Ortodoxia confortabila si inchipuita sau DESPRE ISPITELE GENERATIILOR RASFATATE

PUTEM SA MAI FIM SINCERI CU NOI INSINE?

“În articolul său despre monahismul din vechea Galie şi din zilele noastre, Părintele Serafim spunea mai multe despre această semnificaţie: „Monahismul din Galia ortodoxă ne arată că viaţa monahală nu este ceva neapărat «răsăritean», ci mai curând universal creştină şi, într-adevăr, a fost încercată mai îna­inte şi în Apus, cu mare folos duhovnicesc. Învăţătura Părinţilor monahi ortodocşi, atât din Răsărit, cât şi din Apus, este una şi aceeaşi, oferind – pentru cei ce au urechi de auzit – drumul cel mai scurt către împărăţia lui Hristos“.

Însă calea aceasta presupune mult mai mult decât a purta dulame şi a urma anumite practici călugăreşti. „Din păcate“, scria Părintele Serafim, „conştienti­zarea monahismului ortodox şi ABC-ul său au rămas în mare parte ceva exte­rior chiar şi astăzi. Există mai multă vorbărie despre «Stareţi», «isihasm» şi «înşelare», decât nevoinţe călugăreşti aducătoare de roadă. Într-adevăr, este foarte posibil să accepţi toate semnele exterioare ale celei mai curate şi mai înalte tradiţii monahale: ascultarea absolută faţă de un Stareţ, mărturisirea zil­nică a gândurilor, participarea la lungi slujbe bisericeşti sau pravila de metanii cu Rugăciunea lui Iisus, deasa împărtăşanie, citirea cu înţelegere a scrierilor de temelie ale vieţii duhovniceşti, şi făcând toate acestea să simţi o adâncă pace psihologică şi o uşurare – şi în acelaşi timp să rămâi imatur din punct de vedere duhovnicesc. Este foarte posibil să-ţi ascunzi patimile lăuntrice nevindecate în spatele unei faţade sau tehnici ţinând de o duhovnicie «corectă», fără însă a avea dragoste adevărată faţă de Hristos şi faţă de fratele tău. Raţionalismul şi ră­ceala inimii omului modern în general fac din aceasta una dintre cele mai înşe­lătoare ispite ale celui ce râvneşte astăzi la viaţa călugărească. Formele monahale ortodoxe au fost într-adevăr sădite în Apus; dar cum rămâne cu inima monahis­mului şi a creştinismului ortodox: pocăinţa, smerenia, iubirea faţă de Hristos, Dumnezeul nostru şi setea neostoită pentru împărăţia Lui?“

În această privinţă, călugării vremurilor de pe urmă au multe de învăţat din monahismul vechii Galii. Nou-născut, încă vibrând de la impulsul iniţial, el se ridică deasupra negurii „calculului duhovnicesc” şi se avântă în curatul aer de munte al simplităţii evanghelice. După cum spune Părintele Serafim: „Este me­reu aproape de rădăcinile sale şi conştient de ţelul său, nerobit vreodată de li­tera rânduielilor şi formelor sale. Prospeţimea şi sinceritatea sa sunt izvor de insuflare până în zilele noastre“.

(din: Ierom. Damaschin, Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose, Ed. Sophia, Bucuresti, 2003)

“Avem un prieten in Muntele Athos care urmareste de multi ani situatia din manastirile grecesti. Se duce in locuri unde, de pilda, cineva a devenit un “gheronda” faimos, cu numerosi ucenici. Observandu-i pe acesti “stareti”, el a ajuns la concluzia ca adesea oamenii de acolo isi inchipuie si zamislesc fantezii, ca si oricare altii. Au anumite pareri despre cineva, pe care le raspandesc pretutindeni, in jurul acestuia, transformandu-l dintr-odata intr-un „batran sfant”, cu o multime care se strange imprejurul lui. In realitate, nu exista nici o pricina pentru acest fapt – sunt multe persoane sfinte carora nimeni nu le da vreo atentie. La Muntele Athos, se poate vedea acest lucru in cazul unui Batran numit Teodosie, un om foarte sfant, care a scris un jurnal despre cum s-a rugat cu Rugaciunea lui Iisus, la un nivel foarte sporit. Nimeni nu stie nimic despre el, in timp ce toata lumea a auzit de altii, deoarece li s-a „facut reclama” si toti ii dau crezare.

Printre noi, convertitii apuseni la Ortodoxie, tendinta aceasta – de a asculta o parere pe care cineva a raspandit-o si de a-i da crezare – este foarte puternica. Totusi, nu aceasta este ceea ce ar trebui sa facem. Ar trebui sa ne folosim mintea, incercand sa ne inaltam inimile la un nivel la care sa putem simti mai profund Ortodoxia. Este imperios necesar, in aceste vremuri, sa avem un discernamant patrunzator. (…) Daca duhul autentic al Ortodoxiei nu ne este transmis astfel, apare ispita de a urma „intelepciunea exterioara”, intelepciunea acestei lumi. Atunci, venind catre Ortodoxie, vom alerga dupa lucruri exterioare: icoane bune, slujbe minunate dupa Tipic, biserici frumoase, dupa felul corect de a canta, de a face danii… Toate aceste lucruri sunt minunate si bune, dar nu ne putem apropia de ele fara sa stabilim ca fiindu-ne prioritar a avea o inima calda, crestina si a purta lupta launtrica prin care sa dobandim smerenia. Daca neglijam aceste prioritati esentiale, atunci toate aceste lucruri minunate pot fi asezate intr-un muzeu al antichitatilor ortodoxe, asa cum istoriseste filosoful Vladimir Soloviev – si acest lucru va fi pe placul Antihristului. Antihristul trebuie inteles ca fiind un fenomen spiritual. De ce va vrea toata lumea sa i se inchine? Este vadit, din pricina faptului ca in launtrul sau se gaseste ceva care raspunde la ceva din launtrul nostru – acel ceva fiind lipsa lui Hristos din noi. Daca i ne vom inchina (Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva!), va fi deoarece vom simti o atractie catre un anumit lucru exterior, care s-ar putea infatisa ca fiind chiar crestin, de vreme ce „Antihrist” inseamna cel ce este „in locul lui Hristos” sau arata precum Hristos. Astfel, ne vom pierde cu desavarsire mantuirea, urmandu-i celui ce este in locul lui Hristos, si care ne va duce in ratacire. Desigur ca Antihristul poate veni doar dupa ce intreaga lume a auzit de Hristos; prin urmare, alegerea din urma va fi facuta intre Hristos si Impostor – si aproape intreaga lume ii va urma Fiarei. Cum sa ne impiedicam de la a savarsi aceasta, de la a urma „intelepciunii exterioare”? Trebuie mentionat ca putem fi prinsi de ea, chiar daca am ajuns cuprinsi de idei inalte. Este la moda acum sa se invete despre Rugaciunea lui Iisus, sa se citeasca Filocalia, sa se faca o „intoarcere la Parinti”. Aceste lucruri nu ne vor mantui – sunt exterioare. Ele ne pot fi de folos daca sunt intrebuintate potrivit, dar daca devin o patima, daca devin cel dintai lucru dupa care umblati, atunci ajung sa fie exterioare, ducandu-ne nu catre Hristos, ci catre Antihrist. (…) Vedem aceeasi atitudine in zilele noastre, ce da glas unora ca acestea: „Toata lumea il stie pe Sfantul Simeon Noul Teolog. O, da! Il vom urma. Sfantul Grigorie Palama. Da! Da, e cel mai bun! Da! Si toti Parintii isihasti… Isihasm! si Rugaciunea lui Iisus“, si alte subiecte sporite – toate acestea sunt doar la suprafata“.

(Parintele Serafim Rose, “Inaltarea cugetului, incalzirea inimii“, traducere de Radu Hagiu)

“Viata centrata in jurul sinelui si de satisfacere a propriei persoane, traita de majoritatea “crestinilor” de astazi este atat de intruziva incat ii pecetluieste pe acestia in afara oricarei intelegeri a vietii duhovnicesti; si cand astfel de oameni incearca “viata duhovniceasca”, o fac numai ca pe un alt mod de satisfacere a propriului eu. Fapt ce poate fi vazut destul de limpede in idealurile religioase cu desavarsire false atat ale miscarii “harismatice” cat si ale diferitelor forme de “meditatie crestina”: toate promit (si ofera extrem de rapid) experienta multumirii si a pacii. Dar acesta nu este catusi de putin idealul crestin, care, decat orice altceva, poate fi rezumat ca fiind un razboi si o lupta infricosatoare“.

(Ieromonah Serafim Rose, Ortodoxia si religia viitorului, FEP – Tipografia Centrală, Cartea Moldovei, Chisinău, 1995, preluat de la “Ne vorbeste parintele Serafim Rose”).

“Par. Dimitri [Dudko] a fost intrebat odata cu cat este mai buna religia din lumea libera fata de cea din Rusia, iar el a raspuns: Da, ei au libertate si biserici multe, dar acolo este o “spiritualitate confortabila”. In Rusia avem o cale diferita, calea suferintei ce poate zamisli roade adevarate. Sa ne aducem aminte de aceasta fraza atunci cand privim la firava noastra Ortodoxie din lumea libera: ne multumim sa avem biserici si cantari frumoase; ne laudam poate ca tinem posturile si calendarul bisericii, ca avem icoane “bune” si enoriasi care canta, ca dam saracilor si poate danie Bisericii? Ne incantam cu invataturi patristice si conferinte teologice inalte fara sa avem simplitatea lui Hristos in inimi? Atunci a noastra este aceasta “spiritualitate confortabila“, si nu vom obtine roadele duhovnicesti ce vor fi aratate de cei lipsiti de aceste “conforturi”, cei ce patimesc profund si lupta pentru Hristos. In acest duh ar trebui sa vorbim despre Biserica suferinda din Rusia si sa asezam cele exterioare apartinand cultului Bisericii, la locul ce li se cuvine”.

(Parintele Serafim Rose, “Orthodox Christians Facing the 1980’s” [Crestinii ortodocsi fata in fata cu anii ’80”] – O prelegere tinuta la Pelerinajul de vara Sf. Gherman, Platina, California, 9 august 1979, preluat in: “Ne vorbeste parintele Serafim Rose”)

“Crestinul trebuie sa fie diferit de lume, deasupra lumii nefiresti, anormale, de astazi, si acesta trebuie sa fie unul din lucrurile fundamentale pe care sa le stie ca o componenta a educatiei sale crestine. Altminteri nu are nici un sens sa ne numim crestini – cu atat mai putin crestini ortodocsi.

Abordarea gresita ce se afla la extrema opusa este una care ar putea fi numita falsa spiritualitate. Pe masura ce traducerile cartilor ortodoxe despre viata duhovniceasca devin tot mai disponibile, si un vocabular ortodox de lupta duhovniceasca pluteste tot mai mult in atmosfera, apare un numar crescand de oameni ce vorbesc despre isihasm, Rugaciunea lui Iisus, viata ascetica, stari inalte de rugaciune si de cei mai inaltati Sfinti Parinti ca Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Palama si Sf. Grigorie Sinaitul. Este foarte bine sa fim constienti de aceasta parte cu adevarat inalta a vietii duhovnicesti ortodoxe si sa ii veneram pe marii sfinti care chiar au trait-o; dar daca nu avem o constienta foarte realista si foarte smerita a cat de departe suntem de viata isihasta noi, toti cei de astazi, si cat de putin pregatiti suntem chiar si sa ne apropiem de ea, interesul in ea va fi doar inca una din exprimarile universului nostru de plastic [artificial], centrat asupra sinelui. „Generatia-eu devine isihasta!” – este ceea ce incearca unii sa faca astazi; dar in realitate adauga doar un joc nou numit „isihasm” atractiilor Disneyland-ului (…)

Voi mai accentua inca o data ca ambele extreme trebuie evitate – atat desertaciunea lumeasca cat si super-spiritualitatea – dar aceasta nu inseamna ca nu ar trebui sa avem o constiinta realista a cerintelor legitime pe care ni le ridica lumea, sau ca ar trebui sa incetam a respecta si a primi povatuirea marilor Parinti isihasti si a folosi rugaciunea lui Iisus noi insine, pe masura propriilor stramtorari si putinte. Trebuie doar sa fie la nivelul nostru, aici, jos, pe pamant. Ideea este – si este una absolut necesara supravietuirii noastre ca si crestini ortodocsi in ziua de azi – ca trebuie sa constientizam situatia noastra ca si crestini ortodocsi astazi; trebuie sa constientizam cu profunzime ce fel de timpuri traim, cat de putin stim si simtim cu adevarat Ortodoxia, cat de departe suntem nu doar de sfintii vremilor de mult trecute, ci chiar de crestinii ortodocsi obisnuiti de acum o suta de ani sau chiar de acum o generatie, si cat de mult trebuie sa ne smerim doar ca sa supravietuim ca si crestini ortodocsi in ziua de astazi.(…)

Prin urmare, atitudinea noastra, incepand din acest moment, trebuie sa fie cu picioarele pe pamant si normala. Adica, trebuie aplicata circumstantelor reale ale vietii noastre, sa nu fie un produs al imaginatiei, al tendintelor de evadare si al refuzului de a fi confruntat cu realitatile de multe ori neplacute ale lumii care ne inconjoara. O ortodoxie care este prea exaltata si prea mult cu capul in nori apartine unei sere si este incapabila de a ne ajuta in viata cotidiana, fara a mai spune ceva de mantuirea celor din jurul nostru. Lumea noastra este extrem de cruda si raneste suflete cu asprimea ei; trebuie sa raspundem inainte de toate cu dragoste crestina si intelegere, cu picioarele pe pamant, lasand isihasmul si formele avansate de rugaciune celor capabili sa le primeasca“.

(Parintele Serafim Rose, “Perspectiva ortodoxa asupra lumii“, traducere de Radu Hagiu)

Legaturi importante: