pentru aceste stari: incercare si ispita. Limba greaca si slava au un singur cuvint: […] Dar si in limba româna, data fiind trecerea fluida de la una la alta, e greu de a decide totdeauna care din cei doi termeni trebuie ales.

[3] Adevarata incercare, sau «cercare» sau experienta, cere deci si timp, nu ajunge o gustare trecatoare a unei situatii. Aceasta ne arata ce pret trebuie sa punem pe parerile unor teologi care se ocupa prin «studiu» (prin «cercetare») cu mistica, dar nu au facut prin traire indelungata experienta vietii in Dumnezeu.

[4] Nici de la cei care, parind ca fac lucruri rele, implinesc lucruri bune si viceversa, sa nu primim sfaturi, ci de la cei ce au o viata buna in toata limpezimea: de la cei ce fac binele prin fapte ce se arata ca bune (se poate ca aci sa fie vorba si de un fel de aplicare a dictonului: «Scopul scuza mijloacele»). Dar textul spune in continuare ca nici acestia nu sint lipsiti de clevetiri, de defaimari. Dar un semn in plus al bunatatii lor este ca nu raspund la fel la asemenea clevetiri, ci-si pastreaza pacea lor.

[5] Nu e vorba de incercari ce se intimpla calugarilor care se afla inca in treapta faptuirii, pentru ca se infrineaza de la faptele rele. Ε vorba aci de incercarile mai mari care vin peste cei din treapta inalta a linistirii. Nici acestia nu au pace neschimbata pe calea lor. Si nu e bine cind o au. Caci nu mai au prilejul sa-si intareasca incordarea in lupta pentru pazirea linistii.

[6] O aplicare a sinergiei la suportarea necazurilor. Si o intelegere a acestei sinergii (a impreuna-lucrarii libertatii cu harul), ca un mijloc de sporire duhovniceasca. Omul, dind rabdarea sa, nu o da fara sa fi pri­mit harul pentru aceasta rabdare. Si aceasta inscrie o linie de crestere duhovniceasca in viata lui. Dupa suportarea unei incercari cu ajutorul unui har, vine o alta incercare mai mare pe baza unui har mai mare.

[7] Asa e si cu harul Tainelor. Întii se ascunde saminta in pamint, apoi se arata rodul ei. Harul se da intr-un moment, dar lucrarea lui e in­delungata si efectele se arata treptat. Totusi chiar asa ascuns, harul ajuta de la inceput omului in suportarea incercarilor, in lupta cu pornirile spre pacat. Observam aci expresia «simtirea harului», care va fi reprosata sfintului Simeon Noul Teolog de Hausherr. Sfintul Simeon va spune sa nu astepte cineva mintuirea daca nu ajunge la simtirea harului. Sfintul Isaac conditioneaza simtirea harului de rabdarea si biruirea incercarilor.

[8] Aci se face o deosebire clara intre incercari si ispite, dar se arata si trecerea usoara de la unele la altele. Încercarile ne pot deveni ispite. Ca in cea mai mare parte a scrierii, avem si aci o magistrala infatisare a complexitatii contradictorii a sta­rilor sufletesti. Trebuie sa ne bucuram de incercari (de ceea ce ne doare); si in acelasi timp trebuie sa ne temem ca nu cumva indulcindu-ne numai de bucuria durerii incercarilor, sa cadem in ispita mindriei ca le putem suporta.

[9] Ceea ce se iveste ca rod al mindriei este ispita, dar poate fi si incercare (necaz); iar ceea ce se iveste ca lovitura de pe urma iubirii este incercare, dar poate fi si ispita. Numai discernamintul distinge cind fiecare din aceste urmari este incercare sau ispita.

[10] Toate acestea au atit aspectul de incercari, cit si pe cel de is­pite. Depinde de cum sint folosite: pentru iesirea din ele spre Dumnezeu, sau pentru caderea deplina. Vointa omului e cea care le da ultima calificare. Ele sint o cumpana pusa in fata omului, ca sa o aplece fie intr-o parte fie in alta. Fara ele, adica fara biruirea lor, nu poate inainta omul spre Dumnezeu. De aceea se dau pe masura nivelului la care a ajuns omul, pe masura capacitatii lui de a cistiga din ele.

[11] Nedreptatesc bunatatea lui Dumnezeu prin mindrie, pentru ca folosesc darurile date lor de aceasta bunatate, ca sa le faca neplacute oa­menilor, ca acestia sa se plinga pentru ca Dumnezeu le-a facut acelora parte de unele daruri, ca sa le foloseasca impotriva semenilor lor.

[12] Sint ispite de la draci ce intrec puterea sufletului de a le rezista, precum sint daruri de la Dumnezeu, care sint mai presus de puterea na­turala a omului. Dar cele din urma maresc puterea omului, pe cind cele dintii o anuleaza si pe cea pe care el o are.

[13] Rabdarea e o tarie spirituala care micsoreaza taria necazurilor. Prin faptul ca nu le rabzi, nu le micsorezi si nu le inlaturi. De suportat tot le suporti, caci n-ai ce face. Dar suportarea fara rabdare e indoit sau insu­tit de grea. Cu cit rabzi necazurile cu voia, cu atit pui un efort care le margineste puterea; cu cit esti mai fara rabdare in ele, cu atit le ma­resti chiar prin aceasta, parindu-ti de nesuportat, fara limita si de nestapinit prin puterea ta. Necazul care-ti apare, cind nu-l rabzi, ca nemarginit, il marginesti, il stapinesti prin rabdare, caci in ea e puterea lui Dumnezeu care-l margineste. Propriu zis simti aceasta putere cum il limiteaza. Ε si aceasta o forma a sinergiei: cu cit te incordezi mai mult in rabdare, cu atit puterea lui Dumnezeu iti ajuta sa biruiesti necazul. Aceasta se spune in continuare.

[14]  Lipsa de curaj e una cu sporirea trindaviei, ca renuntare la efor­tul de a rabda necazurile. Dar ea mareste chinul pina la proportiile unui chin de iad. Aceasta e nelimitarea iadului, care are in ea si un element subiectiv. Aceasta duce la deznadejde si la o adevarata iesire din minti. Caci e o inrudire intre iesirea din minti, deznadejde si intre sentimentul ca greutatea si durerea nu au margini. Ε in toate o lipsa de intelegere a realitatii limitate a necazului; e o intindere subiectiva a intunericului la nesfirsit. Deznadejdea si iadul sint legate astfel de slabirea vointei de a rabda si slabirea vointei, de lipsirea de harul dumnezeiesc.

[15]. Smerita cugetare, fiind o recunoastere a autolimitarii prin cu­noasterea nesfirsirii puterii dumnezeiesti, vede prin aceasta si limitarea necazurilor si primeste puterea rabdarii lor. De aceea, unde e smerita cu­getare nu poate fi iadul nelimitarii parute a necazurilor si a patimilor care sint pricina lor. Unde se vede nelimitarea lui Dumnezeu, nu se mai poate trai o alta nelimitare, cea a iadului. Prin aceasta smerita cugetare ce are evidenta nelimitarii lui Dumnezeu, limitam si durerile ce ni le poate pricinui apropierea mortii si poate ca si urmarile ei nelimitate. Iar cum prin marirea subiectiva a durerilor, le dam si un fel de marire reala pentru noi, asa prin limitarea subiectiva a urmarilor mortii, le limitam si in mod obiectiv.

[16] Este de remarcat paradoxul ca smerenia, care e autolimitare si care pare lipsa de efort, implica in ea cel mai mare efort si deci si puterea de rabdare a necazurilor, de limitare a lor, prin evidenta nelimitarii pute­rii dumnezeiesti pe care o traieste.

[17] Dumnezeu nu-i cruta de necazuri pe cei iubiti, pentru ca fara ele n-ar spori in virtutea rabdarii si a smereniei. Dar dindu-le necazuri, le da si putere sa rabde si sa se smereasca.

(din: Filocalia…, volumul X, Sfantul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevointe, Traducere si note de Pr . Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R., Bucuresti, 1981)

1-89cc18a0d3Legaturi:

***


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Parintele Dumitru Staniloae, Razboiul nevazut, Sfantul Isaac Sirul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

41 Commentarii la “SFANTUL ISAAC SIRUL despre incercarile duhovnicesti si mangaierile harului. SMERENIA BIRUIESTE DEZNADEJDEA COPLESITOARE: Lipsa de curaj e maica chinului. Iar rabdarea e maica mangaierii

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Bucuria duhovniceasca. MAICA DOMNULUI A ADUS IN LUME BUCURIA | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: CE NE ADUCE INAINTEA LUI DUMNEZEU SI FACE SA SE IMPLINEASCA CERERILE CELE BUNE ALE INIMII? Marea deosebire dintre INDRAZNEALA la Dumnezeu a celor smeriti si TUPEUL celor mandri si “smecheri”. PREDICA ARHIM. MELHISEDEC DE LA LUPȘA la Duminica
  3. Pingback: DA, DOAMNE, CA UN CÂINE… “Cine va încerca să se înfrunte cu răul în afara lui însuşi, fără ca înainte să-l fi învins pe cel Rău înlăuntrul său…” | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: CUVIOSUL NIKON VOROBIOV: “Dumnezeu Iubire ESTE, nu doar ARE iubire. Cea mai mică întoarcere spre Domnul, cea mai mică hotărâre de a merge către El stârnesc deja bucurie în cer, ajutor şi iertarea fărădelegilor” | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: CAND VEZI CA ALTA MINTE SE LUPTA CU MINTEA TA… | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: SCARA SFANTULUI IOAN: Invataturi importante pentru dreapta socoteala si pentru deslusirea unor nuante duhovnicesti si taine ale razboiului nevazut: “Se intampla uneori ca ceea ce pentru unul este leac, pentru altul este otrava“. SA NU SARIM ET
  7. Pingback: OCHII LUI DUMNEZEU. Motivele pentru care nu ne sunt ascultate intotdeauna rugaciunile si pentru care AVEM NEVOIE de dureri si necazuri ca sa (re)descoperim adevarul vietii noastre. DRAGOSTEA RANITA A LUI HRISTOS PE CARE O IGNORAM SI CARE CAUTA SA SE ODIHN
  8. Pingback: GHIMPELE IN TRUP si RELATIA REALA CU DUMNEZEU. “Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”. TREZIREA LA… COMUNIUNE | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: Ieromonahul ILARION de la Manastirea Crucea despre SUFERINTA GENERALIZATA A OMULUI MODERN si BOLILE LUI SUFLETESTI: “Relaţiile dintre oameni se degradează, pentru că avem egoismul acesta care ne macină” | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: UMBLAREA PE MARE. Predici audio de la Putna si Sihastria Putnei: AVEM NEVOIE DE CURAJ SI DE CONSECVENTA “PANA LA CAPAT” in urmarirea tintei noastre duhovnicesti. SA INDRAZNIM SA MERGEM PE APA IN LUME, URMANDU-L PE HRISTOS. Sa nu renuntam atunc
  11. Pingback: “O NOAPTE ÎN PUSTIA SFÂNTULUI MUNTE” – Povestea unei cărți de referință pentru înțelegerea autentică a RUGĂCIUNII LUI IISUS, dezlegarea enigmei PUSTNICULUI și un capitol important din cuprinsul ei: VENIREA ȘI DEPĂRTAREA HARU
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate