PUNGESTIUL – “ZONA SPECIALA” A ROMANIEI ASEDIATE. TERFELIREA OAMENILOR SIMPLI DE CATRE STATUL ROMAN IN NUMELE CORPORATIEI. Pana unde merg bataia de joc si abuzurile? Ce poate fi facut?

“Bătălia de la Pungeşti nu e despre gazele de şist, ci despre viitorul drepturilor civile în România”

• Gandul/ Rodica Ciobanu: Cantitatea neglijabilă

Şi ce frumos vorbeau în comunicate, despre colaborarea cu comunitatea locală! Ai fi zis că se vor  apuca de treabă, abia după ce vor consuma aldămaşul cu toată suflarea Pungeştilor, la crâşma din sat. Dar, cum a apus Ziua Naţională a României, americanii de la Chevron şi-au trimis, din nou, utilajele în localitatea-emblemă anti fracking, să foreze în căutarea gazelor de şist.  Peste două sute de protestatari au încercat să împiedice amplasarea platformei, dar au fost, la rândul lor, împiedicaţi de două sute cincizeci de jandarmi, care au luat pe sus vreo duzină, i-au băgat în dubă şi i-au expediat la poliţie, să le întocmească dosar penal. Sătenii aşteptau, astăzi, să li se alăture simpatizanţi din toată ţara, însă drumul spre Pungeşti a fost închis. Ei retrăiesc, astfel, evenimentele de acum o lună, numai că, de această dată, Chevron, susţinută necondiţionat la cel mai înalt nivel, ştie că se mişcă pe teren ferm şi nu mai dă înapoi. Situaţia de la Pungeşti scoate în evidenţă o realitate tristă şi anume aceea că voinţa comunităţilor locale nu contează deloc pentru statul român şi marile companii, cărora acesta le-a cedat resursele subsolului. Locuitorii comunei vasluiene au organizat un referendum în care au spus NU explorării şi exploatării gazelor de şist în perimetrul comunei lor. Au vrut să se blindeze cu încă unul, pe 24 noiembrie, dar au fost blocaţi de Prefectură, care l-a atacat pe cel din iunie în contencios administrativ, laolaltă cu referendumurile pe aceeaşi temă din alte 10 comune din judeţ. Coşmarul sătenilor din Pungeşti se va repeta, în curând, la vecinii lor, însă locuitorii Costineştiului, care, de asemenea, s-au pronunţat prin referendum în proporţie covârşitoare – 92,69 la sută – împotriva extragerii gazelor de şist, îl trăiesc deja. La o socoteală superficială, sărim de suta pe care premierul Victor  Ponta o scuipă din vârful buzelor (“Cu tot respectul pentru cei 20, 30 sau 100 de oameni mai înfierbântaţi, trebuie sa vedem care este interesul României”) şi ajungem la câteva mii, iar, mai târziu, când harta neagră a gazelor de şist va fi complet haşurată, câteva zeci de mii de persoane, cărora fracturarea hidraulică le va afecta direct viaţa. Acestea sunt cetăţeni ai nimănui, fiindcă statul român nu-i apără. Dacă îşi vor pierde afacerile, dacă micile cutremure produse de fisurarea rocilor le vor măcina casele, dacă va avea loc un accident ecologic nimeni nu-i va despăgubi. Toţi oficialii le spun cât de sigură este fracturarea hidraulică (pentru România nu s-a făcut încă un studiu de impact), dar, în caz de dezastru, nu există garanţii. Marile companii tratează direct cu statul, iar statul – ce pretenţii să mai ai de la el, când Victor Ponta şi Traian Băsescu ne arată că ei sunt statul, la concurenţă. Cei doi nu pot să vadă oameni, ci doar marea masă fără chip, cohortele de pensionari, armatele de bugetari, legiunile de aleşi locali, pe care încearcă să le manevreze după bunul lor plac. Protestatarii din Pungeşti reprezintă, pentru ei, o cantitate electoral neglijabilă, căreia jandarmii îi administrează corecţii, tocmai fiindcă a avut neobrăzarea să se pună cu statul. 

• TOTB: Vești de la Pungești: ”E scenariu de război aici”

de Ioana Pasc

E aproape miezul nopții, liniște deplină în apartamentul în care m-am mutat. Mai iau o gură de ceai și mă învârt fără stare în jurul telefonului: nici un semn, stă cuminte pe măsuța albă. Mă ridic să-mi spăl cana, după ce îndes mucul de țigară în jumătatea de ceașcă spartă ce joacă rol de scrumieră. Aaa, iată, sună! Vești de la Pungești. – Zi-mi, ce faceți, ați ajuns cu bine? – Cu bine, dar cu greu. Nu are să-ți vină să crezi, e scenariu de război aici. Nu știu exact cum e să fii pe front, dar mi-am imaginat de multe ori și sigur nu e departe de ce se întâmplă acum aici. – Cum așa? Spune-mi mai multe, mă agit eu încercând să-i deslușesc cuvintele din cauza semnalului prost și a respirației mele sacadate. Sunt și eu tot mai agitată. – Sunt jandarmi peste tot, nu doar pe drum ori în sat. Peste tot și nu exagerez câtuși de puțin. E ca o vamă, un lanț uman de jandarmi, perpendicular pe drum, se lungește de o parte și alta în câmp. Dincolo de ei, santinele. Umblă cu lanterne după ei, patrulează dealurile până la limita cu pădurea. Mai știi unde, nu? Acolo de unde aruncau copiii cauciucurile în drum să se distreze și tu le făceai poze. Da. Iar dincolo de granița asta, sunt reflectoare. Nu poți trece pe nicăieri, nici vorbă să intri în sat. – Păi și voi… cum ați făcut să vedeți toate astea? Ați reușit să treceți? (Sunt deja la a doua țigară și piciorul îmi bate nervos pe gresia rece). – Noi… noi ne-am târât pe burtă, prin boscheți, cum am putut. De asta îți spun că e ca în război. Altfel nu poți afla nimic, jandarmii au poezia pregătită și dacă încerci să treci îți spun că nu e sigur perimetrul și că ei nu se gândesc decât la siguranța ta și în semn de protecție, trecerea de bariera impusă de ei e interzisă. Dacă încerci totuși să forțezi, trec și ei la fapte mai puțin pașnice. Nu funcționează nimic, parcă e un stat în stat aici. Sătenii circulă dintr-o parte în alta cu buletinul după ei, se legimitează, zic unde merg și unde au treabă și abia apoi îi lasă să treacă. Pff, mi-am pierdut polarul când mă târam printre copaci, la naiba, ce mă fac? E frig de crapă pietrele aici. – Păi și… și … sonda? Iar cuvântul sondă deja nu îmi mai iese întreg, îl pronunț pe silabe, de parcă aș rosti un blestem ori o cuvântare interzisă. – La instalarea sondei se lucrează neîncetat. Și acum lucrează, la miezul nopții, au adus reflectoare, iar terenul e tot împrejmuit. E cumva comic, jandarmeria pare efectiv firma privată de pază a Chevron-ului. – Nu e nimic comic! mă răstesc eu supărată pe neputința mea încastrată într-o bucătărie de bloc din sectorul 1. Iartă-mă, sunt agitată, iar voi trebuie să fiți tare obosiți. Și de tabăra de rezistență ce știi? Mai sunt corturile acolo? Rulota? – Da, sunt. Păzite de trei dube de jandarmi. Toți din tabără au fost ridicați pe sus azi dimineață, iar acum e punctul cel mai nevralgic de aici. Nu mai pot sta, mi-a înghețat mâna pe telefon, e al naibii de frig aici. Și mi-am pierdut și bluza! Da, trebuie să închid, mă sună cineva. Vorbim mâine, spune mai departe care e situația aici și cât e de grav ce se întâmplă. Satele ăstea sunt efectiv sub asediu. Și vezi că mâine te sună Marius să ia de la tine… Și atât. Semnalul a cedat, iar eu am rămas cu mucul de la a doua țigară în mână, ce mi s-a oprit inertă lânga jumătatea de ceașca spartă ce joacă rol de scrumieră. Încerc să mă adun și să mă gândesc că dimineață trebuie să mă întorc la sarcinile cotidiene și că e musai să rezolv treburi de mult amânate, că mai am doar două zile să contest amenda primită la Senat în 6 noiembrie, că trebuie să ma adun. Da, așa fac. Și totuși cum să rămâi indiferent? 3 ore mai târziu, scriu rândurile astea și suspin în sec, amintindu-mi cât de puțini am ieșit azi în fața Guvernului, în semn de solidaritate cu Pungești. Îmi aduc aminte de Vasilică și de faptul că i-am promis că am să îi duc un glob pământesc când mă mai întorc la el în sat. Un sat care acum e sub asediu și în care oamenilor le e frică să iasă din propriile curți.

• Voxpublica/ Mihai Gotiu: Pungeşti nu e despre gazele de şist, e despre oameni. Câmpeni: prin Apuseni nu se trece cu cianură. Şi Tudor Chirilă despre Roşia Montană la Alba Iulia (VIDEO)

Notaţi, vă rog, data de 2 decembrie 2013. Pentru cercetătorii istoriei contemporane e ziua începutului sfârşitului Guvernului Ponta. E ziua în care orice posibilitate de discuţie, dialog, negociere între un sistem malefic şi cetăţeni a fost tăiată. Pentru că nicio discuţie sau dialog nu se poate purta în dubele Jandarmeriei şi Poliţiei. După ce la sfârşitul lunii august, Ponta a declarat război românilor, promovând către Parlament un proiect de lege aberant pentru Roşia Montană, pe 2 decembrie a trecut la fapte. La Pungeşti. De această dată nu mai e vorba de abuzuri sau intimidări, de reacţii sporadice ale unor jandarmi, ci de o acţiune organizată, planificată şi susţinută de la cel mai înalt nivel guvernamental de curăţare a terenului, la propriu şi la figurat, pentru a-i face pe plac unei mari corporaţii. E o confruntare directă de forţe fizice, nu de argumente. Spre deosebire de cazul Roşia Montană, în privinţa gazelor de şist există încă mulţi români care cred în necesitatea exploatării lor şi care sunt sceptici în privinţa riscurilor de mediu (şi a efectelor economice şi sociale negative). Dar, ceea ce s-a întâmplat ieri la Pungeşti nu are legătură decât în parte cu exploatarea gazelor de şist. Exploatarea e doar decorul în care se desfăşoară agresiunea la adresa cetăţenilor români. Înainte de a discuta despre gaze de şist e cazul să ne aplecăm asupra unor drepturi elementare ale locuitorilor acestor locuri. Iar unul dintre aceste drepturi e acela de a-şi decide singuri viitorul. Bun sau rău, după cum consideră de cuviinţă. Mi-e lehamite de „bună-starea” ori „civilizaţia” impuse cu bastonul, gaze lacrimogene şi tunuri de apă. Bătălia de la Pungeşti nu e despre gazele de şist, ci despre viitorul drepturilor civile în România. Iar când acestea sunt încălcate flagrant, există un singur mod în care pot fi apărate: în stradă sau direct la faţa locului: la Pungeşti, Moşna, Roşia Montană şi oriunde este cazul. *** În privinţa cazului Roşia Montană, rezistenţa a mai repurtat ieri o victorie. Proiectul de modificare al Legii Minelor, încărcat cu amendamentele preluate din proiectul de lege specială pentru Roşia Montană a căzut la Senat, unde nu a întrunit numărul de voturi necesar aprobării. Este, însă, doar o victorie de etapă. Lupta la Camera Deputaţilor va fi mult mai dură. Mai întâi pentru că structura politică a acesteia este diferită de cea din Senat, îndeosebi prin numărul mai mare (procentual) al deputaţilor PSD. Mai apoi, Camera Deputaţilor este forul decizional. Nu uitaţi, chiar dacă aţi mai făcut acest lucru, mai faceţi-l o dată: contactaţi-vă deputatul. Transmiteţi-i faptul că trebuie respins acest proiect de lege şi de ce consideraţi că trebuie respins. Atrageţi-le atenţia că ştiţi că e vorba de aceeaşi lege specială aberantă de distrugere a Roşiei Montane şi că nu puteţi fi fentaţi de stratagemele lor. Şi mai spuneţi-le că veţi fi atenţi la modul în care votează, iar ulterior veţi face publicitate şi promovare modului în care au votat. […]

utzu:   #

Victor Ponta nu are dreptate. Pe acel teren, o entitate privată urmează să desfăşoare o activitate care este percepută de către comunitate ca fiind periculoasă, fiind îndreptăţită să se opună. Dacă e să ducem interpretarea până la capăt şi să nu judecăm trunchiat, exclusiv în literă, atunci trebuie să spunem că jandarmii din Pungeşti apără exploatarea gazelor de şist împotriva voinţei celor ce urmează să sufere consecinţele. Dreptul comunităţii de a se apăra faţă de o vătămare previzibilă este prioritar dreptului de liberă circulaţie sau altor drepturi conexe exploatării gazelor de şist.Acelaşi principiu juridic se aplică în toate cazurile când megieşii trebuie să-şi dea acordul pentru anumite activităţi ale proprietarului. Încercaţi să construiţi o fermă de porci şi să vedeţi câte avize şi acorduri vă sunt necesare. Ne-am obişnuit să judecăm totul în literă, tocmai pentru că ne absolvă de responsabilitate. Însă chiar şi pentru cazul absurd când interpretarea în literă ar fi corectă, fiind şi în spiritul reglementării, nu trebuie să scăpăm din vedere că litera poate fi oricând modificată, pentru că omul/oamenii sunt (teoretic) mai importanţi decât litera (ilegitimă) a legii! Revin însă şi spun că dreptul la liberă circulaţie nu este unul absolut, aşa cum susţin autorităţile în timp ce ei înşişi blochează exact acelaşi drum. Atunci când un drum este blocat autorităţile, în calitate de administratori sunt obligate să găsească soluţii ocolitoare şi să alerge ca prâsneii să rezolve pe fond nemulţumirile comunităţii. Însă, de fapt, ceea ce vor ei să spună este că respectiva comunitate nu are dreptul să blocheze drumul, pe când autorităţile au dreptul să o facă oricând, după plac.Această interpretare este profund nedemocratică. Chiar aş fi curios să văd o manifestaţie de 100 000 de persoane care nu blochează circulaţia. Sunt de părere că acest drept al comunităţii ar putea fi constatat şi pe calea unei acţiuni în contencios. La fel, promovate plângeri de către cei care au fost obstrucţionaţi să ajungă la Pungeşti. În continuare însă, societatea civilă (ortodoxă) nu este organizată şi nu este specializată pentru astfel de demersuri care ţin de esenţa democraţiei. […]

#

Să încercăm să privim un pic juridico-instituţional toată această tragedie ce are loc la Pungeşti: DPDV administrativ, ceea ce are loc acolo reprezintă o “constituire a unei zone speciale de ordine publică” aşa cum este ea definită de art. 12 Ordinul MAI nr.60/2.03.2010 privind organizarea şi executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice:

ART. 12 (1) Prin dispoziţia şefului poliţiei municipale/orãşeneşti, în mediul urban şi rural se pot constitui zone speciale de siguranţã publicã, în care se instituie dispozitive suplimentare de ordine şi siguranţã publicã, folosindu-se inclusiv personal de la alte formaţiuni ale poliţiei – investigaţii criminale, detaşamente de intervenţie rapidã etc. (2) Constituirea zonei speciale de siguranţã publicã are loc atunci când pe un spaţiu restrâns se concentreazã un fenomen infracţional – violenţe, trafic şi consum de droguri, prostituţie etc. (3) În momentul în care cauzele ce au determinat constituirea zonei speciale de siguranţã publicã au fost înlãturate, mãsurile speciale luate înceteazã.

Acum cred că este clar oricui de ce au fost necesare deschiderea unor dosare penale organizatorilor taberei de la Pungeşti, pentru că altfel nu se putea motiva în acte instituirea aceastor măsuri excepţionale, în lipsa “fenomenului infracţional”. Când Ponta spune că jandarmii au procedat legal, el se referă la respectarea acestor dispoziţii, căci pe hîrtie, din acte, pare că litera legii a fost respectată.

Aceste evenimente sunt consecinţa faptului că societatea civilă vasluiană, activă şi cvasi-organizată cum este, nu doreşte să înţeleagă resorturile în baza cărora funcţionează atât statul cât şi cei de la Chevron. Am scris destul de mult despre toate acestea pe acest site, în comentarii care poate vor fi conţinut şi foarte multe prostii patente, dar care ar fi fost o bună ocazie de discuţie/dezbatere asupra acestor probleme pe fond. Îmi pare rău să subliniez asta, dar nu (doar) din cauza stării noatre duhovniceşti nu suntem noi uniţi, CI MAI ALES a faptului că nu vrem să înţelegem pragmatic caracterul unirii la care nădăjduim şi impactul concret al unei asemenea uniri. Pur şi simplu suntem tari de cerbice şi o să primim şuturi de la jandarmi până când vom pricepe regulile naturale ale agregării societăţii civile. Aşa cum apa are o temperatură anume la care fierbe, indiferent că e murdară sau curată, aşa şi comunităţile trebuie să urmeze o serie de reguli formale, exterioare, concrete!! atunci când se organizează. Faptul că apa e curată sau nu, va determina dacă ciorba este sau nu gustoasă (i.e. creştină în duh), dar asta nu are nimic de a face cu temperatura de fierbere. Noi suntem apa, temperatura de fierbere reprezintă “managementul organizaţional” despre care am bătut câmpii în multele rânduri/comentarii trecute. Deci nu starea noastră duhovnicească de plâns este cauza faptului ca nu suntem în stare să ne unim ci faptul că nu vrem să facem lucrurile cum trebuie.. pentru că e greu, că nu e la fel de eroic cum credem noi că ar trebui să fie, că necesită o jertfă mută, smerită şi consistentă etc. Dacă s-ar proceda corect, abia atunci am putea vedea dacă duhovnicia noastră a adus roade bune sau roade rele şi am şti şi noi unde să lucrăm şi care mădular al minţii/trupului nostru să-l tăiem şi să-l aruncăm ca să nu ajungem în ghenă. Măcar să nu mai încurcăm treburile şi să nu ne dorim ciorbă gustoasă câtă vreme nu ne interesează sursa de încălzire, vasele de preparare, ustensile, reţeta etc.. şi câtă vreme nu vrem să ne murdărim mâinile! Să nu ne mai ascundem după vişin cu învinovăţiri făţarnice! Revenind la latura juridico-administrativă şi la “zona specială” de la Pungeşti, cred că trebuie combătută cu aceleaşi arme, adică anulată în contencios pentru neconformitate. Nu există în mod real un fenomen infracţional, cei cu dosare penale nu ar fi rău să depună la rândul lor plângeri pentru abuz (246 C.pen) şi arestare nelegală (art.266 C.pen), cu care să se prezinte în faţa instanţei de contencios pentru a dovedi nelegalitatea măsurilor.Cum am spus nu ar fi rău dacă s-ar promova o acţiune în constatare pentru dreptul de a protesta împotriva ridicării respectivei sonde.Similar, să fie solicitat şi anulat în instanţă planul de ordine publică elaborat pentru comuna Pungeşti. Sau acţiune pentru obligaţia de a nu face pentru respectivele instituţii cu acţiuni ilegale etc. urmate de plângeri pentru dispoziţii abuzive… etc. Hîrtiile cu care se acoperă autorităţile trebuie anulate de alte hîrtii altfel nu vom vedea niciodată nici un fel de răspundere pentru ceea ce s-a întâmplat la Pungeşti şi aiurea. Este o condiţie minimală pentru a ne păstra măcar nădejdea unei victorii. Actele au un efect de pârghie, căci într-o societate bolnavă, cinică şi în faţa unor politicieni ILEGITIMI, care au ajuns la guvernare prin minciună, subterfugii şi mijloace dolosive, o bucată de hîrtie valorează mai mult decât zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă. Pur şi simplu trebuie urmărită răspunderea personală (civilă, disciplinară şi penală) a fiecărui actor executiv în parte, plecând de la şeful poliţiei vaslui, la prefect, primar, inspector jandarmi etc. Rotiţele sistemului juridic trebuie făcute să se învârtă şi atunci fiţi siguri că nu vor mai avea nesimţirea şi cinismul de care dau dovadă astăzi. Însă NU latura juridică este cea importantă ci latura sociologică şi organizaţională, altfel devenim cu toţii nişte procesomani disperaţi intraţi (în cel mai bun(?) caz) în greva foamei, fără nici o relevanţă pe fondul opoziţiei la exploatarea gazelor de şist. […]

Ina

[…] Daca nu ne punem nadejdea in Dumnezeu, cu ce forte am vrea sa reusim? Daca toti romanii s-ar ruga, nimic din ce se intampla acum nu ar fi. Rugaciunea ajuta.

• Sa ne reamintim si:  Parintele Tomozei, preotul batran si luminos de la Pungesti: “FARA DUMNEZEU NU AJUNGEM LA LIMAN. SI PREA MULTI L-AU VANDUT…”