PS MACARIE DRĂGOI: “Să îndrăznim în Hristosul libertății și demnității noastre, iubite frate și iubită soră, și să rămânem oameni, după chipul și asemănarea Dumnezeului nostru Celui Viu!” (VIDEO, TEXT)

PS Părinte Episcop Macarie: „Vlaga noastră sufletească este absorbită în malaxorul cronofag al acestei lumi”, Începutul Anului Bisericesc, Stockholm, 1 septembrie 2020

Preaiubiții mei, iată-ne, cu darul Preamilostivului Dumnezeu, punând început bun noului an bisericesc. Am săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și am adus mulțumire pentru toate Preasfintei și de Viață Făcătoarei Treimi! După cum știm, calendarul Bisericii este diferit față de calendarul civil după care ne organizăm timpul. Anul Nou, în calendarul Bisericii, este astăzi, la 1 septembrie. De asemenea, potrivit timpului liturgic, ziua se împarte după rugăciunea ceasurilor, iar slujba vecerniei încheie ziua curentă și o pregătește pe următoarea.

Preaiubiții mei, este de folos și binecuvântat să trăim după acest timp al Bisericii, mai degrabă decât după timpul civil, secularizat. Știm cât de greu este să ne sustragem acestui timp invadator și acaparator al lumii seculare. Ne plângem mereu că nu avem timp, ne plângem de lipsă de timp. Cel mai dramatic este atunci când nu avem timp pentru sufletul nostru, pentru familia noastră, pentru prietenii noștri. Spune o anecdotă că la un moment dat diavolii s-au adunat la un congres pentru a analiza metode mai eficiente pentru a-i ispiti și a-i îndepărta pe oameni de Dumnezeu. Şeful încornoraţilor a luat cuvântul şi a făcut câteva constatări: Nu avem cum să le luăm oamenilor credincioși credinţa și nu avem succes nici cu cei care se roagă permanent și au o legătură intimă cu Dumnezeu. Însă putem, totuşi, să facem ceva. Putem să le luăm acestor oameni timpul. Putem să îi ţinem ocupaţi cu alte multe lucruri.

Iată, de atâtea ori, toată vlaga noastră sufletească este absorbită în malaxorul cronofag al lumii acesteia și mai rămân doar câteva resturi pe care le dedicăm, seara sau în duminici, Dumnezeului nostru.

Iubite frate, iubită soră, simțim în adâncul sufletului nostru că nu aceasta este rostul, firescul vieții omenești! Simțim că trăim într-un exil forțat, nu doar fizic, ci și sufletește! Simțim că nu aparținem acestei lumi! Simțim că locul nostru adevărat, casa noastră adevărată, nu este aici, în acest veac, în această lume!

Însă ce putem face pentru a rămâne ancorați, înrădăcinați în cer, acolo unde e adevărata noastră casă? Avem această modalitate de a cultiva neîncetat timpul liturgic, timpul Bisericii. Rugându-ne, așa cum ne îndeamnă psalmistul, în toată vremea și în tot ceasul: Binecuvântează suflete al meu pe Domnul! (Psalm 102, 1). Deoarece rugăciune este cu adevărat respirația sufletului! Avem nevoie să ne rugăm continuu, așa cum avem nevoie să respirăm pentru a trăi. În tot ceasul și în toată vremea să îi aducem mulțumire Preamilostivului Dumnezeu pentru toate, iar la ceasul al șaselea să nu uităm să îi aducem mulțumire pentru jertfa Sa mântuitoare, iar în Vecernie să cântăm sau să rostim, întru înserare, imnul Luminii celei line.

Să îndrăznim în Hristosul libertății și demnității noastre, iubite frate și iubită soră, și să rămânem oameni, după chipul și asemănarea Dumnezeului nostru Celui Viu!

***

PS Părinte Episcop Macarie: „Ne purtăm poverile unii altora pe marea cea mare a străinătății”, Duminică, 30 august 2020, Göteborg, Suedia:

Preacucernici părinți, iubiți frați și surori împreună rugători, dau slavă Preamilostivului Dumnezeu că m-a învrednicit să slujesc în aceste zile taina Sfântului Maslu, taina Sfintei Liturghii și alte slujbe în comunitățile noastre euharistice din partea de sud-vest a Regatului Suediei. Ieri, la prăznuirea Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul, am slujit la Boras, astăzi iată, am slujit la Göteborg, aseară am săvârșit taina Sfântului Maslu aici și m-am bucurat nespus de mult că foarte mulți credincioși au venit pentru spovedanie și pentru călăuzire. Și alaltăseară și aseară până la orele târzii am stat cu frații noștri și surorile noastre, fiindcă ne purtăm poverile unii altora pe această mare a străinătății.

Iată, mare bucurie am avut că, am îmbrăcat în Hristos și doua fetițe în comunitatea noastră de la Göteborg, pe Iulia și Ecaterina. Am botezat și alți copilași zilele trecute și mă bucur nespus de mult și trăiesc profund binecuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos, atunci când chema copiii și Își punea mâinile pe creștetul lor, spunând: ”Lăsați copiii să vină la Mine, că a unora ca acestora este Împărăția Cerurilor”

De fiecare dată când îi binecuvântez, când îi strâng la piept, când îi împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului simt că nu mai sunt pe pământ, simt că sunt în Ceruri. De altfel, cu toții „în Biserica slavei stând, în Ceruri ni se pare a fi”. Așadar, ne bucurăm că îl avem aproape pe Sfântul Ioan Botezătorul, prăznuit ieri, iată, am ținut rânduiala și aici departe de casă, ne-am adunat la Liturghie, am postit, ne-am rugat, fiindcă Botezătorul și Înaintemergătorul și prietenul Domnului a fost decapitat.

Poate ne întrebăm atunci când auzim că cel mai mare născut din femeie a fost decapitat: de ce oare s-a sfârșit Sfântul Ioan Botezătorul într-o temniță întunecoasă, decapitat, din cauza capriciilor veninoase ale unei femei desfrânate? De ce oare și-a riscat Sfântul Ioan Botezătorul propria viață, când în aparență cauza era cumva pierdută și inutilă, anume aceea a îndreptării fărădelegii morale săvârșite de Irod? De ce oare Sfântul Ioan Botezătorul și-a pus sufletul său pentru un rege slab, dominat de patimi și de oameni stricați? De ce? Pentru dragostea lui! Așa cum am spus și ieri la prăznuire, Sfântul Ioan Botezătorul a fost cel mai mare dintre cei născuți din femeie pentru că și dragostea lui a fost mare.

De ce a fost mare dragostea lui? Fiindcă s-a gândit la mântuirea semenului său. El s-a gândit întotdeauna că și ceilalți, nu doar el trebuie să se mântuiască. Acest gând trebuie să îl avem mereu și noi, fiindcă nu doar eu trebuie să mă mântuiesc, ci trebuie să se mântuiască și cel de lângă mine.

Sfântul Ioan Botezătorul a iubit pentru că a mărturisit Evanghelia Celui pe care L-a proclamat ca Miel a lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii. El l-a iubit pe Irod pentru că nu a răbdat [ca acela] să rămână neîndreptat înaintea lui Dumnezeu și cu toate că era întemnițat, era pus în cătușe și în lanțuri de fier, nu s-a resemnat, ci și de acolo, din închisoare, l-a mustrat pe Irod pentru nelegiuirea de a trăi cu soția fratelui său Filip, care era în viață, trăia în concubinaj cu Irodiada. Aceasta îl invidia și a găsit prilejul la acel banchet, după cum am auzit ieri în Evanghelia după Sfântul Marcu, să îl ucidă, să îl decapiteze, iar capul lui Ioan a fost adus pe tipsie, fiindcă fiica Irodiadei, Salomeea, a dansat, iar Irod, beat de vin, s-a împătimit față de dansul Salomeei și a făgăduit că îi va da până la jumătate din împărăție. Fata nu a știut ce să ceară, iar mama ei a sfătuit-o să ceară pe tipsie capul Sfântului Ioan Botezătorul.

Preaiubiții mei, orice fărădelege își cere tributul: Irod și Irodiada împreună cu Salomeea au fost osândiți în exil și acolo au trăit în mari lipsuri până când pământul s-a deschis și i-a înghițit de vii. V-am citit și aseară, la taina Sfântul Maslu, că mărturia Sfântului Nicolae Velimirovici, din Proloagele de la Orhida, în care, ni se spune cum Salomeea, fiind în surghiun împreună cu Irod și Irodiada a încercat să treacă râul înghețat din Spania, unde era în exil și acolo gheața s-a rupt și ea a rămas cu capul între ghețuri și vrând să se salveze, dând din picioarele care cu nerușinare au dansat înaintea lui Irod și cu patimă a cerut capul Botezătorului, dând din picioare cu putere, în cele din urmă gheața i-a tăiat capul și trupul s-a cufundat în ape și doar capul ei a rămas deasupra și a fost adus pe tipsie mamei sale Irodiada, așa cum a fost adus odinioară capul Sfântului Ioan pe tipsie la banchetul din Sevastia Galileii.

Așadar, preaiubiții mei, acesta este Sfântul Ioan Botezătorul, nu este un profet „uscat”, nu este un sfânt cu înfățișare aspră, nu este doar cel care era doar foarte tăios și mustrător în cuvânt, ci el este prorocul cel plin de iubire față de semeni, cel care nu a răbdat ca să îi lase pe cărturarii și fariseii în tăcerea lor lașă și complice, dându-se ca exemplu de mărturisire și mustrându-l pe Irod. Pe atunci, Israelul era sub ocupație romană și fariseii, și cărturarii și arhiereii timpului nu și-au bătut capul cu mustrarea lui Irod. Ce mai conta o fărădelege în plus, pe când paharul păcatelor era plin și se revărsa în vremuri de restriște pentru poporul lui Israel. Însă Sfântul Ioan Botezătorul nu a putut să tacă. Dacă ar fi tăcut Sfântul Ioan Botezătorul, pietrele ar fi strigat. Așa cum nu au putut să tacă nici sfinții prăznuiți astăzi, Patriarhii Constantinopolului, Alexandru, Ioan Postitorul, Pavel cel nou, Sfântul Ierarh Varlaam al Moldovei. Cu toții au mărturisit dreapta credință în vremuri de prigoană, în vremuri de restriște.

Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, prăznuit astăzi, a tradus în românește și Cazania sau Cartea de învățătură, care s-a răspândit în toate ținuturile locuite de români. Eu sunt transilvănean, de la poalele Țibleșului, vreau să vă spun că în secolul al XVII-lea, Cazania Sfântului Varlaam a ajuns și în satele de la poalele Țibleșului și oamenii cu mari eforturi o aduceau de peste munți, tocmai pentru a se împărtăși din cuvântul de învățătură, din tâlcuirea Sfintelor Evanghelii din această carte românească. Îi cinstim și pe sfinții prăznuiți astăzi și luăm aminte la faptul că trebuie să Îl dorim și să Îl urmăm pe Hristos așa cum L-au urmat și ei.

Iată, tânărul bogat din Evanghelia care s-a citit azi la dumnezeiasca Liturghie, a venit înaintea Domnului și voia să se desăvârșească, să împlinească poruncile, însă el vedea relația cu Dumnezeu sub forma unui contract, el cerea un contract, cerea o tranzacție cu Dumnezeu. Mântuitorul Iisus i-a spus: ”Dacă vrei să fii desăvârșit, vindeți toate averile și urmează-Mi Mie”.

El era foarte legat de bunurile materiale, nu a răspuns chemării Mântuitorului Iisus Hristos, ci, întristat, L-a părăsit și nu s-a făcut apostol. Domnul l-a chemat la apostolat, însă el era legat de bunurile acestea materiale. Deseori și noi dorim această relație cu Dumnezeu, doar din interes, nu din iubire. Această relație nu funcționează sub forma unui contract, relația cu Hristos este o relație vie, trebuie ca să ne dăruim reciproc total unul altuia, în relația adâncă și minunată cu Hristos. Nu putem să Îl condiționăm pe Hristos, nu putem să Îi cerem clauze, nu putem să-I cerem privilegii, ci doar să ne dăruim, așa cum El Însuși s-a dăruit până la moartea pe cruce. El Însuși Și-a întins mâinile pe crucea răstignirii. îmbrățișându-ne, nu ne-a cerut altceva decât iubire, însă sunt atâția care Îi întorc spatele, care Îl iau în derâdere și nu răspund chemării Sale iubitoare, refuză iubirea Sa de Părinte și Frate.

Așadar, preaiubiții mei, să-L urmăm pretutindeni pe Mântuitorul Iisus Hristos, chiar atunci când este scos din cetate și când este ucis prin răstignire ca ultimul răufăcător. Trebuie să fim cu Hristos pretutindeni, din pruncie și până la crucea răstignirii, să fim cu El în grajd și la templu, să fim cu El în prigoană și în binecuvântare, să fim cu El în libertate și în exil, să fim cu El pretutindeni ca și El să fie împreună cu noi și dacă Îl vom urma, Domnul ne va dărui pacea și bucuria Sa deplină care nu se va lua de la noi. Așadar să-L urmăm și să ne dăruim integral Lui, ca și El să se dăruiască nouă și să-L putem primi cu mare bucurie din potirul vieții la fiecare Liturghie, iar la final să spunem: Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, întru credința cea adevărată, neîncetat închinându-ne. Și aducându-I mulțumire, fiindcă El este bucuria sufletelor noastre.

Amin!”

Legaturi: