ACORDUL DE LA BALAMAND INTRE ORTODOCSI SI CATOLICI (1993): o analiza critica de parintele Ioannis Romanidis

6-10-2011 Sublinieri

Vezi si:

***

ACORDUL ORTODOCSI – VATICAN
Balamand, Liban, iunie 1993, de pr. Ioannis S. Romanidis

Publicat in THEOLOGIA – Periodicul Bisericii Greciei, VOL VI 1993, Nr. 4, paginile 570-580

I. Introducere

1) Reprezentanti a noua Biserici Ortodoxe au semnat un acord cu reprezentanti ai Vaticanului, cuprins intr-un document intitulat “Uniatismul, calea de unire a trecutului, si cautarea actuala pentru comuniune deplina“, produs de membrii Dialogului Ortodocsi-Vatican, la a VII-a sedinta plenara din 17-24 iunie 1993 de la Balamand, Liban.

2) Sase Biserici Ortodoxe nu si-au trimis reprezentantii. Unele au boicotat aceasta intrunire, in semn de protest fata de responsabilitatile anti-ortodoxe si anti-musulmane ale Vaticanului in razboiul din Bosnia, si alte actiuni anti-ortodoxe, din parti ale Europei Rasaritene si ale Orientului Mijlociu. Unele Biserici Ortodoxe au ajuns sa realizeze ca “modelul” sau “tactica” veche de secole a Vaticanului, cea a “razboiului si dialogului in acelasi timp”, s-a transformat in anii 1960 in “atacuri ale Dragostei si dialogului in acelasi timp, in public” si “activitati ascunse, in privat”.

3) Exemplul clasic al acestei tactici folosite inainte este dialogul dintre Franko-Latini si Romanii Ortodocsi, de la Bari, Italia, in 1098. Franko-latinii tocmai ispravisera inlaturarea din Papalitate a romanilor ortodocsi, intre 1009/12-1046. Aceasta actiune a fost urmata de cucerirea Angliei in 1066, de catre Wilhelm Cuceritorul, si numirea de catre acesta a lombardului Lanfranc ca intaiul Arhiepiscop Franko-latin al Canterbury-ului, cu binecuvantarea papei Alexandru al II-lea, lombardul, in 1070. Lanfranc si episcopii sai franko-latini si-au dobandit succesiunea apostolica inlaturandu-i in grup pe toti predecesorii lor celti si saxoni [1]. I-au osandit pe acestia ca fiind eretici si schismatici si i-au condamnat la inchisoare pe viata, unde au fost torturati si infometati pana la moarte [2]. Succesorul lui Lanfranc a fost, in 1093, lombardul Anselm de Canterbury, principalul exponent al pozitiilor franko-latine la intalnirea mentionata mai sus, de la Bari, din 1098.

4) Nemaiputand folosi aceasta putere militara medievala, pe care a mai intrebuintat-o in mod deschis pana la Revolutia Franceza, Vaticanul a invatat, la mijlocul acestui secol, sa atace in public prin mijloacele ”dragostei si dialogului” si a ”activitatilor ascunse, in realitate. Astfel, sinceritatea “dragostei” si “dialogului” publice ale Vaticanului, ce i-au fost impuse de raspandirea moderna a democratiei, are nevoie de mult mai multa consistenta pentru a fi convingatoare. Pana si musulmanii bosniaci au invatat aceasta, in urma experientei tragice avuta dupa intalnirea de rugaciune cu insusi Papa.

II. Asa-zisa Schisma [3]

5) In spatele acestui acord se afla experti Latini [romano-catolici, n.t.] familiari cu cercetarile contemporane asupra naturii militare, politice si sociale a schismei cu romanii rasariteni, pe care frankii si aliatii lor au provocat-o deliberat. Doctrina a jucat rolul principalei arme franko-latine impotriva romanilor rasariteni, pricinuind revolte in randul romanilor apuseni impotriva opresiunii teutone [4]. Desigur ca Latinii de la Balamand nu au simtit nevoia sa abordeze acest tip de cercetare.

6) Ignorand cele de mai sus, ortodocsii de la Balamand le-au facut pe plac Latinilor, alaturandu-li-se in folosirea contextului propagandei medievale Franko-latine despre schisma, cu un continut mai mult sau mai putin ortodox, o combinatie ce a dominat o lunga perioada scolile ortodoxe.

7) Acest acord evita, astfel, implicatiile faptului ca incepand din secolul al 7-lea, Franko-latinii si-au dobandit, de obicei, succesiunea apostolica prin exterminarea predecesorilor lor romani-apuseni, celti si saxoni, reducand romanii din apus la statutul de serbi si tarani ai feudalismului Frank. Acest lucru s-a petrecut nu numai in Galia, ci si in Italia de nord, Germania, Anglia, Italia de sud, Spania si Portugalia.

8 ) Nasterea civilizatiei Frankilor este descrisa intr-o scrisoare a Sfantului Bonifaciu catre Papa Zaharia (Natione Graecus [5]) din 741. Frankii i-au indepartat din Biserica Franciei pe toti episcopii Romani, pana in anul 661, si s-au facut pe ei insisi episcopi si administratori clericali ai acesteia. Au impartit proprietatea Bisericii in fiefuri, ce au fost acordate ca beneficii corespunzatoare rangului in piramida vasalitatii medievale. Acesti episcopi Franki nu au avut Arhiepiscop si nu s-au intrunit in sinod, vreme de 80 de ani. Ei sunt, cu cuvintele Sf. Bonifaciu, “mireni lacomi, clerici adulterini si betivi, care lupta intr-o oaste inarmata pana in dinti si care, cu propriile maini, ii ucid atat pe crestini, cat si pe pagani.” [6]

9) Deja, in 794 si 809, Frankii ii condamnasera pe romanii rasariteni ca fiind “eretici” si “elini“, la sinoadele de la Frankfurt si Aachen, cu alte cuvinte, cu aproape 260 de ani inaintea asa-zisei schisme din 1054. Frankii au inceput sa-i numeasca pe romanii rasariteni “elini“(greci) si “eretici”, ca astfel romanii apuseni subjugati sa isi uite treptat fratii – Romanii din Rasarit.

10) Apoi, Frankii i-au impartit si pe Parintii Romani vorbitori de greaca si vorbitori de latina, in asa-numitii Parinti Latini si Greci, si apoi s-au alipit de cei asa-zisi Latini. Astfel, au creat iluzia ca traditia lor franko-latina este parte a unei traditii neschimbate si neintrerupte, aceeasi cu cea a Parintilor Romani vorbitori de latina. Deoarece romanii apuseni inrobiti devenisera serbi si tarani ai feudalismului Franko-latin, au incetat sa mai dea capi si Parinti ai Bisericii, ci doar la cativa sfinti stiuti.

11) In timpul anilor 1009-1046, franko-latinii au incheiat eliminarea Romanilor Ortodocsi din Biserica Vechii Rome si, in cele din urma, s-au asezat in locul lor, inventand astfel papalitatea de astazi.

12) Frankii secolului al 8-lea si-au inceput erezia anti-Romana cu disputa icoanelor si apoi a lui ”Filioque”, pe vremea cand erau niste barbari iliterati. Papii Romei de mai apoi au protestat. Dar inca nu i-au osandit pe franki. Si-au inchipuit ca, in cele din urma, ii vor convinge, asa cum face cineva cu un copil incapatanat. Romanii Vechii si Noii Rome nu au banuit insa ca Frankii provocau in mod deliberat schisma dintre ei si romanii liberi, ca parte a permanentei lor strategii defensive impotriva Imperiului Roman de Rasarit si a propriilor planuri de cucerire a lumii.

13) Papii Romei nu au avut nici o alta alegere decat sa tolereze tirania Frankilor, in interesul usurarii poverii fratilor lor romani apuseni inrobiti si in cel al asigurarii libertatii lor, precum si celei a cetatenilor romani ai Statelor Papale.

14) Insa papa Ioan al VII-lea al Romei a luat parte la al Optulea Sinod Ecumenic, din 879, in Noua Roma [Constantinopol, n.t.], unde au fost osandite ereziile Frankiste asupra icoanelor si cea a lui ”Filioque”, fara a-i numi, totusi, pe eretici, de teama represaliilor.[7]

15) O data cu aparitia Decretaliilor Pseudo-Isidoriene in 850, Papii Romei au inceput sa se simta indeajuns de puternici pentru a cere cu agresivitate conducerii Frankiste sa accepte standarde de comportament civilizate. Dar aceste eforturi s-au intors pana la urma impotriva lor. Franko-latinii au reactionat in forta la popularitatea acestor decretalii, alungandu-i pe Romani de la conducerea politica si bisericeasca a Romei si a statelor papale. Franko-latinii si-au inceput atacul final impotriva libertatii si romanitatii papalitatii intre 973-1003 si au incheiat inrobirea papalitatii romane si a libertatii statelor papale, intre 1009 si 1046 [8]. Dupa aceasta data, totii Papii sunt membri ai nobilimii Franko-latine, ce foloseau denumirile de Papa al Romei si Papalitate Romana pentru a-i face sa creada in continuare pe romanii apuseni ca au un Papa Roman.

16) Din toate cele de mai sus, ar trebui sa fie clar faptul ca stabilirea datei schismei in 1054, intre distinctiile contrafacute ale “Rasaritului Grec” si ale “Apusului Latin”, nu este corecta. Schisma a avut loc intre Franko-latini, pe de-o parte, si Romanii apuseni si rasariteni, pe de alta. In 1054 s-a petrecut doar una dintre manifestarile tarzii ale unei schisme ce exista deja, din 794, vremea in care Frankii au decis sa o provoace intre ei si asa-zisii “Greci”, din motive politice. Biserica Vechii Rome a luptat eroic sa ramana unita cu Noua Roma [Constantinopolul, n.t.], pana in anul 1009.

17) Din anul 809 incoace, Frankii nu s-au abatut niciodata de la pozitia ca Romanii Rasariteni, adica asa-zisii “Greci”, sunt eretici. Pana in anul 1009, Biserica Vechii Rome a rezistat cu indarjire acestei politici Frankiste premeditate, care pana la urma a fost impusa cu forta.

18) Faptul ca aceasta traditie a continuat pana in mijlocul secolului al 20-lea era foarte evident in timpul tineretii scriitorului acestor randuri. In cartile Latine de apologetica, ortodocsii erau descrisi cu vehementa ca fiind eretici si fara sfinti. Desigur, acest lucru din pricina disputei ”Filioque”, care a izbucnit puternic inaintea celui de-al optulea Sinod Ecumenic, din 879. De aici, si supozitia ca ortodocsii nu au avut Parinti ai Bisericii dupa Sf. Ioan Damaschin (cca. 675-749) si Sf. Teodor Studitul (759-826). [9]

19) Dar Franko-latinii si Papalitatea lor si-au continuat cuceririle insotite de exterminarea si/sau inlaturarea episcopilor si a egumenilor Ortodocsi, si de reducerea credinciosilor la statutul de serbi si tarani, prin lipsirea lor deplina de orice proprietate. Cuceritorii musulmani, nici cei arabi, nici cei turci, nu au facut niciodata asa ceva.

20) Dar chiar si la inceputul acestui secol al 20-lea, Vaticanul mai facea aceste lucruri. Astfel, in 1923, Italia a primit in posesie Insulele Dodecaneze (”Cele Douasprezece”), de la Turcia. Episcopii ortodocsi fura inlocuiti de episcopi toscani-franki si lombarzi, care, din 1870, se infatisau ca fiind italieni. Vaticanul a nadajduit ca credinciosii Ortodocsi vor accepta clerul hirotonit de acesti episcopi ai Vaticanului, caci altfel ar fi ramas fara preoti. Situatia s-a schimbat atunci cand Grecia a luat in posesie aceste insule. Episcopii Ortodocsi exilati s-au intors, sub omoforul Patriarhiei Ortodoxe a Constantinopolelui.

21) Dar apoi Vaticanul si-a schimbat chipul si a produs recunoasterea unilaterala a tainelor Ortodoxe, la conciliul Vatican II. Intrebarea ramane:

Este aceasta trecere de la razboi la dragoste una reala? Sau este tot dragostea lupului, acum imbracat in haine de oaie, gata sa-si inhate “prada” traditionala? Invazia tarilor ortodoxe de catre Vatican, cu atatia clerici umbland dupa “prada”, pare sa vorbeasca de la sine.

22) Ceea ce este dispus sa faca doctrinar Vaticanul va depinde de ceea ce va face cu toate Conciliile sale Ecumenice. Cel putin in privinta primatului si a infailibilitatii papale, Vatican II continua sa sustina ca acestea sunt o problema de revelatie divina si nu de lege canonica.

III. Eclesiologie

23) Nici din secolul al 7-lea pana in anul 1054, si nici dupa, episcopii si papii Franko-latini nu au avut nici cea mai mica cunostiinta, sau vreun interes, in ceea ce priveste tamaduirea personalitatii omului prin curatirea si luminarea inimii si proslavire (indumnezeire – theosis). Ei au inca o intelegere magica a succesiunii apostolice, pe care au acceptat-o si multi ortodocsi, din vremea asa-ziselor reforme ale lui Petru cel Mare.

24) Acordul de la Balamand este intemeiat si pe o interpretare a rugaciunii Domnului nostru din Ioan 17, care nu face parte din traditia patristica. Hristos se roaga aici ca ucenicii Sai si ucenicii acestora sa poata deveni, in aceasta viata, una in vederea slavei Sale (pe care El o are prin fire de la Tatal) atunci cand vor ajunge madulare ale Trupului Sau, Biserica, ce va fi intemeiata la Rusalii si ai carei membri sunt meniti a fi luminati si proslaviti (indumnezeiti) in aceasta viata. Proorocii Vechiului Testament l-au vazut in propria lor proslavire pe Domnul Slavei inainte de a se intrupa. Asemenea, ucenicii au vazut slava necreata a lui Hristos, pe care El o are prin fire de la Tatal Sau, pana la, si dupa Rusalii, dar nu ca madulare ale Trupului Sau. Proslavirea (theosis) de la Rusalii a facut parte din transformarea Bisericii Vechiului si Noului Testament in Trupul lui Hristos. Astfel, aceasta forma finala de proslavire (indumnezeire) constituie nucleul istoriei Trupului lui Hristos, care este adevaratul nucleu al istoriei Bisericii.

Rugaciunea lui Hristos din Ioan 17 este, deci, pentru implinirea proorociilor, a invataturilor si a fagaduintelor Vechiului si Noului Sau Testament, indeosebi a acelora din Evanghelia dupa Ioan si, mai ales, in 16:13. Aceasta proslavire finala este ceea ce se repeta in viata fiecaruia dintre sfinti, in istorie, si care la care nici nu se mai poate adauga ceva, nici nu se poate imbunatati, mai ales de vreme ce aceasta experienta transcende cuvintele si conceptele, chiar si pe cele ale Bibliei. Astfel inteleg Parintii aceasta rugaciune.

25) Rugaciunea aceasta nu este pentru unirea membrilor Bisericii lui Hristos cu acei ce nu se gasesc in starea de curatire (despatimire), luminare si proslavire (theosis). Desigur, rugaciunea implica intrarea ne-membrilor trupului lui Hristos in aceasta stare de tamaduire, dar cu siguranta nu este o rugaciune pentru unirea bisericilor. Ca Ioan 17 ar putea fi aplicat unor Biserici ce nu au nici cea mai mica intelegere a proslavirii (indumnezeirii – theosis) si a modului cum pot ajunge la aceasta tamaduire in viata prezenta, este un lucru foarte interesant, ca sa nu spunem mai mult.

26) Acordul acesta profita de acei ortodocsi naivi care insista ca sunt o Biserica “Sora” a unei Bisericii “Sore” a Vaticanului, ca si cum indumnezeirea (theosis) ar putea avea o alta sora decat pe sine. Ortodocsii de la Balamand au cazut in propria lor capcana, din moment ce aceasta implica validitatea tainelor Latine. Este, intr-adevar, un fenomen ciudat, tinand cont de faptul ca latinii nu au crezut niciodata ca proslavirea (indumnezeirea) in aceasta viata este temelia succesiunii apostolice si a tainelor (sacramentelor) ce apartin si se gasesc in Trupul lui Hristos. Pana astazi, Latinii si protestantii traduc 1 Corinteni 12:26 cu “cinstit” in loc de “proslavit”.

27) Dar si conciliul Vatican II si-a intins capcana, cea a recunoasterii unilaterale a tainelor ortodoxe, in care ortodocsii de la Balamand au cazut, conform planului.

28) Mult mai importanta decat validitatea tainelor este intrebarea cine ia parte la ele. Proslavirea (indumnezeirea) este dorinta lui Dumnezeu pentru toti, atat in viata aceasta, cat si in cea viitoare. Dar slava lui Dumnezeu intru Hristos este viata vesnica pentru cei ce sunt tamaduiti si pregatiti cum se cuvine. Insa aceeasi slava necreata a lui Hristos este foc vesnic pentru cei ce refuza sa fie tamaduiti. Grupul dintai este proslavit (indumnezeit), iar celalalt devine vesnic fericit in egoismul sau ca “dumnezeu actus purus“, in care crede. Cu alte cuvinte, toti vor fi mantuiti. Unii vor fi mantuiti prin participarea lor la proslavire (indumnezeire) si la Adevarul deplin. Ceilalti vor fi mantuiti prin cunostiinta adevarului deplin, care va fi pentru ei vederea slavei necreate a lui Hristos, ca foc vesnic si intunecime inconjuratoare. Aceasta este starea de fericire “actus purus“, dupa care au nazuit intreaga lor viata. Cu alte cuvinte tainele pot fi valide si neparticipante, in acelasi timp. La fel de importanta ca validitatea tainelor este curatirea si luminarea inimii, si proslavirea (indumnezeirea) din timpul acestei vieti, care reprezinta realitatea esentiala a tainelor si a participarii la ele. (…)

29) S-ar parea ca ortodocsii ar putea, in mod legitim si smerit, sa doreasca si sa nadajduiasca, din dragoste, ca tainele Latine si protestante sa fie cu adevarat valide si lucratoare, insa lasa aceasta problema in mainile Domnului. Dar a le declara valide, 1) cand Latinii nu accepta indumnezeirea (theosis) din aceasta viata, ca nucleu central al traditiei si al succesiunii apostolice si 2) cand ei cred, in loc de aceasta, ca scopul final al individului este fericirea, este, intr-adevar, ceva ciudat. (…)

30) Invataturile oficiale franko-latine asupra tainelor au fost, din punct de vedere istoric, nu numai ne-ortodoxe, ci si anti-ortodoxe. In aceasta privinta, majoritatea protestantilor sunt de acord in principiu cu ortodocsii, si anume ca harul mantuitor impartasit este necreat. Erezia Latina ce sustine ca harul impartasit este creat nu a fost inca respinsa de Vatican.

IV. “Ratiunea de-a fi” a Uniatismului inceteaza sa existe

31) Reprezentantii Vaticanului au propus aceasta pozitie generica si ortodocsii de la Balamand au acceptat-o. Oricum, se presupune ca ortodocsii de la Balamand erau niste experti, care stiau ca propunerea aceasta a fost facuta in contextul ambelor dogme Latine referitoare la papa, si oficial, de asemenea, in contextul tuturor Conciliilor Ecumenice ale Vaticanului. Dar pozitia ortodoxa in aceasta disputa nu reiese din acest acord. Astfel, se creeaza impresia ca ortodocsii, cel putin implicit, au acceptat dogma latina despre papa, ca si pe cele ale tuturor Conciliilor Ecumenice ale Vaticanului.

32) In vremea conciliului Vatican II, ziarul New York Times a anuntat pe prima sa pagina faptul ca schisma dintre ortodocsi si Vatican a luat, teoretic, sfarsit. Aceasta afirmatie se datoreaza faptului ca Latinii au inteles ridicarea anatemelor din 1054 ca fiind o ridicare a excomunicarii. Constantinopolul a ridicat, dupa cum se pare, numai anatemele. Pentru Latini, acest lucru a fost in concordanta cu Vatican II, in ceea ce priveste validitatea tainelor ortodoxe, fapt care face posibil ca Latinii sa se impartaseasca in bisericile ortodoxe si, conform Latinilor, si reciproc. Ortodocsii au avut dificultati in a refuza impartasania latinilor, iar Vaticanul a suspendat temporar practica.

33) Acordul de la Balamand a fost acceptat de reprezentantii a noua din cele 14 Biserici Ortodoxe, dar inca nu si de catre Sinoadele acestora sau de catre un Sinod Pan-Ortodox. In aceasta perioada, Vaticanul ar putea incuraja din nou Latinii si Uniatii sa se impartaseasca in Bisericile Ortodoxe, incurajand in acelasi timp ortodocsii sa faca la fel. Insusi faptul ca ortodocsii prezenti la Balamand au extins recunoasterea la toate tainele Latine, inseamna ca s-ar putea crea cu usurinta impresia ca singurul motiv pentru refuzul inter-comuniunii si al con-celebrarii [cu romano-catolicii] este intoleranta.

34) Mai este posibil ca, la un moment dat, papa sa nu mai numeasca un succesor pentru cel putin unul dintre arhiepiscopii sau chiar patriarhii sai uniati curenti, si sa aseze credinciosii sai Uniati locali sub conducerea spirituala a arhiepiscopului sau patriarhului ortodox local, drept incercare.

35) Incepand din 1975 (cel putin), WCC (Consiliul Mondial al Bisericilor) a cultivat cu grija si cu un mare succes o imaginea ortodocsilor ce ii infatiseaza ca lipsindu-le dragostea crestina, din pricina refuzului comuniunii cu ceilalti. Un refuz probabil al ortodocsilor, de a accepta Uniatii sub unul dintre arhiepiscopii sau patriarhii lor, poate deveni parte a unei practici asemanatoare de a-i descrie pe ortodocsi ca fiind niste adevarati bigoti, mai ales din moment ce, in acest caz, ei ar refuza comuniunea si con-celebrarea cu un cler ale carui taine le recunoaste pe deplin.

36) Acum ca acordul de la Balamand a devenit candidat la o continuare a [conciliului] Vatican II si in urma caruia Uniatismul nu va mai avea nici un motiv pentru a exista, ortodocsii vor fi confruntati cu consecintele refuzului lor neincetat de a avea comuniune cu Latinii si Uniatii.

37) Faptul cel mai interesant este ca, potrivit acordului de la Balamand, tainele sunt valide, indiferent daca sunt acceptate 7 sau 22 de Sinoade Ecumenice, cu invataturile si practicile lor. Va fi creata cu siguranta impresia ca singurul motivul pentru care ortodocsii continua sa refuze inter-comuniunea si con-celebrarea cu Vaticanul este lipsa de dragoste.

V. Intrebarea

38) Se pare ca ortodocsii de la Balamand incearca sa introduca o inovatie referitoare la tainele Biblice. Pana acum, Bisericile Ortodoxe au acceptat de obicei in randul lor indivizi sau biserici prin mijloacele strictetii (AKRIBEIA) sau pogoramantului (OIKONOMIA).

(a) Prin Acrivie, o persoana este primita prin botez, mirungere si marturisirea credintei Ortodoxe, insotita de respingerea greselilor de dinainte.

(b) Prin Iconomie, o persoana este primita prin mirungere, marturisirea credintei Ortodoxe si respingerea greselilor de dinainte.

39) Nici una din aceste doua modalitati de a intra in Biserica nu este, in sine, o judecata a validitatii sau a ne-validitatii sacramentelor Bisericii de origine, de vreme ce nu exista taine in afara Trupului lui Hristos. O persoana este fie un madular al Trupului lui Hristos, prin botezul lui in Duhul, adica luminarea si/sau proslavirea (indumnezeirea) in Hristos, fie este inca stadiul de curatire, prin botezul lui cu apa spre iertarea pacatelor si in curs de a deveni un madular al Trupului lui Hristos si templu al Duhului Sfant. Cineva poate fi un credincios intru Hristos, fara a apartine nici uneia din aceste doua categorii. Acest lucru este adevarat si pentru ortodocsii nominali. Este la latitudinea fiecarui sinod de episcopi ortodocsi sa hotarasca starea fiecaruia dintre grupurile celor ce cauta partasie in Trupul lui Hristos.

40) Referitor la tamaduirea prin curatire, luminare si indumnezeire, nu exista nici o diferenta intre Latini si majoritatea protestantilor, din moment ce ei nu sunt angajati in aceasta tamaduire, care nu are nimic de a face cu misticismul. Lucru adevarat si pentru ortodocsii nominali. Motivul pentru cresterea numarului celor din urma (mai ales din vremea lui Petru cel Mare) este ca profesorii facultatilor ortodoxe nu mai cunosteau, si multi inca nu cunosc, aceasta traditie Biblica/Patristica a tamaduirii si, prin urmare, tind sa copieze din lucrari ne-patristice sau ne-ortodoxe, pentru a-si scrie manualele. Rezultatul a fost aparitia unei grup numeros de clerici care nu mai vad nici o diferenta majora intre intelegerea Latina si cea Ortodoxa a Tainelor in cadrul Trupului lui Hristos.

41) Intrebarea fundamentala care se pune este clara:

Este dogma 1) o protectie impotriva ipotezelor falsilor tamaduitori si 2) o calauza catre tamaduirea oferita de curatire si luminarea inimii si indumnezeire (theosis), sau nu?

42) “Sa se cerceteze insa omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar. Caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit.(1 Cor. 11:28-30). Cu alte cuvinte, cineva se cerceteaza pe sine pentru a vedea daca este un madular al Trupului lui Hristos aflat in starea de luminare (…). Altfel, el se impartaseste din paine si din pahar “cu nevrednicie” (1 Cor. 11:27). Intr-un astfel de situatie, acela este inca “neputincios” sau “bolnav” si chiar “mort” duhovniceste (1 Cor. 11:30), de ex. nu ia parte intru invierea persoanei launtrice si astfel inca nu se impartaseste la Euharistie spre viata in Hristos, ci mai degraba spre judecata. “Caci de ne-am fi judecat noi insine, nu am mai fi judecati. Dar, fiind judecati de Domnul, suntem pedepsiti, ca sa nu fim osanditi impreuna cu lumea” (1 Cor. 11:31-32). In starile de luminare si indumnezeire, o persoana este invatata intru duhul ei de catre Insusi Hristos. Aceasta este tamaduirea pe care Pavel o descrie in detaliu in 1 Cor. 12-15:11. [10]

VI. Nu trebuie facuta confuzie intre formulari ale dogmei si taina lui Dumnezeu

43) Condamnarea ereziilor, prin formulari dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice si Locale, a fost facuta doar pentru a-l pastra pe credincios in interiorul acestei traditii, a tamaduirii in Hristos. Aceste formulari nu au nimic in comun cu analogia fidei si analogia entis augustiniana si franko-latina, adica cu speculatiile teologice si filosofice intemeiate pe o presupusa similaritate intre creat si necreat. Credinta intr-o asemenea similaritate a fost caracteristica de baza a ereziilor, devenind obisnuita si printre unii ortodocsi. Singurul scop al formularilor dogmatice este acela de a sluji la tamaduirea sufletului omenesc intru si prin Hristos Insusi.

VII. Tainele

44) Doctrinele franko-latine despre sacramente (taine) si harul creat sunt intemeiate pe Hristologia lui Augustin si pe cautarea acestuia dupa fericirea neo-platonica. El a respins, fara sa stie, identificarea lui Hristos cu Ingerul vechi testamentar al lui Dumnezeu, Cel Ce este, Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov Care I-a aparut lui Moise in tufisul ce ardea, si Imparatul Slavei, Domnul Savaot, Pantocratorul, si Ingerul de Mare Sfat Care s-a aratat proorocilor Vechiului Testament, identitate definita la primul si cel de-al doilea Sinod Ecumenic. Augustin a fost indrumat gresit sa creada ca aceasta identificare a fost doar invatatura ereticilor arieni. El nu a stiut ca aceasta a fost si invatatura Parintilor de la cel dintai si cel de-al doilea Sinod Ecumenic. In timp ce arienii si eunomienii credeau ca acest Domn si Inger al Slavei a fost creat de Dumnezeu, Parintii Ortodocsi stiau, din propria lor proslavire intru Hristos si din Biblie, ca El este Fiul necreat al lui Dumnezeu si de o fiinta cu Tatal Sau. La aceasta necunoastere a identificarii lui Hristos cu Imparatul Slavei vechi-testamentar, Augustin a mai adaugat si cautarea sa personala dupa fericirea neo-platonica, care nu are nimic de a face cu proslavirea dumnezeiasca a apostolilor si proorocilor.

45) Augustin este parintele invataturii ciudate a franko-latinilor, conform careia Dumnezeu aduce la existenta creaturi pentru a fi vazute si auzite de prooroci si de apostoli, si pe care El le trece inapoi in inexistenta, dupa fiecare revelatie anume[11]. Astfel, inainte-mentionatul Inger al lui Dumnezeu vechi testamentar si focul din tufisul ce ardea, stalpul de foc si norul, pasarea de la botezul lui Hristos, slava si legea lui Dumnezeu din ambele Testamente, si chiar limbile de foc de la Rusalii, se presupune ca au fost aduse toate la existenta si apoi scoase din existenta. Cu alte cuvinte, simbolurile lingvistice folosite de cei ce au scris Biblia pentru a indica proslavirile/revelatiile si lucrarea harului lui Dumnezeu sunt transformate in creaturi vremelnice, care intra si ies din existenta. Intr-adevar, pentru franko-latini aceasta se presupune a fi cea mai joasa forma de revelatie, care este inlocuita de revelatiile divine facute direct intelectului.

46) Aceasta a fost invatatura lui Varlaam din Calabria, care venise din Apus, devenind ortodox fara a cunoaste credinta Bisericii in aceste probleme. Dupa dispute cu monahii ortodocsi, aparand aceste pozitii franko-latine, invataturile sale au fost osandite la Sinodul Ecumenic al noualea [12], de la Constantinopol, din 1341 [Sinoadele palamite, n.t.]. Putin mai tarziu, a devenit cunoscut faptul ca invataturile sale erau de fapt originalitatile lui Augustin, urmate de catre intreaga Biserica Franko-latina. Este vadit faptul ca din aceasta pricina, si nu doar din cauza lui ”Filioque”, a fost asezat Augustin la marginea autoritatii patristice. In contrast, Biserica serbeaza praznicul Sf. Grigorie Palama in a doua Duminica a Postului Mare, ca a doua Duminica a Ortodoxiei, pentru rolul covarsitor avut impotriva ereziilor franko-latine ale lui Varlaam si cu scopul de a-i ocroti pe credinciosi in drumul lor spre harul necreat, prin curatirea, luminarea si proslavirea lor intru Hristos. Astfel, ei devin dumnezei prin har, si il vad pe Dumnezeu in Logosul Lui intrupat si prin Sfantul Duh.

NOTE

[1] Pentru surse documentate cu detalii ale uciderii episcopilor si egumenilor celti si saxoni, si inlocuirea lor cu nobili din regatele Frankiste al Franciei, adica Galia, Germania si Italia, vezi Auguste Thierry, “Histoire de la Conquete de l’Angleterre par les Normands,” Paris 1843, vol. 2. pp. 147 (1071-1072), 215-219 (1075-1076), 284, 313-314, 318 (1087-1094);vol. 3, pp. 35 (1110-1138), 214-215 (1203).

[2] Ibid., vol. 2, pp.55, 66 (1068), 111, 145, 184 (1070-1072),215 (1075-1076), 240-242 (1082), 313-316 (1088-1089); vol. 3, pp. 35, 44, 47 (1110-1140). Vezi si J. S. Romanides, “Church Synods and Civilization,” in Theologia, Atena, vol. 63, nr. 3, 1992, p. 427-428.

[3] In adaugire la lucrarea mentionata in nota [1], vezi J. S. Romanides, “Franks, Romans, Feudalism and Doctrine, an interplay between theology and society,” Holy Cross Orthodox Press, Brookline, Massachusetts 1982.

[4] Ibid., pp. 11-14.

[5] Adica un locuitor al provinciei romane Magna Graecia, din Italia de sud

[6] Migne P L, 89, 744; Mansi 12, 313-314.

[7] J. S. Romanides, “Franks, Romans, Feudalism and Doctrine,” pp. 19-20.

[8] Ibid., pp. 20-38.

[9] Vezi, de exemplu, vol. 2, pp. 314-349, de F. Cayre, A. A. Manual of Patrology and History of Theology, (English version), Tournai vol 1, 1935, vol 2, 1940. Incepand de la pag. 351 a vol. 2 si mai departe, ni se spune despre Urmasii Scolastici ai Parintilor si apoi de Marii Urmasi ai Parintilor iar, in sfarsit, incepand de la pagina 661, ni se spune despre “Decaderea Generala a Scolasticismului”

[10] Vezi studiul la care se refera nota [1]

[11] Vezi, de exemplu, lucrarea sa De Trinitate, Cartile II si III.

[12] Dupa Legea Romana.

Sursa: http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/balamand_romanides.htm

Nota noastra:

In contextul participarii patriarhale la adunarea sincretista Sant` Egidio de la Munchen, a fost readus in prim-plan un mai vechi Acord incheiat intre unele delegatii ale bisericilor ortodoxe (printre care si delegatia BOR) si romano-catolici: Acordul de la Balamand, care face si subiectul articolului de mai sus.

Punctul esential si controversat al acestui Acord este nr. 14:

14. Potrivit celor spuse mai înainte, Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică se recunosc reciproc ca Biserici-surori, responsabile împreună de menţinerea Bisericii lui Dumnezeu în credincioşie faţă de planul divin. După cuvintele papei Ioan-Paul II, efortul ecumenic al Bisericilor-surori din Răsărit şi Apus, bazat pe dialog şi rugăciune, caută o comuniune perfectă şi totală, care să nu fie nici absorbţie, nici fuziune, ci întâlnire în adevăr şi dragoste (cf. „Slavorum Apostoli”, nr. 27).

Asadar, teoria eretica a “bisericilor surori”, sau ale “celor doi plamani” (metafora folosita de Ioannis Zizioulas) a capatat prin acest Acord o forma oficiala. “Problema” – pentru ecumenisti si catolici – este ca documentul, ca si altele de acest gen, nu a depasit stadiul de lucratura de comitet, nereprezentativa pentru pleroma si pentru Biserica Ortodoxa Universala. Chiar si in momentul semnarii sale, in 1993, la Balamand, nu au fost prezente toate delegatiile ortodoxe.

In plus, se pare ca ar fi fost acceptata sinodal doar de BOR, conform Sfintei Chinotite, desi patriarhia nu face trimitere la acest document in siteul sau oficial, la sectiunea de relatii cu romano-catolicii, lucru sugestiv pentru modul netransparent in care se dosesc sub pres anumite compromisuri.

Este, in schimb, mentionat in cadrul sectiunii dedicate dialogului cu greco-catolicii. Motivul poate parea paradoxal: partea ortodoxa romana evoca Balamand pentru ca in el Vaticanul admite sa renunte la uniatism ca metoda de unire cu rasaritul ortodox:

Biserica Unită nu a respectat nici măcar dispoziţiile Romei în acest sens, ajungând până acolo încât a respins Documentul de la Balamand (1993), semnat şi recunoscut de Biserica Romano-Catolică. E adevărat însă că, prin acest Document, Biserica Catolică recunoaşte că uniaţia nu a fost în istorie decât o încercare a Romei de a face prozelitism printre ortodocşi, metodă perimată şi ineficientă de unire a celor două Biserici.

Asadar, este limpede care a fost “momeala” Vaticanului, atat de cinic incat sa puna la bataie legitimitatea uniatilor pentru a smulge de la ortodocsi recunoasterea validitatii propriilor taine. Un targ absolut necinstit si viclean, iezuit in metoda si obiective, cu totul specific papismului.

Dincolo de aceste documente care se plimba prin sertarele clericilor de comitet si rareori ajung la cunostinta si constiinta credinciosilor de rand, preocupa insa idea “bisericilor surori”. Este clar ca pana si promotorii principali ai ecumenismului isi dau seama ca strategia semnarii unor acorduri la varf nu este cea mai potrivita si de succes cale de a obisnui oameni intr-un spirit sincretist sau, cel putin, unionist.

Ramane, asadar, un alt obiectiv, mai realist, mai pragmatic: a descuraja fidelitatea acrivica fata de curatia si integritatea ortodoxiei, a descuraja raportarea onesta si ferma – dar in duhul dragostei – la catolicism ca la o erezie. O apropiere, asadar, care nu mai forteaza institutional, nici nu bruscheaza prin “gesturi profetice”, ci care asteapta sa se formeze o aglutinare la firul ierbii, cum a descris noul ecumenism al caritatii insusi PF Daniel. Asadar, o strategie a “pasilor marunti” adoptata, pare-se, si de Vatican.

Pericolul cel mai mare, in acest sens, nu pare a fi semnarea unilaterala a vreunui document unionist sau o inter-comuniune fortata ortodocsi-catolici, inter-comuniunea ramanand insa obiectivul declarat al demersurilor ecumeniste. Asta mai ales in contextul actual, cand este vizibil un joc de putere intre patriarhiile ortodoxe in care relatia cu papa constituie, se pare, una din mize. Daca una din patriarhiile ortodoxe ar forta inter-comuniunea, unilateral, cu Papa, atunci ar pierde negresit locul tinut pana atunci in lumea ortodoxa. Prefera, mai degraba, sa jongleze cu relatiile ecumeniste si cu apropierea de Papa in asa fel incat sa obtina avantaje de prestigiu, de influenta, de putere din Apus pe care sa le foloseasca in relatiile cu celelalte patriarhii.

Care ar fi pericolul, atunci?

Am inceput mica noastra nota aducand aminte de adunarea sincretista de la Munchen din acest an, organizata de “comunitatea Sant Egidio”. Seful acesteia, Andrea Ricardi, a facut intr-un anume context o afirmatie care, probabil, constituie strategia “ecumenismului caritatii” si a “pasilor marunti”:

„Pe vremuri se vorbea despre moştenirea comună a trecutului. Dar acum, pentru întâia dată, se vorbeşte despre aşteptarea noastră împreună, pe viitor, a lui Mesia şi a sfârşitului de veac”.

La întrebarea dacă înţelege această aşteptare ca o posibilă unire a religiilor, Ricardo a răspuns: „Nu, ci ca o aşteptare unul lângă altul”, potrivit principiului „unităţii în diversitate”. Viclenia abordării este următoarea: pentru a nu da naştere la şocuri şi împotriviri din partea oamenilor, nu se declară şi nici nu se caută contopirea marilor religii. Se doreşte în schimb ca acestea să fie golite de substanţă, de partea lor de autenticitate, oricât de mică ar fi, şi să meargă în aceeaşi direcţie. Astfel, toate religiile devin legitime una faţă de alta, deoarece toate îl aşteaptă pe acelaşi Mesia al fariseilor – nimeni altul decât „înlocuitorul lui Hristos”, adică Antihrist.

Declaratiile respective erau facute despre relatiile dintre catolici si evrei, insa ele pot capata validitate generala si daca relatiile dintre catolici si ortodocsi nu se pot finaliza, in ciuda vointei promotorilor “uniatiei”, in inter-comuniune. De aceea trebuie sa luam aminte, caci, pana la urma, inter-comuniunea poate fi evitata, insa stergerea, din praxisul ortodox, a autenticitatii de traire si de dogma, a diferentelor care conteaza, nu a celor secundare despre care vorbeste si “unitatea in diversitate”, intr-un cuvant, sarea stricata care nu mai e de folos prin contaminarea credinciosilor ortodocsi cu duhul lumesc, astazi duh antihristic, este, in opinia noastra, pericolul cel mai de seama.

La nivel mai concret, acest duh antihristic se regaseste in abordarea umanist-crestina: un bun exemplu in acest sens este enciclica Papei Benedict pe teme sociale, in care recomanda, ce sa vezi, o autoritate mondiala coercitiva…

Pana una alta, ramane sa vedem, insa cum va raspunde PF Daniel invitatiei Papei Benedict de a participa la re-editarea evenimentul sincretist de la Assisi si daca va exista si o vizita papala in Romania in perioada urmatoare.

Legaturi:

SI:

Sa ne aducem aminte si de “gestul profetic” al IPS Nicolae Corneanu:

A se vedea si:


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Ecumenism, Marturisirea Bisericii, Parintele Ioannis Romanidis, Razboiul nevazut, Rugaciunea arhiereasca a Mantuitorului Iisus Hristos, Sfinti Parinti, Teologie ortodoxa

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

47 Commentarii la “ACORDUL DE LA BALAMAND INTRE ORTODOCSI SI CATOLICI (1993): o analiza critica de parintele Ioannis Romanidis

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Model: Saul din Tars, farizeu, intelept al legii vechi, pentru apararea dogmelor si revelatiei Vechiului Testament (prin Moise si Prooroci) a mers pana ‘in panzele albe’. Stim convertirea lui pe drumul Damascului.

    Intrebare: Nu se descopera teologilor apuseni (fara indoiala multi traiesc in conditii de asceza,de rugaciune sincera) NIMIC din realitatile Duhului ? Raman captivi unor rationamente strict omenesti ? Trag dupa sine milioane de oameni, aidoma sinceri credinciosi bisericii lor, de o mie de ani incoace si Cerul nu da nimanui dintre ei nici un semn ?…nu-mi explic

  2. @ c2

    🙂 Si eu mi-am pus aceeasi intrebare; raspunsul mi l-am dat tot eu: sunt sigura ca SE INTAMPLA! Doar la cei cu intentie buna si cu inima curata;
    -daca ai studiat cerebral teologia si, din capul locului esti de acord cu Primatul Papal, cu ‘infaibilitatea’ lui, cam greu – decat daca Dumnezeu vrea sa scoata ceva bun din incapatanarea asta; altminteri, nu forteaza nota, nu obliga ‘Cine vrea, sa vina dupa Mine…’ asa cum trebuie… fiindca exista “Un Domn, o credinta, un Botez” deci un singur ADEVAR nu mai multe adevaruri care este VIATA, neexistand alta CALE decat o alta – cea batatorita si larga care duce…in alta parte!

    Personal, cred ca sunt multi carora li se releva CEVA la un moment dat insa, lipseste curajul de a merge mai departe: ‘sa-ti pierzi sufletul (riscand sa fii blamat, indepartat lumeste…) ca sa-l castigi (pentru Imparatie, in vesnicie) iti trebuie curaj – nu gluma! Riscul este MARE dar si rasplata pe masura…

  3. @c2:

    Există. Iată aici un exemplu preţios:

    Pentru ce am părăsit papismul
    Episcopul Pavel (Ballester-Convolier) al Nazianzului

    http://www.familiaortodoxa.ro/2010/05/03/episcopul-pavel-ballester-convolier-al-nazianzului/

  4. @ c2:

    Ce e cu fratia ta? Te indoiesti de ortodoxie sau nu am inteles noi corect? Nu ai incredere in invatatura Sfintilor Parinti si in faptul ca este erezie ceea ce s-a “convenit” la Balamand? Nu-ti putem publica ultimul comentariu pana nu lamurim ce crezi, ne pare rau.

  5. c2@
    Se cunosc destui catolici convertiti la Ortodoxie, mai ales preoti sau calugari. Ei au primit, deci, “semn” si ar trebui ca ei insisi sa fie “semn” pentru alti cautatori ai Adevarului. In primul rand, un semn de intrebare… Cei care cauta sincer, gasesc. In ceea ce priveste catolicii de rand, sa stiti ca multi nici nu stiu ca exista ortodocsi si Biserica Ortodoxa. Nici macar nu au auzit de ea! Nici nu se grabeste nimeni, mai ales dintre catolicii care stiu, sa le spuna. Unii au auzit ceva, dar nu cunosc mare lucru.
    Lupta impotriva Ortodoxiei este mai mare decat credeti (ma refer chiar in sanul “catolicismului”). Poate multora nu le vine sa creada, dar catolicii isi recunosc mai degraba “puii” protestanti, precum si “nepotii” si “stranepotii” lor de toate felurile, in schimb nu prea le place sa se vorbeasca despre existenta ortodocsilor si a Bisericii Ortodoxe. Este incomod, se pare. Primii le confirma intaietatea, cel putin d.p.d.v. cronologic, istoric, in timp ce ortodocsii sunt foarte deranjanti pentru ca simpla lor existenta vorbeste despre ilegitimitatea si despre impostura lor, despre pretentiile absurde ale papei, despre faptul ca ei sunt cei care au parasit Biserica.
    In Canada, in urma cu cativa ani (4-5), in lista confesiunilor crestine recunoscute oficial ortodocsii nu existau (acest lucru in conditiile in care exista destule biserici ortodoxe, de ani buni, aici)! Nu stiu care este situatia in momentul de fata si daca s-a schimbat ceva intre timp.
    De cand cu aceste dialoguri nefericite, in care ortodocsii isi fac tot felul de iluzii, s-au mai schimbat lucrurile, si se mai discuta cate ceva dar,
    cand se vorbeste despre ortodocsi, sunt pezentati ca fiind un fel de catolicii neascultatori care sunt razvratiti impotriva papei. Nu se intra in amanunte istorice, dogmatice, etc. ca e dureros. Inca un motiv, in ceea ce-i priveste,ca sa discutam doar “despre ceea ce ne uneste” si nu despre ceea ce ne separa.

  6. @c2,

    In articolul de ieri, http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/10/05/parintele-staniloae-ecumenismul-este-produsul-masoneriei-si-este-pan-erezie-nu-exista-%E2%80%9Cbiserici-surori%E2%80%9D-si-audio/

    Parintele Staniloae spune:

    Biserica Romano-Catolica si Biserica Ortodoxa nu sunt doua surori. Nu exista decat un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decat un singur trup, adica o singura Biserica. Deci notiunea de Biserici surori este improprie.

    Este nevoie de dreapta credinta, asta o spun toti Sfintii Parinti. In Sf. Evanghelie se precizeaza clar ca Duhul Sfant purcede de la Tatal (nu spune si de la Fiul). Prin adaosul Filioque, catolicii contrazic vorbele Mantuitorului, ca si pe cele ale Sfintilor Parini ce au statornicit invatatura de credinta si Crezul la primele Sinoade Ecumenice. Contrazic chiar si pe papii lor din primul mileniu, care marturiseau credinta ortodoxa. Cand a aparut aceasta erezie, Papa Leon III si Papa Ioan VIII s-au pronuntat vehemnet impotriva ei, si au aruncat anatema asupra celor care vor indrazni sa modifice Crezul. Deci catolicii se afla sub chiar sub anatema papilor lor. Asadar, cum sa nu vezi asta, ca si catolic, sa nu iti pui probleme? Cum sa crezi ca papa este infailibil, cand doar Dumnezeu si Biserica Lui este infailibila, in rest orice om este supus greseli? Cum sa te consideri loctiitorul lui Dumnezeu, cand Hristos a spus ca este cu noi pana la sfarsitul veacurilor? Este ca si cum te-ai proclama Dumnezeu pe pamant, in total dezacord cu smerenia Sfintilor Apostoli. Si toate celelalte greseli si abateri liturgice grave (inclusiv refuzul de a impartasi pe laici cu Sangele Mantuitorului, desi Mantuitorul a spus “Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi”? Ei au facut modificari din ambitii pur lumesti, incepand cu Carol cel Mare, vrand sa aibe ei propriile lor reguli, sa se desparta de cei din rasarit, si consilierii lui, oameni lumesti, au adus tot felul de inovatii (barbieritul si celibatul clericilor, botez prin stropire, etc. Ei s-au rupt de biserica cand au aruncat anatema la marea schisma. Si nu s-au intors de atunci inapoi. S-a vadit ca asa-zisa Biserica Catolica se afla in minciuna si prin smintelile prin care au trecut (cruciati, inchizitii, convertiri fortate, uciderea multor crestini ortodoci care nu se converteau, masacre abominabile). Sminteala i-a cuprins pe catolici din ce in ce mai mult, culminand cu Consiliul II Vatican din sec. trecut, cand multi dintre catolicii conservatori s-au dezis de Papa si nu mai recunosc conducerea Bisericii Catolice de atunci incoace. Catolicii au initiat demersurile pt Consiliul Mondial al Bisericilor si tot ei sunt cei care prezideaza toate intalnirile sincretiste. A se vedea si cum Papa Paul Ioan II, saruta coranul (blasfemiator la adresa Sfintei Treimi), sau afirmatia lui: “Budistii pot, prin ajutor de sus, sa ajunga la cel mai inalt grad de iluminare”… asta ce arata? Ca sunt ei luminati de Harul lui Dumnezeu, daca ajung sa spuna si sa faca acestea? Nicidecum. Este o mare inselare, si e trist daca noi ortodocsii nu ne pretuim Ortodoxia, singura care a pastrat adevarul Sfintei Scripturi, si care a ramas fidela invataturilor Sfintilor Apostoli si Sfintilor Parinti. Desi noi, ca orotodocsi sutem tot pacatosi, macar pastram dreapta credinta.

    Si eu mi-am pus intrebarea despre milioanele de catolici, numai Domnul stie cum si daca se vor mantui, daca li se iarta erezia. Insa s-a spus doar ca “stramta este poarta” catre Imparatia Cerurilor.
    Biserica (Ortodoxa) nu poate sa se faca frate cu un cult care marturiseste o credinta stramba, unirea se face doar in dreapta credinta, altfel, ce treaba are Adevarul cu Minciuna, ele nu pot sta alaturi, riscam sa cadem si noi, ne ducem in Iad cu totii intru infratire. Cu asa ceva nu se glumeste, si nu trebuie nici sa ne indoim. Sunt suficiente argumente, printre ele Sfintele Canoane care nu ingaduie sa ne rugam impreuna cu ereticii, nu din suficienta ci spre salvarea credintei, a sufletelor noastre si pt pastrarea Adevarului in Biserica Domnului.

  7. @ c2

    Nu se descopera teologilor apuseni (fara indoiala multi traiesc in conditii de asceza,de rugaciune sincera) NIMIC din realitatile Duhului?

    Daca ar fi sa ne gandim la teologi apuseni, pai primul care imi vine acum in minte este Jean-Claude Larchet. Excelent teolog…ortodox! Dar pare-se ca nu la ai nostri te-ai referit, ci la cei care imbratiseaza credinta Bisericii Catolice.

    Nu stiu ce intelegi tu prin conditii de asceza, dar daca este vorba de post, deja putem spune ca nici macar cuvantul acesta nu mai apare in anumite texte din Biblia pe care romano-catolicii o citesc. De exemplu in Marcu (9,29):Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. De aici cuvantul “post” la ei lipseste. Pe de alta parte, chiar si privarea de anumite mancaruri/bunuri nu este suficient sa fie considerat post sau asceza. Aici as putea sa-ti dau ca exemplu manechinele, care pentru a avea o “siluieta de viespe” tin o “asceza” aproape de invidiat.
    Mai departe, si rugaciunea prin sine nu este doar suficienta. Caci si mahomedanii se roaga, si inca de vre-o 5 ori pe zi. Le-o trimite si lor ceva Dumnezeu?

    Dar ce oare ar vrea sa insemne “realitatile Duhului”? Asta nu imi este foarte clar, caci daca ar avea pe Duhul Sfant, atunci ar grai adevarul, ori Duhul Sfant nu poate sa le spuna una la catolici si alta la ortodocsi, si nici sa le spuna unora mai mult si altora mai putin, ca la frati, unul mai mare si altul mai mic. Si asta pentru ca Adevarul este intreg si nedespartit.

    Si daca veni vorba de Duhul Sfant, pai, inevitabil ne aducem aminte si de “Filioque”. Ori, in acceptiunea catolica are doua surse (Tatal si Fiul), deci este impersonal, ceea e in contradictie flagranta cu crezul ortodoxiei in care marturisim pe unul Dumnezeu in trei ipostasuri. Concluzia cea mai simpla ar fi ca nu vorbim despre Acelasi Duh Sfant.

    Faptul ca de aproape un mileniu exista Biserica Catolica, nu ar trebui sa ne mire foarte mult. Pai daca ne gandim ca mahomedanii exista de prin secolul al saptelea, si budisti de inca si mai dinainte, asta nu ar trebui sa fie o garantie a adevarului.

  8. Ortodoxia mea cea sfântă
    Comoară vie şi divină,
    Averea unicei biserici
    Înveşmântată în lumină

    Greu încercat’ai fost pe lume.
    De la Hristos cel răstignit
    Şi până azi oamenii şi demoni
    Cu mare ură te-au lovit.

    Fecioară fără de prihană
    Cu viers divin şi cânt frumos
    Veşmântul tău cel sfânt i’acelaşi
    În care te’mbrăcat Hristos.

    Acelaşi port, acelaşi cântec,
    Aceiaşi sfântă modestie,
    Aceiaşi viaţă şi lumină
    Păstrezi în sfânta-ţi feciorie.

    Lumea urându-te pe tine
    Şi preaslăvitele-ţi comori
    Şi-a făurit sluţenii proprii
    Şi mândri-au zis că-ţi sunt surori.

    Dar tu rămâi neprihănită
    De compromis – cu Lucifer-
    Străină de această lume,
    Că tot ce ai e de la cer.

    În duşmănia lor nebună
    Sunt mulţi ce vor să te sluţească
    Să te dezbrace de lumină
    Şi cinstea să ţi-o pângărească.

    Lupi deghizaţi în piei de oaie
    Aduc lumescul prin cel rău
    Nepricepând că-i imposibil
    Să-l schimbi pe omul –Dumnezeu.

    Hristos e cel ce te păzeşte
    (Cel răstignit şi înviat)
    Şi vei rămâne’n veci aceiaşi
    Nepângărită de păcat.

    Mişeii şi vânduţii lumii
    Se pângăresc numai pe ei
    Şi cei de’ungând şi-un duh cu dânşii
    La fel de orbi şi de mişei.

    Ortodoxia mea iubită
    Puţinii care te iubesc
    Sunt în Hristos smeriţi şi-n fapte
    De ascultare te slăvesc.

  9. NU am pus in discutie predania Bisericii Ortodoxe. In fapt nu am nici cultura si nici trairea pentru a putea discuta vreo Dogma. Apartin Bisericii prin botez si prin ascultare.

    Nu mi-am propus (eu) sa fac unirea Bisericilor, fereasca-ma Dumnezeu, nici macar sa pun in discutie Adevarul.

    Intrebarea este, mi_am pus-o, probabil alaturi de alte naivitati, si am cautat un raspuns, personal, viu,simplu. O provocare la dialog.

  10. Pot sa confirm ce a spus Daniela. Asa este: „In ceea ce priveste catolicii de rand, sa stiti ca multi nici nu stiu ca exista ortodocsi si Biserica Ortodoxa. Nici macar nu au auzit de ea! Nici nu se grabeste nimeni, mai ales dintre catolicii care stiu, sa le spuna. Unii au auzit ceva, dar nu cunosc mare lucru”.
    Lupta catolicilor impotriva Ortodoxiei este intr-adevar mare, pentru ca mari sunt si avantajele lumesti si mare este mandria. A-ti recunoaste greseala dupa atatea sute de ani este pentru unii de neconceput. Adevarul doare si recunoasterea lui cere smerenie si schimbarea totala a vietii. Catolicii nu sunt dispusi sa faca asta. In orice caz nu cei care sunt constienti ca Ortodoxia este adevarata Biserica. Ar trebui sa iasa din „sistem”, un sistem care merge ca uns si din care e greu sa te desprinzi.
    Nu cred ca c2 a fost rau intentionat (intentionata). A exprimat doar o durere a sa. A pus doar o intrebare.

  11. Pe zi ce trece ne reducem
    Ortodoxia la citire,
    La incantaţii şi la tipic
    La vorbe (de… mărturisire)

    La forma sa exterioară
    Mereu , mereu mai căutată
    Ce n’are rezultat lăuntric
    Prin pilde vii –ca altă dată-.

    Orientăm duhovnicescul…,
    (“Duhovnicește”) spre’un profit
    Care n’nbată cu (succese)
    Ce încă nu le-am dobandit.

    Ortodoxia, astăzi duce
    Către mental şi’academie,
    Nu spre lăuntric, spre ascetic
    Și’adânc smerita vrednicie.

    Se ia ca argument cuvântul
    Şi viaţa sfinţilor părinţi,
    Fără trăirea lor profundă,
    (Când doar formal suntem smeriţi).

    Acum, mai mult vorbeşte luxul,
    Şi mult înalta instruire,
    Prin fapte institutionale
    Ce nu provoacă convertire.

    Pe dinafară totu-i bine.
    Totu-i frumos şi’n Iisus,
    Însă trăirea personală
    E… UMANISM ca și’n apus.

    Această nouă’ortodoxie
    “Dă” bine în exterior.
    În ochi, în minte, în… cultură
    În sunet, în strălucitor.

    Dar, … ce e public şi nu creşte
    Doar prin duhovnic şi-n ascuns,
    Prin post, prin viaţa de asceză,
    Mai este’n duh și’n Iisus ?

    Când nu duhovnicul zideşte,
    Nu ascultarea, nu postirea,
    Nu rugăciunea, nu căinţa,
    Ci zidul, mintea și vorbirea,

    Ortodoxia când nu este
    Un cult adânc și personal
    Trait profund,smerit și sincer,
    Devine artă…., ritual.

    Și mulţi din cei împinși de râvnă
    Contestă totul și’osândesc
    Că dorind duh, primesc mentalul
    Și fapte’n care nu-l găsesc.

    Sentimentalii dau crezare
    Trăirilor de suprafaţă,
    Emoţiei, și stralucirii,
    (Că-i bucurie), dar nu-i viaţă.

    E timp de cumpănă-n credinţă.
    Ispite mari de jos,…de sus
    Şi mulţi se’nşeală (din cei sinceri),
    Cerzînd că sunt întru Iisus.

    Dar calea a rămas aceiaşi.
    Prin cruce şi prin răstignire
    Prin rugaciune, prin duhovnic,
    Prin post şi sincera trăire.

    Prin lepădările de sine.
    Prin viaţa simplă şi curată,
    Care a fost şi va rămâne
    (Credinţei), singura dovadă.

    Soluţia e doar aceasta.
    Nu schisma, nici învinuirea
    (Oricât ni s’ar parea de dreapte)
    Că-n ele nu e mântuirea.

    Nu în dreptetea ce’osândeste
    Stă mila cea mântuitoare
    Ci în iertarea care-o șterge
    Și se jertfește spre’ndreptare.

    Numai iertarea din iubire,
    Răbdarea în viaţă crestină
    Traită ortodox și sincer
    Mărturisesc că sunt lumină.

    Ortodoxia din lăuntru,
    Prin nevoinţă dobândită.
    Sub ascultarea de duhovnic
    Se cere azi mărturisită.

    Smernia ce dă puterea
    Trăirilor adevărate,
    În viul faptic al credinţei
    Nu din cuvinte ci din fapte.

    Ea e credinţa cea mai vie,
    Ce nu iubește “strălucirea”
    Spectaculosul, afirmarea
    Ci numai, numai, mântuirea.

    Ea e trăirea ce’n lăuntru
    Se curăţește’n răstignire
    (Continuu,fără compromisuri)
    Iertând pe semeni, din iubire.

    Este iubirea cea curată,
    Plină de milă, iertătoare,
    Care’și păzește fecioria
    De legături înșelătoare.

    Ea iartă’ngăduie și’arată,
    (Nevonovat) ce-i înșelarea,
    Cine și ce-i în erezie,
    Și cere sincer îndreptarea.

    Ea nu trăiește compromisul
    Nici “dragostea” necuraţiei,
    Ce siluiește fecioria,
    Prin curvărescul ereziei.

    Mărturisirea ei e jetrfa
    Ce proslăveşte libertatea,
    Lumina și DRAGOSTEA SFÂNTĂ
    Nu surogatul, falsul, moartea.

    Mărturisirea-i nu acceptă
    Nici motivări nici amânare,
    Nici târguieli noi și subtile
    Ce’ascund vicleana înşelare.

    Ortodoxia, prin martiriu
    Şi-a început calea divină
    Caci Domnul răstignit ni-i pildă,
    Ni-i călăuză și lumină.

    Domnul Hristos nu ne vorbește
    (Decât prin ce a dovedit)
    Cu viaţa și cu răstignirea
    Pe care însuși le-a trăit.

  12. @c2: (oarecum)

    Cel mai tare atacat pe lumea asta e adevarul, pe care-l detine Biserica (Ortodoxa). Catolicismul pute de trazneste, dar nu-l ataca nimeni decat asa usurel, ca e ingenunchiat deja si oameni’s deja in ratacire cumplita, ceea ce e foarte convenabil (mult mai convenabil decat sa se puna in evidenta printr-un atac frontal ca erezia Catolica nu sta in picioare, ceea ce i-ar face pe oameni sa se intrebe anumite lucruri). Apoi, in manualele lor de istorie, se povesteste foarte frumos (adica politic) cum a fost Catolicismul de la inceput, etc, apoi Protestantii, dar despre Biserica NU se pomeneste. In orice caz, cum au mentionat si altii, din educatia lor generala nu au de unde sa afle despre Biserica.

    Nu vad ce semn ar trebui sa le dea Dumnezeu mai bun decat ca nu le da nici un semn, ca si evreilor. Parca Pr. Nicolae Steinhardt spunea ca a intalnit un evreu foarte descumpanit care se intreba de ce Dumnezeu nu le mai vorbeste? Nu se vede ca nu mai au sfinti, ca nu mai stiu ce e viata duhovniceasca, totul e numai politica si bani, ca se debaraseaza de trecutul lor ca parte din Biserica si au alte prioritati astazi? E nevoie de vreun semn mai bun? Domnul ne spune ca neamului viclean si desfranat nu i se da semn… (ma refer la conducatorii lor vicleni, care se lupta cu adevarul si-l ascund de la supusii lor pe cat e cu putinta. In ceea ce-i priveste pe oamenii de rand, catolicii obisnuiti, au mai fost discutii d-astea pe site… cu ce face Domnul cu cei din afara Bisericii si incerc sa nu deschid discutia din nou. Ma gandesc oarecum ca noi am avea o mare vina, popoarele Ortodoxe, ca detinem adevarul, si in loc sa-l artam si altora prin viata noastra virtuoasa, stagnam intr-un minimalism confortabil, atat cat sa nu pierdem cele ale vietii asteia, si astfel nu-i ajutam deloc pe bilioanele de oameni care nu stiu. Poate semnul ar trebui sa fim noi, dar nu vrem sa fim, ci doar ne batem in piept ca suntem Ortodocsi, din Biserica, si ca ailalti is eretici. Pai Domnul ce sa fac in situatia asta, sa le spuna alora “uitati-va la Ortodocsi, faceti si voi la fel!” Cred ca e cam incalcita treaba… (vorbeam si eu asa, viu, deschis, la adresa nimanui…))

  13. Pingback: IPS Ilarion (Patriarhia Moscovei): Intalnirea dintre Papa si Patriarhul Kirill ar putea avea loc pe teren neutru
  14. Foarte interesant cum puterea si “civilizatia” lumeasca uzurpa locul Bisericii, mai intai prin franci in Apus, apoi prin ecumenism mai departe. De fapt, e un razboi intre lumesc, eventual mascat sub impresia credintei, si duhovnicesc, intre barbarie si civilizatie.

  15. Gabriel Bunge a fost tuns in schima mare:
    http://www.cerkov-ru.eu/photos/%D0%9C%D0%BE%D0%BD%D0%B0%D1%88%D0%B5%D1%81%D0%BA%D0%B8%D0%B9-%D0%BF%D0%BE%D1%81%D1%82%D1%80%D0%B8%D0%B3-%D0%BE%D1%82%D1%86%D0%B0-%D0%90%D0%BC%D0%B2%D1%80%D0%BE%D1%81%D0%B8%D1%8F-%D0%9C%D0%B0%D0%BA%D0%B0%D1%80%D0%B0-%D0%B8-%D0%BF%D0%BE%D1%81%D1%82%D1%80%D0%B8%D0%B3-%D0%B2-%D0%B2%D0%B5%D0%BB%D0%B8%D0%BA%D1%83%D1%8E_ga72012.html?start=4
    http://translate.google.com/translate?u=http%3A//www.cerkov-ru.eu/photos/%25D0%259C%25D0%25BE%25D0%25BD%25D0%25B0%25D1%2588%25D0%25B5%25D1%2581%25D0%25BA%25D0%25B8%25D0%25B9-%25D0%25BF%25D0%25BE%25D1%2581%25D1%2582%25D1%2580%25D0%25B8%25D0%25B3-%25D0%25BE%25D1%2582%25D1%2586%25D0%25B0-%25D0%2590%25D0%25BC%25D0%25B2%25D1%2580%25D0%25BE%25D1%2581%25D0%25B8%25D1%258F-%25D0%259C%25D0%25B0%25D0%25BA%25D0%25B0%25D1%2580%25D0%25B0-%25D0%25B8-%25D0%25BF%25D0%25BE%25D1%2581%25D1%2582%25D1%2580%25D0%25B8%25D0%25B3-%25D0%25B2-%25D0%25B2%25D0%25B5%25D0%25BB%25D0%25B8%25D0%25BA%25D1%2583%25D1%258E_ga72012.html%3Fstart%3D4&hl=ro&langpair=auto|ro&tbb=1&ie=UTF-8

    Zic cu durere ca, decat sa-i dea schima mare, mai bine se gandeau sa-l hirotoneasca si nu-l mai lasau sa slujeasca ca preot ne-fiind hirotonit. Mai precis, Gabriel Bunge a fost primit numai prin mirungere la ortodocsi si a fost lasat imediat sa slujeasca direct ca „ieromonah”, desi nu a fost hirotonit de ortodocsi preot si nici tuns in monahism de ei (ci de catolici, deci nu este lucratoare hirotonia, fiind nula). Prin cartile sale traduse la noi era prezentat de 15 ani incoace drept „ieromonah” si cunosc oameni care erau convinsi ca Gabriel Bunge era ortodox. Cam asa fac unii servicii teologiei Acordului de la Balamand, spre zapacirea poporului. La o miniconferinta tinuta la Man. Antim prin 1998, intrebat fiind de ce nu se face ortodox sau daca crede in invatatura Sfantului Grigorie Palama despre energiile necreate etc, Bunge a evitat sa raspunda si a zis ca el spera in reintoarcerea romano-catolicismului la invatatura primului mileniu. Adica, am inteles noi, nu avea constiinta ca ei sunt in afara Bisericii, ca au pierdut succesiunea apostolica in har si Adevar, ci doar ca sunt pe o cale gresita si este de ajuns sa redescopere vechea cale, fara sa vorbeasca de o intoarcere/primire in Biserica Ortodoxa. Probabil ca dupa mai bine de zece ani a inteles ca Vaticanul nu-si va schimba nicidecum pozitiile si a trecut la ortodocsi (slava Domnului!), insa se pare ca a fost lasat sa creada in continuare ca avea preotie valida, fiind primit fara hirotonie. Asa cred si cei care urmeaza Balamandului – si, iata ca sunt dintr-acestia si la rusi si in alte parti!
    Cunosc cazuri in care teologi ortodocsi au cerut catolicilor sa nu se converteasca la Ortodoxie, desi aceia voiau. De ce? Pentru ca ar fi fost inutil, pentru ca erau bine unde erau, pentru ca trebuie sa pastram diversitatea in unitate etc etc. – teologia de la Balamand…
    Cunosc si cazuri de oameni simplii, din popor, care in 1999, cand a venit papa Ioan Paul II la Bucuresti, au crezut sincer ca ne-am unit cu papa (la televizor se spunea in mod insistent ca suntem „Biserici surori”, ca suntem cei doi plamani ai Bisericii celei Una, Patriarhul de atunci spunea ca venirea Papei este dorita de Duhul Sfant, iar profesorii de la teologie si stundetii mergeau si-i pupau mana papei in semn de supunere si cerere de binecuvantare [mi se spunea ca „este, totusi, episcopul Romei”!]). Pe atunci, inca foarte tanar fiind si ne-existand nici profesori care sa ne invete Adevarul, nu-mi dadeam seama de gravitatea situatiei. Cand intrebam profesorii ce acorduri s-au facut cu romano-catolicii sau necalcedonienii (alaturi de Acordul de la Balamand mai exista acordul de la Chambesy cu necalcedoneenii – care si el trebuie lecturat cu multa grija, de vreme ce Patriarhia Antiohiei a ajuns sa aprobe si sa pun in act conslujiri de Liturghie cu necalcedonienii) dadeau din umeri. Nu stiam ca li se recunoscusera deja Tainele la Balamand, ca unii s-ar fi asteptat ca unul dintre cei doi (Papa sau Patriarhul) sa faca „un gest profetic” si sa se impartaseasca din potirul celuilalt – lucru care, slava Domnului, nu s-a intamplat! Am aflat mai tarziu aceste lucruri. Cu toate acestea, desi unii ma considerau (si, poate, ma considera) aberant, nu am mers sa pup mana papei sau sa iau de la el binecuvantare (desi multi in jurul meu o faceau). Constiinta, inima, mintea, trupul imi spuneau ca este gresit. Totusi, multi s-au lasat pacaliti, chiar si dintre cei cu functii de raspundere, cum spuneam.
    Revenind la cazul lui Gabriel Bunge, nu inteleg, insa, de ce ii mai fac tunderea in schima de vreme ce si voturile monahale le avea de la romano-catolici. Adica, tainele ar fi valide/lucratoare la catolici, dar ierurgiile ar trebui repetate sau cum? Nu stiu ca in Apus sa se fi separat schima monahala in mare si mica, asa cum s-a facut intr-o epoca mai tarzie la noi. Nu stiu ca ordinul benedictin, din care facea parte Gabriel Bunge, sa aiba schime mari si mici – ca sa spui ca avea valida pe cea mica si acum o ia pe cea mare. Si in Rasarit au fost Sf. Parinti (de ex. Sf. Teodor Studitul in Testamentul sau) contra acestei separari in schima mare si mica, aratand ca ingerul nu i-a dat Sfantului Pahomie doua feluri de schima, ci doar unul, adica pe cea mare (sa nu uitam ca numai in Bisericile de influenta slava se mai practica separarea in schima mare si mica).
    Deci, inca o data: de botezarea lui ecumenistii rusi nu se ingrijesc (hai sa zicem ca s-a aplicat iconomia), de hirotonie nu se ingrijesc (aici e problema mare mare), dar au grija sa-l tunda in schima mare???… Romantisme duhovnicesti legate de viata pustiei patristice, dar nu si de invatatura dogmatica patristica?… Stiu ca unele persoane (unii chiar ortodocsi!!!) au fost foarte atasate de Gabriel Bunge de pe vremea cand era romano-catolic, ca il admira pentru ca se arata bland, linistit, ascetic, rugator. Dar, daca il iubim cu adevarat, si daca iubim mai mult pe Hristos, trebuie se intelegem ca trebuie sa urmam Adevarului. Si trebuie inteles tocmai ca Gabriel Bunge poate duce (si a si dus, cu sau fara voie) in eroare pe cei fara discernamant eclesiologic si constiinta dogmatica, oameni care trec usor peste invatatura Scripturii si a Parintilor si care confunda anumite trairi psihologice de pace si deschidere a inimii – pe care le aduc asumarea unor practici de tip filocalic ortodox chiar si la heterodocsi – cu darurile pe care numai primirea sacramentala in Ortodoxie le poate aduce. De altfel, cred ca si Gabriel Bunge a inteles acestea – de vreme ce a trecut in Biserica Ortodoxa. Mie nu-mi erau clare acest lucruri la acea vreme (ma impresionase si pe mine cumva Gabriel Bunge ca prezenta, dar la nivel formal – deh, mreaja in care cad incepatorii), dar cautand invatatura patristica am vazut ca este o problema si ca duhurile trebuie cercetate. Desigur, nu trebuie demonizat omul, dar trebuie avut mare grija. Am cunoscut convertiti apuseni care nu au depasit nivelul gandirii de tip Balamand. Pentru ei Ortodoxia este doar o varianta culturala, uneori perceputa ca exotica si, deci, interesanta si atragatoare, si nu spatiul UNIC al Adevarului si harului care „bate unde voieste” („vantul sufla unde voieste si tu auzi glasul lui, dar nu stii de unde vine si nici incotro se duce” – afirmatie scripturistica pe care insista relativistii ecumenisti care o interpreteaza tendentios), dar care ne-a si spus unde NU bate si NU VOIESTE: in toata erezia si necuratia (raspunsul pe care il da tot Scriptura, dar in interpretare patristica). Nu poti fi ortodox atata timp cat inca faci parte dintr-un corpus eclesial heterodox, ci te minti pe tine.
    In plus, se aude ca in Apus (in special in spatiul mediteraneean) „preotii” catolici ii pacalesc pe romanii ortodocsi naivi botezandu-le copiii si conferindu-le certificate de botez „valabile si la catolici si la ortodocsi”. Alteori asemenea „preoti” (SI STIU CAZ PRECIS!) au ajuns sa ameninte pe preotul comunitatii ortodoxe (pe care ii lasau sa slujeasca Liturghia pentru ortodocsi in bisericile catolice) ca daca mai face botezuri ortodoxe, atentie, pentru credinciosii ortodocsi (nu era vorba de a boteza convertitii catolici), ii dau afara din biserica pusa la dispozitie „frateste” de Vatican. Alteori, „preotii” catolici (de obicei greco-catolici) fac botezul prin scufundare si pacalesc ochii necunoscatorilor. Mai mult, la Athena (deci, nu in Apus – dar aud ca se fac lucrui asemenea si in Italia, spre exemplu), era scandal anii trecuti pentru faptul ca „preotii” greco-catolici se imbraca si slujesc exact ca ortodocsii (nu ca la noi, unde cultul lor s-a apusenizat si este mai greu sa te pacaleasca), si ii vaneaza pe muncitorii romani sau alti ortodocsi naivi, fara sa le explice ca sunt papistasi (li se dadeau chiar „tainele” catolice unor astfel de naivi). Mai exista si cazul catolicilor care vin si se impartasesc la ortodocsi „pentru ca au binecuvantare de la duhovnicul lor catolic”, pentru ca „Papa a dat voie” sa ne impartasim cu orientalii etc. Cine stie cazuri si detalii (sunt sigur ca citesc cele scrise aici si unii dintre romanii diaspora), ar fi bine sa le faca publice!
    Desigur, toate acestea sunt in legatura cu teologiile de tip Acordul de la Balamand care ii bantuie pe ecumenisti. Dar chiar si asa, ce rost avea sa-i dea schima mare? Tocmai pe aceasta nu i-o recunosteau – de vreme ce a fost atatea zeci de ani nu numai preot catolic ci si pustnic catolic???? O taina se poate, o ierurgie nu?
    Este un tip de inconsecventa in gandire, de lipsa de logica teo-logica de care nu ma mir la ecumenisti.
    Dar poate imi scapa mie ceva… Stie cineva mai mult?

    ……

    Adaug doar ca si aplecarea spre controversatul Evagrie (cartile lui Gabriel Bunge tarduse la noi sunt dedicate in mod special teologiei ascetice evagriene; desi nu cunosc motivul pentru care a abordat cu precadere aceasta tema, cu siguranta nu Evagrie este persoana in care sa redescopere cineva „unitatea Bisericii primului mileniu” si sa se reintoarca la ea romano-catolicii) trebuie facuta cu mare grija, pentru ca unii au ajuns sa-l admire asa de mult pe Evagrie incat incalca cugetul Bisericii si considera pe Evagrie ca fiind un nedreptatit, un mare neinteles. In duhul acesta antipatristic il aparau unii pe „ieromonahul” Gabriel Bunge cand era membru al „Bisericii” Romano-Catolice, era in comuniune cu papa si purta, desigur, preotia cu care-l delegase papa (la catolici numai papa are voie de drept sa poarte omofor [pallium], pentru ca el este singur preot; ceilalti poarta omofor [doar unii episcopi catolici au pallium in zilele noastre, conferit ca distinctie de insusi papa!] si au preotie numai in masura delegarii lor de catre papa; ei poarta, intr-un sens, preotia papei, „loctiitorul lui Hristos”, acolo unde nu poate ajunge el direct: „Worn by the pope, the pallium symbolizes the plenitudo pontificalis officii (i.e., the “plenitude of pontifical office”); worn by archbishops, it typifies their participation in the supreme pastoral power of the pope, who concedes it to them for their proper church provinces. ” cf. http://en.wikipedia.org/wiki/Pallium).
    (vedeti mai ales commenturile sentimentaliste de aici: http://theologhia.wordpress.com/2007/12/30/ieromonahul-gabriel-bunge/
    vedeti si commentul mai echilibrat de aici: http://theologhia.wordpress.com/2010/08/31/ierom-gabriel-bunge-a-trecut-la-ortodoxie/)

    „Limonariul”, insa, o alta carte folosita, de buna seama, doar de fanatici, antiecumenisti/traditionalisti si oameni fara bun simt (ca doar ne invata unii profesori de teologie cu mult bun simt ca la Sinodul V Ecumenic condamnarea lui Origen si a lui „avva” Evagrie – pe care unii, din greseala, il mai numesc „sfantul” Evagrie – a fost curata politichie si nedreptate, pt ca ar fi fost post mortem etc etc), zice cum vedeti mai jos (ca si Patericul si Sfintele Canoane ale Sinoadelor Ecumenice). Ce ne alegem?:

    CAPITOLUL 26
    VIATA FRATELUI TEOFAN, MINUNATA LUI VEDENIE SI DESPRE PARTASENIA CU ERETICII
    Un batran cu numele Chiriac traia in lavra Calamon din apropierea sfantului rau Iordan. Si era batranul imbunatatit in fapte dumnezeiesti. La el a venit un frate strain din tinutul Dara, cu numele Teofan, ca sa-l intrebe pe batran despre gandul curviei. Batranul a inceput sa-l sfatuiasca cu felurite cuvinte de intelpciune si viata curata. Folosindu-se mult fratele din cuvintele batranului, i-a spus:
    – Eu, avva, am partasanie in tara mea cu nestorienii. Din aceasta pricina numai pot ramane cu ei si vreu sa locuiesc impreuna cu tine.
    Cand a auzit batranul de numele lui Nestorie s-a intristat de pierderea fratelui si l-a sfatuit si l-a indemnat sa se desparta de aceasta erezie vatamatoare si sa vina la sfanta sobornica si apostolica Biserica. Si i-a spus:
    – Nu este alta mantuire decat numai in a cugeta drept si a crede ca Sfanta Fecioara Maria este cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu.
    – Intr-adevar, avvo, a raspuns fratele, toti ereticii asa spun: daca nu esti cu noi, nu te mantui. Sarmanul de mine nu stiu ce sa fac. Roaga-te deci Domnului ca Domnul sa ma incredinteze, prin fapta, care este credinta cea adevarata.
    Batranul a primit cu bucurie cuvantul fratelui si i-a spus:
    – Sezi in chilia mea si am nadejde in Dumnezeu ca bunatatea lui iti va descoperi adevarul!
    Lasadu-l pe fratele in pestera s-a dus la tarmul Marii Moarte si s-a rugat pentru el. Si iata cam pe la ceasul trei dupa amiaza in ziua urmatoare, vede fratele pe cineva infricosator la vedere, stand in fata lui si-i spune:
    – Vino si vezi adevarul!
    Si luandu-l, la dus intr-un loc intunecos, cu miros urat si cu foc si-i arata in mijlocul focului pe Nestorie si Teodor, pe Eutihie si Apolinarie, pe Evagrie si pe Didim pe Dioscor si pe Sever, pe Arie si pe Origen si pe alti cativa.
    – Iata, ii spune acela ce i s-a aratat, acesta-i locul pregatit ereticilor si celor ce urasc pe Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si celor ce urmeaza invataturile lor. Daca iti place locul, ramai in credinta ta! Dar daca nu vrei sa incerci chinul acesta, vino la Biserica cea sfanta si sobornica, asa cum ti-a spus batranul. Caci iti spun: chiar daca ai savarsi toate virtutile, ajungi in locul acesta daca n-ai dreapta credinta.
    La cuvantul acesta fratele si-a venit in sine. Cand a venit batranul, i-a povestit toate cele intamplate asa cum le-a vazut si a trecut la sfanta sobornica si apostolica Biserica. Si a ramas impreuna cu batranul in Calamon. Dupa ce a stat multi ani cu el, a adormit in pace.
    (http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/limonariu.htm)
    Iertati-ma si rugati-va pentru mine si, daca am gresit undeva, indreptati ne-uitand ca sunt si eu om cu pacate!

  16. PostScriptum (bietul om nu a fost nici macar miruns, dar a fost spovedit – ca asa ar fi la rusi! Insa nu este o exceptie, ci asa ar face ei in modernitate cu toti convertitii catolici! Plus un raspuns teologic al Sinodului Patriarhiei Georgiei la intrebarea daca primirea heterodocsilor prin altceva decat prin Botez presupune recunoasterea validitatii „Tainelor” heterodoxe in sine inainte de convertire). Urmeaza mai jos textul pe care ma gandesc ca ar fi bine sa-l publicati, spre lamurire, pentru ca nu vreau sa gresesc fata de Gabriel Bunge:

    UP DATE:
    N-as vrea sa pacatuiesc fata de Gabriel Bunge facandu-i procese de intentie si-mi cer, inca o data, iertare, daca am gresit sau gresesc fata de el sau fata de altcineva! Ma bucur ca a trecut la Ortodoxie si ca s-a schimnicit ortodox. Nu stiu ce este acum in inima si in mintea lui! Probabil ca fiind primit la Ortodoxie de rusi a trebuit sa urmeze unor cutume rusesti legate de convertiri si schimele monastice. Nu ma bucur, insa, de practicile Patriarhiei Moscovei (una dintre ele ar fi si aceasta, dar poate ca par prea rautacios: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/09/17/imperialism-rusesc-patriarhul-kirill-inaugureaza-varianta-in-limba-moldoveneasca-a-site-ului-patriarhiei-isi-stabileste-resedinta-la-chisinau-si-se-gandeste-sa-l-demita-pe-ips-vladimir-cantarean/). Nu ma bucur nici de faptul ca in contextul delicat ecumenist actual si, mai ales, in contextul promovarii lui Gabriel Bunge ca „ieromonah”/„avva”/„padre” inainte de trecerea sa la Ortodoxie, necunoscatorii au senzatia ca Ortodoxia recunoaste ca avand har tainele savarsite de heterodocsi (catolici, in acest caz), intarindu-se confuziile semanate de teologia Acordului de la Balamand. Vom vedea mai jos ca nu este asa. Se pare, insa, ca, in anumite conditii, poate facuta ca lucratoare haric prin iconomie, numai in urma convertirii, forma tainelor primite in afara Bisericii. Patriarhia Moscovei inteleg ca ar fi singura care primeste in acest moment pe romano-catolici la Ortodoxie doar prin Taina Pocaintei (iar pe protestanti prin cea a Mirungerii – cum practica si altii). Totusi, in astfel de momente de confuzie dogmatic-eclesiologica, bine fac cei care cer botezarea, spre a se evita confuziile. Iar acest lucru ar trebui sa nu fie interzis, mai ales in cazul in care heterodoxul cere botezul ortodox cand se converteste. Pentru ca trebuie stiut ca au fost cazuri in care li s-a refuzat cu obstinatie de catre unii preoti sau episcopi (mai ales in Apus, si, aproape ca regula, spun unii, in USA). Desigur, ca sa nu se simta lezati mai marii heterodocsilor… De aceea, bietii oameni, au ajuns sa mearga pana in Sf. Munte pentru a se putea boteza ortodox – asa cum le spune constiinta. In plus, aud de cazuri in care cei care au fost primiti fara botez au avut probleme duhovnicesti mai apoi. Unul dintre cazuri este al unei persoane care fusese primita cu mirungere si care ramasese, totusi, demonizata. A fost botezat omul dupa mai mult timp la o manastire, in urma unei instiintari minunate. Iar la botez inteleg ca a vazut pe Hristos in colimvitra si a scapat de demonizare.
    Ma intreb daca aplicarea acestei practici rusesti din ultimul secol a fost de folos in cazul lui Gabriel Bunge. Si spun aceasta din doua motive: o data, pentru ca el provine dintr-o zona in care lucrurile sunt inteles eclesiologic gresit, in duhul Balamandului; a doua oara, pentru ca cei care l-au „nasit”, cunoscuti fiind ca ecumenisti, se poate sa nu-i fi explicat faptul ca primirea sa fara hirotonie NU INSEAMNA ca era mai inainte preot cu adevarat.
    Arhiepiscopul Ilarion Alfeev, responsabil cu relatiile inter-confesionale si inter-ortodoxe, un soi de ministru de externe al BO Ruse, discuta intr-un duh foarte ecumenist pe site-ul plin de erezii si pe care nu-l recomand, al catolicilor interesati de dialoguri cu Ortodocsii: http://eirenikon.wordpress.com/2011/02/08/abp-hilarion-alfeyev-on-christian-unity/ :
    „So I think for an Orthodox Christian, it is essential to participate in inter-Christian exchanges in order to bring different Christian traditions closer to mutual understanding in order to overcome centuries of prejudices with the ultimate goal of the restoration of the full Eucharistic communion between various Christian denominations.
    Of course, the Orthodox and the Catholic are the closest ones. We have certain differences in dogma, certain differences in ecclesiology, but we have the same teaching on the apostolic succession of the hierarchy, on the sacraments and on the Church in general.
    Therefore, though there are obstacles to unity, they are, I believe, in no way insurmountable.
    What in the Orthodox view constitutes full Christian unity? What does it look like?
    Full Christian unity is the Eucharistic communion. We do not need to reshape our Church administration, our local traditions. We can live with our differences within one Church, participating from one bread and one cup. We need, however, to rediscover what united us and what brought us to disunity, particularly in the 11th century.
    So the basis for the restoration of the full communion would be, I believe, the faith of the Church east and west in the first millennium.”.
    In acest caz, parintele schimnic Gabriel Bunge pare, mai degraba, o victima. Dar, de aici incolo, nu cred ca mai este treaba noastra. De aceea cred ca este mai bine sa ne concentram pe istoria modului in care sunt primiti romano-catolicii la Ortodoxie si, mai ales, a preotilor.

    Gabriel Bunge nu a fost primit nici macar cu mirungere (imi aduce cineva aminte!!!…), ci pur si simplu trecut la Ortodoxie prin spovedanie si lasat in aceeasi zi sa slujeasca. Asa este! Uitasem! Imi cer si pentru aceasta iertare! Stie cineva mai multe date despre cum au fost primiti greco-catolicii la noi acum 60 de ani – pentru ca eu stiu ca ar fi fost primiti direct ca preoti – deci ca si Gabriel Bunge?
    Sapand mai mult pe acest subiect, aflu ca la rusi ar fi mai vechi obiceiul acesta in cazul celor veniti la Ortodoxie din zona uniată (dar nu stiu cat de vechi). Totusi, trebuie stiut ca sunt canoane, precum canonul I al Sf. Vasile cel Mare (confirmat de Sinoadele Ecumenice), care sunt incalcate flagrant de teologia acordului de la Balamand, pentru ca Sf. Vasile arata ca in afara Bisericii Ortodoxe nu exista taine lucratoare (nici macar la schismatici; si asta, oricat ar vrea unii sa reduca problema ereziei doar la ereziile trinitare [din care, desigur, ei exclud erezia Filioque] si vad in orice alta erezie o simpla disensiune la nivel de teologumene respectiv pareri teologice).
    Totusi, nu a existat intotdeauna o unitate de viziune in privinta modului de primire in Biserica a heteordocsilor. Rusii ii botezau (!) pe romano-catolici intre secolele XV- XVII. Au fost primiti numai prin mirungere probabil sub influenta apropierii de Apus (inceputa mai inainte, dar dictata programatic de Petru cel Mare, care a intervenit in multe probleme bisericesti, distrugand si functia de Patriarh la rusi si supunind Biserica statului). Catolicizarea teologiei nord slave incepuse un pic mai devreme – daca este sa ne amintim de greselile corectate de Sinodul de la Iasi in sec. XVII in Marturisirea Ortodoxa a mitropolitului Petru Movila. Mai apoi (sec. XIX), s-a ajuns sa-i primeasca prin botez, pt ca acum sa-i primeasca numai prin Taina Pocaintei (un salt cam mare! Ar fi important sa aflam cand a fost facut el, adica daca exista mai inainte de intrarea lor in miscarile ecumenice). Lucrurile s-au intamplat uneori invers, dar la fel de amestecat si in zona Patriarhiilor de Constantinopol (sub a carei jurisdictie ne aflam noi la acea vreme), Alexandriei si Ierusalimului. De remarcat, in privinta diferentelor ireconciliabile dintre Ortodoxie si papismul filoquist, Enciclica celor patru Patriarhi Rasariteni [Moscova nu mai avea Patriarhie] scrisa in 1848 ca raspuns la invitatiile papei de unire – text care ar fi bine sa fie republicat integral). Deci, nu exista o unitate in Ortodoxie in acest sens. De asemenea, Sf. Paisie Velicikovsky invata in epistolele sale ca cei proveniti dintre catolici, chiar si preotii fiind, trebuie botezati si hirotoniti. ROCOR-ul Sfantului Ioan Maximovici (deci, rusii din diaspora) ii primeau cu botez pe romano-catolici, pastrand traditia pomenita mai sus, din secolul al XIX-lea.

    Problema este ca teologii ecumenisti incearca sa acrediteze pozitia ca primirea doar prin lepadari (la care au renuntat, mai nou, unii, mai ales in Apus, dar si la noi – ca sa nu se simta, cica, jigniti cei ce se convertesc…), mirungere si imparasanie sau doar prin Taina Pocaintei este o forma de recunoastere in sine a botezului heterodox ca lucrator si inaine de convertire si, deci, zic ei, o recunoastere a eclesialitatii heterodocsilor sau cel putin a unui grad de eclesialitate (teza Mitrop. Ziziulas, care, cand a fost intrebat, se facea ca nu stie ca exista decizii sinodale la care a participat si Patriarhia Ecumenica, prin care se impune botezarea catolicilor). Prin urmare, deci, si o recunoastere a preotiei lor – de vreme ce tainele de initiere savarsite de ei ar fi lucratoare/valide in sine! Eu nu am gasit acest cuget la Sf. Parinti si in Sfintele Canoane si consider ca este o grava rastalmacire a teologiei ortodoxe, chiar o erezie, erezia numita ecumenism. Din contra, stiu o serie de parinti athoniti si teologi seriosi (tin minte ca asa am citit si la par. Staniloae, dar poate imi joaca memoria feste) care sustin ca, in cazul aplicarii iconomiei, forma fara har primita la botezul heterodox poate fi plinita prin harul mirungerii ortodoxe – insa, deci, numai in cazul celor care se convertesc la Ortodoxie, nu si la cei care raman in afara ei sau care sunt si vrajmasi ei. Chiar rugaciunile de la mirungerea heterodocsilor primiti doar prin mirungere sugereaza aceasta (ca erau lipsiti de scanteia Duhului inainte). Ramane de studiat (si poate veti cauta si voi si veti posta) teologia canonica si patristica in legatura cu aceasta problema care incinge spiritele. De asemenea, de studiat cand, in ce conditii si pe temeiul carei teologii canonice si patristice poate fi primit un heterodox hirotonit de heterodocsi in Biserica direct ca preot. Miza este mare, pentru ca nu numai oamenii simpli, ci si teologii si preotii nu sunt, adesea, lamuriti si se fac confuzii grave. Eu unul marturisesc ca nu am gasit nicio intemeiere canonica patristica pentru asa ceva si nu vad logica teologica a unor astfel de lucruri. In plus, nu cunosc nici vreo randuiala oficiala in vreun molitfelnic in care sa se vorbeasca despre slujba de acceptare direct ca preot ortodox a unui preot hirotonit de eretici. I-as ruga pe altii mai pregatiti ca mine sa ne lamureasca aceasta problema pentru care ar trebui citita si foarte multa istorie. In plus, cunosc condamnarea oficiala de catre Sinodul Bisericii Ortodoxe a Georgiei (deci a Patriarhiei Georgiei) a Acordului de la Balamand si a celui cu necalcedoneenii de la Chambessy. Cred ca este important sa fie publicate si republicate:
    http://www.angelfire.com/linux/viataortodoxa/sinod_gergia.html
    http://eresulcatolic.50webs.com/rezolutie_georgia.html
    Daca ajuta Domnul, poate facem rost si publicam si textul condamnarii facuta de Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei.
    In condamnarea oficiala data de Sinodul Bisericii Ortodoxe a Georgiei, document care nu mi se pare complet lamuritor in anumite privinte, cum ar fi tocmai ne-rehirotonirea preotilor si episcopilor heterodocsi (desigur, textul respectiv nu este un tratat, dar totusi nu mi-e clar ce se intampla cand un heterodox considerat preot in credinta lui trebuie botezat; este de ajuns ca, in cazul in care poate fi primit doar prin mirungere sau doar prin spovedanie, sa fie primit direct si ca preot; deci, il iei pe un om considerat ne-botezat valid, il botezi, si devine deodata si preot sau episcop – eventual fara episcopie?), se lamureste faptul ca in niciun caz nu se pune problema lucrarii harului in tainele heterodoxe (oricare ar fi heterodocsii). Pe de alta parte, se pune drept conditie a posibilitatii primirii hirotoniei prin iconomie existenta succesiunii apostolice la acei heterodocsi (??!!): „pentru cazul în care confesiunile din care provin ei existã succesiunea apostolicã si se sãvîrseste exact ritualul Hirotoniei este posibilã primirea lor (a ierarhilor, n.n.) prin Mirungere sau Pocãintã. Acestor persoane li se pãstreazã aceeasi treaptã ierarhicã în care se aflau inainte de revenirea lor la trupul Bisericii celei adevãra”. Insa succesiunea apostolica nu consta – asa cum mai degraba cred romano-catolicii – in faptul ca de-a lungul timpului, neintrerupt, episcopii si-au pus mainile pe cap unii altora in cadrul hirtoniilor lor heterodoxe/eretice sau schismatice. Ci, din perspectiva ortodoxa, consta pe langa eventualitatea acestui aspect formal, succesiunea in har si in Adevar. Iar fara Adevar nu mai exista har. Deci, la schisme si erezii se intrerupe succesiunea apostolica! Asa explica Sf. Vasile cel Mare in Canonul I. Deci, mai ales in aceasta privinta a recunoasterii hirotoniilor, este o mare nelamurire.
    Totusi, deocamdata, textul aprobat de Sinodul BO Georgiei pare indestulator pentru demonstrarea faptului ca primirea prin iconomie a heterodocsilor nu presupune recunoastrea de facto a tainelor lor (sau, cel putin a botezului – cum sustinea in alocutiunea sa de la Bucuresti de acum doi ani mitropolitul Ioannis Zizioulas al Pergamului, conducatorul dialogurilor oficale cu catolicii, atins si el de teologia Balamandului). Se vede, insa, ca rusii sunt singurii care primesc pe catolici prin Taina Pocaintei. Iar asta au facut-o din 1757 pana in secolul urmator (cand reintroduc botezarea), desi din 1755 Orosul promovat de Patriarhii Constantinopolului, Alexandriei si Ierusalimului cereau botezarea lor (cu pocainta zice-se ca ii primea si Petru Movila la 1646 – dar Petru Movila a fost acuzat de multe influente catolice, el insusi studiind la iezuiti):

    „1484 — un Sinod Panortodox a hotãrît primirea romano-catolicibor prin Mirungere;

    1620 – un sinod local din Moscova a hotãrît primirea romano-catolicibor prin rebotezare;

    1646 – – mitropolitul Kievului Petru Movilã primea pe romano-catolici prin Taina Pocãintei;

    1667 – – în timpul patriarhubui Nicon al Rusiei, un sinod local a aprobat primirea romano-catolicilor conform procedurii de la 1484, cu acordul patriarhilor Alexandriei — Paisios si al Antiohiei – – Macarios;

    1672 – – un sinod local din Ierusalim a hotãrît primirea romano-catolicilor si a protestantilor prin Mirungere (fãrã rebotezare);

    1718 – – dupã îndemnul patriarhului Constantinopolului, Biserica Rusiei reafirmã primirea romano-catolicilor si lutheranilor prin Mirungere;

    1755 — patriarhul Constantinopolului Chiril V a promulgat “Orosul” (semnat si de patriarhul Alexandriei — Matei si al Ierusalimului — Partenie) prin care se stabilea primirea ereticibor (intre acestia si a romano-catolicilor) prin rebotezare.

    1757 — Biserica Rusiei primeste pe romano-catolici prin Taina Pocãintei;

    1888 — Patriarhia Constantinopolului a promulgat hotãrîrea pentru primirea prin Mirungere a romano-catolicilor;
    sec XIX – în Rusia în timpul mitropolitului Filaret, Biserica primea în sînul sãu pe toti crestinii apuseni prin rebotezare, iar acum pe protestanti îi primeste prin Mirungere si pe catolici prin Pocãintã.

    În ceea ce priveste primirea în Bisericã a ierarhilor – pentru cazul în care confesiunile din care provin ei existã succesiunea apostolicã si se sãvîrseste exact ritualul Hirotoniei – este posibilã primirea lor (a ierarhilor, n.n.) prin Mirungere sau Pocãintã. Acestor persoane li se pãstreazã aceeasi treaptã ierarhicã în care se aflau inainte de revenirea lor la trupul Bisericii celei adevãrate.

    Dupä cum putem vedea si în “Pidalion”, doi schismatici Zonie si Saturmin au fost primti în Biserica mama, pästrîndu-si rangul lor de episcopi: “Sã stitii cã pe fratii nostri Zonie si Saturnin care au fost schismatici i-am primit în scaunele lor episcopale” (Sfîntul Vasile cel Mare, I Epistolã canonicã).

    Este foarte important în istoria Bisericii universale de cunoscut faptul cã în paralel cu diversele Biserici locale existau si existã diferite practici de a primi pe eterodocsi, dar aceasta n-au fost niciodatã motiv pentru dispute între ele. Astfel, Sinodul din Cartagina hotãrãste urmãtoarele: “în legãturã cu aceasta (primirea ereticior) fiecare dintre noi trebuie sã spunã ceea ce gîndeste, dar nimeni nu trebuie sã judece pe altul si sã respingã unitatea (euharisticã) cu cci care gîndesc altfel.”

    Bazîndu-se pe hotãrîrea Sinodului IV Ecumenic aproape toate Bisericile locale primesc pe monofiziti prin Mirungere; Biserica Ortodoxã a Georgiei, prin hotarîrea unui Sinod local de la Ruis-Urbnisi (anul 1103) practicã deja de nouã veacuri primirea monofizitilor prin rebotezare.

    Faptul cã în afara Bisericii se pot sãvîrsi doar formele exterioare ale Tainelor se confirmã prin aceea cã în diferitele Biserici locale existã mai multe practici de primire a eterodocsilor, jar aceasta niciodatã n-a stîrnit controverse; pentru cã dacã într-o Bisericã localã se primesc ereticii prin rebotezare în timp ce intr-alta aceeasi sunt primiti prin Mirungere sau Pocäintã, este clar cã pe aceste persoane ambele Biserici locale le considerã nebotezate. În prima situatie, Biserica foloseste o practicã mai asprã (acrivie), iar în cea de a doua, o altã Bisericã localã uzeazã de iconomie (nerepetînd asupra persoanei primite forma exterioara a Tainei) si, sãvîrsind în mod real si deplin cu puterea harului mîntuitor Taina Mirungerii sau Pocäintei, realizeazã în fapt plinirea Botezului sävîrsit inainte de primirea în Biserica adevãratã doar sub aspectul sãu exterior.

    Concluzii:

    Din aceastã prezentare istoricã reies urmãtoarele:

    – Dacã în grupãrile eterodoxe aspectul Tainelor sãvãrsite ar fi mai mult decît cel exterior, atunci Bisericile Ortodoxe locale n-ar fi atît de riguroase privind primirea eterodocsilor la dreapta credintã;

    – În afara granitelor Bisericii Ortodoxe existã numai forma exterioarã a tainelor, golitã de harul divin cel de viatã fàcãtor si mîntuitor. Aceste forme exterioare primesc continutul harului doar dupã revenirea persoanelor la Biserica mama”.

    …….

    Interesant, insa, si cum au receptat unii „frati” romano-catolici (adica „Biserica sora”), adica papisti, plecarea sa: „apostazie”, „acum a plecat din sanul Sfantului Petru… si a trecut la schismaticii rusi”! Desigur, exista si pareri mai moderate, pentru ca romano-catolicismul este foarte variat (preluat de pe http://acvila30.wordpress.com/2010/09/27/cum-ne-vad-catolicii-in-realitate/):

    CUM NE VĂD CATOLICII ÎN REALITATE

    În dialogurile cu catolicii întâlnim diferite curiozităţi, cum sunt terminologiile exagerat de mieroase pentru relaţiile dintre ortodocşi şi romano-catolici. Ar spune cineva că ce altceva se arată decât o bună dispoziţie pentru apropiere. Într-adevăr, în spaţiul nostru, întâlnim teologi clerici (chiar şi episcopi), care susţin sus şi tare terminologiile dialogurilor, nu doar ca expresii ale delicateţei şi bunăvoinţei (cum cred unii), ci şi ca reale (De pildă, Biserica Catolică are har, episcopii catolicilor au succesiune apostolică etc.). Desigur, se străduiesc să susţină aceste teze teologice…
    Dar să lăsăm cuvintele noastre şi să luăm o gustare despre cum ne vede cealaltă parte. Ce opinii au catolicii despre ortodocşi? Ne consideră într-adevăr ca ,,biserică soră’’ sau ca având harul Sfântului Duh? Un răspuns bun ne dă articolul pe care l-am tradus din germană.
    Pe un site catolic s-a publicat ştirea întoarcerii unui monah ascet catolic, cu renume internaţional de teolog şi scriitor, a Părintelui Gavriil Bunge. Din cele scrise despre eveniment putem să înţelegem părerea lor despre Ortodoxie. Întoarcerea monahului e numită de foarte multe ori drept ,,cădere”, din cer. Biserica Ortodoxă a Rusiei – în care a intrat – este numită: ,,ruşii schismatici”. Să ia la cunoştinţă (cei care păşesc prin văzduh) şi să revină cu picioarele pe pământ…
    Din partea Sfintei Mănăstiri Pantocrator, urmează textul pe care l-am tradus de pe site-ul catolic http://www.kreuz.net/article.11845.html .

    A TRECUT LA RUŞII SCHISMATICI

    La început a fost benedictin. Apoi, a trăit vreme de 20 de ani ca pustnic în Ticino (un canton elveţian). Acum a părăsit sânul Sfântului Petru.
    kreuz.net: Cunoscutul benedictin, pustnic şi scriitor duhovnicesc, Părintele Gabriel Bunge a trecut la ruşii schismatici.
    Lucrul acesta îl menţionează WEBLOG ‘pravoslavie.ru’.
    Bunge a studiat la început la ,,Rheinischen Friedrich-Wilhelms-Universität” din Bonn. De acolo şi-a luat doctoratul cu o lucrare asupra cărţii II Maccabei.
    Ulterior a intrat în Mănăstirea Crucii, ordinul benedictinilor, din Chevetogne în Belgia, unde urmează un tipic dublu.
    Acolo, a aparţinut vreme de 20 de ani tipicului de slujbe bizantino-slav.
    Cu consimţământul preoţilor săi, a trăit din 1980 ca pustnic în regiunea comunităţii Capriasca lângă Lugano, în cantonul Ticino din sudul Elveţiei.
    Şi-a numit chilia ,,Eremo Santa Croce”. Acolo săvârşea la început Liturghiile potrivit tipicului ambrozian.
    În urmă cu un an doar şi-a însuşit tipicul bizantin.
    Ca pustnic şi până la căderea lui făcea parte din Mănăstirea benedictină vechi-liberală a pustnicilor (Einsiedeln) din Elveţia Centrală.
    Conform declaraţiilor Părintelui Antonie Lambrechts de la Chevetogne – care şi-a exprimat opinia unui cititor pe site-ul „eirenikon.wordpress.com” – Bunge în ultimii 50 de ani a fost şi în viaţă şi în credinţă un ortodox.
    Ca scriitor duhovnicesc, Bunge a fost cunoscut internaţional.
    A publicat cărţi şi nenumărate articole în periodice ştiinţifice.
    Apostazia sa oficială de la Biserică a avut loc pe 27 august -în ajunul Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, pe care ortodocşii o sărbătoresc pe 28 august – în timpul unei privegheri în biserica Icoanei Născătoarei de Dumnezeu ,,Bucuria tuturor celor necăjiţi” în Moscova.
    Biserica se află pe strada Balşaia Ordinka.
    La apostazie a fost prezent şi şeful Sectorului de Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk şi Mitropolitul de Diokleea, Kalistos Ware (76), un fost anglican.
    Bunge aparţine acum ruşilor schismatici.
    Mitropolitul Ilarion i-a spus: ,,Aţi fost romano-catolic, dar în adâncul inimii dumneavoastră, ortodox. Astăzi înainte de priveghere, aţi devenit ortodox, lucru care constituie urmarea firească a unui drum duhovnicesc îndelungat’’.
    Ilarion l-a felicitat pe Bunge pentru căderea sa şi i-a dăruit o icoană a Născătoarei de Dumnezeu ,,Bucuria tuturor celor necăjiţi”.

    (TRADUCERE: FRĂŢIA ORTODOXĂ MISIONARĂ “SFINŢII TREI NOI IERARHI”, sursa: http://www.impantokratoros.gr/metastrofh_gabriel_bunge.el.aspx)
    ……..

    La vremea respectiva au protestat mai multi romani chiar pe site-ul franco-rusesc unde aparea stirea convertirii sale fara botez sau mirungere. Spun aceasta pentru ca inteleg ca unii nu stiu ca s-a luat pozitie inca de atunci. Pe de alta parte, trebuie stiut ca sunt ortodocsi care nu sunt lamuriti de ce nu pot fi recunoscute tainele ereticilor si schimaticilor.
    Ca o chestiune exotica, stiti ca si catolicii au zelotii lor, dar poate nu stiti ca unii au si ales un anti-papa pentru ca papii incepand cu Conciliul II Vatican, deci de 50 de ani incoace, ar fi prea modernisti?:): http://en.wikipedia.org/wiki/Sedevacantism#Sedevacantist_sites

  17. Semnalez aici, in premiera (desigur, unii poate ca stiau de el), studiul „I confess one baptism..”/ „Homologo en baptisma” („Marturisesc un botez…”), scris de parintele profesor emerit fost decan de le Athena, Gheorghios Metallinos, si publicat si in engleza de Man. Sf. Pavel din Sf. Munte, cu privire la invaliditatea botezului heteordox, studiu pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, avem binecuvantarea autorului sa-l traducem si raspandim. Deocamdata, data fiind urgenta problemei, vi-l dau in engleza. Va rog sa raspanditi mai departe varianta in engleza mai ales la persoanele si pe site-urile din Apus si America, pentru a-i putea ajuta pe cei de acolo sa inteleaga care este adevaratul mod de a deveni Ortodox, pentru ca acolo sunt prigoniti mai ales de catre episcopii Patriarhiei Ecumenice si a Moscovei preotii care savarsesc botezul heterodocsilor (Moscova impune acum si ROCOR-ului sa nu mai boteze). Mai precis, sunt amenintati cu caterisrirea. Este aberant sa impui iconomia in cazul in care cel care se converteste intelege ca trebuie sa se boteze si chiar cere acest lucru. Iconomia presupune exceptia datorata neputintei celui care se converteste. Daca cineva se apuca sa-l traduca, rog sa ma anunte si pe mine, ca sa nu iroseasca mai multe persoane in paralel energia ce poate fi folosita pentru alte lucruri de folos. Astept colaboratori! DATI MAI DEPARTE, mai ales cunoscutilor din strainatate!:

    http://www.oodegr.com/english/biblia/baptisma1/perieh.htm

    „Possessing a profound knowledge of the Church’s history after the schism and of the disagreement among the Orthodox regarding the characterization of the Latins as heretics or as schismatics, and also expressing their own theological self-awareness, our writers – in absolute agreement with one another and without the slightest doubt – consider the Latins (and by extension the Lutherocalvinists) to be heretics. The Latins ‘’are heretics,’’ asserts St. Nikodemos; and ‘’we abominate them as heretics, i.e. like Arians or Sabellians or Pneumatomachoi-Macedonians.’’[156] The aim of the saint’s direct reference to the early, major heretics is to show that the Latins are, as he says elsewhere, ‘’age-old heretics,’’[157] i.e. in the same sense as those that appeared in the early undivided Church. To support his claim, he invokes the testimonies of Patriarch Dositheos, Elias Meniates, St. Mark of Ephesus, and others.
    Neophytos expresses himself in the same manner regarding the Latins. ‘’The Latins differ from Orthodoxy on five points. As regards the other [four] differences, they are schismatics. Only as regards the Spirit’s procession also from the Son are they heretics, together with the Lutherocalvinists who believe the same.’’[158] The heretical filioque dogma of the Latins[159] was sufficient for them to be considered heretics; for, of course, they had not yet dogmatized the papal doctrines on primacy and infallibility. To the commonly advanced objection that there was only one essential Latin dogmatic difference, Neophytos responds that the same holds true for the Latins as did once for the Iconoclasts: ‘’Inasmuch as they differed not from us as regards faith in God, they were not heretics, but schismatics. But since, by rejecting the venerable icons they also rejected Christ who was thereon portrayed, they were worse than heretics themselves.’’[160] Similarly, the one difference of the Latins, ‘’pertaining directly to the faith in God,’’ is vital and decisive.[161] Besides, heresy, being potent in character, is not judged by the number of deviations from the truth; for, according to the evangelical saying: ‘’Whoever fails in one point has become guilty of all’’ (cf. Jas. 2:10). Every heresy indicates a prior alteration of the Church’s spiritual presuppositions, i.e. the mystico-niptic, patristic experience. This is the firm conviction of our writers as well.
    The Latins are also considered heretics by Athanasios Parios[162] and C. Oikonomos, because of the filioque innovation. According to Oikonomos, the Latins, ‘’being heretics and not merely schismatics,’’[163] ‘’heretically innovate in other matters, and particularly as regards the divine Creed.’’[164] Hence he also speaks about the ‘’papist heresy,’’[165] thus intimating the contribution to the dogmatic differentiation of the West made by the papal institution as it developed in history.
    To the question prevalent in our writers’ time: When were the Latins condemned as heretics by the Orthodox Church? Neophytos responds that ‘’Councils have censured the Latin belief concerning God, it being a heretical dogma.’’ Thus, for Neophytos, the synodal condemnation of the filioque was simultaneously a condemnation of the Latins themselves, so that no other specific condemnation of them is deemed necessary. Among these Councils he lists the following: the Eighth Ecumenical Council presided over by Photios (879); the Council at which Michael Cerularios presided (1054); the Council presided over by Gregory II of Constantinople (1283-1289), ‘’which cut off the Latins from the plenum of the Orthodox and disinherited them from God’s Church’’; the Council of Sergius II of Constantinople (999-1019), who deleted the name of Sergius Pope of Rome from the diptychs of the Eastern Church; the Councils during the reigns of Emperors Alexios, John, and Manuel Comnenoi (11th-12th cen.); the Council of the three Patriarchs in the East after the Council of Florence (1482); and Local Councils in Russia, Moldovlachia, and elsewhere.[166]
    On the basis of the above ecclesiological presuppositions, the Latins, as heretics, ‘’are not capable of administering baptism, for they lost the grace to administer sacraments,’’ as St. Nikodemos observes.[167] They have no baptism, according to Neophytos, for they lack ‘’the sound confession of the Trinity.’’[168] Thus, their baptism ‘’deviates from the faith,’’ according to St. Basil,[169] since, ‘’by introducing pagan polyarchy into the monarchic Trinity, the Latins are godless,’’ and consequently ‘’unbaptized.’’[170] However, they are also ‘’unbaptized’’ in the literal sense, according to St. Nikodemos; for ‘‘they do not preserve the three immersions,’’ and thus do not have the Church’s baptism.[171] Neophytos observes that, ‘’since they are nowise immersed, i.e. baptized,’’ they are unbaptized.[172] A. Parios reiterates the same.[173]
    Oikonomos further adds that just as the slightest alteration in the sacrament of the holy Eucharist is condemned by the Church, in that it revokes the very sacrament; so likewise in baptism, even the slightest alteration cannot be tolerated.[174] In the case of the Latins, though, innovation was not limited to the elimination of the immersions and emersions. But, in accordance with the secular, modernistic spirit prevalent in the West, it has gradually extended to other areas of the sacrament as well, so that their rite has departed even further from the Church’s one baptism.[175] Hence, the one fundamental innovation gave rise to all the rest. The departure from Orthodox-patristic spirituality also brought on the differences in the dogmas. The dogmatic differences, therefore, are not to be looked at scholastically, but patristically and spiritually.”
    [153] See Karmiris, vol. II, pp. 972ff, 979f; Metropolitan Germanos of Ainos, ‘’Περί του κύρους του βαπτίσματος των αιρετικών’’ (‘’On the validity of heretical baptism’’), Ορθοδοξία ΚΖ’ (1952), p. 301ff.
    [154] It is sufficient to read the ‘’censorious’’ texts ‘’against the rebaptizers’’ of the eighteenth century that this issue gave rise to. See Skouvaras, pp. 94ff, 122ff; Cf. Metropolitan Germanos of Ainos, p. 314.
    [155] See, in this regard, the very comprehensive chapter: ‘’Greeks and Latins: Hostility and Friendship,’’ in Ware, p. 16ff.
    [156] P, pp. 55, 56.
    [157] P, p. 55.
    [158] E, p. 147 ix.
    [159] One may see the importance and the dimensions of the Latin ‘’filioque’’ dogma in the studies by Prof. Fr. John Romanides, Δογματική και Συμβολική Θεολογία της Ορθοδόξου Καθολικής Εκκλησίας (Dogmatic and Symbolic Theology of the Orthodox Catholic Church), vol. 1 (Thessaloniki, 1973), pp. 289ff, 342ff, 379ff. ‘’The Filioque,’’ (Anglican-Orthodox Joint Doctrinal Discussions) (Athens, 1978).
    [160] E, p. 147 ix.
    [161] E, p. 127. ‘’Just short of being pious…they are not pious at all.’’ E, p. 147 viii.
    [162] M, pp. 263, 265.
    [163] O, p. 459.
    [164] O, p. 445.
    [165] O, p. 485.
    [166] E, p. 147 vi.. Cf. O, p. 450ff. See V. I. Pheidas, Θεολογικός διάλογος Ορθοδόξου και Ρωμαιοκαθολικής Εκκλησίας από του σχίσματος μέχρι της Αλώσεως (Theological and Dialogue of the Orthodox and Roman Catholic Churches from the Schism to the Fall) (Athens, 1975).
    [167] P, p. 56. Cf. P, pp. 509, 605.
    [168] E, p. 139.
    [169] E, p. 145.
    [170] E, p. 142.
    [171] P, p. 55. This is the position of E. Argentis. See Ware, p. 93.
    [172] E, p. 127.
    [173] M, pp. 263f, 265f. The Latins ‘’are altogether unbaptized and worse than the Eunomians. Even if the latter did not in fact baptize with three immersions…yet they did baptize with at least one.’’
    [174] O, p. 441 (n. 1).
    [175] O, pp. 445f, 457. Cf. E. Simantirakis, Η παρά τοις Ρωμαιοκαθολικοίς τελεσιουργία των μυστηρίων του Βαπτίσματος, του Χρίσματος και της Θ. Ευχαριστίας (The Roman Catholic Ceremony of the Sacrament of Baptism, Chrismation and the Holy Eucharist) (Athens, 1979), p. 141.

  18. Vazand dragostea si ravna altora in a marturisi adevarul, m-am gandit si eu nevrednica sa fac cunoscut un lucru care mi s-a intamplat, nu de mult timp,(desi stiu ca nu este bine si nici frumos sa vorbesti despre tine), si, fiindu-mi teama sa tac, ca nu cumva sa fiu judecata pentru ceea ce, poate, trebuie sa marturisesc, am luat aceasta hotarare. Fiind studenta la teologie, eram foarte preocupata de problema “botezului catolic”: este valid, sau nu este?(eram contrariata, cand unii, spuneau, da). Am citit multe articole de pe diferite site-uri, am intrebat preoti, am scris unui teolog pe blogul lui si mi-a raspuns printr-o mica si adevarata istorisire, dar nu printr-un raspuns afirmativ: da, sau nu. Tot adevarul era parca pentru mine ascuns undeva si nu aveam nicidecum acces la el. La cursul de misiologie, parintele profesor a dorit sa afle parerea noastra privind botezul catolic, daca este valid. Cine credeti ca a raspuns? …eu, care eram in aceasta lupta. Si, parca fiind sigura de raspunsul pe care il va da profesorul, am spus: da! (Cred ca am smintit multi colegi).O colega a sarit ca arsa, spunand: nu! Profesorul nu parea a fi pus in incurcatura, ci a spus “da, este valid, pentru ca si ei sunt crestini, botezati in numele Sfintei Treimi”…si atat. Din acest moment au inceput chinurile. Eram in perioada sesiunii, aveam mult de invatat, si nu-mi gaseam linistea. Ma rugam mult la Sf. Spiridon(aveam mare evlavie la el) si nu numai, sa-mi arate adevarul, si, totusi, simteam ca innebunesc. Nestiind ca am gresit afirmand acel lucru in fata colegilor, nu stiam nici pricina pentru care sufar. La spovedanie, duhovnicul era de acord cu validitatea botezului, iar pentru mine nu conteneau nedumeririle. Cu toate ca nu puteam invata(citeam, fara a putea sa memorez ceva), nu voiam sa ma prezint sub nici o forma la examene( pentru mine erau ca si pierdute),colegele mele m-au incurajat sa merg, desi vedeau si ele starea destul de grava in care ma aflam. Am luat toate examenele cu note de la 7 in sus, din mila lui Dumnezeu, iar dupa cateva zile, fiind foarte incarcata psihic din cauza stresului, am simtit nevoia sa ma rog si sa plang foarte mult. Dar Dumnezeu, care nu vrea moartea pacatosului, nu m-a lasat asa. Dupa ce am facut acatistul Sf. Spiridon (in genunchi), am simtit o putere care nu ma lasa sa ma ridic de jos, nestiind care-i cauza. In acel moment mi s-au deschis ochii mintii si mi-am adus aminte de acea afirmatie, pentru care am suferit atat. Am simtit cu putere mustrarea Sfantului si nu m-am ridicat pana nu am marturisit indurerata, ca imi recunosc greseala, si am rostit cu glas tare si cu lacrimi, ca “BOTEZUL CATOLIC NU ESTE VALID”! DIN ACEST MOMENT, AM FOST SLOBOZITA, M-AM SIMTIT USURATA, AU DISPARUT DURERILE DE CAP SI TOATA ACEA INCARCARE PSIHICA. Sunt de prisos toate cuvintele pe care as vrea sa le mai spun. Slava Domnului pentru toate incercarile si greutatile, fiindca acestea sunt cele ce ma fac, sa nu pot marturisi altceva, decat ADEVARUL! Bunul Dumnezeu sa lumineze pe toata lumea si pe mine, pacatoasa! Iertati-ma!

  19. si Profesorul ??…cu el ce s-a intamplat ?

  20. A ramas…profesor!

  21. @G,

    E importanta marturisirea ta referitoarea la (in)validitatea botezului catolic. Multumim.

  22. @MM,

    eu m-am folosit foarte mult de cele scrise de tine, care mi-au adus clarificari in plus. Ar fi bine daca, mai ales pentru ortodocsii care traiesc in strainatate, in tari catolice, protestante sau neoprotestante (!), lucrurile ar fi la fel de bine lamurite. Nu putem marturisi asa cum trebuie credinta noastra ortodoxa, daca nu suntem pe deplin lamuriti ce adevaruri de credinta marturisim de fapt. Atunci cand exista ambiguitati si lucrurile sunt amestecate, nu pot exista decat probelme.

  23. Pingback: Astazi - conferinta importanta la Iasi a Mitropolitului Hieroteos Vlachos despre Parintele Ioannis Romanidis
  24. Pingback: 2012: DECLARAT ANUL CREDINTEI LA CATOLICI. Ce "praznuieste" PAPA, ce a insemnat CONCILIUL II VATICAN?
  25. Pingback: CONFERINTA DE LA IASI A IPS HIEROTHEOS VLACHOS despre viata si teologia parintelui Ioannis Romanidis (VIDEO SI TEXT) - prima parte
  26. Doamne ajută!

    ATENŢE!
    Părintele Romanidis spune (şi spune foarte bine şi esenţial) că
    “26) Acordul acesta profita de acei ortodocsi naivi care insista ca sunt o Biserica “Sora” a unei Bisericii “Sore” a Vaticanului, ca si cum indumnezeirea (theosis) ar putea avea o alta sora decat pe sine. Ortodocsii de la Balamand au cazut in propria lor capcana, din moment ce aceasta implica validitatea tainelor Latine. Este, intr-adevar, un fenomen ciudat, tinand cont de faptul ca latinii nu au crezut niciodata ca proslavirea (indumnezeirea) in aceasta viata este temelia succesiunii apostolice si a tainelor (sacramentelor) ce apartin si se gasesc in Trupul lui Hristos. [b]Pana astazi, Latinii si protestantii traduc 1 Corinteni 12:26 cu “cinstit” in loc de “proslavit”.”…[/b]

    Să mergem acum pe
    http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=12&cap=12

    apoi pe
    http://www.biblia-ortodoxa.ro/noul-testament/intaia-epistola-catre-corinteni-a-sfantului-apostol-pavel/

    şi să cercetăm cât de ortodoxe sunt versiunile.

    Dar să ne şi bucurăm, căci mergând aici
    http://www.crestinortodox.ro/biblia/Epistola-Intai-catre-Corinteni/Darurile-duhovnicesti-Multe-madulare-un-singur-trup/

    versetul cu pricina este acel indicat de părintele Romanidis :)…

    Deci, atenţie cei ce folosim versiuni internautice, că precum vedem, nu e lucru puţin o cirtă sau o iotă. Slavă Domnului, până acum foloseam aceste siteuri cu nume ortodox şi – datorită acestui articol – va trebui să renunţ a mă mai bizui pe ele…

    Doamne ajută!

  27. @Constantin_ox:

    Ce anume e mai putin ortodox de la http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=12&cap=12 ? Siteul respectiv are totusi o editie sinodala a Bibliei.

    Criteriul nu e un site sau altul, ci versiunea biblica folosita. In ceea ce priveste traducerile Noului Testament, TOATE traducerile sinodale sunt ortodoxe, sunt corecte, chiar daca difera putin in unele cuvinte sau nuante. Diferentele mai notabile, care ar conta, se regasesc in variantele Vechiului Testament, pentru cine este interesat de lecturi mai aprofundate ale Bibliei. Acolo, intr-adevar, e bine sa fie folosite editii in mod comparativ, normative fiind editia din 1914 si editia Anania.

  28. Pingback: "Relicve" ale Papei Ioan Paul al II-lea, "FERICITUL" SINCRETISMULUI ANTIHRISTIC, plimbate prin Bucuresti
  29. Pingback: ASSISI 2011: detalii despre program si participanti. VA PARTICIPA PATRIARHUL DANIEL?
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate