PARADA DE TUPEU A PATOLOGIEI “NORMALIZATE”: COPIII, folositi deja in propaganda SODOMIEI de la “MARSUL DIVERSITATII”/ “Marea topaiala” a PARADEI GAY, circ “strategic” impanat cu VATAFI IMPERIALI/ Cu ce ne afecteaza CASATORIA HOMOSEXUALA? Controlul gandirii, educatiei, religiei

9-06-2013 21 minute Sublinieri

Europarlamentar… roman si pesedist: NU ESTE NORMAL (!) sa adoptam amendamentul familiei in Constitutie!


GAYFEST 2013 – Parada nerusinarii, tupeul sodomiei de medialert

Aproape 300 de persoane s-au adunat în faţa Arcului de Triumf, pentru a pleca spre Piaţa Victoriei la Marşul Diversităţii. Evenimentul organizat de asociaţia ACCEPT vine la scurt timp după protestul anti-homosexuali făcut de Noua Dreaptă

UPDATE 20.30 Manifestanţii au plecat din “zona liberă de discriminare”, spaţiul verde de lângă Muzeul de Geologie. Aici au ţinut câteva mici discursuri o parte dintre oficialii invitaţi, printre care şi Ulla Marianna Väistö, ambasadorul Finlandei la Bucureşti, Michael Cashman din partea Grupulului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, dar şi Remus Cernea din partea Partidului Verzilor. Toţi au atins subiecte similare, punctând la unison ideea că drepturile minorităţilor sexuale sunt pur şi simplu drepturile omului şi ele ar trebui respectate la fel.

De asemenea, parlamentarul Remus Cernea a vorbit despre completarea unei ciorne pentru legea privind recunoaşterea parteneriatului civil. Acesta a declarat că intenţionează să propună varianta finală a legii pentru a fi votată în Parlament în circa două săptămâni, invitându-i cu această ocazie pe cei direct implicaţi să-şi aducă posibilele corecturi.

Principalele declaraţii

„Mă bucur foarte mult să fiu din nou printre voi. Sunt la a şaptea participare a marşului diversităţii şi am venit de fiecare dată pentru a apăra drepturile omului, pentru a lupta împotriva discriminării şi împotriva prejudecăţilor. Vă aştept cu observaţii şi sugestii, pentru ca în aproximativ două săptămâni să pot să depun această lege în Parlament. Va fi o lege nu foarte uşoară, cum bine ştiţi, dar este o bătălie care trebuie dusă. Eu sunt convins că schimbarea va veni, atât în plan politic cât şi în materie de mentalitate”, a declarat Cernea în cadrul conferinţei de închidere a Marşului Diversităţii.

Unul dintre reprezentanţii asociaţiei care organizează acest eveniment, ACCEPT, s-a plâns de acţiunile “unei minorităţi formate din extremişti şi fanatici religioşi alături de o parte a politicienilor retrograzi”, care înţeleg să incite la discriminare în ceea ce priveşte orientarea sexuală, chiar în Parlamentul României. Acesta s-a referit la amendamentul care vorbeşte de căsătoriile dintre bărbaţi şi femei, amendament care scoate practic din calcul căsătoriile dintre oameni de acelaşi sex.

Eurodeputat britanic: “Este clar că ar trebui eliminată discriminarea din constituţie”

Printre cei care au ţinut un discurs se numără şi eurodeputatul britanic Michael Cash care a vorbit despre solidaritatea sa cu cei ce se numără printre minorităţile sexuale. “Sunt aici din solidaritate cu ACCEPT şi pentru persoanele lesbiene, gay, bisexuali, persoane transgender şi familiile lor. Sunt gay declarat şi sunt aici alături de bărbatul care îmi este prieten de ani de zile şi soţ de şase. Împreună vom obţine egalitate şi vă asigur că există suport din partea întregului Parlament European. Trebuie să respectăm faptul că familiile sunt diverse şi diferite, iar ceea ce uneşte familiile este conceptul iubirii. Este clar faptul că ar trebui interzisă discriminarea în Constituţie şi în legile ţării“, a declarat Cash.

UPDATE ORA 18.45 La marşul din Capitală s-au adunat circa 300 de oameni, blindaţi de mai multe echipe de jandarmi şi poliţişti. Coloana este delimitată de restul copil-gayfest-20132participanţilor la trafic, cu bandă roşie şi albă. În faţa coloanei merge o maşină de teren, cu remorcă, din care se aude muzică la maxim. Printre participanţii la Marşul Diversităţii au venit şi persoane cu copii mici, în braţe sau în cărucioare. Oamenii scandeaza diferite mesaje în limba română şi engleza, printre care: “Alone we can do little, together we can do so much!” (Singuri putem face puţin, împreună putem face foarte mult!), “Gay is ok!” sau “Dragostea nu discrimineaza!“. În rândul protestatarilor este prezent şi Marius [Remus] Cernea, deputat de Constanţa, un susţinător al căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. La Marşul Diversităţii din Bucureşti s-au adnat sute de membri ai comunităţii LGBD România, care cer ca în noua Constituţie să nu fie prevăzut faptul că familia este doar cea compusă dintre un bărbat şi o femeie. Protestatarii vor mărşălui prin Capitală până la orele 19.00, pe traseul Şoseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf la Piaţa Victoriei.

Printre participanţii la paradă, s-a numărat şieuroparlamentarul român Ioan Enciu, care a explicat, pentru România Liberă, că, dacă ne dorim să fim în Uniunea Europeană, trebuie să acceptăm şi minorităţile sexuale. Şi parlamentarul român Remus Cernea a îndemnat la non-discriminare şi a anunţat că, în următoarele săptămâni, va iniţia un proiect legislativ privind parteneriatele civile între persoanele de acelaşi sex.

Europarlamentar român: Trebuie să arătăm Uniunii Europene că vrem să fim europeni

Într-o declaraţie pentru RL, europarlamentarul PSD Ioan Enciu a spus despre amendamentul privind definiţia familiei că este “împotriva” a ceea a am semnat cu Uniunea Europeană şi că trebuie să respectăm minorităţile.

“Am venit pentru că sunt foarte bun prieten cu Michael Cashman (europarlamentar britanic, n.red.) la Parlamentul European, suntem vecini de birou şi sunt membru al Comisiei de Libertăţi Cetăţeneşti. Eu cred că nu este normal să fim atât de ipocriţi, nu este normal ca lumea să se comporte aşa cum se comportă, trebuie să se gândească- dacă ne dorim, într-adevăr, să fim membri deplini în Uniunea Europeană, dacă toată lumea spune că e bine să fim acolo, trebuie să acceptăm şi aceste lucruri, pentru că, fără aceste lucruri, nu suntem pe deplin în Europa. Asta este, trebuie să recunoaştem”, a spus europarlamentarul Ioan Enciu.

“Nu este normal să introduci în Constituţie ceva împotriva a ceea ce ai semnat cu Uniunea Europeană, nu este normal să te opui unor lucruri care sunt normale peste tot în lume, asta-i mentalitatea noastră, o să fie fie greu să se schimbe, poate să mai dureze chiar o generaţie“, a mai spus Ioan Enciu despre amendamentul privind definiţia familiei, ca uniune dintre un bărbat şi o femeie.

Noi trebuie să arătăm Uniunii Europene că vrem, într-adevăr, să fim europeni şi că ştim să respectăm minorităţile.  Respectând minorităţile, respectăm drepturile omului şi pe noi înşine”, a declarat Ioan Enciu.

Remus Cernea: Politicienii care vor democraţie trebuie să-şi asume şi problemele minorităţilor

Prezent pentru al şaptelea an la marşul diversităţii, parlamentarul român Remus Cernea a declarat, pentru România Liberă, că drepturile minorităţilor reprezintă drepturile omului şi că prevederea din Constituţie care se referă la familie ca la uniunea dintre un bărbat şi o femeie mai apare doar în ţări “problematice” din punct de vedere al democraţiei.

“Eu încerc să-mi conving colegii din Parlament să participe la astfel de evenimente, precum marşul diversităţii, pentru că este vorba despre apărarea paradagay3drepturilor omului, iar un  politician care vrea mai multă democraţie în ţara lui ar trebui să îşi asume şi chestiuni considerate de unii controversate, dar care sunt importante. Eu cred că schimbarea va veni treptat. Este un amendament (definiţia familiei propusă în Constituţie, n.red.) care nu are echivalent în nici o altă democraţie, astfel de prevederi se întâlnesc în ţări problematice din punct de vedere democratic, precum Belarus şi Ucraina. Şi în Ungaria mai există o astfel de prevedere şi numeroase voci politice din Europa condamnat genul acesta de prevederi constituţionale, care au caracter discriminatoriu. Eu cred că amendamentul nu va trece, aşa cum a spus şi prim-ministrul Victor Ponta, o astfel de prevedere nu ar trebui inclusă în Constituţie“, a explicat Cernea.

Parlamentarul român a mai anunţat şi că, în următoarele două săptămâni, va lansa un proiect legislativ privind parteneriatele civile.

Ambasadorul Olandei: Toţi oamenii trebuie să aibă dreptul de a-şi asuma sexualitatea

Preşedintele Asociaţiei ACCEPT, Iulian Stoian, a remarcat că “minoritatea formată din extremişti religioşi şi politicieni retrograzi incită la ură”, referindu-se la incidentele care au avut loc anul acesta în România (scandalul de la Liceul George Coşbuc, proiecţia de la Muzeul Ţăranului Român şi incidentul de la SNSPA) şi a subliniat că “drepturile minorităţilor sexuale sunt şi drepturile omului”. Cu toţii suntem cetăţeni şi cetăţene, iar marşul gay este o celebrare a diversităţii”, a spus Stoian.

Şi ambasadorul Olandei, Matthijs van Bonzel, a arătat că toţi oamenii trebuie să aibă dreptul de a-şi asuma sexualitatea, iar marşul a avut un rol “important”, “ne aduce aminte că mai sunt paşi de făcut”. 

De asemenea, şi directoarea de programe a Asociaţiei ACCEPT a explicat că marşul este important, pentru că discriminarea încă există în România.

“În condiţiile în care persoanele gay din România sunt invizibile,marşul este un moment-cheie în viaţa noastră, pentru că există oameni diverşi”, a explicat directoarea de programe a Asociaţiei ACCEPT, Irina Niţă, pentru România Liberă. Despre amendamentul care defineşte familia ca unirea dintre un bărbat şi o femeie, Irina Niţă a spus că este “un pas înapoi, “discriminează: ce se întâmplă cu familiile monoparentale, cu oamenii care adoptă copii sau cu bunicii care cresc nepoţii?”

Cel mai mare, colorat şi relaxat marş

Participanţii la paradă au început să se strângă vizavi de Arcul de Triumf din Bucureşti în jurul orei 17.00, iar defilarea a început la 17.30. Cei peste 400 de oameni prezenţi la GayPride au purtat parcarde cu mesaje anti-discriminare şi au dansat pe ritmuri de house şi dance. Unii au venit cu copiii, care fluturau steguleţe în culorile curcubeului.

“Este cel mai mare, colorat şi relaxat marş de până acum”, a spus un participant în vârstă de 29 de ani, care este la a treia paradă organizată în Bucureşti.

“Mi se pare impresionant că au ieşit atât de mulţi, dar nu simt că situaţia minorităţilor evoluează”, a spus şi Alina (28 de ani), implicată în proiecte de teatru social, care purta mesajul “Sunt ortodoxă, heterosexuală, blondă şi susţin drepturile LGBT”. 

Şi Rafael, un tânăr brazilian de 24 de ani, consideră că motivul pentru care minorităţile sexuale sunt discriminate în România este că homosexualii nu sunt prezenţi în viaţa publică. “Şi în Brazilia există homofoie, dar nu ne e frică să ne arătăm pe străzi, cum se întâmplă aici. Nu ieşim pe străzi doar de GayParade. Eu cred că membrii comunităii gay nu se arată suficient. Când suntem văzuţi, suntem şi acceptaţi, lumea o să vadă că suntem normali”, a arătat Rafael.

„Noua rută a Marşului Diversităţii de anul acesta, prin centrul Bucureştiului, demonstrează cât de mult a progresat România în scoaterea cetăţenilor LGBT din umbră şi integrarea lor. Alături de Statele Unite şi de toate ţările progresiste, România face progrese în construirea unei lumi în care toţi au drepturi egale – însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA, Duane C. Butcher.

Cuvinte de Vătaf imperial, trimis să vadă dacă Vasalul prăfuit de departe și-a făcut temele cum se cuvine. Și pentru că și le-a făcut, primește o mângâiere pe cap și o bombonică, dintr-o mână, în timp ce cu cealaltă i se iau și ultimele resurse, tocmai bune de vândut chiar cetățenilor români, la prețul pieței Occidentale, într-un proces botezat generos „reducerea dependenței energetice față de Rusia”.

La Marea Țopăială anuală, oameni care se definesc exclusiv prin modul în care întrețin relații sexuale vor trece țopăind lângă Arcul de Triumf, în aplauzele funcționarilor ambasadelor străine, în timp ce unii români se vor gândi că n-au bani de pâine; alții, că sondele Chevron ale prietenilor d-nei Butcher le vor strica apele și le vor dărâma casele; în fine, alții, că le mor copiii prin spitale de boli și de lipsuri.

La Vaslui, flămânzii și desculții acestei țări refuză să-și dea pământurile comunelor pentru Chevron. Guvernul d-lui Ponta s-a enervat și i-a somat democratic să se răzgândească – așa cum i-a somat pe membrii Comisiei de revizuire să voteze din nou amendamentul la art. 48 din Constituție, care definea soții drept bărbat și femeie. În genunchi sau vă belim! Țăranii i-au transmis că se cacă pe somațiile lui și-și ascut coasele. Drept care PSD pregătește o propunere legislativă pentru completarea legii minelor prin care Guvernul e liber sa confiște orice teren din România. Democratic, nu?

Să revenim la discriminare. Autorul acestor rânduri crede că știe mai multe despre discriminare decât toți părerologii care perie zilnic ecranele televizoarelor și decât politrucii homofili care le-au promis oamenilor în campania electorală ecologie și locuri de muncă pentru a le da acum „căsătorii” între homosexuali.

Știe, pentru că este tatăl unui copil cu handicap neurologic și-a avut ocazia să se izbească de discriminări reale – nu închipuite – în ultimii 5 ani. Nefiind însă caracterizată printr-o inversiune sexuală, minoritatea persoanelor cu deficiențe de auz din România e neinteresantă pentru trimișii șefului Obama. Așa încât mii de copii, fără părinți cu oarecare dare de mână, se irosesc în lipsa operațiilor de implant auditiv care i-ar face integrabili în lumea celor care aud natural. Statul n-are bani și nici urechi pentru ei.

Asta este. Așteptați – sau scoateți bani de unde-oți ști. Nu contează că ați plătit ani de zile la fondurile de sănătate, nici că pe hârtie copiii voștri „au dreptul”. paradagay2Momentan suntem ocupați cu drepturile închipuite ale homosexualilor la căsătorie și cu integrarea lor, că vine Vătaful în vizită și nu vrem să se supere pe noi tocmai acum. Nu de alta, dar suntem dependenți de el pentru a-ne plăti fie și cele mai mărunte obligații față de cetățeni.

Dar stai! FMI, providențialul FMI, a anunțat că nu mai vine în România. Am devenit brusc neinteresanți. La 30 iunie se termină actual acord. Și-apoi, ce ne facem, domnule Ponta? Că fără banii lor, adio pensii și salarii, bun venit război civil.

La Londra, de câteva zile încoace, de la anunțul FMI-ului, se vând într-un ritm amețitor obligațiunile românești (la 1 și 3 ani). Și nu vând frizerii, ci greii. „Japanese money managers seen selling Romanian T-bills.” Dobânda a depășit 6,75% ieri, după ce era 4% cu 7 zile în urmă.

Și tot de atunci crește și euro.

L-am văzut ieri pe Isărescu. Părea transpirat. O fi răcit omul… Zâmbetul lunecos al domnului premier Ponta s-a acrit ca o murătură. Or fi ceva legături cu cele de mai sus? Ce spuneți?

Noroc că avem Marșul Diversității; poate așa se îndură FMI să mai vină o dată pe la noi cu niște bănuți. Măcar până la țopăiala de la anul să mai rezistăm.

„Şi El a zis: “Du-te şi spune poporului acestuia: Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea.

Că s-a învârtoşat inima poporului acestuia şi cu urechile sale greu a auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă la Mine şi să-l vindec”.

Şi am zis: “Până când, Doamne!” Atunci El mi-a răspuns: “Până când cetăţile vor fi pustiite şi vor rămâne fără locuitori, şi casele fără oameni şi pământul pustiu; Până când Domnul va izgoni pe oameni şi pustiirea va fi mare în mijlocul acestei ţări.

Şi dacă va rămâne încă unul din zece, şi acela va fi hărăzit focului, ca şi terebintul şi stejarul, ale căror trunchiuri sunt trântite la pământ. Din butucul rămas va lăstări o mlădiţă sfântă”.” (Isaia 6, 9-13)

Bogdan Stanciu este liderul filialei din București a Asociației PRO VITA

  • Doxologia:

Pr. Eugen Tanasescu: Nelămuriri legislative gay

Noul amendament constituţional care precizează căsătoria ca fiind între bărbat şi femeie a stârnit protestul comunităţii gay. Principalul argument este cel al încălcării unor drepturi, prin discriminare. Dar sunt nedumerit. Care drepturi? Conferite de către cine?

Am luat de bune vorbele parlamentarul Tudor Chiuariu: juridic, discriminarea se referă la drepturi deja existente. Cu alte cuvinte, dacă dreptul respectiv nu este stipulat pe undeva, nu poţi spune că eşti discriminat.

Am încercat, cu acrivie şi sinceritate jurnalistică, să mă lămuresc unde anume este stipulat acest drept al minoritarilor gay, de a întemeia o familie. Legislaţia anumitor ţări, intens invocate ca argument pe meleagurile noastre, prevede căsătoria şi parteneriatele. Însă nu mi-e clar în baza cărui drept universal au făcut-o. Cel mult, mi s-a părut doar o interpretare locală şi forţată a nediscriminării pe criterii sexuale. Un drept stabilit local, pe baza a nimic universal. Un fel de învârtire în cerc. Dar stipularea expresă a dreptului universal de a se căsători n-am găsit-o nicăieri.

Cam la fel se încearcă şi la noi. Plecăm de la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului – art. 16. Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul şi femeia, fără nici o restricţie în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Deci căsătoria nu poate fi interzisă pe criterii de rasă, naţionalitate sau religie. Nu văd sintagma orientare sexuală. Plus că apar clar termenii bărbat şi femeie. Adică nu se opreşte interzicerea căsătoriilor gay.

Asociaţia ACCEPT de la noi, într-un memoriu din 2007, forţează interpretarea inversă a acestui articol, susţinând că termenii bărbat şi femeie fac referire la egalitatea de şansă în privinţa căsătoriei, nu la căsătoria heterosexuală. Dar în acest caz putem întreba: căsătoria cu cine? Merge şi cu animale sau cu plante?

Argumentele aduse încep de prin 2004, dată la care ONU începea să recomande recunoaşterea juridică a căsătoriilor sau relaţiilor de tip gay. Deci nu impune nimănui nimic.

Apoi se argumentează că din ce în ce mai multe ţări adoptă această legislaţie (elaborare de tip psihologia mulţimilor, sub recomandarea a însăşi UE), după care se trece brusc la contraatac, prin intimidare emoţională. Se atrage atenţia că orice opunere a legiferării în domeniu constituie o „tiranie a majorităţii” (în democraţie nu decide majoritatea poporului?!), o dovadă de homofobie, o discriminare şi o restrângere expresă a dreptului la căsătorie. Pe care încă nu l-am văzut clar stipulat nicăieri. Ne învârtim în cerc iarăşi. Dacă nu suntem obligaţi să legiferăm, cine ne poate pedepsi?

Lucrurile încep să se complice şi mai tare dacă aflăm că ONU că a luat această poziţie în urma unor studii pretins ştiinţifice, de prin anii ”85-”90, care susţineau că homosexualitatea nu este o alegere, ci este un dat genetic, încă din perioada intrauterină a fătului. Am scris „pretins” deoarece teoria respectivă nu funcţionează în cazurile de schimbare a identităţii sexuale (din heterosexual în homosexual şi invers, plus existenţa bi-sexualităţii). Cercetările sunt încă împărţite în privinţa originii genetice a homosexualităţii, motiv pentru care legislaţia nu le poate folosi ca argument clar.

ONU însă se scuză că articolul 16 din Drepturile Omului a fost elaborat în 1948, dată la care lucrurile erau neclare în privinţa homosexualităţii. Apoi plusează că ne-legiferarea căsătorilor gay duce la violenţă şi discriminare. Adică activiştii gay s-ar supăra şi ar provoca tensiuni, motiv pentru care e mai bine să-i mulţumim. Ceea ce s-a întâmplat însă în Franţa mi se pare că este exact invers: legiferarea a provocat tensiuni sociale. Deci regula nu se poate aplica oriunde, doar pentru că o minoritate este nemulţumită. E mult mai grav când majoritatea este nemulţumită.

Oricum ar fi, am din ce în ce mai tare senzaţia că, de fapt, aceste interpretări legislative sunt asemenea interpretărilor din Biblie pe care le fac diverşi profeţi închipuiţi. Numai că, din dorinţa de a atrage dreptatea de partea lor, interpretatorii biblici ajung uneori să se contrazică singuri, sau să construiască argumente ilogice sau absurde. Iar dacă nu eşti de acord cu ei, îţi replică ameninţător că eşti împotriva adevărului. Sigur, un adevăr interpretat de dânşii.

Prin urmare, în lipsa unui text universal clar, care să ne oblige negru pe alb că minoritatea gay are dreptul de a întemeia familii, ajungem tot la nuanţele interpretative. De aceea vedem folosindu-se, până la oboseală, aceleaşi două tipuri de argumentaţie: au legiferat şi alţii, iar dacă noi nu legiferăm, îi discriminăm. Dar tot nu pricep în baza cărui drept, conferit de către cine?

Doar un lucru mi-e clar. Aşa cum dânşii au clar prevăzut dreptul de a face în pat ce vor, tot aşa am şi eu dreptul la ce opinie doresc. Prin urmare, nu pot fi catalogat ca homofob, indiferent de opinia mea. Sigur, opinia mea nu trebuie să ducă la încălcarea legilor, la fel cum dorinţele lor intime nu trebuie să reformuleze morala publică. Dar nici nu se poate cineva simţi agresat doar pentru că am o opinie. Altfel ajungem la „tirania minorităţilor” care spun majorităţilor ce şi cum să creadă.

Dar, până vom găsi răspunsul clar şi limpede la aceste întrebări, mai am una care mă frământă în mod deosebit. De 9 ani are loc în România Marșul Diversității. Cum se raportează această manifestaţie la articolul 30 din Constituţie: „Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, … precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”? Este manifestaţia contrară bunelor moravuri sau nu?

Bine, n-am văzut prea clar definite nici bunele moravuri. Definiţia juridică mai mult m-a lăsat în ceaţă: „constituie ansamblul normelor de conduită cu caracter moral, la care legea civilă face uneori trimitere pentru a fi luate în considerare de către instanţele de judecată, ca un criteriu de apreciere a caracterului imperativ a unor texte de lege, a caracterului licit al unei cauze sau condiţii contractuale”. Pare mai mult o chestiune de morală publică majoritară.

Iar DEX-ul pare şi mai discriminatoriu pentru minoritari gay: Moravuri = Totalitatea obiceiurilor și deprinderilor unui popor, ale unui grup social sau ale unei persoane; conduită morală, moralitate. Bunele moravuri = decență în comportare. Este afirmarea publică a homosexualităţii decentă sau nu? Iarăşi ne lovim de morala majorităţii

Să mai spună cineva că legile sunt clare în România. Mai clară mi se pare Biblia, chiar dacă este mult mai răstălmăcită decât legile.

Bogdan Mateciuc

Reprezentanta asociaţiei ACCEPT a homosexualilor si lesbienelor din România, Florentina Bocioc, declara în februarie 2007, într-o emisiune “Ora de ştiri” de pe canalul TVR2, că după acordarea dreptului la căsătorie (“parteneriat civil”), aceştia ar urma să ceară dreptul de a adopta şi creşte copii.

Una dintre întrebările frecvente puse de promotorii căsătoriilor între homosexuali este “Cum te afectează pe tine şi pe familia ta faptul că ei se căsătoresc? Ce treabă ai tu cu asta?” Voi răspunde în acest material la această întrebare.

1. Nu este vorba despre o simplă căsătorie. Dacă ar fi vorba doar despre Ion şi Vasile, care vor să se căsătorească, probabil am ajunge la o înţelegere. Nu ar fi nici o problemă dacă doar i-am lăsa pe cei doi să se căsătorească. Însă nu despre asta e vorba. Nu asta e solicitarea activiştilor homosexuali.

Cererea lor este aceea ca noi toţi, în societate, să ne modificăm radical definiţia şi înţelegerea asupra familiei. Să punem că, de fapt, mama şi tata, bărbatul şi femeia, soţul şi soţia nu contează într-o familie.

Eu am doi băieţi şi o fetiţă. Am datoria să îi cresc în aşa fel încât să ajungă bărbaţi şi o femeie sănătoasă. Nu pot permite nimănui să le spună că sexul lor, băiat sau fată, bărbat şi femeie, nu contează într-o familie.

Când activiştii spun că căsătoria homosexuală este la fel de importantă, valoroasă şi necesară ca familia mea, acesta este mesajul transmis copiilor mei. Ei spun că sexul lor, bărbat sau femeie, nu e important pentru familie. În felul acesta e afectată familia mea şi, ca tată, nu voi permite niciodată asta. Pentru că bărbatul şi femeia contează mult prea mult pentru a putea spune că e doar o chestiune de preferinţă.

2. Adopţii de copii. Declaraţia reprezentantei Accept e mai mult decât lămuritoare. Promotorii căsătoriei între homosexuali aduc aici un argument sentimentalist. “Nu e mai bine pentru un copil să fie crescut de doi adulţi decât să trăiască în canal sau într-un cămin unde e supus abuzurilor?” Răspunsul e că ambele lucruri sunt rele şi că nu suntem deloc în situaţia de a alege răul mai mic.

Toate studiile independente arată că un copil se dezvoltă cel mai bine atunci când e crescut de părinţii lui biologici. De asemenea, studiile care analizează impactul divorţului asupra copiilor ne arată ce suferă un copil atunci când e separat de tatăl sau de mama sa biologică. În cazul adopţiilor, în cazul acelor copii din cămine, care au pierdut legătura cu părinţii lor biologici, ei pot fi adoptaţi de un bărbat şi o femeie căsătoriţi care vor deveni, într-o anumită măsură, tatăl şi mama lui. În ei, copilul va avea modele de rol care îl vor ajuta în dezvoltarea lui socială, ca bărbat sau femeie echilibrată în societatea de mâine.

O familie de homosexuali sau lesbiene însă îl privează pe copil de un tată sau o mamă. Toată dragostea din lume a doi bărbaţi nu pot suplini lipsa unei mame. Iar două femei iubitoare nu pot face niciodată un tată pentru acel băieţel care creşte alături de ele. Băieţii şi fetele au nevoie de un tată şi o mamă, ideal părinţii lor biologici, pentru dezvoltarea lor psiho-socială.

3. Cale liberă către poligamie. Primii doi bărbaţi care s-au căsătorit în statul Massachusetts (SUA), în ziua în care acest stat a legalizat aceste parodii, au declarat nonşalant că ei vor avea o căsătorie deschisă. Mă întreb, ce se va întâmpla atunci când ei vor dori să mai aducă nişte bărbaţi în relaţia lor? După ce i-am lăsat acum să se căsătorească, ce motiv vom avea să nu îi lăsăm să-şi lărgească familia? De fapt, nişte poligami din Canada au invocat în instanţă chiar acest argument. Dacă doi bărbaţi sau două femei se pot căsători, care e motivul pentru care un bărbat nu se poate căsători cu două femei sau o femeie cu trei bărbaţi?

4. Acceptarea deplină va deveni obligatorie. Astăzi tolerăm relaţiile homosexuale. Nu există nici un homosexual alungat cu pietre din cartierul în care locuieşte. Cu excepţia unor grupuscule violente, românii sunt destul de toleranţi faţă de spectacolul hazliu pe care îl dau homosexualii în fiecare an cu parada lor prin centrul Bucureştiului.

Totuşi, după legalizarea căsătoriilor între homosexuali, va urma limitarea libertăţii de expresie.

Un pastor suedez, Ake Green, acum câţiva ani, predica în biserica sa din versetele din Biblie care condamnă homosexualitatea. Nişte activişti homosexuali, care nu fuseseră în biserică acolo, au auzit despre predică şi l-au reclamat. A fost chemat la interogatoriu şi ameninţat cu luni de puşcărie. Nu pentru că ar fi făcut ceva cuiva, nu pentru că ar fi rănit pe cineva prin cuvintele lui.

Activiştii canadieni, după ce au legalizat căsătoria homosexuală în câteva provincii canadiene, au adoptat Legea C250. E o lege care declară că dacă spui lucruri care i-ar putea răni pe homosexuali, eşti pasibil de închisoare. Ajungi la puşcărie dacă vorbeşti ce nu trebuie. Poate părea incredibil. Nouă, românilor, asta ne aminteşte de Securitate şi de regimul comunist. E îngrijorător: să spui că un copil are nevoie de un tată şi o mamă poate fi privit ca incitare la ură.

Fostul guvernator de Massachusetts, Mit Romney, a fost luat în colimator de ziarul Boston Globe pentru că a îndrăznit să spună că copiii au nevoie de un tată şi o mamă. Au spus că asta e incitare la ură (hate speech) şi că a greşit spunând asta. Incitare la ură dacă spui că copiii au nevoie de un tată şi o mamă. Aceasta nu e o lume undeva departe în viitor, ci e lumea în care trăim acum.

În anul 2005, compania Tarom a fost amendată de infamul Consiliu Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNDC, noua poliţie a gândirii) cu 5000 de lei pentru că, de Valentine’s Day, a lansat o ofertă adresată (doar) cuplurilor de sex diferit.

În Occident există numeroase cazuri de acţiuni în instanţă iniţiate de homosexuali împotriva unor companii sau persoane care au refuzat să satisfacă pretenţiile unor perechi de homosexuali. O familie din Marea Britanie a pierdut procesul intentat de doi homosexuali cărora au refuzat să le închirieze o cameră la motelul lor.

Profesori concediaţi, oameni daţi în judecată şi amendaţi, familii ameninţate dacă nu se conformează cu politica oficială.

5. Îndoctrinarea copiilor la şcoală. “Heather are două mămici.” Acesta e titlul unei cărţi care e folosită în grădiniţele din Canada. De ce? Pentru că acolo totul e legal acum. Îi învaţă pe cei mici că familia homosexuală e o parte normală şi naturală a vieţii.

Titlurile şi subiectele poveştilor din manuale se vor schimba. Nu doar în cele de sociologie sau sănătate. Copiii noştri vă vor veni acasă cu poveşti despre Carina care merge la munte de 1 mai cu cei doi taţi ai ei ţinându-se de mână.

Pe 17 mai 2004, Massachusetts a legalizat căsătoriile homosexuale. Nu a durat mult şi le-au introdus în manualele şcolare. Ce le predă o profesoară de clasa a opta copiilor? Lecţii cu planşe explicite despre relaţiile sexuale între homosexuali. Când familiile şi părinţii au obiectat, ea le-a răspuns: “Mai slăbiţi-mă, acum e legal”.

În anul 2005, activiştii din România au creat un aşa-zis manual numit Orientarea Sexuală, în care le prezentau celor mici “normalitatea” relaţiilor homosexuale. Au încercat să-l introducă în şcolile din Iaşi, ca un “ajutor” pentru profesori, însă au întâmpinat rezistenţă.

În februarie 2012, activiştii homosexuali din Bucureşti au organizat, susţinuţi şi finanţaţi de vreo două ambasade, “luna gay” în două facultăţi şi în colegiul George Coşbuc din Capitală. Studenţii şi elevii au fost invitaţi să afle despre istoria acestor perversiuni, sub masca unei false normalităţi. În loc să formeze caractere morale, şcoala românească strică mintea şi sufletele tinerilor.

Aceste lucruri se petrec deja în sistemul şcolar din România, fără ca părinţii să afle ce “învaţă” copiii lor la şcoală.

6. Impactul asupra libertăţii religioase. Bisericile vor fi forţate să accepte homosexuali. De fapt, acest lucru se întâmplă chiar acum. O parohie din Galaţi a fost amendată de CNDC pentru că l-a concediat din cor pe un tânăr despre care a aflat că e homosexual.

Am menţionat mai sus cazul pastorului suedez Ake Green. În Marea Britanie, episcopul anglican Peter Forster, care a avut curajul să afirme că unii homosexuali pot deveni heterosexuali, a fost adus înainte procurorului pentru această declaraţie. În Irlanda, preoţii romano-catolici au fost atenţionaţi discret că ar putea avea probleme dacă distribuie un material al Vaticanului împotriva căsătoriilor între homosexuali.

Deşi activiştii homosexuali spun că nu vor forţa bisericile să oficieze cununii homosexuale şi că vor doar dreptul să se poată căsători cu cine vor ei, activiştii din Marea Britanie deja solicită guvernului să forţeze bisericile să oficieze asemenea aberaţii.

Vor fi însă perechi care se vor duce la biserica X sau Y şi îi vor spune preotului: “Vrem să ne cununăm aici“. Preotul le va spune: “Îmi pare rău, nu acceptăm asemenea căsătorii.” Se vor duce la CNDC şi vor reclama acea parohie.

În Canada, două lesbiene s-au dus să închirieze o sală a unei asociaţii romano-catolice. Voiau să facă acolo o ceremonie de “căsătorie”. Când au văzut că e vorba de două lesbiene, asociaţia le-a spus că nu le închiriază sala pentru că ei nu acceptă asemenea “căsătorii”. Cele două nu le-au spus “Bine, înţelegem, nu vrem să vă jignim sensibilităţile religioase”, ci i-au dat în judecată ca să obţină sala pentru ceremonia lor. Foarte probabil cele două femei au ştiut de la început că vor fi refuzate dar au orchestrat acest atac juridic asupra asociaţiei ştiind că au legea de partea lor.

Controlul gândirii, al educaţiei şi al religiei. Nu e o sperietoare, nu e un bau-bau, ci aceste lucruri se întâmplă acum şi se vor întâmpla mai devreme sau mai târziu peste tot unde s-a început cu legalizarea căsătoriilor între homosexuali.

Din acest motiv, în fiecare discuţie pe această temă, trebuie să privim lucrurile în perspectivă şi să luăm aminte la ce a urmat în alte ţări cum e Canada. Discuţia nu trebuie să se poarte nici de pe poziţii sentimentale şi nici de pe poziţii de ură. Fiecare cetăţean responsabil trebuie să se gândească cum va fi influenţată familia lui, copiii lui, şcoala sau parcul unde vor merge mâine copiii săi.

Uneori, activiştii LGBT (activiştii aşa-ziselor „drepturi pentru homosexuali”) dezvăluie singuri că adevăratul scop al agendei pe care o urmăresc nu este obţinerea unui statut de „familie” prin dreptul la căsătorie, ci de-a dreptul dispariţia acesteia. Astfel, în cadrul unei conferinţe de anul trecut din Sydney, Australia, jurnalista LGBT Masha Gessen a afirmat următoarele: „Familia nu ar trebui să mai existe. Eforturile depuse pentru legalizarea căsătoriei dintre homosexuali sunt de fapt şi de drept o minciună, o diversiune în legătură cu ceea ce vom face din căsătorie odată ajunşi în acel punct – minţim când spunem că instituţia familiei nu se va schimba. Acesta este un neadevăr. Familia se va schimba, şi trebuie să se schimbe! Părerea mea este că familia nici nu ar trebui să existe. Şi spun acest lucru pentru că nu-mi place să construiesc ficţiuni în viaţa mea”.

Această atitudine este întru totul corespunzătoare observaţiilor făcute recent de teologul anglican John Milbank despre politica dusă de statul modern în privinţa familiei. Milbank consideră că, în ceea ce priveşte „căsătoriile” homosexuale, „nu a existat o cerere susţinută pentru legalizarea acestora. Este, de fapt, o mişcare strategică pusă la cale de statul modern în încercarea de a obţine controlul direct asupra reproducerii populaţiei, desconsiderând importanţa familiei. Nu este vorba de justiţia naturală, ci de dorinţa manifestată de o tiranie biopolitică de-a desfiinţa căsătoria şi familia ca instituţia socială mediatoare cea mai importantă”. Textura societăţii este dată de relaţiile spontane heterosexuale şi de mediul familial, fenomene care nu sunt (sau nu au fost) inventate şi controlate de stat, ci au pre-existat acestuia. Astfel, continuă Milbank, „a renunţa la această «gramatică» ar echivala cu a compromite cel mai profund sens al umanităţii şi cu riscul de a ceda întreaga putere tiraniei pieţei şi a statului – o tiranie care se alimentează din mituri referitoare fie la ideea unei naturi umane pure, fie la fabricarea unei lumi tehnocratice…”

Pe lângă toate acestea, trebuie precizat că presiunile imense venite din Occident (S.U.A., Franţa, Marea Britanie conducând plutonul ţărilor care fac presiuni – inclusiv diplomatice – pentru legalizarea „căsătoriilor” homosexuale) au trezit suspiciunea inclusiv în rândurile intelectualităţii stângiste, atee, dar nu atât de oarbă încât să nu vadă că la mijloc este o tactică perversă de putere. Astfel, în plină criză economică, guvernele ţărilor occidentale, prin tematica drepturilor gay şi a căsătoriilor homosexuale, nu fac altceva decât să abată atenţia de la problemele stringente sociale provocate de modelul economic neoliberal şi de dominaţia hegemonică a băncilor şi a corporaţiilor. Şi în acest sens, „căsătoria” homosexuală este, de fapt, o diversiune, deoarece divizează societatea şi sparge fronturi care ar putea fi unite din cauza problemelor structurale ale societăţilor euro-atlantice. Sau, după cum nota vizionarul Aldous Huxley în „Brava lume nouă”: Pe măsură ce libertatea economică şi politică se diminuează, libertatea sexuală creşte în compensare”. 

Cert este că presiunile euro-atlantice pentru răspândirea sodomiei în societăţile refractare la acest păcat continuă neabătut, dând naştere unor tulburări sociale – aşa cum a fost de curând cazul în Tbilisi, capitala Georgiei. Aici, în ciuda împotrivirii categorice a Patriarhului Ilie şi a apelului său pentru a nu se permite organizarea unei parade gay, autorităţile au aprobat demonstraţia „pro-LGBT”. Rezultatul a fost că zece mii de ortodocşi georgieni, printre care zeci de preoţi, au invadat străzile şi piaţa capitalei, înfuriaţi de această provocare. Activiştii LGBT, dar şi oficiali ai parlamentului georgian şi chiar ambasadorul S.U.A. în Georgia abia au reuşit să scape de furia mulţimii, în autocare aduse special de forţele de ordine. Afrontul adus reprezentantului american nu a fost trecut cu vederea, iar în prezent se fac presiuni asupra autorităţilor georgiene pentru a-i ancheta şi condamna pe preoţii participanţi la manifestaţia anti-gay. Deja doi dintre aceşti preoţi au fost daţi în judecată; dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei ar putea primi până la doi ani de închisoare.

MARSUL DIVERSITATII - 2013

oameni si demoni: vreme rea

sub o umbrelă curcubeu doi bărbaţi

se sărută pe gură.

şi ploaia a-nceput să doară

şi să miroasă

din ce în ce mai tare

a zgură

şi

a pucioasă.

sub streaşina Gării

stau două femei

îmbrăţişate.

cu ochii lor mă privesc

adâncurile

Mării Moarte…

picăturile cad

ca nişte şoapte murdare…

iar lumea tace

şi-ncet se preface

în stâlp de sare…

Destruction of Sodom

***

***

***


Categorii

Articolele saptamanii, Homosexualitate, Marius Iordachioaia, Opinii, analize, Pagini Ortodoxe, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

36 Commentarii la “PARADA DE TUPEU A PATOLOGIEI “NORMALIZATE”: COPIII, folositi deja in propaganda SODOMIEI de la “MARSUL DIVERSITATII”/ “Marea topaiala” a PARADEI GAY, circ “strategic” impanat cu VATAFI IMPERIALI/ Cu ce ne afecteaza CASATORIA HOMOSEXUALA? Controlul gandirii, educatiei, religiei

  1. “Impactul asupra libertăţii religioase. Bisericile vor fi forţate să accepte homosexuali. De fapt, acest lucru se întâmplă chiar acum. O parohie din Galaţi a fost amendată de CNDC pentru că l-a concediat din cor pe un tânăr despre care a aflat că e homosexual.”

    Bisericile vor fi amendate nu numai daca nu vor primi sa casatoreasca homosexuali, ci si daca vor concedia un preot pe motiv de homosexualitate. Ca doar preotul ca si cantaretul sunt slujitori ai cultului, in egala masura cu “drept” la nediscriminare in ce priveste dezorientarea sexuala….

  2. Pingback: PARADE GAY LA TEL-AVIV SI ATENA/ Sinodul Bisericii RUSE pe tema homosexualitatii si transsexualitatii/ Crin Antonescu: recul pe tema FAMILIEI TRADITIONALE si PARTENERIATELOR CIVILE [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: PARADE GAY LA TEL-AVIV SI ATENA/ Sinodul Bisericii Ruse pe tema homosexualitatii si transsexualitatii/ CRIN ANTONESCU, tot in doua luntri, se spala pe maini ca Pilat: RAMANE CONTRA casatoriilor si adoptiilor homosexuale, dar NU MAI LUPTA pentru interzicer
  4. Pingback: PARADE GAY LA TEL-AVIV SI ATENA/ Sinodul Bisericii Ruse pe tema homosexualitatii si transsexualitatii/ CRIN ANTONESCU, tot in doua luntri, se spala pe maini ca Pilat: RAMANE CONTRA casatoriilor si adoptiilor homosexuale, dar NU MAI LUPTA pentru interzicer
  5. Pingback: Noua Constitutie ne va INTERZICE sa spunem ADEVARUL despre homosexualitate si SA NE APARAM COPIII, prin legitimarea “delictului” de “HOMOFOBIE”? Tavalugul NOII ORDINI MONDIALE vrea DISTRUGEREA FAMILIEI -
  6. Oare de ce atata miscare politica pro-homosexualitate?
    Pentru ca Biserica nu mai are vlaga sa-si afirme valorile, nu mai este marturisitoare. Atunci cand a fost asa, a obtinut recunoasterea si chiar protectia politica; dupa jertfe mucenicesti. Treptat, insa, Biserica a devenit in toata lumea predominant eretica (papistasa sau protestanta si neo-protestanta) si foarte institutionalizata, lipsita de duh, de nelumesc.
    In contrapondere, s-a intensificat vraja trupescului, a libertinajului si indiferentismului religios. Pe acest fundal demonic, sustinut puternic si fanatic de oameni in slujba diavolului, politica nu are decat o cale: ateismul.

    Solutia? Avem nevoie de o Biserica mai bine organizata, vie, plina de credinta fata de Hristos, nu de compromisuri politice. Chiar si daca ar ramane turma mica. E nevoie de o delimitare intre credinta si rusinare de credinta. Altfel, putinul aluat care mai exista va fi inghitit de raul dinafara si rugina dinauntru. E nevoie de o condamnare a ecumenismului, de o slefuire a credintei si practicilor autentice, ortodoxe, o revenire la Hristos. E foarte greu din cauza impotrivirii oficiale, dar cugetul ortodox asta cere, altfel se ofileste.

  7. Avem nevoie de o Biserica marturisitoare!
    Domnului sa ne rugam!

  8. @ exegeticus
    Biserica a biriut și a convins în vremuri de prigoana. Cu cât este întunericul mai adânc și răutatea mai crudă și mai directa cu mai mult se lămureşte credinţa autentică. Și iată răutatea deja atacă. Știm și unii și alții ce urmează. Lui Dumnezeu nu-i plac caldiceii. Cruce și foc ni se pregătește. Deja reauzim cuvinte cunoscute din “epoca” abia apusa (“retrograzi” “extremişti religioşi”etc.), dar și de origine “democratica” (intoleranți, fundamentalişi…) și si’si face cunoscută prezenţa și vechea şi cunoscuta ură (comunist-atee), cu alte justificări (și cu altă față).
    Vine vremea lui “ori” , “ori”.
    Ori formal ( european… tolerant…, ecumenist… corect politic), ori…
    Credinţa ne va cere (curând), cele ale credinței, (nu ce arătăm acum).

  9. @exegeticus

    Biserica suntem NOI,biserica nu mai are vlaga deoarece combinari de n luate cate k dintre romani sunt flescaite.
    Pe de alta parte ,parerea mea este clar consolidata cum ca garbaciul isi are rostul sau si ca din vechime este foarte cinstit,insa acum majoritatea se nevoieste cu partzoteli parfumate si savante…

  10. Părintele Vasile Răducă a explicat foarte binede ce relaţiile între persoane de acelaşi sex sunt anormale, mărturia sa bazându-se pe fundamentele biblice contra sodomiei.

    http://www.antena3.ro/romania/secvential-posibila-legalizare-a-casatoriilor-gay-scandalizeaza-biserica-217328.html

  11. Nicolae Mirean

    Deacord cu cele spuse de tine, putin mai sus. Se pare ca s a cam apropiat din nou vremea marturisiri/jertfei. “NIHIL SINE DEO”

  12. @ ingrid

    Preoții ortodocși au familie (din barbat și femeie), cu excepția celor care sunt și monahi. Cunoașteți cazuri concrete de preoţi (dovediți a fi), homosexuali în biserica noastră, ori lansaţi o acuză ?

  13. @Ingrid
    Am întrebat, pentru că nu văd rostul celor spuse de d-voastră. Cununiile se oficiază în bisericile parohiale de regula, cu respectarea rânduielilor canocie respective și cu aprobări speciale la mânăstiri (la preoţi necăsătoriți).

  14. @ I.L.:

    Da, pentru fermitate, claritate si intransigenta – jos palaria, desi nu avem, altminteri, o parere grozava despre respectivul parinte (nu ca viata personala, sa ne intelegem), dar, pe de alta parte, se vede ca preotii nostri “nu au meciuri in picioare”, nu sunt antrenati pentru a purta lupta de idei mult mai complicata si mai perfida a a zilelor noastre, fata cu mult mai abilii, versatii si viclenii lor adversari, cu armele adecvate. Nu sunt pregatiti ca strategie de abordare diplomatica si de argumentatie apologetica pentru cei din afara Bisericii si, in general, pentru o dezbatere publica, mediatica, a zilelor noastre, in care sa poata raspunde pertinent si dejuca inteligent provocarile, sofismele si capcanele dusmanilor Bisericii. Din pacate, suficienta crasa si autismul comunicational de ani si ani ale Patriarhiei isi spun acum cuvantul.

  15. @ Nicolae Mirean:

    E un fapt ca astfel de pacate grozave s-au intamplat si in cler, ca s-au facut si se fac, firesc, CATERISIRI, dupa canoane, si pe astfel de motive, care, chiar daca nu se face publice, de multe ori sunt cunoscute in eparhiile, parohiile sau manastirile respective. La asa ceva se referea, credem, Ingrid, scriind:

    Bisericile vor fi amendate nu numai daca nu vor primi sa casatoreasca homosexuali, ci si daca vor concedia un preot pe motiv de homosexualitate. Ca doar preotul ca si cantaretul sunt slujitori ai cultului, in egala masura cu “drept” la nediscriminare in ce priveste dezorientarea sexuala….

  16. Da, admin, cred că asta a dorit Ingrid să spună. Primejdia însă nu este aici atât de mare încât să ne temem de așa ceva. Primejdia adevărată o constituie infiltrarea în cler a “misionarilor noii ordini” cu sarcina expresă de a tăia din intasigenta canoanelor, de a scoate biserica din izolare, de a o deschide catre lume, a o face mai tolerantă, mai… europeană percum se dorește a fi constituţia, (care nu trebuie să conţină nimic ortodox, în țară cu populație majoritar ortodoxă). Misionari de tip Remus Cernea cred că sunt deja acolo, însă lucrul lor încă nu a început să ardă . Mulți știu (și o spun) că în credinţă se lucrează cu paşi mărunt i . Astfel de acțiuni sunt așteptate de mulţi și vor fi primite cu “credinţă” și cu bucurie de mulţi.

  17. Pingback: ANTENA 3 promoveaza secta orgiastica MISA si favorizeaza pe homosexuali? Cat de "conservator" mai este trustul lui VOICULESCU? Crede ca poate rezista prigoanei regimului neo-securistic LUPTAND IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU? - Razboi întru Cuvânt - Re
  18. Pingback: ANTENA 3 promoveaza secta orgiastica MISA si favorizeaza pe homosexuali? Cat de "conservator" mai este trustul lui VOICULESCU? Crede ca poate rezista prigoanei regimului neo-securistic LUPTAND IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU? - Razboi întru Cuvânt - Re
  19. Ce parere aveti despre nou lansatul manual alternativ de educatie a vietii intime bazat pe cat se pare pe principii crestine, chiar daca vine din spatiul daca nu ma insel catolic? Precizez ca nu locuiesc in tara si nu am posibilitatea de a-l rasfoi pentru a vedea despre ce e vorba, dar ca mamica de copil preadolescent traitoare intr-o tara europeana extrem de liberala, as vrea sa stiu mai multe despre continut, mi s-a parut interesanta din anumite puncte de vedere alternativa oferita…Daca aveti posibilitatea sa-l gasiti si sa ne oferiti cateva informatii, v-as fi f. recunoscatoare.

    http://www.culturavietii.ro/2013/06/04/aspira-primul-manual-romanesc-de-educatie-sexuala-crestina/

  20. Pingback: ANTENA 3 promoveaza secta orgiastica MISA si favorizeaza pe homosexuali? Cat de "conservator" mai este trustul lui VOICULESCU? Crede ca poate rezista prigoanei regimului neo-securistic LUPTAND IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU? - Razboi întru Cuvânt - Re
  21. @ Sebi:

    Nu l-am vazut nici noi, dar speram ca este bun. Oricum, pana una-alta, pare a fi singurul.

  22. @Nicolae Mirean
    “Preoții ortodocși au familie (din barbat și femeie), cu excepția celor care sunt și monahi. Cunoașteți cazuri concrete de preoţi (dovediți a fi), homosexuali în biserica noastră, ori lansaţi o acuză ?”

    Nu am lansat nici o acuza inpotriva nimanui, dar pericolul este cumplit de mare. Cazuri izolate de caterisire pe astfel de motive au fost, cum spunea si admin.

    Dar daca cineva din gruparea lor s-a infiltrat deja in corul unei Biserici din Galati special ca sa faca ce a facut si nu a protestat nimeni pentru asta, este extrem de grav. Practic este foarte usor sa se infiltreze unii dintre ei si sa ajunga preoti, ca apoi sa dea in judecata Biserica. Si cum pe nimeni n-a interesat acel caz izolat, tot asa pe nimeni nu va interesa daca se va generaliza acest lucru in Biserica.

    Nu inteleg de ce n-a reactionat Biserica. Ar fi trebuit sa sara toata tara in apararea respectivei parohii! Daca s-au atins de o parohie, s-au atins de un madular al acluiasi Trup, ca si cum mie mi-au facut! Este cu totul inadmisibil!

  23. Pingback: ANTENA 3 promoveaza secta orgiastica MISA si favorizeaza pe homosexuali? Cat de "conservator" mai este trustul lui VOICULESCU? Crede ca poate rezista prigoanei regimului neo-securistic LUPTAND IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU? - Razboi întru Cuvânt - Re
  24. Pingback: ANTENA 3 promoveaza secta orgiastica MISA si favorizeaza pe homosexuali? Cat de "conservator" mai este trustul lui VOICULESCU? Crede ca poate rezista prigoanei regimului neo-securistic LUPTAND IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU? - Razboi întru Cuvânt - Re
  25. Pingback: Comisia de revizuire a Constitutie A RESPINS AMENDAMENTUL CHIUARIU AL DISCRIMINARII PE BAZA ORIENTARII SEXUALE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  26. Pingback: Revizuirea Constitutiei: AMENDAMENTUL CARE DEFINEA FAMILIA CA RELATIE INTRE UN BARBAT SI O FEMEIE ELIMINAT in compensatie cu scoaterea discriminarii pe baza orientarii sexuale - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  27. Pingback: MITROPOLIA MOLDOVEI APARA FAMILIA! Sinodul Mitropolitan de la Iasi face un APEL catre parlamentari pentru a nu lasa deschisa posibilitatea LEGALIZARII CASATORIILOR HOMOSEXUALE: "Nu putem tacea si ramane indiferenti!" - Razboi întru Cuvânt - Re
  28. Pingback: MARTURII, inclusiv de la cititorii nostri, DESPRE DICTATURA HOMOSEXUALITATII IN OCCIDENT sau ce teroare ne asteapta, pe noi si pe copiii nostri, la serviciu si la scoala, daca sodomia va fi "normalizata"/ INTERESANT: Mircea Badea este impotriva
  29. Pingback: Gigantul bancar JP MORGAN cere instituirea de REGIMURI AUTORITARE in tarile din periferia Uniunii Europene. NOI SUNTEM DEJA APROAPE… - Recomandari
  30. Pingback: LEGIFERAREA PRIGOANEI IMPOTRIVA CRESTINILOR. Marele pericol asuns in micul adaos constitutional “orice situatie” referitor la “DISCRIMINARE” prin care Tudor Chiuariu a reintrodus “orientarea sexuala” miseleste, pe usa d
  31. Pingback: LEGIFERAREA PRIGOANEI IMPOTRIVA CRESTINILOR. Marele pericol ascuns in micul adaos constitutional “orice situatie” referitor la “DISCRIMINARE” prin care Tudor Chiuariu a reintrodus “orientarea sexuala” miseleste, pe usa
  32. Pingback: Biserica Bulgariei CONDAMNA PARADA GAY din Sofia - Recomandari
  33. Pingback: Parada gay enorma la BERLIN. Obiectiv: CASATORIILE HOMOSEXUALE/ Primul GHID GAY la British Museum - Recomandari
  34. Pingback: PARTENERIATUL CIVIL INTRE PERSOANE DE ACELASI SEX – respins de Comisia Juridica a Camerei Deputatilor/ Raportul Lunacek=Huxley+Orwell/ Site pro-familie dedicat problematicii PARTENERIATELOR CIVILE - Recomandari
  35. Pingback: Brazilia, Sao Paolo: “CEA MAI MARE PARADA GAY DIN LUME”. Participantii vor criminalizarea “HOMOFOBIEI” (video) - Recomandari
  36. Pingback: EUROVISION – “megafon pentru sodomie”? “FEMEIA CU BARBA” din Austria sau niciun an fara travestiti, transsexuali si apologia “diversitatii” deviante/ STRATEGIA ”NORMALIZARII” HOMOSEXUALITATII PRIN INDUSTRIA CI
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare