ROBIA EGIPTEANĂ și ÎNROBIREA NOASTRĂ PRIN ÎNDULCIRILE BUNĂSTĂRII din societatea modernă. CUM IEȘIM DIN ROBIA DE ACUM? Cuvânt al Părintelui Tudor Ciocan (AUDIO, TEXT)

Pr Tudor Ciocan, Cuvânt la Sf. Maslu, 22 feb. 2021:

„Iubiți frați creștini,

A început Triodul de ieri, care se încheie cu sărbătoarea Paștelui după 10 săptămâni. Paște înseamnă trecere și a fost preînchipuită  de trecerea prin Marea Roșie, pe fundul Mării Roșii, în chip minunat a poporului evreu atunci când apele, prin puterea lui Dumnezeu și prin rugăciunea lui Moise, s-au dat deoparte, de-a dreapta și de-a stânga și s-au făcut zid și poporul, care era mult, a trecut pe jos printre aceste ape pe malul celălalt. Când egiptenii au vrut să-i prindă pornind pe aceeași cale, tot prin lucrarea lui Dumnezeu și la porunca lui Moise, apele au revenit la starea lor firească. Și atunci trupele egiptene s-au înecat.

Cum au ajuns evreii în robia egipteană? Există două robii cunoscute în Vechiul Testament: robia egipteană și robia babilonică. În robia babilonică au ajuns ca într-o robie obișnuită. Adică au fost cuceriți de Nabucodonosor, triburile din nord mai devreme, de către Imperiul Asirian, apoi Ierusalimul și triburile din sud, Iuda și Beniamin, și au fost duși în robie. Cum s-a mai întâmplat de atâtea ori în istorie, în atâtea părți ale lumii atunci când un popor condus de către cineva năvălește peste alt popor și vrea să-l exploateze, să-l subjuge. Dar În robia egipteană nu a fost așa.

În robia egipteană au intrat de bunăvoie. În Egipt, fiii lui Iacov au intrat de bunăvoie. Nu fără de lacrimi. Iosif inițial, prin iconomia lui Dumnezeu, deși abandonat, ba chiar mai mult, încercat a fi ucis de către frații săi, a scăpat și a ajuns acolo și nu fără de lacrimi. Că se spune că inima lui a fost în fiare, în lanțuri până să ajungă să fie practic echivalentul primului-ministru din Egipt. Apoi, venind vreme de foamete în părțile Israelului, Iosif, luminat de Dumnezeu, a știut să asigure proviziile pentru anii de foamete și frații săi chinuiți de foame au venit și au cerut voie egiptenilor să-i primească și pe ei acolo. Deci aduși de sărăcie și de foamete, și Iosif i-a primit, pe care ei nu l-au recunoscut. Întâmplarea e foarte frumos descrisă în Sfânta Scriptură. Merită citită. Și e foarte, foarte veridică. Deci, de foame, de sărăcie, au intrat în Egipt. Și pentru că Iosif era bine văzut în Egipt, au primit locul unde să se statornicească: ținutul Goșen se cheamă, situat undeva, în Delta Nilului, un ținut foarte roditor. Acolo au stat cvasi-liberi câteva sute de ani, până când s-a schimbat puterea în Egipt, dinastiile. Nu intru în amănunte. (…) Schimbându-se dinastiile, faraonul a văzut că urmașii lui Iacov se înmulțiseră foarte mult și fiindu-i frică nu cumva ca aceștia să-l răstoarne de la putere, a poruncit să fie omorâți toți pruncii de parte bărbătească. Bineînțeles că dacă s-ar fi întâmplat aceasta vreme de o generație, poporul iudeu n-ar mai fi existat în istorie. Dar poporul iudeu a avut până la Hristos și are încă, după cum spune Sf. Apostol Pavel, o misiune dincolo de existența istorică. Deci el trebuia să fie păstrat cumva, să supraviețuiască acestei prigoniri din partea faraonului. Și, prin Moise, în chip minunat, Dumnezeu i-a scos din această robie.

Aș vrea să luați aminte la aceste aspecte. Au intrat din sărăcie, de bunăvoie s-au dus în Egipt. Au ieșit din Țara Sfântă unde se afla Iacov, făgăduită de Dumnezeu lui Avraam, care era bunicul lui Iacov, și de bunăvoie au intrat în Egipt, acolo căutând bunăstarea materială, bunăstarea trupească. Acolo o vreme au fost lăsați în pace, s-au înmulțit foarte mult și mai-marii Egiptului s-au considerat periclitați și au vrut să-i nimicească, să-i piardă. Nu pe toți. Bărbații. Pentru ca femeile să facă mai departe copii, dar cu alți bărbați, nu de neam evreu, încât să fie mai departe robi. Deci practic, mai-marii au încercat să-i elimine.

Bineînțeles că seamănă foarte mult cu ce se întâmplă în vremurile noastre. Nu-i doar o istorie de demult această paradigmă. De ce? Am fost săraci. Și nu mă refer numai la noi, la România din vremurile comuniste, când ne-au sărăcit rușii și o exploatare defectuoasă a resurselor pe urmă. Vă aduc aminte că în `89 ne doream cu toții să trăim ca în afară. „Vrem o țară ca afară!” s-a tot strigat multă vreme. (…) Și am ieșit din sărăcie. Nu mai suntem atât de săraci cum eram în `89. Măcar avem multe mașini, multe canale de televiziune, măcar punem un bănuț deoparte, ne ducem și ne cumpărăm mâncarea pe care o vrem, ceea ce în `89 era complicat. Mai-marii lumii ne-au lăsat să ieșim din sărăcie și iată-ne în robie.

De ce în robie? Pentru că în această robie ne-am înmulțit prea mult? S-a spus, una dintre teorii și mult mediatizată a fost că suntem mult prea mulți pe pământul acesta și că ar trebui să dispărem, să reducem toată populația globului care acum este 7 miliarde undeva la 300 de milioane (de fapt la 500 de milioane- n.n.) de oameni. Deci 6 700 000 000 ar trebui să dispară. Cum? Eh, asta nu s-a mai spus. Oricum, iată că am dus-o bine, am vrut s-o ducem bine pe lumea aceasta, am primit această împlinire a dorințelor noastre, după care ne-am aflat în robie.

Seamănă foarte mult cu Egiptul și cu ce s-a întâmplat cu poporul evreu. Nu ne-am afla în robie dacă nu am fi părăsit Țara Sfântă. Altfel spus, dacă Iacov și fiii săi în foametea respectivă ar fi avut încredere în Dumnezeu mai departe, n-ar fi intrat în robia egipteană. Ei au vrut o scăpare omenească. Prin pogorământul lui Dumnezeu, aceasta s-a întâmplat. Iarăși noi, nu avem noi cum să mișcăm destinele lumii acesteia, suntem mult prea mici. La nivelul fiecăruia dintre noi – și eu spun chiar la nivelul marilor autorități ale țării noastre, deci președinte, prim-ministru, senatori, deputați, chiar și autoritățile spirituale ale țării noastre – suntem mult prea mici pentru ca să mișcăm noi destinul lumii. Dar fiecare dintre noi urmăm același ciclu. Ne-am  născut, am crescut, am ajuns în zona adolescenței și a tinereții și mintea noastră a început să se risipească, să se plictisească de ceea ce avea în tinerețe, în copilărie. Așa este, din păcate. Suntem oameni păcătoși și moștenim consecințele păcatului strămoșesc, și încep să se risipească și să-și dorească bunătățile și frumusețile lumii acesteia. Să se îndulcească de ele. Bunătățile înseamnă să ai familie, da. Să ai copii, da. Să faci concediile unde vrei tu, să mănânci ce vrei tu, să ai casa mai mare, să ai multe canale de televiziune, să ai viteză mare la net, să ai telefon foarte performant și așa mai departe. Asta înseamnă bunătăți, îndulciri. Astea ne-au dus în robie. Ne-au transformat în robi.

Ca să ieșim din această robie trebuie să-I urmăm lui Hristos. Pentru că lumea întreagă este în robie, nu numai evreii în Egipt, ci lumea întreagă este în robie. Fiecare dintre noi se află în robie. Cum i-a scos Dumnezeu pe evrei din Egipt? În chip minunat prin trecerea prin Marea Roșie, după care i-a hrănit cu mană, i-a călăuzit în timpul zilei cu nor, în timpul nopții cu acea lumină puternică, turn de foc, deci în chip minunat.

Dar… și asta știm prea bine de la momentul din Sinai, atunci când Moise a stat 40 de zile cu Dumnezeu și ei s-au simțit abandonați, ce-au spus ei acolo? Că vor mai bine în robie și cărnurile Egiptului decât să mănânce mană în pustie sau să piară. Și știți că și-au făcut vițelul de aur și s-au întors la ale lor.

Ce vrem noi acum?  Lumea dinainte de februarie 2020? Aceea o vrem? Să ne întoarcem la cărnurile, la îndulcirile dinainte? „Ei, lasă că nu era dracul atât de negru atunci” – am spune noi. Ba da! Era, pentru că, de fapt și de drept, ne pierdeam sufletele. În momentul acesta, dacă vrem să ieșim din robie trebuie să mergem după Hristos. Și după Hristos înseamnă să ne adunăm mintea și inima de la aceste îndulciri și să stăm într-o asceză majoră și noi și, prin această trăire a noastră sinceră și bucuroasă, să-i convingem și pe cei din jurul nostru că aceasta este calea pe care trebuie să ne ducem viața în lumea aceasta. Nu obligându-i, nu forțându-i. Dacă sunt copii mici, bineînțeles, pot să-i educ și trebuie să-i educ, dacă se poate să-i tai cu totul telefonul sau netul, să-i tai foarte mult programele de la televiziune, să-l învăț să citească o carte, să-l învăț să poarte o discuție. Să-l învăț să se joace frumos, să fie politicos. Să nu asculte de sfaturile străinilor. Așa da. Atunci când sunt mai măricei, adolescenți, e mai complicat să le mai spui câte ceva. Dar trebuie să vadă pilda viețuirii. Cum o s-o vadă?

Evident că ceea ce oferă Dumnezeu în lumea aceasta este foarte mic și neofertant față de ceea ce oferă lumea. Pentru că tu să-i spui unui om: „Știi, dacă vrei să trăiești creștinește înseamnă de-acuma să postești miercurea și vinerea plus încă 7 săptămâni și cu 6 săptămâni și cu două, deci vreo 15 săptămâni, și încă vreo 2-3 de Sfinții Apostoli, deci vreo 18 săptămâni din 52, cam o treime din an postești. Duminica dimineața nu-ți faci program, că trebuie să fii la Sfânta Liturghie. Faci și niște rugăciuni și tu acolo în jumătate de oră, o oră pe zi, stai la rugăciune frumos. Nu mai desfrânezi, nu mai bei ca nesimțitul, nu mai fumezi, nu mai faci aia, nu mai faci aia! – Păi dar de ce să fac toate astea?!”. Îți aduni mintea din împrăștiere! Adică nici măcar nu-ți mai dorești foarte mult să pleci în concediu. Nu înseamnă că nu te mai odihnești din când în când, dar nu-ți mai dorești cu tot sufletul să ajungi în… Thasos! Sau în Baleare sau în Azore sau unde mai ajunge lumea. Nu-ți mai dorești cu tot sufletul să te sui pe vârf de munte. Pentru că ceea ce-ți dorești tu cu tot sufletul este să stai cu Dumnezeu cât mai des. Bineînțeles că oferta este deloc tentantă pentru cineva care este ancorat în lumea aceasta.

Dar DACĂ, dacă noi care venim cu această ofertă pentru că vestim Evanghelia: „Mergeți și propovăduiți Evanghelia la toate neamurile!”, „la toată făptura”, spune Sf. Apostol și Evanghelist Marcu. Care vor crede se vor pocăi, se vor boteza, se vor mântui, iar care nu vor crede, vor pieri. Noi, și nu mă refer numai la preoți sau la episcopi. La fiecare dintre noi. În momentul în care trăim cu Hristos cu adevărat, vestim Evanghelia și o propovăduim fiecăruia din jurul nostru. Și o propovăduim nu atât prin meșteșugul vorbelor, nu atât dând citate multe, cum fac frații noștri mai tineri neoprotestanți și mai îndepărtați de duhul adevărat al Bisericii, ci fiind sinceri în fața lui Hristos. Și atuncea să știți că la un moment dat stârnești indignare, îngrijorare, pe urmă, dacă  reușești să perseverezi în această așezare în fața lui Hristos cu sinceritate, nu spectaculos, cât pot eu, dar sincer să-L mărturisesc pe Hristos, la un moment dat oamenii încep să se întrebe: „Totuși, ce-i cu tine?” Și dacă se lămuresc, și se lămuresc că ești în toate mințile încep să-și dea seama că viața pe care o duci tu este de fapt, în fond mai importantă și mai autentică decât viața pe care o duc ei. Și nu o dată am văzut lucrul acesta. Într-adevăr, a trebuit cu multă răbdare să aștepți ca omul respectiv să ajungă într-o boală foarte grea, eventual un cancer de care știe că va muri. Eventual să aibă niște neputințe. Eventual să mai îmbătrânească, să se mai înțelepțească, să-și dea seama că orice îi oferă lumea aceasta, lucrurile sunt trecătoare.

Ceea ce avem noi de făcut este să-I urmăm lui Hristos cu adevărat, cu mintea noastră, să ne-o adunăm din împrăștiere, și cu inima noastră din îndulciri. Atunci nimeni nu ne va mai putea fura libertatea noastră și atunci cu adevărat postul acesta și Paștele cu care el se încheie, preînchipuie viața noastră, moartea noastră și Învierea cu Hristos. Atunci nu vom mai avea să ne temem nici de Antihrist, nici de rugăciunile altora care vor să vină Mesia pe pământ, nici de ispitirile altora care vor să ne îndepărteze de Sfânta Biserică. Pentru că atunci când mintea mea stă lipită de Hristos – cât pot eu – cât din inima mea scot alte doruri și alte înfricoșări și încerc să trăiesc cu Hristos, atunci cu adevărat o să-mi dau seama. Pentru că Duhul lui Hristos, Duhul Sfânt, va lucra în mine și-mi va da darul acesta de a deosebi binele de rău, adevărul de minciună și mă va ajuta în chip minunat să trec prin viața aceasta.

Și sunt convins cumva că în chip minunat poporul binecredincios și poporul nostru român și alte neamuri care or mai fi binecredincioase vor fi ajutate de Dumnezeu să treacă din robia lumii acesteia. Că cei la putere în lumea aceasta vor să ne robească, vor să ne strice copiii acum cu educația aceasta așa-zis sexuală, care este nimic altceva decât o pângărire a copiilor din cea mai fragedă pruncie, trebuie să înceapă de la 0 la 4 ani! Cu jucării dedicate, cu alte lucruri. O mizerie! Sunt convins că deși sunt mai-marii lumii acesteia și par că au la degetul mic toate pârghiile ca să ne conducă la pieire, dacă noi, fiecare dintre noi vom sta cu sinceritate în fața lui Hristos și-I vom cere ajutorul și vom sta uniți cu El în Sfânta Biserică, atunci sunt convins că Dumnezeu va face minunea ca într-un fel, nu știu cum, să ne treacă pe toți, și pe noi, și pe cei dragi ai noștri prin valurile lumii acesteia, să ne scoată la limanul Său cel lin. AMIN!”

Legaturi: