Părintele Vasile Păvăleanu despre ATACURILE ASUPRA BISERICII cu pretextul PANDEMIEI. Sfintele Taine VS. “sfântul televizor”? “Am devenit protestanți peste noapte? ESTE O VREME A CERNERII, ESTE UN EXAMEN PE CARE ÎL DĂM TOȚI, de la Patriarh, Mitropoliți, stareț, preot până la ultimul credincios mirean. CUM VOM TRECE ACEST EXAMEN?” (video, text)

Pr. prof. Vasile Păvăleanu despre cele cinci atacuri asupra Bisericii

„Plecand de la cele 5 etape despre care imi aduc aminte ca am vorbit anul trecut in Sfanta Biserica, as vrea sa vorbesc despre 5 atacuri pe care lumea de astazi, societatea de astazi, dusmanii Bisericii le pun impotriva Bisericii pentru ca omul sa nu primeasca apa vie. Pentru ca daca apa vie este Harul dumnezeiesc, sunt Sfintele Taine, este Casa Domnului – locasul cel sfant, este cuvantul lui Dumnezeu, este binecuvantarea lui Dumnezeu care vine inspre noi.

Vedeti, traim intr-o lume in care dusmanii Bisericii vor ca oamenii sa nu aiba parte de asa ceva, nici de har, nici de binecuvantare, nici de cuvant dumnezeiesc, de absolut nimic din cele ce Dumnezeu revarsa cu belsug si cu prisosinta asupra omului. Si care sunt aceste 5 atacuri? Vi le spun pentru ca sunteti cu totii foarte dependenti de televiziuni si nu stiu in ce masura un preot, un duhovnic, mai are influenta asupra omului. Se pare ca locul intai in educatia omului l-a luat televizorul si greu scoti ideile care provin de la televizor din sufletul omului, din conceptialui, din formarea lui. De aceea, uneori ironic am spus in aceste zile, in mai multe contexte, ca in perioada aceasta de 2 luni de pandemie si de izolare s-a canonizat un alt sfant. Pai care sfant, parinte, ca nu am auzit de nici o canonizare? Ba da, sfantul televizor, de care toti suntem dependenti si care aduce in sufletul omului nu liniste, nu pace, nu mangaiere, nu nadejde, nu speranta. Ci aduce in sufletul omului angoasa, teama, frica, cutremurare si multi oameni se feresc de virus, dar se pot imbolnavi psihic. Mai ales la oras chestiunea aceasta este mai favorabila. Stam intre patru pereti, intr-un apartament mai mic sau mai mare, fata de omul care sta la tara, mai are o curte, are o gradina, are o livada, are niste vite pe care le ingrijeste, are un ogor pe care il lucreaza, acolo aproape a fost inobservabila perioada aceasta de izolare, pe cand la oras s-a simtit si in casa, si in suflet, si in oras, si in biserica, si pretutindeni. Si ca atare, daca televiziunea [se arata] ca factor formator sau educativ in societatea noua si toti fiind dependenti de televiziuni, as vrea sa va spun ca impotriva apei celei vii pe care Dumnezeu ne-o ofera noua, iata cinci idei nastrusnice, foarte draconice, prin care sa se loveasca la ceea ce noi, crestinii ortodocsi, avem ca esenta, ca structura, ca temelie a credintei noastre.

Bunaoara, ati auzit cu Impartasania: Pai cum sa ne impartasim cu o lingurita toti oamenii? Nu cumva ne molipsim? Daca avem aceasta indoiala e grav, pentru ca nu facem atentat la lingurita cu care ne impartasim, atentam la ceea ce este in Potir. Este acolo Trupul si Sangele Domnului? Cred eu aceasta? Daca am credinta aceasta, eu, tu si oricare dintre noi, ferice de noi! Dar daca cumva se strecoara indoiala ca prin lingurita cumva ne-am putea contamina, deja indoiala a rasarit in sufletele noastre. Ne putem mantui fara Impartasanie? Nu ne putem mantui. Ei, “toata lumea” astazi are rezerve fata de Sfanta Impartasanie. Poate am exagerat ca am spus ‘toata lumea’. Dar o buna parte, un procent mare din societatea romaneasca are rezerva: cum sa ma impartasesc? Si atunci, iata, locul credintei puternice, frumos asezate de mama si de tata in sufletele noastre a inceput sa se clatine. Si clatinarea aceasta nu este buna. Inseamna ca am trecut de la credinta la necredinta si, in momentul in care apare necredinta, deja suntem sub stapanirea celui rau. De aceea, fiecare dintre noi sa isi revizuiasca gandul lui, atitudinea lui, intai de toate fata de Sfanta Impartasanie, in care credem sau nu credem, dar si atitudinea noastra fata de cei care seamana, care induc ideea aceasta ca nu trebuie sa ne impartasim, mai ales in perioada aceasta. Apropo de atacurile foarte vehemente la faptul ca Arhiepiscopul Tomisului a impartasit ieri copiii, si bine a facut, ca asa a respectat randuiala Bisericii.

O a doua idee. Ati auzit cum s-a dat porunca: in relatia dintre preot si credincios binecuvantarea poate fi data de preot si primita de catre credincios de la cel putin un metru distanta. Aoleu! Pai cum ne mai spovedim? Trebuie sa isi faca preotul asa un epitrahil de vreo 5 metri sa ajunga pana la lumanarar acolo si eu de la distanta si credinciosul la distanta sa stea sub varful epitrahilului, nu cumva sa ne apropiem. Ca binecuvantarea nu trebuie data mai de aproape. Deci este atentat la al doilea lucru esential si fundamental al credintei noastre, adica la Sfanta Spovedanie. Pai nu ne mai spovedim? Nu ma pot duce langa preot si preotul nu trebuie sa se apropie de credinciosi. Nu vrem sa ne laudam, dar toti care au venit in Postul Mare la biserica la noi pentru spovedanie, pe toti i-am spovedit, treaba noastra cum ne-am descurcat, nimeni din cei care au cerut nu au ramas in afara acestei randuieli. Am avut ingaduinta Mitropolitului nostru [si am facut in asa fel incat] am facut ca am rezolvat duhovniceste pe toata lumea, ca asa este randuiala crestina si este mai important sa ascultam de Dumnezeu decat de oameni. Ascultam si de oameni si de autoritati acolo unde este cazul, bineinteles, dupa cuvantul Domnului care zice: Dati lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu si Cezarului ce e al Cezarului.

O a treia idee. Nu avem voie sa sarutam icoanele si moastele. Cum sa saruti tu icoanele si moastele cand altii inaintea ta au sarutat icoanele si moastele? Pai icoana si moastele devin deodata pricina de contaminare de tot felul de boli. Mai mergem la Iasi la Cuvioasa Parascheva? Ii intoarcem spatele Cuvioasei Parascheva? Cand trecem pe langa o icoana, ce atitudine avem in fata unei icoane? Intoarcem spatele icoanelor? Am devenit protestanti peste noapte? Stiti ca protestantii si toti sectantii au inlaturat cinstirea Sfintelor Moaste, cinstirea icoanelor. Iata-ne pe noi, ortodocsi sadea, de 2000 de ani ortodocsi pe pamantul acesta, acum deodata ne-am gasit reformatori, nu mai avem nevoie de icoane. Pai maine-poimaine, pe la tomberoane o sa gasim icoanele aruncate din apartamentele noastre. Doamne fereste! Deci lovitura intr-un alt punct esential al credintei noastre pentru care s-a tinut un Sinod ecumenic, Sinodul al VII-lea care a hotarat clar: icoana este vrednica de cinstire si cine se inchina icoanei si o saruta aduce cinstire nu lemnului, nu zugravelii, nu maestriei artistului care a facut-o ci aduce slava si venerare si cinstire celui zugravit in icoana: lui Hristos, Maicii Domnului, sfintilor si asa mai departe.

Si inca una. Nu trebuie sa intram in biserica, biserica este focar de infectie. Ati auzit zicerea aceasta pe la televiziuni: sa nu intrati in biserica, pentru ca acolo este focar de infectie. Da, am ajuns la anii batranetii si eu, cunosc istoria Bisericii Universale in general, cunosc istoria Bisericii romanesti zbuciumate de-a lungul timpului. Intotdeauna Sfanta Biserica, casa Domnului, cea numita in Evanghelie “Casa Tatalui Meu, casa de rugaciune este”. Si toate popoarele au templele lor, au pagodele lor, au edificiile lor sfinte in care intra si se inchina dupa randuiala lor. Bunaoara, eu ca preot ortodox respect si pe musulman, cu randuiala lui, asa s-a nascut. Si pe evreu cu randuiala lui si pe budist cu randuiala lui, dar si el sa imi respecte credinta mea, ca este credinta strabunilor mei si cu lucrurile sfinte nu ne jucam. Nu pot sa accept si nimeni nu poate accepta ca mama lui sa fie batjocorita. Pentru fiecare dintre noi mama este ceva sfant. Si credinta mea este sfanta, si toate ale credintei mele sunt lucruri sfinte la care trebuie sa tinem cu pretul vietii. Or, Biserica, de-a lungul istoriei noastre zbuciumate, a fost nu doar locas de inchinare, a fost loc de mangaiere, a fost spital duhovnicesc, pentru ca e sistemul sanitar in lume dar mai ales in Romania a survenit relativ tarziu, in veacurile al XVIII-lea si al XIX-lea ne-am organizat. Ba mai mult, Biserica este cea care daruia primele spitale in Tarile Romane. Dar Biserica, prin definitia ei, este spital duhovnicesc. Cand spunem mantuire ce inseamna? Sanatatea sufletului, intai de toate, care atrage dupa sine sanatatea trupului. Si inainte de a fi medicamente multe, de a fi medicina o stiinta bine dezvoltata, românul nostru, ortodoxul nostru si-a gasit vindecarea in Sfantul Maslu, in rugaciune, in dezlegarea preotului, in asistenta religioasa, in Spovedanie si Impartasanie. Si de multe ori prin acestea vine vindecarea. Deci lucrarea medicala si lucrarea Bisericii trebuie sa fie complementare, neexcluzandu-se una pe cealalta.

Spuneam asa de lovituri in temelia credintei noastre, in cele mai sfinte adevaruri si practici ale noastre: in Spovedanie, in Impartasanie, in icoane, in moaste, in biserici ca lacas de cult.

Va pun o intrebare retorica: celelalte religii sunt tot atat de atacate? Va dau doua exemple din doua religii. Fiecare religie de fapt are ceva specific, ceva al ei care o identifica, o personalizeaza, o face unica si diferita de alte religii. Bunaoara religia iudaica. Care este baza, care este elementul unic sau cel mai puternic al credintei lor? Taierea imprejur. Taierea imprejur este o operatie chirurgicala care se face pruncului de parte barbateasca a 8-a zi de la nastere. Ei, o operatie chirurgicala ar trebui sa presupuna multa atentie medicala, sanitara, toate masurile luate ca nu cumva sa apara infectia. Citim in Biblie bunaoara ca Avraam l-a taiat imprejur pe unicul sau fiu, pe Isaac, cu o piatra ascutita. Nu cu bisturiul, nu cu instrumentar specific ci cu o piatra, ca asa i-a poruncit Dumnezeu sa il taie imprejur pe fiul sau si toti fiii de parte barbateasca ai poporului evreu sa fie taiati imprejur. Si astazi evreii se taie imprejur si operatia aceasta chirurgicala presupune mult mai multa atentie de igiena. S-a legat cineva sau a atentat cineva impotriva evreilor ca au practica taierii imprejur? Ca nu e bine ce fac, ca se pot infecta pruncutii la varsta de 8 zile? Nu a zis nimeni nimic si nici nu vor zice. Dar impotriva noastra, a ortodocsilor, tunete si fulgere, cu lingurita, cu Impartasania, si cu toate celelalte. Va mai dau un exemplu, specific religiei musulmane sau islamice. Cand se intra in moscheile lor, si ei sunt foarte credinciosi si merg in numar foarte mare acolo. Insa o practica specifica lor este descaltarea la intrare. Toti trebuie sa se descalte, nimeni nu are voie sa intre inauntru cu incaltamintea lui. Si sunt asa, cum ar fi aici toata curtea aceasta, numai papuci, fiecare lasa la usa, in pridvor cum ar fi bunaoara la noi, papucii, ce incaltaminte are in picioare si omul respectiv, fie ca este musulman practicant al religiei, fie ca este turist de alta religie trebuie neaparat sa se descalte si sa ia in picioare papucii aceia ai lor. Mai fratilor, e un miros de picioare la intrarea in moschei de nu mai poti respira. Si nu se intra cu masca acolo. Si nimeni nu a spus vreodata ca de ce asa ca nu e igienic, nimic nu s-a legat de practica aceasta a credintei, care este foarte specifica lor. Dar pe Ortodoxie, inca o data repet, toate tunurile sunt indreptate.

Asadar, iubiti credinciosi am spus toata acestea nu ca sa ne racorim noi preotii pentru situatia aceasta neplacuta. O spunem ca suntem ingandurati si preocupati si discutam la toate nivelele, ierarhi, manastiri, preoti. Toti sunt preocupati. Nu stim ce vremuri vin.

Si as vrea sa inchei cuvantul meu revenind la Sfanta Evanghelie, Cartea vietii. Inainte de Patima, Domnul nostru Iisus Hristos ii spune lui Petru: Simone, Satana v-a cerut ca sa va cearna ca pe grau. Dar Eu m-am rugat pentru tine sa nu pierzi credinta ta. Cuvinte adanci. Adica este o vreme a cernerii, este un examen pe care il dam toti, de la Patriarh, Mitropoliti, staret, preot pana la ultimul credincios mirean. Cum vom trece acest examen? Renuntand la credinta? Imputinand credinta noastra? Neimpartasindu-ne? Nespovedindu-ne? Nemergand la biserica? Pentru ca nemergand vreo doua luni poate ne-am invatat fara biserica.

Noi credem ca aveti dorul de Biserica si ne bucuram cand va vedem aici in aceasta imagine frumoasa si mai credem si stim si suntem siguri ca ati transformat casele dumneavoastra in biserici. Si v-ati rugat mult, poate nu v-ati rugat in alte vremuri cum v-ati rugat acum. Si bine ati facut! Deci daca e o vreme a cernerii si a examinarii de catre Dumnezeu a starii in care ne aflam, sa corectam atat de frumos viata noastra, incat sa iesim din aceasta perioada si sanatosi cu trupul, dar si sanatosi cu sufletul, cu mai multa credinta, cu mai multa nadejde.

Multi oameni, saracii, sunt foarte disperati, si-au pierdut nadejdea, sunt foarte tematori, foarte infricosati. Noi va indemnam asa: sa aveti o singura frica: frica de Dumnezeu. Nu spune asa Scriptura? “Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii”. Cine se teme de alte lucruri marunte, inseamna ca nu se teme de Dumnezeu. Si cine se teme de Dumnezeu cu adevarat nu se mai teme de celelalte lucruri pamantesti. Acelea sunt nimic in fata relatiei noastre cu Dumnezeu. Asadar, in aceasta perioada de semi-normalitate, sa o numim, pana probabil vom primi blagoslovenie sa ne inchinam in sfanta biserica, asa cum suntem invatati, aici afara in aceasta curte, ca intr-un templu maret al lui Dumnezeu, sa ne rugam cu totii si fie ca Domnul sa coboare binecuvantarea Sa asupra noastra!