PĂRINTELE EPISCOP MACARIE MĂRTURISEȘTE: “Atunci ești ucenic al lui Hristos, CÂND ASCULȚI MAI MULT PE DUMNEZEU, DECÂT PE OAMENI. CÂND NU TACI, DEȘI UNII ÎȚI CER SĂ TACI. Când propovăduiești și când slujești, deși unii îți cer să încetezi”

Noi avem o singură cale pe care o urmăm: calea apostolească ^[1]

Împreună suntem Biserica cea vie a lui Hristos

Hristos a înviat!

Preaiubiții mei, astăzi este o zi deosebită pentru mine. Este ziua hirotoniei mele întru arhiereu, săvârșită în Vinerea Luminată de Izvorul Tămăduirii, din 2 mai 2008, iată, în urmă cu 12 ani, la altarul euharistic al Catedralei Mitropolitane din Cluj, prin punerea mâinilor vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, înconjurat de mai mulți ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre. Mulțumesc Preamilostivului Dumnezeu pentru această cruce a slujirii și mă rog, cu frică și cutremur, să împlinesc întru toate și față de toți voia Sa cea sfântă. Gândul meu se îndreaptă cu adâncă și intensă rugăciune, întru neîncetată recunoștință, către vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania al Clujului, care îmi este model de mărturisire, însă și de caldă, vie și însuflețitoare slujire, amintindu-mi cu emoție de anii de ucenicie petrecuți cu Înaltpreasfinția Sa. De asemenea, rugăciuni înalț și pentru Înaltpreasfințiții Mitropoliți Andrei și Serafim care m-au purtat în jurul altarului la primirea cerescului har al arhieriei și pentru toți ceilalți ierarhi săvârșitori ai hirotoniei mele întru arhiereu. Le sunt adânc recunoscător tuturor celor care, cu timp sau fără timp, au fost alături de mine pe cale, celor care se ostenesc în slujbe, în privegheri, în rugăciuni, tuturor celor din clerul bisericesc și din cinul monahicesc și poporului dreptmăritor, căci împreună suntem Biserica cea vie a lui Hristos.

Ești ucenic al lui Hristos, când asculți mai mult pe Dumnezeu decât pe oameni

Astăzi am citit la Sfânta Liturghie, din Faptele Apostolilor (5, 21-32), cuvinte cu putere multă. Deosebit de actuale atât pentru vremurile acestea pe care le traversăm, cât și pentru această zi. În Faptele Apostolilor ni se relatează cum Apostolii Petru și Ioan, după ce fuseseră eliberați de îngerul Domnului din temniță, învățau poporul în Templu. Arhiereii Sinedriului au pus „forțele de ordine”, cum am spune astăzi, să îi aducă pe apostoli la judecată și le-au cerut să-și înceteze propovăduirea și lucrarea. Iar, atunci, apostolii au dat acest răspuns: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni!” (Faptele Apostolilor 5, 29).

Iubite frate, iubită soră, atunci ești ucenic al lui Hristos, când asculți mai mult pe Dumnezeu, decât pe oameni. Când nu taci, deși unii îți cer să taci. Când propovăduiești și când slujești, deși unii îți cer să încetezi. Aceasta este valabil și pentru mine, ca arhiereu, și pentru tine, împreună-slujitorule al altarului, și pentru tine, iubite frate și iubită soră, care stai înaintea altarului în rugăciune.

Cu mare durere am fost martor în această perioadă a unor situații, create în contextul pandemiei, care au pus la grea încercare frați arhierei din alte țări și Biserici surori. Am văzut ierarhi sancționați pentru că au slujit Liturghia, deși ordinele statului o interziceau. Am văzut și vedem creștini care protestează față de acest regim al închiderii bisericilor. Am văzut și în România o mare urgie îndreptată asupra Bisericii noastre, deși, iată, Înalt Preasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen de la Suceava, bolnav de coronavirus, s-a împărtășit cu atâția preoți împreună-slujitori din același potir, iar ancheta epidemiologică a arătat că virusul nu s-a transmis altora pe această cale. Pentru ce, atunci, toată această împotrivire față de Biserică?

Noi avem cugetul lui Hristos și nu putem împrumuta judecata lumii

În aceste zile ale mâhnirii și nedumeririi, cuvântul viu al Apostolilor ne stă aproape de inimă și ne îmbărbătează. Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni. Desigur, aceasta nu înseamnă să sfidăm autoritățile sau să încălcăm ordinele. Înseamnă, însă, că noi avem cugetul lui Hristos și că nu putem împrumuta gândirea autorităților și judecata lumii. Mitra pe care noi ierarhii o purtăm pe creștet arată că noi judecăm cu mintea lui Hristos, cu mintea luminată de Duhul. Știm, de la Profetul Isaia (55, 8) că „gândurile lui Dumnezeu nu sunt ca gândurile oamenilor”. Ne conformăm, dar nu ne plecăm cugetele unor rațiuni slabe, omenești, contestabile, relative. Respectăm legile și ordinele, când nu avem încotro, dar nu cedăm și nu schimbăm rânduielile Bisericii după astfel de cugete lumești. Iată, și în acest context pandemic, unele țări au închis cu totul bisericile, altele, mult mai puține, printre care Suedia, unde ne aflăm noi, au ales o altă cale. Din ce în ce mai mulți apreciază acest „model suedez” de confruntare cu epidemia.

Noi însă avem o singură cale pe care o urmăm, calea apostolească: să învățăm poporul aceste „cuvinte noi” (Faptele Apostolilor  5, 32) ale lui Iisus Cel înviat, să învățăm iertarea și pocăința, să Îl dăm oamenilor pe Hristos în Sfânta Euharistie. La aceasta am fost chemați, nu cu sila, ci cu dragostea față de Hristos și față de semeni.

Doi sfinți ierarhi ne arată că, deși în exil și lipsiți de pârghiile puterii instituționale, lucrarea lor a fost mare pentru Biserică

Iubite frate, iubită soră, astăzi, în calendar, pomenim doi Sfinți Ierarhi: Atanasie cel Mare, Patriarhul Alexandriei și Atanasie III Patelarie, Patriarhul Constantinopolului. Ambii sfinți ierarhi au trăit în vremuri diferite, însă au avut în comun vremuri foarte tulburate ale Bisericii care s-a confruntat cu erezii, învălmășeli și primejdii nenumărate. Ambii sfinți au fost mai degrabă arhierei în exil, fiind nevoiți să se refugieze din calea persecutorilor și a oponenților Bisericii.

Iată, Sfântul Atanasie cel Mare, în secolul al IV-lea, a fost nevoit de cinci ori să plece în exil din cauza arienilor. Era arhiepiscop, dar se ascundea prin morminte și fântâni, în timp ce dușmanii Bisericii părea că vor birui. A fost persecutat toată viața lui, nu doar de grupările de arieni, ci și de împărații care-i sprijineau pe aceștia și chiar și de unii episcopi eretici. Mărturisirea și fermitatea Sfântului Atanasie cel Mare au biruit într-un final, în ciuda tuturor aparențelor, în ciuda faptului că victoria ereticilor părea definitivă. El este cel care a avut un rol foarte important la Sinodul Ecumenic de la Niceea, din anul 325, dar și la alcătuirea Crezului pe care îl rostim la Liturghie – toate acestea, pentru că a iubit Biserica și pentru că a făcut întocmai ca apostolii: a ascultat de Dumnezeu mai mult decât de oameni.

De partea cealaltă, Sfântul Atanasie III Patelarie a fost patriarh al Constantinopolului în secolul al XVII-lea, fiind nevoit să ia calea pribegiei. Constrâns de autoritățile turce, a căutat ajutor la țările europene creștine, însă văzând cum catolicii condiționau ajutorul de semnarea unei mărturisiri de credință papale, a renunțat. El a găsit ocrotire în Țara Moldovei, unde era domnitor Vasile Lupu, și unde a păstorit credincioșii din Galați și Brăila, vreme de 12 ani. A murit în exil, pe drumuri, pe când se întorcea din Rusia, unde fusese tot pentru a obține sprijin pentru Biserica Constantinopolului aflată în robia turcească.

Iată, așadar, cum acești doi sfinți ierarhi ne arată că, deși în exil și lipsiți de pârghiile puterii instituționale, lucrarea lor a fost mare pentru Biserică. Aceasta ne întărește pe noi căci vedem că la Dumnezeu nu autoritatea instituțională este ceva, ci autoritatea Duhului și a slujirii, autoritatea mărturisirii.

Cum poate un om, care este orb și paralizat, să nu fie povară pentru cei din jur, ci lumină, sprijin, mângâiere

Mai pomenim astăzi pe Sfânta Matrona de la Moscova, mutată la lăcașurile cerești la 2 mai 1952. Nu vreau să lungesc cuvântul meu, dar frate și soră de pretutindeni, nu ezita să alergi întru rugăciune la această mare sfântă și ajutătoare a creștinilor din vremurile de pe urmă. Câtă suferință a putut încăpea în acest trupușor, atâta har a încăput în inima acestei creștine. Născută oarbă, paralizată la 17 ani, traversând vremurile persecuției bolșevice, unicul scop al vieții sale a fost de a sluji altora. Iată minunea lui Dumnezeu: cum poate un om, care este orb și paralizat, să nu fie povară pentru cei din jur, ci lumină, sprijin, mângâiere pentru mii și mii de oameni? Aceasta a fost Sfânta Matrona și aceasta a fost minunata sa lucrare. Înaintea adormirii sale, Sfânta a zis: Toţi, toţi să veniţi la mine şi să-mi povestiţi necazurile voastre, de parcă aş fi vie, căci eu vă voi vedea, vă voi auzi şi vă voi ajuta! Să facem ascultare de acest cuvânt! Am făcut și eu ascultare iar în urmă cu câțiva ani am ajuns la moaștele Sfintei Matrona în Mănăstirea de maici „Acoperământul Maicii Domnului” din Moscova. Am simțit multă alinare și întărire atunci când m-am închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Matrona. Să ne agățăm cu toată puterea rugii noastre de Sfânta Matrona și de alți sfinți ajutători ca să depășim zidul ispitelor și al încercărilor!

[1] Cuvânt la Sfânta Liturghie, sâmbătă, 2 mai 2020, în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm.

foto: Bogdan Cernucan