INVATATURA ORTODOXA DESPRE VRAJITORI, VINDECATORI SI PREZICATORI. “Chiar daca vrajitorii ar putea sa dea sanatate, tot trebuie să-i indepartam!”

4-05-2012 Sublinieri

CUVÎNTUL SFÎNTULUI NICODIM AGHIORITUL – DESPRE VRĂJITORIE

De ce au căzut creştinii în vrăjitorii

Şi, într-adevăr, întreaga pricină pentru care creştinii au căzut astăzi în toate relele lucrări ale diavolului şi mai ales în diferitele vrăjitorii se datorează faptului că nu cercetează cu grijă acele prime făgăduinţe şi învoieli pe care le-au dat lui Hristos cînd au fost botezaţi şi că le-au uitat şi cu desăvîrşire le-au şters din amintirea şi inima lor. Pentru ei au urmat acele înfricoşătoare cuvinte pe care le-a spus Domnul: anume că, ori de cîte ori necuratul demon iese din om, merge în locuri secetoase, căutînd odihnă şi nu găseşte; apoi se întoarce iarăşi la omul din care a ieşit şi, deoarece găseşte inima lui neocupată, curăţită şi pregătită, ia împreună cu el încă alţi şapte demoni mai vicleni şi intră acolo înăuntru şi locuieşte şi devin cele de după aceea ale omului aceluia mai rele decît cele dintîi:

„Şi, cînd duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutînd odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi ve­nind o găseşte golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decît el şi, intrînd sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decît cele dintîi” (Matei 12, 43-45) […].

Că cei care fac sau cer vrăjitorii se leapădă şi tăgăduiesc pe Hristos şi se însoţesc cu diavolul

[…] Toţi, toţi aceştia, pînă la unul, şi cei care lucrează, şi cei care suferă, şi cei care oferă vrăjitoriile şi talismanele, şi cei care le primesc, toţi devin locaşuri ale lucrării necuratului duh; cei care se leapădă de Hristos şi de credinţa lui Hristos se alătură lui satana şi slujirii lui şi trufiei sale. De unde, prin urmare, toţi sînt tăgăduitori ai făgăduinţelor pe care le-au dat la Sfîntul Botez, că se vor lepăda de satana şi de orice slujire a lui, că se vor alătura lui Hristos şi credinţei şi cuvintelor Lui. O, ce nenorocire vrednică de plîns! O, ce mare pierzare a creştinilor! […]

Că demonii, chiar dacă vindecă trupul cu îngăduinţa lui Dumnezeu, îl însănătoşesc ca să omoare sufletul. Pilde ale celor care s-au îmbolnăvit şi nu au chemat vrăjitori

Astfel încît fii convins şi crede, frate, că numai Dumnezeu este adevăratul doctor al sufletelor şi al trupurilor, iar vrăjitorii şi demonii nu vindecă cu adevărat, ci în închipuire.

Iar, dacă chiar presupunem că însănătoşesc trupul; cu îngăduinţa lui Dumnezeu, totuşi află că îl însănătoşesc cu scopul de a omorî sufletul. Cum? Despărţindu-te de credinţa lui Hristos şi tîrîndu-te spre faptul de a-i crede şi de a-i adora pe ei. De aceea, ce folos ai să primeşti, frate, chiar presupunînd că trupul îţi este însănătoşit, trăind astăzi şi murind mîine, dacă, în schimb, îţi este omorît sufletul nemuritor? Ce cîştig ai să dobîndeşti dacă aici vei gusta puţină sănătate, iar dincolo vei fi pedepsit veşnic? Ducă-se asemenea sănătate! Ducă-se o astfel de viaţă! Mai bună este moartea de mii de ori decît aşa o viaţă şi sănătate, precum spune Sfîntul Ioan Gură de Aur:

„… căci nu vindecă cu adevărat, de n-ar mai fi! Iar eu chiar de ar fi să spun, umflînd lucrurile, că, şi dacă tămăduiesc cu adevărat, este mai bine să mori decît să alergi la duşmanii lui Dumnezeu şi să fii tămăduit în acest chip. Căci ce folos să fii vindecat la trup, dacă sufletul este pierdut ? Ce cîştig are cineva să dobîndească mîngîieri aici, urmînd să fie aruncat în focul nepieritor dincolo?” (Ioan Gură de Aur, Cuvîntul V, Împotriva iudeilor).

Şi iarăşi spune:

„Chiar dacă un demon va vindeca, mai mult a vătămat decît a fost de folos; căci a fost de folos trupului, care, totuşi, puţin mai tîrziu mort, urmează să putrezească, însă a vătămat sufletul nemuritor” (Ioan Gură de Aur, Cuvînt către iudaizanţi).

Deoarece diavolul, fraţilor, este un pescar foarte viclean şi pierde o mică momeală ca să prindă un peşte mare, adică se mulţumeşte să vă dea puţină sănătate, numai să vă lipsească de Rai; să vă lungească puţin viaţa, ca să vă pedepsească veşnic. Nu vezi (îţi spune Sfîntul Ioan Gură de Aur) slăbănogul era de treizeci şi opt de ani în pat şi, privit cu ură, îşi răbda cu vitejie boala, aşteptînd ajutorul lui Dumnezeu fără să ceară să-l farmece sau să-i dea talismane?

Şi nu a alergat astfel la prezicători, nu a mers la descîntători; nu şi-a legat amulete, ci a aşteptat aju­torul de la Dumnezeu” (Sfîntul Ioan Gură de Aur).

Şi tu, creştine, fiindcă ai zăcut bolnav puţine zile, de aceea eşti atît de nerăbdător şi alergi la vrăjitori şi vrăjitoare? Nu vezi că Lazăr a zăcut înaintea porţii bogatului, tot timpul vieţii lui, atît de greu rănit, încît, din cauza unei atît de mari neputinţe, nu putea să alunge nici cîinii, care-i lingeau rănile, şi cu toate acestea a preferat să moară într-o asemenea suferinţă decît să ceară amulete şi farmece? „Dar nu a cerut descîntător, nu şi-a legat amulete… nu a chemat la el vrăjitori” (spune în acelaşi loc – Împotriva iudeilor, Cuvîntul V – Sfîntul Ioan Gură de Aur); şi tu, care, pentru puţină febră, alergi la urîtele băbuţe ameţite de băutură, ce iertare vei primi? Nu vezi pe acel viteaz Iov, care, după ce a pierdut şi copiii, şi bunurile, a fost rănit atît de tare, încît peste tot mişunau viermii din toate mădularele lui şi pîine nu putea să mănînce din cauza duhorii ? Şi, deşi putea să scape de toate aceste înfiorătoare lucruri prin hulă şi să moară, aşa cum îi spunea femeia lui: „spune orice cuvînt împotriva Domnului şi mori” (Iov 2, 9), totuşi a răbdat cu bărbăţie şi nici un cuvînt mărunt de hulă nu a scos din gura lui; iar tu de ce ai o atît de mare nerăbdare şi pentru o foarte mică rană dispreţuieşti şi pe Dumnezeu, şi pe Hristos, şi credinţa, şi pe Sfinţi, şi alergi la duşmanii lui Dumnezeu, la vrăjitori şi demoni, ca să fii tămăduit? Şi ce scuză poţi să primeşti pentru aceasta, precum îţi spune Sfîntul Ioan Gură de Aur:

„Aşadar ce scuză vom avea noi, dacă cei care su­ferim şi răbdăm asemenea lucruri, sau din cauza febrei, ori din cauza rănilor, alergăm la sinagogi şi la vrăjitori şi fermecători, îi chemăm şi la casele noastre” (Ioan Gură de Aur, Împotriva iudeilor, Cuvîntul V).

Că vrăjitorii şi vracii, deşi rostesc numele lui Dumnezeu, trebuie îndepărtaţi

Dar spui că acea bătrînă creştină şi acel vraci creştin, ori de cîte ori fac farmece şi dau amulete, nu spun şi nici nu scriu alte nume în afară de numele lui Dumnezeu, al lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu şi al Sfinţilor şi, deci, ce rău fac ei? La acestea îţi răspunde Sfîntul Ioan Gură de Aur şi îţi spune că din această cauză mai mult trebuie să o urăşti pe acea urîcioasă babă sau pe acel urîcios vraci, deoarece folosesc spre jignire şi necinstire numele lui Dumnezeu şi, creştini fiind, fac precum elinii, fiindcă şi demonii, deşi rostesc numele lui Dumnezeu, totuşi tot demoni sînt:

„unii, socotind că se îndreptăţesc, spun că este creştină femeia care descîntă acestea şi că nu rosteşte nimic altceva decît numele lui Dumnezeu. Aşadar din această pricină eu mai mult o urăsc şi mai mult mă dezgustă, fiindcă s-a folosit de numele lui Dumnezeu spre ocară; fiindcă, spunînd că este creştină, scoate la iveală cele ale elinilor: căci şi demonii rosteau numele lui Dumnezeu, însă erau demoni; şi astfel vorbeau împotriva lui Hristos: «te ştim cine eşti, Sfîntul lui Dumnezeu» şi totuşi le-a astupat gura şi i-a alungat” (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Despre statui, 21).

Cei bolnavi trebuie să alerge la Hristos şi la Sfinţi, şi nu la vrăjitori. Că mare nerecunoştinţă arată creştinii cînd părăsesc pe Hristos, Sfinţii şi Biserica şi merg la vrăjitori

[…] Dreptate are Iisus să strige prin Isaia că El v-a renăscut prin Sfîntul Botez şi v-a făcut copiii Lui, iar voi, pentru puţină boală, aţi dispreţuit pe Tatăl vostru şi aţi mers la vrăjitori şi demoni, duşmanii Lui: „Ascultă, cerule, şi ia aminte, pămîntule, că Domnul a zis: fii am născut şi i-am înălţat, iar aceştia M-au dispreţuit” (Isaia 1, 2) şi cum boul şi măgarul cunosc pe binefăcătorul şi stăpînul lor, iar voi nu cunoaşteţi pe binefăcătorul vostru: „Boul a cunoscut pe stăpîn şi măgarul ieslea domnului său, însă Israel nu M-a cunoscut şi poporul Meu nu M-a priceput” (Isaia 1, 3).

De aceea, ca să nu Se mîhnească Iisus Hristos din cauza voastră şi să spună asemenea lucruri şi să nu vă arătaţi şi voi nerecunoscători faţă de un asemenea desăvîrşit binefăcător, lăsaţi, vă rog, fraţii mei, lăsaţi-vă de faptul de a merge la vrăjitori şi vrăjitoare şi ţigănci, şi, cînd se întîmplă să fiţi bolnavi, alergaţi la Hristos cu căldura credinţei şi cereţi însănătoşirea, Deoarece El este totdeauna Tatăl vostru Cel mai iubitor şi, dacă v-a dat boala, v-a dat-o ca să încerce răbdarea voastră, ca să vă încununeze mai mult şi să vadă dacă îl iubiţi cu adevărat: „Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?” (Evrei 12, 7). El, deşi vă pedepseşte şi vă pălmuieşte uneori părinteşte pentru păcatele voastre, totuşi vă tămăduieşte şi vă mîngîie ca pe copiii Lui, cînd v-aţi întors la El prin pocăinţă şi aţi cerut din toată inima ajutorul Lui.

„Fericit este omul pe care l-a mustrat Domnul; iar dojana Atotţiitorului să nu o dispreţuieşti: căci El face să te doară şi iarăşi te face bine; El te-a lovit şi mîinile Lui te-au tămăduit” (Iov 5, 17-18).

Alergaţi încă în bolile voastre, după vindecarea de la Dumnezeu şi la Stăpîna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, mîngîierea celor bolnavi şi a celor întristaţi, şi la toţi Sfinţii alergaţi şi, rugîndu-i cu credinţă, veţi dobîndi dorita vindecare de boala voastră. Dacă totuşi chiar nu primiţi dorita însănătoşire, ci Dumnezeu v-a părăsit ca să vă pedepsească, deoarece aşa este de folos pentru sufletul vostru, trebuie să staţi curajoşi şi tari în credinţă şi de o mie de ori preferaţi să muriţi decît să chemaţi vrăjitori şi vrăjitoare şi în acest mod să tăgăduiţi credinţa lui Hristos şi să trădaţi evlavia.

Dar, chiar dacă alţii, din întîmplare, vă îndeamnă la aceasta, rude sau prieteni, păziţi-vă, pentru dragostea lui Dumnezeu, să nu vă supuneţi lor şi să fiţi siguri că, pentru răbdarea şi mărinimia voastră:

1) Dumnezeu are să vă încununeze cu cununa muceniciei;

2) conştiinţa voastră are să se bucure şi să se mulţumească incomparabil mai mult decît dacă primiţi însănătoşirea voastră;

3) oamenii au să vă aducă mari laude şi

4) aveţi, pentru tot timpul de după aceea, să primiţi şi vindecarea bolii voastre, precum ne încredinţează condeiul de aur al Sfîntului Ioan Gură de Aur. […]

Chiar dacă vrăjitorii ar putea într-adevăr să dea sănătate, tot trebuie să-i îndepărtăm

Şi, ca să spun pe scurt, şi dacă ai fi sigur, frate, că vrăjitorii şi demonii pot să te facă sănătos de boala ta, şi dacă ştii că pot, prin presupunere, să-ţi dăruiască cincizeci de ani de viaţă şi că au putere să scoale un mort (aceste lucruri amândouă sunt cu neputinţă la aceştia); din nou ia aminte, ia aminte, ia aminte să nu alergi la ei ca să te ajute. De ce? Deoarece tăgăduieşti pe Dumnezeu, trădezi pe Hristos, încalci evlavia şi credinţa ta şi, prin opoziţie, adori diavolul, te închini slujitorilor lui, demonii, şi devii rob acestora pentru tot timpul de după aceea; deoarece, deşi te vindeci de boală, vei suferi veşnic de o amară mustrare a conştiinţei, fiindcă din cauza unei mici neputinţe ai încălcat făgăduinţele pe care le-ai dat lui Hristos şi ai lepădat credinţa ta. De aceea sănătatea aceasta a ta va fi mai amară chiar decât cea mai grea boală, precum spune Sfântul Ioan Gură de Aur (Cuvântul V, Împotriva iudeilor). Vrei să afli aceasta? Ascultă ce spune Dumnezeu în Deuteronomul:

„De se va ridica în mijlocul tău proroc sau văzător de vise şi va face înaintea ta semn şi minune, şi se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ţi-a grăit el, şi-ţi va zice atunci: Să mergem după alţi dumnezei pe care tu nu-i ştii şi să le slujim acelora, să nu asculţi cuvintele prorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise, că prin aceasta vă ispiteşte Domnul Dumnezeul vostru, ca să afle de iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din totul sufletul vostru” (Deuteronomul 12, 1-3).

Aşadar, dacă profetul acela a spus: eu pot să scol mortul, numai supuneţi-vă mie şi închinaţi-vă idolilor sau demonilor; şi cu adevărat poate prin lucrarea lui să scoale mortul, cum a promis, iarăşi să nu-l ascultaţi să vă închinaţi diavolului şi demonilor, deoarece Dumnezeu a îngăduit ca profetul acela să facă o asemenea minune, ca să vadă dacă voi îl iubiţi din toată inima voastră şi nu adoraţi pe altcineva în afară de El. Aşa tâlcuieşte cugetarea aceasta Sfântul Ioan Gură de Aur în acelaşi cuvânt împotriva iu­deilor. Auzi, frate, înfricoşătorul cuvânt pe care îl spune Însuşi Dumnezeu? Aşadar, lasă pretextul acesta, pe care ţi-l înfăţişează diavolul, şi anume faptul de a merge la vrăjitori pentru vindecarea bolii tale şi fugi de ei ca de foc!

Că numai Dumnezeu descoperă cele tăinuite. Că îngerii şi oamenii cunosc cele tăinuite de la Dumnezeu. Că demonii nu cunosc cele tăinuite

Iar la pretextul acelora care spun că merg la vrăjitori şi demoni ca să afle ce au să păţească sau să găsească comori şi alte lucruri tăinuite răspundem că singur Dumnezeu, în principal, este Acela care descoperă toate lucrurile tăinuite şi le cunoaşte dinainte pe cele viitoare, precum spune Ieremia:

„Cel care este, Doamne…, să nu ascundă nimic de tine” şi Isus Sirah „căci a cunoscut Domnul toată ştiinţa şi a căutat la semnul veacului, vestind cele ce au trecut şi cele ce vor veni, şi descoperind urmele celor ascunse” (Isus Sirah 42, 24).

Iar Îngerii şi oamenii cunosc uneori cele ascunse, dar nu de la ei înşişi, ci din descoperirea şi iluminarea luminii dumnezeieşti, precum este scris: „Dumnezeu descoperă cele adînci şi cele tăinuite” (Daniel 2, 22). Însă vrăjitorii şi demonii, deoarece sînt întunecaţi şi nu au luminarea de la Dumnezeu, nu pot prin urmare să descopere cele tăinuite; şi acest lucru este evident din visul ce l-a avut regele Nabucodonosor, care, deoarece, îndată ce l-a avut l-a şi uitat, a chemat toţi descîntătorii şi vrăjitorii şi făcătorii de far­mece şi învăţaţii caldeeni şi le-a poruncit nu numai să-i tălmăcească ce dezvăluia visul lui, dar şi să găsească însuşi visul acela, pe care l-a avut; iar dacă nu, au să fie omorîţi; „în afară de vis, arătaţi-mi şi tîlcuirea lui” (Daniel 2, 6).

S-au întristat nefericiţii vrăjitori, au rugat din toată inima lor demonii pe care îi cinsteau ca să le dezvăluie visul, dar în zadar; deoarece visul era atît de ascuns, încît nici demonii n-au putut să-l cunoască. De aceea a dat poruncă împărătească să fie omorîţi vrăjitorii, cînd, iată, Dumnezeu a dezvăluit şi visul şi tălmăcirea lui Profetului Daniel şi în acest chip au scăpat aceia de moarte, precum sînt scrise acestea în capitolul al doilea al Cărţii lui Daniel.

Că demonii nu descoperă soarta omului, nu cunosc limpede cele ce ţin de fire şi de voinţa slobodă şi, chiar cunoscînd adevărul, nu-l dezvăluie

Dar demonii nu descoperă ce are să devină sau să păţească omul, deoarece omul, fiind stăpîn pe sine, dacă vrea, înclină spre bine, iar, dacă nu vrea, înclină spre rău. De aceea este nedesluşit sfîrşitul la care are să ajungă.

Şi acest fapt devine limpede din istoria lui Iov. Căci sfîrşitul acestuia nu a putut diavolul să-l cunoască, deoarece el se lupta şi se străduia să-l facă pe Iov să rostească hule împotriva lui Dumnezeu şi prin aceasta să fie pedepsit, dar Iov, deoarece a suferit chinuirile dînd mulţumită lui Dumnezeu, a fost şi mai mult încununat. De aceea a spus şi Sfîntul Ioan Gură de Aur:

Diavolul nu ştia la ce sfirşit vor ajunge luptele (lui Iov); căci, dacă ar fi ştiut, nu ar fi încercat, ca să nu-şi atragă o mai rea ocară” (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Cuvîntul V la Cartea lui Iov).

Pentru aceasta şi Dumnezeu, voind să dezvăluie că astrologii şi demonii nu descoperă cele viitoare, învinuieşte şi, într-un oarecare fel, ia în rîs cetatea Babilonului, care avea încredere în astrologi şi demoni, şi îi spune:

„te-ai istovit în sfaturile tale; să se ridice, deci, şi să te izbăvească cei care iscodesc cerul; cei care cercetează cu privirea stelele să-ţi vestească ce urmează să vină peste tine” (Isaia 47, 13).

Da, cunosc dinainte multe şi demonii, cum spun sfinţii teologi, dar mai ales pe cele naturale, deducînd cunoaşterea acestora din cauzele şi legile naturii, precum şi mulţi dintre oameni, care, desigur, sînt filosofi, cunosc dinainte şi prezic multe de felul acesta; însă cele dorite şi aflate în adîncul inimii omului Dumnezeu singur le descoperă cu exactitate, ca un Creator al inimilor, precum a spus Solomon: „Tu singur ştii inima tuturor fiilor oamenilor” (3 Regi 8, 39); iar diavolul din mişcările trupului deduce gîndurile şi simţămintele, precum spune Isidor din Pelusion, scriind:

„diavolul, preabunule, nu ştie cele din cuget, căci acest lucru este numai al puterii dumnezeieşti, care a zidit inimile noastre, ci el numai din mişcările trupului pricepe ceea ce vrea sufletul (Epistole, 156, Către Arhontie Prezviterul[16]).

Însă, atît pe cele ce ţin de fire, cît şi pe cele ce ţin de voinţă, pe care demonii vor să arate că le ştiu dinainte, ei le ştiu fără limpezime, întunecate, nelămurite, piezişe. De aceea şi demonul numit Apollon şi idolul lui erau numiţi Loxias chiar de greci, deoarece oracolele şi prevestirile pe care le prezicea erau piezişe, ca mersul crabului, şi puteau să fie înţelese şi-aşa şi-aşa, şi într-un sens şi-n altul, şi-mi îngădui să spun că demonii, deşi cunosc adevărul de cele mai multe ori, totuşi nu vor să-l mărturisească în mod voit, afară de o mare nevoie. Deoarece în chip firesc sînt mincinoşi, prin urmare iubesc totdeauna minciuna, urăsc adevărul, precum a spus Domnul:

„acela ucigător de oameni a fost de la început şi întru adevăr nu a stat… pentru că este mincinos şi tată al minciunii” (Ioan 8, 44).

Aşadar să iasă acum în faţă creştinii aceia care merg la prezicători şi ghicitoare, cerînd să afle ce au să păţească sau să găsească poate comori şi alte lucruri pe care le-au pierdut sau să ceară dezlegarea viselor lor. Să iasă în faţă, zic, ca să-i văd şi să le spun ceea ce a spus cîndva Profetul Ilie către poporul lui Israel: creştini fără minte, „pînă cînd veţi şchiopăta de amîndouă picioarele”? (3 Regi 18, 21).

Pînă cînd veţi crede în Hristos, dar şi în prezicători şi în demoni? Dacă credeţi în Hristos, că El singur, ca Dumnezeu Care este, descoperă toate cele tăinuite şi toate cele viitoare, şi că dezvăluie acestea şi celorlalţi, cum am spus, pentru ce voi nu alergaţi la Hristos, să vă dezvăluie cele pe care le căutaţi, ci alergaţi la prezicători şi demoni? Iar dacă de la cel potrivnic credeţi în prezicători şi demoni, că ei descoperă cunoaşterea celor tăinuite şi adevărul, de ce în van vă mai numiţi creştini şi vă închinaţi lui Hristos? Nu aţi aflat că nu puteţi să slujiţi doi stăpîni în acelaşi timp, pe Hristos şi pe Belial? Adevărul şi minciuna? Pe Dumnezeu şi pe diavol? Precum şi Domnul şi Sfîntul Apostol Pavel o spun în acelaşi gînd; însă, dacă chiar spuneţi că nu credeţi în prezicători şi demoni, minţiţi. Deoarece, dacă nu credeţi în aceştia, cum de mergeţi şi întrebaţi ? Căci această, singură, apropiere a voastră de ei şi întrebarea adeveresc că îi credeţi şi sînteţi robii lor, precum spune Sfîntul Ioan Gură de Aur:

„Căci pentru ce lucru alergi la el (la prezicător)? Ce întrebi? Îndată ce te-ai apropiat de el, îndată ce ai în­tre­bat, sub robia lui te-ai pus pe tine însuţi; căci întrebi, deoarece crezi” (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Cuvîntul VIII la Epistola a II-a către Timotei).[…]

Ah! unde este şi acum un alt Profet Ilie, să vadă creştinii cum trimit la prezicători şi prezicătoare, ca să întrebe dacă se ridică din boala lor, şi să le spună: voi, creştini, deoarece dispreţuiţi pe Hristos şi pe Sfinţii Lui şi mergeţi la prezicători, acestea spune Domnul: nu vă veţi ridica din boala voastră! Deoarece chemaţi la casa voastră vrăjitoare ca să vă facă farmece, acestea spune Domnul: veţi muri de moarte urîtă şi dureroasă! Deoarece şi mergeţi la demoni şi vrăjitori, cerînd ajutor ca să biruiţi tribunalele şi să cîştigaţi procesul vostru, acestea spune Domnul: voi urmează să fiţi biruiţi şi să pierdeţi procesul vostru. Deoarece şi cereţi de la demoni să aflaţi ce aveţi să păţiţi, acestea spune Domnul: aveţi să păţiţi multe nenorociri, multe necazuri, multe primejdii, astfel încît să fiţi nimiciţi şi să dispăreţi de tot, fiindcă aţi tăgăduit pe Dumnezeu, Care descoperă toate cele viitoare, şi aţi căutat scăpare la demoni, care sînt întunecaţi şi nu au nici o cunoaştere dinainte a celor viitoare.

Cum de prezic demonii unele lucruri şi se întâmplă

Ştiţi pentru ce uneori demonii prezic anumite lucruri şi se întîmplă?

Deoarece voi nu credeţi fără şovăire în Domnul, ci credeţi şi în demoni; pentru aceasta, din cauza propriei voastre necredinţe, Dumnezeu îngăduie să se întîmple acele lucruri, pe care vi le prezic aceia, precum mărturiseşte Sfîntul Ioan Gură de Aur:

„aşadar de ce zic (unii) că (aceia, demonii) spun şi se întîmplă? Deoarece tu crezi că doar-doar s-o întîmpla” (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Cuvîntul VIII la Epistola a II-a către Timotei).

Deoarece voi, prin faptul că sînteţi robi diavolului, iubind lucrările lui diavoleşti şi patimile, din cauza aceasta, acela, avîndu-vă sub puterea lui, face ceea ce vrea să vă prezică, chiar prin lucrările lui, precum şi un hoţ, cînd face rob pe vreun om; dacă îi spune aceluia că are să trăiască sau are să moară, aşa se şi întîmplă. Deoarece, dacă hoţul acela vrea să-i lase viaţa sau să-l omoare, poate să le facă pe-amîndouă, după acelaşi Ioan Gură de Aur:

„Spune-mi, dacă vreo căpetenie de tîlhari are în mîinile şi în puterea lui pe un fiu de împărat, fiu care i-a cerut ajutor în pustietate şi care a îndrăgit vieţuirea împreună cu acela, va putea să-i spună dacă moare ori dacă trăieşte? Negreşit va putea. Dar de ce? Nu pentru că a prevăzut viitorul, ci deoarece are stăpînire să-l dea pierzării sau să îl izbăvească pe copil, fiindcă acela l-a făcut stăpîn (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Cuvîntul VIII la Epistola a II-a către Timotei).

De aceea la un creştin, care are credinţă puternică în Domnul şi care păzeşte poruncile Lui, demonii nu au nici o putere, nici să prezică, nici să facă altceva. Şi aceasta acelaşi Ioan Gură de Aur o spune pentru el însuşi:

„iar dacă au vreo putere de cunoaştere dinainte, adu-i pe aceştia la mine, credinciosule; fără laudă îţi spun…, căci sînt plin de păcate; însă în ce-i priveşte pe aceştia nu aş putea să mă smeresc, ci pe toţi îi dispreţuiesc cu harul lui Dumnezeu; adu la mine pe bărbatul vrăjitor, dacă are vreo putere de cunoaştere dinainte să spună ce mi se va întîmpla mîine; dar nu va spune, căci sînt sub puterea Împăratului (a lui Hristos), şi nu are stăpînire asupra mea, şi nici supunerea (mea)” (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Cuvîntul VIII la Epistola a II-a către Timotei).

Încît din cuvintele Sfîntului Ioan Gură de Aur tragem această încheiere de obşte, că demonii nu cunosc dinainte pur şi simplu nici un lucru, ci din necredinţa faţă de Dumnezeu şi din credinţa creştinilor în demoni, şi din viaţa lor cea rea ei (demonii) primesc motivul cunoaşterii dinainte.[…]

Comorile sînt în mîna lui Dumnezeu şi le dă cui vrea. Iar creştinii trebuie să alerge la Dumnezeu şi la Sfinţi ca să le dezvăluie ce au pierdut

[…] Iar dacă aţi pierdut animale sau robi sau altele de acestea, să nu alergaţi la vrăjitori şi demoni ca să vi le dezvăluie, nu, ci alergaţi la Sfinţi, slujitorii lui Dumnezeu, şi rugaţi-i cu credinţă şi aceia vi le dezvăluie, dacă dezvăluirea lor ţinteşte către folosul sufletului vostru şi mai ales alergaţi la Sfîntul Theodor Tiron, care a primit de la Dumnezeu harul aparte de a dezvălui lucrurile ascunse şi pentru aceasta este supranumit Dezvăluitorul (Phanerotis).[…]

Să spun şi mai pe larg? Chiar şi dacă spun adevărul prezicătorii şi demonii, voi cu nici un chip să nu-i credeţi. Pentru ce? Deoarece cînd îi credeţi o singură dată, aceia găsesc un chip ca împreună cu adevărul să amestece şi minciuna, şi astfel vă înşeală şi vă pierd.[…]

Că diavolul trebuie să se teamă de creştini, şi nu creştinii de diavol. După cum vor creştinii, diavolul devine mare sau mic

În afară de această tâlhărească şi parţială putere, pe care o are acum diavolul, şi în afară de înşelăciune, de care se foloseşte, altfel nu poate să lucreze decât prin propria noastră voinţă, şi cu consimţământul nostru, şi cu îngăduinţa şi încuviinţarea cea de la Dumnezeu.

Deoarece diavolul asaltează şi atacă omul prin gândurile rele, stă totuşi în voinţa omului, ori să primească momeala gândurilor, ori să nu o primească, fără nici o violenţă. De aceea spune Sfântul Ioan Damaschinul:

„au primit îngăduinţa (demonii adică) să atace omul, însă nu au putere să siluiască pe cineva; căci de noi ţine ca atacul să fie acceptat sau să nu fie acceptat” (Sfântul Ioan Damaschinul, Teologica, Lib. II, cap. 19).

Aşadar, de ce vă temeţi, creştini, de diavolul, care nu poate să vă facă nici o silnicie? Mai degrabă diavolul trebuie să se teamă de voi, şi nu voi de diavol, deoarece voi sunteţi îmbrăcaţi cu toată armura şi armele lui Dumnezeu.

Voi aveţi ca praştie semnul Cinstitei Cruci, cu care şi de la depărtare loviţi toţi demonii; voi purtaţi ca sabie cu două tăişuri înfricoşătorul nume al Domnului nostru Iisus Hristos, de care se tem şi tremură demonii; şi voi, dacă vreţi să păziţi poruncile Domnului şi să fiţi prieteni şi oşteni adevăraţi ai Împărăţiei Cereşti, nu aveţi nevoie de vrăjitorii, nici de vreo altă uneltire a diavolului, ci călcaţi-l pe acesta în picioarele voastre ca pe un nerod, ca pe o vrabie şi ca pe un scorpion şi furnică: „Iată, v-am dat puterea să călcaţi peste şerpi şi scorpii, şi peste toată tăria vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma” (Luca 10, 19), şi, dacă voi vreţi, diavolul se micşorează atât de mult şi se umileşte, încât devine ca un copil fără minte. Şi iarăşi, dacă voi vreţi, diavo­lul se face atât de mare peste voi, încât răcneşte ca un leu fioros şi caută să vă înghită; de aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur a spus foarte drept despre diavol:

„…a făcut din el călcătura acestor picioare ale noastre, dacă vom vrea. Priveşte, aşadar, câtă batjocură, câtă mizerie: să-l vedem stând deasupra capului nostru pe cel pe care l-am primit, spre a-l călca în picioare; iar aceasta cum se face de către noi? Dacă vrem, este mare (diavolul); dacă vrem, este mic; dacă suntem cu băgare de seamă la noi înşine şi dacă suntem împreună cu Împăratul nostru, se umileşte şi nu este mai isteţ decât un copil mic, va fi aşternut la pământ în lupta împotriva noastră; ori de câte ori ne îndepărtăm de El, suflă tare şi răcneşte, scrâşneşte din dinţi: pentru că ne-a prins lipsiţi de ajutorul nostru cel mare” (cel cu Hristos adică). (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântul VI la Epistola către Filipeni)

Că demonii fac ceea ce li se porunceşte, iar fără încuviinţarea lui Dumnezeu nu fac rău nici oamenilor, nici animalelor. Că demonii nu se supun diavolului fără încuviinţarea lui Dumnezeu

Şi, ca să concluzionez totul din acest răspuns, demonii nu pot să vă facă rău, fraţilor, fără să primească îngăduinţă şi încuviinţare de la Dumnezeu, fie pentru păcatele voastre, fie ca Dumnezeu să vă facă mai încercaţi cu ispitele. Aşadar, zadarnic vă osteniţi slujind demonii prin vrăjitorii, deoarece aceştia au să facă întru totul ceea ce li se porunceşte de către Dumnezeu şi dacă îi slujiţi şi dacă nu-i slujiţi, cum spune Sfîntul Vasile cel Mare, interpretînd cugetarea aceea a lui Isaia care zice: „Domnul porunceşte poporului înarmat de luptă” (Isaia 13, 4); spune

„să nu te temi de cel care loveşte (adică de diavol), ci roagă pe cel care porunceşte (adică pe Dumnezeu); să înveţe idolatrii, care spun că aduc jertfe demonilor răi, potolind astfel răutatea lor. Domnul porunceşte acestora, chiar de slujeşti, chiar de nu, ei vor face lucrul poruncit, iar să încalce limitele nu este posibil: nici nu sustrage din amărăciune, nici nu adaugă ceva de la el însuşi, ci a răspuns neapărat cu măsura permisă” (Sfîntul Vasile cel Mare, Tîlcuire la Cartea lui Isaia).

Ce spun: nu numai vouă demonii nu au putere să vă facă vreun rău fără încuviinţarea lui Dumnezeu, dar nici porcilor şi altor animale lipsite de judecată; şi acest lucru reiese din istoria pe care o menţionează Sfînta Evanghelie.

Să spun încă şi mai pe larg? Nu numai diavolul nu poate să vă facă vreun rău, creştini, fără încuviinţarea lui Dumnezeu, dar nici aceştia înşişi, demonii, nu slujesc căpeteniei lor, diavolul, fără încuviinţarea şi îngăduinţa lui Dumnezeu; şi aceasta o mărturiseşte purtătorul de Dumnezeu, Sfîntul Maxim Mărturisitorul, spunînd:

„fără dumnezeiasca îngăduinţă nici demonii înşişi nu pot să slujească la nimic diavolului[17]… şi acest fapt îl arată desluşit pomenita scriere despre Iov, că deloc nu este cu putinţă ca diavolul să se apropie de Iov, fără voia dumnezeiască”.

Aşadar, fraţilor, lăsaţi pretextele acestea, pe care vi le strecoară diavolul ca să-l slujiţi prin vrăjitorii şi farmece, şi încetaţi să credeţi că vrăjitorii şi demonii au puterea să vă însănătoşească, întrucît ei cunosc dinainte ce aveţi să păţiţi. Încetaţi să credeţi că sînt vizite bune şi rele, zile bune şi rele, întîlniri bune şi rele. Ce faci, om fără minte? Dacă tu întîlneşti fecioară sau călugăr, spui că ziua aceea este nerodnică. Şi dacă întîlneşti vreo desfrînată sau vreun orb sau vreun şchiop, prezici că întîlnirea este bună? Vai de neştiinţa ta! Ascultă ce-ţi spune Sfîntul Ioan Gură de Aur: că întîlnirea unui om nu face ziua rea, ci faptul că tu trăieşti în păcate. Aşadar, ori de cîte ori tu ieşi din casa ta, păzeşte-te numai de păcat şi să nu te temi nici chiar de diavol în persoană:

„căci nu întîlnirea unui om face ca ziua să devină rea, ci vieţuirea în păcate; deci, ori de cîte ori ai ieşit, la un singur lucru veghează, să nu-ţi iasă în cale păcatul (căci acesta este cel care ne pune piedică), iar fără acesta, diavolul nu poate să ne vatăme cu nimic” (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Despre statui, Cuvîntul XXI).

[…]

Ce pedepse dă Dumnezeu vrăjitorilor

[…] Şi de ce spun eu numai o parte din lucruri? Mulţimi întregi de oameni şi cetăţi mari şi faimoase au fost lăsate pradă foametei, măcelurilor şi robiei şi nimicirii din cauza vrăjitoriilor. Astfel, Dumnezeu a pedepsit cu foamete şi cu moarte pe prezicătorii mincinoşi şi pe ghicitorii după zborul păsărilor, care se aflau în Ierusalim şi pe toţi aceia care băgau în seamă prezicerile şi cuvintele lor:

„Prezicătorii minciunii prezic în numele Meu; nu i-am trimis şi nu le-am poruncit şi nu am grăit către ei, pentru că ei vă vestesc vedenii mincinoase şi preziceri şi prevestiri după zborul păsărilor şi presupuneri ale inimii lor vă profeţesc aceştia.” De aceea Domnul zice aşa despre prezicători: „Ei profeţesc în numele Meu, dar Eu nu i-am trimis; ei zic: «Sabie şi foamete nu va fi în ţara aceasta», dar de sabie şi de foamete vor pieri aceşti prooroci şi poporul căruia ei au proorocit. Vor fi risipiţi pe uliţele Ierusalimului de faţa săbiei şi a foametei şi nu va fi cineva care să-i îngroape” (Ieremia 14, 14-16).

Astfel, Ierusalimul, acea cetate împărătească şi mult iubită de Dumnezeu, a fost nimicit şi distrus pentru diferitele vrăjitorii şi farmece pe care le foloseau cetăţenii ei. Pentru aceasta a spus şi Solomon:

„Căci şi de vechii locuitori ai pămîntului sfînt Te-ai scîrbit pentru făptuirea lucrurilor nelegiuite şi vrăjitoreşti şi pentru jertfele necuviincioase” (Înţelepciunea lui Solomon 12, 3-4).

Şi acea primă cetate împărătească, Ninive, a fost nimicită, şi ea, şi cetăţenii ei, pentru vrăjitoriile prin care lucrau, precum spune Naum:

„O, cetate a vărsărilor de sînge, toată plină de minciună şi nedreptate… desfrînată frumoasă şi plăcută, meşteră în farmece, care vinde neamurile prin desfrînarea ei şi popoarele prin vrăjile ei” (Naum 3, 1 şi 4).

Iar acea mare cetate a Babilonului, pe neaşteptate a primit lipsa de copii, şi văduvia şi nimicirea, pentru mulţii vrăjitori pe care îi avea şi vrăjitoriile pe care le folosea, precum spune Isaia:

„Fiică a Babilonului… acum vei avea pe neaşteptate acestea două într-o singură zi, asupra ta: văduvia şi lipsa de copii, prin vrăjitoria ta şi prin puterea descîntecelor tale… şi vei avea asupra ta pieirea, fără să fi avut vreme s-o prevesteşti” (Isaia 47, 1, 9, 11).

La ce pedepse supun pe vrăjitori canoanele

De acest fel sînt pedepsele la care Dumnezeu supune pe vrăjitori şi pe cei care aleargă la vrăjitori: Canoanele Sfîntelor Sinoade şi ale Sfinţilor Părinţi supun la diferite pedepse pe cei care folosesc vrăjitoriile. Al VI-lea Sfînt Sinod Ecumenic, în Canonul 61, stabileşte ca cei care se încredinţează pe ei înşişi prezicătorilor cu scopul să afle de la ei lucrurile tăinuite, pe care le doresc, să stea departe de Sfintele Taine timp de şase ani. La fel îi pedepseşte pe aceia care spun ursitele oamenilor şi pe prevestitorii după nori, pe cei care fac farmece şi pe cei care fac amulete sau care le poartă. Iar dacă aceştia nu se opresc de la asemenea vrăjitorii, ci stăruie în răutatea lor, porunceşte să fie separaţi cu desăvîrşire şi să fie excluşi din Biserica lui Hristos şi de la contactul cu creştinii. Şi acelaşi Sfînt Sinod Ecumenic afu­riseşte pe laicii care aprind focuri în prima zi a lunii şi le sar, iar pe cei sfinţiţi îi cateriseşte în Canonul 65. Sfîntul Sinod local de la Ankyra pe­depseşte la cinci ani, în canonul 24, pe acei creştini care aduc vrăjitori la casele lor ca să descopere vrăjitoriile pe care alţii le fac lor. Iar Sfîntul Sinod local de la Laodiceea exclude prin Canonul 36 din Biserica lui Hristos pe aceia care poartă amulete. Şi Sfîntul Vasile cel Mare, în Canonul 65 al lui, îi pedepseşte pe cei care fac vrăji şi pe cei care fac farmece ca şi pe cei care omoară în chip voit, adică îi ţine douăzeci de ani departe de Sfintele Taine. La fel, şi pe cei care s-au lăsat pe ei înşişi pradă prezicătorilor, în Canonul 72 al lui. Iar Sfîntul Grigorie de Nyssa, în Canonul 3 al lui, îi pedepseşte pe aceia care merg la prezicători, pentru desconsiderarea şi încălcarea credinţei lui Hristos, ca şi pe cei care-L tăgăduiesc în chip voit pe Hristos, adică să nu se împărtăşească în toată viaţa lor. Iar pe aceia care pentru vreo nevoie a lor şi constrîngere şi-au nesocotit sufletul şi au mers la vrăjitori îi pedepseşte ca şi pe cei care-L tăgăduiesc pe Hristos, în chinuri şi torturi, adică timp de nouă ani (să nu se împărtăşească). […]

Ce trebuie să facă creştinii ca să se păzească de vrăjitorii

Pe lîngă faptul de a vă păzi de vrăjitorii şi de lucrarea demonilor şi a vrăjitorilor, să aveţi toţi, mici şi mari, bărbaţi şi femei, Cinstita Cruce, fie de lemn, fie de aramă, fie din alt material, atîrnată la gîtul vostru, precum citim în viaţa celor cinci sfinţi mucenici, că şi vechii creştini aveau crucea la gît. Şi, pentru aceasta, acel apostolic Pangratie, episcopul din Tauromenia, le dădea creştinilor pe care îi boteza şi o cruce de cedru, căci mult se teme diavolul şi demonii de chipul (forma) Cinstitei Cruci şi fug de acolo cînd o văd, precum ei înşişi (demonii) au mărturisit acest lucru. Căci întrebaţi fiind aceştia cîndva de către Sfîntul Ioan Vostrinos, care avea putere împotriva duhurilor necurate, de care lucruri ale lui Hristos se tem mai mult, au răspuns că se tem de cele trei: de crucea pe care o poartă creştinii la gît, de Sfîntul Botez şi de Dumnezeiasca Împărtăşanie, cum este pomenit în culegerile manuscrise pe care le-a făcut Ioan din Antiohia. De aceea mare apărare este şi faptul de a-şi face creştinii crucea de fiecare dată cînd beau apă sau încep orice lucru şi îndeletnicire, precum le porunceşte Sfîntul Chiril al Ierusalimului.

Mare armă şi scut împotriva diavolului este şi faptul de a avea creştinii Sfînta Evanghelie în casa lor, deoarece Sfîntul Ioan Gură de Aur spune că în casa aceea unde este Evanghelia acolo nu intră diavolul:

„Căci dacă acolo în casă este aşezată Evanghelia, diavolul nu va îndrăzni să se apropie; cu mult mai mult, sufletul, purtînd în el asemenea înţelesuri, nu-l va atinge vreodată, nici nu vor năvăli asupra lui diavolul şi nici firea păcatului” (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Cuvîntul 32 la Evanghelia după Ioan).[…]

Dacă pentru puţina credinţă a unor creştini, demonii arată unele năluciri la mormintele unor oameni sau la casele lor, sau în alt loc, acolo trebuie să fie chemat un preot să facă sfeştanie şi să fie stropit locul şi prin dumnezeiescul har să fie desfăcută lucrarea demonilor. Mai ales cînd un creştin are să ridice casă sau moară sau să construiască o barcă, să poftească preotul să facă sfeştanie şi să citească rugăciunea din cartea de rugăciuni pe temelia casei şi atunci să fie pusă temelia casei sau să fie construită barca. […]

(din: Sfîntul Nicodim Aghioritul, Despre vrăjitorie, Editura Sophia, Bucureşti, 2003)

(crop foto dupa o poza din revista Flacara online)

Legaturi:

***


Categorii

Despre inselare, Portile Iadului, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfantul Nicodim Aghioritul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

45 Commentarii la “INVATATURA ORTODOXA DESPRE VRAJITORI, VINDECATORI SI PREZICATORI. “Chiar daca vrajitorii ar putea sa dea sanatate, tot trebuie să-i indepartam!”

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Hristos a inviat!
    Un material fara comentarii! Pe mine nu ma surprinde. Ce ma surprinde este ca NIMENI in tara noastra nu are curajul sa se lege de toti vrajitorii cu sau fara diplome universitare SI SINT O MULTIME! Oare de ce? Poate pentru ca fiecare dintre noi se simte cu musca pe caciula?

  2. Foarte bun acest articol pentru noi, ortodocsii care gasim si criticam erezia numai la altii…de alte natii si de alte confesiuni !

    M-am nascut si am trait o parte din viata mea(pana sa plec din tara) in Bucuresti, dar in vacante mergeam intr-un sat de munte prahovean, Izvoarele (la 15 km de Cheia), unde traiau nasii mei, Domnul sa-i odihneasca langa El ! Ei nu aveau copii, si m-au iubit ca pe ochii lor din cap !
    Mergand acolo insa am avut un contact direct cu viata de la tara, si am vazut multe cazuri in care femeile invarsta mergeau la Biserica, dupa care veneau acasa si dadeau “in bobi” (de porumb) sau in carti….
    Atunci mi se parea normal, dar dupa ce am inteles ce inseamna credinta crestina m-am intristat pentru acele practici, si mi-am dat seama de gravitatea lor, desi la prima vedere par lucruri de “distractie”.

    Din pacate, chiar si printre ortodocsi, exista inca o mare inclinatie spre paganism sau spre cautarea de “minuni” cu orice pret !

    Parintele meu mi-a zis, odata cand l-am intrebat despre minuni, ca Hristos nu a facut minuni ca sa conforteze pe cineva, ci le-a facut in momentul si cu un scop care sa-i aduca pe oameni la credinta.
    Si credinta inseamna renuntare la “binefacerile” lumesti si trupesti, pe cand vrajitoria tocmai pe acestea le incurajeaza si inlesneste…

    Doamne miluieste !

  3. Pingback: DESPRE VRAJITORI, VINDECATORI SI PREZICATORI. | ACVILA ORTODOXA blog
  4. Tot ceea ce este bun este de la Dumnezeu şi tot ceea ce este rău este de la vrăşmaşul.

  5. @dmb

    De ce nu se ‘leaga’ de ei aproape NIMENI?!

    Simplu! Le este frica…fiindca nici ei nu stau BINE:

    – au apelat si candva la vrajitoare – le cauta/le-au cautat;

    – si ei au o credinta mai mult superstitioasa decat drept-credincioasa;

    – datorita inmultirii raului in lume, au senzatia ca e mai tare uciga-l toaca decat Dumnezeu;

    – considera vrajitori doar pe cei ‘cu diploma’ care recunosc sau se stie ca lucreaza direct cu nichiduta nu si cei care ghicesc (dar au duh pitonicesc) in stele, bobi, ceai sau cafea;

    – neincrederea in Biserica, ura impotriva preotilor, credinta adogmatica, crestinism neimbisericit si nepracticant (vorba Pr.Sofronie Saharov)…toate acestea alaturi de negarea si neincredintarea a ceea ce-a spus Hristos Dumnezeu ca noua crestinilor ni s-a dat puterea de a ‘calca peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului’ face sa avem crestini slabanogiti – intr-un cuvant: flescaiti si speriati mai degraba de mama Omida decat de Dumnezeu!

    Cuvioasa Macaria spunea ca in vremurile din urma – cu putine exceptii – crestinii vor practica vrajitoria facand sa se intunece Cerul, Soarele sa nu mai aiba putere, iar starea de apasare/greutate de pe sufletele noastre sa fie o consecinta a departarii de Dumnezeu si-a alipirii de stiti voi cine…motiv pentru care Harul se va lua de la crestinii netrebnici care prefera sa fie numai TRUP indraznind – lasi si caldicei – sa laude cu limba (cica facandu-si ‘datoria’) NU si cu inima, pe Cel ce este!

  6. Din pacate sunt destui crestini care frecventeaza Biserica, dar cad in plasa unor vindecatori, crezand ca au har de Sus de a vindeca. Dar Dumnezeu daruieste aceasta putere numai celor smeriti, cu o viata curata, care s-au indepartat de lume, cu toate ispitele ei. Pentru ca altfel, exista riscul de a cadea in mandrie. Un om care nu este suficient de induhovnicit, nu va primi acest dar.
    Cei care au defecte de caracter, patimi, iar roadele lor nu sunt duhovnicesti (fapte si vorbe care ii descalifica), aceia nu au harul vindecarii, ci au aceasta putere de la cel rau (fie ca vindecatorul constizeaza sau nu, caz in care este el insusi inselat).

    E pacat ca sunt putini preoti care vorbesc despre aceste lucruri, pentru ca in zilele noastre s-au inmultit foarte mult bioenergeticienii si terapeutii de tot felul, care vindeca prin asa-zise energii. Si e posibil sa aibe si rezultate, dar nu e o garantie aceasta, pt ca si vracii, si samanii fac vindecari (aparente de cele mai multe ori, sau de scurta durata) cu ajutorul duhurilor necurate.

  7. Un articol frumos si bine documentat , pe intelesul tuturor.
    Din pacate oamenii s-au indepartat de biserica si de Dumnezeu ,pentru ca omenirea traverseaza o perioada grea din toate punctele de vedere , spiritual si mai ales financiar.
    Unii nu inteleg ca nu putem fi toti bogati si lipsiti de griji , de aici si neincrederea in biserica.
    Nu vrajitorii sunt de vina ca oameni cu mintile intunecate apeleaza la ei, saracii , cred ca sunt pe drumul bun,si nu realizeaza ca au pierdut ce aveau mai sfant , sufletul si ajutorul lui Dumnezeu.
    Poate nici biserica nu e destul de convingatoare ,de la un timp, in biserica slujbele sunt din ce in ce mai scurte si lipsite de continut,poate e o parere gresita , da eu asa vad.
    Inca mai e timp ca oamenii sa se impace cu Dumnezeu.

  8. La un articol mai vechi al dvs ” DE CE CAUTA OMUL SEMNE, MINUNI SI VINDECARI PARANORMALE?” , dupa cartea omonima , as dori sa discutam pe baza urmatoarei pb:
    Eu nu cred ca un om cu viata parintelui Argatu(16 ani a stat ascuns de comunisti, s-a calugarit imediat dupa moartea sotiei, a dat nenumarate danii unor preoti nevoiasi, a mijlocit la Dumnezeu mii de minuni despre care marturisesc mirenii care le-au trait ) merita sa fie pomenit ca exemplu negativ…
    Felul in care s-au scris cartile despre el este nu defectuos,ci de-a dreptul smintitor, prezentand ‘retete de vindecare’ , dar nu parintele este defect. Este defectuos la capitolul literatura si poate si la teologie CEL CARE A SCRIS CARTILE (cred ca un nepot al lui).
    Iar a spune despre cel ce a intors prin sfaturi si minuni mii de oameni la Dumnezeu , ca umbla cu necuratii… mi se pare cel putin o mare indraznela. Dupa cate stiu cei doi autori ai carti au trait in aceeasi manastire cu parintele Argatu. Sa nu fie vorba de ceva invidie, mie asa imi pare. Macar din respect pt confratele lor, daca nu din smerenie, sa nu-i fi pus numele la un loc cu raul.Puteau foarte bine sa scrie cartea si fara sa-l pomeneasca. Daca nu cumva tocmai spre a-l ponegri au scris-o.

    Daca este sau nu un sfant, aceasta o stie numai marele Dumnezeu. Nu eu sau altul, oarecare, care nu a facut nici a mia parte din binele pe care l-a facut el.
    Domnul odihneasca-l cu dreptii, ca mult m-am folosit de citirea despre dansul!
    Iertare.

  9. @ Delia:

    Nu stim, in ce ne priveste, realitatea despre toate invataturile si practicile parintelui Ilarion Argatu si ne-am ferit, daca ati observat la subiectul respectiv, sa transam chestiunea aceasta, pentru a nu gresi. Insa dvs. riscati sa va faceti pacat suspectandu-i sau chiar acuzandu-i de invidie si de ponegrire pe parintii Adrian Fageteanu si Mihail Stanciu (care – nota bene! – au fost/sunt vietuitori la Antim, nu la Cernica!) si ajungand la a insinua ca sfintiile lor nu au facut, practic, niciun bine nimanui. Asa ca, ne pare rau, dar prin ceea ce scrieti, nu faceti decat sa inmultiti sminteala. Pot fi confuzii sau informatii gresite sa le fi parvenit parintilor, in cel mai rau caz, DACA se adevereste ca parintele Ilarion nu savaresea totusi nimic din cele puse pe seama lui. Si daca tot incercam sa dam lectii de smerenie si respect unor parinti duhovnicesti, dintre care unul de curand mutat la Domnul, poate ca ar trebui totusi sa incepem si cu noi? Iertati-ne!

  10. Va iert. Un raspuns cel putin rautacios.

  11. Eu v-am propus sa discutam, nu v-am jignit in nici un fel. Cat priveste smerenia… sa nu vorbim de lucruri pe care nu le cunoastem decat din carti.
    Daca credeti ca am o opinie gresita , o puteti combate cu argumente logice(cum ati si facut-o, nu stiam ca nu erau din aceeasi manastire), nu cu atacuri la persoana.

  12. @ Delia:

    Ne pare rau. Dar daca al nostru a fost atac la persoana, al dumneavoastra cum s-ar chema la adresa duhovnicilor mai inainte pomeniti? 🙁 Iertati-ne!

  13. Delia, ma ierti ca intervin. Si eu am o mare nelamurire despre parintele Argatu, mai ales ca am auzit opinii controversate: ba ca ar fi fost dezgropat si unii ar zice ca are sfinte moaste, ba ca se exagereaza. Pe de o parte a ajutat la constructia mananstirii de maici din Ierihon ceea mi se pare un lucru bun, pe de alta am vazut interviuri video cu el in care se cam lauda ca vede suflete ce ies din trup cand omul moare si cum posteste el tot anul mai putin 1-2 saptamani dupa Pasti si Craciun. Pe alti parinti batrani si induhovniciti nu am vazut sa faca, parintele Cleopa sau Sofian de exemplu…

    Cred ca cel mai bine este sa avem rabdare si sa ne rugam lui Dumnezeu pentru ca va lamuri in timp sfintenia fiecarui ales al sau.

  14. M-am lamurit ce departe sunteti si voi pe cale.

    Multumesc de raspuns svm . De fapt doream sa aflu daca cineva a cercetat cu amanuntul problema.Se pare ca nu.

  15. @ Delia:

    Da, drept spuneti, si poate inca mult, mult mai departe decat credeti 🙂 Dar nadajduim sa stam cel putin pe cale, asa cum om putea si sa ne vedem pacatele noastre, iar nu sa ne judecam duhovnicii… Cel putin asa am auzit ca ar trebui.

  16. Daca dvs. aveti atata evlavie, incat va doare sa vedeti necinstita memoria unui parinte pe care nu stim daca l-ati cunoscut, de ce nu ne puteti intelege ca nu putem accepta sa loviti in bunul nume al unor parinti pe care i-am cunoscut si ii cunoastem si ca nu putem suferi sa spuneti cuvinte grele si nedrepte despre marele duhovnic Adrian Fageteanu? Parintele Maxim cum s-ar simti cand l-ar vedea calomniat pe Parintele Visarion? 🙁

  17. Nu are rost duhovnicesc cearta , asa ca n-am sa va mai raspund.

  18. @Admin.si Delia

    Cred ca oricare dintre duhovnicii la care am avut/avem evlavie… au avut/au (S)CADERI care sa abat de la linia scripturistica sau patristica, implicit duhovniceasca;

    – alunecarile vin datorita ravnei exagerate (d)in cautar(e/i) febrile ce are legatura cu viata duhovniceasca SAU sunt expresia vie a experientei proprii care i-au facut – la un moment dat – sa I-A DE “BUNA” ceea ce li s-a relevat(indiferent cum…prin ce metode);

    – nu consider un motiv de suparare fiindca au gresit parinti ‘consacrati’: spre exemplu

    1. Pr.Cleopa (pe care-l iubesc si-l pomenesc) a scris despre nu stiu cate ceruri si capetenii de ingeri de dinaintea aducerii la fiinta a lui Adam si Eva (exista si in format audio) “Moise si cele 7 ceruri” care…este o chestie vadit eretica;

    2. Pr.Arsenie Boca (care mi se pare genial in ceea ce-a explicat) si totusi, in unele din scrierile sale face referiri/aluzii nu tocmai crestinesti (bine! depinde de cel/cei care au transcris si nu au redat fidel ceea ce-a spus);

    3. Pe Pr.Ilarion Argatu l-am cunoscut personal de pe la 17 ani si m-am tot dus la Cernica – cand/cat am putut – vreo 10 ani(cu un an inainte de a se muta la cele vesnice n-am mai trecut pe-acolo);
    – impresia mea a fost INTOTDEAUNA pozitiva in ceea ce-l priveste – avea privirea blanda, ochii expresivi si inimosi (aducea din expresivitatea Pr.Galeriu) si nu simteai/vedeai la el niciun pic de mandrie sau slava desarta; statea lumea palcuri, palcuri la chilia lui si am asistat la multe exorcizari (erau Molitvele Sf.VAsile cel Mare, nu altceva…); desigur! Or fi avand (eu nu stiu!)unele lucruri exagerate care au facut ca Pr.Fageteanu (alt duhovnic drag mie si iubit) sa-l certe, sa-l alunge (din cate am inteles) de la Antim! Nu cunosc dedesubturile si nici nu ma intereseaza! Ei, sunt in amintirea mea VII si MARI!

    4. Pr.GAleriu – ce inimos era!
    Era tot o INIMA care suradea oricarui(a), radea cu tine, plangea cu tine! Alta dulceata de om!
    A fost duhovnicul mamei si-al nasei mele de botez si, numai lucruri bune si de lauda am auzit din gura lor!
    L-am vazut personal la Biserica Silvestru de cateva ori si i-am ascultat predica…
    -(s)caderea lui a fost motiv de scandal (la acea vreme) si de debarasare din partea unor ucenici de-ai dansului fiindca, inselat in buna sa credinta, nu stiu cum de a ‘binecuvantat’ urinoterapia unora de la MISA…

    Si or mai fi unele cazuri rasunatoare….
    Ei raman – totusi – duhovnici pretuiti si iubiti, nu?!

  19. @svm

    L-am cunoscut personal pe Pr.llarion Argatu si POSTEA sigur si MUUULT!
    Altfel n-ar fi avut putere – alaturi de smerenie (de care avea din plin!) sa alunge duhurile necurate!
    Cred ca asta a fost unul din darurile sale si imputernicit de Dumnezeu sa reuseasca sa tina atat de mult post; ‘greseala’ care i se imputa vizionand cele spuse in interviuri este aceea de a dezvalui – in amanunt dar cu simplitate – din viata sa duhovniceasca, din ceea ce i s-a relevat!

    De ce te mira ca a vazut sufletele urcand la Cer?!
    Cuv.Antonie si altii – sunt pline Patericele de exemple de acest fel – au vazut inaltarea sufletelor la Cer;

    – de ce n-am crede ca se intampla si in zilele noastre?!
    Pentru ca a vazut Pr.Argatu (care nu era din secolul/generatia Pr.Antonie)?!

  20. @Delia,

    Sa nu fie vorba de ceva invidie, mie asa imi pare. Macar din respect pt confratele lor, daca nu din smerenie, sa nu-i fi pus numele la un loc cu raul. Puteau foarte bine sa scrie cartea si fara sa-l pomeneasca. Daca nu cumva tocmai spre a-l ponegri au scris-o.

    E pacat sa spui asta. Nu doar ca nu te smeresti, recunoscand ca ai gresit lovind in niste parinti precum Adrian Fageteanu, un mare duhovnic, deci ca ai facut un lucru lipsit de evlavie, dar te si superi cand ti se atrage atentia, socotindu-te jignita, in loc sa iti ceri iertare. Tu iti permiti sa jignesti parinti, dar nu permiti altuia sa iti faca observatie (nu sa te jigneasca, caci nu te-a jignit nimeni, asta daca mai stim semnificatia cuvintelor). Nu poti sa aperi un parinte atacand pe altul/altii. Uite niste materiale video cu parintele Fageteanu, urmareste-l si mai gandeste-te cele ce ai spus, daca nu consideri ca ai gresit.
    http://www.youtube.com/watch?v=OwEZ7H68Wnw
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=-T6odYHTp7c#!

    Iar a spune despre cel ce a intors prin sfaturi si minuni mii de oameni la Dumnezeu , ca umbla cu necuratii… mi se pare cel putin o mare indraznela. Dupa cate stiu cei doi autori ai carti au trait in aceeasi manastire cu parintele Argatu.

    Cine a spus asa ceva? Am citit si eu pasajele din carte in care se pomeneste de par. Argatu, dar nu se spune de necuratii. Cartea se numeste “De ce caută omul contemporan semne, minuni şi vindecări paranormale?” si am scos pasajele respective, le citez mai jos:

    De aceea, să fim clar înţeleşi cănu aprinsul mecanic a 9 lumânări sau acatistele date la7 biserici simultan sau împlinirea strictăa pravilei de postşi rugăciune cu gura sau intrarea învreo grupare de „elită duhovnicească” ne ajută automat la mântuire, ci păzirea poruncilor lui Hristos în Duhul întregii Biserici.

    Poate unora dintre practicile enunţate mai jos nu li se poate nega un oarecare folos demoment (e mai mult o autosugestie), totuşi ele nu pot fi acceptate ca autentic bune, întrucât sunt fie riscante, fie deviante de la sensul lor real, fie chiar profanatoare ale Tradiţiei autentice.

    Unele dintre aceste practici sunt întreţinute de către unii preoţi sau călugări, altelede creştini mireni, bineînţeles promotorii lor încadrându-se în tipologia expusă mai înainte.Unele sunt inovaţiişi improvizaţii liturgice, sau deformări voite ale rânduielilor liturgice consacrate în Tradiţia Bisericii Ortodoxe, altele sunt de-a dreptul „reţete băbeşti”, cu origini în vrăjitoria populară.

    – aprinderea a 7, 9, 12, 33 de lumânări în formăde cruceşi lăsate să ardă în 4 reprize (câte un sfert de lumânare de fiecare dată), separate prin câte 10 mătănii, ultima repriză, obligatorie, fiind la ora 12 noaptea, chipurile pentru îndeplinirea dorinţelor (de parcă Dumnezeu ar fi obligat să-ţi îndeplinească dorinţa în urma acestui ritual fixist);

    Practici eronate de felul acesta sunt promovate şi de Preot Alexandru Argatu, în Viaţa Arhimandritului Ilarion Argatu ,Editura Plumb, Bacău, 2000. Sfaturile date în paginile 92-95şi 120-125 întreţin în gândirea oamenilor ideea unei salvări automate,magice, doar prin respectarea cu strictele a regulilor exterioare ale unui canon.

    Niciun parinte nu este infailibil, nimeni nu este scutit de greseala, nici macar sfintii. Dar este de datoria parintilor teologi sa atraga atentia la greselile din Biserica. Nu spre ponegrire au scris acele lucruri, ci pentru a se evita propagarea unor invataturi care risca sa se transforme in norme pt unii care le urmeaza, si care nu sunt canonice. (Asta daca apartin intr-adevar acele invataturi parintelui Ilarion Argatu). Iar practica cu 3, 7, 9 rugaciuni/lumanari este dealtfel foarte raspandita in multe dintre Biserici. Intentia a fost aceea de a combate invataturile acestea (publicate si in cartile care pretind ca p.Ilarion este autorul dar si in alte carti si nu numai, este doar o mica parte din subiectele tratate in carte). Aceasta pentru a atrage atentia, pt ca e multa lume care urmeaza acele sfaturi (si eu in trecut).
    Deci nu este vina lor daca este o minciuna faptul ca el ar fi autorul.

    In cartile respective si alte scrieri trase la masina care se presupune dar nu e sigur ca autorul este p. Ilarion (precum si “Despre vraji si farmece si lupta impotriva lor” scrise de o ruda care sustine ca publica din arhiva parintelui) mai scrie despre scosul particelelor (pag.49), ceea ce este o practica interzisa, de aceea s-a creat acest semn de intrebare asupra parintelui. Daca sunt minciuni, atunci Dumnezeu sa-l ierte pe autorul cartii, pt sminteala.

  21. Magda,
    Dumnezeu sa te rasplatesca pentru raspunsurile detaliate.Pana la urma, s-a miluit Dumnezeu si mi-a raspuns la intrebari.

  22. Magda,

    Multumesc si eu de explicatii, chiar imi puneam si eu intrebari despre pr Ilarion Argatu. Nu am cunoscut pe nici unul din parintii pomeniti mai sus, am zis doar ca am vazut niste filme de pe Internet si m-am mirat si eu cum un parinte se lauda cu postul sau aspru si vederea sufletelor in fata camerei, pentru ca altii se fereau tare de laude ale nevointelor sau darurilor personale. Nu m-am mirat de nevointele sau darurile sale, ci de faptul ca si le spunea public. E posibil sa fi gresit in aprecieri, Dumnezeu sa ma ierte.

    Sunt de acord ca orice parinte si chiar sfintii pot face greseli. Exista chiar in viata Sf. Ioan Gura de Aur un alt Sfant (nu stiu acum exact cum il cheama, parca era patriarh in Alexandria in acelasi timp) care a participat la sinodul ce l-a dat jos din scaun pe Sf. Ioan Gura de Aur si apoi i-a parut rau de greseala. Apoi, cei doi sfinti s-au impacat, si-au proorocit reciproc cum aveau sa sfarseasca rau fiecare si asa au murit cum si-au zis.

  23. @svm:

    Sfantul respectiv era Episcopul Epifanie al unei insule care ne scapa acum (posibil sa fi fost Ciprul). Patriarhul Alexandriei era Teofil si nu e in calendar, fiind, de fapt, principalul prigonitor al Sfantului Ioan Gura de Aur. E drept ca figureaza cu cateva pilde in Pateric, insa, cum spuneam, nu e in memoria Bisericii ca sfant.

  24. Cu gandul ca poate cineva se va folosi de acesta, pun mai jos un citat din site-ul http://www.parinteleilarionargatu.ro ,una dintre marturiile mirenilor.

    Autor: Anghelus Mircea
    Adresa: Valeni,Metes, jud.Alba
    Data: 14.11.2010
    Ma bucur nespus de mult că dupa 20 de ani, întâlnesc o rudă de a Părintelui Ilarion Argatu, v-am întâlinit pe dumneavoastră, nepotul sfinţiei sale, Părintele Ioan Argatu din Fălticeni, jud.Suceava, căruia îi pot destăinui cu mare bucurie în suflet binele pe care mi l-a făcut părintele Ilarion Argatu în două rânduri. Mari minuni a făcut Dumnezeu cu rugăciunile Părintelui Ilarion Argatu, cu mama mea, bolnavă de cancer ale căilor respiratorii în ultimă fază si mare minune cu băietelul meu, Vasile, care, de cand s-a născut şi până la vârsta de 6 ani, când l-am dus la părintele, avea o boală rar întâlnită, ticul clipitului des de ochi. Când clipea se strâmba cu toată faţa, toată zona globului de la frunte până la nas era pielea creaţă şi vânătă.
    Să vă mărturisesc despre mama.
    Era in primăvara anului 1980,lucram la uzina de vagoane din oraşul Paşcani, judeţul Iaşi, fiind originar din Lunca Paşcani. Acum, de vreo 8 ani mi-am schimbat domiciliul la Alba Iulia. Răspundeam pe atunci cu siguranţa circulaţiei. Fapt ce mi-a permis să circul foarte mult , aproape pe toate rutele CFR din ţară. Aflându-mă într-o clătorie spre Bucureşti, din gara Roman se urca în tren şi se aşează lângă mine o persoană pe nume Ene Nicolae, din Roman, care colporta icoane la diverse mănăstiri. Intrând în vorbă cu el şi povestindu-i necazul cu mama mea, că are cancer pe căile respiratorii în ultimă fază, îi făceam morfină,i-am pregătit sicriul şi toate cele nesare pentru înmormântare, fraţii mei se adunaseră acasă ca să pregătească, şi ascultându-mă el cum povesteam şi plângeam pentru mama mea, îmi spune :
    -Du-te la Mănăstirea Cernica, la Părintele Ilarion Argatu şi ai să vezi cum o face sănătoasă. Crede-mă, duc icoane de mult timp pe la mănăstirea Cernica şi de fiecare dată aflu de noi minuni pe care le face acest preot cu credincioşii care au diferite necazuri şi mai ales cu cei care sunt bolnavi şi cum îi scape chiar şi pe patul de moarte. Du-te la el şi ai să-mi mulţumeşti pe urmă.
    Atât de convingător mi-a vorbit moşu Ene Nicolae că, ajungând la Bucureşti, rezolvând misiunea pe care o aveam, mi-am cerut liber să stau în Bucureşti câteva zile, ca să am timp să vorbesc cu Părintele Argatu. Am ajuns la mănăstirea Cernica, am stat de multe ori la rând ca să intru la părintele, în fine, nu asta e important ci rezultatul pe care l-am obţinut. Când am ajuns în faţa sfinţiei sale, i-am povestit cu lacrimi despre mama mea că are cancer şi este în ultima fază, la care mi-a zis, să mai stau câteva zile pe acolo , să merg la arhondaric să iau o cameră, apoi să vin la rugăciunile sfinţiei sale şi o să fie bine. Printre altele ,mi-a mai spus că, sunt puţin credincios, dar e bine că am luat-o pe calea credinţei şi să merg tot aşa că o să fie bine.Mi-a mai descoperit şi alte păcate pe care le-am făcut când eram copil. Eram prin clasa a 7-a, împreună cu mama şi cu soră-mea, eram la desfăcat păpuşoi. Soră-mea ia o mână de grăunţe şi mi le aruncă în ochi. Eu, având cuţitul cu care mă ajutam la desfăcat, m-am repezit cu cuţitul să i-l înfing în piept, dacă nu era mama să se interpună între mine şi soră-mea cine ştii ce ispravă mai făceam, făceam crimă.Când mă gândesc, mă cutremur. Scena aceasta, m-a traumatizat. Fapta aceasta mi-a spus-o părintele, pe care o consideram până atunci joacă de copil, însă, putea fi una fatală.Mi-a mai descoperit mai multe, nu-i timp să vi le zic aici.
    După 2 zile şi 2 nopţi, pe care le-am stat la rugăciunile părintelui, îmi zice:
    -Mergi acasă, nu mai sta pe aici. Mergi şi ajut-o pe mama la pus straturi. Vă daţi seama, cum eram, când mi-a zis părintele vorbele acestea. Eram cutremurat de ceea ce mi-a descoperit părintele şi de vorbele acestea. Mă gândeam cum poate să zică părintele vorbele acestea când eu ştiam că mama era pe pat în ultima clipă a vieţii sale, din moment în moment, ne aşteptam să moară. Cum să facă mama straturi, când noi ne pregăteam pentru înmormântarea ei. Când mi-a zis părintele acestea, ne aflam cu toată lumea în biserica mănăstirii, lângă racla Sfântului Calinic. Părintele, a spus la un călugăr de acolo să ridice capacul de la raclă, de am sărutat toţi moaştele sfântului. Am plecat atunci noaptea. Dimineaţa am ajuns, m-am dat jos în gara Paşcani şi am luat-o pe jos spre Lunca Paşcani, la vreo 3-4 kilometri. Pe drum, am întâlnit o vecină şi am întrebat-o :
    -Ştii ceva de mama, a murit, ce s-a întâmplat cu ea? Ea mi-a spus:
    -Nu măi Mircea, e ceva mai bine cu ea, am văzut-o prin curte. Chiar plângea şi ea de bucurie. Am ajuns pe un dâmb, se chema “din plopi” la vre-o 500 m de casa mamei, m-am uitat spre casă, s-o văd prin curte cumva, o zăresc în grădină. Atunci, am făcut conexiunea cu ceea ce mi-a zis părintele şi m-a cuprins un sentiment de emoţii amestecat cu bucurie şi cu nerăbdare de a-i săruta mâna mamei, care a dus greul vieţii fiind văduvă, numai eu ştiu prin câte a trecut , săraca. Am ajuns acasă şi am găsit-o pe mama curăţind terenul de buruieni pentru a face straturi. Când am văzut-o nu mai ştiu, am plans de bucurie, mi-a trebuit o jumătate de oră să-mi revin. Mama se vindecase de cancer. Nu mai era nici o urmă vizibilă. Făcuse rană în jurul nasului şi umflături care-i inchideau căile respiratorii. Mama nu mai avea nimic, nici o urmă. Era vioaie şi dornică de a fce treabă. Am ajutat-o, aşa cum a spus Părintele Ilarion la pus straturi. De atunci, mama nu a mai avut nimic, 27 de ani, din 1980 şi până în 2007 când a murit de bătrâneţe. Am fost la doctorii de la secţia Oncologie din Iaşi, s-au mirat şi ei de o aşa minune pe care a făcut-o Dumnezeu prin rugăciunile părintelui larion Argatu. Fusesem la ei cu mama de multe ori. Au operat-o şi nimic. Mi-au spus, pregătiţi-vă că în scurt timp o să se ducă. Acum am văzut şi eu puterea credinţei şi puterea rugăciunii cât sunt de mari. Prin ele toate sunt cu putinţă înaintea Atotputernicului Dumnezeu.
    A doua minune.
    Am 2 copii, o fată şi un băiat. Am avut o mare problem cu băiatul mei , Vasile, când avea vreo 6 anişori. Am stat cu el 1 an si jumătate în spital la neuropsihiatrie la Socola în Iaşi. Este născut în 1984. De când s-a născut a rămas cu o boală grea, o boală a ticurilor, vă spun drept făcea din ochi mişcări urâte şi permanent. Oamenii îmi ziceau, să-l caut la preoţi, alţii să mă duc la doctori cu el, alţii că-i bolnav psihic. Nu ştiam unde să alergăm cu el. O doctoriţă de la Paşcani, Fărcăşelu, mi-a spus să-l duc la Socola la un tratament. Am stat cu el în spital. Am întrerupt serviciul ca să mă ocup de sănătatea băiatului meu. Nimic nu s-a întâmplat, după un an de tratament a rămas la fel. Atunci, mi-am adus aminte de părintele Ilarion Argatu, care a vindecat-o de cancer pe mama mea. M-a trimis Dumnezeu din nou la el. Cea mai mare bucurie o am de la Dumnezeu că mi-a dat viaţă şi după aceea de la Părintele Argatu că prin rugăciuni, mi-a vindecat mama şi copilul.
    Am mers la Cernica la părintele, am explicat ce se întâmplă cu băiatul, pe la câţi doctori am fost, cât tratament am făcut, că nu mai am alte variante decât nădejdea în Dumnezeu şi în rugăciunile sfinţiei sale. I-am spus toate, la care, părintele mi-a spus:
    -Du-te, matale, la arhondaric şi ia o cameră, stai cu băiatul la rugăciuni. Nu mi-a zis cât , ci, treaba o să fie bună. Ştiam că dacă îmi zice aşa o să se îndrepte fiul meu. Ştiam ce minune a făcut cu mama.Aveam încredere în cuvântul lui fără umbra de îndoială. E prea puţin spus 99% încredere. Eu, trebuia să vin de prima dată la părintele cu băiatul, dar, piedicile şi îndemnurile celor din jur m-a făcut să uit de părintele.Eram prea ocupat, mai amânam, mai este şi un vrăjmaş care te împiedică la a alerga spre Dumnezeu, asta a fost.
    Era în săptămâna mare, Săptămâna Patimilor. Nu mi-a zis cât să stau. După câteva zile, în Joia Mare, mi-a zis:
    -Pleci acasă cu copilul că o să fie bine, ajută pe femeia aceasta să se urce în autobuz cu băiatul, este singură, bătrână şi nu poate. Era o doamnă cu un băiat de 28 de ani în scunul cu rotile, care stătuse şi ea la rugăciunile părintelui şi căruia părintele o încuraja că o să fie bine şi o să aibă bucurie mare de Sfintele Paşti. Mi-a mai zis încâ odată:
    -Vezi că o să fie bine cu băiatul. Am plecat şi am ajutat-o pe doamna cu băiatul pe scaunul cu rotile, era din Nehoiu, până la poarta mănăstirii, la autobuz. De la chilia părintelui şi până la poartă, nu vă mint, păcat aş avea,(în 700m), am observant la băiatul doamnei că a început să-şi mişte picioarele, gest pe care nu l-a făcut niciodată, spunea mama lui. M-am uitat la băiatul meu şi am observant că se răriseră ticurile schimoniste pe care le făcea până atunci. Am stat preţ de o jumătate de oră până ce a venit autobuzul. A venit autobuzul. Cand să ne urcăm, dacă vă vine să credeţi, băiatul doamnei lasă căruciorul, se ridică şi ajutat de mine se urcă singur în autobuz. Vă daţi seama ce minune! Mare minune, care s-a petrecut sub ochii noştri. Băiatul nu a mai avut nevoie de cărucior. Mama lui nu mai putea de bucurie, striga în gura mare că este minune mare, pomenea pe Părintele Argatu, dădea slavă lui Dumnezeu, nu ştia ce să mai facă. A strâns căruciorul,nu putea să-l abandoneze acolo,l-a urcat în autobuz şi a plecat acasă la Nehoiu. S-a vindecat băiatul ei. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu băiatul meu. Ticurile au început să se rărească şi până ce am ajuns acasă la Lunca Paşcanilor, băiatul meu era sănătos. Doar atât a rămas, vineţeala din jurul ochilor,care au dispărut după o săptămână, iar tic-uri zero. De atunci şi până în ziua de astăzi, băiatul meu nu a mai făcut tic-urile şi strâmbăturile pe care le făcea. Acum, este om în toată firea, sănătos, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu rugăciunilor Părintelui Ilarion Argatu. Nu ştiu cum să mulţumesc lui Dumnezeu şi Părintelui Ilarion Argatu. Am aflat multe cazuri pe care le-a rezolvat părintele Ilarion Argatu, sute, nu cred că este vreo zi în care părintele să nu fi rezolvat vreo problemă cuiva. Vă daţi seama, câte minuni sunt făcute de părintele şi nu s-au scris şi nu se ştiu? Mai ştiu câteva personae cu astfel de cazuri şi care ar putea să mărturisească cine a fost pentru noi Părintele Ilarion Argatu.

    Si sunt foarte multe alte marturii.Domne-ajuta!

  25. Pingback: Elevii apeleaza tot mai des la VRAJITOARE pentru a lua examenele - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  26. Pingback: EREZII VECHI SI NOI: Ce carti mai scriu vracii contemporani, falsii vindecatori New Age? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  27. Am si eu o intrebare.Daca iti face cineva rau cu ajutorul acestor metode ,si stii cine este ,cum sa o intepartez pt.totdeauna?cum sa ma apar acum si pe viitor?merg la biserica ,ma rog si iubesc tot ce tine de Dumnezeu.Ce sa fac sa o opresc si sa-si vada de viata ei?Are 2 ani de cind nu vine dar totusi reuseste sa ne faca rau.unde gresim si ce putem face sa ne lase in pace.a facut destul rau oricum.

  28. Diavolul nu are putere mare, dar noi suntem slabi si usor cartitori si banuitori. El vrea sa fie bagat in seama, punandu-ne sa facem voia lui. Are putere doar asupra celor slabi de inger. Un strop de credinta este suficienta pentru a departa pe demoni, dar e nevoie si de rabdarea relelor. Problema este ca nu suportam defel o cat de mica ispita si o facem astfel mai amara. Putina rabdare si rugaciune fac sa crape duhurile care ne vor raul (daca exista cu adevarat).
    Dar… pt a avea rabdare mai e necesar sa fim obisnuiti cu ea. Nu doar acum, in ispita, ci in toata vremea. Macar ispitele sa conduca la inteleptire si la rabdarea cea buna in toate. Deci e nevoie de o spovedanie sincera, rugaciune, credinta curata si lupta. Altfel, demonii oricum sunt stapani pe lumea aceasta desarta si ne stapanesc prin desertaciunile din noi mai mici sau mai mari.

  29. “Luînd Ciprian cărţile sale de învăţătură a chemat pe unul din duhurile cele necurate pe care îl ştia că degrabă poate să aprindă cu necurată dorire inima Iustinei spre tînărul acela. Iar diavolul i-a făgăduit cu sîrguinţă să-i îndeplinească dorinţa şi cu mîndrie a zis: “Nu-mi este mie cu anevoie acest lucru, de vreme ce eu de multe ori am cutremurat cetăţi, ziduri am surpat, case am despărţit, vărsări de sînge şi ucideri de tată am făcut; învrăjbiri şi mînie mare între fraţi şi între soţi am pus, pe cei ce voiau să petreacă mult în feciorie i-am adus în necurăţie; pe călugării cei ce se nevoiau prin munţi şi la multă postire se deprindeau, negîndindu-se niciodată la trup, în pofta desfrînării i-am adus şi i-am învăţat să slujească patimilor trupeşti, iar pe alţii, care întru pocăinţă şi întru lepădarea de toate veniseră, iarăşi i-am întors la cele dintîi lucruri rele şi pe mulţi din cei ce petreceau în curăţie, i-am aruncat în desfrînare. Deci, oare nu pot eu ca pe această fecioară spre dragostea lui Aglaid să o plec? Si ce să zic mai mult? Cu lucrul voi arăta puterea mea degrabă. Deci, primeşte această doctorie – şi îi dădu un vas plin – şi dă-o tînărului aceluia ca să stropească locuinţa Iustinei şi vei vedea ce va fi”. Acestea zicînd, s-a dus, iar Ciprian, chemîndu-l pe Aglaid, l-a trimis pe el să stropească în taină casa Iustinei cu licoarea din vasul acela diavolesc. Şi făcîndu-se aceasta, a intrat diavolul desfrînării cu săgeţile cele aprinse ale poftei trupeşti, ca să rănească prin desfrînare inima cea feciorească şi trupul ei şi cu pofta cea necurată să-l aprindă.”

    “Avea obiceiul fecioara aceea ca în toate nopţile să-şi facă rugăciunile sale către Domnul. Şi a fost după obicei, cînd în ceasul al treilea din noapte, sculîndu-se se ruga lui Dumnezeu, a simţit ca de năprasnă o tulburare în trupul ei şi furtună rea de pofta cea trupească şi aprinderea focului gheenei. Şi a fost acea supărare şi în acel vifor dinăuntru multă vreme; îi venea întru pomenire acel Aglaid, căci se ridicase în ea gîndurile cele rele. Se mira fecioara şi singură de sine se ruşina, simţindu-şi sîngele fierbînd ca într-o căldare şi se gîndea la lucruri de care întotdeauna, ca de nişte necurăţenii, se scîrbea. Şi cu bună cunoştinţă fiind Iustina, a înţeles că de la diavol i s-a tras acest război întru dînsa şi îndată, înarmîndu-se cu arma semnului crucii, a alergat către Dumnezeu cu fierbinte rugăciune şi a strigat din adîncul inimii către Hristos, Mirele său, zicînd: “Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, iată, vrăjmaşii mei s-au ridicat asupra mea, curse au pregătit pentru picioarele mele şi au smerit sufletul meu; iar eu mi-am adus aminte de numele Tău şi m-am veselit şi cînd mă supără ei pe mine, eu la Tine scap şi nădăjduiesc, spre a nu se bucura vrăjmaşul meu de mine; căci ştii, Doamne Dumnezeul meu, că eu sînt roaba Ta şi curăţia trupului meu pentru Tine o păzesc şi sufletul meu Ţie ţi l-am încredinţat. Deci, păzeşte pe oaia Ta, Păstorule bun, nu mă lăsa întru mîncarea fiarelor celor ce caută să mă înghită pe mine, dă-mi biruinţa poftei celei rele a trupului meu”. Astfel, sfînta fecioară, STARUIND MULT IN RUGACIUNE, a ruşinat pe vrăjmaşul care, fiind biruit de rugăciunea ei, a fugit de la dînsa cu ruşine; şi s-a întors odihna în trupul şi în inima Iustinei şi s-a stins văpaia poftei, iar războiul a încetat şi fierberea sîngelui s-a potolit şi Iustina a dat slavă lui Dumnezeu, cîntînd cîntare de biruinţă.”(Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţitului Mucenic Ciprian şi a Sfintei Muceniţe Iustina fecioara – 2 octombrie)

    Daca Dumnezeu ingaduie, diavolul poate face multe rele, si nu doar cu putina credinta, ci cu multa staruinta in rugaciune poate fi indepartata lucrarea vrajitorilor. De acord insa intru-totul cu parintele ieromonah1 – neplaceile si rautatile acestea lucreaza minunat RABDAREA. Deci, la final tot raul il preface Dumnezeu in bine.

  30. Nimeni nu este scutit de necazuri din partea duhurilor necurate. Demonii lupta pe fiecare om, crestin sau nu. Dar fiecare raspunde dupa masura lui. Nu se cere tuturor aceeasi incordare. De cei care au pacate mari, nemarturisite, neindreptate, se ating mai usor si chiar nu se dezlipesc de ei, isi gasesc locas potrivit in unii ca acestia. Ei au putere asupra oamenilor prin patimile lor.
    Pe masura ce se curata sufletul de patimi incepe sa se lupte tot mai mult cu duhurile necurate, dupa ce pana atunci s-a luptat in principal cu propriile patimi si cu ispitele de la oameni. Cand ajunge spre desavarsire este luat in primire si de ispitele demonilor, care sunt mult mai puternice, mai iuti. Dar practic este vorba de aceeasi lupta cu duhurile nevazute dintotdeauna. Lupta noastra nu este impotriva carnii si sangelui, ci impotriva stapaniilor din vazduhuri. Si le biruim prin credinta, blandete, bunatate, rabdare si orice virtute. Demonii chiar fug de virtuti cum au fugit si de rugaciunea Sf. Iustina Fecioara.
    Deci nu scapam de ei pt ca nu suntem ancorati intr-o viata crestina autentica. Cum am spus, cei care au cazut in pacate grele au mai mult de furca cu ei. Iar pacate grele nu sunt doar cele dinafara, ci si micile rautati care staruie in noi (invidie permanenta, tinere de minte a raului, credinte gresite gen yoga, bioenergii…). Cat despre pacatele invederate, evident ca ne fac foarte vulnerabili.
    Fiind rai, se alipesc de rautatea noastra incat nu putem scapa de ei. Deci nu gasim scapare la alti vrajitori sau la metode mai omenesti. Dimpotriva, in felul acesta ne pot baga intr-o deznadejde crunta sau chiar sa ne aduca la alte credinte ciudate cu iluzia ca am scapat de ei, dupa cum se mentioneaza si in articol mai sus. Deci demonii au putere asupra noastra cata ii dam noi si devine mare sau mic dupa credinta noastra (faptuitoare) sau dupa superstitia noastra si frica lasa de ei.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate