“Episcopul” romano-catolic de Iasi, Gherghel – disperat de refuzul IPS TEOFAN de a mai participa la “octava de rugaciune” ecumenista din luna ianuarie

17-01-2011 6 minute Sublinieri

*

Pe siteul Episcopiei Romano-Catolice de Iasi am gasit urmatoarea “scrisoare pastorală” a conducatorului “bisericii” catolice iesene, Petru Gherghel, referitoare la “Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor”, in care isi tradeaza cat se poate de vizibil – inca din titlul in care clameaza “urgenta” problemei – disperarea si frustrarea care, ajunse deja la cote foarte inalte, debordeaza. Mesajul “episcopului” romano-catolic ia forma unui bocet patetic si destul de penibil (prin falsitatea izbitoare care te trazneste), insotit de santaje sentimental-“evanghelice” (urmand, evident, “talcuirea” Evangheliei cea de pe “limba” ideologiei ecumeniste, nu cea a Sfintilor Parinti), asemanatoare cu ale cersetorilor mincinosi si agresivi sau escrocilor care se tin scai de tine pana le faci voia, alternand culpabilizarile si amenintarile “duhovnicesti” cu lingusiri si ademeniri serpesti pline de o mierosenie oripilanta.

Dar ce aer de blasfemie se degaja din auzul unor cuvinte sfinte rostite cu prefacatorie, stalcite, deformate si deturnate inspre o agenda  ascunsa, vrajmasa insusi Adevarului lor si… cat de dureros este sa asisti la instrumentarea ideologica a unor versete scripturistice in gurile unor asfel de bieti politruci zelosi ai “noii ordini” religioase!

In tanguirea sa “pastorala”, Petru Gherghel deplange cu lacrimi amare ca tot ceea s-a “construit” in directia ecumenista de atata amar de vreme (mai ales cata vreme la Iasi se afla ca mitropolit ortodox, prietenul si partenerul sau de “dialog” si de rugaciune ghiveci sincretist,  actualul patriarh, Daniel – vezi foto de sus), vai, vai, vai, ce pacat, ca… “in ultimii 2 ani” – adica de cand la Iasi a venit IPS Teofan, care REFUZA sa mai ia parte la “traditia” masonica a rugaciunilor ecumeniste din ianuarie (si la tot “tacamul” relatiilor ecumeniste “calduroase” de pana atunci, care tindeau spre vanzarea Ortodoxiei) – “a esuat”, s-a ruinat, s-a inecat…

“Episcopul” papist nu ezita sa foloseasca termeni foarte tari pentru limbajul de uzanta diplomatica dintre “biserici”:

Ce păcat că în ultimii doi ani, chiar după Adunarea Ecumenică de la Sibiu, nori negri s-au ridicat în faţa speranţelor consolidate prin rugăciunile comune, atât de frumoase din ultimul timp, mai ales cele din timpul vizitei papei Ioan Paul al II-lea şi apoi cele ale patriarhului Teoctist la Roma. Minunate erau şi întâlnirile şi rugăciunile care aveau loc în luna ianuarie în diferitele catedrale, biserici parohiale şi centre bisericeşti din ţară şi din lume.Cu tristeţe trebuie să spunem că au apus, au încetat.Mare păcat! Mare păcat, care ne-a întors înapoi în vechea epocă a răcelii şi a înstrăinării.

… trăim mai departe străini unii de alţii şi în Biserici diferite. Facem acest lucru contrar dorinţei şi poruncii lui Isus Cristos. Din această cauză nu trebuie să considerăm diferenţele dintre noi ca fiind definitive şi nici să ne obişnuim cu ele sau să le amplificăm. Ele sunt contrare voinţei lui Dumnezeu şi astfel sunt expresie a păcatului; sunt eşecul misiunii noastre istorice… Trebuie să ieşim din această dramă a păcatului.

Mai este ceva de comentat? Nu e frumos sa te bucuri de supararea altora, fireste, dar credem ca sunt situatii in care totusi, faptul ca dusmanii Bisericii ajung sa se dea de ceasul mortii ca le-a scapat prada printre degete, ca li se fac deodata deserte toate stradaniile depuse metodic si viclean pentru reeducarea noastra intru erezie si relativism, acesta da, este un semn de bucurie si de nadejde… Cu grija si cu trezvie, bineinteles! Fiindca este limpede ca disperarea care se manifesta astfel inseamna si o intensificare a presiunilor de tot felul, nu neaparat dintre cele mai curate si nu la vedere!

Mai trist este ca si detractorii si osanditorii ORTODOCSI (sau “orthoshoc”ati de “virusii” stilisti) ai Vladicai Teofan se vor simti teribil de frustrati daca li se mai ia un astfel de motiv de a mai zvarli cu pietre si cu galeti de noroi la adresa arhiereului care pastoreste Moldova noastra si pe care aveau atata placere morbida sa-l puna, cu sete, la stalpul infamiei, ca “vanzator” si “apostat”, sa induca in oameni revolta si neincrederea, “demonstrand” lumii intregi calomnia ca ar fi, vezi Doamne, cam totuna cu predecesorul sau de la Iasi. Si ca, nu-i asa?, aproape ca nici nu mai avem ierarhi, trebuie sa ne pregatim sa nu-i mai pomenim si sa ne cautam in alta parte… Or fi inca departe acesti episcopi buni pe care-i mai avem totusi de idealul de ierarh si de nevoile vremii, or avea si ei slabiciuni si neputinte, dar de ce ne este asa de greu sa ne mai si bucuram cand ni se dau motive, sa vedem si sa recunoastem si  ceea ce este bun, sa avem demnitatea de a nu ne mai  injosi pe noi sine, umilindu-ne si putinii pastori de buna-credinta pe care-i mai avem…? Sa nu uitam ce ne invata duhovnicii incercati: E vina noastra ca nu ne sprijinim ierarhii cei buni.

Iar inainte sa aratam cu degetul la scaderile lor, sa-l indreptam mai intai catre noi si sa ne intrebam sincer si sever: noi, pana la urma, ce fel de crestini suntem?

*


Iata acum scrisoarea, integrala, a liderului comunitatii catolice din Iasi:

Urgenţa dialogului şi a rugăciunii pentru unitatea creştinilor

Săptămâna de rugăciune din luna ianuarie a fost considerată de peste un secol octava căutării unităţii şi timpul forte de rugăciune pentru realizarea dorinţei şi voinţei lui Cristos, întemeietorul Bisericii sale, “ca toţi să fie una” (In 17,20). A fost voinţa sa ca pe pământ să existe o singură Biserica şi o adevărată comuniune în dragoste, exprimată prin Euharistie, pâinea dătătoare de viaţă şi pâinea unităţii.

Odată cu începutul unui nou mileniu, mulţi l-au caracterizat ca timpul refacerii unităţii de la început, când Orientul şi Occidentul erau una în mărturisirea aceleiaşi credinţe.

S-au desfăşurat pe tot timpul ultimului secol o mulţime de paşi şi iniţiative care să promoveze şi să susţină procesul de cunoaştere reciprocă şi de apropiere.

S-au stabilit comisii mixte de dialog pentru analiza punctelor comune, dar şi a deosebirilor. Au fost elaborate documente de mare importanţă pentru drumul refacerii unităţii, care, alături de normele stabilite la Conciliul Vatican II şi la Consiliul Ecumenic al Bisericilor, să fie ghid şi ajutor pentru munca ecumenică. S-au abolit cele două dureroase excomunicări din anul 1054, printr-un act curajos al papei Paul al VI-lea şi al patriarhului Atenagoras I la 7 decembrie 1965, gest simbolic care a făcut ca adunarea conciliară să se încheie cu un document semnificativ, care avea menirea purificării memoriei istorice, a iertării reciproce şi a angajării solidare în căutarea comuniunii (UR 52).

Au avut loc trei adunări ecumenice europene organizate de Consiliul Conferinţelor Episcopilor din Europa (CCEE) şi de Conferinţa Bisericilor din Europa (KEK), cu un vădit interes, cu zel şi cu adevărate speranţe. Prima a avut loc la Basel (Elveţia), a doua la Graz (Austria), iar cea de a treia la Sibiu, în centrul ţării noastre, cu prezenţa celor mai mari personalităţi ale Bisericilor şi comunităţilor bisericeşti din întreaga Europă: patriarhi, cardinali, episcopi, experţi şi specialişti în domeniul ecumenismului şi al vieţii spirituale.

Ecoul adunării de la Sibiu persistă şi astăzi în memoria noastră, îndeosebi apelul papei Benedict al XVI-lea şi al patriarhului Bartolomeu I al Constantinopolului, aşa încât dialogul adevărului şi întâlnirea sub semnul fraternităţii, alimentate de ecumenismul spiritual, trebuie să constituie fundamentul şi sufletul tuturor căutărilor spre unitate.

Nu poate fi ecumenism adevărat dacă nu se bazează pe convertirea inimii şi sfinţenia vieţii. Conciliul Vatican II subliniază: “Convertirea inimii şi sfinţenia vieţii, împreună cu rugăciunile individuale şi publice pentru unirea creştinilor trebuie socotite sufletul întregii mişcări ecumenice” (UR 8).

Rugăciunea, aşadar, pentru unitate reprezintă drumul regal spre ecumenism. Ea le permite creştinilor din Europa şi din întreaga lume să privească cu ochi noi la Cristos şi la unitatea Bisericii, după cum avea să declare actualul Sfânt Părinte în apelul său către Adunarea Ecumenică de la Sibiu.

Diferitele iniţiative, întreprinse împreună, ne dădeau speranţa unui drum consolidat şi hotărât spre refacerea unităţii. Rugăciunile făcute împreună rămân razele ce anunţă un nou răsărit pe drumul credinţei în întreaga Europă.

Ce păcat că în ultimii doi ani, chiar după Adunarea Ecumenică de la Sibiu, nori negri s-au ridicat în faţa speranţelor consolidate prin rugăciunile comune, atât de frumoase din ultimul timp, mai ales cele din timpul vizitei papei Ioan Paul al II-lea şi apoi cele ale patriarhului Teoctist la Roma. Minunate erau şi întâlnirile şi rugăciunile care aveau loc în luna ianuarie în diferitele catedrale, biserici parohiale şi centre bisericeşti din ţară şi din lume.Cu tristeţe trebuie să spunem că au apus, au încetat. Mare păcat! Mare păcat, care ne-a întors înapoi în vechea epocă a răcelii şi a înstrăinării.Cum vom putea răspunde în faţa lui Cristos care şi-a pus speranţa în ucenicii săi pentru care nu încetează să se roage ca toţi să fie una? Ne este oare permis să-i refuzăm rugăciunea?

Cardinalul Walter Kasper, care a avut o intervenţie magistrală asupra ecumenismului la Sibiu, vorbind despre comoara pe care o avem cu toţii în Isus Cristos, spunea şi ne avertiza că, deşi avem acest fundament comun, pe însuşi Isus Cristos, trăim mai departe străini unii de alţii şi în Biserici diferite. Facem acest lucru contrar dorinţei şi poruncii lui Isus Cristos. Din această cauză nu trebuie să considerăm diferenţele dintre noi ca fiind definitive şi nici să ne obişnuim cu ele sau să le amplificăm. Ele sunt contrare voinţei lui Dumnezeu şi astfel sunt expresie a păcatului; sunt eşecul misiunii noastre istorice, anume că lumina noastră ar trebui să-l mărturisească pe Isus tuturor oamenilor şi să pledeze pentru unitatea şi pacea între oameni.

Trebuie să ieşim din această dramă a păcatului. Trebuie să redescoperim valorile mari şi sfinte, comune. Trebuie să refacem vasul nostru de lut distrus din cauza orgoliilor şi să-l sudăm cu bucuria convertirii, a rugăciunii comune şi a apropierii, spre o cunoaştere reciprocă, spre o stimă pe care ne-o oferă Dumnezeu, acel Dumnezeu care ne-a creat pe toţi după chipul şi imaginea sa şi ne-a răscumpărat prin Fiul său venit între noi.

În climatul acestei Săptămâni de rugăciune pentru unitate, cu atâtea momente frumoase şi cu atâtea nostalgii sfinte, îndrept un îndemn spre toţi preoţii, spre toate persoanele consacrate, spre bunii noştri creştini să nu înceteze să se convertească, să-şi purifice privirea, spre a-i vedea pe ceilalţi şi a se ruga împreună, aşa cum a făcut însuşi Cristos, spunând: “Nu numai pentru ei mă rog, ci şi pentru toţi cei care vor crede în mine prin cuvântul lor. Ca toţi să fie una!” (In 17,20).

Îndrept şi spre fraţii de bunăvoinţă ortodocşi sau din comunităţile bisericeşti îndemnul la o continuă apropiere, la o sinceră şi profundă rugăciune, pentru a obţine darul Duhului Sfânt, darul unităţii. Numai el poate să realizeze adevărata unitate şi adevărata comuniune. Nu este altă cale de refacere a unităţii decât iubirea şi rugăciunea. Tuturor o chemare sfântă: Ut omnes unum sint!

Un nou an binecuvântat şi plin de roade spirituale.

Iaşi, 1 ianuarie 2011

Petru Gherghel,

episcop de Iaşi

Legaturi:

***


Categorii

Ecumenism, IPS Teofan Savu, Opinii, analize

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

39 Commentarii la ““Episcopul” romano-catolic de Iasi, Gherghel – disperat de refuzul IPS TEOFAN de a mai participa la “octava de rugaciune” ecumenista din luna ianuarie

  1. slava Domnului. Sa-l tina Dumnezeu tot asa. Doamne ajuta.

  2. Numai cine nu vrea nu vede cele bune ale IPS Teofan.
    Dumnezeu sa il ajute si sa ii rasplateasca!
    Si noua sa ne treaca cu vederea nerecunostinta, aceasta lepra care ne mananca sufletele. 🙁

  3. In finalul scrisorii liderului catolic din Iasi, citim: Îndrept şi spre fraţii de bunăvoinţă ortodocşi sau din comunităţile bisericeşti îndemnul la o continuă apropiere, la o sinceră şi profundă rugăciune, pentru a obţine darul Duhului Sfânt, darul unităţii.

    Si cautand in Sfanta Scriptura gasim cuvintele Sfantului Apostol Pavel la Galateni (Cap. 5, 22-23 )Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.

    Prin urmare de unde pana unde darul Duhului Sfant este “sincera si profunda rugaciune pentru obtinerea unitatii” cu catolicii? Mai degraba aici trebuie sa fie darul unui alt duh, al unui duh care bantuie din ce in ce mai mult sufletele celor departati de Adevar, si care vor sa plineasca cu cele de jos pe cele care le lipsesc de Sus.

    Toti care se grabesc sa mearga “din dragoste” spre unitatea cu cei de alte credinte- si mai ales aici ma refer la fratii nostrii ortodocsi care se pot lasa usor influentati de acest duh- le recomand mai intai sa citeasca ceea ce ne-a spus Sfantul Teofan Zavoratul:
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/01/10/sfantul-teofan-zavoratul-ce-este-dragostea-adevarata-si-cum-se-ajunge-la-ea/

    […]inainte de a intra in unirea dragostei sunteti datori sa purtati multe osteneli si sa va indreptati puterile spre multe indeletniciri duhovnicesti, ca si cum ati trece printr-o padure spre a iesi in poiana cea vesela, presarata cu multe flori, a dragostei.

    Este limpede: calea spre acest scop nu este scurta si nici usoara.Ca atare, auzind flacareala noilor “filantropi”, nu va lasati cu usuratate prada strigatului amagitor: “Jos cu toate celelalte! Ajunge dragostea!” Asteptati cu “jos toate celelalte”. Mai inainte, treceti cu rabdare prin toate regulile vietii evlavioase, pe care vi le pune inainte Sfanta Biserica – prin toate, de la cele mici pana la cele mari, caci doar prin asta veti ajunge la dragostea cea adevarata. Iar cand va veni dragostea cea adevarata, ea insasi va invata ce sa faceti cu toate cele pe care le socoate de prisos “filantropia” imatura si lipsita de experienta duhovniceasca.

    Fie ca IPS-ul nostru Teofan sa ne fie un exemplu aidoma Sfantului Teofan Zavoratul, calauzindu-ne spre adevaratul Duh al dragostei, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

  4. Imi pare rau pentru persoana cu rang “catolic” de mai sus, dar confirma inca o data ca, ACCEPTAND sa traiasca in INSELARE, nu poate sa nu se insele la nesfarsit.
    Sa-l ajute Dumnezeu sa se trezeasca la realitate vreodata.

    Pe I.P.S. Teofan sa-l ajute Dumnezeu sa ramana cel pe care l-am aflat si eu doar de 15 ani la Antim.

  5. Un adevarat ierarh ortodox sa-l tina Dumnezeu multi si indelungati ani.

  6. parca Sfintia Sa trebuia sa fie Patriarh, nu? poate ma insel, dar asa umbla vorba pe atunci, ca vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist, pe IPS Teofan l-ar fi dorit in scaunul patriarhal dupa “plecarea” sa la Domnul…

  7. Vi se pare că acest fundamentalism e atitudine creştină? Oare aşa vă învaţă Domnul Isus Cristos?
    Această atitudine se aseamănă perfect cu exclusivismul iudeilor care se credeau drepţi, iar pe ceilalţi îi evitau, numindu-i „goimi”. Isus a criticat această atitudine şi a învăţat iubirea şi deschiderea universală! Nu ştiţi oare că aproapele, semenul este orice om, fără nici un fel de deosebire?

    Timpul fundamentalismului a trecut! A trecut timpul inchiderii si exclusivismului, timp in care Bisericile erau cu spatele una la alta, inchise fiecare in propria carapace. In anul 1965, cand a avut loc stergerea anatemelor reciproce dintre Bisericile Catolica si Ortodoxa care au fost date la 1054, iar papa Paul al VI – lea s-a imbratisat cu patriarhul ortodox Atenagoras I, a sosit in mod oficial timpul deschiderii, dialogului si colaborarii. De atunci s-au facut pasi importanti pe aceasta cale.

    Bisericile Catolică şi Ortodoxă sunt Biserici surori, se recunosc reciproc şi merg spre refacerea unităţii creştine. Învăţătura cele două biserici e aproape la fel, diferenţele dogmatice fiind foarte puţine, mai mult existând diferenţe de ritual. Conducerile şi ierarhiile Bisericilor Ortodoxe din toate ţările sunt deschise şi ecumenice, la fel şi majoritatea credincioşilor.

    Fundamentaliştii fac o mare greşeală şi resping ecumenismul deoarece il inteleg gresit, confundandu-l cu sincretismul dintre religiile lumii. Dar ecumenismul este numai intre confesiunile crestine, pe cand intre Bisericile crestine si religiile necrestine este doar dialog religios, care nu poate duce la unitate. Deci ecumenismul este cu totul diferit de sincretismul religios de tip “ghiveci” sau “new age” dintre religiile lumii, pe care il incearca unii in mod artificial. Deci nu confundati ecumenismul cu sincretismul religios de tip “ghiveci” sau “new age”.

    In inchisorile comuniste se rugau impreuna catolici, ortodocsi si protestanti, fara a tine cont de diferente si fara dispute dogmatice, avand cu totii un prigonitor comun: regimul comunist. Tot la fel si azi, trebuie sa luptam impreuna, pentru ca si azi exista provocari multiple: secularismul, avortul, homosexualitatea, prostitutia, pornografia si multe altele.

    In plus, chiar actualul Patriarh Daniel, pe cand era inca Mitropolit, la una dintre intalnirile ecumenice a spus ca numai in unitate putem face fata provocarilor actuale. Deci, numai in unitate, numai luptand impreuna suntem puternici. Tot IPS Daniel a mai spus ca doar aici pe pamant suntem separati, insa Biserica cereasca este dincolo de separarile noastre, fiind in unitate.

    Dumnezeu doreste unitatea, insa realizarea unitatii depinde si de deschiderea si efortul uman. Diavolii vor sa ne tina separati, ca sa nu fim puternici. Cuvantul “diabolos” in limba greaca inseamna “cel care divide”, “cel care separa”. Una dintre principalele actiuni ale diavolilor este de a introduce diviziunea, separarea in Biserici, in societate, in familii, etc. Separarea Bisericilor e actiune distructiva, facuta de diavoli prin oameni, dupa principiul malefic “separa si stapaneste”. Deci fundamentalistii fac jocul diavolilor. Actiunea benefica este inversa separarii, este actiunea ecumenica de deschidere si dialog, care, in timp, poate ca va duce la unitate. Unirea face puterea.

    Din orice Biserica am face parte, important este sa fim crestini autentici, care punem in practica preceptele crestine, nu crestini doar cu numele, doar de forma, “de spoiala”. Din pacate, la noi in tara este mult formalism, “forme fara fond”. Multi merg doar pe forme fara fond, fara continut. La ce i-ar folosi cuiva ca se numeste ortodox sau catolic daca nu ar trai ca un adevarat ortodox sau catolic?

  8. Ce bucurie ne face I.P.S. Teofan!Deci,avem si noi-nu doar biserica greaca sau sirba,-inalti ierarhi ortodocsi care marturisesc AdevarulAvem nevoie de acesti pastori adevarati si de exemplul lor.Bunul Dumnezeu sa-l pazeasca ferm pina la capat!
    Multumim si fratilor de la Razboi intru cuvint pentru ca ne sustin moralul si ne informeaza ,ce ceea ce ne este atit de necesar-ca aerul!-in aceste vremuri tot mai grele…
    Dumnezeu sa ne ocroteasca pe toti si sa ne mintuiasca!

  9. Sa-i multumim IPS Teofan pt ca exista si sa faca tot atatea lucruri bune pt Ortodoxie asa cum a facut si pana acum,Domne ajuta!

  10. … Si sa nu uitam ca suntem datori cu mai multa rugaciune si sprijin pentru Inalt PreaSfintia sa, fiind constienti ca, dupa asemenea gesturi, va suporta presiuni, lovituri si consecinte inca si mai serioase. E important sa se stie ca poporul credincios ii este alaturi si il va sprijini in tot ceea ce inseamna atitudine ortodoxa, chiar daca ea va aduce dupa sine multa suferinta, multa prigoana. Sa nu ne imaginam cumva ca este usor!

  11. @uncatolic:

    Vi se pare normal sa veniti cu acest discurs plin de stereotipuri si cu eticheta facila de fundamentalist pentru orice atitudine critica fata de metoda ecumenista? Nu faceti decat sa intariti senzatia ca suporterii ecumenismului sunt adeptii unei gandirii pre-fabricate, ne-gandite si ne-supuse verificarii invataturii Sfintilor Parinti. Si, apropo de fundamentalisti, o astfel de gandire stereotipa si ideologica se aseamana exact cu ceea ce criticati – anume, extremismele de tip zelotist. Nu sunteti departe de ei, in ceea ce priveste acest lucru.

    Noi sustinem dialogul, insa dialogul, intelegeti, nu discursurile oficioase, care nu fac decat sa repete o placa obosita deja si prafuita, in care nu mai cred nici perpetuatorii ei. Dialogul presupune o cautare, un sens, ajungerea la lamurirea adevarului. Daca dialogul nu are acest scop, atunci el nu e dialog, ci strategie discursiva de putere. Mai departe: daca se cauta intr-adevar… adevarul, atunci nu se poate pleca de la premisa ca toti il detin sau ca acesta este peste tot. FALS. Adevarul, pentru cineva care are constiinta bisericeasca, apartine Sfintilor Parinti, Predaniei, si Soboarelor Ecumenice. Asadar: Traditia, Sfintele Sinoade Ecumenice, Sfintii Parinti, acestea trei sunt dimensiunile in care dialogul poate avea sens. Chiar dvs aveti exemple cat se poate de clare de catolici care, fara sa caute in mod special ce este ortodoxia, ci pur si simplu citind tot mai adanc Sfintii Parinti, au ajuns astfel la ortodoxie. Cel mai cunoscut exemplu este Jean-Claude Larchet, fost catolic practicant, care pur si simplu a cautat adevarul si l-a gasit, iar acum este unul din cei mai cunoscuti teologi ortodocsi.

    In lumina acestei cautari, veti intelege, fara indoiala, ca Sfanta Treime asa cum este inteleasa de Sfintii Parinti, asa cum este revelata, este altceva decat acea Sfanta Treime in care exista Filioque. Implicatiile sunt enorme. Sau invatatura despre Maica Domnului, sau invatatura despre primat si infailibilitate… Nu este vorba doar despre faptul ca exista aceste diferente intre catolicism si ortodoxie. Esential este cum sunt aceste diferente in lumina Adevarului Revelat, a Predaniei Apostolice, a Sfintilor Parinti. Asadar, noi sustinem dialogul, insa in aceste coordonate care asigura ca acel dialog duce intr-adevar la unitate. Pentru ca o unitate de suprafata, realizata doar prin maioneza subtire a ideologiei ecumeniste si a discursurilor stereotipe, nu o sa duca decat la surpare si daramare, caci orice cladire construita pe nisip se darama. Doar daca se construieste pe Hristos dainuie. Iar Piatra Hristos se gaseste in masura in care se cauta Adevarul. Asadar, nu exista unitate fara Adevar, iar Adevarul se gaseste in Traditie, Sfintii Parinti si Sinoade.

    Asadar, conteaza prea putin ce spune un mitropolit actual Patriarh. Pentru ca daca ne bazam, atunci cand il citam, doar pe functia sa ierarhica, atunci transformam discursul sau in discurs al puterii. Adica, are dreptate pentru ca are putere. Este corect asa? Nu, evident. Ceea ce cuvanta un ierarh dainuie doar atata timp cat invata ”cuvantul adevarului Tau”, cum ne rugam noi la liturghie. Daca discursul este in afara acestui cuvant al adevarului, nici el nu va dainui, nici el nu va lucra, nu va schimba inimi, ci doar, cel mult, va amagi.

    Ca sa incheiem, noi nu suntem crispati pentru a nu avea relatii normale, omenesti, cu cei de alte confesiuni sau religii. Dar stiti ceva? Nimeni nu a avut nevoie de ecumenism ca sa fie om fata de ceilalti de alte etnii sau religii.

    La ce foloseste ecumenismul? La nimic altceva decat in misiunea de a deturna adevarata cautare a unitatii in Hristos, in Biserica

  12. Toate aceste actiuni comune nu sunt decat rodul unei ipocrizii venite din ambele parti. In numele “iubirii” fiecare incearca sa atraga de partea sa pe celalalt, pt. a-si satisface mandria si a dobandi putere. Atat timp cat Adevarul este ocolit si se cauta a se ingropa idolii(nu a se distruge complet-Filioque,infailibilitatea,primatul,etc.), rugaciunile comune nu sunt decat un prilej de petrecere si voie buna, citit ziarul si barfa de salon. Nu poti pune la un loc invatatura lui Dumnezeu cu visele nebunesti si nevoile patimase ale oamenilor.
    Dealtfel, in numele iubirii, noi ortodocsii cu buna inima asteptam intoarcerea oricui la Biserica.

  13. Pingback: Război întru Cuvânt » PRAZNICUL UITAT AL SFANTULUI MARCU AL EFESULUI si “praznuirile” minciunii si umilirii in fata ideologiei masonice a ecumenismului
  14. Sa ne rugam zi si noapte SA APERE MAICA DOMNULUI ROMANIA DE UNELTIRILE LUI ANTECHRIST SI DE HOARDELE PAGINE .Da putem face gimnastica cu catolici sau CU alte religii dar NU RUGACIUNE CU EI , asa a spus pr ARSENIE PAPACIOC
    Toate celelalte religi iubesc religia noastra ortodoxa ca sarea in ochii
    Noi ortodocsi ii primim cu bratele deschise s a vina la noi dar fara prtentii.
    Pace si Mintuire

    Maria

  15. Domnule catolic,

    Ce inseamna fundamentalismul pentru dvs? Daca exista un adevar in ale
    credintei, cum exista si adevaruri in alte domenii, sa zicem al
    aritmeticii (precum 2+2=4), si oamenii is impartiti in multe grupuri,
    unii zicand ca 2+2=3, altii ca 2+2=5, si vad ei ca adevarurile lor cam
    scartaie, si le tot schimba in timp, si nici asa nu merg, si apoi dau
    mana cu mana in gresala lor si vin la noi si ne propun sa zicem si noi
    ca ei, gresim noi oare daca ne tinem tari zicand ca 2+2=4? Oare vi se
    pare acesta (sa te mentii ca 2+2=4) fundamentalism sau bun simt?

    Domnul Iisus Hristos pe noi ne-a invatat sa tinem cele poruncite de
    El, nu de altii, si asa ne-au lasat si ucenicii Lui adevarati, ca
    Sf. Pavel, care au spus ca cei ce invata altminteri sa fie anatema.
    Noi, Ortodocsii, nu prea putem pricepe cum tinerea de adevar implica
    neiubirea de oameni pe care ne-o atribuiti. Da, aproapele este orice
    om, fara deosebire, inclusiv dvs, si de aceea aveam datoria de a-i
    marturisi adevarul, nu minciuna, tocmai pentru ca este aproapele
    nostru si pentru ca-l iubim.

    Timpul adevarului ramane in veac si dincolo de veacuri, strabatand
    eternitatea, iar adevarul e exclusiv, e unul singur, si e si de baza,
    adica fundamental. Iar anatemele n-au fost ridicate niciodata, ca un
    episcop al Bisericii nu are el puterea sa faca ceea ce numai un
    adevarat consiliu ecumenic poate face. Stiti, noi nu avem un ‘papa’,
    care tine locul lui Hristos, ci episcopi, egali intre ei in ceea ce
    priveste autoritatea in ale credintei. Asadar, daca un episcop al
    nostru a ‘ridicat’ ceva, a ridicat numai pentru el, iar daca a mers
    impotriva consiliilor ecumenice, atunci a gresit pur si simplu.
    Dumnezeu sa-l ierte!

    Exista o singura Biserica, nu exista “Biserici”. Termenul de “biserici
    surori” e doar putin mai vechi decat cel de “fundamentalism” sau
    “exclusivism”, si toate vin de la aceeasi sursa oarecum recenta. Daca
    mergeti putin mai in spate in istorie, vedeti ca Biserica n-a fost
    constienta de a avea inca “o sora”, si ca cei veniti din ratacirea
    Catolica/Protestanta sau dintre pagani in cadrul Ei, erau tratati in
    acelasi fel, incepand cu botezul. Asta pentru ca invatatura nu e la
    fel ci se deosebeste fundamental, dupa cum arata si crezul (noi ne
    inchinam la Treimea adevarata, voi la una inchipuita), si ereziile
    catolice, si “sfanta inchizitie”, care nu a fost nici acum condamnata
    de catre catolicism, ci doar nu mai functioneaza in prezent (slava
    Domnului!).

    Nu stim cum se deosebeste ecumenismul de sincretismul religios, nici
    ce doreste de fapt, in spatele fatadei oficiale (dupa fatada oficiala
    si comunistii erau iubitori de oameni, nu-i asa, iar ‘episcopi’ ca
    Stepinac-genocidasul sunt beatificati de la Vatican de fostul
    ‘parinte’, dupa cum ne spune istoria recenta, vedeti de exemplu
    http://www.reformation.org/holocaus.html), dar nu-l intelegem gresit
    deloc cand vine si spune ca de fapt sfintele adunari ecumenice au
    gresit ele de fapt, ca nu e asa, ca de fapt nimeni nu mai stie care e
    adevarul si ca sa ne adunam si noi impreuna cu cei care s-au pierdut
    prin balarii, ca astfel facem treaba buna si nu suntem
    fundamentalisti.

    Nu stiu daca acea rugaciune din inchisoare se numeste “rugaciune
    impreuna”. Asa, domnule catolic, si noi ne rugam acum impreuna, ca
    suntem constransi pe aceeasi planeta, precum aceia erau constransi in
    aceeasi celula din inchisoare. Si eu, daca as fi in inchisoare
    impreuna cu dvs, m-as ruga singur la Dumnezeu, si credinta mea imi
    spune sa ma rog si pentru dvs, si pentru temnicierii mei chiar, si in
    nici un caz nu-mi prescrie ca in cazul in care se intoarce roata sa-l
    ard pe temnicier pe rug ca eretic, ca sa-i salvez sufletul, asa ca iar
    nu vad cum si-ar da mana cele doua credinte despre care vorbim.

    Domnule catolic, nu conteaza ce spune oricine atata vreme cat nu este
    in adevar, nici chiar patriarhul. La noi se merge cu adevarul, nu cu
    politica, nici cu indulgentele papale. Daca Papa dvs face rugaciune
    impreuna cu paganii necrestini, ca la Assisi de exemplu, probabil ca
    va simtiti dator sa-l urmati, desi noi v-am sfatui mai degraba sa-L
    urmati pe Hristos. Iar in puterea in unitate mincinoasa, patriarhul
    nostru greseste, din aliante d-astea politice in care adevarul e
    calcat in picioare numai nacazul a iesit la suprafata de cand e
    lumea. Sau poate vreti, daca tot ne citati pe patriarhul nostru, sa va
    trimitem si noi la articolul
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/10/28/pana-unde-a-ajuns-p-r-ul-ortodox-la-nivel-inalt-marturisiri-incredibile-ale-s-s-bartolomeu-i-la-sedinta-solemna-a-sf-sinod-al-b-o-r-a-fost-de-ajuns-sa-se-adauge-la-simbol-fie-si-numai-un/
    ca sa vedeti ca si patriarhul nostru, si cel ecumenic, sunt tot cam
    fundamentalisti ca si noi de fapt. Cititi cu atentie articolul.

    Da, aveti dreptate ca orchestratorul dezbinarii este diavolul, si ca
    ne vrea separati, deci daca vreti sa reparati gresala asa de tare,
    veniti-va in fire si recunoasteti adevarul, ca 2+2=4, fapt la care
    nimeni din exterior nu va poate ajuta, ci va trebui sa va regasiti si
    sa va fundamentati dvs singur in adevar, si atunci jocul diavolului va
    fi stricat putin, iar daca ar veni toti crestinii inapoi in Biserica,
    ar fi mare bucuria nostra, si nu vad ce-ati pierde dvs, ca doar nu va
    punem sub un alt papa (ca n-avem), nici nu va luam banii, nici nu va
    constrangem in vreun fel. Dar, pe de alta parte, daca aveti iluzia
    vreunei puteri in afara/ignoranta adevarului, nu stiu de fapt al carui
    avocat va angajati de fapt… speram sa nu fie!

  16. Parintele PROCLU transmite un indeamn la bun simt si respect:
    “- Asa ar trebui: capii sa trimita pe catolici la catolici, sectarii la sectari, ortodocsii la ortodocsi, si atuncea se va potoli urgia care trebuie sa vina.

    …..
    -… Trebuie dusi, sa nu-i mai cheme [pe altii de] alta credinta, gramada aicea.

    ……
    – Dar ce sa faca oamenii?
    – Noi trebuie sa ne rugam: Doamne, fie voia Ta, Doamne ai mila de soarta noastra!”

  17. un catolic

    Intr-o tara crestin ortodoxa, cu atatea manastiri si sfinte moaste, tu ca roman, ar trebui sa te gandesti unde este credinta dreapta. Exemplul ecumenist vine din tari care sunt departe de crestinism. La ce bun exemplul lor in viata noastra?

    (…)

    Dumnezeu sa ne lumineze

  18. Pingback: Război întru Cuvânt » MESAJ DE IMBARBATARE DUHOVNICEASCA LA INCEPUTUL LUI 2011 DE LA IPS TEOFAN PENTRU “O ROMANIE CARE PARE CA SE SCUFUNDA”
  19. @ un catolic
    Nu te speria, domnule. Unirea se va face. Dar nu cand vrea si cum vrea papa si nu prin dialoguri politico-ecumeniste. Noi stim ca unirea o va face Insusi Domnul nostru Iisus Hristos la a doua Sa venire (Parusia) si o va face IN DUH SI IN ADEVAR. La voi nu a ajuns invatatura asta?

  20. Silviu,

    Iti multumesc mult pt postarea ta. Mi-ai dat o multime de informatii pretioase. Nu am studii teologice, nu cunosc istoria Bisericii dar stiu ca singurul adevar este in Biserica cea adevarata, Ortodoxia, iar ierarhul pe care l-as urma in fundul iadului, fiind sigura ca acolo va venii Hristos si ne va scoate, este Inaltul Teofan.

  21. Pingback: “Episcopul” romano-catolic de Iasi, Gherghel – disperat de refuzul IPS TEOFAN de a mai participa la “octava de rugaciune” ecumenista din luna ianuarie « Cuvânt Ortodox
  22. (Arhim. Arsenie Papacioc – Singur Ortodoxia):

    Adevărul este Hristos. Cuvîntul ortodox asta înseamnă (dreapta invatatura – ortho doxia).

    Biserica şi-a pierdut unitatea ţinînd cont de numărul de credincioşi, dar nu unitatea în funcţie de Adevăr, care nu s-a stricat, rămîne imutabil şi singurul drum mîntuitor; ; Adevărul nu poate să fie împărţit; că s-au rupt de Adevăr este altceva.

    Spune Mîntuitorul nostru, Iisus Hristos (Matei 5:18,19): “Amin zic vouă: pînă ce va trece cerul şi pămîntul, o iotă sau o cirtă nu va trece din lege, pînă ce vor fi toate. Deci, cela ce va strica una dintru aceste porunci mai mici, şi va învăţa aşa pe oameni, mai mic se va chema întru Împărăţia Cerurilor; iar cela ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema întru Împărăţia Cerurilor.”

    (Sfinţia voastră, cum credeţi că ar trebui să se desfăşoare dialogurile inter-creştine între Ortodoxie şi Catolicism, respectiv Protestantism, Necalcedonieni etc.? Ce ar trebui să se discute?) Se pune problema adevărului care trebuie discutat. Nu este valabilă nici o discuţie, decît: vă primim cu drag înapoi.

    Ecumenismul acesta, lupta aceasta, de venit vine din partea lor. N-au identitate! Îi roade pe suflet faptul că nu sunt cu Adevărul.
    Am stat împreună sute de ani şi, sigur, s-au despărţit. De ce? La majoritatea problemelor dogmatice, cu Sinoadele Ecumenice, am fost împreună; la Sinodul 6 Ecumenic, Papa Martin a fost mucenic al ideii normale împotriva monotelismului. Va să zică am fost împreună; acuma s-au despărţit! Şi de la catolici au venit protestanţii cu Luther, şi neoprotestanţii…
    N-au, repet, identitate şi îi roade faptul că nu sunt cu Adevărul.

    Nu există tîrg în materie de Adevăr! Ca să putem face o împăcare, o unitate, trebuie să negustorim: lasă tu, las şi eu. Ce să lăsăm noi? Nu se poate pune problema – “o iota, o cirtă cine lasă din tot ce spun Eu”, acesta îşi pierde mîntuirea; este neapărat problema asta care se pune. Dacă faci caz de istorie, nu-ţi dau voie. Sau, mai bine zis, dacă faci caz de istorie, ce istorie au? De ce au plecat? Sute de ani am fost împreună; acestea nu sînt 15 zile !

    Dacă vor să vină, să vină înapoi, sunt primiţi cu toată dragostea. Aşa interpretez şi vizitele care s-au făcut: de curtoazie; acesta-i semn că noi suntem de bună credinţă, că vă primim cu drag dacă veniţi. Fără condiţii!
    Obiectul unui dialog, dacă vor să fie dialog, ar putea să fie acesta: “nu avem nimic de discutat decît: vă primim cu drag înapoi”. Asta este poziţia pentru că, altfel, ar însemna ca noi să ciuntim din Ortodoxie. Ce să ciuntim?!

    Din punct de vedere spiritual, exclusiv spiritual, au chinul acesta că nu sunt cu Adevărul; şi Adevărul e limpede, dacă vrei să judeci normal, este aici. Noi avem probleme că suntem neatenţi, că suntem slabi, dar în ceea ce priveşte Adevărul, că despre asta este vorba, nu avem nici o grijă. Dar ei sunt îngrijoraţi. Orice ins dacă te vede pe tine pe o poziţie de valoare caută să te niveleze ca să aibă el linişte pe poziţia lui.

    (Dialogurile acestea durează de foarte mult timp.) Desigur, numai aşa să nu spună că nu am stat de vorbă, cum au făcut acum: le-am întors vizita; foarte bine. Asta s-a făcut să arate că suntem civilizaţi, dar suntem pe poziţia noastră. Dar nu asta e discuţia. Discuţia este o împăcare: trebuie să ne aşezăm pe o poziţie de Adevăr comun; dar deja e Hristos!

    Pentru că vor ei, pentru sutele astea de ani de rătăcire ale lor, trebuie să facem noi concesii ? Nu ! Adevărul este imutabil şi veşnic, este Hristos. […] nu le convine poziţia Bisericii pentru că vor să ne niveleze; aceasta este întotdeauna tendinţa celui mai slab ca să te aducă şi pe tine la nivelul lui, ca să poată fi liniştit în căderea lui.

    Ecumenismul este o problemă care nu va reuşi niciodată; decît o vorbă stearpă, o vorba continuă, cu acelaşi titlu pentru că nu se lasă ei. Noi tăcem; noi nu am stricat nimic. Ca să ne împăcăm trebuie să vină la Ortodoxie, absolut, de unde au plecat.

    […] pe urmă au emanat pe Filioque. Spune Mîntuitorul: “De la Tatăl purcede”, şi s-a fixat Crezul la Sinoadele Ecumenice cu nişte titani, niste sfinţi titani; 318 Sfinţi Părinţi, şi toţi sunt sfinţi; şi Atanasie cel Mare, care a fost o sabie bine ascuţită. La Sinoade s-au stabilit nişte adevăruri de credinţă. Hotărîrea Sinodului începea astfel: “Părutu-ni-s-a nouă şi Duhului Sfînt”; şi nu durau 2-3 zile, ci sute de zile, unde a contribuit şi Duhul Sfînt. Putem să zicem ceva în ce priveşte punctele Crezului care s-au stabilit 7 la Sinodul I Ecumenic şi încă 5 puncte din Crez la al doilea, privind Duhul Sfînt; putem contesta ceva, vreun punct dintr-acestea că nu-i adevărat?

    […] Adică, să mă împac cum vrei tu, trebuie să cedez şi eu, trebuie să-ţi accept ţie nişte lucruri. Ce să acceptăm, ce să cedăm noi? Ce să cedăm? Că, dacă “o cirtă dacă schimbaţi din ce-am spus Eu, mic se va chema”. Noi n-am făcut decît ce au hotărît Sinoadele, ce a hotărît Hristos, pentru că la Sinoade n-au hotărît oamenii, ci Duhul Sfânt în Sinod; aşa se făceau şi consemnările.

    A venit Dumnezeu, nu a venit un Arhanghel ca să mai discutăm niţel – poate a greşit arhanghelul ăla.

    A venit chiar El, ca să nu se mai pună în dubiu, pentru că Dumnezeirea a ştiut că vor fi dezbateri şi vor fi schimbări, dar a precizat: “cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”; şi cuvintele acestea sunt: “o iota sau o cirtă de veţi schimba din ce am hotarăt Eu, mic se va chema” – adică nu se va mîntui; zice şi Sfîntul Ioan Gură de Aur: “Şi înger din cer de va veni şi vă va învăţa altceva decît vă învăţ eu: anatema.” (spune Apostolul Pavel).

    Va să zică, pecetluiau Adevărul cu ameninţările acestea divine, ameninţări făcute cu adevărat şi poate să fie juridic şi cu tărie.

  23. Continuare convorbiri cu Arh. Arsenie Papacioc – Despre rugaciunile impreuna:

    (Sfinţia voastră, un principiu în ecumenism este următorul: creştinii de diferite confesiuni să se roage împreună, dar să nu participe la Euharistie şi aceşti teologi ortodocşi care sunt în mişcarea ecumenică spun că atunci cînd Sfinţii Părinţi au spus să nu ne rugăm cu ereticii şi cu schismaticii se refereau doar la Împărtăşire, la Euharistie. Este adevărat?)

    Nu, nu este adevărat.

    Sunt cu totul de acord cu ce au spus Sfinţii Părinţi, adică să nu ne rugăm cu schismaticii şi cu ereticii, cu atît mai mult să nu ne împărtăşim cu ei.

    Şi rugatul împreună nu este o gimnastică, şi nu este un program rugăciunea.

    Eu am să mă rog ortodox, mă închin ortodox, el nici nu se închină ortodox, n-au nimic…

    Nu ştiu de ce această invitaţie: rugăciune împreună, ca şi cum facem un fel de gimnastică şi facem un fel de întărire a muşchilor; ce înseamnă asta? Rugăciunea e o problemă de duh, o problemă de trăire personală. Nu accept eu rugăciunea împreună; adică este un interes în practica asta, emanat de cineva.

    (Ce fel de interes ?)

    Interes pentru unitate, să zicem că suntem una; pentru că, dacă accepţi să te rogi împreună, restul e uşor, adică să acceptăm abateri de la adevărul de credinţă, de la adevărul mîntuitor.

    (Luna ianuarie este dedicată acestor practici.)

    Cine a dedicat-o?

    (Şi unii dintre ai noştri.)

    Mie îmi pare bine, că nici n-am ştiut!

    (Nu este duhul adevărului în rugăciunile acestea ?)

    Nu este duhul adevărului. Şi de ce să fac lucrul acesta? Asta-i demonstraţie, eu i-am spus sport aici sau cum i-am spus… Gimnastică, da. Şi de ce să fac lucrul acesta? Chiar rugăciunea – nu este voie să zici program de rugăciune – este suflare şi răsuflare, aşa cum ne-a spus Hristos.

    (Se strîng episcopi, preoţi credincioşi şi participă la astfel de slujbe, zise adesea şi “ecumenice”.)

    Nu au nici o scuză.

    (Acuma sunt tot felul de vecernii împreună etc.Ei spun că este o lucrare a Duhului Sfînt rugăciunea asta împreună.)

    Ei nu vor rugăciune împreună, ei vor să fim una. Rugăciunea împreună pentru ei înseamnă că ne-am unit.

    Asta-i uşor, nu-i important. Important este de ce nu suntem împreună. Nu ne-am rugat împreună? Vorbim despre cei care trăiesc în Adevăr; dacă suntem ortodocşi ne rugăm împreună, e frumos.

    Dar de ce tot ţii să te rogi cu mine împreună şi din punct de vedere al practicii tu nu eşti ? Cum te-nchini? Ce liturghie ai? Nu mai ai proscomidie, n-ai nimic. Va să zică toate cele pe care le-au făcut aceşti titani: Vasile cel Mare, Apostolul Iacov şi Ioan Gură de Aur; poţi să treci peste ei? N-au proscomidie; cum să intrăm în Liturghie ca într-un fel de piesă de teatru, nu?

    (Un motiv al lor este următorul: ei zic că cei care nu se roagă împreună nu au dragoste.)

    Părinte dragă, adică, dacă nu furi cu mine, n-ai dragoste? Vezi de treabă!

    Esti chior? Sunt. Eşti hoţ? Sunt. Eşti curvar? Sunt. Eşti eretic? NU! Aici nu mai merge.Nu mai putem fi împreună cînd e vorba de Adevăr. Adică, ba mai mult, ne spun că suntem reduşi; poţi să spui orice.

    (Nu înseamnă că n-avem dragoste dacă-i refuzăm?)

    Păi, dragostea o măsurăm cu tovărăşia la hoţie? Dragostea se bucură numai de Adevăr. Ce zici de lucrul acesta! Eu nu-l urăsc, dar nu-l accept. Noi, ortodocşii, întinerim lumea pămîntului prin slujbele pe care le facem. De ce să facem rugăciune? Nu vezi că e un interes; după sute de ani.

    (Şi interesul?)

    Interesul este al lor. Noi suntem deja împliniţi – în Adevăr.

    De ce doreşte, psihologic vorbind, cineva care-i lîngă tine, cunoscut – nu-i convine că tu ai o viaţă de trăire motivată, creştină să zicem – să te niveleze ? Pentru că el îşi motivează slăbiciunile şi vrea să te niveleze ca să fie liniştit în păcatele lui şi în practica lui; nu suferă ca tu să fii mai înalt.

  24. SA NE RUGAM PENTRU IPS TEOFAN !

  25. Felicitari IPS Parinte Mitropolit Teofan. Sa va tina Dumnezeu si sa va pastrati coloana vertebrala asa cum va este in acest moment. Ne rugam pentru Sfintia Voastra.

  26. Pingback: Razboi întru Cuvânt » POLITICA PASILOR MARUNTI. Noua strategie ecumenista a Romei adaptata actualului context
  27. Doamne ajută!

    Vreau să vă rog, pe voi, administratorii acestui site, să-i transmiteţi Vlădicăi Teofan că ultimul, cel mai mic şi cel mai păcătos dintre ortodocşi îi aduce slavă Domnului şi mulţumeşte cu recunoştinţă ÎPS Teofan pentru fapta sa întăritoare. Spuneţi-i că eram la limită şi că… . Ce să mai spun, îi mulţumesc din suflet şi mă bucur enorm de mila Domnului.
    Vă mulţumesc şi dvs, indiferent de putinţa de a face ce v-am rugat sau nu.

    Doamne ajută!

  28. @ Constantin:

    Nu avem cum sa transmitem noi, nu avem legaturi asa inalte, in ciuda zvonurilor aruncate de impostori si infilitrati. Cel mai bine este sa ii transmiteti multumirile prin rugaciune la Domnul facuta pentru IPS sa.

  29. @admin
    Cu drag şi bucurie… :), slavă Domnului!
    Doamne ajută!

  30. Pingback: Război întru Cuvânt » DE CE ERA TRIST IISUS? DE CE AR FI TRIST SI ASTAZI? CUM A FOST INTELES MESAJUL LUI? – Predica puternica a IPS Teofan in Duminica Floriilor (2011)
  31. Pingback: SFANTA CHINOTITA A SFANTULUI MUNTE ATHOS IMPOTRIVA ACORDULUI DE LA BALAMAND SI A EREZIEI "BISERICILOR SURORI"
  32. Pingback: SAPTAMANA UNITATII ANTIHRISTICE: rugaciuni tematice pentru unitatea “bisericilor” crestine (18-25 ianuarie 2012) - Razboi întru Cuvânt
  33. Pingback: SAPTAMANA DE RUGACIUNE pentru “unitatea crestinilor” presupune si “SLUJBE” inventate de COMISII ECUMENISTE - Razboi întru Cuvânt
  34. Domnul sa il pazeasca pe IPS Teofan!
    L-am cunoascut la Antim unde slujea cu mare caldura si era foarte iubit, de Sfantul Antim si de noi cei din turma sa!
    Este cel care la inmormantarea Parintelui Adrian a predicat foarte cald si sincer

    fie ca Sfintii sa il sustina in marturisirea sa!

  35. Pingback: INTREAGA BISERICA A GRECIEI NU A PARTICIPAT LA SAPTAMANA DE RUGACIUNE ECUMENISTA. Zelotistii greci, ramasi“fara obiectul muncii”, se fac de ras… - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  36. Pingback: NEVINDECATA RANA A ECUMENISMULUI: ”saptamana de rugaciune pentru unitatea crestina” sau FARISEISMUL IUBIRIST - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  37. Pingback: “SAPTAMANA DE RUGACIUNE PENTRU UNITATEA CRESTINA” cu tema: “Oare s-a impartit Hristos?” continua sa propovaduiasca RATACIREA grava a TEORIEI RAMURILOR (a “BISERICILOR” CRESTINE DESPARTITE), talcuind eretic Scriptura. Pa
  38. Pingback: Interviu cu Pr. Prof. Theodoros Zisis in “Lumea credintei” despre IUBIREA FALSA A ECUMENISMULUI si CONSECINTELE MINIMALISMULUI DOGMATIC: “Fara adevar, iubirea este minci­noasa. Aceasta perioada este cea mai grea dintre toate. Nu stiu da
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare