PS MACARIE, în Sfântul Munte, despre diferența dintre MORALITATE și VIAȚA DUHOVNICEASCĂ bazată pe o RELAȚIE VIE CU HRISTOS. “Fără pocăință ne aflăm în mare risc să cădem în PĂRERE DE SINE, în ÎNȘELARE, să ne cufundăm într-o stare căldicică”

14-12-2018 Sublinieri

Episcopia Română a Europei de Nord:

PS Episcop Macarie în slujire arhierească la Schitul Prodromu din Muntele Athos – „Să ne reîmprospătăm și să ne reîntinerim sufletul prin roua pocăinței”

În aceste zile Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord se află în pelerinaj în Muntele Athos, fiind însoțit de un grup de pelerini români din Suedia. Zilele trecute, ierarhul s-a aflat în mijlocul monahilor români din Schitul Lacu, iar duminică, 9 decembrie 2018 a săvârșit Privegherea și Sfânta Liturghie în biserica Schitului românesc Prodromu, fiind înconjurat în slujirea euharistică de Părintele Stareț Atanasie Floroiu și de un sobor de preoți și diaconi. După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Macarie a săvârșit un Trisaghion la mormântul Părintelui Petroniu Tănase, membru al mişcării „Rugul Aprins”, stareţ al schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, dar şi unul din marii duhovnici români.

Referindu-se la pericopa evanghelică (Luca 18, v. 18-27) despre dregătorul bogat și păzirea poruncilor, Preasfințitul Macarie a spus:

„Există un prim plan, cel mai evident, cel al diferenței între moralitate și viață în Hristos. Dregătorul bogat respectase toate poruncile din Vechea Lege. În esență, ele constau în cinstirea lui Dumnezeu și a părinților și în ferirea de păcate grele: adulter, crimă, furt, minciună gravă (mărturie calomnioasă împotriva aproapelui). Cine respectă aceste porunci ale decalogului atinge prima treaptă a umanității, anume treapta morală. Cine nu atinge această treaptă se află într-un stadiu, am putea spune, de neomenie. Este neom cine nu-și cinstește părinții trupești sau sufletești și cine comite celelalte fărădelegi. Așadar, ca să putem dori mai mult de la cineva, ca să putem tinde către mai mult, este necesar să atingem, mai întâi, această treaptă. Însă odată ce suntem aici, Hristos ne arată, prin răspunsul dat dregătorului, că nu suntem încă prietenii Lui. Nu ducem o viață duhovnicească doar prin simpla respectare a decalogului. Pentru aceasta e nevoie de mult mai mult. Așadar, ni se arată diferența între Vechiul și Noul Testament, între viața morală și cea duhovnicească.

Un al doilea plan este cel al averilor de care trebuie să se lepede tânărul dregător. Aceste averi reprezintă orice agonisită, acumulare materială, dar, mai ales, imaterială, pe care am dobândit-o în viața noastră păcătoasă, zi de zi. Acumulăm trăsături de personalitate, păreri, obișnuințe, atașamente, o anume idee despre noi înșine, anumite concepții despre bine și rău, acumulăm, zi de zi, clipă de clipă, multe păcate, stări păcătoaseEi bine, iubiții mei, pentru a ne putea apropia de Hristos, pentru a avea o relație vie cu Hristos, noi trebuie mereu și mereu să ne lepădăm de aceste „averi” depozitate straturi, straturi peste sinea noastră, trebuie să ne reconsiderăm mereu și mereu concepțiile, părerile, ideea pe care o avem despre noi înșine și ce facem cu viața noastră.

Dacă nu vom face aceasta, adică dacă nu facem pocăință (metanoia, schimbarea minții), zi de zi, atunci ne aflăm în mare risc să cădem în părere de sine, în înșelare, să ne pietrificăm în moartea sufletului. Riscăm să ne cufundăm într-o stare de întuneric (pe care-l luăm drept lumină), într-o stare căldicică în care dragostea față de Dumnezeu și aproapele se stinge, fiind înlocuită cu egocentrism.

Iar aceasta, dragii mei, se poate întâmpla chiar dacă noi rămânem, în cele exterioare, niște oameni morali, care cinstim pe Dumnezeu, cinstim părinții și nu facem fărădelegi mari. La arătare oameni evlavioși, pe dinăuntru mucegai și putregai, așa cum se întâmpla cu fariseii pe care Domnul îi numea „morminte văruite”.

Așadar, dacă vrem să-L urmăm cu adevărat pe Hristos, trebuie să punem început bun al pocăinței noastre zi de zi. Iară și iară. Să ne reîmprospătăm și să ne reîntinerim sufletul prin roua pocăinței, prin starea umilicioasă a inimii, prin sărăcia cu duhul, adică prin smerirea noastră înaintea lui Dumnezeu, conștienți fiind că suntem slugi netrebnice, orice bine și orice poruncă am fi reușit să facem sau am crede că am reușit să facem”.

e

 

Legaturi:

Arhimandritul Sofronie de la Essex: DE LA ETICA LA FIINTIALITATE

PORUNCILE LUI DUMNEZEU – cum sa le intelegem, ce sa facem ca sa mostenim viata de veci?

Parintele Rafail Noica: BOGATIA SI SUFICIENTA – DUSMANII POCAINTEI

PARINTELE RAFAIL NOICA: “Nu ne dam seama cat traim in inchipuire” (AUDIO, VIDEO)

“Duhovnicul si ucenicul”: CRIZA VIETII DUHOVNICESTI A CREDINCIOSILOR “PRACTICANTI” si PERICOLUL BANALIZARII CELOR SFINTE. Urgenta iesirii din inertie, a retrezirii la pocainta adevarata, la nevointa si lucrarea launtrica

CHEMATI SA FIM FII AI LUI DUMNEZEU, NU DOAR OAMENI MAI BUNI… Predica trezitoare a Parintelui Hrisostom de la Putna (audio): “Sa-L aducem pe Hristos langa noi. Sa-I spunem toate! Sa-L facem partas vietii noastre cotidiene”

DREGATORUL BOGAT SI PAZIREA PORUNCILOR. Radicalismul Evangheliei lui Hristos. Crestinismul nu este ceva comod (PS SEBASTIAN, PR. COMAN)

IADUL “BOGAT” AL IUBIRII DE SINE si “CIVILIZATIA” CARE INJOSESTE OMUL. Ce trebuie sa vindem si sa aruncam din viata noastra ca sa ne mantuim? (audio si text)

Dregatorul bogat – paza poruncilor. PREDICI AUDIO SI VIDEO: “Suntem robiti de cotidianul efemer, traim in aceasta alergatura bezmetica si nu mai reusim sa ne bucuram de ceea ce Dumnezeu ne-a daruit”

“Cat de greu vor intra bogatii in imparatia cerurilor!”

PREDICI AUDIO pline de seva si putere duhovniceasca la DUMINICA TANARULUI BOGAT: “Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!”

“Oamenii sunt foarte trişti când nu reuşesc în proiectele lor, în programele lor. Ei bine, această tristeţe vine tocmai pentru că OMUL NU CONCEPE SĂ SE LEPEDE DE AMBIŢII”. “PROVOCAREA” LUI HRISTOS şi ÎNTRISTAREA BOGATULUI “NEPREGĂTIT” DIN NOI

Duminica a 12-a dupa Rusalii: IUBIREA BANILOR și FORMALISMUL RELIGIOS – piedici in legatura vie cu Dumnezeu si in urmarea lui Hristos. OMUL, INTRE ECONOMIE SI ICONOMIE, INTRE LOGICA CASTIGULUI SI LOGICA DARULUI, INTRE LEGALISM SI HAR


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Dregatorul bogat si Pazirea poruncilor, Pocainta, PS Macarie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “PS MACARIE, în Sfântul Munte, despre diferența dintre MORALITATE și VIAȚA DUHOVNICEASCĂ bazată pe o RELAȚIE VIE CU HRISTOS. “Fără pocăință ne aflăm în mare risc să cădem în PĂRERE DE SINE, în ÎNȘELARE, să ne cufundăm într-o stare căldicică”

  1. Pingback: PS MACARIE, Episcopul Europei de Nord – CHEMARE STRAPUNGATOARE LA POCAINTA, la constientizarea gravitatii MANTUIRII si a IUBIRII INDURERATE A LUI HRISTOS: “Oare cat de trist este sa trecem nepasatori pe langa Hristos, lasandu-L astfel sa astep
  2. Pingback: PS MACARIE este “ALĂTURI CU TOATĂ INIMA de părintele arhiepiscop TEODOSIE DE LA TOMIS și de pelerinii de la Peștera Sfântului Apostol Andrei!”: “SĂ NU NE UITĂM ÎNAPOI, CI SĂ PRIVIM ÎNAINTE, LA ȚINTA HRISTOS!” | Cuvântu
  3. Pingback: “Răul meu ARE cine să-l poarte!” – PĂRINTELE HOLBEA despre ÎNȚELESUL ADEVĂRAT AL POCĂINȚEI ca “METANOIA”. Minunea transformării duhovnicești și a dezlegării păcatelor prin duhovnic (AUDIO, TEXT) | Cuvântul Ortod
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate