Părintele Tudor Ciocan despre BISERICA ÎN VREMEA NEFIRESCULUI. Între ÎNFRICOȘAREA indusă extrem de MASS-MEDIA, ascultarea de Biserică și FRICA DE DUMNEZEU. “Să nu vă gândiți că ne apropiem de sfârșitul încercărilor. De-abia a început lupta cu Biserica”
Pr. Tudor Ciocan – 17 mai 2020 – Prima predica dupa starea de urgenta, cu credinciosi (Duminica a V-a dupa Pasti):
Hristos a înviat!
În continuare trăim vremuri grele și nelalocul lor, în nefirescul lor. Mulțumim lui Dumnezeu că am ajuns și aici, în curtea bisericii. Este nefiresc că nu suntem în biserică, este nefiresc că trebuie să stăm la distanțele acestea care nu sunt ale noastre, este nefiresc că nu ne putem împărtăși la Sfântul Potir, este nefiresc că trebuie să stăm cu mască pe figură.
Nefirescul acesta ridică multe probleme. E drept sau e nedrept ce se întâmplă? Este din pricina păcatelor noastre sau din pricina răutății lumii? La început, când am fost scoși din biserică, am simțit aceasta ca pe o atenționare părintească și pedeapsă – pot să spun ca atare – a lui Dumnezeu dată nouă ca popor. Și v-am spus de ce: în primul rând pentru zecile de milioane de avorturi pe care le-am făcut într-o frenezie drăcească din anii ’90 și până acuma. Și le facem în continuare. În al doilea rând pentru răspunsul nostru – nu al dumneavoastră, al celor câțiva care veniți la biserică – ci al nostru ca popor, la referendumul acela pentru familie. Acolo unde toată Biserica, prin patriarh, prin ierarhia superioară și noi preoții am spus într-un glas ceva și totuși a contat mai mult încrederea pe care oamenii din acest ținut au avut-o în mass-media.
Vedeți, această încredere este în continuare pusă la încercare. În cine avem încredere? Avem încredere în ceea ce vedem cu ochii noștri, în ce vorbim cu apropiații nostri, în ce simțim noi, sau avem încredere în ce ni se spune la televizor și pe internet? Dar la televizor e așa: aproape toată lumea, cu excepții practic insignifiante, spune același lucru. Și ceea ce se spune la televizor nu corespunde cu ceea ce vedem noi! De asemenea, mai vedem că măsurile care sunt luate, sunt luate în funcție de ceea ce vedem la televizor. Și atunci pot să mă întreb: sunt aceste măsuri drepte? Este normal să stau aici, acum, la distanța aceasta, funcție de ce văd eu cu ochii mei? Știu, o să ni se spună că ochii nostri văd foarte limitat, că n-avem o imagine de ansamblu. Dar, faptul că ni se prezintă o imagine de ansamblu (mediatică, n.n.) nu înseamnă că trebuie să o luăm ca de la Dumnezeu! Mass-media nu e Dumnezeu; mass-media are interese, uneori individuale, alteori nici nu își dă seama că e manipulată. Și chiar dacă mă uit în ansamblu, să știți, un pic mai mult decât ceea ce mi se arată – și pe date oficiale, nu pe cine știe ce site-uri obscure – și gândesc puțin cu mintea mea, îmi dau seama, de asemenea, că ceea ce mi se prezintă tot timpul, nu mi se prezintă cu adevărat ca să-mi facă o imagine de ansamblu, ci mi se prezintă ca să fiu înfricoșat. Și pentru că stau înfricoșat – să stau departe de aproapele meu, de cel drag al meu, de copii, de părinți, de bunici… Să stau departe de Hristos pentru că sunt înfricoșat! Pentru că trăim vremea ciumei negre și bubonice! Din câți suntem acum în curtea bisericii, din cam două sute de persoane, cincizeci sunt morți mâine! Cam așa este prezentat! Știti foarte bine!
Așadar, ce trebuie să facem? Dăm Cezarului ce e al Cezarului, cu oftat dăm Cezarului ce e al Cezarului. Și lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu.Fiecare poate să răspundă într-un fel sau în altul. Să hotărască ce este al Cezarului și ce este a lui Dumnezeu. Putem să spunem – și așa este, suntem într-o Biserică, avem o ierarhie și ascultăm de ierarhie. Așa este. Ni s-a poruncit de către ierarhia noastră – cu responsabilitate, sunt absolut convins – să stăm aici, afară, la distanță, să respectăm regulile acestea impuse de Cezar. Le respectăm, pentru că ascultăm de ierarhie! Ea este responsabilă pentru sufletele noastre. Și noi suntem responsabili pentru sufletele noastre, în măsura în care ascultăm de ceea ce ni se spune. Dar nu vreau să dau Cezarului frica din sufletul meu! Nu vreau și nu trebuie să rămân înfricoșat, așa cum ni se tot induce! Să ne fie frică! FRICĂ! Gândește-te așa: o să mori, o să mori! O să moară cel de lângă tine, o să se îmbolnăvească! Iată câți mor! O să se îmbolnăvească cel de lângă tine din cauza ta! Tu ești cauza morții lui! NU! În momentul în care sufletul mi se înfricoșează de aceste știri mediatice, în momentul acela deja nu i-am mai dat lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu.
Pentru că dacă este să am frică de cineva, am frică de Dumnezeu! Aceea e o frică mântuitoare! Aceea e o frică ce ne ajută cu adevărat să ne păzim de păcate. Și ne ajută cu adevărat pentru că ne duce cu gândul la Judecată, la moarte, la iad și la rai! Această frică de Dumnezeu ne învață ce să facem ca să îi placem lui Dumnezeu. Dar, dacă eu, frica mea o am pentru viața aceasta și frica mea o am de Cezar, de pedeapsa Cezarului, de porunca Cezarului, de sănătatea mea aicea, atunci eu nu mai am frică de Dumnezeu! Și atunci, atunci, inima mea în loc să se ”concentreze” pe Dumnezeu, să se deschidă către El, stă împietrită față de Dumnezeu pentru că este împietrită de frica indusă de Cezar!
Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, să facem ascultare de arhierei și de preoții noștri, dar să-i dăm lui Dumnezeu ce-i a lui Dumnezeu! Și a lui Dumnezeu este dragostea și a lui Dumnezeu este atenția noastră! A lui Dumnezeu este, cu adevărat, inima noastră! Dacă reușim asta, și facem ascultarea aceasta, așa cum ni se cere – deși este foarte dureroasă și pentru dumneavoastră și pentru noi, ca preoți, cum a fost extrem de dureroasă și toată această perioadă în care a trebuit să slujim în biserica pustie – dacă facem această ascultare cu gândul la Dumnezeu, am această nădejde că Dumnezeu ne va ajuta și ne va da gândul cel bun, ce anume să facem mai departe, ca să putem cu adevărat să trecem prin furtuna aceasta.
Și – așa cum bine spunea cineva – să nu vă gândiți că ne apropiem de sfârșit! Poate că ne apropiem, dar ne apropiem de sfârșitul lumii! Dar aici, local, nu ne apropiem de sfârșit! De-abia a început lupta cu Biserica, de-abia a început lupta cu dumneavoastră ca membri ai Bisericii și cu noi ca preoți! De acum trebuie să fim ”antrenați”! Și asta n-o vom putea face niciodată dacă nu stăm cu Hristos! N-o vom putea face niciodată dacă nu încercăm cu adevărat să ne sfătuim unii cu alții! Și dacă nu vom cere de la Dumnezeu să ne dea darul deosebirii gândurilor și al duhurilor!
Și dacă nu vom înțelege cu adevărat cum că Cezarul încearcă să ne ia sufletul cu totul! Și vom ajunge la celălalt cuvânt al Mântuitorului: “Nu vă fie teamă de cele care omoară trupul, ci să vă fie teamă de cele care omoară și trupul și sufletul!” Avem, însă, această nădejde și nu trebuie să uităm o clipă că Hristos înviind a biruit moartea și nu a biruit-o doar pentru Sine, ci și pentru oricine încearcă cu adevărat să trăiască împreună cu El!
Hristos a înviat!
(foto: Raluca Ene/ Basilica)
Legaturi:
11 Commentarii la “Părintele Tudor Ciocan despre BISERICA ÎN VREMEA NEFIRESCULUI. Între ÎNFRICOȘAREA indusă extrem de MASS-MEDIA, ascultarea de Biserică și FRICA DE DUMNEZEU. “Să nu vă gândiți că ne apropiem de sfârșitul încercărilor. De-abia a început lupta cu Biserica””