SFANTUL IUSTIN POPOVICI: “In istoria neamului omenesc au existat trei caderi principale: cea a lui Adam, cea a lui Iuda si cea a papei”

14-06-2011 Sublinieri

Pentru praznicul Sfantului Iustin Popovici va recomandam si:

Cugetari despre infailibilitatea europeanului

1. Dupa Dumnezeu, omul este, fara indoiala, cea mai tainica si enigmatica entitate din toate zonele gandirii umane. In adancul fara fund al existentei umane se invart contradictii care sfideaza impacarea: viata si moartea, virtutea si pacatul, Dumnezeu si diavolul, si tot ceea ce exista inlauntrul si in jurul lor. Prin intermediul tuturor religiilor, filosofiilor, stiintelor, civilizatiilor materiale si spirituale, neamul omenesc a tot incercat sa rezolve in mod fundamental o problema de o importanta covarsitoare: problema omului.

Si din toate aceste straduinte si lupte si-a confectionat siesi o zeitate suprema spre a fi idolatrizata drept valoare de varf si criteriu suprem. Acest ultim idol este: “Omul este masura tuturor lucrurilor“. Cu alte cuvinte, omul este masura tuturor fiintelor si a tuturor lucrurilor.

Oricum, prin aceasta metoda, omul nu a reusit sa rezolve propria sa problema. Masurandu-se pe sine prin sine, el nu a reusit sa se inteleaga nici pe sine, si nici lumea inconjuratoare (cf. 2 Cor. 10, 12). A  trudit in van. A rezumat totul intr-un strigat disperat si intr-o cutremuratoare marturisire: De la mine insumi nu stiu nimic (1 Cor. 4, 4). “Nu stiu nimic de la mine insumi. Nu stiu ce este omul, nici ce este Dumnezeu, nici ce este moartea, nici ce este viata. Si simt din toata fiinta mea ca sunt rob al mortii, rob al raului si, prin pacatele mele, rob al diavolului“. Rezultatul tuturor acestor eforturi umane a fost acela de a tese un trup din intregul neam omenesc: “trupul mortii” din care tot omul s-a facut partas. Si ce este ascuns inlauntrul acestui trup al mortii? – duhoare, putreziciune, viermi. “Om nenorocit ce sunt! Cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia?” (Rom. 7, 24).

Nimeni, nimeni altul in afara de Dumnezeu-omul Hristos, fiindca El a biruit moartea prin Invierea Sa. El a distrus “trupul mortii” ca realitate ontologica (cf. Apoc. 20, 14, 10). El a rascumparat neamul omenesc din moarte si a oferit darul Vietii vesnice, al Adevarului vesnic, al vesnicei Iubiri, al vesnicei Dreptati, al vesnicei Bucurii si toate celelalte Virtuti dumnezeiesti vesnice care pot fi oferite doar de catre Dumnezeul Iubirii, de Cel ce iubeste cu adevarat intreaga omenire. Si, astfel, El a rezolvat problema omului, intreaga problema a omenirii.

Cand Dumnezeu S-a facut om, El a aparut ca Dumnezeu-om, iar prin trupul Sau – Biserica – el a ramas ca Dumnezeu-om in aceasta lume terestra. El a devenit valoarea de varf si criteriul suprem al neamului omenesc pentru totdeauna – singurul Dumnezeu adevarat si singurul Om adevarat, singurul Dumnezeu desavarsit si singurul Om desavarsit. Ca atare, El este singura valoare suprema si singurul criteriu ultim al fiintei fizice si spirituale, al potentialismului sau teandric si a tot ceea ce este uman si al omului. Doar in Dumnezeu-omul Hristos s-a vazut omul pe sine implinit si vesnic pentru prima oara. El s-a recunoscut pe sine in toate dimensiunile sale. Drept urmare, un nou principiu general al valorii si al cunoasterii se aplica neamului omenesc: “Dumnezeu-omul Hristos este masura tuturor lucrurilor si fiintelor“.

Totusi, principiul “omul este masura a orice“, continua sa domine in cea mai mare masura in lumea idolatra si politeista necrestina “ferro ignique“. Aceasta l-a facut pe Sfantul Apostol Pavel sa rezume toate filosofiile neamului omenesc la doua: filosofia cea dupa om si cea dupa Hristos (Col. 2, 8).

2. Numai Dumnezeu-omul Hristos este desavarsit, Om cu adevarat desavarsit si in chip simultan, Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit. Aici Ipostasul Logosului lui Dumnezeu poate fi supus unor consideratii de ordin critic. El a fost limpede interpretat si rostit de catre de Dumnezeu purtatorii Sfintii Parinti de la cel de-al patrulea sinod ecumenic de la Calcedon. In Dumnezeu-omul Hristos, omul a atins ultima treapta de desavarsire. Prin Dumnezeu, sufletul sau a fost desavarsit si implinit, impreuna cu constiinta sa, vointa, mintea, inima si trupul sau; intr-un cuvant, intreaga sa fiinta s-a unit cu Hristos si astfel cel mai important miracol cu putinta, cu adevarat vrednic de dragostea noastra, a avut loc.

Dumnezeu-omul Hristos a ramas in aceasta lume a noastra, ca si in intregul univers prin Biserica Sa, prin Trupul Sau, asa incat orice om sa se poata alatura trupului Dumnezeu-omului Hristos si in acest mod sa realizeze deplina si completa sa desavarsire (cf. Efes. 3, 6). Doar in Dumnezeu-omul Hristos si prin El poate fiecare persoana omeneasca sa devina cu adevarat si cu totul umana. Doar cu Dumnezeu-omul Hristos si Biserica Sa si prin Biserica Sa “dimpreuna cu toti Sfintii” este cu putinta sa ajungi la “starea barbatului desavarsit, la masura varstei plinatatii lui Hristos” (Efes. 4, 13). In Dumnezeu-omul Hristos, “locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii”, astfel incat, in Biserica si prin Biserica, plinatatea Dumnezeirii poate fi acordata fiecaruia dintre noi (Col. 2, 9-10). Acest lucru poate fi implinit in fiecare dintre noi doar “impreuna cu toti Sfintii“, prin Sfintele Taine si Sfintele Virtuti, si intemeindu-ne pe Sfanta Credinta si Sfanta Iubire (Efes. 3, 17-20).

Fara Dumnezeu-omul Hristos, omul este, de fapt, fara cap, cu adevarat fara eu, fara eul cel vesnic, fara un eu nemuritor asemanator lui Dumnezeu. Fara Dumnezeu-omul Hristos, omul nu exista; el este ceva mai putin decat un om, pe jumatate om sau nu este om deloc. Iar odata ajunsi in acest punct, trebuie sa adaugam urmatorul adevar: fara Dumnezeu-omul Hristos omul este pururea rob al mortii, al pacatului si al diavolului.

Doar prin Dumnezeu-omul Hristos, isi da seama omul de potentialul sau harazit lui de catre Dumnezeu. El devine “dumnezeu prin har” si in acest fel el isi realiza potentialul deplin al existentei si personalitatii sale. El ajunge la vesnicia sa vesnica prin omenitatea dumnezeirii. Vietuind in timpul hristocentric al Bisericii “dimpreuna cu toti Sfintii“, omul ajunge la unirea cu Dumnezeu treptat, prin Sfintele Taine si Sfintele Virtuti. Iar el este plin de bucuria sfantului mesaj si a cerestii porunci a Sfantului Vasile cel Mare: “O creatura a lui Dumnezeu vine la viata si dumnezeu este chemat“. Creat cu potentialul de a deveni dumnezeu-om, omul se straduie, in cadrul trupului hristocentric al Bisericii, sa-si faca mintea asemenea celei a lui Dumnezeu, sa ajunga la transfigurarea mintii sale proprii prin Hristos.Noi avem mintea lui Hristos (1 Cor. 2, 16). El se straduieste chiar sa se asemene voii lui Dumnezeu, sa-si transfigureze propria vointa intru cea a lui Dumnezeu si sa-si faca trupul asemanator celui al lui Hristos, transfigurandu-l intru Domnul: Trupul insa nu este pentru desfranare, ci pentru Domnul, si Domnul este pentru trup (1 Cor. 6, 13).

Unit cu Hristos prin Biserica si in Biserica, omul ajunge din nou la starea sa originara, asemenea lui Dumnezeu, implinind acest lucru intr-o maniera pururea ascendenta prin dumnezeiasca virtute a cugetarii celei asemanatoare cugetelor lui Hristos (Gal. 4, 19; 3, 27; Rom. 8, 29).

Dar fara Dumnezeu-omul Hristos si independent de El, omul risca pururea sa ajunga asemenea celui rau, intrucat pacatul este in acelasi timp puterea si icoana diavolului. Actionand independent de Dumnezeu-omul Hristos, omul se reduce pe sine in mod voit la o stare demonica a pacatului. El devine ruda a diavolului.Cine savarseste pacatul este de la diavolul” (1 Ioan 3, 8). Noi nu trebuie sa uitam ca principalul obiectiv al diavolului este de a-l lipsi pe om de potentialul sau dumnezeiesc, de a-l indeparta de Dumnezeu, de a-i sterge asemanarea sa cu Dumnezeu si de a-l transforma astfel intr-o fiinta asemanatoare lui. Antropocentrismul umanist este in esenta demonocentrism. Ele amandoua nu doresc decat un singur lucru: sa-si apartina doar lor insile, sa fie doar in ele insele si pentru ele insele. In acest fel, ele ajung la imparatia “celei de a doua morti” unde nu exista nici Dumnezeu si nici altceva dintre cele ale lui Dumnezeu (Apoc. 21, 8; 20, 14). Ceea ce s-a prezentat pana aici nu este nimic altceva decat umanismul evanghelic, apostolic, patristic, ortodox al dumnezeirii (Teoumanism, Teohominism).

3. Toate formele de umanism europene, de la cel mai primitiv pana la cel mai sofisticat, de la cel fetisist la cel papal, se intemeiaza pe credinta in om, aflat el insusi intr-un context spiritual dat, intr-o situatie empirica materiala, precum si intr-un context istoric anumit. Intreaga esenta a oricarui tip de umanism este omul (homo), iar incapsulat in ontologia oricarui tip de umanism nu se afla altceva decat umanismul (homo hominis). Omul reprezinta cea mai inalta valoare, suprema valoare. Omul este criteriul principal, ultimul criteriu. “Omul este masura tuturor lucrurilor“. Acesta este in esenta, in miezul sau, orice tip de umanism. Prin urmare, toate formele de umanism sunt, la o analiza finala, idolatre sau politeiste la origine. Perioadele prerenascentista, renascentista si postrenascentista – de sorginte protestanta, filosofica, religioasa, sociala, stiintifica, culturala sau politica – toate tipurile de umanism european, se straduie constient sau inconstient, ele lupta neincetat pentru a ajunge la un singur rezultat: sa inlocuiasca credinta in Dumnezeu-omul Hristos cu o credinta in om, sa inlocuiasca Evanghelia lui Hristos cu una omeneasca, sa inlocuiasca filosofia Dumnezeu-omului Hristos cu una omeneasca, sa inlocuiasca cultura hristocentrica cu una omeneasca. Pe scurt, ele cauta sa inlocuiasca viata cea dupa Hristos si intru Hristos cu una facuta dupa tipare omenesti.

Toate acestea s-au dezvoltat timp de mai multe secole pana cand, in secolul al XIX-lea, in anul 1870, la primul Conciliu al Vaticanului, toate aceste eforturi au ajuns la apogeul lor prin elaborarea dogmei cu privire la infailibilitatea papei. Aceasta dogma a devenit ulterior dogma centrala a papalitatii. In vremurile noastre, in timpul celui de-al doilea Conciliu al Vaticanului, aceasta doctrina a fost discutata atat de insistent si cu atata dibacie incat notiunea inviolabilitatii si neschimbabilitatii ei a fost cu tarie consolidata. Aceasta doctrina are o semnificatie covarsitoare pentru soarta civilizatiei europene si pentru vremurile apocaliptice in care aceasta a aparut. Prin aceasta dogma, toate tipurile de umanism european si-au construit idealurile si idolul lor propriu: omul s-a autodeclarat suprema si ultima dumnezeire.

Panteonul umanist european si-a stabilit propriul sau Zeus. Sinceritatea este limbajul adevarului, dogma cu privire la infailibilitatea papei secolului al XX-lea nu este altceva decat renasterea idolatriei si politeismului, renasterea criteriilor si a judecatilor de valoare idolatre. Trebuie spus si acest lucru: dogma cu privire la infailibitatea papei a fost introdusa intre dogmele umanismului idolatru care, in prima instanta, a fost umanism elenic. Valoarea oricarui lucru a fost introdusa ca dogma. Toate trasaturile culturii si civilizatiei elenice, valorile lor, filosofiile, mestesugurile, politicile, stiinta lor, au fost toate introduse ca dogme.

Masura tuturor lucrurilor este omul“. Si ce inseamna acest lucru? Este o definitie a dogmei idolatriei. In felul acesta a sosit momentul cand incantarea si suficienta de sine a europeanului a devenit dogma, un obiectiv dupa care tipurile de umanism european au tanjit cu nostalgie, timp de secole. Dogma referitoare la infalibilitatea papei reprezinta afirmatia nietzscheiana – Ja-Sagung – extinsa la intreaga sa conceptie a umanismului european. “Ja-Sagung” face parte din cultura si civilizatia europeana, amandoua fiind cu adevarat idolatre si politeiste in obiectivele si metodele lor. Evanghelia si porunca Dumnezeu-omului Hristos este: “Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua” (Mt. 6, 33).

Dar observati ce a fost omis din proclamatia culturii umaniste europene si a civilizatiei sale. Nu exista nici o mentiune cu privire la scopul existentei umane sau a mijloacelor prin care omul functioneaza. Dumnezeu-omul Hristos este Singurul Mantuitor al omului din pacatele sale, din moarte si de sub tirania diavolului, Singurul care reinnoieste si eternizeaza, care invie si inalta, care-l face pe om vesnic si-l indumnezeieste, mantuindu-l si aducandu-l in Imparatia Luminii si Care, cu tarie si limpezime, sustine ca scopul suprem al existentei si al vietii omului este acela al desavarsirii sale, la fel precum si Dumnezeu este desavarsit (Matei 5, 48). Ce nu pronunta umanismul european drept scop al existentei umane in contradictie cu El! Adevarul evanghelic “lumea intreaga zace sub puterea celui rau (1 Ioan 5, 9) nu poate fi negat, iar aceasta necesita eforturile Dumnezeu-omului Hristos. Dar asa cum afirma Sfantul Apostol Pavel, diavolul este “Dumnezeul veacului acestuia(2 Cor. 4, 4). Intre o astfel de lume care in mod voit “zace sub puterea celui rau” si persoana care-L urmeaza pe Dumnezeu-omul Hristos nu exista nimic comun.

Cel care-I urmeaza lui Hristos nu are dreptul, prin ferma cerinta a Adevarului evanghelic, de a coopera cu umanistul care are justificare pentru toate acele lucruri neadevarate si le socoteste a fi dogme. In acest punct este intotdeauna necesar sa luam o hotarare de valoare decisiva: fie cu Dumnezeu-omul Hristos, fie cu umanismul. Umanistul, in toate eforturile sale, se infatiseaza pe sine ca actionand cu indreptatire de sine si ca fiind suprema valoare si criteriul de varf. Aici nu exista loc pentru Dumnezeu-omul Hristos. In imparatia umanismului, locul Dumnezeu-omului Hristos a fost luat de catre Vicarius Christi, in felul acesta Dumnezeu-omul Hristos fiind exilat in ceruri. Prin dogma infailibilitatii, papa a uzurpat pentru sine, adica pentru om, intreaga jurisdictie si toate prerogativele care apartin numai Domnului nostru Iisus Hristos. El s-a proclamat pe sine drept Biserica, biserica papala, si a devenit in ea inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor, conducatorul autoproclamat al tuturor lucrurilor. In acest fel, dogma infailibilitatii papei a fost ridicata la gradul de dogma centrala a papalitatii. Iar papa nu poate nega acest lucru atata timp cat ramane papa al unei papalitati umaniste.

4. In istoria neamului omenesc au existat trei caderi principale: cea a lui Adam, cea a lui Iuda si cea a papei. Principala caracteristica a caderii in pacat este mereu aceeasi: a dori sa fii bun de dragul propriei tale persoane, a dori sa fii desavarsit pentru tine insuti si a vrea sa fi Dumnezeu tot de dragul tau. In acest mod, in chip inconstient, omul se aseamana diavolului, fiindca si diavolul a dorit sa devina Dumnezeu de dragul lui, a dorit sa se aseze in locul lui Dumnezeu. Iar prin aceasta inaltare de sine, el s-a facut de indata diavol, cu totul despartit de Dumnezeu si pururea in contradictie cu El. Prin urmare, esenta pacatului, a oricarui pacat, consta in aceasta aroganta marire de sine. Aceasta este esenta insasi a diavolului, a lui satana. Nu este nimic altceva decat a dori sa te pastrezi doar inlauntrul propriei tale fiinte, a nu te dori in adancul fiintei tale decat pe tine insuti.

Tot diavolul se afla aici: in dorinta de a-L alunga pe Dumnezeu, in dorinta de a exista doar pentru tine insuti si in tine insuti, de a fi pururea in contradictie cu Dumnezeu si tot ceea ce Ii apartine Lui. Si ce este oare aceasta? Este egoismul si iubirea de sine imbratisata intru toti vecii, cu alte cuvinte, iadul. Fiindca iata ce este in esenta sa umanistul – intru totul inchis inlauntrul sau, traind prin sine, pentru sine, pururea in contradictie cu Dumnezeu. Aici rezida orice tip de umanism.

Culmea unui astfel de umanism de orientare satanica este dorinta de a deveni bun de dragul raului, de a deveni Dumnezeu de dragul diavolului. Acest lucru isi are originea in promisiunea diavolului facuta protoparintilor nostri in rai – si anume aceea ca prin ajutorul sauEi vor deveni dumnezei (Gen. 3, 5). Omul a fost creat cu potential teandric de catre Dumnezeu Care iubeste omenirea, asa incat el sa se poata indrepta in mod voit, cu ajutorul lui Dumnezeu, spre a deveni asemenea Dumnezeu-omului Hristos, intemeindu-se pe caracterul dumnezeiesc al originii sale. Omul, insa, cu voia sa libera, a cautat nepacatuirea prin pacat, L-a cautat pe Dumnezeu prin diavolul. Si desigur ca mergand pe acest drum ar fi devenit totuna cu diavolul daca nu ar fi intervenit Dumnezeu cu nemasurata Sa iubire de oameni si marea Sa milostivire.

Facandu-Se om, cu alte cuvinte Dumnezeu-om, El l-a indreptat din nou pe om catre Sine. El l-a adus in Biserica Sa, care este trupul Sau, ii daruieste rasplata unirii cu Sine prin Sfintele Taine si fericitele virtuti. Si in acest fel i-a daruit omului taria de a ajunge “la starea barbatului desavarsit, la masura varstei plinatatii lui Hristos” (Efes. 4, 51), de a implini, cu alte cuvinte, destinul sau divin, de a deveni in chip voit dumnezeu-om prin har.

Caderea papei este rezultatul dorintei de a-L inlocui pe Dumnezeu-omul Hristos prin om”.

va urma

(din: Parintele Iustin Popovici, Credinta ortodoxa si viata in Hristos, Editura Bunavestire, Galati, 2003, sursa online: crestinortodox.ro)

Nota: textul apare, in alta traducere, si in volumul: Sf. Iustin Popovici, Omul si Dumnezeul-Om. Abisurile si culmile filozofiei”, Editura Sophia, 2010)

Legaturi:

***


Categorii

Catolicism si uniatie, Ce este pacatul?, Ecumenism, Marturisirea Bisericii, Portile Iadului, Sfantul Iustin Popovici

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “SFANTUL IUSTIN POPOVICI: “In istoria neamului omenesc au existat trei caderi principale: cea a lui Adam, cea a lui Iuda si cea a papei”

  1. Nemărginta-Ţi bunătate
    O înţeleg atât de greu
    O Dumnezeule al milei,
    Când toate le judec prin “eu”.

    Că tot ce vad prin ochi și minte
    Mi-ai dăruit și-mi aparţine
    Dar eu prin “eu” îmi doresc totul
    Aici, acum și…fără Tine.

    Vrăjit de frumuseţea lumii
    De străluciri și bogăţie
    M’am coborât prin trup în patimi
    Uitâd complet de veșnicie

    Și’am devenit tiran și lacom
    Și ucigaș și numai “eu”
    Mă fac prin forţă și prin moarte
    (Și cum î-mi place) dumnezeu.

    Și “eu”-l își dorește totul.
    Că tot ce văd, vreau și poftesc
    (Și chiar de nu vreu toată lumea,
    Tot îmi doresc să stăpânesc).

    Dar în adâncul conștiinţei
    Mă arde Adevărul Tău
    Și răutatea celor care
    Sunt dumnezei în ei prin “eu”.

    Si’admir adâncul și divinul
    Cuvintelor ce mi le’ai spus
    Și mă cutremur de’Adevarul
    Și jerfa Ta Doamne Iisus.

    C’un dumnezeu ce-i pentru sine
    Pentru plăcere, pentru “eu”
    Ce nu-și dă viaţa pentru ceilalţi
    E monstru groazei, e cel rău.

    Tu mi-ai dat viaţa pământească.
    Tu ai venit la răstignire
    Ca să-mi dai viul veșniciei
    Din bunătate și iubire.

    Mi’ai dăruit întreg pământul
    Cu toată dragostea-Ţii divină
    Înveșmântat în frumuseţea
    Ţesută-n viaţa prin lumină.

    Și-n el și’n mine câtă taină
    Și mareţie ai ascuns
    Ca prin smerita-mi osteneală
    Să le adun cu drag, Iisus ?

    Mi’ai dăruit vederea minţii
    Și ochii care în lumină
    Pătrund adânc (să vadă) viaţa
    Și bunătatea Ta divină.

    În orice fruct ai pus dulceaţă
    Și peste tot doar frumuseţe
    Doar armonie și lumină
    Și adânc de milă și blândeţe.

    M’ai mângâiat ca un părinte
    (Deși pierdusem orice bine)
    Și ai pogorât să-mi redai viaţa
    Și să’nduri moarte pentru mine.

    Și ai îndurat chin în piroane
    Iisuse, să Te pot iubi
    (Să vad cu ochii mei iubirea)
    Că n’ai voit a stăpâni.

    Că n-ai dat frumuseţea lumii
    Iisuse să ne osândim
    Ci’n libertate și fraţie
    Să învăţăm ce să iubim.

    Prin jertfa Ta desăvârșirea
    E lesnicioasă prin iubire
    Prin taina sfânta’a preoţiei
    Și tainele mărturisirii.

    Tu ești ibirea milostivă.
    Tu ești și om și Dumnezeu
    Tu ești în totul și în toate
    Dar nu ești Dumnezeu prin “eu”.

    Cu lacrimi care mi ard launtru
    Citesc cuvintele iubirii
    Din rugăciunea Ta Iisuse
    Cea dinaintea rastignirii.

    Și-mi văd și-mi simt nimicnicia.
    Și ma cunosc cât sunt de rău
    Și cât de mare și de sfânta
    E dragostea Lui Dumnezeu.

    Îngenunchez ars de durea
    Că nu iubesc și mă iubești
    Și pentu mine mergi, pe cruce
    Iisuse să Te rastignești.

  2. Nicicând nu vom sfinţi poporul
    Prin sincretismul din cultură.
    Dar vom strica amestecâd-o
    Cu’a Lui Hristos învăţătură.

    Cultura desacralizantă
    Este străină de Hristos
    Prin tot ce are și… cultivă
    (Și prin “deștept” și prin frumos)

    Asociată’ortodoxiei
    Ea dă prilej de înșelare
    De-a introduce sincretismul
    Și ai găsi justificare.

    Este metoda rafinată
    Și tactul pașilor mărunţi
    De-a promova duhu’înșelarii
    (Atribuindu-i mari virtuţi).

    Cultura desacralizantală
    E “chipul” cel (părut) lumină
    Care justifică mândria
    Din viaţa laică, crestină.

    El schimbă cultul în spectaol
    Și creștinismul în “frumos”
    Exterior, “deștept” și public
    Făcând un laic din Hristos.

    Căci duhul “cultural” al lumii
    I’opus smereniei divine,
    Despătimirii ortodoxe
    Și…lepădarilor de sine.

    Prin ce lucrează nu smerește
    Și n’adâncește în lumină
    C’acestea le cultivă’n suflet
    Doar EDUCAŢIA CREȘTINĂ.

    Duhul lumesc își face “cultul”
    Prin artă și deșteptăciune
    Prin dedublare…,actorie,
    Prin pasiuni, prin ficţiune…

    Ea preamărește umanismul
    Și promovează “ce-i frumos”
    Doar prin mental și prin mândrie
    Și prin opusul Lui Hristos.

    Nicicând nu vor fi împreună
    Lumescul și duhovnicia
    Cultura desacralizantă
    (Ce-i umanism) și ortodoxia.

    Ortodoxia nu încântă.!
    Ortodoxia doar smerește,
    În anonim și în ascetic
    Nu’n laic, nu…actoricește.

    Orodoxia e divină.
    Și sfânta ei învaţatură
    E viaţa lui Hristos în oameni
    Trăită faptic. Nu-i cultură.

    Sfinţii părinţii n’au pus acestea
    Sub nici o formă laolaltă.
    Deși-i știau (adânc) valoarea,
    N’au acceptat-o niciodată.

    Oricât am lăuda cultura
    (Prin ce’a făcut bun și frumos)
    Ea-i umanism și este pururi
    Și mândră și fără Hristos.

    Cultura desacralizantă
    NU-I EDUCAŢIA CREȘTINĂ.
    Nu-i misiune ortodoxă.
    E umanism și nu-i divină.

    De vrem să coborâm divinul
    La umanism, luăm cultura
    (Ca misiune ortodoxă)
    Laicizând învăţătura.

  3. Si-atunci cum pot fi numite biserici surori cand intre ele ,cea ortodoxa si cea catolica este prapastie.
    Din doua una: ori papa stie si-atunci nu-i decat unealta diavolului si si-a ales singur “destinatia finala” si rolul sau de sPION pentru cel rau
    ori, de-aproape 1000 de ani sunt in ratacire si nu s-a trezit unul sa-si vina in fire si sa-i faca pe ceilalti sa revina-n matca
    Daca-ar fi cea de-a doua varianta ar fi pacat
    Cu excepia celor ce i-au dus in ratacire , restul s-ar fi putut salva.
    Bunavointa si credinta au avut, numai ca au crezut in ceva rau
    In orice caz vai celui ce duce in ratacire ,”mai bine i-ar fi fost lui sa nu se fi nascut”
    Insa daca papa stie si o face deliberat, raman siderat cum se poate pune contra lui DUMNEZEU,
    Mare trebuie sa fie orbirea sau cine stie ce promisiune o fi avand ,(ca Sfantul Ciprian) dupa moarte din parte nefartatelui
    Mi se pare ca sunt mai periculosi ca “martorii”.
    astia nu-L au pe IIsus si “miros” de departe a secta, pe cand vaticanul se camufleaza in haina teologiei si a dogmelor si duc pe multi in orbire,si iacata: suntem biserici surori, cu cea de-a treia cadere a omului
    Iertati m-am ambalat putin

  4. m-am “ambalat” si pentru ca in ultimul timp m-am cam ingrasat si lucrurile facute dupa masura mea ies disproportionate
    Doamne ajuta

  5. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL IUSTIN POPOVICI DESPRE EREZIA INFAILIBILITATII PAPALE SI UMANISMELE ANTI-UMANE: Nu-l dati mortii pe pacatos din pricina pacatului!
  6. PSALMUL 50
    Al lui David.

    l. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
    2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
    3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
    4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
    5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
    6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
    7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
    8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
    9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
    10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
    11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
    12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
    13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
    14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
    15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
    16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
    17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
    18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
    19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
    20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Ce este Adevarul? UN CUVANT CAPITAL AL SFANTULUI IUSTIN POPOVICI SI O MEDITATIE PE MARGINEA SA. Totul in Hristos…, nu doar in numele Lui!
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Iustin Popovici: “SFINTENIA ESTE STAREA NORMALA A SUFLETULUI NOSTRU… Sa te sfintesti tu insuti mai intai, si apoi sa sfintesti pe altii“
  9. Pingback: 2 ANI DE LA ASASINAREA PARINTELUI DANIEL SISOEV: "Pentru ce socotim a fi dreptul nostru sa urim, sa barfim neincetat si sa faurim scandaluri?"
  10. Pingback: Alte predici si talcuiri la FEMEIA GARBOVA: Sfantul Nicolae Velimirovici despre GARBOVIREA EUROPEI; IPS Bartolomeu Anania despre FORMALISM SI LINGUSIRE
  11. Pingback: PREOTUL MARTIR DANIIL SISOEV (†19 nov. 2009) despre ecumenism, relatia cu Dumnezeu, razboiul cu diavolul, mersul la biserica, convertiri si puterea credintei -
  12. Pingback: PARINTELE STANILOAE despre ORTODOXIE versus catolicism si protestantism: “Biserica Ortodoxa n-a stirbit adevarul coborat de sus, n-a diluat vinul ceresc cu apa sfatoseniilor omenesti” -
  13. Pingback: ACATISTUL SFANTULUI CUVIOS IUSTIN POPOVICI (14 iunie) -
  14. Pingback: Sfantul Iustin Popovici: SFINTELE TAINE NU AU NUMAR: “Toate in Biserica sint Sfinta Taina, toate: de la lucrul cel mai marunt, pina la cel mai mare” -
  15. A mai fost insa si o cadere in istoria ingerilor, datorata ingerilor care au fost captivati de femei. Aceasta istorie a fost expusa de unul dintre primii sfinti, Sf. Iustin Martirul, originar din Palestina.

    Sf. Iustin a trăit între anii 100-160. Născut din părinți păgâni, probabil de origine latină, el s-a convertit la creștinism înainte de anul 132 și a fost martirizat la Roma. A scris două apologii, în fapt scrisori de pledoarie, prima fiind adresată împăratului Antonius Pius și fiilor săi (Marc Aureliu și Lucius Verus) iar a doua dedicată lui Marc Aureliu, în care solicita toleranță față de creștini, într-o perioadă în care aceștia din urmă, refuzând ritualul religios roman, erau acuzați de lipsă de fidelitate față de Imperiu.
    Familia sa locuia la Flavia – Neapolis, vechiul Sichem azi Nablus. A fost crescut în cultura și tradiția păgână, primind o formație spirituală aleasă. După o odisee pe la mai mulți filosofi, Sf. Iustin, este îndemnat de un bătrân să citească Profeți, ceea ce îi aduce și convertirea la creștinism. Creștinismul este pentru Iustin, “singura filosofie sigură și folositoare”. Iustin merge la Roma, unde dezvoltă o intensă activitate, apologetică, literară și misionară.
    La Roma intră în conflict cu filosoful cinic Crescens imoral, ignorant și fanfaron. Iustin l-a zdrobit pe acest ignorant, care, îi acuza pe creștini de ateism și de imoralitate fără să-i cunoască. Înfrânt, Crescens îl denunță pe Iustin, care este condamnat la moarte și executat în anul 165, cu încă alți șase creștini sub prefectul Iunius Rusticus. Biserica Catolică, Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică îl prăznuiesc la 1 iunie.
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Iustin_Martirul_%C8%99i_Filozoful

    How the Angels Transgressed.
    The Second Apology of Justin for the Christians — Justin Martyr

    “But the angels transgressed this appointment, and were captivated by love of women, and begat children who are those that are called demons; and besides, they afterwards subdued the human race to themselves, partly by magical writings, and partly by fears and the punishments they occasioned, and partly by teaching them to offer sacrifices, and incense, and libations, of which things they stood in need after they were enslaved by lustful passions; and among men they sowed murders, wars, adulteries, intemperate deeds, and all wickedness. Whence also the poets and mythologists, not knowing that it was the angels and those demons who had been begotten by them that did these things to men, and women, and cities, and nations, which they related, ascribed them to god himself, and to those who were accounted to be his very offspring, and to the offspring of those who were called his brothers, Neptune and Pluto, and to the children again of these their offspring. For whatever name each of the angels had given to himself and his children, by that name they called them“.
    http://biblehub.com/library/justin/the_second_apology_of_justin_for_the_christians/chapter_v_how_the_angels_transgressed.htm

  16. Crescens cinicul, care îi acuza pe creștini de ateism și de imoralitate si care a uneltit pentru ca Sf. Iustin sa fie omorat, era de fapt un homosexual notoriu, care ii intrecuse pe toti ceilalti in dragostea sa pentru baieti. Mai era si mare iubitor de bani si ii era foarte frica de moarte.

    Tatian, in a discourse written around the same time, asserted that Crescens “surpassed all men in his love-of-boys (paiderastia) and was strongly addicted to the love of money.” He then claimed that Crescens “who professed to despise death, was so afraid of death, that he endeavoured to inflict on Justin, and indeed on me, the punishment of death, as being an evil.” Eusebius even claimed that Justin’s martyrdom (c. 165) was in fact caused by Crescens.
    http://en.wikipedia.org/wiki/Crescens_the_Cynic

  17. Antropocentrismul umanist este in esenta demonocentrism.
    “Omul este masura tuturor lucrurilor“. Acesta este in esenta, in miezul sau, orice tip de umanism. Prin urmare, toate formele de umanism sunt, la o analiza finala, idolatre sau politeiste la origine.
    Adevarul evanghelic “lumea intreaga zace sub puterea celui rau“ (1 Ioan 5, 9) nu poate fi negat, iar aceasta necesita eforturile Dumnezeu-omului Hristos. Dar asa cum afirma Sfantul Apostol Pavel, diavolul este “Dumnezeul veacului acestuia” (2 Cor. 4, 4). Intre o astfel de lume care in mod voit “zace sub puterea celui rau” si persoana care-L urmeaza pe Dumnezeu-omul Hristos nu exista nimic comun.
    Umanistul, in toate eforturile sale, se infatiseaza pe sine ca actionand cu indreptatire de sine si ca fiind suprema valoare si criteriul de varf.

    Din citatele de mai sus si din intregul articol se observa ca exista o foarte mare asemanare, chiar o identitate, intre antropocentrismul umanist si narcisism.
    In cartea sa, “Facebook. Fabrica de narcisism”, Teodor Baconschi a tras un semnal de alarma asupra narcisismului ce inghite societatea noastra.
    http://www.humanitas.ro/humanitas/facebook-fabrica-de-narcisism

  18. Pingback: SFANTUL IUSTIN POPOVICI, binevestitorul si marturisitorul Dumnezeu-Omului (†14 iunie) – 120 de ani de la nastere, 35 de ani de la adormire | Cuvântul Ortodox
  19. Doamne ajuta !

    Cartea apare in scribd (am mers la linkul pe editura de la Galati); eu n-am cont pe facebook, etc, dar poate aveti fratiile voatre textul: ati putea sa mi-l trimiteti prin email ? multumesc mult !

  20. Pingback: “Vedeti sa nu defaimati pre vreunul dintr’acesti mai mici…” – ARHIM. SOFRONIE IMPOTRIVA RELATIVISMULUI DOGMATIC, a ECUMENISMULUI si a IMPLICARII BISERICII IN ACTIUNI SOCIALE REVOLUTIONARE: “Nu avem dreptul a savarsi act
  21. Pingback: SFANTUL IUSTIN DE LA CELIE despre misiunea ascetica a Bisericii: “ASCETII SUNT SINGURII MISIONARI AI ORTODOXIEI. Nevoinţa este singura ei scoala misionara. PUNE-TE IN SITUATIA CELOR INDURERATI, PLINI DE TRISTETE SI DE NECAZURI…” | Cuvâ
  22. Pingback: SFANTUL IUSTIN POPOVICI: “Cuvântul de ordine care ar trebui auzit astăzi în cadrul Bisericii este acesta: să revenim la asceţii hristofori şi la Sfinţii Părinţi! | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: “O, de ar fi trăit atunci oarecare super-zeloţi şi super-ortodocşi contemporani! Ar fi aruncat defăimarea de TRĂDĂTOR în obrazul marelui SFÂNT FOTIE”. Fericitul parinte marturisitor EPIFANIE despre PERICOLUL SCHISMEI CARE INCEPE CU NE
  24. Pingback: PLÂNGÂNDU-NE CĂDEREA, LA PORŢILE RAIULUI… Ce înseamnă PĂCATUL și care este POCĂINŢA ADEVĂRATĂ? “Este nevoie să-şi tragă sufletul pentru început, să-şi revină din zilnica alergătură, să se strămute de la observarea contin
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate