CONVERTITI CONTEMPORANI LA ORTODOXIE dau marturii vii si puternice despre intoarcerea lor “ACASA”, in singura Biserica adevarata: “Ortodoxia e o trezire”

26-03-2013 28 minute Sublinieri

road_damascus-18002

“Dacă Hristos a venit pe pământ şi a dat această lumină, şi a pus această Biserică, spunând că «Biserica este una», Dumnezeu nu poate să se schimbe. Dumnezeu nu e ca omul. Când face un lucru, îl face trainic şi îl face perfect. […] Dumnezeu nu e ca omul, să facă şapte SRL-uri. Nu. Dumnezeu una face, pentru că una ştie că e bună. Restul nu sunt ale lui Dumnezeu. Sunt ale oamenilor“.

***

Dacă Biserica este Trupul lui Hristos, „plinătatea Celui care plineşte toate în toţi(Efes. 1, 23), atunci ea nu poate să moară doar pentru a fi recreată de noi după mulţi ani. Această afirmaţie făcută de un protestant celebru convertit la ortodoxie, Peter E. Gillquist, a fost şi raţionamentul pe care l-a urmat şi un evanghelic luteran, Roland Vogel. Povestea căutărilor lui duhovniceşti descrie o chemare căreia nu a putut să-i reziste.

roland-vogel3Roland Vogel este un sas cu origini în Sighişoara. Tatăl lui, de origine germană, era evanghelic, iar mama, româncă ortodoxă. Cei doi s-au căsătorit în Bucureşti, la Biserica Evanghelică. Când au apărut copiii, Roland şi sora sa, tatăl a insistat ca ei să frecventeze aceeaşi biserică la care mergeau şi cei mari. Aşa a ajuns Roland evanghelic luteran. A urmat Liceul German din Bucureşti, păstrând cumva linia impusă de tatăl său.

Dar părinţii nu erau întăriţi în credinţă, nici cea evanghelică, nici cea ortodoxă, apartenenţa lor la o confesiune sau alta fiind una mai mult formală. Era perioada comunistă, în care mersul la biserică, deşi nu interzis, nu era nici încurajat.

Roland, născut în 1971, mergea destul de des la biserica lui, unde exista o comunitate închegată. Cu toate acestea, atunci când se ducea la ţară, în Teleorman, de unde provenea mama lui, copilul intra în contact cu o altă realitate religioasă, de data asta ortodoxă. E adevărat, Teleormanul nu este nici Moldova, nici Bucovina în ceea ce priveşte viaţa şi tradiţia bisericească, dar este ortodox. Roland trăia aşadar o combinaţie, un mix confesional.

Plecarea în Germania

Două boli contractate, în 1999, meningită, şi 2004, hepatită, l-au făcut pe Roland să se gândească mai mult la ce se întâmplă cu el. Stând acasă câte şase luni de zile în fiecare caz, a început să-l caute mai mult pe Dumnezeu. Dar căutările lui l-au îndreptat spre ezoterism şi ocultism, pe care le-a aprofundat. Roland s-a căsătorit, i s-au născut doi copii, dar lucrurile în viaţa lui nu se derulau cum şi-ar fi dorit.

De aceea în 2009 a luat hotărârea să plece în Germania definitiv. Sora lui era stabilită acolo, la Bilefeld. În Germania, Roland avea totul asigurat, casă, un serviciu sigur, începuse nişte cursuri. Dar Dumnezeu avea cu el alt plan. La un moment dat, am simţit că trebuie să mă întorc în România. Nu ştiam de ce. Dar ceva irezistibil mă chema înapoi în ţară. Şi m-am întors. Iar printr-o fericită întâmplare am ajuns la Mănăstirea «Petru Vodă». Nu-l cunoşteam deloc pe părintele Iustin Pârvu. Pentru mine nu era decât un popă ca oricare altul. Discuţiile pe care le-am avut cu el m-au făcut însă să înţeleg ce este Ortodoxia. Este ceva care nu poate fi spus în cuvinte. Este o trezire, atâta tot“.

Pentru Ioan, ortodoxia reprezintă un dar făcut de Dumnezeu, un dar care trebuie mărturisit. Putea să refuze acest dar, însă, după cum zice, „câteodată nu poţi spune nu lui Dumnezeu“.

A trăi ortodox nu înseamnă doar a fi botezat. E necesar să fii botezat, dar nu e suficient. Ortodoxia e un lucru cât se poate de personal. Este şi ceva comunitar, dar implică o mutaţie în primul rând în sufletul tău, în fiinţa ta. Ortodoxia nu e comodă. Dar tot ceea ce faci, faci din dragoste, şi atunci permanent trăieşti bucurii.“

Lumea lui Ioan nu este mult schimbată faţă de cea dinainte de convertire, nu. Cel puţin exterior vorbind. OLYMPUS DIGITAL CAMERAViaţa merge înainte, doar că ea este privită acum cu alţi ochi, se ghidează după alte reguli. Caut acum să trăiesc după voia lui Dumnezeu, nu după voia mea. Dacă Ortodoxia are ceva special, acesta este duhul ascultării de Dumnezeu. Noi nu ne dăm seama că atunci când spunem: «Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi», noi, de fapt, ne aşezăm într-o continuitate, într-un lanţ neîntrerupt al învăţăturii şi rugăciunii, pe care le moştenim şi suntem datori să le păstrăm şi să le predăm la rândul nostru celor ce vin după noi.

O lumină, o Biserică

Unul din motivele pentru care am trecut la ortodoxie este acela că am înţeles care este adevărata şi unica Biserică a lui Hristos, mărturiseşte Ioan. „Eu, de profesie, sunt inginer constructor de maşini. Deci, s-ar putea spune că prin formaţie sunt realist, un om aplecat mai mult spre material. Acum predau matematică. Eu sunt neamţ, la propriu, dar şi la figurat. Adică îmi place să fiu exact. Ca rigurozitate, chiar prietenii mei sesizează că sunt puţin diferit de ei în această latură. Vreau ca totul să fie bine lămurit. Dacă am hotărât că urmăm drumul acesta, asta facem. Am înţeles, printr-o logică matematică şi fizică, că lumina nu poate fi întreruptă. Cu alte cuvinte, dacă pleacă o lumină de la o sursă şi parcurge un anumit timp, ea nu poate fi înlocuită de o alta.

crucea-altarAdică, dacă Hristos a venit pe pământ şi a dat această lumină, şi a pus această Biserică, spunând că «Biserica este una», Dumnezeu nu poate să se schimbe. Dumnezeu nu e ca omul. Când face un lucru, îl face trainic şi îl face perfect. La El nu se pune problema în termenii «A, stai că am greşit şi trebuie acum să fac altfel». Nu. Dumnezeu a făcut o Biserică şi a dat o lumină. Atunci, nu poate să apară o lumină, peste 1.000 de ani, altă lumină, şi apoi, peste alte 500 de ani altă lumină. Pentru că deja avem nişte probleme. Undeva, ceva nu e în regulă. Dumnezeu nu e ca omul, să facă şapte SRL-uri. Nu. Dumnezeu una face, pentru că una ştie că e bună. Restul nu sunt ale lui Dumnezeu. Sunt ale oamenilor.

Da, raţionamentul lui Ioan e cât se poate de simplu. Şi imbatabil. Nu are fisură. Neamţul are dreptate.

În toate Bisericile se predică cuvântul lui Dumnezeu, se caută bunătatea, dar cu o excepţie, toate sunt la nivel terestru. Ortodoxia te propulsează în cer. Ea îţi propune să te îndumnezeieşti, să devii, cu mila lui Dumnezeu, sfânt. Noi suntem păcătoşi, dar ţinta noastră este Hristos. Să fim ca El, asemenea Lui.“

Înainte de a fi ortodox, Roland a mers la evanghelici şi acolo l-a întrebat pe Stadtpfarrer (în traducere, preotul bisericii oraşului), pe pastorul de acolo, de ce nu există icoane cu Maica Domnului şi îngerii, Arhanghelii Mihail şi Gavriil. Nu a primit nici un răspuns.

Atunci şi-a dat seama că vacanţele petrecute în Teleorman îşi puseseră o amprentă puternică asupra lui, iar imaginea bisericii ortodoxe nu se putea şterge prea uşor din mintea lui.

Multe avea de povestit Ioan. Ortodoxia i-a deschis ochii duhovniceşti, i-a limpezit mintea. „Atunci când îl cauţi pe Dumnezeu în yoga, în meditaţie transcendentală, în ezoterism, te sileşti să smulgi un dram de cunoaştere, să evoluezi pe o scară care crezi tu că duce la iluminare. În ortodoxie nu trebuie să faci acest efort, Dumnezeu Însuşi ţi se descoperă dacă împlineşti voia Lui. Dumnezeu te ajută să-L găseşti.

Băiete, întoarce-te acasă!

Întâlnirea lui Roland cu părintele Teofil Părăian a fost un episod care l-a marcat profund pe Parintele Teofil s-a dus sa slujeasca Liturghia cereascasasul căutător de adevăr. Era înainte de plecarea în Germania, nu se punea problema convertirii la ortodoxie.

Un prieten l-a invitat să meargă împreună cu el la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Lui Roland îi plac munţii şi, auzind că Sâmbăta este în Făgăraş, nu a stat mult pe gânduri şi au pornit la drum. Ajunşi la mănăstire, prietenul i-a sugerat să intre la părintele Teofil pentru a lua binecuvântare. Roland nu ştia cine este părintele, dar l-a ascultat pe prietenul său.

Sasul a intrat în bisericuţă. Părintele era acolo, aşezat pe un scaun, într-o atmosferă de semiobscuritate. Vizitatorul era puţin înfricoşat. „Nu ştiam cum să mă comport. Ce să-i cer părintelui? Ce să-l întreb? Părintele m-a simţit şi mi-a spus aceste cuvinte: «Măi băiete, întoarce-te acasă».

Eu am luat cuvântul acesta, am ieşit afară, dar mesajul transmis de părintele nu l-am înţeles pe moment. Am realizat mai târziu că acasă nu însemna atât România, cât ortodoxia.“

În noiembrie 2012 la Palatul Mogoşoaia a fost organizată de către Editura Bizantină o expoziţie internaţională de iconografie, la care au participat iconari din mai multe ţări ortodoxe, oameni de o mare calitate sufletească și profesională. Între participanţi, Părintele Anthony Salzman din SUA impresiona prin pacea şi delicateţea cu care picta, prin felul de a sluji, după cuvântul “precum în cer, aşa şi pe pământ”, prin smerenia şi discreţia Sfinţiei Sale. TRINITAS TV a realizat un interviu în care părintele vorbește despre convertirea sa la ortodoxie. Mai jos este înregistrarea video şi transcrierea interviului.

Sunt preotul unei mici comunităţi ortodoxe din Georgia, Statele Unite. Această călătorie a început atunci când am devenit ortodox. Am fost crescut catolic şi am devenit agnostic, am revenit la creştinism prin protestantism şi apoi am descoperit Biserica Ortodoxă, cel mai bine păstrat secret.

Un prieten m-a invitat la această biserică unde era un preot foarte bun. S-a dovedit a fi un preot ortodox foarte cunoscut. După ce am fost prima oară m-am întrebat: “Ce este aceasta? Nu este protestantism, nu este catolicism”, iar prietenul meu mi-a răspuns: “Este Ortodoxie!” “Ce este Ortodoxia?” l-am întrebat. Mi-a răspuns: “Vino şi vei vedea”. Nu studiasem teologia şi nici istoria Bisericii, dar am văzut viaţa comunităţii ortodoxe, cum aveau grijă unii de alţii, cât de plini de viaţă erau. Mai târziu am studiat teologia şi am aflat despre Biserica Ortodoxă. A fost copleşitor şi frumos.

În 1995 am devenit ortodox. Eram artist plastic şi aveam un atelier unde organizam expoziţii, 11247989vindeam lucrări… Şi într-o zi Dumnezeu m-a întrebat: “Este arta Dumnezeu sau Eu sunt Dumnezeu? A fost greu, a fost o luptă pentru că iubeam arta. Şi am răspuns: “Tu eşti Dumnezeul meu, facă-se voia Ta!” Şi am ajuns la Seminar. Am lăsat arta la o parte pentru a studia teologia, nu pentru a deveni neaparat preot, ci pentru a studia teologia, pentru că în bisericile protestante învăţăturile diferă în funcţie de personalitatea pastorilor.

La Seminar am cunoscut-o pe viitoarea mea soţie. Ne-am căsătorit şi ne-am mutat în Grecia pentru a studia limba şi cultura, iar acolo l-am întâlnit pe Părintele Papoulidis, un monah. L-am întrebat: “Mă poţi învăţa?” Mi-a răspuns: “Da”. De două ori pe săptămână ne întâlneam în faţa unei biserici vechi din secolul IX din Salonic. Trebuia să stăm un an, dar am stat doi și ne-am găsit locuri de muncă. Au venit copiii, doi ani s-au transformat în trei. După trei ani, părintele a plecat în Muntele Athos şi am început să studiez cu profesorul său. Acesta era un om hotărât, foarte strict, dar era un bun iconar şi am studiat cu el încă trei ani, deci am stat şase ani în Grecia.

În ultimii trei ani, pentru că învăţasem bine limba, am urmat cursuri de Istoria Artei Bizantine. Atunci i-am spus profesorului meu: “Îţi datorez enorm. Unde aş mai fi primit o astfel de educaţie?” Mi-a răspuns: “Este datoria mea de a duce mai departe tradiţia primită”.

Apoi ne-am întors în SUA, am început să pictez biserici ortodoxe, să predau, să fac diferite lucruri. Nu prea mă descurcam, locuiam cu părinţii. AnthonyS1Am fost angajat să predau iconografia la o şcoală nouă din Sud, dar după numai cinci luni şcoala s-a închis. Ne-am descurcat, am pictat o biserică în Georgia şi lucrurile au mers bine. Trecuseră zece ani de când terminasem Facultatea de Teologie şi am simţit să fac pasul spre hirotonie. Am fost hirotonit într-o mică parohie de lângă Atlanta, aproape de Episcopie. Datoria mea era să am grijă de 40 de familii. De asemenea, mai confecţionam şi felicitări pentru sărbătoarea Crăciunului. Încet, încet “bob cu bob se umple sacul”. Aşa am devenit preot, am început să pictez şi să predau, copiii au crescut.

În America pictez tavanul unei biserici şi aici este o parte a lucrării. Biserica se află în New London, Conecticutt. În atelierul meu am expus picturi cu subiect religios şi în iunie am invitat publicul să le vadă. Oraşul Athens din Georgia a devenit, într-un fel, un centru de iconografie bizantină. Ori de câte ori termin o lucrare încerc să aduc publicul să o vadă, pentru că americanii nu ştiu mare lucru despre icoana bizantină, mai ales cei din Sud care sunt în majoritate baptişti şi în ale căror biserici nu există icoane, acolo cultul lor este străin, dar în parohia noastră avem un eveniment unde invităm oamenii să se aprop15B6CE4742D4287A2A110E8ACF53ie de Biserica Ortodoxă, văzând cum se pictează o icoană în biserica noastră. Aşa încep să cunoască tradiţia, modul de gândire şi de trăire ortodox. Şi bineînţeles, ce înseamnă icoanele şi care este rostul lor.

Duminica, atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru” o spunem în limbile română, greacă, engleză, rusă, uneori şi în limba albaneză. Există numeroşi oameni care se convertesc la ortodoxie. Atelierul se află în casa mea. Mă trezesc dimineaţa devreme, mă rog şi apoi încep să pictez. În Grecia am învăţat de la un preot că trebuie să mă rog atunci când pictez, iar dacă îţi este greu, te rogi sfântului pe care îl pictezi. Trebuie să avem o legătură cu icoana.

Episcopul nostru îndrăgeşte preoţii români din metropola noastră. La Muntele Athos se vorbeşte despre români ca fiind cei mai asceţi oameni, dar sunt şi cei mai frumoşi. Într-un fel lucrurile acestea merg mână în mână, aşa că a fost o binecuvântare faptul că am venit în România şi am văzut această ţară.

11247982

***

cu Maica AmbroziaPetronela Szojka s-a născut într-o familie cu părinţi de diferite naţionalităţi. Toţi din familia tatălui său sunt slovaci, iar în familia mamei maghiari şi români. Tata de religie romano-catolică, mama botezată la biserica reformată, iar copiii nebotezaţi, lăsaţi să-şi aleagă singuri calea pe care doresc să o urmeze. Petronela a „întâlnit” biserica ortodoxă dintr-o totală întâmplare. Locuind la Bichiş, ajunge să caute biserica pentru a-şi face o lucrare la universitate. Calea către Ortodoxie a fost lungă, dar cu ajutorul Domnului Iisus, a preotului şi a celor care au susţinut-o alături de familie, a primit Taina Botezului în Biserica Ortodoxă. Această nouă cale pe care şi-a ales-o în duhul lui Hristos, a îndemnat-o pe Petronela să înveţe limba română pentru a înţelege şi în româneşte Cuvântul lui Dumnezeu, iar recent s-a întors acasă plină de bucurie, împlinită spiritual de la Mănăstirea Sfânta Ana, din Orşova, unde a petrecut o perioadă de timp alături de obştea mănăstirii. Cum a ajuns să se boteze la Biserica ortodoxă română şi ce înseamnă acest lucru pentru ea, ne dezvăluie în cele ce urmează.

Eram în primul an la Universitatea din Dobriţân, la secţia istorie şi etnografie, când de la profesorul de etnografie am primit o sarcină: să scriu o lucrare despre biserica ortodoxă română din Bichiş, din oraşul unde locuiesc. În munca mea de cercetare am cunoscut-o pe doamna preoteasă Emilia Ciumpilă, văduva ultimului preot ortodox de la Bichiş. Aceasta mi-a vorbit nu doar despre istoria bisericii, ci mi-a povestit despre religia şi credinţa ortodoxă. Când mi-a arătat biserica, mi-a cerut să petrec câteva clipe cu ea în lăcaşul de cult. În acele clipe am simţit o pace şi o linişte nemărginită, ceea ce cred că în lumea aceasta agitată în care trăim, fiecare om ar dori să simtă. Acea pace, care nu îţi încarcă doar trupul şi sufletul, ci îţi dă şi speranţă, credinţă. Din tema acelei lucrări pe care am făcut-o atunci mi-am scris până la urmă şi lucrarea de licenţă. În munca mea de cercetare am aflat atât de multe despre religia ortodoxă, încât am simţit tot mai mult că de această religie doresc să aparţin. Nu am fost atrasă doar de bisericuţa noastră de la Bichiş sau de Sfânta Liturghie, ci pur şi simplu am ştiut că vreau să fiu ortodoxă şi că locul meu este aici. Iar pe atunci nici măcar nu înţelegeam slujba în limba română. Aceste lucruri i le-am spus lui tanti Emilia, care imediat mi-a şi găsit naşi pentru botez. Aşa i-am cunoscut pe soţii Adrian şi Eva Şimon, naşii mei de botez. Am fost botezată pe 26 septembrie 2009, în biserica ortodoxă română din Bichiş, de către părintele arhimandrit Calinic, iar de la botez simt că am primit sprijin spiritual. Dacă am vreo problemă sau un necaz, pot să mă rog şi să cer ajutor chiar şi în limba maternă, pentru că Domnul ne ascultă pe toţi şi ne ajută când nici nu ne dăm seama.

– Recent te-ai întors din România, de la o mănăstire, unde ai petrecut câteva săptămâni. Cum s-a născut această idee de a sta la mănăstire şi cine te-a ajutat în acest pelerinaj?

Cred că în viaţă vine o vreme când fiecare dintre noi ajungem să ne întrebăm, care este drumul pe care Dumnezeu ni l-a pregătit. Mulţi tineri de vârsta mea sunt deja căsătoriţi, au familie. Eu nu am încă astfel de planuri, însă am vorbit odată despre acest lucru cu duhovnicul meu, părintele Calinic, şi l-am întrebat de unde pot să ştiu dacă sunt pregătită pentru căsătorie sau mai bine să aleg calea călugăriei. Acesta m-a îndrumat să-mi petrec câteva zile la o mănăstire, unde o să-mi primesc răspunsul. Cu ajutorul naşei mele şi al Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan am luat astfel decizia de a merge la o mănăstire pentru o perioadă scurtă de timp, cu gândul de a mă apropia mai mult de Ortodoxie şi de a învăţa limba română, pe care am început să o învăţ acum la maturitate. Atât de mult mi-am dorit acest drum, că a mai rămas doar să găsesc o mănăstire care să mă primească.

Este un lucru foarte frumos pentru o creştină să încerce o astfel de experienţă. Cum ai ajuns acolo?

Cu Maici in fata biserica– Am putut să aleg din trei posibilităţi: Mănăstirea de la Gai – Arad, Mănăstirea de maici de la Oradea şi cea de la Orşova. În cele din urmă, după ce m-am consultat cu naşa mea şi cu părinţii, am ales Mănăstirea Sfânta Ana de la Orşova. Pe urmă am primit binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan şi aprobarea de şedere cerută de Preasfinţia Sa de la Episcopia de Mehedinţi. La mănăstire am fost aşteptată de Maica Ambrozia şi Maica Onufria, care au slujit câţiva ani la Episcopia din Jula. Cu acest prilej, aş dori să mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat să petrec acele zile minunate la mănăstire, părintelui arhimandrit Calinic, Preasfinţitului Siluan, naşei mele şi tuturor maicilor de la mănăstire, care m-au înconjurat cu bunătatea şi dragostea lor.

Ai mai fost la alte mănăstiri în România? Te rog, să-mi povesteşti despre primele experienţe la mănăstire şi întâlnirea cu maicile!

– Am mai fost la mănăstiri, dar niciodată nu am locuit acolo. Maica Stareţă de la Sfânta Ana – Orşova, Maica Ambrozia şi Maica Onufria au ştiut de sosirea mea acolo şi m-au primit cu multă bucurie. Celelalte maici au fost puţin surprinse când au aflat că eu nu voi sta acolo ca orice pelerin 2–3 zile, ci timp de o lună. La început nu au ştiut cum să se comporte cu mine, ca şi cu un oaspete sau ca şi cu o soră de la obşte, deoarece eu aveam acces şi în locurile unde turiştii nu pot intra. După câteva zile, după ce am participat alături de ele la muncile de la bucătărie şi am încercat să vorbesc cu ele, m-au acceptat şi m-au învăţat foarte multe lucruri la care niciodată nici nu m-am gândit. Am învăţat cum se fac lumânările şi veşmintele bisericeşti. La început am avut probleme cu limba română, dar în câteva zile s-a rezolvat, am prins şi eu mai mult curaj şi ne-am înţeles destul de bine. Maica Ambrozia mi-a arătat toate mănăstirile din zonă. Am fost la Mănăstirea Sfântul Vodiţă, Biserica din Drobeta Turnu Severin, Mănăstirea Tismana, etc. Am vizitat locuri minunate, care mi s-au pus pe veci la suflet.

– Ce program ai avut acolo?

– Primăvara devreme nu este foarte mult de lucru pe afară sau în parcuri, la care să fie nevoie de mai multe braţe de muncă. Astfel, în fiecare dimineaţă, în afară de duminică când am mers la biserică, îmi petreceam timpul ajutând la bucătărie sau la servirea mesei. Din a doua săptămână am ajutat şi la croitorie, maicile m-au învăţat şi să cos la maşină. Cea mai drăguţă experienţă pe care am avut-o la mănăstire a fost să comunic în româneşte cu maicile. Au fost foarte răbdătoare cu mine, mi-au vorbit rar ca să înţeleg ce zic, iar dacă ziceau câte o expresie pe care nu o înţelegeam îmi explicau şi îmi scriau cuvântul pe o hârtiuţă. Eu mi-l traduceam în ungureşte, ca să nu-l uit. Dacă eu doream să le explic ceva mă corectau şi aveau răbdare să leg câte o propoziţie.

– Ce a însemnat această perioadă petrecută la mănăstire pentru tine?

Departe de problemele de zi cu zi am cunoscut un alt mod de viaţă, oameni noi, am fost înconjurată de foarte multă dragoste, ceea ce m-a întărit atât fizic cât şi spiritual. Mă bucur foarte mult că am făcut acest drum pentru că am aflat răspunsurile la multe întrebări pe care le aveam nelămurite.

Zilele petrecute acolo au schimbat ceva în viaţa ta?

Am învăţat că nu există pesimism şi monotonie, lucruri la care tindeam şi eu. Dacă există armonie între om şi Dumnezeu, atunci poţi trăi pozitiv şi liniştit sufleteşte. Dar pentru această armonie trebuie noi să ne străduim. Am devenit mult mai puternică, nu mai mi-e frică de problemele zilnice, pentru că ştiu că nu am doar familia care mă ajută ci şi un alt ajutor, venit de Sus, care îmi călăuzeşte drumul.manastier 5 Cred că aceste zile la mănăstire, pe lângă toate lucrurile bune pe care le-am învăţat, frumuseţile pe care le-am văzut, au fost şi o călăuză în credinţa ortodoxă.

Ce-ai simţit când a trebuit să vii acasă? Nu ai avut acolo momente în care să eziţi să te întorci acasă?

– Mi-ar fi plăcut foarte mult să mai pot sta măcar două săptămâni la mănăstirea de la Orşova, pentru a fi acolo de Paşti, pentru că nu am participat niciodată la o Liturghie de Sfintele Paşti. Dar nu aşa s-a întâmplat. Puţin am fost supărată când s-a apropiat ziua plecării. Am început să le îndrăgesc foarte mult pe maicile de la mănăstire, dar definitiv nu m-am gândit niciodată să rămân acolo. Tot timpul cât am stat acolo am ştiut că familia şi prietenii de acasă mă aşteaptă şi au nevoie de mine. Sigur că maicile mi-au propus să rămân. M-au întrebat de mai multe ori, dacă sigur vreau să merg acasă şi că mă vor aştepta să mă întorc oricând la Orşova. A trebuit să vin acasă să mă pregătesc pentru examenul de limba română, pentru a-mi putea primi diploma de universitate, dar ne-am despărţit de maicile de la mănăstire promiţându-le că o să revin cu siguranţă.

A. Butar

***

Róbert Lukács a venit din Ungaria în România ca să cunoască ortodoxia la ea acasă. A învăţat româneşte de unul singur, s-a căsătorit cu o fată care se spovedea la acelaşi duhovnic. A fost uns preot şi acum ţine aprinsă candela ortodoxiei într-o parohie cu cinci credincioşi ortodocşi dintr-un sat de unguri din judeţul Mureş.

Lukacs5Parohia ortodoxă Păsăreni (Mackamadaras), din judeţul Mureş, are patru enoriaşi. Unii spun că ar fi chiar cinci, cu tot cu Marta, o femeie de 90 de ani, oarbă, care nu ştie boabă româneşte. De o lună, de când părintele Róbert Lukács a trezit cădelniţa din colbul altarului şi a început să slujească iar, după o linişte de aproape douăzeci de ani, în biserica ortodoxă din Păsăreni vin la fiecare slujbă patru-cinci credincioşi, adică toată suflarea parohiei, ceea ce nu se mai întâmplă nicăieri în altă parte.

Pereţii bisericii sunt goi, ca într-o gară, fără sfinţi, numai cu nişte cruci desenate cu albastru de un zugrav, cine ştie când. Doar iconostasul, care desparte altarul de naos, a fost pictat undeva şi adus cu totul aici. Un Hristos de tablă, cu mâinile şi picioarele găurite de cuie, cum a fost bătut pe o troiţă, şade rezemat de perete.

Biserica a fost începută în 1938 şi nu a fost terminată nici până azi, nici nu a fost târnosită. A fost a greco-catolicilor, dar după Revoluţia din 1989 nu a mai avut cine să o revendice, pentru că, unul câte unul, greco-catolicii s-au stins, iar biserica le-a rămas ortodocşilor. Zidurile sunt crăpate, tencuiala pică de pe catapeteasmă, temeliile se macină, igrasia pătrunde peste tot şi desenează icoane reci cu arătări de coşmar.

SFÂNTUL GODIN

În biserica aceasta care se ruinează înainte de a fi fost terminată, doi bărbaţi şi două femei, cu capetele îngropate în gulere, stau ciucure în jurul unui godin, ascultând cântarea când în română, când în maghiară, a părintelui Róbert Lukács. Sobiţa de fier a fost instalată cu doar o zi înainte. Un vecin de-al preotului s-a milostivit şi i-a dat-o de poamnă. Credincioşii au venit la slujbă cu câte o legătură de lemne sub braţ. Din timp în timp, când şi sfinţii de pe iconostas încep să tremure de frig, un bărbat îngenunchează în faţa godinului şi mai aruncă o mână de vreascuri pe foc. Atunci pare că omul se închină la acest obiect care, cu aura lui de căldură, îi ţine pe toţi vii la slujbă.

Cei patru sunt o singură familie. Ariana, Camelia şi Ovidiu Isaic sunt fraţi. Tatăl lor a venit în Păsăreni prin anii ’80, când ei erau mici, ca şef de haltă pe linia îngustă dintre Târgu-Mureş şi Sovata. După ce linia de mocăniţă s-a desfiinţat, ei au cumpărat halta feroviară şi locuiesc acolo. “Vorbim româneşte numai între noi, acasă. Acum mai vorbim şi cu preotul şi cu preoteasa”, spune Ovidiu Isaic. Al patrulea este Lászlo, un ungur, soţul Cameliei. De o lună, de când a venit preotul ortodox în Păsăreni, vine şi el la slujbe cu nevastă-sa şi, zice Loţi, poate chiar va trece de tot la ortodocşi.

Lipseşte al patrulea enoriaş cert, Florina Söverfyi, româncă, o pensionară mutată de curând din Târgu-Mureş şi care numai din cauza frigului nu vine la slujbă, n-a aflat încă de godin.

COANA PREOTEASĂ

O a treia femeie, îmbrobodită şi înfofolită, ţine locul dascălului. Citeşte din ceaslov, ea zice rugăciunea şi tot ea îşi răspunde singură: “Amiiiin!”, cu tot sufletul, scoţând pe gură vălătuci de abur. E Camelia, soţia preotului. Coana preoteasă. De meserie e agronom, doctor în agrochimie, n-are nici o învăţătură pentru cântarea bisericească, afară de ce-a văzut şi-a auzit cu ochii şi cu urechile ei la toate slujbele la care a tot fost de mică, dar se vede că repetă acasă cu părinţelul şi, chiar dacă se mai poticneşte la câte  un tropar, duce slujba până la capăt, după tipic, ca un dascăl adevărat. Parohia e prea mică şi prea nevoiaşă ca să îşi permită unul. După slujbă, în castronul pentru danii se adună 6 lei.rafael4

Camelia şi Róbert s-au cunoscut, s-ar putea spune, sub patrafirul părintelui Antim, de la Sihăstria, la care se spovedeau amândoi. El venea din Ungaria în fiecare vară să simtă îndeaproape trăirea ortodoxă adevărată la mănăstirile din nordul Moldovei. Ea, studentă la Iaşi, găsea în rugăciune alinare pentru sufletul chinuit de întâmplări zguduitoare din copilărie, despre care nu vrea să le vorbească nici măcar prietenilor.

CHEMAREA STRĂBUNILOR

Róbert e ungur din oraşul Nyiregyháza, la 15 km de graniţa cu România. Acolo, prin secolul al XVII-lea, după o cruntă zvârcolire a ciumei, au fost aduşi colonişti români şi slovaci. Mulţi poartă şi azi nume româneşti, maghiarizate, dar de o sută de ani nu se mai vorbeşte decât maghiara. Cel mai mulţi sunt greco-catolici. Poate că uitatele lui rădăcini româneşti l-au făcut pe Róbert să treacă la ortodoxie. A simţit chemarea asta.

“Am învăţat singur româneşte, pentru că în limba asta mă pot apropia mai intim de adevărata credinţă. Am început să vin tot mai des în România, pe la mănăstiri, în pelerinaj, simţeam că adevărata mea viaţă va începe atunci când mă voi întoarce la rădăcinile mele”, mărturiseşte părintele.

Terminând Facultatea derafael6 teologie greco-catolică în Ungaria, Róbert Lukács a hotărât să-şi urmeze chemarea înfruntând riscul de a fi “doar un ungur printre români, iar printre unguri – unul care şi-a părăsit naţia şi credinţa”. La 6 decembrie 2009, la 30 de ani, a fost hirotonit preot ortodox, sub numele de Rafail, iar o săptămână mai târziu ţinea prima liturghie în parohia Păsăreni, înfiinţată cumva parcă pentru el. S-ar fi găsit greu alt preot care să slujească pentru patru-cinci români dintr-un sat de unguri.

MISIUNEA PĂRINTELUI RAFAIL

Camelia şi Róbert locuiesc acum cu chirie într-o garsonieră din Târgu-Mureş, la 16 km de biserica din Păsăreni. Casa parohială din sat, abandonată de 20 de ani, nu mai poate fi locuită. Camelia predă agricultura la un liceu din Reghin. Naveta asta îi mănâncă zilnic aproape patru ore şi mai mult de un sfert din salariul ei de profesor suplinitor. Tocmai şi-a luat titlul de doctor în agrochimie, dar asta nu îi aduce nimic în plus la salariu, e plătită în continuare cu 936 de lei.

Părintele Rafail este preot misionar în Păsăreni, aşa că nu are salariu. În timpul săptămânii lucrează ca ajutor de bibliotecar la universitatea SAPIENTIA, o universitate privată finanţată de guvernul maghiar. Primeşte un salariu de 686 de lei, din care mai mult de jumătate dă pe chirie. Rafail şi Camelia duc o viaţă ascetică şi din puţinul lor au reuşit să adune, în două luni, 500 de lei pentru biserica din Păsăreni. Prea puţin pentru reparaţii şi pentru pictură. Aceasta e misiunea părintelui pentru restul vieţii. Dar măcar pentru lemne, să nu se descojească sfinţii de pe iconostas, de frig, şi pentru ulei, să nu se stingă candela ortodoxă în biserica nesfinţită din Păsăreni.

Popa la biserică, primarul la Primărie

Primarul Turbák Zoltán l-a primit pe preotul maghiar ortodox cu răceală şi nici nu l-a lăsat să sfinţească Primăria. Părintele Rafail a sfinţit 14 case de maghiari reformaţi, că la ei nu există acest ritual şi traiul de sute de ani împreună cu românii ortodocşi i-a învăţat că nimic din credinţa lor nu poate să le strice. “Poate nici să le folosească. Primăria este şi trebuie să rămână o instituţie laică într-o localitate cu 817 locuitori reformaţi, 47 de romano-catolici, 13 unitarieni şi 29 de alte religii. Plus patru sau cinci ortodocşi”, numără primarul.

Cont
Titular: Parohia Ortodoxă Păsăreni
Cont: RO61BTRL02701202P44592XX
Deschis la Banca Transilvania, Agenţia DIAMANT, Târgu-Mures
Str. Cutezanţei nr. 2

În urmă cu jumătate de an, apărea ştirea că părintele Rafail Lukács, ungur de origine, e preot ortodox în judeţul Mureş şi face misiune în rândul maghiarimii. Şi ne-am mirat atunci: Cât este de minunată pronia lui Dumnezeu şi de nemărginită iubirea Lui de oameni! Pentru că nu vrea ca poporul maghiar să rătăcească de la adevăr, Hristos i-a trimis un apostol, un propovăduitor, chiar din neamul său. Să nu uităm însă că la început ungurii erau ortodocşi. Abia mai târziu, odată cu expansiunea prozelitistă a romano-catolicismului în Răsărit, ei şi-au pierdut dreapta credinţă, catolicismul impunându-se, ca peste tot în răsăritul Europei, prin puterea politică sau prin forţa armelor.

rafail_lucaci– Părinte Rafail, vă rugăm să ne spuneţi câteva amănunte despre dumneavoastră.

M-am născut în anul 1980, ca Lukács Róbert. Tatăl meu a murit când aveam doar un an, iar mama trăieşte şi în prezent. Am doi fraţi, căsătoriţi şi aşezaţi la casele lor. Am studiat la Facultatea de Teologie greco-catolică din Nyiregyháza timp de şapte ani – un an pregătitor şi şase ani de teologie; voiam să ajung preot. După absolvirea Facultăţii, pentru că nu mă împăcam cu credinţa pe care o învăţasem în şcoală, m-am convertit la Ortodoxie, după o lungă căutare a adevărului. În anul 2006 am cunoscut-o pe viitoarea mea soţie. Locuim în prezent în oraşul Târgu Mureş, iar eu slujesc ca preot în Păsăreni.

– Ce v-a făcut să nu vă simţiţi împlinit în anii de facultate greco-catolică, de ce aţi căutat Ortodoxia?

– Prima mea întâlnire cu Ortodoxia a fost prin intermediul unei Liturghii transmise la televiziune, la care slujea Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei, în anul 1994, în Ungaria. Atunci eram elev în clasa a VIII-a. Cunoşteam Liturghia ortodoxă, căci greco-catolicii slujesc în rit bizantin, dar vedeam acum ceva mai adânc – în persoana Patriarhului, în slujbă… era o frumuseţe de negrăit! De atunci am tot căutat la noi, la greco-catolici, ceea ce am văzut la acea Liturghie ortodoxă, dar nu am găsit…

– Era prima Liturghie ortodoxă pe care o vedeaţi?

– Da. Profesorii mei au încercat să-mi dea un răspuns: că noi, greco-catolicii, nu suntem foarte deosebiţi de ortodocşi, iar cultul nostru e aproape ca al lor – nu are rost să caut ceva la ei mai bun, căci nu am ce găsi! Însă eu am tot căutat: am citit cărţi, am vizionat emisiuni, dar în acea vreme era greu, căci nu existau pe atunci în Ungaria prea multe lucruri legate de Ortodoxie. Am ajuns apoi la liceul greco-catolic, id166_fghunde am descoperit că şi alţi colegi sunt îndrăgostiţi de Ortodoxie. Era un liceu susţinut financiar de biserica greco-catolică. Acolo am cunoscut un profesor, licenţiat în teologie greco-catolică, care umblase mult timp pe la mănăstirile ortodoxe din Athos, ba chiar învăţase la una dintre ele cum să împletească metanii. Era şi el un iubitor al Ortodoxiei… Ne-a arătat icoane, ne punea să ascultăm cântări ortodoxe din Rusia şi din Athos – ne-a făcut, ca să zic aşa, iniţierea în Ortodoxie. …Aceasta se întâmpla nu în cadrul orelor la şcoală, ci după cursuri, căci el ne era şi pedagog la internat. Stăteam noaptea în „chilia” lui şi discutam; el a fost cel ce ne-a dus în biserica unde slujise Patriarhul Alexei (când îl văzusem eu la televizor). I-am cunoscut pe preoţii ortodocşi care slujeau la acea biserică şi am avut o relaţie vie, prietenească cu ei (erau unguri de neam şi slujeau în maghiară, rusă şi greacă). În liceu ni se interzisese orice legătură cu ortodocşii, însă noi tot am mers la slujbele lor. Era şi o bisericuţă ortodoxă în apropiere, la Nyiregyháza, unde mergeam regulat la slujbe…

După terminarea liceului, am continuat studiile la Facultatea de Teologie greco-catolică – toţi am vrut să devenim preoţi – crezând că se poate trăi ortodox şi în cadrul bisericii greco-catolice. În timpul facultăţii, am văzut că episcopul unit de atunci avea o părere foarte rea despre ortodocşi şi ne-a interzis să avem vreo legătură cu ei. Însă noi încercam să avem legături cu ortodocşii. Am fost chiar ameninţat că, dacă vom fi prinşi că avem contacte cu ortodocşii, vom fi exmatriculaţi. Am aflat că celor ce ajunseseră deja preoţi şi totuşi practicau nişte obiceiuri ortodoxe li s-a spus că vor fi trimişi la marginea eparhiei, departe de oraşe şi vor fi izolaţi…

– Există astăzi o mişcare în rândul clerului greco-catolic de apropiere de Ortodoxie?

– Mai nou da, pentru că au murit preoţii bătrâni, care au fost educaţi în şcolile romano-catolice şi împreună cu catolicii, în vreme ce azi mulţi din cei tineri se apropie de Ortodoxie. Pentru mine era foarte greu în acea perioadă, pentru că mă gândeam: cum voi putea să fiu şi aproape de Ortodoxie, dar şi în pace cu greco-catolicii?…

Am absolvit Facultatea şi am mers în practică într-o parohie (a trebuit să ţin predici, să fac ore de religie, să ajut în altar – vreme de un semestru). M-au trimis pentru „reeducare” lângă un preot care, la ordinul episcopului, a încercat să mă întoarcă înapoi cu sufletul la greco-catolicism… Nu mi-a plăcut acolo şi de trei ori am vrut să plec, pentru că am văzut mai multe abateri de la Tradiţie. Nu am fugit însă, pentru că episcopii ortodocşi cu care mă aflam în legătură m-au sfătuit să nu trec la Ortodoxie până ce nu voi avea diploma de licenţă luată; mi-am zis că degeaba am făcut şase ani de studii, dacă nu împlinesc această lucrare până la capăt. În acea perioadă mi-am scris şi teza de licenţă, despre rădăcinile isihasmului, folosindu-mă de scrierile Sfântului Ioan Scărarul şi ale Sfântului Ioan Cassian.

Când am avut diploma în mână, m-am dus la Arhiepiscopul Ilarion (Alfeiev) al Vienei, care slujea şi la Budapesta – el m-a trecut la Ortodoxie. M-a primit şi i-a spus unui preot, care era de faţă, data şi locul când voi fi convertit ortodox şi că numele meu va fi Rafail. Înalt-Preasfinţitul mi-a dat un post de administrator într-o parohie unde nu era preot în permanenţă, ci venea doar să slujească. Acolo se afla şi o bibliotecă bogată în manuscrise, iar eu am fost custodele ei. Am stat acolo câteva luni. Apoi am petrecut un timp şi între ortodocşii români din Ungaria, ajutând la slujbe şi la traducerea predicilor. Am vieţuit câteva luni şi în Mănăstirea Scărişoara Nouă, de lângă Carei, ca să mă familiarizez cu limba română şi cu sfintele slujbe.

rafael5În noiembrie 2008 m-am căsătorit la Iaşi, apoi m-am mutat împreună cu soţia la Târgu Mureş, deoarece intrasem în legătură cu Arhiepiscopul Andrei al Alba-Iuliei şi ne-am hotărât să începem a face misiune ortodoxă în limba maghiară printre ungurii din România… Am căutat un loc de muncă în Târgu Mureş, pentru că fusesem admis între timp la master; încă nu aveam o legătură oficială cu Biserica Ortodoxă Română. Am terminat apoi masterul, iar soţia mea şi-a găsit de lucru în Târgu Mureş. Am fost hirotonit diacon ortodox în data de 8 septembrie 2009, la Mănăstirea Recea (în ziua de hram), iar pe 6 decembrie 2009, de ziua Sfântului Ierarh Nicolae, am fost hirotonit preot la Mănăstirea Jacul Românesc, pentru parohia Păsăreni din judeţul Mureş.

– Părinte Rafail, vă îndreptaţi acum spre Sfântul Munte Athos. Cu ce gânduri mergeţi acolo?

– Muntele Athos este o veche dragoste de-a mea, dar cel mai mult vreau să văd chiliile româneşti, modul de viaţă al călugărilor de acolo. Acolo de unde vin eu, din Ungaria, Ortodoxia este prezentă, dar viaţa sa nu este aşa bine trăită precum în Româna sau în Grecia – de aceea avem nevoie să vedem exemple mai bune, drepte şi fidele de trăire ortodoxă.

– Spuneaţi că aţi fost supus unui proces de „reeducare”. În ce a constat acesta?

– Preotul greco-catolic cu care am făcut practica liturgică la sfârşitul Facultăţii de Teologie greco-catolică era şi expert în Drept Canonic, iar înainte de a fi preot fusese inginer feroviar. Era considerat de toţi un preot foarte învăţat şi, altfel, bine intenţionat. Eu făceam parte dintr-un şir de studenţi teologi cu inima ortodoxă – dar, până la urmă, toţi în afară de mine au ajuns clerici greco-catolici… Preotul de care v-am zis îi critica în faţa mea pe studenţii care trecuseră înaintea mea pentru practică: de ce îşi fac aşa de multe cruci, de ce umblă în rasă, de ce au barbă etc. – de altfel, în Facultate ni se interzisese să purtăm barbă. Mi-a vorbit despre „greşelile” lor, iar apoi mi-a arătat cum slujea el însuşi. Nu vreau să îl judec, dar a făcut Proscomidia în 21 de secunde! (În Biserica Ortodoxă, Proscomidia – slujba de pregătire a pâinii şi vinului pentru Euharistie – ţine între 20 şi 45 de minute). Eu stăteam în spatele lui şi număram secundele; el a căutat între prescurile pe care le avea, să vadă care este mucegăită şi care nu, a luat una care era mai puţin mucegăită şi a pus-o pe Disc; a mai pus vreo patru-cinci bucăţi de prescuri alături de ea – şi, cu asta, gata Proscomidia!…

– Aţi mai văzut şi la alţi preoţi greco-catolici să facă astfel Proscomidia?

– Da, am mai văzut Proscomidie făcută şi în… 30 de secunde! Ei îl pomenesc pe cel care a plătit Liturghia, se roagă pentru el, pentru sănătatea lui; nu prea pomenesc şi pe alţii, aşa cum facem noi, ortodocşii. Pentru Maica Domnului şi pentru sfinţi scot şi ei miride, dar trec foarte repede prin rugăciuni…

Dar în ce a constat încercarea acelui preot de a mă „reeduca”? S-a oferit să mă ducă la parohii unde preoţii aveau fete, ca să le văd şi să-mi găsesc o soţie. I-am spus: „Dacă aveţi benzină, mergem, de ce nu?…După ce am urcat în maşină, a început, de la primul metru al călătoriei până la ultimul, să îmi spună că ortodocşii şi Ortodoxia nu-s buni de nimic; îi ponegrea cu tot ce-i venea în minte pe ortodocşi. Nu ne auzea nimeni altcineva, iar el îmi vorbea întruna: că episcopul cutare a făcut asta, cum se comportau colegi, prieteni de-ai mei care făceau practica la el etc. Mi-a zis: „Tu eşti băiat frumos, dar când vorbesc împotriva Ortodoxiei, nu mai zâmbeşti. De ce?” În fiecare săptămână mergeam cu el undeva, prilej ca să fiu supus unei „reeducări” sistematice. Reeducarea se făcea în maşină, în grădină, la birou – oriunde mă prindea!

– Aşadar, „reeducarea” consta îndeosebi în a-i defăima pe ortodocşi?

– Exact. Teologic vorbind, respectivul preot nu s-a legat de nimic din cele ale Ortodoxiei, pentru că nu prea era în temă – mai mult îi ponegrea nominal pe ortodocşi. M-a întrebat dacă mă deranjează că vorbeşte de rău Ortodoxia. Părinte”, i-am răspuns eu, „mie îmi intră pe o ureche şi-mi iese pe alta tot ce îmi spuneţi împotriva Ortodoxiei.” Am crezut de mai multe ori că va face atac de cord – se enerva foarte tare văzând că nu mă poate convinge…

Dar ce a reuşit în cele din urmă să obţină de la mine? Mi-a întărit doar convingerea că eu nu vreau să fiu un preot aşa ca el. M-a pus să ţin o predică; eu m-am pregătit din lucrările Sfinţilor Părinţi, le-am vorbit credincioşilor şi din Proloage – şi am văzut că aceştia nu erau obişnuiţi cu aşa ceva. Atunci mi-am zis: „Ce caut eu printre ei? Eu tot timpul mă pregătesc din tezaurul Ortodoxiei! Ce să mai caut eu printre catolici, că n-am nici o treabă cu ei…”

– Aţi fost nemulţumit de ceea ce aţi învăţat în facultatea greco-catolică?

– Am învăţat teologie catolică după cărţi germane de dogmatică, traduse în limba maghiară. Trebuie să vă zic că teologia germană este foarte greu de înţeles, mai ales când este vorba de traduceri. Nu există o dogmatică greco-catolică scrisă de unguri. Noi am învăţat teologie romano-catolică, dar am avut şi ore de teologie ortodoxă: dogmatică, ecleziologie, istoria dogmaticii etc. E adevărat, ortodocşii nu erau prezentaţi ca eretici, ca rătăciţi (după Conciliul Vatican II nu se mai vorbea astfel), ci era o deschidere spre Ortodoxie – dar nu ni s-a predat teologia ortodoxă ca adevăr, ci aşa, ca să înţelegem ritul bizantin, simbolurile şi celelalte…

– Puteţi detalia puţin subiectul?

– Ni s-a prezentat teologia ortodoxă ca materie – şi atât! Ce era frumos şi mai adânc în ea nu ni s-a prezentat, ci doar până la un punct, pentru că noi eram catolici. Ni se prezenta o teologie a minţii. Aşa se preda atunci, acum nu mai ştiu cum se face…

PPlacideCERFÎntre timp, am citit o carte a părintelui Placide Deseille, doctor în teologie dogmatică, fost teolog romano-catolic, care a trecut la Ortodoxie – s-a botezat în Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea Simonos Petras, şi a fost făcut acolo monah, apoi hirotonit preot şi trimis înapoi în Franţa. Şi spune în cartea lui că între biserica catolică actuală şi Biserica primară (aşa cum era până la 1054) nu mai există nici un lucru comun, doar instituţia Papei, pentru că în rest totul s-a schimbat după 1054. Romano-catolicii şi-au schimbat ecleziologia, n-au rămas credincioşi învăţăturii Sfinţilor Părinţi aşa cum au rămas ortodocşii. Au schimbat toate şi au ajuns la erezii. Văzând acestea, am început să mă gândesc: „Dacă biserica romano-catolică – din care facem parte noi, greco-catolicii, care slujim în ritul ortodox, dar totuşi suntem catolici – nu e Biserica lui Hristos, atunci ce este?…”  Greco-catolicii cred că poţi trăi în rândul bisericii catolice ca ortodox, cu inimă ortodoxă. Pentru mine acesta a fost un lucru de neînţeles: Cum se poate să fim ortodocşi într-o comunitate catolică care nu e Biserica lui Hristos. Ce legătură avem noi cu ei?…

– Cum văd greco-catolicii acest compromis? Se gândesc să fie în inimă ortodocşi, dar cu trupul să participe la slujbe greco-catolice?

– Unii dintre ei zic că îl recunosc pe Papă doar în spirit de ascultare, în sensul că el e conducătorul, doar atât – mai mult ca să-i lase în pace.

– Cum vedeţi întoarcerea Apusului la Ortodoxie?

– Impresia mea e că situaţia în Apus este foarte gravă şi în cădere continuă. Se pune aşa mare preţpropoveduitor1 pe ecumenism pentru că Papalitatea simte că pierde tot mai mult teren şi vrea să dea impresia că situaţia stă exact invers. De exemplu, în sânul popoarelor din Europa care au fost cândva catolice acum mai sunt foarte puţini catolici – oamenii de rând nu mai sunt cu totul de acord cu Roma, nu sunt catolici convinşi.

În Apus are deja loc o întoarcere la Ortodoxie, dar nu în masă, ci personal! Mulţi dintre colegii mei de liceu au trecut la Ortodoxie. Ştiu că au trecut mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut şi în facultatea de la Budapesta; ei au avut curajul să îşi asume nu numai frumuseţea cultică a Ortodoxiei, ci şi esenţa ei. De fapt, acesta este momentan marele pericol pentru greco-catolici. În Ungaria, ei au restaurat acum tipiconul, noul episcop greco-catolic slujeşte ca şi Patriarhul Moscovei, după ritul ortodox; dar învăţătura catolică o respectă, în vreme ce asceza, posturile ortodoxe – nu… N-au vrut să primească toate cele ale Ortodoxiei, iar credincioşii nu sunt obişnuiţi cu ele. Am văzut că multora le-a plăcut Ortodoxia numai din afară: să avem barbă, dulamă, veşminte frumoase. Dar ia să presupunem că Roma nu ne va mai da bani, că ar trebui să postim mai aspru – ei, asta e mai greu!

– Consideraţi asumarea ortopraxiei, a vieţii de nevoinţă şi rugăciune, ca fiind specifică Ortodoxiei?

– Eu aşa am simţit. Am fost învăţat în şcoală că şi catolicii au har, au Sfinte Taine, că sunt Biserica lui Hristos, doar că această Biserică are doi plămâni – Ortodoxia şi Papismul… Dar, mă gândeam eu, ortodoxia (dreapta credinţă) şi ortopraxia (dreapta făptuire) înseamnă unul şi acelaşi lucru – fără una nu există cealaltă; deci, dacă noi, catolicii, nu avem dreaptă făptuire, cum putem avea dreaptă credinţă? Eu sunt de părere că dacă vrem să facem toate aşa cum trebuie, este absolut necesar să ne asumăm Ortodoxia, responsabilitatea sa – nu doar frumuseţea exterioară, ci şi greutatea sa: asceza şi toate celelalte, care să fie baza, şi pe acestea ne zidim sufletele noastre. N-am văzut la greco-catolici tendinţe spre ortopraxie; ei momentan au praxis (fac fapte bune), dar nu au ortho (adică nu au dreapta credinţă). Aşa că mi-am spus: „Nu mai aştept până se vor schimba lucrurile, ci plec!”

– Ce îi ţine pe greco-catolici legaţi de Roma?

– Mă gândesc că obişnuinţa, teama, dar şi dorinţa de a nu pierde o siguranţă la nivelul acestei lumi: bunăstarea, comoditatea – cred şi că îşi zic: „E bine şi aici, în catolicism”. Cred că sunt şi foarte supravegheaţi de Roma: cardinalii vin şi pleacă, tinerii merg la Roma la studii – totul e bine organizat şi e greu să te rupi de ei. Poate peste zece ani lucrurile se vor schimba, dar eu n-am putut aştepta zece ani. N-am avut cum, n-am avut linişte să fac aşa ceva. Am zis că, chiar dacă va fi mai greu, chiar dacă va fi scandal, eu voi trece la ortodocşi…

– Părinte Rafail, după ce aţi trecut de la dragostea de ortopraxie la trăirea vieţii ascetice, având puţini credincioşi şi lipsuri materiale, s-a schimbat ceva? Aţi simţit cumva că slăbiţi în credinţă, datorită lipsurilor materiale – sau, dimpotrivă, v-aţi întărit în credinţă?

– Trebuie să vă spun că, de când sunt cleric ortodox, n-am cunoscut lipsă! Nici eu, nici soţia… Chiar dacă nu am salariu de la biserică, Dumnezeu mi-a ajutat din belşug şi nici nu ne punem probleme e felul: „Vezi, ai trecut la Ortodoxie şi uite ce greu îţi este!” Nu. Dumnezeu a văzut că noi am dat ceva şi El a binecuvântat şi înmulţeşte pâinea şi toate cele de trebuinţă pentru casa noastră. Acum am linişte sufletească, mă simt fericit şi nu îmi trebuie mai multe!

A consemnat Pr. Dr. Ciprian-Ioan Staicu

Articol apărut în nr. 23 din “Familia Ortodoxă”

un-misionar-ungur-tine-aprinsa-candela-ortodoxiei-la-pasareni-18388644

Legaturi:

***


Categorii

Articolele saptamanii, Convertiri, Documentare/ Reportaje, Pagini Ortodoxe, Papa (Papism), Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “CONVERTITI CONTEMPORANI LA ORTODOXIE dau marturii vii si puternice despre intoarcerea lor “ACASA”, in singura Biserica adevarata: “Ortodoxia e o trezire”

  1. Poate ca daca ortodocsii am intelege ca protestantii, luterani, calvini, baptisti sau ce or mai fi ei, s-au despartit de papism si nu de noi, am fi mai apropiati de ei si poate pe multi am reusi sa-i intoarcem la adevarata credinta.
    Cand preotii papistasi au facut harcea-parcea Traditia, singurul reper al celui credincios ramane Sfanta Scriptura, de aici si sola scripta. Cand liberul arbitru este inlocuit cu arbitrariul preotului, singurul raspuns este teoria predestinarii. Raul facut de papism este vizibil in indepartarea protestantilor de Biserica, dar repet, ei nu de ortodoxie s-au rupt, ci de catolicism. Deci, cum facem sa-i aducem la noi? Am vazut in articolul de mai sus ca nu certandu-i si combatandu-le doctrinele ci aratandu-le. Pentru aceasta fiecare dintre noi trebuie sa le fim exemplu si indrumatori. Intrebarea e daca putem.

  2. “Scopul vietii omului nu este convertirea neamurilor, ci dobândirea Duhului Sfânt. Iar când omul dobândeste pe Duhul cel Sfânt, atunci mii de oameni se vor converti în jurul lui.” Sfantul Serafim din Sarov

  3. Cand eram la facultate , prin 2003, 2004 aveam un coleg adventist.Mereu dadea citate din Bilie.Si i-am spus ca bine ar fi daca s-ar face ortodox.I-am spus ca ma rog pentru el sa devina ortodox.Dupa ani, dupa ce terminasem facultatea si luasem licenta , m-a sunat acel adventist sa-mi spuna ca a trecut la otodoxie.M-am bucurat nespus de mult.Ceea ce v-am spus este adevarat.

  4. nu mai stiu cum se numeste respectivul, dar cunos povestea unui pastor american venit la Cluj sa se documenteze asupra ortodoxiei spre a o combate…. aici a dat peste IPS bartolomeu Anania si a sfarsit prin a se intoarce in SUA si a se converti cu toata comunitatea lui la ortodoxie.. poate stiti dvs

  5. Eugenia@

    Este vorba despre Par. David Hudson. Nu a venit spre a se documenta asupra ortodoxiei ci ca misionar baptist. Vazand insa bisericile din Romania a inteles ca oamenii din aceasta tara au deja o credinta si a vrut sa o cunoasca. IPS Bartolomeu l-a primit cu dragoste si i-a explicat toate vreme de mai multe luni. Asa a sfrasit el prin a se converti. Nu stiu daca toata comunitatea din care facea el parte s-a convertit apoi, nu prea cred, dar acum el este preot ortodox in America la ROAA.

  6. Si cu convertirile cum ramane? Ne intereseaza? Ne ajuta la ceva? Vom sterge in scurt timp comentariile off-topic.

  7. Pingback: Parintele Rafail Noica: OMUL, PRIN FIRE, ESTE ORTODOX (II). “Nu te poate convinge omul, nu cauta convingere de la om; incepe cu rugaciunea, cere-I Domnului sa convinga inima ta. GUSTATI SI VEDETI CA BUN ESTE DOMNUL!” -
  8. Si eu sunt o convertita la ortodoxie.Si poate acum e momentul- si subiectul ma ajuta- sa multumesc administratorilor acestui site pentru sprijinul nestiut pe care mi l-au dat, de cativa ani, prin acest site extraordinar. Catolica prin botez, dar fara a practica, “bantuiam” de la 23 de ani prin stari contradictorii, crezand fara sa stiu “cum”, interpretand dupa capul meu pasaje din Biblie si tanjind mereu dupa ceva “autentic”. In bisericile catolice nu gaseam nimic care sa ma linisteasca si implineasca spiritual. Ma simteam mai curand ca intr-o sala de concert decat intr-un lacas religios ( o luna de stat in Germania, prin 1998 , unde umblam prin bisericile catolice si evanghelice ca sa ascult concerte din muzica de Bach, Haendel etc, m-au lamurit definitiv!). Am luat cu mine, de citit, cartea Mitropolitului Antonie Plamadeala, “Traditie si libertate in spiritualitatea ortodoxa”, care m-a lasat fara grai.Aveam cumva “teoria” si “experimentul” fata in fata. Citeam pana noaptea tarziu si apoi, ziua, cutreieram Dresda si aveam “certificarea” ca Apusul nu mai poate oferi adevarata spiritualitate. Eram deprimata acolo, desi nu aveam de stat decat o luna fix, asteptam sa ajung acasa, ca sa incep sa inteleg ce se intampla. Inca 14 ani am citit doar si am vorbit, intrebat,am umblat o alta luna prin Israel, m-am confruntat chiar cu ezoterismul, iar la 44 de ani m-am botezat. Nu pot vorbi de botez aici pentru ca ar lua prea mult spatiu si nu vreau sa va retin cu un comentariu prea lung, dar a fost momentul cel mai sublim din viata mea. Nu stiam “ce ma asteapta”, deci nu putea fi vorba autosugestie sau exaltare.Momentul ungerii cu Marele Sfant Mir a facut sa se deschida parca Cerul si sa se puna inceput bun la tot ce a urmat. pentru mine a fost intr-adevar, o zguduire din temelii, care a reasezat piesele la locul lor. Pana atunci stateau stramb, pe muchie de cutit. Cat de simplu e Adevarul, as zice acum, cat de aproape, de intrinsec chiar…Nu vreau sa fiu patetica, asa ca ma opresc aici.

  9. Cora@

    Minunata experienta dvs.! Va multumim! Nu cred ca s-ar fi suparat nimeni daca ne spuneati mai multe, din contra.

  10. Pingback: SPOVEDANIA SINCERA A LUI TOMA CEL INDOIELNIC si “SPOVEDANIA” LUI HRISTOS sau: Cine Il cauta onest pe Dumnezeu, pe acela… Dumnezeu Il va gasi negresit! -
  11. Pingback: UNDE SUFLA DUHUL: Un american si un austriac – calugari ortodocsi la Manastirea Oaşa: PARINTII SAVA SI SERAFIM (video) - Recomandari
  12. Pingback: AM AFLAT LUMINA CEA ADEVARATA… Povestea convertirii la Ortodoxie a unei cititoare - Recomandari
  13. Pingback: “Traista cu merinde”: DRUMUL SPRE IAD SI INAPOI sau GLASUL RAIULUI PIERDUT - Recomandari
  14. DOAMNE AJUTA EUGENIA, DANIELA SI … RESTUL FRATILOR!

    pr. david hudson este persoana de care vorbesti. el a fost pastor secund la o bis baptista din cluj. a avut un parcurs dificil spre ortodoxie, l-am cunoscut si mi-a fost profesor.

    l-am cunoscut in 1995, venea la catedrala din cluj, la inceput la vecernii, m-ai apoi l-am vazut facandu-si cruce, iar apoi inchinandu-se in fata icoanelor, si treptat, treptat… a intrat pe usa Staulului lui Hristos.

    el s-a botezat la 8 ani la metodisti in USA, s-a casatorit la penticostali (sotia sa provenea dintr-o familie penticostala americana cu traditie, dar in acela-si timp si descendenta din familiile mafiote din sicilia care au migrat in USA) ;i a devenit pastor baptis, a fost misionar in america latina, india, germania etc. iar apoi a venit si in romania.

    aici a devenit ortodox.

    daca m-ai dori-ti si alte informatii despre sfintia s-a scrieti-mi pe
    rev_radu@yahoo.com

  15. Pingback: Un mesaj pentru azi: “VINO SI VEZI!”. Convertire si reconvertire continua la Ortodoxie -
  16. Pingback: MARTURISIRI DESPRE RELATIA CU DUMNEZEU a unui mare pictor, a unui critic literar, a unui mare chirurg credincios si a unor fosti detinuti politic: “SINGURUL OM LIBER ESTE UN BUN CRESTIN” - Recomandari
  17. Pingback: CONVERTIREA LA ORTODOXIE a unui reputat cercetator olandez: Johannes Schoonman (Video). Botezul DE LA SCHITUL LACU, Muntele Athos, si vizita minunata a CUVIOASEI PARASCHEVA | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: DE LA BOX si DE LA ACTORIE la Dumnezeu si la PREOTIE. Marturiile extraordinare ale PARINTELUI CONSTANTIN TRAISTARU, sportivul care si-a gasit adevarata vocatie cu ajutorul minunat al Cuviosului Dimitrie cel Nou si PARINTELUI OCTAVIAN DABIJA (Paris –
  19. Pingback: "Simt că sunt acasă" - CONVERTIȚI LA ORTODOXIE ȘI... ROMÂNISM - Stanley Martin Anoche, NIGERIANUL iubitor al Sfinților Brâncoveni și Astrid Magdalena de Boer, OLANDEZA îndrăgostită de Biserică, dar și de limba, portul și cântul po
  20. Pingback: DANIEL HINSHAW și JANE HINSHAW - doi MEDICI AMERICANI de renume au devenit CREȘTIN-ORTODOCȘI și iubesc ROMÂNIA. Călătoria spre Ortodoxie ca o nesfârșită poveste de dragoste. SIMPLITATEA TRĂIRII PROFUNDE A CREDINȚEI. "Fiecare zi pe care o
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune în Postul Nașterii Domnului

Carti

Documentare