STALINISTA TIRANIE A “BINELUI” sau BARNEVERNET: VANATOAREA DE COPII. Abuzurile Politiei Copilului din NORVEGIA au afectat si familiile IMIGRANTILOR POLONEZI

sursa foto: aftenposten.no (http://www.aftenposten.no/meninger/kronikker/Godhetens-tyranni-6764286.html)

• OneEurope/ Anna Wladyka: Zone gri ale democrației: atunci când legea și ordinea forțează limitele

Cazurile recurente ale părinților imigranți ce pierd custodia copiilor lor ridică probleme legate de drepturile civile și de democrație.

Fiecare stat membru al Uniunii Europene are în spatele său un drum lung marcat de lupta pentru pace, libertate și democrație. Cei mai mulți dintre noi nici măcar nu ar putea presupune că în Europa unită drepturile fundamentale ale omului pot fi în pericol. Surprinzător, politica de protecție a copilului în țări precum Norvegia și Germania pare a fi destul de neliniștitoare.

În fiecare zi suntem șocați de vești scandaloase legate de încălcarea drepturilor omului, abuzuri asupra copiilor sau măsuri nedemocratice aplicate în țări din întreaga lume. Deși am putea avea unele rezerve în ceea ce privește funcționarea guvernelor naționale în Europa, ar fi aproape de neconceput pentru noi să descoperim că supra-reglementarea și controlul excesiv al statului pot avea, de fapt, un efect invers asupra securității noastre, mai ales atunci când vine vorba de cei mai dragi nouă, copiii noștri.

Deși primele semnale că ceva este greșit au apărut cu ceva timp în urmă, subiectul nu s-a bucurat de o acoperire mediatică largă. Cu toate acestea, cazurile recurente de părinți imigranți care au pierdut custodia asupra propriilor copii în Norvegia (prin decizia Barnevernet, oficiu de protecție a copilului) și în Germania (Jugendamt) au ridicat problema dacă binele copilului este întotdeauna prioritar atunci când se ajunge la o confruntare între părinte și stat. Dacă ar fi așa, atunci de unde apare controversa?

Tirania binelui (titlu preluat din articolul Ninei Witoszek – n.n.)

Problema că Barnevernet abuzează de competențele sale a influențat foarte mult dezbaterea publică din Polonia, existând numeroase cazuri de părinți polonezi (polonezii reprezintă cea mai mare comunitate de imigranți în Norvegia) ce au depus plângeri privind modul nedrept în care a acționat agenția norvegiană de protecție a copilului. Iar aceste reacții sunt îndreptățite, dacă ne uităm că politica Barnevernet pare să fie orientată împotriva familiilor de imigranți (turcești și poloneze de cele mai multe ori), care se pot ghida după convingeri și modele diferite cu privire la creșterea unui copil, ce sunt „interpretate greșit” în Norvegia.

După ce a studiat cazul unei familii poloneze din Stavanger, profesoara Nina Witoszek, care trăiește în Oslo de mai mulți ani, a declanșat un război mediatic o dată cu publicarea unui articol în Aftenposten, în care a criticat extrem de aspru Barnevernet. În opinia sa, părinții imigranți ar trebui să țină cont de patru principii de bază dacă doresc să evite o confruntare cu această instituție „stalinistă”:

1. Copiii tăi nu îți aparțin. Ei aparțin statului;

2. Nu trebuie să-ți plesnești copiii;

3. Fă tot ce poți pentru a-ți determina copiii să zâmbească în public;

4. Să nu crezi că valorezi ceva.

Această opinie tranșantă a produs o reacție rapidă din partea Sarei Azmeh Rasmussen, activistă norvegiană în domeniul minorităților etnice, care a dat asigurări că statul norvegian nu are în nici un fel intenția de „răpi” copii. Ea susține că majoritatea familiilor de imigranți constituie o clasă de mijloc inferioară, un mediu în care copiii sunt obligați să crească lipsiți de șanse egale de dezvoltare. În opinia ei, vulgarizarea dezbaterii publice a condus la mitologizarea Barnevernet, care ar fi devenit ținta calomniilor din partea unor părinți needucați (ca să nu spunem analfabeți) și agresivi. Barnevernet este singura salvare pentru copii.

Însă familiile poloneze care au simțit respirația Barnevernet în ceafa lor nu au rămas mute. Un bun exemplu în acest sens este filmul documentar polonez Barnevernet: vânătoarea de copii [un material VIDEO aici – n.n.] care descrie poveștile familiilor poloneze care au fost separate de copiii lor. Multe dintre aceste familii par atât de serioase și demne de încredere, încât nu poți să nu te întrebi: de ce ei?

Unii susțin că problema vine de la diferențele culturale dintre Norvegia și alte țări. În timp ce în restul lumii pedepsele corporale ușoare sunt percepute ca normale sau cel mult o chestiune de familie atâta timp cât aceasta nu se transformă într-un abuz, în Norvegia pedeapsa corporală este direct asociată cu abuzul fizic sau sexual asupra copiilor. O altă problemă, care face ca acțiunile aparent binevoitoare ale Barnevernet să fie mai puțin transparente, este partea procedurală. Copiii sunt adesea luați de la familiile lor în cursul unei intervenții imediate ce poate fi declanșată chiar și numai de un simplu denunț de la un vecin „preocupat”. Interviurile sunt deseori efectuate în condiții dubioase (de exemplu, anchetarea cazul unui copil suferind de autism). Deoarece sunt prezumați vinovați, părinții nu au dreptul să fie audiați. Concluziile sunt trase pe baza unei conversații cu un copil (întotdeauna în limba norvegiană).

Aceleași probleme au fost raportate de familii de imigranți din Tamil, care au susținut că o afecțiune prea mare arătată copilului poate fi interpretată ca abuz sexual și mâncăruri tradiționale indiene pot fi considerate nesănătoase de către protecția copilului, dând astfel Barnevernet dreptul de a interveni.

Afaceri demonice?

Corespondentul german al Barnevernet, Jugendamt, se poate lăuda cu un bilanț similar: căsătorii mixte, așa-zisa „germanizare” a copiilor, urmărirea familiilor care încearcă să scape și plasarea prin forță a copiilor în familii adoptive. Argumentele de ambele părți și acuzațiile de discriminare sunt greu de discernut, mai ales atunci când sentimente patriotice și probleme personale sunt în joc. Cu toate acestea, există o serie de semnale îngrijorătoare și deseori vedem surprinzător de multe similitudini între Barnevernet și Jugendamt.

Una dintre ele este faptul că ambele instituții sunt extrem de puternice, ceea ce îi ajută să-și păstreze independența, chiar și mai presus de lege. Deciziile lor sunt irevocabile, ceea ce privează părinții de dreptul la un proces echitabil.

Mai mult decât atât, în ambele cazuri au apărut temeri cu privire la faptul că ambele instituții fac abuz de putere, luând copiii de la familiile lor și obligându-i să trăiască cu străini sau, mai rău, plasându-i în case de copii sau centre de îngrijire psihiatrică. De ce atâta cruzime? Deși nu este clar, „o explicație în spatele acestor acțiuni poate fi banul”, se arată într-un articol de pe CBN. Dar o explicație și mai probabilă este că aceste instituții sunt relicve ale trecutului care funcționează pe principii depășite, care, dacă nu vor fi revizuite, vor da reprezentanților acestor instituții puterea de a continua.

În astfel de cazuri adevărul se află de multe ori la mijloc. Dar chiar dacă practicile ambigue ale agențiilor de protecție a copilului generează preocupări și îndoieli asupra adevăratelor lor intenții, părinții sunt de multe ori neputincioși în confruntarea cu ele. Nu mai este vorba aici neapărat de lupta cu Barnevernet sau cu Jugendamt, ci este mai ales o chestiune de cât timp – cât vor rămâne acestea nepedepsite, interferând cu cele mai intime sfere ale vieții cetățenilor.

traducere pentru Cuvantul Ortodox de s.m.