Cuvant patrunzator al IPS Teofan, de Rusalii: PRETENTIA SUPERIORITATII, DUHUL VICLENIEI SI JUDECATA APROAPELUI – PIEDICI SIGURE IN CALEA DUHULUI SFANT (VIDEO)

Cuvant duhovnicesc al Inaltpreasfintitului Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, la Sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile) – 2011 –

“Suntem in ajun de mare sarbatoare: Cincizecimea, Rusaliile, Pogorarea Duhului Sfant. Maine la Dumnezeiasca Liturghie, credinciosii care vor fi in biserica, vor auzi cuvantul: “Cine este insetat, sa vina la Mine si sa bea, sa primeasca apa cea vie. Cel care crede in Mine – zice Domnul – rauri de apa vie vor curge din pantecele lui“. Si aceasta – continua Evanghelia – o spunea despre Duhul cel Sfant pe care aveau sa-L primeasca toti cei ce cred intr-insul.

Sfintii Apostoli, si prin ei, umanitatea intreaga asteptau minunea Pogorarii Duhului Sfant. Domnul Hristos, se adresasera ucenicilor cu cuvintele: “Sa nu va indepartati de Ierusalim pana nu va veti imbraca cu putere de Sus“. Iar in Ghetsimani, sau la Cina cea de Taina, inainte de Patima si Rastignirea Sa, Mantuitorul Hristos fagaduieste Apostolilor si lumii intregi, venirea Mangaietorului, a Duhului celui Sfant, care avea sa implineasca si sa desavarseasca lucrarea lui Hristos in lume pentru mantuirea lumii.

Si la cincizeci de zile dupa Inviere, la zece zile dupa Inaltare, Sfintii Apostoli, aflati din nou impreuna, primesc puterea Duhului Sfant care se pogoara peste ei. Din oameni fricosi, necunoscatori in cele ale misiunii, devin, prin puterea Duhului Sfant, martori si marturisitori ai lui Hristos Celui mort si inviat. Si manati de puterea Duhului Sfant vor merge pana la marginile lumii, cunoscute atunci, pentru a vesti, a propovadui Evanghelia iubirii lui Dumnezeu pentru lume.

Odata cu Cincizecimea, cu coborarea Duhului Sfant, istoria umanitatii intra intr-o alta faza. Este perioada descrisa de Sfantul Grigorie Palama, marele athonit, Arhiepiscop de Tesalonic si teolog al luminii celei necreate, cu urmatoarele cuvinte:

“Este timpul in care Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, urca la cer si Se coboara; Se coboara pentru a uni cele de jos cu cele de sus, a impreuna cerul si pamantul, intemeind Biserica pamanteana si cereasca, intru slava iubirii Sale de oameni“.

Suntem, cei de dupa Cincizecime pana astazi si pana cand Dumnezeu va mai tine lumea intru fiinta, suntem in aceasta asteptare a celei de-a Doua Veniri a Domnului nostru Iisus Hristos, suntem intr-o asteptare a Duhului Sfant, Care sa Se coboare ori de cate ori se savarseste dumnezeiasca Liturghie; sa Se coboare ori de cate ori, in duh de smerenie, omul, prin rugaciune, tine legatura cu Cerul. Sfintii Apostoli, inainte de Cincizecime asteptau pogorarea peste ei a puterii Duhului Sfant. Viata crestina, nu este altceva, in autenticitatea ei – sau n-ar trebui sa fie – decat o asteptare continua a Duhului Sfant, care sa-si gaseasca salas, potir binecuvantat, receptacol, in inima, sufletul si cugetul omului.

Rugaciunile cele mai intense ale Bisericii se refera tocmai la nevoia omului de a trai sub ocrotirea Duhului Sfant:

“Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, vino si te salasluieste intru noi…“

Este rugaciunea cu care, atat in particular crestinul, cat si in comunitate, in Biserica, incepe orice slujba, orice ruga indreptata catre cer.

“Doamne, Cel ce-ai trimis pe Prea Sfantul Tau Duh in ceasul al treilea Apostolilor Tai, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L innoieste noua, celor ce ne rugam Tie…“.

Este rugaciunea continua a Bisericii in timpul Sfintei Liturghii, ca Duhul Sfant sa se coboare peste lume si peste darurile de paine si vin, care devin Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos.

Cum putem tinde spre dobandirea Duhului Sfant?

Mai intai, poate, ar trebui sa aratam care sunt obstacolele care stau impotriva salasluirii Duhului Sfant in noi. Sunt multe. As aminti doar trei, poate cele mai importante:

Daca am amintit trei dintre nenumaratele obstacole care pun zid de despartire intre noi si Duhul Sfant, sa amintim, dintre multe altele, si care sunt trei cai prin care Duhul Sfant se salasluieste intru noi:

Duhul libertatii, fara de care Duhul Sfant nu poate fi prezent. Iar aceasta libertate, cum a fost descrisa de un Parinte al Bisericii din veacul trecut [Cuviosul Sofronie Saharov], aceasta libertate are doua trepte, si anume: capacitatea de a te elibera de dorinta de a-i domina pe altii, si cea de-a doua treapta, foarte greu de implinit pentru noi oamenii obisnuiti: lipsa razvratirii launtrice fata de cel care incearca sa te domine. Prin aceasta dobandim libertatea cea autentica. Iar in aceasta situatie Duhul Sfant este cu noi.

Cea de-a doua cale este smerenia. Acolo unde este smerenie, Duhul cel Sfant al lui Dumnezeu, Duhul cel smerit al lui Dumnezeu Se salasluieste. Pentru ca smerenia este contrariul ambitiilor nemasurate, care, asa cum aminteam, impiedica venirea Duhului Sfant in noi.

Si in al treilea rand iubirea de vrajmasi. Este calea cea mai sigura, este dovada cea mai clara ca Duhul Sfant se afla in om. Caci acolo, unde nu este iubire – incluzand in aceasta si pe dusmani – acolo nu este Duhul Sfant.

Nu ne ramane decat, cu ochii mintii indreptati catre cer, sa cerem pogorarea Duhului Sfant in noi, pentru ca o viata autentica, in lumina Evangheliei, nu poate fi decat viata in Duhul Sfant.

Vino Duhule, vino Mangaietorule, vino, Dumnezeule Duh Sfant si te salasluieste impreuna cu Tatal si cu Fiul in fiinta noastra cea mai dinlauntru!

Asa sa fie!

Vino Doamne!

Amin”.