SACCSIV SI CALOMNIILE DIN POSTUL MARE: Reincalzirea vechilor minciuni diversioniste. Ce credem despre cipuri, carduri, pecete si antihrist?

23-03-2012 10 minute Sublinieri

“Mare atentie la cine dezbina!”

(Parintele Amfilohie Branza)

Respectand, ca de obicei, cu sfintenie, marile posturi si praznice crestinesti (desi cititorii ne-au semnalat ca pe acel blog nu s-a “aflat” nici pana astazi ca a inceput Postul Mare – dar nu e o problema aceasta, pentru ca am fost atacati si calomniati inclusiv in Vinerea Mare (!) si cu predilectie in preajma marilor sarbatori – lucru care spune cam totul despre “ortodoxia” si “crestinismul” celor care fac asa ceva, aproape in mod sistematic), bloggerul Saccsiv s-a decis sa nu rateze nici acum ocazia de a comite o uraciune si sa reitereze aceleasi MINCIUNI cu care ne-a mai atacat si altadata, folosind acelasi procedeu diversionist ca si atunci: citarea trunchiata si rastalmacirea sensului unui comentariu ce ne apartine, prin atribuirea unor lucruri pe care nici nu le-am gandit, nici nu le-am cuvantat si cu atat mai putin sa le fi scris.

Despre ce e vorba?

Saccsiv ne acuza ca:

1) Noi am fi dezbinat tabara anti-cip

2) Respingem ideea ca cipul ar fi lepadare de botez pentru ca

3) Respingem ideea ca traim vremurile antihristice si ca dictatura digitala ar fi legata de dictatura lui antihrist

Iata si partea din postarea sa de astazi care se refera la noi, cu pretextul comentării unor stiri despre cardul electronic de sanatate:

Comentariu saccsiv:

[…] Am prezentat aceasta agenda de lucru si acum 10 zile:

   Dar daca tot se vorbeste intens in mass-media despre acest subiect in aceste zile, il voi aborda din nou, dar subliniind un alt aspect.

N-am gasit nimic critic in mass-media. Cel mult cate o „critica” de genul: „sistemul nu va functiona cum trebuie” sau „de ce n-a fost implementat mai demult?”. In rest, n-au nici o tresarire. Macar asa, cat de-o usoara adiere de scepticism. Pune SISTEMUL din ce in ce mai vizibil fundatia societatii de tip „fara semn nu vei mai putea cumpara sau vinde”, dar ziaristii si analistii lui peste prajit n-au nici o treaba.

Daca mass-media e ticalosita iar guvernanti sunt marionete ale ELITELOR, ce fac insa cei ce figureaza a fi in tabara ortodoxa?

Iata de exemplu ce putem citi la rubrica de comentarii a articolului http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/03/13/din-august-cardul-de-sanatate-si-din-iunie-reteta-electronica/:

Anda Barbulescu

Catre admin
Am mai intrebat, ne mai putem opune cumva?
Ce se intampla cu cei care vor refuza cardul de sanatate?
Unde ne-am putea interesa daca exista aceasta optiune?
N-am inteles de ce in problema pasaportului electronic a existat o forma de protest, iar acum n-a mai zis nimeni, nimc.In fond e aceeasi problema – sunt pasi mari spre lepadare, nu?
Multumesc!

Razboiintrucuvant:

@ Anda Barbulescu:

Nu stiu daca ne mai putem opune, in faza in care s-a ajuns si in conditiile in care orice sansa pentru o forma credibila de “societate civila” crestin-ortodoxa, care sa poata reactiona la asa ceva a fost pulverizata in anii acestia, din o mie de cauze. Cine sa mai protesteze acum? Mai exista vreo unitate in luema ortodoxa sau s-a facut totul spre a sapa la temeilia ei, prin reusite manevre securistice, in acesti ani?.

[…]

Iar protestele din tara s-au topit o data cu zapada, aceleea mai erau singura posibila sperietoare pentru aceasta clasa tradatoare.

Nu e vorba de lepadare, asta e alta manipulare grosolana a unora, ci e vorba de totalitarism digital si de abuzuri la adresa persoanei, de pasii care se fac spre confiscarea oricarei libertati si intimitati personale, catre controlul unui stat dince in ce mai global asupra vietilor noastre… pentru o mai eficienta actiune asupra fiecaruia, la nevoie.

[…]

De cand ni se spune ca trebuie sa ne pregatim duhovniceste pentru vremuri grele, de grea robie si de dictatura?

   Comentariu saccsiv:

   Tocmai ei au tupeul sa intrebe:

Mai exista vreo unitate in luema ortodoxa sau s-a facut totul spre a sapa la temeilia ei, prin reusite manevre securistice, in acesti ani?.”

Ei, cei care au facut totul pentru a sparge ceea ce incepuse la Manastirea Petru Voda in 2009. Ei, care din 2010 au fost neobositi in a ataca furibund pe cei ce indemnau la a nu fi acceptat nici un document cu cip:

Ei, care impreuna cu un parinte au incercat chiar sa manipuleze pe unul din stalpii ortodoxiei:

Si nici acum, in al 12-lea ceas nu se lasa. Intrebati fiind „In fond e aceeasi problema – sunt pasi mari spre lepadare, nu?”, ei raspund:
Nu e vorba de lepadare, asta e alta manipulare grosolana a unora, ci e vorba de totalitarism digital si de abuzuri la adresa persoanei, de pasii care se fac spre confiscarea oricarei libertati si intimitati personale, catre controlul unui stat dince in ce mai global asupra vietilor noastre… pentru o mai eficienta actiune asupra fiecaruia, la nevoie.

Adica, treaba cu reteta electronica cu cod de bare si cardul de sanatate cu cip nu au nici o legatura cu semnul fiarei, ci cu o simpla dictatura digitala, care, evident ca nici ea nu are legatura cu 666. Caci daca ar fi considerat ca dictatura asta are vreo legatura cu semnul fiarei, atunci nu ar mai fi debitat nazbatia, cum ca cardul si reteta nu au legatura.

Cat de intunericit trebuie sa ajungi ca sa consideri ca totul se limiteaza la o dictatura, fara nici o legatura cu cele scrise in Apocalipsa?

Incheie ei comentariul:

„De cand ni se spune ca trebuie sa ne pregatim duhovniceste pentru vremuri grele, de grea robie si de dictatura? ”

Este manipulare grosolana. Pentru ca in profetii ni se spune clar despre antihrist, nu despre o simpla dictatura:

Care este adevarul?

1) Dezbinarea a facut-o chiar el (si nu e singurul). Si dezbinare se cheama atunci cand ATACI VIOLENT si CALOMNIEZI in mod REPETAT pe cineva pentru ca sustine alte pareri decat cele ale tale sau pentru ca sustine… adevarul.  Am mai demontat AICI nerusinata minciuna a “atacurilor furibunde” pe care le-am fi declansat si sustinut noi, ca sa-si acopere in fumul diversiunii exact propriul comportament. Realitatea e, ca mai mereu la Saccsiv, exact opusul: el este cel ne-a atacat cu adevarat furibund, incepand in august 2010, intr-o sarabanda de zeci de postari dedicate explicit siteului nostru, si continua sa o faca si acum fara motiv, fara a fi fost provocat, doar pentru ca, se pare, il deranjam sau il obsedam prin simpla noastra existenta pe internet.

E la mintea copiilor ca, daca bloggerul Saccsiv ar fi avut ceva sa ne reproseze IN MOD CINSTIT, OBIECTIV SI CRESTINESTE, nu ar fi fost nevoit sa apeleze la minciuni atat de flagrante, atat de grosolane, ci ne-ar fi citat cu fidelitate, ar fi reluat ideile noastre ca atare, si le-ar fi contrazis pe baze patristice clare sau cu argumente logice. E de prisos sa mai aratam ca niciodata nu a facut asa, lucru pe care l-am dovedit, ci, precum acei politicieni sau afaceristi onerosi carora nu le pasa catusi de putin de adevarul lucrurilor si nu se tem nici de oameni, nici de Dumnezeu, si el  de fiecare data nu inceteaza a ne rastalmaci grav si a pune pe seama noastra lucruri flagrant false. De aici se vede nu doar ca, pe fond, nu are cu ce sa ne combata in mod consistent, pentru ca nu are argumente si nu e de partea Adevarului, ci si ca la mijloc, in aceste atacuri, nu este o oarecare disensiune omeneasca, pe motiv de pareri diferite sau o polemica onesta si cordiala intre doua parti din care una poate sa aiba o opinie gresita, dar cu buna-credinta. Atunci cand minti, denaturezi si falsifici constant si total ceea ce exprima celalalt, cum a facut si fata de Parintele Mihail Stanciu, si cum face in continuare acest blogger si ideolog “anti-sistem”, atunci se cheama doar ca… esti necinstit sufleteste si lucrezi cu Minciuna, al carei tata stim cine este.

Se vede ca Saccsiv nu intentioneaza nici sa aiba o disputa onesta cu cineva de alta parere ca el si nici nu are ca scop lamurirea lucrurilor importante legate de vremurile de pe urma. El are un singur scop, pe care orice om care incearca sa duca o viata duhovniceasca in Biserica nu are cum sa nu-l inteleaga si sa nu-l simta, mai devreme sau mai tarziu. Fiindca orice duh se cunoaste dupa roadele sale.

2. Bloggerul Saccsiv incearca (si nu de azi – de ieri) sa ne culpabilizeze pentru fapul ca respingem ideea LEPADARII prin cardurile de azi, deci, implicit, a echivalarii cipului actual cu pecetea.

Motivul pentru care noi facem acest lucru e elementar de simplu si de strict legat de INVATATURA ORTODOXA: pecetea este in mod indisolubil legata de persoana lui Antihrist. Cand va fi antihrist, va fi si pecetea. Lucru ras-demonstrat aici prin multitudinea de cuvinte ale Sfintilor si ale Parintilor care au predat invatatura corecta despre acest pasaj dificil din Apocalipsa:

Nici Scripturile, nici Parintii, nici Traditia Bisericii nu afirma altceva. Cine separa pecetea de antihrist, cine vorbeste despre o pre-pecete care ar exista inaintea imparatiei lui antihrist si ar duce la lepadarea de botez, cine considera ca cipul, la ora actuala, e lepadare de botez, se leapada de Adevarul Bisericii si pune oamenii pe cai mincinoase. Dar, pentru ca bloggerul Saccsiv nu are curajul sa asume categoric ideea ca cipul actual e chiar pecetea si, prin urmare, lepadare de botez, preferand doar sa perpetueze aceasta erezie (de care altadata parca el insusi se delimita) prin gura altor comentatori, el induce o alta minciuna:

3. Cea mai enorma, flagranta, de necrezut minciuna, depasind toate hotarele bunului-simt, este falsa idee indusa de Saccsiv cum ca noi am nega faptul ca actuala dictatura digitala ar avea vreo legatura cu vremurile din urma si stapanirea antihristica. Daca nu ar fi de plans, ar fi de ras.

Oricine a citit vreodata ceva legat de aceste subiecte pe blogul nostru, si stie macar limba romana, a avut ocazia sa afle de cate ori am spus si ras-spus in ce vremuri ne aflam si am vorbit (suparator de des pentru unii) despre cum ne invata Sfintii Parinti (iar nu mintea noastra!) sa-l deosebim pe Antihrist, lucrarile sale, duhul sau si pe inaintemergatorii sai! Pana acolo incat ne-am atras etichetarile ironice de “apocaliptici”, “conspirationisti” si “catastrofici”! E simplu de verificat realitatea: pe noi ne intereseaza subiectul guvernarii electronice si al cipurilor PENTRU CA are legatura cu vremurile din urma in care traim si pentru ca pre-figureaza totalitarismul (dictatura) lui Antihrist!

Ceea ce noi ii scriam acelei comentatoare (provocatoare sau nu, Dumnezeu va judeca pe fiecare dupa gandurile inimii sale!) era ca “nu este vorba de lepadare” in aceste carduri de sanatate (fiindca despre asta am fost intrebati), iar nu ca nu ar avea legatura cu vremurile apocalitice.  Saccsiv ne-a citat trunchiat tocmai pentru ca nu cumva sa citeasca oamenii si sa vada ca, pe langa faptul ca am explicat comentatoarei ca acest card de sanatate nu e lepadare, am trimis-o catre o abordare duhovniceasca a problemei. Iata fraza esentiala cenzurata de Saccsiv, care contine un link (o trimitere) care lamureste tot contextul:

A se vedea si situatia de la greci, cu pozitia unui mare staret duhovnicesc din Sfantul Munte: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2009/08/27/arhimandritul-gheorghios-kapsanis-despre-noua-carte-de-asigurare-nmas/

In plus, la respectiva postare, ca de obicei, se afla o sectiune de “Legaturi” cu linkuri care puneau subiectul in contextul mai larg – atat din punct de vedere al contextului istoric (guvernare electronica, sistem informatic etc.) cat si din punct de vedere al contextului teologic, adica al vremurilor de pe urma.

Iar pana la Antihrist insusi, mai poate sa fie inca un experiment pre-antihristic si in tara noastra, plus ca trebuie sa fie si un razboi mondial, si boli grave care ne vor decima, si multe alte plagi. Pentru toate acestea ar trebui sa ne pregatim cu adevarat, daca intr-adevar am crede asta si ne-am cutremura, daca ne-am cunoaste neputintele si ne-am vedea pacatele (dar asta nici macar in Postul Mare nu e o prioritate, din pacate, ci mereu ne propunem sa-i trezim pe altii inainte de a fi inteles noi insine ce inseamna a fi trezit duhovniceste!), iar nu sa-i lovim pe care incearca, asa cum pot, sa o faca, nu sa cream un perpetuu scandal si tulburare, din care sa nu se zideasca nimeni, ci sa se sminteasca toti.

Dovada tuturor convingerilor noastre se afla, pentru acei putini care poate nu stiu inca, la sectiunea de trimiteri. Dar rezumam si aici, ca sa fie clar ca lumina zilei, nu ambiguu, cetos si manipulator ca la Saccsiv: cipurile sunt instrumente de identificare si supraveghere care pre-figureaza pecetea lui Antihrist, iar controlul digital e o pre-figurare a ceea ce noi am numit ultimul totalitarism, adica imperiul lui Antihrist. Iar Saccsiv stie prea bine ca asta am sustinut tot timpul, doar am mai aratat asta si la primul sau atac pe aceasta tema. Dar, cand l-a interesat vreodata pe acest blogger sa respecte adevarul si minima datorie de constiinta de a nu denatura spusele altora? Sau macar sa respecte parerile diferite de ale sale, daca tot nu doreste sa incerce sa inteleaga si altceva decat interpretari individuale, omenesti, ale Apocalipsei, dupa modelul protestant?

In ce ne priveste, nu ne-am schimbat convingerile pe care le exprimam inca din 2009, raspunzand unui comentariu postat la articolul care exprima opinia Cuviosului Efrem Filotheitul:

Draga frate, din cate stim noi, nici Parintele Justin Parvu nu a sustinut ca cipul actual, asa cum este el folosit in acest moment, ar fi pecetea lui Antihrist. Cel putin in comunicatul de pe 14 ianuarie nu gasim astfel de afirmatii. Daca s-a raspandit si alta varianta, aceasta este tocmai pentru ca unii “soldati” au iesit din rand si au atacat haotic, fara sa ia seama la ceilalti, si, nu in ultimul rand, ci chiar cel mai important, fara sa ia seama nici macar la P. Justin. A sustine ca actualul cip din acte este deja pecetea lui Antihrist si lepadare totala de Hristos este de nesustinut din punct de vedere teologic. Este introducerea pecetii, este inceputul caderii, da, iar acest lucru il con-glasuiesc toti marii duhovnici si sfinti contemporani, inclusiv P. Efrem din Arizona. Nu putem dormi linistiti in niciun caz! Este chiar mai tarziu decat credem! Numai sa nu se ajunga la a se afurisi si scoate de la pomenire oamenii care au vreun act oarecare cu cip si sa-i consideram deja niste apostati.

Parerea noastra insa este ca alunecarea in extreme este daunatoare si ea poate proveni dintr-o frica nu asupra propriei mantuiri ci asupra eventualitatii ca oamenii sa nu fie convinsi ca cipul e rau. Ce nu intelegem noi, cei care ne lasam dusi de valul ravnei fara socotinta, este ca nu putem sili oamenii sa creada acest lucru. Nu infricosand oamenii, nu exagerand fara temei, vom obtine vreodata ceva.

[…]  In rest, e foarte binevenita atentionarea asupra duhului lumesc antihristic, pe care-l respiram zilnic prin patimile noastre si de care, obsedati deja de lupta anti-cip, riscam sa nu ne mai preocupam deloc. Si prin el vom cadea, chiar daca nu vom accepta actele cu cip! Apoi sunt si vor fi mult mai multe probleme MARI DE TOT, iar daca ne centram NUMAI pe actele biometrice, ajungem sa nu mai vedem padurea din cauza copacilor. Trebuie sa vedem TOT ansamblul atacurilor antihristice si mai ales cele care privesc direct constiinta si inima noastra. Si sa continuam lupta impotriva societatii mondiale de supraveghere, dar s-o ducem cu intelepciune!

Tot atunci, altcineva – ghiciti cine – scria, in completarea noastra si fara a se gandi macar sa ne combata in vreun fel:

Intr-adevar, preotii gresesc „daca îndepărtează credincioşii de la sfântul potir pentru folosirea acestei tehnologii”, caci acestea nu sunt deocamdata decat etape premergatoare obisnuirii populatiei cu iminentul real semn 666.

Ce spune un mare staret athonit contemporan, Arhim. Gh. Kapsanis, cunoscut ca om cu viata si plin de discernamant, referitor la cardurile grecesti de asigurari, care le includ si pe cele de sanatate, deci pot fi socotite echivalente cu cele care vor fi introduse si la noi – si inca, prin mila Domnului, cu o intarziere de 5 ani… (Pe care cum i-am folosit?)

“NMAS este un număr care se imprimă pe cartea de sănătate prin codul de bare CODE 39, care nu are nicio legătură cu numărul 666 şi cu atât mai mult acest număr nu este rău famat.

Cel puţin în punctul acesta, Statul a respectat sensibilitatea poporului nostru ortodox şi nu a preluat în NMAS prescripţiile CNUC. Dacă relaţionăm NMAS cu numărul 666 şi creăm panică deoarece, chipurile, orice tip de cod de bare cuprinde numărul lui Antihrist, exagerăm şi nu zidim pe nimeni.

Totuşi, din punct de vedere pastoral, ar fi inoportun să cerem de la fiecare semen al nostru, care are motive să se mişte în societatea contemporană (motive de sănătate, de educaţie, de călătorie, tranzacţii etc.) folosind NMAS, să nu-l accepte şi să intre în impas.

Cu toate acestea, acceptarea NMAS nu desfiinţează buna noastră nelinişte, pe care am avut-o de atâţia ani luptând împotriva CNUC. Buna nelinişte şi atunci şi acum are un înţeles esenţial. Certifică faptul că ne poziţionăm corect în faţa venirii lui Antihrist. (…)

Aşadar problema nu este dacă vom primi într-un document public un număr, fie şi într-un climat problematic şi prevestitor al „semnelor vremurilor” într-un fel sau altul, ci dacă-l vom accepta ca semn al închinării către Antihrist şi ca pecete a lui, atunci când el însuşi va veni“.

Nu stim ce a provocat aceasta noua rabufnire la bloggerul Saccsiv, probabil gandurile bune de pocainta insuflate de slujbele Postului Mare si duhul de pace, de iertare si de dragoste pe care le-a dobandit. Sau poate acest titlu de zilele din trecute, din Sfantul Chiril al Ierusalimului:URA DE FRATI FACE LOC LUI ANTIHRIST”.

Ne mira faptul ca nu l-a suparat, in acelasi mod, cuvantul parintelui Amfilohie de la libraria Sophia, de pilda, care sustine si el exact ce sustinem si noi: ca cipurile nu sunt lepadare de botez, dar ca nici nu sunt lucruri neutre, ci prefigureaza, au un anume sens – desigur totalitar, desigur antihristic. Dar despre acestea nu poti vorbi decat cu mare responsabilitate, intr-un duh si un context pur ortodoxe. Iar pana acolo trebuie sa punem inceput bun prin buna-credinta si pocainta. Niciodata nu e prea tarziu, cat inca mai traim!

Si incheiem cu un cuvant al aceluiasi parinte:

“Sa fiti foarte atenti, in vremurile de apoi sminteala e la ea acasa, doar Dumnezeu e cel care masoara! Sa nu ne grabim s-aruncam cu piatra!

Mare atentie la cine dezbina!”

Pe aceasta tema, recomandam:

Pe tema antihristului, de consultat aceasta pagina tematica in care se vor gasi profetiile mai vechi si mai noi ale Bisericii:

In ceea ce priveste guvernarea electronica, cipurile, totalitarismul digital, a se vedea arhivele de aici:

Si urmatoarele postari in care am aratat:

sensul antihristic al inovatiilor din tehnologia nano (microcipuri):

[…] Este si acesta inca un fenomen caracteristic pentru anticamera vremurilor antihristice pe care le traim. Pecetea antihristului va insuma, din punct de vedere functional, toate caracteristicile acestor coduri de bare: cenzura economic-sociala, identificare administrativa, socializare si cine stie ce o mai aparea intre timp. Dar ea va avea ceva in plus, ceva esential si propriu: va presupune o adeziune la inchinarea explicita la antihrist, adica va fi insotita de recunoasterea “divinitatii” acestui inselator si de o lepadare explicita de Hristos.

Lucru de care sa pazeasca Dumnezeu pe toti, pentru mila Sa, iar noi sa ne tinem departe de astfel de inventii-capcana.

– sensul antihristic al totalitarismul digital:

Acestea sunt doar cateva postari, nicidecum nu reprezinta exhaustiv postarile de pe site-ul nostru. Arhiva este, efectiv, uriasa, si nu avem timpul sa o listam pe toata.


Categorii

Carduri electronice/ cipuri, Era Big Brother, Guvernarea electronica (E-GUVERNARE), Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Opinii, analize, Saccsiv

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

250 Commentarii la “SACCSIV SI CALOMNIILE DIN POSTUL MARE: Reincalzirea vechilor minciuni diversioniste. Ce credem despre cipuri, carduri, pecete si antihrist?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 6 / 7 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. @curios:

    Aha, si noi de unde sa stim care spune adevarul si care minte?! Oricum, vom sterge toate comentariile lui ”bilingv”, noi interveniseram deja si am cerut sa nu se mai vina la noi cu ”plangeri”.

    In privinta comparatiei (blasfemiatoare deja) cu Mantuitorul, fratilor, reveniti-va, cu toata canicula de afara. Cine il jigneste pe Saccsiv? Sunteti atat de inflamati, incat atunci cand vi se spune realitatea, sunteti in stare sa ii omorati pe cei care o arata.

    In plus, cel care a fost avocatul lui, M. Rapcea, spune ca ar avea un dosar chiar si in 2011:

    Între timp, am aflat de arestarea lui… așa că am căuta pe net dosarul în care a fost arestat, să văd de ce și pentru ce perioadă. Am descoperit că e vorba de un dosar de înșelăciune din 2011, împreună cu alte persoane… probabil o poveste mai veche, care abia acum a ajuns pe masa judecătorilor. El și încă doi fuseseră arestați în primăvară, apoi instanța de fond a retrimis cauza la parchet iar pe ei i-a pus liberi. Însă Parchetul a făcut recurs, care a fost admis iar pe 25 mai s-a dat o hotărâre prin care s-a dispus rearestarea… Au declarat și ei recurs… dar rămâne de văzut ce și când.

  2. @ Roxie:

    Dl. avocat GP scrisese asa:

    Saccsiv a delegat pe una din devotatele lui acolite, ca să-i filtreze comentariile în locul lui și să-i planteze (și) alte articole (de multă vreme în urmă)…

    Te ocupi de administrarea blogului respectiv (moderare de comentarii si postare) dupa plecarea autorului? Daca nu, de ce raspunzi in locul aceleia, fiindca nimeni nu te-a vizat direct pe fratia ta, mai ales ca nu te cunoaste nimeni, probabil. Deci nu intelegem raspunsul.

  3. In momentul in care am vazut comentariul Dlui avocat GP nu am vazut ca au aparut si alte articole pe blog ca sa imi dau seama ca la alea se referea.

  4. @timisorean1

    Dragule, ce am povestit eu – si a fost confirmat de Victor – este din perioada 2007-2008, inainte ca el sa devina “bloger antisistem”. De altfel, stau marturie, in scriptele noastre contabile, declaratiile date de el pentru primirea unor sume de bani ca “ajutor umanitar” (naivul de mine!), iar la judecatorie, in dosarul penal, se gaseste adresa facuta instantei pentru ca aceasta sa fie clementa cu omul nostru.

    Sigur ca am aflat ulterior ca si-a facut blog, si mi-a fost usor sa il identific dupa adresa de email…

    Eu sunt rezervat in general in verdicte sau judecati de valoare. Mi-am permis totusi sa scot la iveala aceste informatii in speranta ca cei inselati de Vasile, nu cu bani, ci sufleteste, se vor trezi. Daca batjocorirea continua a clericilor si ierarhilor Bisericii pe blogul lui si intretinerea unei atmosfere de nebunie generalizata, de tulburare si disperare tipic sectara nu au fost de ajuns ca sa va faca sa va indepartati de acest om, poate macar imaginea corecta a faptelor sale reprobabile si condamnabile penal va vor ajuta sa intelegeti cine este.

    Asta e tot, dinspre partea mea.

  5. admin,
    scuze, nu m-am gandit sa va anunt atunci (pentru ca de fapt erati laudati) ca sa nu va indulciti de slava desarta 🙂 Ah! Si poza nu era deloc infricosatoare. Dimpotriva 😉

  6. vai cat de josnici ati ajuns unde va este iubirea si dragostea pentu aproapele..de ce tot umblati voi sa-i rastalmaciti trecutul lui saccsiv.Se vede dupa voi ce fel de oameni sunteti -nu aveti gram de omenie in voi…rusine sa va fie!

  7. @vasilica:

    Cine a rastalmacit ce, cand faptele sunt atat de grave si de obiective? Voi sunteti constienti ca reactionati visceral si mergeti pana in panzele… negre in conditiile in care niste oameni au fost PAGUBITI, FURATI, INSELATI? Voi sunteti constienti ca aparati inselaciunea si calomnia? Il cunoasteti PERSONAL pe cel pe care il aparati orbeste si fanatic? Stiti despre cine vorbiti? L-ati ajutat si ati vazut cum s-a purtat apoi cu dvs.? Sau vorbiti numai despre un nickname si un avatar cu un rol construit meticulos in lumea virtuala? Noi l-am cunoscut si am marturisit si aratat de mai multe ori, ca si multi altii, cum si pe noi, si pe parintele Arhimandrit Mihail de la Antim ne-a inselat, batjocorit si calomniat la modul sub-uman. Inclusiv prin prezenta postare am demonstrat ticalosia pe care o manifesta prin minciunile constante deversate periodic impotriva noastra, in aplauzele asistentei sale “iubitoare de aproapele”.

    Rastlmacita e mintea si inima voastra, pentru ca luati albul drept negru si negrul drept alb. Si asta inca ar mai fi bine, daca nu ar fi, insa, faptul ca luati minciuna drept adevar si adevarul drept minciuna. CINE MINTE cand vorbeste in numele lui Dumnezeu, acela minte IN FATA DUHULUI SFANT, cum am mai spus, si o repetam cu toata responsabilitatea si frica de Dumnezeu, acela nu poate decat sa aiba soarta lui ANANIA SI SAFIRA. Pacat de toti credulii care niciodata nu au vrut sa invete de la Biserica de cine sa (nu) asculte si cata grija trebuie sa ai cand iti alegi indrumatorii… Vai noua daca ne facem guru dintr-un nou infractor gen Bivolaru si ne-am lepadat de duhovnicii Bisericii!

  8. @admin,

    Esența textului lui Rapcea e asta, citez din articolul lui:

    “…Au declarat și ei recurs… dar rămâne de văzut ce și când. La cum se vede din exterior povestea, treaba pare încâlcită și probabil sunt multe interese în joc. Se întâmplă destul de rar ca o instanță de fond să dispună trimiterea dosarului înapoi la Parchet pentru refacerea urmăririi penale, iar apoi o instanță de recurs să întoarcă decizia la 180 de grade. Deci, ceva e putred acolo”.

    Iar despre Vasile Vieru SACCSIV:

    “Nu știu cât de vinovat este el în acest dosar, însă știu că acum SACCSIV este un om schimbat în bine, care cu siguranță își regretă trecutul și nu ar mai face greșelile pe care le-a făcut. Din dosarele pe care le-am văzut când l-am reprezentat, pot spune doar atât: nu a făcut neapărat rău în mod intenționat, cât s-a lăsat angrenat în niște afaceri ce s-au dovedit frauduloase datorită anturajului. Cred că merită o nouă șansă.”

    Cu alte cuvinte Rapcea înclină spre teoria conspirației, refuzînd ideea eternului infractor, care și din credință face o afacere piramidală, idee spre care înclină textele voastre, mai mult sau mai puțin explicit.

    Acum:
    Eu m-am contrat dur cu Vasile și cu o seamă de postaci de pe blogul lui, am fost “excomunicat” – diferențe de viziune, eu cerîndu-i o anumită moderație și puțin umor, atît cît să poată evita traiectoria sectară și aspectul de falangă apocaliptică pe care risca să le imprime grupului- dar, cu toate acestea, nu pot să-i neg bunacredință.

    M-au descumpănit constant indisponibilitatea lui, simplicitatea unor analize, incapacitatea lui de relaxare, anvergura de catehism a unor idei care cereau amplitudine teologică și nu lozinci, DAR, i-am înțeles psihologia. Aceea a unui convertit. Minimalism, stres, suflat în iaurt. Nu cred că e un om rău, nici farsor, nici recidivist etic. Cred în măiestria lui Hristos de a recupera ceea ce nu e de recuperat. Asta-i și frumusețea Ortodoxiei. A altei ortodoxii decît cea pe care o blamam în comentariul pe care n-ați binevoit a mi-l publica.

    PS .Dacă nici comentariul ăsta nu-l publicați, dați-mi voie ca și eu să vă șterg din listă…

  9. @ rufin liban:

    Poti sa ne stergi oricum, si asa nu stim din care lista. Genul asta de conditionari sunt cele mai deranjante si, de regula, tocmai acest gen de mesaje cu amenintari nu le publicam, tocmai din motivul acesta. Acum facem o exceptie, pentru ca ne dai prilejul sa facem niste precizari. Dar comentariile anterioare erau totusi pline de bazaconii si mutau discutia pe piste false, probabil nu dintr-o intentie diversionista, dar aveau acest efect.

    Din punctul nostru de vedere, dar si al unor juristi, ce a scris avocatul yoghin Rapcea e pe langa excesiv de lacrimogen, destul de contradictoriu si de putin credibil, lucru explicabil prin calitatea sa de avocat al lui VV, avocat care incearca prin toate metodele, inclusiv prin postari publice, sa-si “spele” clientul.

    Cat despre “bunacredinta” si “pocainta” reala a numitului – am fost de n ori victimele directe ale acestei minunate “pocainte”, cum am tot spus (si am aratat cu argumente clare, negru pe alb in cateva articole, printre care cel la care comentam acum). Cine nu vrea sa vada, e liber sa nu vada, sa se minta si sa minta si pe altii. Ne-am convins pe propria piele, cunoscandu-l o vreme (din nefericire) nu doar virtual ca voi, cat de ‘schimbat in bine’ este acest om. Mincinos si calomniator pana in maduva si rarunchi, razbunator pentru binele facut (!), josnic, lipsit de orice scrupul moral, lipsit de mila, nerusinat si obraznic cu fetele bisericesti, inclusiv cu preotii care il ajutau, provocator, lingusitor cand avea interesul si tiranic atunci cand si vedea sacii in caruta, si perfect incadrabil in tiparul descris aici:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/12/08/ceausescu-razbunat-omul-nou-reeducat-face-legea-astazi-e-delator-si-calomniator-lingusitor-cu-cei-mai-puternici-si-tiranic-cu-cei-mai-mici/

  10. http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=3&d=NDAwMDAwMDAwMDQ0MjU5

    Dosare
    Informaţii detaliate despre dosar

    Numãr unic dosar: 941/4/2007
    Înregistrat în data de: 06.02.2008
    Obiect dosar: înşelăciunea (art. 215 C.p.)
    Materia juridicã: Penal
    Stadiu procesual: Apel
    Părţi: PARCHETUL DE PE LANGĂ JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI : Apelant
    VIERU V. VASILE : Apelant
    SC VELPITAR SA -PRIN REPREZENTANT DĂNUŢ TRIFU : Intimat
    ANDREICUŢ NELA VIRGINIA : Intimat
    BREZEANU CĂTĂLINA CRISTINA : Intimat
    TAMAN CONSTANTINA : Intimat
    POPESCU EUGENIA IONELA : Intimat
    STAN N. ADRIANA : Intimat
    CĂI DE ATAC:
    Tip acţiune Data declarare Cine declara
    Pagina 1

    TERMENE DE JUDECATÃ:
    Data Detalii
    27/02/2008 Amânat
    Solutie: 06032008 DG DS13032008- Admite apelul declarat împotriva sentinţei penale nr.2403/30.11.2007 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi în fond rejudecând: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului Vieru Vasile în pedepsele componente, de 5 ani închisoare, 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare stabilite prin sentinţa apelată, 4 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr.607/2005 a Judecătoriei Baia Mare, 3 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr.1776/2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, 1 an închisoare, 3 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare stabilite prin sentinţa penală nr.328/2002 a Judecătoriei Făgăraş. Înlătură dispoziţiile art.39 alin.1 Cod penal şi în temeiul art.40 alin.1 rap. la art.34 lit.b Cod penal, contopeşte pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului Vieru Vasile pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.84 alin.1 pct.3 din Legea nr. 59/1934 cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.484/28.02.2000 a Judecătoriei Braşov, aplicând pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În temeiul art.33 lit. a rap. la art.34 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele de 5 ani închisoare, 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare stabilite prin sentinţa apelată şi prezenta decizie, 4 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr.607/2005 a Judecătoriei Baia Mare, 3 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr.1776/2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, 1 an închisoare, 3 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare stabilite prin sentinţa penală nr.328/2002 a Judecătoriei Făgăraş, aplicând pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 1 an, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Vieru Vasile. Obligă inculpatul Vieru Vasile la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi părţile vătămate Andreicuţ Nela Virgina şi Brezeanu Cătălina Cristina şi comunicare pentru celelalte părţi.

    http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=2&d=MjAwMDAwMDAwMTYyNzA2

    Dosare
    Informaţii detaliate despre dosar

    Numãr unic dosar:
    (Numãr în format vechi) 941/4/2007 (1003/2008)
    Înregistrat în data de: 08.05.2008
    Obiect dosar: înşelăciunea (art. 215 C.p.)
    Materia juridicã: Penal
    Stadiu procesual: Recurs
    Părţi: VIERU VASILE : Recurent
    SC VELPITAR SA -PRIN REPREZENTANT DĂNUŢ TRIFU : Intimat
    ANDREICUŢ NELA VIRGINIA : Intimat
    BREZEANU CĂTĂLINA CRISTINA : Intimat
    TAMAN CONSTANTINA : Intimat
    POPESCU EUGENIA IONELA : Intimat
    STAN ADRIANA : Intimat
    CĂI DE ATAC:
    Tip acţiune Data declarare Cine declara
    Pagina 1

    TERMENE DE JUDECATÃ:
    Data Detalii
    26/05/2008 Amânat
    Solutie: cerere amanare formulată de către recurentul – inculpat, in vederea angajării unui apărptor ales.
    23/06/2008 Amânat
    Solutie: lipsă procedura si imposiblitate prezentare a recurentului – inculpat
    08/09/2008 Soluţionare
    Solutie: AMÂNARE DE PRONUNŢARE 15.09.2008 DECIS 1151- ÎN TEMEIUL ART. 385 IND. 15 PCT. 2 LLIT. D CPP, ADMITE RECURSUL DECLARAT DE INC. VIERU VASILE. CASEAZĂ ÎN PARTE DECIAZIA ŞI SENTINŢA ŞI ÎN FOND REJUDECÂND: DESCONTOPEŞTE PEDEAPSA REZULTANTĂ DE 6 ANI ÎNCHISOARE, ÎN PEDEPSE COMPONENTE: – 3 ANI ŞI 6 LUNI PT INFR. PREV. DE ART. 215 ALIN. 1,2,3,4 ; – 5 ANI PT INFR. PREV. DE ART. 215 ALIN. 1,2,3; – 2 ANI PT. INFR. PREV. DE ART. 84 ALIN. 1 PCT. 3 LG. 59/1934; 4 ANI PRIN SP. 607/2005; – 3 ANI PRIN SP. 1776/2005; – 1 AN; 3 ANI ; 3 ANI; ŞI 3 ANI PRIN SP. 328/2002; + SPOR DE 1 AN; ÎN TEMEIUL ART. 11 PCT.2 LIT. B RAP LA ART. 10 LIT. G TEZA A II-A CPP ÎNCETEAZĂ PROCESUL PENAL FAŢĂ DE INCULPAT CU PRIVIRE LA INFR. PREV DE ART. 84 ALIN. 1 PCT. 3 DIN LG. 59/1934, CONSTATÂND INTERVENITĂ, LA DATA DE 28.10.2004, PRESCRIPŢIA SPECIALĂ A RĂSPUNDERII PENALE. ÎNLĂTURĂ CU PRIVIRE LA ACEASTĂ INFR. APLICARE DISP. ART. 40 ALIN. 1 RAP LA ART. 34 LIT. B CP. ÎN TEMEIUL ART. 36 ALIN. 1 CU APLIC. ART. 33 LIT. A RAP LA ART. 34 LIT. B CP, CONTOPEŞTE RESTUL PEDEPSELOR DE 3 ANI ŞI 6 LUNI , 5 ANI; 4 ANI ; 3 ANI; 1 AN; 3 ANI ; 3 ANI ŞI 3 ANI ÎNCHISOARE, INC. URMÂND SĂ EXECUTE PEDEAPSA CEA MAI GREA DE 5 ANI ÎNCHISOARE. ÎNLĂTURĂ SPORUL DE 1 AN ÎNCHISOARE. MENŢINE CELELALTE DISPOZIŢII ALE DECIZIEI ŞI SENTINŢEI. CHELTUIELILE JUDICIARE ÎN APEL ŞI RECURS RĂMÂN ÎN SARCINA STATULUI. ONORARIUL AVCOATULUI DIN OFICIU PT INT INC. STAN DE 100 LEI. DEFINITIVĂ.

  11. @rufin liban:

    Dom’le, este o deosebita placere sa va regasesc dupa atata amar de ani, perdut printre cedrii libanului saccsivian.

    Altfel, de vreme ce va stiu destoinic, am o curiozitate: i-ati intzeles psihopatologia, sa zicem ca i-ati facut si profilul…dar, duhul i l-ati simtzit? Duhul in care scria/e, in care se manifesta, el si “acolitii” lui precum si multimea de comentatori?
    Duhul acela care functiona ataaaat de bine precum o centrifuga, huh. Orice crestin de bun simtz (deci bun simtz, nu altele mai ‘nalte) s-ar fi/ar fi fost “sburatacit” destul de repede de acolo.

    Intr-o alta dezordine de idei: cum facem deosebirea intre un pastor si un lup rapitoriu?

    Sunt unii pe aci care tot ii dau cu “iubirisme” si cu vaicareli de genul: “vaaai, dar unde va este iubirea, datz in bietul om cand este la pamant”…baeti si fetite, dragii mosului, ascultatz aci poveste: luati o pauza binemeritata, dati cu apa curata de isvor peste ochii vostri SI bagatz’va mintzile in cap!
    Altfel, habar nu aveti despre ce vorbiti iar ceea ce va intuneca mintile nu e nicidecum dragoste. De aia nici nu o puteti primi de la altii, d’aia o si refuzati si tineti cu dintii de “adevarul” si “ortodoxia voastra”, atat de bine reprezentata de marele guru, “avatarul Saccsiv”, vorba Utzanului. Omul Vasile, ei bine, asta ii alta poveste, de aista nimanui nu ii pasa pe acolo. [Omu’ Vasile poate sa si crape in puscarie, important e ca “blogul Saccsiv” sa continue. Da, fluxul informational sa nu fie intrerupt, cu orice pret(!) – sa nu carele cumva sa taie cineva CORDONUL OMBILICAL prin care ati ajuns sa va primiti hrana zilnica, duhului.]

    Revenind: acolo nici macar nu a fost cernerea crunta, a fost cu ochiuri MICI de tot. Un chior, impins de la spate si/sau strans cu usa, calauzindu-i pe orbi.
    Iata insa ca cei cazuti in orbire si ajunsi in asa jalnice stari, au sansa acum sa inceapa adevarata pocainta si sa nu se mai piarda in tot felul de lupte exterioare, anti sistem, anti nom, dot, com, sau mai stiu eu ce.
    A fost, daca vreti, antrenament cu public. Cernerea adevarata cam sta sa inceapa, asa ca fiti precum serpii si porumbeii; ah, si sa nu uit, privegheatz! ca sa nu cadeti in ispita.

  12. Pentru toti aceia care tin cu tot dinadinsul sa ne bage pe gat “idolul” lor: “Cel mai mare gazetar al țării, după regretatul Mihai Eminescu, influentul Pamfil Șeicaru, l-a vizitat pe Carol la Paris pentru a discuta o eventuală viitoare campaniei de presă în favoarea întoarcerii lui la tron, dar l-a prevenit că are puține șanse dacă nu renunță la legătura cu Elena Grunberg. Carol a protestat furibund, arătând că Elena era la fel de bună ca orice altă femeie. “Sire, DINTR-O ZDREANTA MURDARA NU SE POATE FACE STEAG”, i-a răspuns Șeicaru”.
    Cand invatati sa vorbiti frumos, mai stam de vorba si despre lucruri ca pocainta, crestinism, ortodoxie, etc.

  13. @ admin,

    Era vorba de lista cu favorite. Mesajul nu a fost de amenințare, ce altceva aș putea face decît, neîncredințîndu-mă de onestitatea unui demers, prin extrapolare, să încetez a vă mai frecventa?

    Chestiunea cu bazaconiile e de discutat. Practica m-a constrîns să deosebesc între Ortodoxie și ortodoxii- adică acele variante subiective modulate pe cele mai precare date naționale sau individuale. De cele mai multe ori, aceste ortodoxii unde gîlceava, nodul în papură, faptul divers, anatema vînturată nervos cu orice ocazie, sunt atît de țanțoșe și de exclusiviste, că obțin prim-planul. Drama e că sunt momente, nu puține, cînd ortodoxiile încapsulează Ortodoxia într-un fel de membrană opacă, aceasta (Ortodoxia) apărînd tăiată perfect pe conturul conjunctural al unei populații sau al unor indivizi. Despre această ortodoxie vorbeam acolo, cu durere si revoltă.

    Prin dihoniile lipsite de miză și prin precaritatea iubirii, dracul face ce poate mai bine: își onorează numele.

    Eu nu sunt din București, dacă voi îl știți “mai empiric” pe Vasile Saccsiv, nu vă pot contrazice. Dar mă întristează de moarte portretul făcut.

  14. @ Alin-7,

    Mă bucur că te regăsesc. Nu te pot contrazice. Nenorocitul meu simț al umorului produce și un fel de amnezie a răului. Cel mai tare m-a contrariat faptul că “inculpatul” a preferat în locul meu un mutant primitiv ca Ovidiu, incapabil de argument, dar perfect înzestrat ca mardeiaș. Omul l-a sprijinit pe mitocan să mă execute sumar, fară metodă. După care, ipochimenul a dispărut. Ca și mine, care interpretat în absența unor aptitudini ludice si intelectuale minime, am dispărut definitiv, “perdut printre cedrii libanului saccsivian”, vorba ta. Da, duhul ăla l-am simțit. Dar, tolerant fiind, mi-am zis că e “doar” duhul prostiei…

  15. @ rufin:

    E cu adevarat demna de intristare de moarte REALITATEA din spatele acelor cuvinte, care probabil au surprins prea slab faptele. Din pacate e mai grav decat ne putem imagina din spatele computerului si e la fel de trist ca nu ne dam seama ca daca un recidivist de drept comun are tot dreptul si toata sansa la pocainta, in acelasi timp nu are, duhovniceste, de niciunde, dreptul moral sa o faca pe moralistul, invatatorul virtual, instigatorul si “capitanul” unei miscari asa-zis ortodoxe, ascunzandu-si si cosmetizandu-si faptele grave si lipsa oricarei binecuvantari din partea Bisericii.

    Asa ceva nu este doar o periculoasa deriva sectara (bine controlata de servicii), dar denota si o viclenie iesita din comun a celui care face asta, precum si o lipsa totala de discernamant din partea celor care il urmeaza fara sa stie si fara sa-i intereseze macar cine este acela, fara sa aiba cea mai mica referinta ecleziala serioasa si fara nicio legitimitate!

    Pocainta pentru pacate grave pedepsite si de Biblie si de legea omeneasca, pocainta pe care i-o dorim din toata inima omului Vieru, nu inseamna niciodata in Biserica ortodoxa sa iesi la propovaduire si sa imparti cu de la sine putere anateme in stanga si in dreapta, cautand rolul de lider al ortodoxiei mirenesti si terorizandu-ti dusmanii care mai ieri iti erau binefacatori si pe care ii linguseai si sau le cerseai ajutorul.

    Nu am vazut, insa, nicaieri cainta talharului de pe cruce, cu care este, vai, comparat, iar Sfantul Moise Arapul nu a iesit din temnita ca sa dea lectii si sentinte arogante altora, necum sa continue, in forma mai mascate, talhariile, smecheriile, calomniile, razbunarile si rautatile. Cum zicea cineva, macar de ar exista putina decenta. Ne batem joc ce ideea de pocainta si o golim cu totul de sens…

  16. Eu zic ca cei care sustin total o persoana sa se uite si la chipul sau, caci luminatorul sufletului sunt ochii unui om, si sa lase inima sa decida daca merita sau nu incredere absoluta. Crestinismul ne invata sa iubim pe aproapele, chiar vrajmasi de ar fi, dar cum spuneam, aici e vorba de increderea oarba pe care unii i-o acorda, nu de sprijinul sufletesc firesc pe care suntem inclinati sa o acordam fiecarui om, oricat de pacatos.

    Gresesc cei care afirma ca cei care ii aduc critici, aici si pe alte bloguri poate, se bucura vorbindu-l de rau, nu despre asta e vorba. Unii relateaza din experienta lor, fiindu-le inselata increderea in trecut, iar altii din ceea ce au observat oarecum obiectiv, fara sa se fi atasat de acesta, precum cei care si-au pus increderea in el. Aceste critici nu sunt pt a judeca, ca nu e om care sa greseasca, ci pentru a deschide ochii celor care, in increderea lor, i-au crezut toate afirmatiile, inclusiv cele in care manipula si aducea acuzatii false uneori, crezand in toate acele manipulari (spuse uneori printre adevaruri) si mai ales, lasandu-se instigati impotriva ierarhilor si fratilor de pe alte bloguri. Chiar si presupunand ca nu a fost rau intentionat, ci doar ar fi gresit in analizele lui, chiar si asa e total neintelept sa acorzi unui om incredere totala (si inca unuia care obisnuia sa insele), stiind ca nimeni nu este fara de greseala si se poate insela. E necesar sa avem discernamant, iar discernamantul nu se capata aflandu-ne intr-o stare patimasa, de inflacarare si exaltare pro si anti.

    Dar oricate argumente s-ar oferi in favoarea sau in defavoarea unei persoane, omul e intotdeauna inclinat sa creada in ce doreste el sa creada, vom aveam mereu predispozitia de a fi subiectivi in analize. Intelept ar fi sa ne luam totusi dupa fapte, nu dupa vorbe, caci roadele unui om nu sunt atat vorbele cat faptele lui.

  17. Omul era dat in urmarire. De aceea nu-si facea acte, caci odata ce ar fi depus ar fi fost saltat. Deci la ce se pricepea? La inselaciune. Asa ca si-a facut propria retea “anti-sistem”, in cadrul careia putea sa cunoasca pe unul pe altul, care, in numele “iubirii” fratesti si a luptei impotriva cipului il putea ajuta sa fenteze puscaria. Asa a cunoscut, probabil: doctori, stomatologi, fete naive dispuse sa puna deoparte un banut pentru romanticul “inger evadat”, oameni atrasi de aventura, (pesteri, paduri) prin care sa-si faca relatii si cu care sa se deplaseze, baieti cu ochi albastri. Se pare ca un parinte a incercat sa-l puna pe calea cea buna si atunci o fi descoperit el segmentul asta religios, in care oamenii te mai accepta cu bune cu rele si sunt gata sa te creada pe cuvant. Eu unul l-am crezut la un momentdat.
    Am speculat mult, dar de 3 ani de cand urmaresc net-ul asta e concluzia la care am ajuns. Iar baietii cu ochi albastri se vor folosi de micul lor experiment facut pe acest segment de oameni si probabil vor decredibiliza si adevarata chestiune a actelor cu cip.

  18. Apropo de discernamant, de roade si de cazul saccsivus redivivus:

    a) eu m-as uita cu atentie marita si la niste “apologeti”, tolerati deja prea multa vreme cu misculatiunile lor serpesti. Am zis serpesti? Securistice, mai baeti, securistice. Ce atata invarteala. Periculos tare parintele Justin, bag sama.

    b) as acorda mai multa atentie si modului in care Saccsiv a fost catapultat pre culmile ortodoxsferei. Cand? Cine? Cum?

    c) de asemenea, as urmari si miscarile (mai vechi dar mai ales pe cele) de data recenta ale unor alte personagii, cunoscute (si controversate) de prin zona asta ortodocsferica.

    Mi-as pune intrebari, legitime, de altfel, despre rolul saccsivianului, al apologetilor sai si al intregului cuib de viespi prezent actualmente in ortodoxia .ro. QUI PRODEST?

    Altfel, tabloul e cu siguranta mai larg, si am vaga senzatie ca se destructureaza unele celule si se reconfigureaza niscaiva operatiuni…iar isteriile unora, incercarile altora de a-si salva pielea si tot acest sgomot de fond, sa nu va deturneze de la a urmari firul povestii.

  19. În acest moment nu cred că are rost să continuăm discuţia în cadrul acestui articol. Cred sincer că trebuie să redactaţi un articol nou, în care să vă referiţi la faptul că Vasile Vieru a fost condamnat DEFINITIV în recurs, la 5 ani de închisoare, la 8 septembrie 2008, dată la care era deja bine prins în mişcarea antisistem/anticip, cu buletinele de identitate, în loc să închis.

    Condamnare definitivă înseamnă cu executare imediată, înseamnă cazul Năstase: pronunţare după amiază, poliţie la uşă seara.

    Faptul că Vasile Vieru, infractor recidivist era ocupat cu bloguri antisistem la data la care se judeca recursul său, în condiţiile în care fusese condamnat în apel în luna februarie a aceluiaşi an 2008, la 6 ani cu executare, este relevant. În acest răstimp numitul Vieru Vasile avea drept preocupare principală documentarea despre Noua Ordine Mondială şi despre evrei.

    Vasile Vieru nu se putea ascunde de poliţie până în acest an, rămânând în ţară şi având activitatea pe care i-o cunoaştem. Este suficient să urmăriţi doar sentinţele de condamnare pentru înşelăciuni, cu CONDAMNĂRI cu executare de la judecătoriile Braşov, Buftea, Galaţi, Curtea de argeş, Bucureşti S4, Cluj-Napoca, Făgăraş, Baia Mare, fără a ne referi la prejudicii.

    Un astfel de infractor este una dintre vedetele Poliţiei române şi este automat luat în grijă atât de IGPR cât şi de SRI-Crima organizată/Penitenciare. Nu se pune problema ca acesta să poată evita executarea pedepsei, “ascunzându-se” în Bucureşti, participând telefonic la emisiuni TV şi altfel de iniţiative de acest gen.

    Faptul că el a rămas în libertate se datorează, asemeni cazului Gorbunov, care se antrena în sala de forţă a D.I.A.S. Braşov, unor interese din afara justiţiei, a serviciilor secrete ale Ministerului de Interne sau ale SRI-ului. De regulă un astfel de subiect este exploatatîn comun, de oricare dintre servicii găseşte de cuviinţă.

    Mai departe, aflăm de la av.Rapcea, fondator al Noii Drepte şi al Partidului NAţionalist, iniţiative recipient pentru toţi puberii cu preocupări considerate de interes, (…), Rapcea care i-a fost avocat în cadrul judecăţii din recurs, când după mărturisirile domnului Stancu, s-au depus inclusiv documente din partea Provita cum că infractorul Vasile Vieru s-a pocăit, aşadar de la Rapcea aflăm că ar fi vorba de un nou dosar, din 2011, despre fapte mai vechi, care vezi dragă, par a fi încâlcite/putrede.

    Postarea domnului Rapcea este insultătoare pentru orice jurist care a făcut facultatea de drept la fără frecvenţă. Mai întâi că domnul Rapcea nu pare deloc surprins de faptul că infractorul Vieru, clientul său, nu se află în executarea pedepsei sale de 5 ani, apoi nu are reţineri în a explica că deşi urmărit general şi arestat “în primăvară”, cu condamnare activă, a fost repus în libertate. Apoi insinuează “încâlceala” inexistentă în nişte dosare la fel de inexistente, în baza căruia ar fi fost arestat acum.

    Presupunând că dosarele din 2011 chiar ar exista, arestarea preventivă se dispune, de regulă, la data începerii urmăririi penale, continuând atâta vreme cât durează pericolul social. Nu există rearestări şi puneri în libertate pentru condamnaţi definitivi, daţi în urmărire generală!

    Următorul pasaj al domnului Rapcea este bătaie de joc, o exprimare atât de nejuridică, vădit perfidă,încât cred că un avocat trebuie să se chinuie să o producă: El și încă doi fuseseră arestați în primăvară, apoi instanța de fond a retrimis cauza la parchet iar pe ei i-a pus liberi. Însă Parchetul a făcut recurs, care a fost admis iar pe 25 mai s-a dat o hotărâre prin care s-a dispus rearestarea… Au declarat și ei recurs… dar rămâne de văzut ce și când.

    Concluzia, la fel de nejuridică, este: La cum se vede din exterior povestea, treaba pare încâlcită și probabil sunt multe interese în joc.

    Nu prea-mi arde să mă arunc în acuze, dar textul domnul Rapcea, urmat de altfel de alte postări fără importanţă, este scris pentru cei ce au nevoie de instrumente pentru a se păcăli singuri în continuare, care au nevoie de justificări superficiale pentru problemele pe care le ridică unii şi alţii mai ales de pe acest site. Din câte îmi dau seama, miza este încremenirea dezbaterii în divergenţa dacă sau nu Vasile Vieru s-a pocăit, ori dacă
    saccsiv este bun sau rău, ori în acest moment, aceste aspecte sunt subsidiare faptului că el a fost lăsat în libertate cu un scop precis.

    Revin aşadar la ideea din debut, că este necesară redactarea unui articol care să aibă drept subiect acest sinistru experiment social al serviciilor secrete, în cadrul căruia sunt ţinute captive atâta amar de suflete. Nu mă deranjează că eu excroc a reuşit să păcălească unele victime, ci mă sperie cinismul “autorităţilor”, reaua-voinţă şi perfiditatea acestora, uşurinţa cu care apelează la sentimentele unora sau altora, pentru a legitima o scamatorie sinistră. Culmea, asta înţeleg ei a fi profesionalism!

    Câtă vreme te joci cu ce ai mai scump şi duci în derizoriu fundametul nostru naţional, ortodoxia, nu are rost să te mai întrebi de ce ţara asta este în halul în care este!

    După Noua dreaptă, Pentru patrie şi alte astfel de recipiente destinate celor cu simpatii legionare, iată că s-a construit şi pentru ortodocşii “antisistem” un ţarc al lor, în care să se joace sub atentă observaţie. Cât de evidentă este această morişcă a postărilor din toate părţile, care ignoră arestarea lui Vasile Vieru, care ţine în funcţiune şi în activitate ţarcul “antisistem”!

    Iertaţi-mă şi pe mine păcătosul! Doamne, ajută!

  20. @UTZU,

    E teribil ce spui tu aici.

    Ce crezi, el a știut că “a fost lăsat în libertate cu un scop precis”?. Sau s-a profitat de preocuparea sinceră a acestuia pentru se impune “acest sinistru experiment social al serviciilor secrete”?.

    Toți oamenii ăștia, cu idealurile, erorile, entuziasmul, maniile, dar și cu credința lor așa cum o fi, mai pripită, mai copilărească, mai sinceră, mai amestecată, mai nu știu cum, sunt întru-un “țarc”, piese într-un experiment funest? Ce-i asta???

  21. Ţarc este o exprimare dură într-adevăr. Pe fond însă nu găsesc mari nuanţări de făcut. Mi-aş dori să greşesc însă, în cunoştinţă de cauză fiind, ştiu că nu poţi evita executarea pedepsei cu închisoarea în cndiţiile activităţii pe care a desfăşurat-o vasile. Alte concluzii decât cele de mai sus nu am găsit. Îmi cer iertare pentru tulburare!

  22. @ admin,

    Ce spune UTZU mai sus este cu adevărat miezul tare al subiectului. Omul concentrează acolo o serie de lucruri…m-a întors pe dos. Dacă-i cum zice, nu mai știu ce să cred…

  23. @b.s.

    Daca incepi cu dragule, discutia nu mai are rost. Nu stiam ca ne tragem de sireturi…

    @Ioana

    Eu nu am prins postarile cu pricina. Oricum, nu cred ca mai are importanta, mai devreme sau mai tarziu ne vom da seama cu totii cum sta treaba

  24. @Rufin
    Salutare si bine te-am regasit !
    Chiar nu ai avut pina acum nici macar o vaga idee, un vag simtamint ca lucrurile ar sta in mare, cam asa cum le descrie Utzu ?

  25. @rufin
    “Toți oamenii ăștia, cu idealurile, erorile, entuziasmul, maniile, dar și cu credința lor așa cum o fi, mai pripită, mai copilărească, mai sinceră, mai amestecată, mai nu știu cum, sunt întru-un “țarc”, piese într-un experiment funest? Ce-i asta???”
    Poate ca e o atenta monitorizare. Niciodata nu poti sti la ce-ti sunt de folos o mana de naivi cu mintea infierbantata de aventura

  26. cat despre cei care, nefiind niciodata escocati, vorbesc despre “iubire si dragoste crestina”, le propun un test: ce-ar fi daca ar incerca sa mearga in fata vicimelor acestui inselator si sa le incante auzul cu ciripituri despre saracul escroc, care din greseala si necunoasterea binelui si raului i-a lasat fara bani, dar vezi, avea blog, ceea ce inseamna ca e un om bun.
    Ar fi nostim de vazut cum, in spiritul “dragostei si iubirii” victimele nu s-ar putea abtine sa nu intinda urechile fanilor lui vasile pana ce le-ar zbura naivitatea

  27. mai exista un experiment cu un cap-de-retea securistic. asa-zisul guru bivolaru, fugitul, haituitul, condamnatul. in fapt, …..baiat de-al lor. rostul? cautati cazul mt al anilor 70. cu actuali intelectuali drept victime, atunci. cum zicea eminescu? „joace unul si pe patru / totusi tu ghici-vei chipu-i”…asta e. ”baetii” joaca toate rolurile.

  28. rufin,mersi fain de amuzamentul oferit acum/atunci…Totusi,amice,cine te-a/te impiedica sa-ti expui maretia aici,sau aiurea?!?Chiar intr-atit te-am facut sa suferi?Of,sper ca nu ai plins noaptea-n perne…Un biet `mutant` ca mine,cum a fost posibil asa ceva?Adica,eu,adica din a mea pricina,s-a eclipsat un astfel de astru?!Ce soc si tristete!Acuma,taind`crap`-ul[sic],iarta-ma fratioare,chiar nu am avut nimic personal cu tine,cel mult cu anumite idei putinel prea `fancy` pt. …circuitele meli…Honestly!Totusi,de une` atita ofensa,mon cher?!Accepti oferta de impacaciune,plisss???Discutam termeni,armistitiu,eniting?Care-i berea ta preferata? 😀 Un hot dog/perro caliente,ceva acolo…O mica `atentie`…;)
    admin,daca totusi,vei pune…stampila pe comu asta ai ud bi veri greitful 2 u 😀 .Acu,pe de alta parte,admin,daca dl. saccsivasile,nu m-anghitit,de ce-ati face-o/facut-o voi,pin`-acu?!Huh?!?Uiti,cu-o singura vorbulita,puteti stirpi un…gran mutante de la patria! 🙁 Ai,de-acu`-ncolo s-a zis cu faima si cu…mis gran suenos de vedeta intergalacto-ovo-nautica…Ai ghes ai `m bac to…plivit si sapat porodicile…Ioi…Atunci,ruf,preia tu stafeta si scoate timp mai bun,broder.Iarta-ma,te ruego!Si tu,admin!

  29. @ Ovidiu:

    Totusi chiar poti mai mult de atat, frate. Sincer si cu toata increderea in tine! Haideti sa vorbim si normal, si crestineste pe cat se poate, va rugam!

  30. admin,imaginea mea conturata(sau nu)pe acest site,reprezinta zero barat daca e redusa si resetata,de fiecare data,doar la forma mesajului si atita si,in acest caz,declar,ca ma cuprinde o mare` raceala` referitor la oricare potentiale `critici constructive`…Nu (mai) tin citusi de putin sa-mi mai postez comentariile inutile.Sincer!Daca veti vrea,desi nu cred ca ati avea timp de pierdut…discutam ce vreti voi in particular,ok?
    Cit despre…personajul,virtual,`rufin liban`,marturisesc ca mi-e total/cel putin cam asa era de o buna bucata de vreme si pina acu citeva momente,INDIFERENT.Nu m-a atras,nu ma atrage.Lipsa afinitatilor,siciiala intuitiei(foarte posibil gresite,recunosc…limitele-mi `limitate`…),etc. ma impiedica… Acum sint putin contrariat caci incerc sa inteleg sau sa pun in contexte mai noi sau mai prafuite,anumite lucruri dar ma lovesc de o imensa bariera,ma iertati ca ma repet,a INUTILITATII demersului!
    Ps:Cum spuneam si mai sus,dl. rufin e invitat sa se manifeste dupa bunul plac al domniei sale.Admiratorii,ca si pe…`vasile`,oricum nu lipsesc…Atunci,cum ziceam,eu am putintica treaba printre…rinduri…Deci:i`m OUT!
    Pps:Dumnezeu sa ne dea fiecaruia dupa inima lui!Ba nu,ca atunci e Jale!
    Doamne,ajuta!Ma iertati!

  31. @ Marian,

    Chiar n-am bănuit nimic din cele ce spune Utzu. Ăsta sunt, mai ales în timpul liber. Povestea ta cu Goliat mi-a plăcut mult. Ai talent.

    @ Ovidiu,

    Visez? 🙂

  32. Ruf,Fratioare:iute-`l mi!Spune drept acu` si fara fisticeala! 😀 Ce daune pretinzi pt. traumele si cosmarurile pe care ti le-am …mutat?Totusi,ruf,unde ai fi fost tu azi,de nu te-as fi deraiat eu din `camino`…Vai,ai mila…Porfis!!!

  33. @d-le Utzu ca de obicei ati pus punctul pe i si v-ati indepartat de elucubratiile pseudo-ortodoxe ale lui “sa-l iertam pe pacatos”, etc, pentru ca nu despre asta este vorba.

    Pentru mine nu are sens discutia “a fost un experiment securist”?! Raspunsul este atit de evident: DA!! Si scopurile au fost multiple:
    1. Aruncarea nu numai in derizoriu dar chiar in iligimitate a blogosferei ortodoxe.
    2. Ce mi se pare cu adevarat periculos este faptul ca s-au cartografiat multi bloggeri foarte probabil au fost si identificati, si raspunsurile lor sint undeva in baza de date a…cui??! a Securitatii? Foarte probabil. Dar e ceva mai mult decit doar mina acestui foarte eluziv actor institutional pe care noi il numim Securitatea. Securitatea nu mai este cea de pe timpul lui Ceausescu. Oamenii s-au schimbat (cel putin cei care au murit)dar s-au schimbat si aliantele, reteaua de interese si mai ales, dar mai ales stapinii. Nu vreau sa mai continui: pentru cei cu un elementar bun simt, consecintele sint evidente, apropo de “dosarele virtuale” si implicatiile acestora…

    SI o mica problema: adica vajnica securitate care este capabila sa urmareasca zi si noapte oameni complet nevinovati, pas cu pas, telefon cu telefon, e-mai cu e-mail, nu l-a “prins” pe individul asta zgomotos si atit de prezent virtual? Este evident ca nu a fost deranjat cu scop. Si atunci intrebare: De ce ACUM? De ce a fost arestat tocmai acum?

  34. Pingback: Parintele Ioan Buliga despre INSELARE, CIPURI, ALARMISME, RAZBOIUL INFORMATIILOR. “Astazi curatenia si smerenia sunt foarte rare, insa invatatori sunt tot mai multi si atunci ratacirea creste…” -
  35. saccsic ăsta m-a făcut și pe mine în toate felurile
    dar să ne rugăm pt el – fratele Vasile cât o fi de păcătos, nu știu dacă sunt mai sfânt

  36. Intru, din obisnuinta pe multe bloguri ortodoxe…am vazut IERI postarea injurioasa [la adresa] unuia din administratorii prezentului site;

    In primul rand, CRED ca trebuie sa aiba acceptul afisarii (indiferent de sensul promovarii, in sens negativ sau in sens pozitiv, asa…ca intre bloggeri) a fotografiei, din partea persoanei vizate (ca, doar nu se trezeste pe facebook unde se intrec care pe care, sa-si afiseze pozele…);

    In al doilea rand, nu trebuie sa afisezi DOAR o parte din mesaj la modul VICLEAN, scotandu-l din intregul context, dand o turnura negativa, adesea nereala…

    Ceea ce s-a vehiculat pe saccsiv, este ceea ce se intampla cand dai o interpretare personala NUMAI in sens negativ, relativizand mesajul celuilalt, umplandu-l 100% de ‘adevar’ numai pe al tau!

    Urat!

    Daca chiar are BOALA pe RIC (cum se vede…), cand le mai copiaza engross subiecte de pe-aici, sa specifice en detail si SURSA!

    Iar, ca o paranteza, mi-aduce aminte de subiectul Apocalipsei cand ma contraziceam cu cineva in privinta celor mantuiti, specificati acolo (cca.140.000 si ceva); persoana din fata mea, tunand si fulgerand ca numai atatia se vor mantuii; eu i-am replicat ca uita sa citeasca mai departe, unde spune despre ‘si-am vazut multime imbracata in alb, din toate neamurile si semintiile – citez aproximativ!).

    P.S. Indiferent ce se scrie/citeste pe blogurile ortodoxe, daca esti TARE in credinta, faci ceea ce-ti dicteaza constiinta, nu stiinta, eventual – duhovnicul.

    P.P.S. Este absurd sa dai cu piatra in altii, din moment ce tu esti edificat! E ca si cum ai reprosa ca pe undeva, daca ei (altii, ceilalti) scriu/posteaza si altceva decat stii/crezi/voiesti tu sa faci (in privinta cip-urilor), arati ca de fapt esti slab si influentabil ORI…. doar MANDRU!

  37. @ Magda:

    Nu exista “ca intre bloggeri”. Unii nu sunt nici macar oameni. Sunt decazuti mult sub nivelul uman. Nu au frica de Dumnezeu, nu au scrupule, traiesc si se hranesc din otrava rautatii, a vicleniei, a inselaciunii. Am auzit ca s-au spus, ca si altii, altadata, tone de minciuni si abjectii, cu acelasi tupeu de infractor recidivist NEPOCAIT cu care ne ataca si altadata si cu care am inteles ca a muscat TOATE mainile care au fost suficient de naive ca sa-i intinda o mana de ajutor vreodata in viata. Pacat este daca inca nu ne-am lamurit pana acum cu cine avem de-a face si daca mai are cineva vreun motiv sa viziteze astfel de troace securistice (cu aproximativ acelasi rol pe care il aveau candva, pe hartie, revista “Saptamana” in comunismul ceausist sau “Romania Mare” dupa 89) ale racolatilor din puscarii, a caror agenda este sa faca in continuu scandal, dezbinare si provocari, sa compromita cat pot de tare Ortodoxia traditionala si toate temele importante de “rezistenta”, prin ducerea premeditata in extrem, prin calomnii si sa execute tot ce “misca in front” nu li se subordoneaza si tot ce ar putea cu adevarat sa deranjeze si sa constituie un potential pericol pentru “sistemul” pe care, de fapt, il slujeste. Nu, nu e vorba doar de mandrie, e vorba de actiune de tip mafiot, “la rece”, premeditata, tocmai de aceea acum se repeta doar scene care s-au mai jucat candva.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/08/18/parintele-mihail-stanciu-cuvant-de-lamurire-in-chestiunea-actelor-biometrice-si-de-avertizare-cu-privire-la-bravada-luptatorilor-anti-sistem/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/09/09/demontarea-unei-manipulari-si-o-invitatie-la-reflectie-pe-marginea-lucrarii-sistemului-antihristic-sine-ira-et-studio-daca-e-posibil/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/09/13/reeducarea-azi-duhul-bolsevismului-la-lucru-printre-crestini-si-inselarea-ideologizarii-sistemice/

    Dar Dumnezeu este sus si e mare. Vai celor care cred ca si pe El il pot batjocori. Pe El Il lasam in primul rand sa ne indreptateasca si sa faca dreptate. O Judecata chiar va exista, oameni buni! Vai tuturor adevaratilor intrusi, inselatorilor, calomniatorilor, vanzatorilor si ucigasilor de frati! Cum spunea Mantuitorul, mai bine le-ar fi fost lor sa nu se fi nascut…

  38. Aici e vorba de mai multe, de defaimare, nedreptatire, barfire si judecarea/osandire a aproapelui, de punerea la stalpul infamiei pentru ca toti sa arunce cu piatra (precum in exemplul femeii desfranate cand toti se grabeau sa arunce cu piatra iar Mantuitorul le spunea ca doar cel care n-are pacate sa arunce primul), si acestea pentru o opinie diferita pe un subiect controversat. Acestea sunt pacate clar mentionate in Noul Testament si in toate invataturile Bisericii (spre deosebire de pre-pecete despre care nu se mentioneaza). Sunt atatea pilde ale Mantuitorului care ne-au fost date si de care nu se tine cont absolut deloc de catre acesti “ortodocsi”. Pilda paiului si a barnei din ochiul celuilalt (vorbim totusi de un recidivist cineva care a escrocat multa lume, iar asta spune multe despre caracterul unui om, unul care are aceasta tendinta, de a insela. E de-a dreptul hilar sa isi ia rolul de osanditor sub pretextul apararii ortodoxiei, altora le-ar fi fost rusine sa ridice capul pt tot restul vietii pt acele fapte). Mai e pilda celui care datora zece mii de talanti si care a fost iertat de stapanul sau dar care nu a fost capabil sa ierte pe cel care ii datora o suma mult mai mica (Mantuitorul ne iarta pacatele noastre multe iar noi nu doar ca suntem capabili sa iertam pe aproapele pentru presupuse greseli, sau daca nu-l putem ierta, macar sa il lasam la judecata Domnului, dar il si rastignim public, defaimandu-l).

    Mai e vorba de judecare, caci ni s-a spus ca vom fi judecati cu masura cu care judecam pe altii. Respectivul scoate ochii altora pentru ceea ce crede el ca e corect (sa zicem ca asta ar fi motivul, desi faptele par sa demonstreze doar o intentie de denigrare) aducand ca argumente afirmatii ale unor parinti, dar ignora complet celelalte invataturi date noua (inclusiv de aceeasi parinti) in ceea ce priveste comportamentul si atitudinea crestina pe care trebuie sa le avem.

    Orice om ar trebui sa-si dea seama ca atunci cand exista o diferenta de opinii, este suficienta combaterea ideilor altuia cu argumente (daca exista buna credinta), fara atacuri si “dezvaluiri” de tip securistic. Acestea din urma nu fac decat sa arate ca este vorba ori de multa rautate, ori de atacuri si manipulari viclene, posibil premeditate, in scopul denigrarii celuilalt. Foarte josnic acest atac, oricine care are putin bun simt ar trebui sa se sesizeze, macar acum, ce fel de om este acesta.Si apropo de viclenie, pt ca am mai citit de-a lungul timpului si altele care s-au scris pe aceasta tema, si in trecut ii erau cunoscute date despre care zice-se s-au aflat acum spre a fi dezvaluite, dar atunci inca mai exista o minima doza de bun simt pt a le cenzura in comentariile unora, si a si facut la acea vreme aceste precizari, iar acum brusc a aflat chipurile ceva ce nu stia… ce prefacatorie gretoasa.

    “23. Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea.
    24. De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele si la indeplineste asemana-se-va barbatului intelept care a cladit casa lui pe stanca.
    25. A cazut ploaia, au venit raurile mari, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea n-a cazut, fiindca era intemeiata pe stanca.
    26. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele si nu le indeplineste, asemana-se-va barbatului nechibzuit care si-a cladit casa pe nisip.
    27. Si a cazut ploaia si au venit raurile mari si au suflat vanturile si au izbit casa aceea, si a cazut. Si caderea ei a fost mare.”

    (Matei 7)

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare