Uniunea Europeana si noile RAZBOAIE RELGIOASE: Nordul protestant vs Sudul catolic, Occident vs Est, Germania vs Europa

10-09-2012 7 minute Sublinieri

Singurul mesaj oficial politic “european” dat în această perioadă a venit din partea preşedintelui care a anunţat că noi vrem “zona euro”, că vrem moneda. Un anunţ cel puţin ciudat într-un context în care toată lumea vorbeşte despre cît mai rezistă moneda. Traian Băsescu va merge la Consiliul European de la sfîrşitul lunii. El prezintă poziţia României pe care n-o discută cu nimeni.

Alte anunţuri, indirecte în cazul acesta, le face în fiecare zi Guvernul Ponta cu un joc dublu: pe de o parte anunţă diverse măsuri sociale, dar investiţiile sînt jos, politica de privatizări continuă, o lege a sănătăţii dur orientată la dreapta e pe birou şi tot ce părea mai interesant în program e pe masa FMI-ului care se gîndeşte şi de obicei respinge. Guvernul Ponta nu a putut emite decît nişte mormăieli de numulţumire prin Florin Georgescu la ideea adeerării ferme la euro. Aşa că să ne concentrăm la ce se joacă acum în Europa.

Marea aşteptare a momentului: ce va hotărî miercuri Curtea Constituţională  Germaniei în disputa asupra compatibilităţii programelor europene de salvare cu legea fundamentală a ţării cu pricina (vezi aici). Germania e pusă din ce în ce mai clar în opoziţie cu Uniunea. Soros chiar începe să fabuleze despre ieşirea din Zona Euro. Krugman nici nu prea vrea să se gîndească la o cădere a monedei deşi spune că a fost construită prost.

Care ar fi consecinţele dispariţiei monedei unice?

Închipuiţi-vă datorii făcute într-o monedă care nu mai există… Cred că zona ar intra într-o recesiune severă timp de vreun an înainte ca ţara să găsească mijlocul de a continua comerţul şi, precum Spania şi Italia, să regăsească ceva competitivitate. Din punct de vedere politic, ar fi grav: eşecul celui mai mare proiect din istorie şi discreditarea liderilor implicaţi în menţinerea vechiului sistem ar suna ceasul insurecţiilor populiste şi naţionaliste. (sursa)

O fi fost construită prost, dar mişcarea cu moneda unică e “ireversibilă”, spune Draghi.

Ce e şi mai interesant e că ajungem din nou la dezbaterea despre separaţia dintre politic şi financiar. Felul în care Mario Draghi, şeful BCE, tratează problema irită extrem media mainstream din Germania (atît cît am acces prin traduceri, iar aici presseurop e extrem de util – de aici şi citările abundente).

În formă tabloidală, problema e simplă: Nordul se bate cu Sudul care cere ajutor. Nordul consideră că face concesii nesfîrşite. Mai e apoi cazul Greciei care a devenit punct de reper deşi mulţi analişti o consideră o excepţie, nu o regulă. Ce pare să devină regulă e specula cu dobînzi mari şi în cazul ţărilor care iau măsuri de austeritate. Aici e esenţa intervenţiei lui Draghi. Tot esenţială e şi interpretarea mereu uitată de mulţi comentatori germani despre avantajele de a fi în UE. În Die Welt, îngrijorarea merge univoc către redistribuirea nedreaptă, germanii fiind economicoşii, ceilalţi fiind fiii risipitori:

Pericolele acestei politici sunt gigantice. Iar în acest moment nu inflaţia este marea problemă, ci mai degrabă o redistribuire a bunăstării total netransparentă, nelegitimată politic din Nord către Sud. Şi o redistribuţie de la oamenii care economisesc la cei care profită de pe urma acestei politici monetare iresponsabile. Ceea ce este și nedemocratic şi antisocial.

De partea cealaltă, El Pais spune că Draghi face ce nu fac politicienii. Ia decizii.

Pe de o parte, autoritatea monetară a reamintit de nenumărate ori că nu ea este cea care trebuie să rezolve criza datoriilor publice şi să restabilească echilibrul dorit între rigoare bugetară şi soliditate financiară. Pe de altă parte, BCE a sfârşit prin a face un pas înainte ingenios impunând zonei euro o ordine de zi faţă de care liderii săi erau reticenţi.

Draghi a dat un exemplu încă din vara aceasta, devenind un adevărat iniţiator al unei noi reguli de joc, “game changer”-ul de care avea nevoie moneda euro. Pe 6 septembrie, BCE a lansat un pariu riscant, dar mai coerent decât cele pe care continuă mulţi să le facă.

Cît despre problemele de democraţie în redistribuire, se pare că ele nu apar niciodată cînd se ajută mediul bancar. Naţionalismul e mult mai puternic animator şi entertainer decît problema mai complexă a redistribuirii. Cu alte cuvinte, a ajuns mult mai intensă matricea naţionalistă decît politica justiţiei sociale. “Naţionalism constituţional”, asta e denumirea la modă, o formă de punere în discuţie a democraţiei în hotărîrile europene de la centru. (Mereu în contracurent, România ar suferi de un soi de “europenism constituţional” prin care orice decizie nedemocratică de la centru e oricum mai bună decît ce vrea gloata.). O sinteză foarte bună o găsiţi în materialul citat mai jos:

In Germany the Constitutional Court (Bundesverfassungsgericht) at Karlsruhe is the gatekeeper of the ‘more-Europe’ argument (often described as ‘constitutional nationalism’ outside Germany). The court has to weight up the legality of European integration steps that affect German sovereignty at large. The authority of the Court in the German political system since 1949 stems from history, with the intention that law should always take precedence over the “undemocratic evolution of policy”. For many this is precisely what is happening in the euro crisis.(sursa)

“Mai multă Europă” a ajuns o glumă proastă cînd sînt tolerate anomalii grave (paradisuri fiscale) cu zîmbetul pe buze (aici). În acelaşi editorial e ridiculizată suma extrem de mică pusă deoparte pentru “creşterea” lui Hollande.

Unde e România în toată această dezbatere? E mai ales în miciună şi într-o propagandă incredibilă împotriva unor interese minimale pentru sine şi cetăţenii săi. Vorbele despre aderarea la euro cred că sînt destinate mai mult să provoace zîmbete prin Europa. De asemenea, singura noastră grijă pare să fie “aliatul puternic”. Ne aliem cu Merkel şi grijile dispar. Niciodată n-am fost parte din dezbaterea europeană reală. Unde ne calificăm la dezbateri este la capitolul “grad de democraţie”. Popularii europeni au reuşit să pună problema în termeni foarte duri: ori sînteţi cu noi, ori nu sînteţi democraţi. E o demonstraţie de forţă majoră. Să vedem dacă acest curent popular va căpăta şi mai mult vînt în pînze de la Curtea Constituţională a Germaniei.

Nu sînt obsedat de “unde e România în dezbatere?”. Dar întrebarea nu e complet proastă. Pentru că în lupta Nord-Sud este mereu uitat Estul, mai ales estul sărac, Bulgaria şi România. Estul nu a sucombat economic încă, mănîncă austeritate pe pîine, nu-şi permite nici măcar discurs protecţionist precum Ungaria. Politica în est nici nu mai ştie ce e ăla pluralism: centrismul extremist nicăieri nu e mai bine reprezentat, priviţi cu atenţie blocul PSD-PNL-PDL – neoliberalism cu diverse feţe.

Dar Estul are în continuare probleme cu “purtarea”. Cînd ai nota scăzută la purtare, aproape nici nu mai contează ce note ai în rest, e o etichetă mult mai greu de şters decît vreun BBplus dat de vreo agenţie de rating.

Şi o recomandare

Un articol de citit al lui Ciprian Domnişoru, cu un pasaj esenţial despre acea categoria de “săracie în muncă”. Procentele României sînt semnale de alarmă extrem de serioase:

Nivelul de sărăcie în muncă (in work poverty) a atins cota de 19% în 2011 în România, în creştere de la 17.3% în 2010, conform Eurostat. Nivelul acestui indicator este alarmant: Bulgaria vecină înregistrează o rată de 7.7% iar Ungaria 5.3%.Nivelul indicatorului este de 15.3% pentru persoanele care muncesc cu normă întreagă dar de 58% pentru persoanele care lucrează part-time. Acest nivel este de asemenea un semnal de alarmă: media acestui indicator pentru persoanele cu muncă part time este de 12.4% în UE-27. Nivelul riscului de sărăcie pentru persoanele care muncesc part-time este aproape dublu în România față de a doua țară din listă, Portugalia, care înregistra un nivel de 32.7% în 2010. (sursa)

Opoziţia între ţările “virtuoase” din Nordul Europei şi ţările “risipitoare” din Sud a luat turnura unei fracturi între protestanţii austeri şi riguroşi şi catolicii promţi în căutarea iertării păcatelor economice, notează un editorialist italian, fin cunoscător al Vaticanului.

Poate că nu ştiu toţi, dar în statele nord-europene mulţi cred că problema datoriilor europene este rezultatul unui păcat catolic. În limba germană, termenul “Schuld” nu înseamnă doar “datorie”, ci şi “vină”. Este vorba de asocieri semantice care evidenţiază diferenţe culturale profunde.

Şi ajută la mai buna înţelegere a accentuatei lipse de încredere, care merge până la prejudecată, a unor naţiuni nord-europene faţă de state percepute ca membre ale unui inconştient “Club Mediteraneean”. Diferenţa între, pe de o parte, valoarea obligaţiunilor de stat italiene şi spaniole, şi cele germane, pe de alta, capătă astfel un ecou cu valenţe etice: tendinţe de discriminare care depăşesc cu mult problema datoriilor statelor suverane.

Se ajunge în mod automat, ba chiar cu temerea de a o spune, la un amestec de valori între cultură şi religie, la imprimarea în fondul Uniunii Europene a unor elemente care au înveninat în trecut relaţiile.

De fapt, este vorba de încălcarea unui tabu care trezeşte fantasmele Reformei şi Contrareformei şi războaielor purtate în legătură cu perceperea lui Dumnezeu în Europa. Un aspect al polemicilor care în ultimele luni a fost abordat doar în grabă. Şi totuşi, acest aspect reapare cu intermitenţă, în timp ce euro începe să nu mai reprezinte bogăţie şi stabilitate, ci şomaj, sărăcie şi declin. Retorica antiitaliană şi antimediteraneeană, spre deosebire de cea antigermană, este alimentată în mod inconştient cu stereotipuri nu doar culturale, ci şi religioase.

O stare de incertitudine

Adevăruri” străvechi, îngropate în memoria Vechiului Continent, care nu ar trebui scoase, pentru a nu se risca distrugerea laboriosului compromis între naţiuni care a garantat decenii întregi pacea socială şi politică. Starea de incertitudine conduce spre izolaţionism, din convingerea iluzorie că singuri ne putem salva mai bine.

Este un izolaţionism alimentat de unele cercuri din zonele luterane ale Germaniei şi de state majoritar protestante precum Olanda, Finlanda şi altele. Se merge până la a spune că, dacă Martin Luther, teologul german din secolul XVI, ar fi fost prezent la Maastricht în 1992, când au fost puse bazele uniunii monetare europene, el ar fi împiedicat aderarea statelor mediteraneene. “Ascultaţi: nicio ţară catolică care nu a trecut prin Reforma protestantă” nu trebuie să adere la zona euro, îşi imaginează unii că ar fi spus Martin Luther. Teza este susţinută de Stephan Richter, directorul The Globalist, site-ul care analizează tendinţele actuale în era globalizării.

Richter este un comentator catolic, dar în primul rând german. El afirmă că “excesul de catolicism afectează sănătatea fiscală a naţiunilor, chiar şi acum, în secolul XXI”. Aceasta ar fi “teza lui Luther”, pe care statele nord-europene o regretă că nu a fost aplicată; şi a cărei încălcare ar fi la originea multor probleme. Dacă, în schimb, cuvintele sale imaginare ar fi fost respectate, “zona euro ar fi fost mai compactă, iar economia europeană ar avea mai puţine dificultăţi”.

În concluzie, pentru a analiza capacitatea unei ţări de a adera la zona euro nu ar fi trebuit să fie aplicate criterii economice, ci examinarea fundamentelor religioase: totul ar fi fost mai uşor. Argumentul este destul de simplu: aşa-numitul grup “PIGS” (sau “PIIGS”) – acronim care în engleză înseamnă “porci” şi se referă la iniţialele Portugaliei, Irlandei, Greciei şi Spaniei, cu încă un “I” include şi Italia – toate aceste state sunt majoritar catolice, cu excepţia Greciei ortodoxe.

Noutatea este că, în ultimă instanţă, etichetele nu mai au o semnificaţie conjuncturală, legată de criza capitalismului financiar exportată de Statele Unite, ci sunt un fel de sentinţă de condamnare definitivă a unei culturi şi unui mod de guvernare; iar, mai nou, a unei confesiuni religioase.

Un mod de a trăi

La baza “vinei” naţiunilor îndatorate ar fi incapacitatea catolicismului de a se emancipa: un mod de a trăi, chiar înainte de o credinţă, care a trecut de la practica indulgenţelor emise pentru iertarea păcatelor la o toleranţă excesivă în materie de “păcate fiscale”. Polemica îi face pe unii economişti, în special pe cei spanioli, să meargă la originea capitalismului, eliminând premisele protestante şi înlocuindu-le cu dinamismul spaniol-catolic caracteristic perioadei Reformei şi Contrareformei.

Dar criticile retrospective privind origini ale aristocraţiei capitaliste confirmă doar ambiguitatea unui proces care riscă să pregătească o ruptură, nu o reconciliere europeană. Pentru germanii de rând, fondul european de asistenţă financiară ar fi doar o cedare în faţa “culturii păcatului” şi datoriilor unei Europe catolice considerată incorigibilă.

Fără a ţine cont de acest context, devine greu de înţeles evidenta lipsă de comunicare între liderii politici europeni; şi tentativa unor cercuri politice şi economice de a o face să eşueze. În concluzie, se pare că pe fondul crizei de pe pieţele financiare se încearcă evocarea unui conflict între catolici şi luterani, “motivul de război” (“casus belli”) fiind polemicile pe tema modalităţilor acordării asistenţei financiare.

Conflictul latent este explicat prin torsionarea spre nord şi spre est a axei europene, ca urmare a procesului de extindere, cu consecinţa creşterii costurilor pentru naţiunile protestante. Nu este o coincidenţă că astăzi se spune că Finlanda este în centrul Uniunii Europene, iar Italia ar fi la periferie. Este una dintre numeroasele consecinţe ale încheierii Războiului Rece.

Este o trecere de la o comunitate europeană a cărei unitate s-a dezvoltat pe o axă central-meridională – Germania – Franţa – Italia – la una aflată sub hegemonia unei naţiuni germane care în privinţa Europei pare să faciliteze o victorie a tradiţiilor estice şi protestante asupra entuziasmului catolicilor germani. Cancelarul Angela Merkel provine din fosta Germanie de Est şi este fiica unui pastor protestant. Noul preşedinte german, Joachim Gauck, a fost pastor luteran.

Dar perspectiva georeligioasă luterană asupra crizei datoriilor obligă la unele acţiuni politico-geografice energice. Există temeri puternice că vor fi activate o serie de stereotipuri: deocamdată acestea trec pe plan second din cauza crizei economice. Dacă datoriile suverane reprezintă o vină care trebuie ispăşită, şi pentru care iertarea nu mai este garantată, excomunicările şi presupusele prevalenţe geoeconomice şi georeligioase ameninţă să trezească demoni care vor trage Europa înapoi nu doar câţiva ani, ci câteva decenii, cele mai întunecate.

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Germania, Papa (Papism), Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “Uniunea Europeana si noile RAZBOAIE RELGIOASE: Nordul protestant vs Sudul catolic, Occident vs Est, Germania vs Europa

  1. Ori cum din 89 pana azi eu nu am vazut si auzit ca Romania sa fie bagata in carti pentru binele tari noastre si doar cand vine sa ne subjuge economic sa ne ia si painea de pe masa in schimb intradevar nici macar sa avem un punct de vedere nu ne permit.Atunci ii intreb pe Romanii care nu sau trezit la ce ne mai foloseste UE?Din punctul meu de vedere la nimic doar sa contribum ca fraieri si sa le dam resursele si suveranitatea lor in schimbul saraciei. Eu nu am fost de acord ca cetatean cu aceasta integrare scarboasa de cand am vazut ca UE si CE forta Romania sa isi dea resursele in schimbul integrari si ce ma inspaimantat a fost daca tot se dau drept democrati Europeni astia de ce nu a lasat sa se faca un referendum sa intrebe populatia daca este de acord cu integrarea si care sunt castigurile si pierderile dar nu sa preferat sa ne subjuge.De prin 2005 aveam nemultumiri legate de aceasta haita de lupi numita UE.Cat de demonic suna cocina lor….

  2. Ce bine era daca … era bine .
    Bine era daca dupa ’89 se solicitau si intocmeau de catre inteleptii tarii (incluzand si fara a epuiza : Academia Romana , reprezentantii stiintei si ai culturii grupati sau nu in diverse institutii , sinodul BOR , etc) studii care sa fundamenteze , prin recomandarile lor , directiile strategice de ORIENTARE si dezvoltare interna si externa …
    Da … nu s-a putut si/ori vrut .
    Acum se poate sa fie prea tarziu , chiar daca s-ar “trezi” dregatorii tarii … directia este trasata – bulibasaeala curenta an de an si o dezvoltare in ceata la intern , orientare totala economica , militara si culturala apuseana si americana la vest .
    De ce se poate sa fie prea tarziu ? Din simplul motiv ca s-au facut deja , in doua decenii , pasi prea mari in directii gresite . Greu sa mai schimbi ceva semnificativ …
    Inselare , inselare , inselare .
    Pacat de noi si de copii nostri . Pacat iarasi ca-i facem de rusine pe inaintasi .
    Doamne miluieste !

  3. Pingback: Barroso: UE TREBUIE SA DEVINA O FEDERATIE. Nu e de ajuns cedarea de suveranitate economica, UE vrea sa IA DECIZII POLITICE IN LOCUL STATELOR NATIONALE. Madam Reding ii tine isonul si vrea sa dicteze total in JUSTITIE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: Predictie: periferia EURO, cuprinsa de HAOS SOCIAL/ Proteste impotriva AUSTERITATII in Spania, Grecia, Portugalia/ Der Spiegel: deficitul real al Greciei ar fi DUBLU decat cel estimat - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: INALTA POARTA U.E. si PASALACUL ROMANIA. Mecanismele ocupatiei pasnice, prin cozi de topor. MIZELE FEDERALIZARII “GERMANE” si ASASINAREA DEMOCRATIEI. Momentul crucial despre care nu se vorbeste! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: MERKIAVEL: abilitatea machiavelica de a construi EUROPA GERMANA prin NEOLIBERALISM extrem si DEFORMAREA democratiei - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: PAN-EUROPA GERMANA: faza finala a distrugerii democratiei si statului-natiune/ DIRIJISMUL MORAL al Bruxelles-ului - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: ANALIZA STRATFOR. George Friedman despre urmatoarea statie a crizei: COSMARUL SOMAJULUI MASIV, perspectiva DESTRAMARII UNIUNII EUROPENE si resurgenta MISCARILOR POLITICE ANTISISTEM - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: FASCISMUL neoliberal al Angelei Merkel: AUSTERITATEA FACE VICTIME, DAR MERITA - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare