Parintele Ioan Buliga despre MOARTE si POMENIREA MORTILOR

2-11-2013 Sublinieri

un-inger-cu-un-suflet-in-maini

Despre moarte

Sfinţii Părinţi ne spun că este lucru înţelept a cugeta tot timpul la moarte. Astfel, putem să ne pregătim mereu pentru a trece această înfricoşătoare poartă, iar pregătirea pe care ne-o facem, micşorează frica noastră în faţa morţii. Faptele bune pe care le facem merg înaintea noastră şi ele ne vor răscumpăra din mâna demonilor, care la ieşirea din trup vor veni sâ ne ceară sufletul.

Aceasta o spune de fapt şi proorocul David în catisma 18 din Psaltire:

„Fericit este omul care-şi va umple casa de copii; nu se va ruşina când va grăi cu vrăjmaşii săi în poartă” (cf. Psalmii 126, 5).

Poarta este trecerea din viaţa aceasta în cealaltă, vrăjmaşii sunt diavolii care vor să ne ia sufletul, iar ingerii iau sufletul saracului Lazar si il duc in raicopiii sunt faptele bune care ne vor face să fim fericiţi. Sigur, despărţirea de cineva drag ne întristează chiar şi pentru o perioadă mai scurtă, însă aceste dureri ne pot apropia mai mult de Dumnezeu. Este destul de greu sa nu ne întristăm (după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel), atunci când cineva apropiat trece în lumea cealaltă, insa sunt încercări prin care trebuie să trecem. Până sa ajungem la vârsta deplinei maturităţi duhovniceşti, avem nevoie să trecem prin aceste dureri.

De fapt, moartea cea adevărată nu este trecerea din lumea aceasta în lumea cealaltă, care poate fi trecere de la viaţă la viaţă, pentru cel care a trăit in dreapta credinţă, ci adevărata moarte este păcatul pe care îl săvârşim. Păcatul este o pregustare a iadului, şi are cu el toată partea cea urâtă a mândriei, a răutăţii, a desfrânării, a lenei, a mândriei, a zavistiei şi a lăcomiei.

Unii spun: Ce mai înseamnă şi aceasta? Tot timpul să te gândeşti la moarte. De ce să nu te gândeşti la înviere? Sigur că ne gândim şi la înviere, însă, după cum spune tot Proorocul David:

„Păcatul meu înaintea mea este pururea (cf. Psalmii 50, 4),

astfel că moartea ne urmăreşte la tot pasul, iar aceasta are putere prin păcatele pe care le săvârşim.

De aceea, lupta dintre noi şi păcat nu trebuie să o slăbim nicicând, şi nu vom mai tremura în faţa morţii.

obicei-inmormantare

Despre înmormântare

Inmormântarea este o parte neplăcută din viaţa noastră de zi cu zi, însă aşa cum Hristos ne-a arătat mormântul său mai luminat decât orice locas împărătesc, aşa şi noi să ne străduim să prefacem orice tristeţe în bucurie, sau măcar să micşorăm durerea, dacă nu putem să o înlăturăm complet.

Cum putem preface o tristeţe în bucurie? Ne bucurăm atunci când primim mângâierea harului, iar aceasta o putem primi atunci când ne rugăm, sau atunci când facem un bine.

Şi rugăciunea şi facerea de bine sunt cele mai importante momente din întreaga procesiune de inmormântare. Cel mai bine pentru fiecare creştin este ca înainte de a muri să facă milostenie şi pocăinţă. Am văzut mulţi bătrâni care ani de-a rândul îşi puneau pensia la CEC ca să aibă copiii cu ce să-i înmormânteze. Aparent este un lucru bun, ca să nu ne punem copiii într-o situaţie neplăcută, şi să nu aibă bani să ne înmormânteze, însă am văzut copii cărora le cam lipsea credinţa, şi făceau înmormântarea ca un fel de petrecere, unde erau adunate rudeniile, dădeau mâncare de dulce în zi de post şi chemau un preot ca sa-l evoce şi să-l laude pe cel adormit. Sufletul celui adormit nu are nevoie de niciuna dintre acestea. El are nevoie de milostenie la săraci şi de rugăciune, iar nu de laude la adresa sa, care să-i facă mai mult rau. Iar când vorbim de rugăciune, nu putem ignora randuiala bisericii.

Despre ce fel de rugăciune poate fi vorba atunci cand în zi de post dăm mâncare de dulce la oameni?

Nu numai că greşim noi, ba mai facem şi pe alţii sa greşească, şi ce este mai rău: facem sminteală; căci unul care este mai slab cu credinţa şi înţelegerea, dacă o să vadă că tu ai făcut aşa, poate o să facă şi el la fel.

De aceea, este bine ca atâta timp cât suntem în viaţă, să dăm milostenie pentru sufletul nostru, şi să nu tot căutăm motive pentru a strânge bani. Lăsăm ceva şi pentru copii, ca să nu cârtească că ne-au înmormântat pe banii lor, dar să ajutăm şi pe cei din jurul nostru, căci numai aşa vom schimba tristeţea în bucurie, atât în viaţa lor, cât şi în viaţa noastră.

pomenirea mortilor

Este corect să-i pomenim pe morţi?

Cei ce s-au depărtat de biserică, vin cu fel de fel de întrebări, sau nici măcar nu întreabă, ci vor să ne convingă că greşim în ceea ce facem.

Una dintre problemele disputate ar fi şi pomenirea morţilor. Ei afirmă că dacă au murit, pentru ce ne mai rugăm? Nu este greu de răspuns, şi cu toţii ştim, că ei nu au murit ci s-au mutat dincolo, deci nu au trecut în nefiinţă, cum greşit se spune.

Dumnezeu este al viilor, însă vii sunt şi cei care îşi continuă viaţa dincolo, căci altfel, după cum ne spune Mântuitorul, nu s-ar mai spune:

„Dumnezeul lui Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov (cf. Marcu 12, 26-27).

Apoi când ne spune iarăşi Mântuitorul, că păcatele împotriva Duhului Sfânt nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel viitor (cf. Matei 12, 32), lasă de înţeles că ar fi unele păcate, afară de cele împotriva Duhului Sfânt, care s-ar putea ierta şi în veacul viitor. Cum ştim că dincolo nu există pocăinţă, cum altfel vor fi iertate, dacă nu ne vom ruga pentru ei? Hristos ne spune să cerem orice de la Dumnezeu în numele Său şi se va da nouă (cf. Ioan 16,23). De ce nu am putea ca la acel orice, să adăugăm şi pe cei morţi?

6a00d83476d41669e20115708b5a75970b-200wi

Moartea nu ne mai sperie

Am mai vorbit despre ceea ce spun Sfinţii Părinţi referitor la moarte, şi anume despre faptul că este un lucru înţelept să cugetăm la moarte şi să avem tot timpul moartea în faţă. Unii nu sunt de acord cu acest lucru, însă aceasta se întâmplă din cauza necredinţei lor, şi a faptului că sunt legaţi prea mult de această lume. Insă, dacă ne gândim că moartea este trecerea de la această viaţă vremelnică şi din acest trup amărât de păcate, la viaţa veşnică făgăduită de Dumnezeu, atunci trebuie să ne gândim la acest lucru cu bucurie.

Desigur că niciodată nu suntem îndeajuns pregătiţi pentru asta, şi totdeauna cerem de la Dumnezeu să ne mai lase timp de pocăinţă. Insă permanent trebuie să ne gândim că fiecare zi poate să fie ultima, şi să nu mai păcătuim; şi mai mult: să ne gândim că orice lucru, pe care îl facem, să îl facem ca pentru ultima dată. De fapt, acest fel de gândire este un mare avantaj. In primul rând, dacă mă gândesc că fac un lucru pentru ultima dată, o să mă străduiesc să îl fac cât mai bine, fie că mă rog, fie că fac o mâncare, sau o curăţenie, fie ceea ce fac la serviciu, fie că mă întâlnesc cu cineva, sau orice am face.

Ca să ne gândim concret: dacă mă gândesc că mă rog pentru ultima dată, cred că ar fi cea mai bună rugăciune pe care aş face-o; dacă mă gândesc că mă întâlnesc cu cineva pentru ultima dată, atunci m-aş strădui să mă port cu cât mai multă dragoste şi atenţie şi, mai ales, să nu-l supăr, şi, bineînţeles, orice am face, ar fi făcut cu mai multă atenţie.

Iată, un mod de a ne schimba viaţa în bine, însă unii ar putea spune că aşa am fi permanent într-o stare de tensiune. Ar fi bine dacă am fi permanent astfel, la fel cum ar fi bine dacă ne-am ruga permanent, însă noi nu suntem permanent nici într-un fel, nici în altul, ci încercăm să fim cât mai mult aşa cum este mai bine.

Sfântul Siluan Athonitul spunea că omul nici nu ar rezista să trăiască permanent într-o stare de trăire înaltă a harului, de aceea cei care au o experienţa duhovnicească mai lungă, trec mai uşor peste perioadele mai dificile de slăbire duhovniceasca ştiind că trebuie să avem şi asemenea stări, care sunt şi ele necesare, atât pentru smerenia, cât şi pentru neputinţa noastră. La fel şi cu cugetarea la moarte: nu o avem mereu, dar să o avem cât mai mult, şi să trăim fiecare zi ca fiind ultima, împăcându-ne cu toţi, şi mai ales cu Dumnezeu.

(Din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012)

Talcul2

Legaturi:

***

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Ieromonah Ioan Buliga, Sambata mortilor (Mosii)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “Parintele Ioan Buliga despre MOARTE si POMENIREA MORTILOR

  1. dacă mă gândesc că mă rog pentru ultima dată, cred că ar fi cea mai bună rugăciune pe care aş face-o; dacă mă gândesc că mă întâlnesc cu cineva pentru ultima dată, atunci m-aş strădui să mă port cu cât mai multă dragoste şi atenţie şi, mai ales, să nu-l supăr, şi, bineînţeles, orice am face, ar fi făcut cu mai multă atenţie.

    Cu adevarat asa este! Astfel se lucreaza gandul la moarte si asta inseamna cu adevarat pomenirea mortii. Acesta este si sensul pentru care ni se cere sa ne gandim la moarte si nu pentru a capata o frica nefireasca sau a ajunge la depresie.

    Imi pare ca Parintele Calciu povestea cum altadata inainte ca sa moara cineva, in satul sfintiei sale, toti treceau pe la acea persoana sa-si ceara iertare unii de la altii. Este cu adevarat mare lucru ca omul sa plece in vesnicie, impacat cu toata lumea, avand astfel constiinta mult mai usoara.

    Altfel, daca nu se traieste cu acest gand al mortii, daca nu ne raportam la fiecare persoana ca si cum ar fi ultima data cand avem ocazia sa facem ceea ce trebuie, apare amanarea si chiar o obisnuinta de a amana mereu. Ori clipa care ne este data este clipa prezenta. Maine nu stim ce va mai fi. Si Hristos i-a spus talharului pe cruce: “astazi vei fi cu Mine in Rai”. Nu i-a spus nici maine, nici peste trei zile. Deci mantuirea se lucreaza in prezent.

    Pomenirea mortii in ortodoxie nu are cu nimic de-a face cu ceea ce vedem ca apare mai nou si pe la noi, in special prin “sarbatoarea” Halloweenului. Sunt destule culte pagane care pomenesc moartea si mortii in felurite chipuri, dar in special pentru a aduce frica. Ori frica ne face sa fim mai atenti, iar receptivitatea aceasta crescuta a omului este expluatata comercial si de mass-media. Si ca sa se puna si capacul peste oala se spune ca este “fun”.

    Bine ar fi sa avem dreapta pomenire a mortii, nu sa o ignoram ca pe ceva ce poate sa se intample mai tarziu sau altora, si nici pomenirea ei sa ne aduca o frica nefireasca, paralizanta, si sa ne impinga pe culmile deznadejii, sau sa fie facuta in bataie de joc cu felurite costume si practici.

  2. Pingback: DUMNEZEU SI PLANURILE OAMENILOR. Invatam ceva din istorie? -
  3. Pingback: UN SINGUR LUCRU TREBUIE… -
  4. Pingback: Cuvantul PARINTELUI PETRONIU TANASE la Duminica Infricosatei Judecati: “O, ce ceas va fi atuncea…” DREPTATEA SI POGORAMANTUL LUI DUMNEZEU -
  5. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul (III): CUM SA-TI INMOI INIMA IMPIETRITA? -
  6. Pingback: Staretul Efrem Filotheitul: “DACA ATI STI CAT DE MULT CER AJUTOR CEI ADORMITI…”. Importanta extraordinara a POMENIRII LA PROSCOMIDIE pentru cei plecati dintre noi | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: Trezeşte-ne, Doamne, trezeşte-ne! VALOAREA TIMPULUI SI FOLOSUL AMINTIRII MORTII | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: Fericitul Parinte Ioan Krestiankin ne invata CE SA FACEM SI CUM SA NE RUGAM PENTRU CEI ADORMITI FARA POCAINTA, PENTRU CEI NEBOTEZATI (NEORTODOCSI) SI PENTRU SINUCIGASI: “Nici un suspin nu se va pierde…” | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: GÂNDIND LA ZIUA CEA ÎNFRICOȘATĂ… “Tragedia nu e moartea în sine, ci nepregătirea noastră pentru ea. Trăitul ăsta de pe o zi pe alta, gândirea că ziua de mâine e a noastră ne fură pașaportul spre Rai” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate