Cuvant despre ABUZUL DE PUTERE al Statului, NEVOIA DE DISCERNAMANT in urmarea regulilor si despre folosirea PERFIDA a notiunii de “ASIMPTOMATIC” in naratiunea oficiala a Covid-ului, pentru a legitima INROBIREA si a raspandi o SUSPICIUNE GENERALIZATA, care “ne face din oameni neoameni” (AUDIO, TEXT)
Predica Parintelui Tudor Ciocan de la Biserica Sfintii Nicolae, Calinic, Spiridon si Nectarie, Bucuresti, 24.06.2020, Sfantul Maslu:
Iubiți frați creștini, atâta vreme cât suntem mai mulți, trebuie să ne organizăm. Dacă am fi individuali, ne-am organiza singuri. Și cu cât suntem mai mulți, cu atât organizarea e mai complexă într-un fel, trebuie să respecte niște reguli. Deci nu există societate omenească fără reguli. Nici societatea Apostolilor nu era lipsită de reguli, nici Împărăția Cerurilor nu este lipsită de reguli. Nu putem să gândim o societate fără nici un fel de lege în care fiecare face absolut orice vrea. Pentru că dacă am gândi așa ceva, ar fi într-adevăr, poate – și ar fi într-adevăr interesant – în momentul în care voința noastră, a fiecăruia dintre noi ar fi voința Omului celui Nou, voința omului îndumnezeit, voința desăvârșit unită cu voința lui Dumnezeu, ascultând desăvârșit de voința lui Dumnezeu. Și odată ce ascultă desăvârșit de voința lui Dumnezeu, toate aceste voințe ar fi coordonate de Dumnezeu. Dar atâta vreme cât voința noastră, a fiecăruia dintre noi nu este astfel desăvârșit unită cu voința lui Dumnezeu, pentru că noi încă suntem departe de Dumnezeu, trebuie să fie niște reguli care să ne coordoneze.
În felul acesta, orice societate are nevoie de un Stat, de un Stat care să-i reprezinte într-un fel pe membrii ei și să-i ajute să se coordoneze, să trăiască, să conviețuiască. Problema, iarăși, e că acest Stat nu este guvernat de Dumnezeu și nu este Împărăția Cerului. Nu are capitala în Ierusalimul cel ceresc, ci are diverse capitale, și este coordonat la rândul lui de diverși oameni care nu sunt sfinți, ci au porniri păcătoase și pătimașe și nu știu exact din ce cauză, așa se desfășoară lucrurile, încât, de fiecare dată, puterea politică, puterea din lumea aceasta ajunge să-i corupă într-un fel sau altul. Nu în sensul neapărat de a lua bani, dar ajunge într-un fel să schimbe ceva în rău în cei care acced la ea. Și de aceea, de multe ori, aceștia care acced la puterea politică se folosesc de puterea aceasta, nu pentru cei pe care ar trebui să-i coordoneze și față de care nu sunt cu nimic superiori din punct de vedere intelectual sau al calității de oameni, ci se folosesc de puterea aceasta pentru a-și sluji propriile interese. Și atuncea Statul, prin organele sale, în loc să fie un apărător al oamenilor, al cetățenilor care fac parte din el, ajunge să-i oprime pe o parte din cetățenii respectivi. Niciodată oprimarea nu se face ca atare, pe față, „te oprim pentru că vreau să te oprim, pentru că eu sunt puternic și tu ești slab și atunci eu vreau să te fac zob pentru că așa vreau eu”, niciodată. Totdeauna ni se plantează niște principii mai înalte pentru care cetățeanul, omul de rând, trebuie să fie într-un fel sau altul îngrădit. Pentru că un ideal mai înalt, dar totdeauna plasat în lumea aceasta, nu un ideal înalt de sfințenie, ci un ideal înalt în lumea acesta, așa-zis mai înalt, este cel pentru care omului trebuie să i se ia din libertate și, la nevoie, să i se reducă cu totul libertatea. Și nu mă refer aici la fărădelegile mari. Evident, un criminal, un violator, un bătăuș, unul care fură, un tâlhar, aceștia trebuie izolați de societate și educați, cu nădejdea că pot să fie reeducați. Mă refer la celelalte lucruri, care nu sunt atât de evidente.
În cazul de față, în noua lume globală în care ne aflăm, s-a inventat un criteriu extraordinar și aproape infailibil, aproape de neoprit, prin care cetățenii acestei lumi să poată fi controlați și libertatea lor să fie controlată fără să putem să spunem un cuvânt. Acest criteriu poartă un nume și-l auziți tot timpul: asimptomatic. Ce înseamnă un bolnav asimptomatic? Un bolnav care poartă în el o boală fără să aibă simptomele respective. Există și astfel de boli. Aproape orice boală la început este asimptomatică. Unele se desfășoară foarte repede, se dezvoltă foarte repede și dau repede simptome, altele clocesc încetul cu încetul. Nicio boală nu te omoară instantaneu, aceea-i un glonț. Și Ebola te omoară într-o zi, două. Ciuma, 2-3 zile. Altele clocesc mai mult. Lepra clocește mult mai mult. Deci sunt boli care stau în om până se manifestă. Sunt boli mortale care stau în om până se manifestă. TBC-ul. Cine n-a auzit de el? Stă în om până la un moment dat, din diferite motive, se manifestă. Un astfel de om poate fi considerat un purtător asimptomatic al bacilului Koch. Dar să vă spun ceva. Bacilul Koch, de pildă, îl avem aproape oricare dintre cei care suntem aici. Asimptomatic, potențial, oricare dintre noi ne putem îmbolnăvi de această boală. Ce se întâmplă cu acest cuvânt asimptomatic? Ne face pe fiecare dintre noi să fim suspicioși față de cei din jurul nostru. Pentru că mă gândesc la cel de lângă mine că… dacă-mi dă cumva boala? Care boală? O viroză! Dacă mi-o dă? Dacă cumva mă îmbolnăvesc? Dacă vine valul al doilea? Dacă se întâmplă, dacă iar sunt închis în casă? Dacă din vina ta, sau a ta că nu porți tu mască sau nu vrei tu să respecți impusa distanțare socială și impusa mască, dacă din vina ta eu am de suferit? Dacă ești cumva asimptomatic? E un cuvânt foarte perfid în cadrul acestei viroze, foarte perfid. Pentru că ne face din oameni neoameni. Pentru că prin el, Statul, în cazul de față Statul nostru, ne poate oricând lua din comunitate, din viața noastră, și ne duce într-un mediu steril, pentru a nu cumva să-i periclităm pe cei din jurul nostru. Asta a făcut și statul comunist cu bolnavii așa-ziși de psihiatrie, i-a dus la boli psihice pe opozanții politici. Cum să dovedești că nu ești bolnav psihic, dacă o comisie de oameni cu autoritate în domeniu spune că ești bolnav, ești bolnav. Cum să dovedești că nu ai viroza asta, deși nu ai niciun semn, dacă ți se spune că ai? Pentru că cineva ți-a luat un test care are 30% posibilitatea să fie fals, deci o treime din teste să fie fals pozitive sau fals negative, dar cineva a hotărât: „ai viroza respectivă, ești asimptomatic, trebuie să ieși de-aici și să te duc în spital, unde să stai împreună cu ceilalți”.
Și astfel, Statul, adică oamenii care sunt la putere se folosesc de puterea dată împotriva cetățenilor. Împotriva noastră. Și o spun și o repet încă din martie și din februarie, de când a început acest fenomen al acestei viroze: vă rog să deschideți ochii! Și acuma văd că din ce în ce mai mulți oameni au deschis ochii și se uită-n dreapta și-n stânga și înțeleg foarte bine gravitatea – saumai bine spus lipsa de gravitate a acestei boli – și modul hipertrofiat în care este tratată de către puterea de stat. Ca să prevenim o catastrofă, nu se știe ce catastrofă, că n-a văzut-o nimeni până acuma și fiecare dintre noi putem să vedem cu ochii noștri cât cunoaștem, și vedem foarte bine că dacă nu mă uit la televizor și nu mă uit pe net – nu spun să nu mă uit deloc – dacă nu iau totul ca și cum… da, dom’le, aceia sunt total credibili, aceia niciodată nu m-au mințit, ei niciodată nu m-au mințit, totdeauna mi-au prezentat adevărul gol-goluț – moderatorii, formatorii de opinie de pe la televizor, indiferent din ce coloratură politică au făcut parte, iată că acum toți sunt într-un glas, sunt toți la unison, e o simfonie perfectă și dacă nu stau să mă uit doar „în gura lor” și-mi mai deschid puțin și ochii, atunci o să văd că ceva nu este în regulă profund cu acest fenomen. Și atunci o să-mi pun întrebarea: De ce? De ce trebuie să sufăr eu și cei dragi ai mei, de ce trebuie să stea în carantină sau în izolare dacă nu este ceva foarte grav?! De ce anul trecut când era gripa sau acum 2, 3 sau 5 ani, cei care erau bolnavi de gripă nu trebuia neapărat ca toată familia [lor] să stea în izolare? Nu e ciumă, nu e Ebola. Nici măcar la TBC – pentru că am avut pe cineva apropiat, foarte apropiat, și nu a trebuit să stăm în izolare. Și era TBC, nu era o viroză! De ce toată societatea, adică fiecare dintre noi, trebuie să ne supunem unei reguli aberante? Cine vrea aceasta?
Eu știu de ce o facem noi, ca și creștini. Pentru că facem ascultare de arhiereii și de preoții noștri. Pentru asta fac, nu de altceva. Pentru că arhiereul meu, în cazul de față Patriarh, sau mitropoliții sau episcopii, fiecare din eparhia din care fac parte, ne cere să respectăm niște reguli. Doar pentru aceasta. Statul nu m-a convins deloc, dar deloc, că aceste reguli sunt de bun simț și sunt necesare. Deja devin aberante. Deja consecințele aplicării acestor reguli sunt mult mai grave decât consecințele bolii în sine. Și ceea ce cu adevărat pot să spun nu că mă înspăimântă, dar mă pune pe gânduri, este dacă noi, ca și creștini vom adera la ele, fără discernământ, dacă nu vom înțelege cu adevărat raportul pe care trebuie să-l avem noi cu statul global, reprezentat la noi de puterea politică românească. Și cu Media.
Suntem creștini, avem o datorie de a fi pururea cu Hristos. De a nu lăsa pe nimeni să ne despartă de Hristos. Ne-nvață Sfântul Apostol Pavel lucrul acesta. Și am mai spus-o, pentru că-mi place foarte mult: nici boala, nici cele de deasupra, adică îngerii, nici cele de dedesubt, adică diavolii, nici viața aceasta, nici moartea… Cine ne va putea pe noi vreodată despărți de dragostea lui Iisus Hristos? Ceea ce trebuie să am eu permanent în cap este că trebuie să fiu unit cu Hristos. Cum pot să fiu unit cu Hristos? În Sfânta Biserică. Cum pot să fac parte din Sfânta Biserică? Ascultând într-adevăr, cu discernământ, de mai-marii noștri. Asta înseamnă că iau cu bună-credință ceea ce mi se spune de către mai-mari, dar nu înseamnă că trebuie să iau orbește. Cu bună-credință, deci nu-i acuz de rea intenție și de rea-credință pe mai-marii noștri bisericești, dar nu-i ascult orbește, ci trebuie să înțeleg de ce mi se spune ceva, și dacă nu înțeleg, să întreb, și dacă nu-mi convine, să mă rog, până când voi ajunge cu adevărat în acea liniște sufletească ce-mi va permite să trec prin viața aceasta și-mi va permite să nu mă las supus și înlănțuit și înrobit de puterile lumii acesteia care, conștient sau inconștient, se fac unelte ale diavolului.
Deci ceea ce mă rog și vă rog este să înțelegeți foarte bine ce se întâmplă și de ce ni se întâmplă. Și vă rog și mă rog ca Dumnezeu să ne dea fiecăruia dintre noi și inima bună și înțelepciunea, și dreapta socotință încât să facem ceea ce ne este de folos duhovnicește, în primul rând, și în mod aș spune exclusiv ceea ce ne este de folos duhovnicește, și pe celelalte care ni se cer să le împlinim doar dacă ne sunt de folos omenește. Dar niciodată să nu uităm că duhovnicia nu se impune cu de-a sila. A trăi creștinește și a trăi cu Hristos o facem și o acceptăm liber, în timp ce viețuirea în lumea acesta, înlănțuirea în lumea aceasta de către diavol prin intermediul puterii lumii acesteia, se face fie prin îndulciri, fie prin înfricoșări, și totdeauna, încetul cu încetul, restrângând libertatea, astfel încât, la un moment dat, și nu după multă vreme, prin pași mici, să ne trezim că de fapt și de drept nu mai suntem creștini, oameni liberi ai lui Hristos, ci suntem cu toții înrobiți duhului lumii acesteia.
Ne va întări Dumnezeu. Cu cât suntem mai buni creștini, cu cât suntem mai sincer creștini, cu cât trăim cu adevărat creștinește, ne va întări Dumnezeu să trecem peste toate, pentru că până la urmă, orice ispită și orice încercare pe care o avem în lumea aceasta este fie cu binecuvântarea lui Dumnezeu, fie cu îngăduința lui Dumnezeu. Este cu binecuvântarea lui Dumnezeu dacă este dată pentru ca să ne ajute să sporim duhovnicește. Este cu îngăduința lui Dumnezeu dacă este lăsată de Dumnezeu pentru o pedeapsă, care la rândul ei tot acest rol îl are, de sporire duhovnicească. Sunt convins că am trecut de partea de pedeapsă, sunt convins că de-acum ceea ce vrea Dumnezeu de la noi este să ne vadă cu adevărat creștini și creștini trăitori. Amin!
Legaturi:
***
6 Commentarii la “Cuvant despre ABUZUL DE PUTERE al Statului, NEVOIA DE DISCERNAMANT in urmarea regulilor si despre folosirea PERFIDA a notiunii de “ASIMPTOMATIC” in naratiunea oficiala a Covid-ului, pentru a legitima INROBIREA si a raspandi o SUSPICIUNE GENERALIZATA, care “ne face din oameni neoameni” (AUDIO, TEXT)”