“DEMITIZATORUL” LUCIAN BOIA LEGITIMEAZA REVIZIONISMUL MAGHIAR: “Românii nu puteau invoca un DREPT ISTORIC asupra TRANSILVANIEI, care nu apartinuse niciodata României”. Care este sensul acestei noi teme lansate intr-o perioada tulbure de intelectualii fideli AGENDEI EURO-ATLANTICE?

1-05-2014 16 minute Sublinieri

boia

Într-un interviu pentru Gândul, istoricul Lucian Boia vorbeşte despre un alt mod de a citi istoria României Mari şi explică de ce a pus în discuţie, în ultima sa carte, ideea de „drept al României” asupra Transilvaniei. “Românii puteau invoca, fireşte, cum au şi făcut-o, un drept etnic asupra Transilvaniei, dar nu şi vreun drept istoric”, scrie Lucian Boia în cartea „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări”. În mod firesc, cartea a stârnit instant controverse aprinse în spaţiul public. Potrivit istoricului, “Transilvania nu aparţinuse niciodată României sau vreunuia dintre principate” şi a fost “înglobată încă de la începuturile sale statale în Ungaria”.

În prefaţa cărţii „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări”, apărută săptămâna trecută la Editura Humanitas, Lucian Boia îl avertizează pe cititor că va citi în paginile ce urmează „un comentariu, o suită de interpretări în jurul unor probleme cheie”.

„Românii puteau invoca, fireşte, cum au şi făcut, un drept etnic asupra Transilvaniei (populaţia românească fiind majoritară), dar nu şi vreun drept istoric. Puteau să-i acuze pe unguri că-i asupreau sau îi discriminau, dar nu-i puteau acuza că „răpiseră” vreodată Transilvania”. Este doar unul dintre paragrafele „sensibile” din ultima carte a lui Lucian Boia, un istoric specializat în demitizarea istoriei. De data aceasta, Lucian Boia calcă pe o temă fierbinte în România – dreptul asupra Transilvaniei – iar în primele zile de după apariţie, cartea a avut parte de o primire virulentă, în special la TV.

gândul a stat de vorbă cu Lucian Boia pe marginea „controverselor” şi „reinterpretărilor” din noua sa carte.

“Bineînţeles că Transilvania este a României. Cred că trebuie să vorbim despre istorie mai decontractat, mai relaxat, fără să exagerăm sau să ne folosim de tot felul de mituri istorice pentru a ne susţine nişte drepturi pe care în mod evident le avem oricum”ne-a spus din start istoricul.

Iată mai jos alte câteva „controverse” din volum:

-„Românii puteau invoca, fireşte, (cum au şi făcut) un drept etnic asupra Transilvaniei (populaţia românească fiind majoritară), dar nu şi vreun drept istoric. Puteau să-i acuze pe unguri că-i asupreau sau îi discriminau, dar nu-i puteau acuza că „răpiseră” vreodată Transilvania”.

„Corespundea „intrarea în acţiune” din august 1916 unui „ideal naţional” împărtăşit de toţi românii? Ar fi prea mult de spus. Cei mai mulţi dintre români, ţărani (80% din populaţie) şi neştiutori de carte (60%), aveau cu totul alte preocupări şi alte griji, probabil că nici nu auziseră de „idealul naţional”. Acesta era prezent în sfera mult mai restrânsă a „opiniei publice”, formată din persoane cu un oarecare fond de cultură şi manifestând mai mult sau mai puţin interes pentru treburile publice” (pagina 69)

– „Germanofilii” atrăgeau atenţia că e mult mai urgent pentru România să elibereze Basarabia, Transilvania mai putând să aştepte momentul, probabil nu prea îndepărtat, când dubla monarhie fie s-ar fi restructurat radical, devenind o asociere de popoare egale, fie s-ar fi spart în bucăţi, înfăptuindu-se astfel şi mult dorita unire a Transilvaniei”( pagina 74)

– „.. .Transilvania nu se afla însă într-o asemenea situaţie. Nu aparţinuse niciodată României sau vreunuia dintre principatele care formaseră România la 1859. De la începuturile sale statale fusese înglobată în Ungaria şi, chiar dacă Ungaria dispăruse, continuase, prin elita sa conducătoare şi prin organizarea de stat, să se înfăţişeze ca parte a vechiului regat ungar” (pagina 74)

– „Până la urmă, doreau sau nu unirea cu România? Să zicem că da, dar nu mai mult decât îşi doreau rămânerea în interiorul unei monarhii habsburgice reformate. Unirea cu România aparţinea unei istorii virtuale, unui viitor posibil, dar încă nelămurit. În plan concret, mişcarea naţională a românilor din Transilvanianu a acţionat în sensul unirii cu România, ci strict, mai întâi, in vederea restaurării autonomiei Transilvaniei, apoi a obţinerii deplinei egalităţi de drepturi în interiorul Ungariei” (pagina 81)

LUCIAN BOIA, la INTERVIURILE GÂNDUL, PARTEA I. Ideile, pe scurt:

„Bineînţeles că Transilvania este a României. Cred că trebuie să vorbim despre istorie mai decontractat, mai relaxat, fără să exagerăm sau să ne folosim de tot felul de mituri istorice pentru a ne susţine nişte drepturi pe care în mod evident le avem oricum.

În Transilvania NU a fost un referendum, iar Marea Adunare de la Alba Iulia este o adunare doar a reprezentanţilor românilor. „Deci s-au pronunţat cei 50 şi ceva la sută de români din Transilvania, nu au fost consultaţi maghiarii, germanii şi ceilalţi. După cum am spus, chiar dacă ar fi fost un referendum sigur rezultatul nu ar mai fi fost unanimitate cum a fost la Alba Iulia, dar ar fi fost un rezultat tot în favoarea românilor şi Transilvania ar fi fost în situaţia să se unească cu România în condiţiile astea”

► „Până în 1914, obiectivele mişcării naţionale din Transilvania nu erau unirea cu România pentru că nici nu puteau să fie unirea cu România”

► Un scenariu posibil pentru ţara noastră era păstrarea neutralităţii până la finalului Primului Război Mondial, şi în acest fel ”nu aveai toate jertfele pe care le-ai dat, care au fost imense pentru România”

► Despre nostalgicii după comunism sau, după caz, ai perioadei interbelice, istoricul susţine că aceştia idealizează trecutul pornind de la nişte motive reale.

„România a avut şi încă mai are un handicap istoric. „A fost multă vreme o societate foarte simplă, o societate rurală împărţită între boieri şi tărani, a avut o populaţie orăşenească şi o burghezie dezvoltate mai târziu”.

LUCIAN BOIA, la INTERVIURILE GÂNDUL, PARTEA I

În cartea dvs. despre primul război mondial daţi două scenarii posibile în ceea ce priveşte participarea României la Primul Război Mondial. Ce s-ar fi întâmplat dacă Romania n-ar fi participat alaturi de Antanta şi ar fi rămas neutră?

Sunt trei scenarii posibile: scenariul real care s-a petrecut – România în război alături de puterile Antantei, alături de Marea Britanie, Franţa şi Rusia pentru eliberarea, pentru alipirea, pentru dobândirea, cum vreţi să-i spuneţi, a Transilvaniei şi a Bucovinei. Al doilea scenariu ar fi fost România alături de Puterile Centrale, Germania şi Austro-Ungaria împotriva Rusiei mai ales,  pentru dobândirea Basarabiei. Al treilea scenariu ar fi fost România neutră şi rămânea de văzut spre sfârşitul războiului care va fi situaţia şi ce se va întâmpla. Acestea sunt cele trei scenarii. Bine, nu ştim ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost altceva. E o singură istorie pe care o cunoaştem. În rest putem să facem presupuneri, să facem la rândul nostru scenarii.

Dacă România ar fi fost alături de puterile centrale, Germania şi Austro-Ungaria, obiectivul ar fi fost infrângerea Rusiei şi eliberarea Basarabiei. Acum, depinde dacă ar fi fost înfrântă Rusia, dacă s-ar fi terminat războiului în favoarea Puterilor Centrale. Dacă ar fi fost înfrânte Puterile Centrale, România ar fi fost înfrântă alături de ele.

Este şi scenariul neutralităţii care ar fi putut să fie tentant. România putea să-şi păstreze neutralitatea până la sfârşit şi nu aveai toate jerfele pe care le-ai dat, care au fost imense pentru România. România a avut pierderi foarte, foarte mari, mai mari dacă ne referim la morţi raportat la populaţie, mai mari procentual decât Franţa sau Germania, cu patru ani şi jumătate de război pentru cele două şi numai un an şi jumătate pentru România. Iar la sfârşitul războiului, România ar fi avut o armată intactă. Şi dacă imperiile s-ar fi dezmembrat, cum s-a dezmembrat Austro-Ungaria, respectiv Rusia, ar fi putut să dobândească, fără să participe la război, Transilvania, Basarabia şi Bucovina. Poate, eu nu spun că aşa ar fi fost, noi ştim însă numai ce a fost, istoria e una singură.

În acele condiţii putea România să rămână neutră?

Da, putea să rămână neutră. Se făceau presiuni asupra ei. Germania şi Austro-Ungaria deja se resemnaseră că România oricum nu va fi cu ele, deci cea mai bună soluţie pentru Puterile Centrale era neutralitatea României. Occidentali făceau presiuni, francezii mai ales, şi britanicii, dar până la urmă rămâneau cu presiunile, nu puteau să oblige România să intre în război. România a intrat în război, adică Guvernul liberal condus de Ionel Brătianu, în ideea că trebuie totuşi să participe, să dea un sacrificiu de sânge, să aibă o contribuţie la înfrângerea Puterilor Centrale ca preţ pentru obţinerea Transilvaniei. În ceea ce priveşte Bucovina, sunt două scenarii ca urmare a războiului împotriva Austro-Ungariei, dar şi Austro-Ungaria dădea de înţeles că ar putea să ofere, să facă aşa un cadou României, Bucovina, în cazul în care Romînia ar fi intrat în război alăuri de Puterile Centrale. Deci Bucovina se putea rezolva şi într-un sens, şi în altul. Alegerea era între Transilvania şi Basarabia. Ce e mai bine să facă România şi care sunt şansele victoriei în război, cine va câştiga? Important era să mergi cu cei care vor câştiga.

Astăzi, îşi permite o ţară să rămână neutră într-un conflict? Să fie o Elveţie a Balcanilor?

Depinde de situaţii, ştiţi că istoria nu se repetă. Ce s-a întâmplat în Primul sau Al Doilea Război Mondial n-o să se întâmple în continuare şi să sperăm că nu vom avea pe al treilea. Sunt ţări neutre chiar în Uniunea Europeană care nu fac parte din NATO. Austria  nu face parte din NATO, Finlanda nu face parte din NATO. Deci e posibil.

Tot în cartea dumneavoastră despre Primul Război Mondial spuneaţi că referendumul din Transilvania nu ar fi respectat principiile democratice din zilele noastre. Puteţi să  nuanţaţi această afirmaţie?

N-am spus în maniera asta atât de dură cum ziceţi acum dumneavoastră. La sfârşitul Primului Război Mondial s-a proclamat dreptul naţiunilor la autodeterminare, constituirea de state naţionale pe ruinele fostelor imperii, Austro-Ungaria şi într-o anumită măsură Rusia. Referendumuri nu s-au făcut decât în situaţii limită, acolo unde amestecul de populaţie era atât de mare şi nicio populaţie nu avea în mod cert o majoritate incontestabilă.

Au fost puţine referendumuri. În genere, s-au acordat teritoriile respective populaţiei majoritare. În Transilvania, e clar că românii erau majoritari, dar nici ceilalţi nu erau puţini. Deci românii erau 50 şi ceva la sută, iar ceilalţi erau 40 şi ceva la sută. Dar oricum majoritatea era românească.

Ce am spus, şi asta e valabil şi pentru alte teritorii, nu numai pentru Transilvania, de faptul că nu a fost un referendum. Marea Adunare de la Alba Iulia este o adunare a reprezentanţilor românilor. Deci s-au pronunţat cei 50 şi ceva la sută de români din Transilvania, nu au fost consultaţi maghiarii, germanii şi ceilalţi. După cum am spus, chiar dacă ar fi fost un referendum, sigur rezultatul nu ar mai fi fost unanimitate cum a fost la Alba Iulia, dar ar fi fost un rezultat tot în favoarea românilor şi Transilvania ar fi fost în situaţia să se unească cu România în condiţiile astea. Asta este explicaţia pe care am dat-o pentru a fi oneşti. N-are rost să spunem că a fost un referendum când nu a fost un referendum. Pe de altă parte, era evident că altă soluţie nu există decât unirea Transilvaniei cu România în contextul constituirii statelor naţionale.

Românii şi-au exprimat acest lucru la Alba Iulia, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, asta nu se discută. Însă, ce am spus eu este că până în 1914, obiectivele mişcării naţionale din Transilvania nu erau unirea cu România pentru că nici nu puteau să fie unirea cu România. Iniţial, mişcarea naţională a românilor din Transilvania începe în secolul al XVIII-lea, transilvănenii sunt cei care dau semnalul mişcăriii naţionale româneşti.

Or, cred că nimeni n-o să susţină că în secolul al XVIII-lea se dorea unirea cu România, măcar pentru faptul că nu exista România. Existau cele două principate într-o situaţie nu tocmai fericită, sub stăpânire otomană. Problema unirii cu România a devenit discutabilă după crearea României, după 1859, mai ales după 1877- după Independenţă, după proclamarea Regatului în 1883.

Însă până la Primul Război Mondial, obiectivele mişcării naţionale erau obţinerea de drepturi egale pentru românii din Austro-Ungaria, fie autonomia Transilvaniei, fie drepturi egale pe toată linia, cu sau fără autonomie. Concret, problema unirii cu Transilvania s-a pus odată cu  momentul 1914, când într-adevăr s-au făcut asemenea planuri. Până atunci putea să fie un vis, cum să spun eu, un vis mai apropiat sau mai îndepărtat. Concret, mişcarea naţională a românilor din Transilvania până la Primul Război Mondial nu putea să aibă acest obiectiv înscris în program, dar nici în strategia şi tactica mişcării.

Interpretarea istorica din cartea dumneavoastră a iscat unele controverse şi unii spun că n-ar fi cazul să ne întrebăm a cui e Transilvania.

Dar cine se întreabă a cui e Transilvania? N-are nimeni vreo îndoială. Bineînţeles că Transilvania este a României. Cred că trebuie să vorbim despre istorie mai decontractat, mai relaxat, fără să exagerăm sau să ne folosim de tot felul de mituri istorice pentru a ne susţine nişte drepturi pe care în mod evident le avem oricum. Cum să spun, Transilvania înseamnă astăzi aproape 80% români şi 20% maghiari. Cine îşi poate închipui că Transilvania nu e predominant românească, că nu aparţine României şi că nu va aparţine în continuare României? Este o problemă care nu se pune.

Apropo de o perioadă fericită… Între cele doua războaie mondiale a fost cea mai fericită perioadă din istoria României?

Văzută de departe, este o perioadă mai fericită decât a fost în realitate. Este o perioadă în contraste. Sunt şi realizări remarcabile în periaoda interbelică, sunt progrese incontestabile, după cum sunt şi blocaje, sunt şi întârzieri, după cum sunt şi conflicte. Şi e o perioadă care nu se sfârşeşte prea bine, cum se ştie. Dar sigur că e şi o parte demnă de remarcat şi de invidiat. Avem o mişcare culturală remarcabilă în perioada interbelică, e o perioadă de modernizare.

Nu este oare perioada în care trăim cea mai bună din istoria României? De ce unii oamenii au nostalgia interbelicului? Sau sunt unii care îşi caută repere în comunism.

E o atitudine omenească, ca să spun aşa. În general, trecutul este idealizat. Ce te doare e prezentul. Ai nemulţumiri în prezent, în trecut nu mai ai cum să le ai. Şi sunt destul de mulţi nostalgici ai lui Ceauşescu. Sunt alţii care idealizează, pornind de la nişte motive reale, dar sigur exagerează idealizând prea mult perioada interbelică. Fiecare perioadă şi-a avut părţile ei mai bune, mai puţin bune, începând cu perioada lui Carol I de la 1866- 1914, a fost o perioadă de echilibru politic, de modernizare, dar şi de mari întârzieri, a fost şi Răscoala de la 1907, nu mai intru în detalii. Cultura românească în perioada interbelică a fost cu totul remarcabilă. Sigur sunt progrese în ceea ce priveşte modernizarea mai ales în marile oraşe. În Bucureşti se pot vedea construcţiile din perioada interbelică, mai ales din anii 30. Dar sunt şi întârzieri. E o întârziere istorică pe care a avut-o şi o are România în continuare.

Întârzierea poate fi comparată şi cu perioada de acum?

România a avut şi încă mai are un handicap istoric. A pornit târziu la drum cu cele două principate, abia în secolul al XIV-lea, târziu, foarte târziu în raport chiar cu statele din jur. A fost multă vreme o societate foarte simplă, o societate rurală împărţită între boieri şi tărani, a avut o populaţie orăşenească şi o burghezie dezvoltate mai târziu. Avea un stat destul de sumar organizat, este o întârziere istorică, care nu se recuperează atât de uşor.

CINE ESTE LUCIAN BOIA

Istoricul Lucian Boia s-a născut în Bucureşti, la 1 februarie 1944. A fost profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, până în 2011, când a ieşit la pensie odată cu punerea în aplicare a legii educaţiei naţionale. Cărţile sale au fost traduse în mai multe limbi străine.

Lucrarea cu cel mai mare impact în societatea românească este „Istorie şi mit în conştiinţa românească”, apărută în 1997, care a devenit un reper în redefinirea istoriei României. De asemenea, istoricul s-a preocupat de istoria Occidentului şi de isotria Franţei. Printre cele mai importante lucrări ale lui Lucian Boia apărute în limba română sunt: „Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune”, „Două secole de mitologie naţională”, „Sfârşitul lumii, o istorie fără sfârşit”, „Occidentul. O interpretare istorică”, „”Germanofilii”. elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial”, „De ce e România altfel?”, „Balcic.Micul paradis al României Mari”.

Dragos Paul Aligica (facebook):

Imi atrag prietenii atentia asupra a doua texte azi. Primul este al lui Armand Gosu. E despre cum se dezintegreaza un stat modern: Ucraina. Cel de al doilea este o scrisoare a lui Traian Vuia catre un avocat pe nume Dobrin. Este despre agregarea unui stat modern: Romania. Este despre Marea Unire.

Nu pot garanta autenticitatea textului dar probabilitatea de a fi o inventie e, zic eu, aproape zero. Reproduc aici fragmentele cele mai importante. Este un text pe care il gasesc exceptional. Se non è vero, è ben trovato. Cititi pana la capat. Chiar e ceva interesant:

“Iubite Domnule Dobrin,

Am urmat cu mare atenţiune campania electorală. Dacă vă reportaţi la scrisorile mele din 1919, aflaţi că toate s-au petrecut aşa cum trebuiau să se petreacă. „Cum îţi aşterni, aşa dormi”. Când s-a făcut unirea, nu s-a pus nici o condiţiune. Au fost două momente istorice când trebuiau discutate condiţiunile Unirei.

1. Înainte de intrarea României în războiul european, când România, cu concursul mandatarului Partidului Naţional Român a stabilit frontierele României Mari, cari au servit de bază guvernului român în tratativele sale cu aliaţii. Era momentul cel mai favorabil pentru fixarea condiţiunilor noastre.

2. După armistiţiu, la Alba Iulia, sau mai bine zis înainte cu ceva. Aici au lucrat oamenii noştri în mod copilăresc. S-au făcut declaraţiuni platonice, cari angajează mai mult pe aceia cari le-au făcut, decât pe guvernul român. Unirei trebuia să precedereze un pact bilateral între guvernul român şi mandatarii poporului nostru întrunit la Alba Iulia şi ratificat apoi printr-o Constituantă. Toată Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zâmbet şi au zis că suntem naivi că n-au avut nevoie decât de a deschide uşa casei în care noi am intrat de voie.

Când doi indivizi se asociază, cînd două societăţi fuzionează, se face un contract, un pact. Condiţiunile Unirei trebuiau stipulate. …. Mă dispensez de a vă înşira motivele acestor condiţiuni şi a altora, cari ar fi trebuit să fie corolarul garanţiilor fundamentale. Cînd în 1917 şi 1918, prin forţa împrejurărilor şi neîmpins de nici o ambiţiune personală, am fost silit să mă ocup de prepararea Unirei noastre a trebuit să văd vârful urechilor lor (ale politicienilor din VechiulRegat, n. H. M.). Ei nu admiteau nici măcar termenul „unire”. Baza anexărei după dânşii trebuia să fie sacrificiul adus de Vechiul Regat prin participarea lui în războiul european.

Raţionamentul lor ducea drept la acea ce dreptul internaţional numeşte droit de conquète . Într-adevar, Unirea s-a făcut pe această bază. Ei, ca să nu vatăme susceptibilitatea şi ştiind că suntem naivi şi neexperimentaţi, ne-au lăsat să să vorbim despre Unire, lăsând ca timpul să ne trezească. De altcum dânşii, evident mai iscusiţi, mai şireţi, mai inteligenţi decât noi – asta trebuie s-o recunoaştem, deşi au un fond moral inferior – au priceperea afacerilor şi experienţa, să nu uităm proverbul maghiar: „zemesé avilág” (“Lumea e a celui îndrăzneţ”) – au avut nevoie de un timp oareşcare, ca să se înstăpînească la noi, să se aşeze administrativ şi milităreşte. Împrejurările, în special expediţiunea contra lui Kun Béla, i-a favorizat. Proba, că îndată ce s-au simţit stăpâni, prin un ucaz au trimis la plimbare consiliul dirigent.

C-un cuvînt, „Unirea” a fost o bătaie de cuvinte, ea n-a fost decât o anexare deghizată, un hap amar învăluit în zahăr. N-avem să ne învinovăţim decît pe noi înşine: lipsa noastră de înţelepciune, de pricepere, superficialitatea noastră proverbială, absenţa unui bărbat cu pregătire europeană, o naivitate nepermisă la aceia, cari pretind a conduce destinele unui popor. Vorba noastră: „mintea românului este cea din urmă”….

În 1918 am atras atenţiunea dlor. Sever Bocu, Octavian Goga şi Vasile Lucaciu asupra chestiunei Unirei, le-am expus că Unirei trebuie să-i dăm o bază juridică şi conformă dreptului internaţional. Am văzut însă imediat că mă aflu în prezenţa unor ignoranţi, fără nici o pregătire serioasă, hableuri. N-am fost înţeles şi am fost suspiţionat, că voiesc independenţa Transilvaniei. Dar pentru ca să ne putem uni cu Regatul Român, trebuia mai întîi să rupem cu Ungaria, adică să ne declarăm independenţi şi apoi ca popor liber, printr-un act bilateral, luând angajamente reciproce, să ne unim cu Vechiul Regat spre a forma Noua Românie. Cînd am văzut în ce mâini necompetente, peşti politici ai fanarioţilor, este depusă soarta poporului român aici, m-am retras scârbit.Bărbaţii noştri cred că marile probleme politice se rezolvă prin discursuri frumoase, fraze alese, alegorii patriotice şi ditirambe poetice.

….
V-am făcut acest preambul istoric, pentru ca să pot trage concluziunile. ….. N-am crezut niciodată că ungurii ne vor maghiariza. Pînă în timpurile mai recente am avut credinţa nu ne vor fanariotiza, acum mă tem că nu vom putea scăpade acest virus bizantin, pentru că fanarioţii dispun de mijloace, cari lipseau ungurilor. …..

Dacă guvernul din Bucureşti nu comite greşeli prea mari, nu se duce să danseze pe ghiaţă, ca măgarul, şi dacă o nouă comoţiune europeană nu zguduie din temelii România Nouă, de acum 20-30 de ani ne vom trezi balcanizaţi. După ce am avut frumosul vis de a debalcaniza pe fraţii noştri de dincolo de Carpaţi. De altcum, dacă amestecăm fructe sănătoase cu fructe stricate, este evident că nu cele stricate se vor însănătoşi prin contactul lor cu cele sănătoase, ci şi cele bune vor putrezi.[…]

Nota noastra:

Pe fond, in privinta faptelor istorice, afirmatiile lui Lucian Boia nu aduc nimic nou in istorie. Sunt chiar, am putea spune, banalitati. Dupa cum afirma el insusi, avem de-a face cu “unele comentarii”, cu “interpretari”. O falsa modestie, de vreme ce aceste “comentarii” sunt destinate a fi un eveniment cultural si o noua viziune asupra formarii Romaniei Mari si a celei actuale. Daca Boia si-ar fi asumat in mod real aceasta subiectivitate, atunci nu ar fi lasat impresia ca demonteaza unele mituri clasice ale istoriografiei romanesti. Pentru ca si “miturile” si, de altfel, istoriografia in general, de orice fel ar fi ea si de orice tip de regim si epoca ar fi generate, nu sunt altceva decat “unele comentarii” si “interpretari” ale acelorasi fapte istorice. Cand demontezi istoriografia pentru a propune o alta, fara sa asumi, totodata, aceasta operatiune pana la capat, cand demitizezi fara a asuma explicit, de la bun inceput, ca o faci spre a propune o alta mitologie, atunci deja ne aflam in fata a ceva ce frizeaza IMPOSTURA INTELECTUALA. 

Daca am avut o istoriografie national-comunista care a generat o anumita mitologie nationala, in prezent ne aflam, prin Boia, in fata unei istoriografii vulgarizatoare (destinate nu specialistilor, ci publicului larg) euroatlantice care genereaza propriile mituri. Mai ales daca punem in context, se poate vedea acest lucru: in 2012, in frenezia intelectualilor euroatlantici exasperati de vulgul care s-a lasat antrenat, in viziunea lor, in “lovitura de stat” impotriva lui Basescu, Lucian Boia a scris De e este Romania altfel?, in care prelucra intr-un mod coerent o explicatie necesara acestui establishment ce rezida, in esenta, in statuarea unui retard civilizational autohton. 

Este foarte ciudat ca acum, in conditiile in care traim vremuri foarte tulburi, in care un conflict pare a fi iminent langa granitele noastre, intr-un moment in care Ungaria isi drege vocea revizionista si face, in acest sens, o propaganda foarte eficienta si subtila, inclusiv la nivel de specialisti, Lucian Boia scoate o cartulie de acelasi calibru (istoriografie vulgarizatoare) despre primul razboi mondial si despre Transilvania.

Din aceste motive, anume:

1) tipul de istoriografie vulgarizatoare si neasumata, deghizata intr-o discutie “relaxata”, deci obiectiva, ceea ce e o impostura;

2) contextul cu totul special in care ne aflam, in care exista presiuni la granite si o fluiditate a asezarii geopolitice, in care se discuta teoriile occidentalizarii in raport cu pericolul estic;

3) existenta unui revizionism maghiar (si nu ne referim la Jobbik) cu privire la Transilvania si la modul in care a ajuns in cadrul statului roman,

nu putem crede in “inocenta” discutiei initiata de Boia, ci consideram ca avem de-a face cu o propaganda ale carei scopuri finale nu ne sunt clare (o incercare AICI).

Mai ales cand se dau si asemenea ticaloase semnale geopolitice in PRESA GERMANA: URMATORUL CONFLICT SEPARATIST – TINUTUL SECUIESC

In aceeasi perioada, un alt propagandist euroatlantic, Dragos Paul Aligica, publica pe facebook o scrisoare care vine in continuarea ideilor revizioniste ale unui Boia. Aici aflam ca Unirea a fost o nenorocire, deoarece Transilvania, prin cultura sa apuseana (de sorginte maghiara), măr bun si sanatos, a fost pusa laolalta cu mărul stricat fanariot din sud si, evident, s-a contaminat. Nu se putea imagine mai plastica pentru a surprinde sensul noului curent care se formeaza acum si a miturilor sale: anume, Transilvania este esential diferita, este ALTFEL (in sens bun) decat restul Romaniei, iar pericolul care o pandeste nu este maghiarizarea, ci contaminarea cu balcanismul sudist. Transilvania este polul occidentalismului in Romania, maghiarii sunt reprezentantii prin excelenta ai Vestului si, prin urmare, nu ei sunt pericolul, ci noi, românii, suntem propriul pericol pentru noi din cauza… felului de a fi. A faptului ca suntem diferiti, ca nu suntem europeni, civilizati, occidentali (discutia despre retardul civilizational este reluata si in interviul de mai sus). 

Ungaria, oricum ar fi, ni se spune, mai pe scurt, nu doar ca nu este o amenintare strategica, geopolitica si una culturala, ci ne este chiar necesara, pana la urma, pentru a ne “occidentaliza”. E foarte ciudat acest mod de raportare la Transilvania si la cultura maghiara, care, in fondul ei, nu e deloc entuziasmata de occidentul visat de euroatlantici, ci este mai degraba pe stil german, voind sa-si pastreze particularitatea indeajuns de mult, astfel incat sa ajunga sa intretina legaturi mai stranse cu …Rusia lui Putin. Detalii, probabil, nesemnificative pentru Boia si Aligica.

In plus, se trece cu vederea total (apropo de textul citat de Aligica), faptul ca elita politica transilvaneana (români si, partial, maghiari) s-a integrat, pana la urma, foarte bine in Romania “ciocoilor” de la Bucuresti, a facut politica mare, a luat decizii foarte importante. Nu arata a comportament de elita anexata comportamentul românilor transilvaneni in Romania interbelica…

Revenind, totusi, la discutia pe fond, cateva afirmatii ale istoricului sunt cel putin indoielnice:

– „.. .Transilvania nu se afla însă într-o asemenea situaţie. Nu aparţinuse niciodată României sau vreunuia dintre principatele care formaseră România la 1859. De la începuturile sale statale fusese înglobată în Ungaria.

Daca tot suntem critici cu istoriografia, ar trebui sa folosim mai atent notiuni ca Ungaria, Romania, apartenenta etc. Suna foarte prost, din punct de vedere istoric, sa spui ca Transilvania “fusese inglobata in Ungaria”, pentru ca lumea istorica in care teritoriul transilvan a ajuns sub stapanirea unor capatenii maghiare nu are nicio legatura cu lumea de acum. Afirmatia falsifica efectiv istoria, deoarece prezinta intr-un limbaj prezenteist o situatie din trecut. Regatele medievale erau altceva decat statele nationale moderne, iar apartenenta unor teritorii sau populatii in acestea avea cu totul alte criterii; regatul – in formare – maghiar “inglobase” multe alte teritorii si acest lucru nu confera niciun drept istoric nicicui. Altfel, daca am merge pe logica asta, Turcia are drept istoric asupra intregii zone a Balcanilor si, ce sa vezi, chiar asupra Ungariei, transformata, la un moment dat, in simplu pasalac.

 „Corespundea „intrarea în acţiune” din august 1916 unui „ideal naţional” împărtăşit de toţi românii? Ar fi prea mult de spus. Cei mai mulţi dintre români, ţărani (80% din populaţie) şi neştiutori de carte (60%), aveau cu totul alte preocupări şi alte griji, probabil că nici nu auziseră de „idealul naţional”.

Este genul de afirmatie care merge pe ideea exceptionalismului romanesc pe dos. A spune astfel de banalitati – pentru un istoric – fara a preciza faptul ca ceea ce spui e UNIVERSAL valabil, pentru TOATE tarile din aceeasi perioada istorica, inseamna, iarasi, o afirmatie care falsifica prin omisiune si partialitate. Nu este o premiera, am atrtas deja atentia asupra unei astfel de falsificari si AICI.

Intotdeauna, mai ales inaintea vremurilor moderne, a existat o diferenta intre patura politico-culturala si cea de jos, fiecare avand “agende” diferite si strategii de actiune destul de diferite. Taranul maghiar, de pilda, nu doar din Ungaria, dar chiar si cel din Ardeal, avea deseori, ca si cel roman, cu totul alte preocupari decat Ungaria Mare sau lupta impotriva Trianonului si pentru mentinerea Ardealului in vechiul imperiu.

Taranimea a fost integrata insa in natiunile moderne tocmai prin razboaie. Cu siguranta opinia publica din timpul razboiului mondial era mult mai atasata de patriotism decat este opinia publica de astazi, inclusiv in ceea ce priveste “simpla taranime”, ajunsa in istoria mare prin mobilizarea generala la razboi, lucru perfect constientizat de elita Romaniei Mari, care a efectuat celebra reforma agrara din interbelic.

Si alte prezentari ale unor fapte istorice sunt dubioase:

– o critica absolut gratuita a modului in care e reprezentata Marea Adunare de la Alba Iulia – de parca a invatat cineva vreodata ca a fost vorba de un referendum si nu despre o “ADUNARE” reprezentativa. Daca tot e sa fim comparativisti, atunci interesant ar fi fost sa aflam daca adunari reprezentative de amploarea celei de la Alba Iulia au existat si in celelalte regiuni ale fostului imperiu care au devenit ori s-au alipit unor state nationale.

– o afirmatie prea transanta cu privire la scopurile si strategia miscarii romanilor transilvaneni, realitatea istorica fiind intotdeauna mult mai nuantata si complexa.

In fine, pentru a reveni la concluzia discutiei, ce poate fi intrezarita in scrisorea lui Aligica, trebuie precizat ceva: românii ardeleni nu au fost maghiarizati nu din pricina inexistentei acestui pericol, ci pentru ca… s-au pastrat altfel. S-au pastrat ortodocsi si bizantini. Asa cum erau atunci cand maghiarii au ajuns in Transilvania. 

Ardeal_si_Bucovina

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), Istorie, Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei, Tradarea intelectualilor, Tradatori si lichele

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

20 Commentarii la ““DEMITIZATORUL” LUCIAN BOIA LEGITIMEAZA REVIZIONISMUL MAGHIAR: “Românii nu puteau invoca un DREPT ISTORIC asupra TRANSILVANIEI, care nu apartinuse niciodata României”. Care este sensul acestei noi teme lansate intr-o perioada tulbure de intelectualii fideli AGENDEI EURO-ATLANTICE?

  1. Pingback: Propaganda de razboi. Ne indreptam catre psihoza “DUSMANULUI DIN INTERIOR”/ Scenariul presedintelui Basescu: ROMANIA, TARA DE FRONTIERA NATO CU ELENA UDREA PRESEDINTE. Si un incredibil acces de grandomanie - Recomandari
  2. Pentru toti cei care mai sustin aceasta prostie, faptul ca Transilvania nu a apartinut niciodata Romaniei, inclusiv maghiarii:

    1. Ungurii s-au asezat in Campia Panoniei (ulterior si in Transilvania) abia in secolul IX. Triburile ungare (hune la origine) au trait in zona muntilor Urali, tarziu au migrat spre Europa.
    21. Transilvania a fost teritoriu dacic, marturie o stau cetatile dacice, Sarmisegetuza inclusiv. Ungurii nu se trag din daci (ci din huni), românii da.

    QED

  3. excelentă emisiunea și intervențiile invitaților, cu o singură excepție extrem de agasantă:

  4. Aceasta abordare se suprapune peste o anumita atitudine a multor, foarte multor romani din Ardeal. Oare de cite ori n-am auzit astfel de romani spunind cu o mare inconstienta ca: Ardealul e fruncea, ca miticii din BUcuresti sint asa si pe dincolo, ca moldovenii sint niste nenorociti, oltenii niste obraznici, iar ei reprezinta civilizatia romaneasca occidentalizata?

    Sincer vorbind, este adevarat ca pina acum citeva decenii, repet decenii, unul sau doua, exista o diferenta atunci cind te duceai prin Cluj sau Oradea, daca stai sa compari atmosfera generala de acolo cu, sa zicem, cea din Craiova.

    DAR, ardelenii uita citeva lucruri foarte importante:
    1. Uita o istorie de crunta impilare de cam 1000 de ani la care s-au bagat si civilizatii austrieci care au upgradat politica de discriminare de tip sclavagist a ungurilor. hartuirea a devenit mult mai sistematica si deci mai eficienta si deci mai groaznica. Nu intimplator, cifra de 80% tarani analfabeti din Transilvania de sub stapinirea austriaco-maghiara este superioara celei din Regat. Tocmai pentru ca accesul la educatie era mult restrictionat pentru romanii transilvaneni de catre “civilizatii” unguri si austrieci. Ca si multe alte drepturi elementare.

    2. Uita ca daca intr-adevar s-au lipit de ai anumite caracteristici bune asta NU vine din faptul ca fostii stapini unguri si austrieci au intentionat acest lucru! Romanii, majoritari din Transilvania au fost intotdeauna tratati cu dispret, o natiune tolerata de ciobani analfabeti, puturosi si murdari cu o religie inapoiata. Nu sint cuvintele mele. Ci ceece profereaza si au proferat diversi lideri unguri si diversi oficiali austrieci. Ceea ce ma aduce la punctul 3.

    3. La ora actuala f. multi romani din Ardeal se scalda in iluzii care nu sint doar naive ci sint de-a dreptul periculoase.Isi inchipuie ca ar fi mai bine pentru ei daca se vor desprinde de “miticii” din Regat (ce denumire timpita si rupta de realitate!)o vor rupe cu partea rusinoasa a identitatii lor de romani, cu bizantinismul, cu tot ceea ce inseamna mai rau si mai prost ….ba chiar, unii cred ca daca Transilvania va fi preluata de ‘mai civilizatii unguri, le va fi mult mai bine decit sub actuala guvernare a Regatului, corupta, neprofesionala, jignitoare, pagubitoare pentru ei. Adica un fel de varianta a ‘sa vina Americanii”. nenorocirea este ca si ei, cei din ardeal si noi in general, am trait sub iluzia ca minunatii occidentali sint niste personaje dornice sa imprastie cu generozitate “civilizatia” lor minunata si tot ceea ce au ei mai bun si catre vecinii lor mai ….handicapati.

    oare cum pot ei sa gindeasca ca se vor bucura sub o stapinire care l-a dat pe un Horty, un criminal de razboi care a omorit mii de romani, ca le va fi mai bine sub o etnie care, chiar dupa 1948 in zonele in care este majoritara si-a mentinut atitudinea de ura si de dispret impotriva romanilor, simtind acut faptul ca ei fostii stapini erau inglobati in tara fostilor lor iobagi??

    din pacate,inca o data, se dovedeste cita dreptate are crestinismul apropo de mindrie. Ori, se pare ca noi am fost bine studiati de ceva timp. Noi, ca popor. Si s-a observat aceasta slabiciune a ardelenilor, aceasta fudulie de prost gust. Prin urmare, s-a lucrat sistematic si sustinut ca sa se largeasca aceasta crapatura, ca sa se intareasca aceasta iluzie, aceasta aroganta. pe ea s-a grefat o intreaga miscare sustinuta din exterior de Budapesta si de un Soros cu a sa Universitate Central Europeana, dar si din interior de multii intelectuali romani capabili sa vinda cam orice, pentru o bursa “in afara”, pentru citeva sute de euro in vre-un ONG, pentru niste articole publicate in niste periodice straine. Aici se inscrie si scrisoarea celor de la Cluj in care se afirma aceasta exceptionalitate a Ardealului cu argumente sau false sau rupte din context si altele.

  5. apropo de maghiari: cum avem si noi lichelele noastre asa au si ei lichelele lor, si am vazut si maghiari crestini ortodocsi, cel putin in oradea si deasemenea in cluj, este ft. adevarat ca prin ardeal dea lungul timpului sa prasit tot felul de secte dea lungul timpului

  6. Acest Boia nu este istoric, ci agent de influenta al unei puteri straine. Daca am fi fost o tara suverana, acest om de nimic ar fi fost de multa vreme scos din invatamant.

  7. @emilian:

    Daca am fi fost o tara normala, ar fi putut ramane nestingherit profesor, insa cartile sale ar fi avut soarta calitatii lor: niste brosurele de mana a 3-a pe care nimeni serios nu le ia in seama.

  8. Istoria Neamului nu trebuie sa fie predata de agenti de influenta a unei puteri straine. Ce s-ar fi ales daca Parvan, Iorga, Giurescu ar fi predat istoria ca acest strain de neam si tara? Principiile din Arta razboiului ni se aplica cu strictete. Nu, daca eram o Tara, libera si independenta acest estropiat nu ar fi fost profesor.

  9. @emilian:

    Daca nu avem capacitatea sa producem stiinta si sa avem argumentele la noi astfel incat istoriile unor diversi Boia sa aiba un impact minim, atunci nici nu ar trebui sa ne batem in piept cu “istoria neamului”. Nu impartasim deloc acest gen de atitudine – cenzura e dovada de slabiciune, nu de tarie. Cu atat mai putin admitem exprimari jignitoare care nu ar trebui sa existe la cei care-si zic crestini si iubitori de patrie.

  10. admin:
    “Demitizari” cum sunt cele ale lui Boia au si un rol pozitiv, caci obliga la o gandire critica. De asemenea, ultima fraza din nota nu ar fi avut niciodata atat de evidenta taria adevarului din ea daca nu s-ar fi opus unui demers atat de clar de falsificare a istoriei, sub masca demitizarii ei. Propagana poate convinge mintile slabe, pentru cele ascutite este cartea deschisa a intentiilor din spatele ei.

  11. DACĂ NU ȘTIȚI…

    “Poți închide ochii, dar nu
    poți stinge soarele”
    Nicolae Iorga

    Hoarde adunate din Ural şi sterpe stepe
    Ați urcat,călări,pe cursuri lungi de ape
    Pe pământul Dac, în panonica câmpie
    Pe care,cortu-ridicat, aţi vrut-o şi moșie.

    De veacuri grohăiți sălbatic -maniaci-
    Că n-am fi noi din fii de mândrii daci,
    Că Burebista – suveran şi nobil Trac –
    N-a stăpânit imperiul traco-geto-dac;

    Că Roma, chiar – neînvinsă, suverană-
    N-ar fi avut de Daci respect şi teamă…
    Că-n lupte grele neamul Dac s-a stins,
    Că după Decebal pustiul s-ar fi-întins…

    În timpul scurs de-un veac şi jumătate,
    Loviți de daco-carpi din fată şi din spate,
    Romanii au priceput mai repede ca alții
    Că Dacii vor dispare odată cu Carpații;

    Că n-au putere, oricât le-ar fi de mare,
    Carpații să-i doboare, să-i calce în picioare,
    Că-n Dacia, prin veacuri ce s-or scurge,
    Dacul va rămâne, cât Dunărea va curge.

    Voi, cu strămoși barbari clociți în stepe,
    Născuți în cort sau în goana unei iepe,
    Spuneți că pe Tisa n-ați găsit un Dac,
    Că trecutul nostru a-adună într-un veac…

    Că nu,el,Dacul – martir între martiri,
    Ce ne-a lasat comori,istorice-mpliniri,
    Şi-a ridicat cetpţi, din inimi stăvilare-
    Va alungat cu spada din dacice hotare.

    Veniţi din Lantia, pe Nistru şi pe Tisa,
    Sub şa cărând satanic carnea, clisa,
    Aţi jefit Europa în goană de copite,
    Năvălind şi-n Roma, Cetate celor Sfinte.

    Uitaţi ce-aţi fost, că-aţi fost pimiţi de Dac,
    De neam creştin, ce cu Roma s-a luptat…
    Dacă nu ştiţi ce-am fost, învăţaţi ca alţii,
    Că Dacii vor dispare odată cu Carpaţii

  12. Pingback: George Friedman, “analistul CIA”, ne “linisteste” din nou: “NU VA EXISTA O INTERVENTIE NATO SAU SUA IN CAZ DE INVAZIE RUSEASCA”. Strategia SUA pentru Europa Centrala si de Rasarit si cum putem retrai o DRAMA ISTORICA -
  13. Pingback: TRĂIM SFÂRȘITUL ROMÂNIEI? - Recomandari
  14. Pingback: Infratirea toxica a “occidentalistilor” si “rusofililor” in sustinerea tezei antiromanesti a STATULUI SI NATIUNII ARTIFICIALE - Recomandari
  15. Pingback: DECONSTRUIREA DEMITIZARII SAU O REPLICA MARGINALIZATA. Istoricul Ioan-Aurel Pop despre lucrarile lui Lucian Boia: “O ATARE ATITUDINE ESTE MENITA SA DISTRUGA COMPLET ROMANIA” - Recomandari
  16. Pingback: O critica a tezelor “eseistului” Lucian Boia despre chestiunea transilvana | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: Ioan Scurtu – critici dure adresate DEMITIZATORILOR DE SERVICIU | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: Ambasadorul american HANS KLEMM se afiseaza cu STEAGUL TINUTULUI SECUIESC, dand semnalul DEZMEMBRARII ROMÂNIEI, prin cautionarea AGENDEI SECESIONISMULUI maghiar. Tot mai multe voci vorbesc despre intelegerile marilor puteri de RUPERE A ROMÂNIEI DUPA MOD
  19. Singurul supraviețuitor rămas încă în viață, Gavril Butcovan, a acordat un interviu ziarului Gardianul, povestind drama familiei sale din noaptea de 13/14 septembrie 1940. Acesta mărturisea în articolul apărut în data de 2 septembrie 2008:

    „În zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă ce răzbăteau dinspre casele vecinilor noștri. Era în jur de ora 5, încă era întuneric și m-a cuprins o frică ce nu o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. În familie eram de toți 10 suflete, printre care 8 copii. Locuința era compusă din două încăperi. Eu, părinții și alți 5 frați dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalți doi frățiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan și i-am spus că sunt împușcați românii. Tata nu putea vorbi de emoție, pentru că bănuia ce ne așteaptă, focurile de armă întețindu-se cu fiecare minut ce trecea.

    S-a uitat pe geam să vadă ce se întâmplă pe uliță, spunându-ne apoi că vede oameni care se plimbă agitați. Pentru o clipă mi-am aruncat și eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari horthyști și consăteni maghiari, deveniți părtași la masacru. Mama i-a zis tatii să meargă să deschidă ușa, ca să nu bată soldații în poartă așa cum au făcut la vecini. Pe când tata a vrut să deschidă ușa, soldații erau deja în curtea noastră. Unul dintre criminalii horthyști s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am știut că l-au împușcat pe tata. Imediat au năvălit în casă trei soldați, îndreptând puștile spre noi. Ne-au spus răstit în ungurește, să ieșim afară.

    Mama i-a întrebat, arătând spre leagănul unde se afla sora mea cea mică, ce va întâmplă cu fetița, la care i-au răspuns ca o crească ei. Când am ieșit l-am văzut pe tata, care zăcea cu fața în jos lângă peretele casei. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii horthyști au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbușit lângă corpul neînsuflețit al părintelui meu. Mi-am dat seama că sunt în viață, simțind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminali i-au executat pe frații mei. În fața casei, la câțiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împușcată în piept cu cartușe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împușcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 ani, care, disperată, striga <>, a fost secerată de gloanțele criminalilor.

    Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împușcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rănind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruță. Cred și astăzi că șansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata și am stat culcat cu față la pământ, în timp ce călăii erau preocupați cu uciderea celorlalți membri ai familiei. Pe lângă mine și mama au mai scăpat cei doi frați ai mei, Ioan, de 12 ani, și Floarea, de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau că au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane și au străpuns-o cu baioneta pe Paulina.”

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare