GAZELE DE SIST: otravirea pamantului pentru o BULA SPECULATIVA? Cum a functionat LOBBYUL AMERICAN de promovare a FRACTURARII HIDRAULICE/ Iulian Iancu: rusii au finantat miscarile anti-sist cu 82 mil. euro

• Bursa/

CĂLIN RECHEA: Gazele de şist, miracol energetic sau bulă speculativă aproape de final?

Miracolele se întâlnesc la tot pasul în basme. În realitate, mai ales în cea economică, este mai greu, deoarece trebuie îndeplinită, mai întâi, o condiţie simplă: veniturile trebuie să fie mai mari decât cheltuielile. În ultimii ani am asistat la creşterea explozivă a unui fenomen care promite nu doar instaurarea unei noi ere a abundenţei în ceea ce priveşte combustibilii fosili, ci şi mult căutata independenţă energetică.

Este vorba, desigur, de exploatarea petrolului şi gazelor naturale prin fracturare hidraulică. Dar este aceasta viabilă din punct de vedere economic şi se justifică extinderea ei în toate regiunile globului, având în vedere efectele deosebit de negative asupra mediului?

Un articol recent din BURSA (“Cum a promovat Hillary Clinton fracturarea hidraulică în lume“, BURSA, 22.09.2014) arată că oficialii americani de rang înalt s-au angajat într-o puternică activitate de lobby, inclusiv în România, în sprijinul companiilor din SUA cu interese în acest domeniu. Dar de ce este nevoie de lobby, când promisiunea independenţei energetice şi profitabilitatea operaţiunilor ar fi fost argumente suficiente? Singura explicaţie rămâne aceea că fracturarea hidraulică nu este chiar un miracol.

Spre deosebire de bula speculativă “dotcom” de la începutul deceniului trecut, “miracolul” reprezentat de obţinerea carburanţilor prin fracturare hidraulică a ridicat semne de întrebare de mai mulţi ani. “În lumea producătorilor independenţi umblă vorba că fracturarea hidraulică este doar o schemă Ponzi gigantică”, conform unui articol publicat de New York Times în 2009, unde este citat un analist de la IHS Drilling Data.Tot atunci au început să apară în presă informaţii despre scăderea masivă a rezervelor din zonele de extracţie (n.a. comparativ cu metodele clasice de extracţie), imediat după începerea exploatării. Tendinţa a fost confirmată, ulterior, prin datele publicate de Energy Information Administration (EIA), instituţie oficială a Statelor Unite din cadrul Departamentului Energiei.

În raportul anual din 2012, EIA a redus estimările pentru zona de extracţie Marcellus (n.a. cel mai mare rezervor de gaze de şist din SUA, aflat în partea de nord-est a ţării) până la circa 4 trilioane de metri cubi, de la 11,6 trilioane în anul precedent. Estimările totale pentru rezervele de gaze de şist din Statele Unite au fost reduse până la 13,6 trilioane metri cubi, de la 23,5 trilioane în 2011. În cazul petrolului obţinut prin fracturare hidraulică, reducerea estimărilor de către EIA a fost şi mai drastică. Într-un articol Bloomberg din luna mai a acestui an se arată că “EIA a redus cu 96% prognozele pentru producţia din zona de extracţie Monterey din California, pe fondul creşterii dificultăţilor de exploatare”.

Noile estimări arată că se pot extrage 600 de milioane de barili din cel mai mare rezervor petrolier de şist din SUA, în scădere de la 13,7 miliarde de barili, conform prognozelor din 2012.

După cum arată organizaţia Energy Policy Forum, EIA nu a publicat aceste date voluntar, ci doar le-a confirmat, în urma apariţiei unui articol în Los Angeles Times.
Cu câteva luni înainte de publicarea noilor estimări, compania Occidental Petroleum, care controlează în California o suprafaţă de 12 ori mai mare decât New York-ul, a anunţat că toate operaţiunile din regiune vor trece la o nouă companie, care va fi listată la bursă. Oare nu este aceasta o intenţie clară de păcălire a “investitorilor”, pe baza promisiunilor fără acoperire privind viitorul exploatărilor prin fracturare hidraulică? Toate aceste reduceri ale producţiei estimate de gaze şi petrol de şist au schimbat fundamental raportul dintre riscuri şi beneficii, după cum mai scrie Bloomberg, iar grupurile care s-au opus acestei metode de exploatare (n.a. comunităţi locale şi organizaţii ecologiste) cer o analiză mai atentă a impactului fracturării hidraulice asupra sănătăţii publice şi mediului.

În presa internaţională au apărut numeroase articole care ilustrează poluarea pe arii largi a resurselor de apă în zonele de fracturare, precum şi înmulţirea îngrijorătoare a cutremurelor. Un studiu recent publicat de Academia Naţională de Ştiinţe a Statelor Unite arată că nu operaţiunile de fracturare ca atare sunt vinovate pentru infiltrarea metanului în apa subterană, ci calitatea deficitară a materialelor folosite la consolidarea puţurilor săpate. Dacă în Statele Unite s-au folosit astfel de “scurtături” pentru atingerea unei profitabilităţi care se lasă aşteptată, oare cum vor fi aplicate măsurile de protecţie a mediului în ţări ca a noastră? Dincolo de opoziţia faţă de fracturare pe baza impactului semnificativ asupra mediului, care trebuie să lupte mai ales cu autorităţile guvernamentale “unse” de grupurile de lobby, aspectul economic nu poate fi trecut la fel de uşor cu vederea.

În martie 2012 un articol din revista Rolling Stone arăta că “fracturarea hidraulică se referă la producţia de energie ieftină în acelaşi fel în care criza creditelor ipotecare s-a referit la îndeplinirea visului clasei mijlocii de a deţine o casă”. Personajul principal al articolului este Aubrey McClendon, directorul companiei Chesapeake Energy, care a declarat pentru analiştii de pe Wall Street că “achiziţionarea contractelor de închiriere a terenurilor şi revânzarea lor la un preţ de cinci sau zece ori mai mare este mult mai profitabilă decât producţia de gaz”.

Oare acest fenomen, denumit “flipping” în SUA, nu a fost una dintre caracteristicile perioadei de vârf a bulei imobiliare, când “investitorii” cumpărau case, de multe ori doar în stadiul de proiect, pentru a le revinde mai târziu pentru un profit considerabil? Creditul ieftin şi abundent este, şi în acest caz, principalul factor care încă menţine iluzia acoperirii necesarului de energie prin fracturare. Datele de la Bloomberg arată că, în ultimii patru ani, datoriile companiilor independente s-au dublat, ajungând la circa 163 de miliarde de dolari, în timp ce veniturile au crescut cu 5,6%, iar 10% din venituri sunt folosite pentru plata dobânzilor.

Mai mult, cota din venituri alocată dobânzilor s-a angajat pe o tendinţă semnificativă de creştere, în condiţiile în care producătorii trebuie să aloce sume tot mai mari pentru explorare, din cauza declinului considerabil al producţiei în zonele de fracturare. “Principalul risc al sectorului îl reprezintă necesitatea unor cheltuieli permanente de capital, care trebuie să compenseze ratele de scădere ale producţiei“, a declarat Virendra Chauhan, analist al pieţei petrolului la Energy Aspects din Londra.Deocamdată, investitorii sunt gata să cumpere obligaţiunile emise de companiile care exploatează gazele şi petrolul de şist. Rice Energy, o companie din Pennsylvania a atras 900 de milioane de dolari în aprilie 2014, în condiţiile în care va cheltui în acest an patru dolari pentru fiecare dolar câştigat, după cum scrie Bloomberg. Standard & Poor’s a acordat un rating CCC+ acestei emisiuni de obligaţiuni, cu mult sub prima treaptă din categoria speculativă.

“Oamenii îşi pierd disciplina. Nu mai calculează. Nu mai sunt interesaţi de contabilitate. Ei doar îşi urmează visul, iar aceasta este caracteristica boom-ului gazelor de şist”, a declarat Tim Gramatovich, CIO la Peritus Asset Management, pentru Bloomberg.

Mirajul gazului de şist din SUA a atras, bineînţeles, şi companiile mari de pe piaţa energiei. Royal Dutch Shell a investit circa 24 de miliarde de dolari în fracturarea hidraulică din America, dar de anul trecut a început un program de vânzarea a activelor şi reducere a operaţiunilor, pe fondul pierderilor masive.Cum se explică producţia masivă din SUA din ultimii ani, folosită ca exemplu în susţinerea fracturării hidraulice? “Dacă extracţia începe la intervale scurte de timp într-un număr mare de zone, atunci se va obţine o producţie iniţială mare”, a declarat recent Tim Morgan, fost economist-şef al firmei de brokeraj Tullett Prebon, pentru The Telegraph, dar scăderea producţiei în primele 12 luni poate ajunge până la 60%. În aceste condiţii, fluxurile nete de numerar au fost negative în SUA cel puţin în ultimii şapte ani, Morgan estimând că vârful producţiei va fi atins în următorii trei sau patru ani.

Companiile care nu mai găsesc resurse financiare pentru continuarea producţiei părăsesc pur şi simplu zonele de extracţie, după cum a mai declarat Tim Morgan, iar “abandonarea lor se face fără a fi curăţate”. “În viitor, gazele de şist vor fi considerate echivalentul bulei speculative de la începutul deceniului trecut”, a fost concluzia lui Morgan. Dar toată această frenezie a gazelor şi petrolului de şist are şi câştigători. Conform analizelor de la Energy Policy Forum, “gazele de şist au devenit cel mai mare centru de profit în anumite bănci de investiţii”, iar “Wall Street a promovat sectorul, profitând de pe urma fuziunilor, achiziţiilor şi comisioanelor de tranzacţionare”.

Din păcate, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre economia reală. “Chiar dacă estimările actuale ale producţiei se vor dovedi precise, beneficiile pentru economia SUA pe termen lung sunt relativ reduse, iar beneficiile pentru competitivitatea industriei prelucrătoare în majoritatea sectoarelor şi mai mici”, se arată într-un studiu recent de la Institute for Sustainable Development and International Relations publicat pe site-ul VoxEU.

Extinderea “modei” gazelor de şist şi în Europa de Est nu reprezintă decât încercarea marilor companii internaţionale de a prelungi iluzia, iar efectele asupra mediului şi populaţiei vor fi mult mai puternice decât în Statele Unite. Este, oare, inevitabilă otrăvirea apelor şi pământului pe termen lung, fără beneficii reale pentru economia noastră şi fără câştigarea independenţei energetice?

Analiză “Mother Jones”: “Cum a promovat Hillary Clinton fracturarea hidraulică în lume”

O publicaţie axată pe jurnalism investigativ din SUA numită “Mother Jones” relatează cum Departamentul de Externe american condus de Hillary Clinton a urmărit să promoveze şi să convingă guvernele unor state, inclusiv România, să accepte fracturarea hidraulică folosită de companiile americane precum Chevron şi Exxon.Potrivit unor interviuri, surse diplomatice, dar şi alte documente obţinute de “Mother Jones”, oficiali americani – unii dintre ei cu legături puternice în industrie – au ajutat companii din Statele Unite să obţină concesiuni profitabile la nivel internaţional pentru fracturarea hi¬draulică.

Potrivit unui articol publicat pe pagina de internet a “Mother Jones”, în februarie 2012, Hillary Clinton s-a deplasat în Bulgaria, la Sofia, unde, alături de consilierii săi, s-a întâlnit cu liderii bulgari, inclusiv prim-ministrul Boyko Borissov, pentru a discuta despre mai multe subiecte. Însă, tema principală ar fi fost fracturarea hidraulică. Cu un an în urmă, Bulgaria semnase un acord pe cinci ani, în valoare de 68 de milioane de dolari, prin care oferea gigantului petrolier Chevron concesiuni de milioane de hectare pentru exploatarea gazelor de şist. Populaţia bulgară s-a împotrivit acestui acord. Cu puţin timp înainte de aterizarea lui Clinton, zeci de mii de protestatari s-au adunat pe străzi purtând pancarde anti-fracturare hidraulică şi împotriva Chevron. Parlamentul bulgar a răspuns prin acordarea unui vot copleşitor pentru un moratoriu pe fracturare.

Clinton ar fi apelat la oficialii bulgari să mai dea o şansă fracturării hidraulice. Potrivit lui Borissov, oficialul american a fost de acord să aducă “cei mai buni specialişti pe această tehnologie nouă ca să prezinte beneficiile pentru populaţia bulgară”, transmite publicaţia americană.

În România, în luna martie 2012, mii de oameni s-au adunat să protesteze împotriva altui proiect de fracturare marca Chevron, parlamentul analizând posibilitatea adoptării unui moratoriu propriu asupra gazelor de şist. Clinton ar fi intervenit, însărcinându-şi trimisul special pentru energie pe regiunea Eurasia, Richard Morningstar, să se împotrivească interdicţiilor de fracturare. Lobby-ul Departamentului de Stat american a culminat spre sfârşitul lunii mai 2012, când Morningstar a ţinut o serie de întâlniri pe problema fracturării hidraulice cu oficiali de rang înalt din Bulgaria şi România. Acesta a promovat agresiv tehnologia, printr-un interviu la postul de radio naţional al Bulgariei, declarând că această metodă ar putea duce la o scădere de cinci ori a preţului la gazele naturale. Cu câteva săptămâni mai târziu, parlamentul nostru a respins propunerea de interdicţie a fracturării hidraulice, iar Bulgaria şi-a temperat politica de interdicţie.

Hillary Clinton, care a fost învestită ca secretar de stat la începutul lui 2009, susţinea că gazele de şist pot sprijini rescrierea politicilor energetice globale. “Acesta este un moment de profundă schimbare”, a afirmat aceasta la “Georgetown University”.”Ţările care erau dependente de alţii pentru energia lor sunt acum producători. Cum va forma aceasta evenimentele la nivel mondial? Cine va beneficia şi cine nu va beneficia?… Răspunsurile la aceste întrebări se scriu în acest moment, şi intenţionăm să jucăm un rol important”, a mai afirmat Clinton. Fostul Secretar de Stat l-a desemnat pe David Goldwyn să fie trimisul ei special pentru afaceri cu energie la nivel internaţional. Misiunea acestuia era de “a eleva diplomaţia energetică ca o funcţie cheie a politicii externe a SUA”.

Goldwyn a avut o istorie lungă de promovare a forărilor de peste ocean – atât ca oficial al Departamentului de Energie american sub conducerea lui Bill Clinton, dar şi ca reprezentant al industriei petroliere din SUA. Din 2005 până în 2009, acesta a fost în fruntea Asociaţiei de Afaceri dintre SUA şi Libia, organizaţie fondată iniţial de către companiile americane petroliere – inclusiv Chevron, Exxon Mobil şi Marathon – care se îngrămădeau să exploateze rezerva abundentă a Libiei. Goldwyn a făcut lobby pe lângă Congresul SUA pentru politici pro-libiene şi chiar s-a luptat cu legislaţia care ar fi permis familiilor victimelor din atentatul aerian cu bombă din Scoţia să dea în judecată guvernul Libiei pentru prusupusul său rol în doborârea avionului.

Potrivit canalelor diplomate scoase la iveală de WikiLeaks, una dintre primele măsuri ale lui Goldwyn la Departamentul de Stat a fost adunarea de executivi din industrie “pentru a discuta potenţialul impact internaţional al gazelor de şist”, mai notează sursa. Ulterior, Hillary Clinton a trimis o cerere diplomatică solicitând diplomaţilor americani să strângă informaţii despre potenţialul fracturării hidraulice în ţările lor gazdă. Aceste eforturi s-au concretizat, în cele din urmă, în formarea Iniţiativei Globale pentru Gaze de Şist, care avea ca scop sprijinirea altor naţiuni să dezvolte potenţialul lor în exploatarea materiilor prime. Clinton a promis că va acţiona în favoarea acestei iniţiative “într-un mod care este pe cât posibil responsabil faţă de mediu”.

Însă grupuri axate pe protejarea mediului de abia au fost consultate, mai notează publicaţia, în timp ce industria a avut un rol crucial. Godwyn a lansat iniţiativa în aprilie 2010, la o întâlnire cu Asociaţia Energiei a SUA, o organizaţie ce reprezintă Chevron, Exxon Mobil şi ConocoPhillips, toate urmărind fracturarea hidraulică de peste ocean.

Specialiştii în geologie au ştiut de mult timp că există cantităţi importante de gaze naturale prinse în roca de şist, mai notează sursa citată. Însă, exploatarea gazelor de şist nu a fost viabilă din punct de vedere economic până la sfârşitul anilor ’90, perioadă în care un texan care opera prin metode de explorare fără a şti dacă este petrol sau dacă sunt gaze naturale în zonă, a descoperit o nouă metodă de extracţie care implica săparea prin lateral a puţului de petrol format iniţial. Metoda implică împroşcarea depozitului de resurse naturale cu apă, chimicale şi nisip pentru a fisura şistul, aceasta fiind o variaţie după o tehnică cunoscută drept fracturarea hidraulică.

Această metodă a avut succes în explorarea resurselor naturale şi a declanşat o revoluţie energetică, mai notează sursa citată. Între anii 2006 şi 2008, rezervele de gaze naturale ale Statelor Unite au crescut cu 35%. Astfel, SUA depăşise Rusia şi devenise cel mai mare producător de gaze naturale. Drept urmare, preţurile au scăzut la un nivel istoric, iar SUA a început să mai renunţe la importurile de cărbune, petrol şi gaze naturale şi totodată de dependenţa de Orientul Mijlociu. Rezervele de gaze naturale au sprijinit, de asemenea, reducerea monopolului economic al Rusiei asupra industriei. Profiturile companiei ruseşti Gazprom au scăzut cu mai mult de 60% între anii 2008 şi 2009, mai scrie publicaţia americană.

• Energy Report: Protestatarii împotriva gazelor de şist au primit 82 mil. € de la ruşi, susţine Iulian Iancu, președintele Comisiei de industrii

După ce secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat în vară că Rusia lucrează cot la cot cu diverse ONG-uri şi cu aşa zise organizaţii de mediu pentru a manipula opinia publică împotriva gazelor de şist, Iulian Iancu (foto), președintele Comisiei de industrii și servicii din Camera Deputaților, a declarat joi, mult mai precis, că Rusia a finanțat anul trecut cu 82 de milioane de euro manifestările împotriva gazelor de șist.

sursa foto: www.economist.com

Chiar dacă putem avea rezerve asupra unor astfel de informaţii, dacă au existat asemenea finanţări sau dacă au fost aşa de mari, e greu să nu constatăm că toate dezvoltările energetice au avut parte de-a lungul istoriei de contestări. Şi asta cu atât mai mult cu cât au afectat interesele aşa-zis strategice ale unor ţări sau ale unor companii energetice concurente.

„ O treime din PIB-ul Rusiei este format din încasările din exporturile de materii prime energetice. De aici şi intenţia de blocare a marilor proiecte de infrastructură, vezi cazul Nabucco, dar și de a bloca accesul europenilor la resursele interne, vezi manifestările împotriva gazelor de șist, pe care noi le priveam iniţial ca fiind acțiuni de mediu dar care de fapt au fost susținute de Rusia, iar acum vedem de ce. Aceste manifestaţii au o puternică… motivaţie“, a declarat Iancu în cadrul unei conferinţe pe teme energetice organizată de MediaUno. Acesta a precizat că “Rusia a finanțat anul trecut cu 82 de milioane de euro manifestațiile împotriva gazelor de șist din mai multe țări europene, printre care Franța și România”.

Oficialul român a mai invocat un studiu de anul trecut care indica faptul că gazele, una dintre cele mai importante resurse energetice globale, ar putea să ţină încă 200 de ani şi nu doar circa 50 cât se credea până să fie făcute marile descoperiri de gaze de şist în SUA, Canada şi alte ţări. Astfel că, după părerea acestuia, varianta gazelor de şist ar putea fi una luată în calcul, în anumite condiţii de exploatare, pentru a reduce dependenţa de Rusia. Şi asta cu atât mai mult cu cât, pe partea de gaze, GPL-ul e o alternativă deocamdată extrem de îndepărtată şi costisitoare, de înlocuire a gazelor ruseşti aduse prin conducte.

“La momentul actual, GPL-ul nu e o alternativă. Necesită flotile întregi de vase şi ar lua un număr de ani doar execuţia lor plus construcţia unor terminale de lichefiere şi degazeificare. În plus, GPL-ul e mai scump decât gazele naturale”, a adăugat președintele Comisiei de industrii.