ALICE VOINESCU – CURAJUL DE A FI LIBER ȘI NOBLEȚEA ÎMPOTRIVIRII: “Ajută-mă să nu urăsc, nici să mă încăpăţânez, nici să cedez din slă­biciune și lipsă de rezistenţă. Mă ofer Ţie să fiu instrument pentru ce vrei Tu”

26-03-2021 Sublinieri

60 de ani la mutarea la Domnul (†4 iunie 1961)

“Familia ortodoxă”, nr. 6/2020:

Alice Voinescu – curajul de a răspunde

Heinrich Faust e un om. Şi, ca orice om, e liber. Iar libertatea şi-o foloseşte din plin în scopul cunoaşterii celor pământeşti: Filosofia, Dreptul, Medicina şi Teologia. Numai că toată cunoaşterea îi devine brusc un nonsens atunci când descoperă că lumea muritoare este limitată. „Şi-acuma, biet nebun, stau fără rost/ La fel de înţelept precum am fost./ Magistru-mi zic, şi Doctor chiar,/ Şi de vreo zece ani măcar/ în sus şi-n jos, fără popas,/ îmi duc mereu discipolii de nas/ Dar nu putem să ştim nimic, văd bine!/ Iar inima se face scrum în mine“. Cam acesta este momentul în care Mefisto îşi face apariţia pentru a-i propune ceva „inedit”. Sedus de noutate, Faust acceptă pactul cu diavolul, care-i promite „cunoaşterea absolută” în schimbul sufletului său.1 (S.C.)

Zăcea de vreun an in închisoare. Fusese arestată la 25 aprilie 1951 pentru participa­rea la conferinţele de rezistenţă intelectuală („Universitate liberă”), organizate clandes­tin de Petru Manoliu. Încă era ţinută neju­decată la Jilava, in condiţii inumane. Fiind chemată la o nouă anchetă, ofiţerii se simt înfruntaţi de nobleţea ei şi caută să-i zdro­bească acea hotărâre pe care i-o citeau în ochi, în gesturi şi-n cuvinte.

La 66 de ani, era o fire categorică, mereu gata de ripostă, un intelectual care se definea după alte criterii decât „omul nou”. De altfel, avea un întreg trecut burghez, „compromiţă­tor”. Tatăl său era avocatul Steriadi, doctor în Drept la Paris. Ea însăşi urmase cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, audiindu-i pe Titu Maiorcscu, Constantin Rădulescu-Motru, Pompiliu Eliade, Mihail Dragomirescu şi Nicolae Iorga. Îşi luase licenţa în Filozofie cu Titu Maiorescu, ca apoi să plece la studii în Germania şi Franţa. Obţinuse doctoratul în Filozofie la Sorbona şi se întorsese în ţară, refuzând o catedră la o universitate în SUA şi un post de lector la Paris. Ca profesor titular de Estetică şi Istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, susţinuse şi o serie de confe­rinţe de impact. Iar acum, la vârsta senectuţii, era anchetată de nişte agramaţi.

Enervat de argumentele ei, zbirul ridică palma să o lovească. Îndârjită de-o asemenea obrăznicie, Alice Voinescu îl înfruntă: „Să nu îndrăzneşti să dai în mine, că-mi zdro­besc capul de pereţii aceştia şi-o să mă ai pe conştiinţă!“. Şi zbirul se opreşte, ţintuit la jumătatea cursei de privirea fără teamă a acestei doamne.

„BISERICA NOASTRĂ VORBEŞTE MAI MULT SUFLETULUI NOSTRU”

Închisoarea este un timp al reflecţiei, al adâncirii în sine şi al rememorării propriei vieţi. Sunt mo­mente pe care nu le-ai observat prea atent, nu te-ai oprit în dreptul lor, ci le-ai lăsat neînţelese, neadâncite. La început ţi-e greu să înţelegi uni­versul carceral, fiindcă niciodată nu te-ai gândit că vei ajunge aici. Şi mai ales la vârsta de 66 de ani. Dar temniţa te poate înghiţi oricând. Şi ori­cum nu vei fi pregătit. Te vei întreba cum tu, fi­inţa liberă, ai căzut în această capcană a morţii, a urâtului şi a suferinţei extreme. E o iluzie că te poţi linişti în închisoare. Ca să te poţi linişti tre­buie să evadezi. Uneori, cu rugăciune. Alteori cu poezie şi creaţie. Iar câteodată, cu rememo­rarea propriei vieţi. Exact în această clipă se stre­coară un „câteodată”.

E timpul studenţiei, iar Alice se află in centrul universitar din Marburg. Nu-i uşor să se familiarizeze cu filosofia renumitului profesor H. Cohen, care o şi avertizează că substanţa gândirii sale filosofice îi poate pro­voca procese de conştiinţă din cauza religiei ei creştin-ortodoxe. Răspunsul dat lui Cohen a fost prompt: „Domnule Profesor, sunt destul de bine statornicită în credinţa mea“.

Ea, Alice Voinescu, e o fiinţă reactivă. Nu poate lăsa lucrurile să curgă fără să le dea sen­sul propriei reacţii. Şi în 1936, la Oxford, când a fost invitată, tot reacţie a fost. Poate una la fel de importantă ca în faţa Profesorului Cohen. Nu a exprimat nimic verbal, ci lăun­tric. Fiindcă acolo a avut, mai clară ca nicio­dată, conştiinţa apartenenţei sale la un spaţiu spiritual distinct: acolo a avut revelaţia eclesialităţii în Ortodoxie. Plângea în sine de dorul Bisericii Ortodoxe. Îşi aminteşte limpede acum cuvintele topite în gând:

Desigur, în Biserica noastră poate fi dezordine, negli­jenţă, dar e a noastră; Biserica noastră are căl­dură, deşi la slujbă nu întâlneşti ordinea şi so­lemnitatea catolică; Biserica noastră vorbeşte mai mult sufletului nostru“.

De atunci, din acel moment a devenit ortodoxă practicantă, nemailipsind de la nici o slujbă.

METABOLISMUL REACŢIEI

Nu a acceptat niciodată tăcerea decât ca reac­ţie virulentă, ca ţintuire mută a unei infamii. De fapt, nu poţi legitima tăcerea decât într-un astfel de context. Ce anume te îndeamnă să reacţionezi? Fondul tău lăuntric. Poziţiile fundamentale pe care le-ai dobândit în familie, prin instrucţie universitară, prin lec­tură. Mântuitorul Însuşi a reacţionat atunci când slujitorul arhiereului L-a pălmuit: Dacă am vorbit rău, dovedeşte că este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?” (Ioan 18:23) Nici acum nu-i poate lipsi reacţia, în închisoare fi­ind, după cum nici în 1940 nu putuse sa tacă, luând atitudine publică, de la catedră, împo­triva asasinării lui Nicolae Iorga de către legio­nari. Era un context inflamat politic şi ar fi putut avea de suferit, dar nu i-a păsat. Moartea Domnului Iorga m-a exasperat. De la mişelia asta nu mai cred în ordine şi linişte“.

Sunt notaţii fulgurante de jurnal care-i vin în minte. E poemul legăturii personale, vii, cu Dumnezeu:

Ajută-mă să nu urăsc, nici să mă încăpăţânez, nici să cedez din slă­biciune și lipsă de rezistenţă. Mă ofer Ţie să fiu instrument pentru ce vrei Tu“.

Reacţia e semnul vitalităţii lăuntrice. Cum se naşte ea? Din dialogul continuu în propria inimă. Încredinţându-I Lui stările tale, temerile, neputinţa.

Azi sunt foarte obosită. Mă las în mâinile Tale, Doamne, fiindcă nu am nici o picătură de energie în mine. Zilele trecute Te iubeam din victorie, azi din înfrângeri“.

Astfel te echilibrezi. Îl iei pe Domnul păr­taş vieţii tale, împărţi cu El poverile şi bu­curiile, te sfătuieşti neîncetat şi înaintezi pe un drum pe care, altfel, e imposibil de răz­bătut nevătămat. Fiindcă sunt multe răni şi sfâşieri care vin de la cei apropiaţi. Şi cum să procedezi atunci când te simţi cople­şit, când nu mai ai energia omenească să nu te clatini în faţa răutăţii? Glăsuieşti în taină:

Doamne! Eu nu mai pot face nimic pentru omul acesta! Ţi-l încredinţez Ţie. Ajută-l, linişteşte-l, fă-l mai om! Doamne, fie-Ţi milă de noi! Câteodată nu mai am puterea să re­zist la atâta ură şi vrăjmăşie!“.

Iar bucuria ta e şi a Lui, e împreună-călatoria învăluită în iubire şi dăruire, in mulţumire şi recunoş­tinţă, fară de care ai rătăci sensul vieţuirii tale:

Verdele, culorile! Soare, primăvară, tinereţe – Doamne, le iubesc. Aş vrea să le iubească toţi! Aş vrea să Te lăudăm, să Te căutăm cu toţii, să Te iubim imens. Doamne, fă să Te pot servi în tot ce fac!“.

„UN LICHELISM FLAGRANT”

Toate aceste file de jurnal se adâncesc în închi­soare şi devin vii. File ale unei inimi deschise către voia lui Dumnezeu. Dar ceea ce-i uimi­tor e că exerciţiul dialogului coboară tot mai în adânc, mai în adânc ca niciodată şi odihneşte nespus. Până la urmă, Domnul are pedagogia Lui iubitoare. Din clipa-n care o înţelegi, nu mai contează trecerea timpului. Fiinţa ţi se mută pe un alt plan, iar inima ţi se umple de recunoştinţă.

Dă-mi Tu rândul pe care îl vrei pen­tru mine! Nici mai sus, nici mai jos. Să nu mă aşez eu decât unde vrei Tu să fiu. Îți mulţumesc, Doamne, pentru libertatea spirituală în care m-ai aşezat. Altădată m-aş fi chinuit într-o ase­menea ocazie. Acum sunt liniştită. Doamne, Îţi mulţumesc şi Te iubesc şi mă închin Ţie!“.

În 1948, Alice Voinescu avea să sufere enorm. A plâns. A deznanădăjduit. Fusese pensionată forţat în urma reacţiei fireşti de a-şi apăra valorile – nu ca pe nişte relicve ale „societăţii burgheze”, ci ca pe dobândiri lă­untrice – încredinţată fiind că, păstrându-le, rămâne om. O ţară care-şi reneagă trecutul nu are viitor. Ştia că noul regim nu va digera aşa ceva, dar nu se putuse abţine. Trebuia să o spună, fiindcă toate valorile societăţii tra­diţionale româneşti erau persecutate, iar ci­neva trebuia să sară în apărarea lor. Cum ar fi putut să reziste remuşcărilor dacă ar fi tăcut? Atitudinea ei se justifica astfel:

Dacă totuşi mă încăpăţânez în poziţia mea, e că metodele întrebuinţate de comunism sunt inumane, şi pentru că azi aceste metode se petrec pretu­tindeni unde comunismul a pus piciorul. Nu neg generozitatea principiilor comuniste, dar rezist formei lui actuale, barbare şi pri­mejdioase pentru umanitate. La noi se mai complică şi cu o superficialitate, un liche­lism flagrant. Lichelele sunt în toate parti­dele, dar mă scârbesc mai ales când vor să fie şi reformatoare.

MOŞTENIREA LUI ALICE VOINESCU

Ce înveţi de la Alice Voinescu? În primul rând, înveţi să fii liber. Să ai o reacţie atunci când înlăuntrul tău se insinuează frica, şovăirea, renun­ţarea. A fi creştin nu înseamnă a fi resemnat, obedient, indiferent. Hristos îţi cere o reacţie, cât de mică. Aşa că nu te ascunde în argumente mefistofelice, ci împotriveşte-te cu toată tăria ce­lor ce vor să-ţi confişte libertatea.

Înveţi să fii hotărât. Şi înţelegi că acum te poţi împotrivi. Acum poţi reacţiona. Mâine poate fi prea târziu. Mefisto pândeşte din umbra fiecărei întârzieri, din ungherul fiecă­rei amânări. Nu te amăgi gândind că sunt altii care luptă pentru patrimoniul tău simbolic sau că nu e chiar momentul unei lupte, când fiecare clipă e o luptă.

Înveţi să fii pildă vie. Şi, dacă nu găseşti suficientă energie lăuntrică pentru a avea o re­acţie la ceea ce-ţi confiscă valorile, atunci gândeşte-te la copiii tăi, care aşteaptă de la tine un semn că eşti viu şi că tot ce le-ai spus despre Hristos, credinţă, adevăr, libertate n-au fost vorbe goale, ci însăşi viaţa ta. Copiii tăi vor să primească în inima lor plămada gândului tău de asumare şi de înfruntare deschisă în nu­mele Dumnezeului de Care le-ai tot spus din pruncie. Dacă idealul tău s-a voalat şi nu mai înţelegi pentru ce să lupţi pe acest pământ, atunci fă-o măcar pentru copiii tăi, care vor sa vadă în tine un adevărat părinte, un om viu, luptător, nu unul care bate în retragere. Copiii tăi vor să te respecte – arată-le că au pentru ce. Patrimoniul simbolic trebuie apărat şi dat mai departe. Pentru asta lupţi, pentru asta trebuie să ai atitudine.

Nu face din copiii tăi o generaţie decapi­tată, nu le transmite handicapul renunţării la luptă, blazarea, instinctul patologic de supra­vieţuire indiferent de condiţii. Transmite-le forţa, entuziasmul luptei, încrâncenarea, dârzenia. Luptând, nu-ţi va fi ruşine să pri­veşti în ochii copiilor tăi. Luptând, nu-ţi va fi ruşine să priveşti în ochii lui Hristos. Nici Hristos nu Se va ruşina de tine în faţa Tatălui. Nici copiii tăi nu te vor dispreţui.

Biserica însăşi are nevoie de tine să fii mă­dular viu, integru, vertebrat. Familia ta creştină te responsabilizează. Redă-i valorile prin lupta ta, prin voinţa ta neclintită. Biserica te aşteaptă să fii următor strămoşilor tăi vred­nici. Fii conştient că traversezi un moment istoric deosebit de important. Şi de reacţia ta depinde aşezarea evenimentelor de-acum îna­inte. Aşa că nu abandona, nu te ascunde, nu şovăi, ci luptă-te după principiul: „Hristos — sau nimic!”.

Sergiu Ciocârlan

1 Goethe, „Faust”, traducere de Ştefan Aug. Doinaş (Ed Univers, 1982).

***

Din emisiunea “Alice Voinescu – nobletea impotrivirii”, realizator Vasile Alecu (2010), in ciclul “Rezistenta prin cultura”:

Alice Voinescu (n. Steriadi, 10 februarie 1885, Turnu Severin – d. 4 iunie 1961 București) a fost o scriitoare, eseistă, profesoară universitară, critic de teatru și traducătoare română. A fost prima româncă doctor în filosofie (Sorbona, Paris, 1913). Teza sa de doctorat, publicată la Paris, trata şcoala filozofică neo-kantiană de la Marburg. În 1948 a fost pensionată de la catedră şi a petrecut un an şi şapte luni de închisoare la Jilava și la Ghencea. După detenţie, a avut domiciliul obligatoriu în comuna Costeşti de lângă Târgu Frumos până în 1954.

A creat Catedra de estetică şi istoria teatrului la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti. A publicat cărţi de filosofie, estetică şi teatru. Postum îi apare şi masivul „Jurnal”, care acoperă perioada interbelică şi cea comunistă.

Jurnalul lui Alice Voinescu cuprinde însemnări despre personalităţii ale culturii, întâlniri cu prietenii, printre care s-au numărat de-a lungul vieţii: André Gide, Roger Martin du Gard, Paul Desjardins, Ernst Robert Curtius, Eugenio d’Ors — la Pontigny, în Franța, iar în România — Nicolae Iorga, Maruca Cantacuzino, George Enescu, Regina Maria, Marietta Sadova, Mircea Şeptilici, Gala Galaction, Vladimir Ghika etc. A fost comparat imediat de criticii literari cu jurnalul unei alte intelectuale interbelice, Jeni Acterian. De altfel, Jeni Acterian era o mare admiratoare a lui Alice Voinescu, pentru modelul său de feminitate şi verticalitate morală. Din păcate, soţul ei (Stello Voinescu — cunoscut avocat în epocă) a înţeles-o prea puţin, preferând compania altor doamne, mai puţin dotate din punct de vedere intelectual, fapt mereu subliniat de autoarea jurnalului. Jurnalul (care numără aproape 900 de pagini) stă la baza piesei de teatru „Alice nu ştie să moară”, scrisă de Gheorghe Truţă, pusă pentru prima dată în scenă de regizorul Mircea Cornişteanu la Teatrul Naţional din Craiova.

Legaturi:

SUFLET DE ROB (sau taina libertăţii)

“NU, DOMNULE!” – IMPOTRIVIREA SI RUGACIUNEA: CHEILE REZISTENTEI

PROFETICUL STEINHARDT DESPRE OMUL INDOBITOCIT DE AZI, Europa, recursul ipocrit la scuze: “Stati si va uitati cu totii si nu stiti ce va asteapta!”

“Când alături de tine oamenii sunt tăiați cu ferăstrăul, dacă vrei să enunți că DOI ȘI CU DOI FAC PATRU înseamnă că trebuie SĂ URLI cât te ține coșul pieptului: ESTE O NEDREPTATE STRIGĂTOARE LA CER ca oamenii să fie tăiați în două cu ferăstrăul”

N. STEINHARDT: Trei solutii “laice” de iesire dintr-un spatiu concentrationar (totalitar)

N. Steinhardt despre TIRANIE, TOTALITARISM, DIVERSIUNI, DISCERNAMANT, LIBERTATE, ANARHIE, CURAJ, IDEOLOGIILE UTOPICE…

 

***

O eroina discreta a rugaciunii si a daruirii: LUCIA POPSOR (†13 iulie 2010) sau DESPRE JERTFELNICIA CARE NE FACE LIBERI

Aspazia Otel-Petrescu pentru “Familia ortodoxa”: SUFERINTA SI COMUNIUNE, RUGACIUNE SI MINUNI, JERTFA SI IERTARE in inchisorile politice pentru femei

Recomandare de carte: DR. GALINA RADULEANU – “Repetitie la moarte… din spatele gratiilor”. PILDA UNUI OM BIRUITOR

Medicul GALINA RADULEANU la “Cuvinte din taceri” (VIDEO + TEXT) – amintiri pretioase despre tatal ei, Parintele Boris Raduleanu, PERSECUTIA COMUNISTA, REZISTENTA LAUNTRICA IN INCHISOARE SI MIJLOACELE “BLANDE” DE REEDUCARE

Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” – invataminte esentiale din inchisoare, valabile si pentru zilele noastre: LUPTA PENTRU DISTRUGEREA INTIMITATII E MAI PREZENTA CA ORICAND, DAR CU METODE MAI PERFIDE!

Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” (II): “Dumnezeu ne vorbeste, realmente!, numai ca nu-L auzim, dar ne vorbeste! VANEAZA LA MAXIMUM PUTINELE CLIPE LIBERE PENTRU A TE INTERIORIZA!”

PURTATORI AI INVIERII, DUPA SUFERINTA GOLGOTEI/ Cuvintele Maicii Mina despre EXPERIENTA DIN INCHISOAREA COMUNISTA/ Sa ne amintim si de patimirile crunte din iadul de la Pitesti, de cei torturati si rastigniti cu ura satanica, tocmai in zilele pascale…

LACRIMILE CREDINTEI INCERCATE sau “AGATAREA DE STANCA” – O convorbire memorabila cu fiica unui mucenic, Mariuca Vulcanescu: “Ne târâm si nu stim cui sa plăcem mai mult”, “Ne lipsesc smerenia si credinta simpla a copiilor”

TU POTI FI URMATORUL REEDUCAT! – fragment din “Intoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide

Povestiri pline de lumina, dar si de durere, cu IOAN IANOLIDE

TESTAMENTUL UNUI NEBUN – IOAN IANOLIDE (I). Marturisirea unui infinit de durere ca un STRIGAT AL UNUI SUFLET CLOCOTITOR. Din inchisoarea unde a rezistat siluirii constiintei in “TEMNITA CEA MARE” A SOCIETATII GUVERNATE DE SECURITATE: “Se vorbea o singură limbă ideologică, se executa un singur program de viaţă, trebuia să gândească toată lumea după directive”

Badia TRAIAN TRIFAN – un marturisitor pana la sfarsit sau NOBLETEA SI DEMNITATEA CRESTINISMULUI INTEGRAL IN FATA PROVOCARILOR SI PERVERSITATILOR MORALE ALE COMUNISTILOR. Pilda actuala de intelepciune

VIRGIL MAXIM, unul dintre marii mucenici ai inchisorilor comuniste – MODEL MORAL FARA OSTENTATIE si EXEMPLU DE TRAIRE CRESTINA DUSA PE CULMILE SFINTENIEI: “Curajul are nevoie de sprijinul constiintei”

VASILE VOICULESCU, batranul carturar cu aura de sfant care iradia pace, blandete si iubire in INFERNALELE CELULE ALE INCHISORILOR COMUNISTE

PARINTELE DUMITRU STANILOAE – OMUL, PREOTUL SI TATAL DESAVARSIT, in amintirea fiicei sale, LIDIA. Sfarsitul lumii paradisiace a satului romanesc si inceputul “vremurilor absurde, de cosmar”… care bat din nou la usa si azi

Crampeie inlacrimate de lumina si durere din VIATA PARINTELUI DUMITRU STANILOAE, sfantul mare teolog român, “NOBILUL” INCURABIL: “Da, ăsta era tata. Ceilalţi erau mai importanţi şi nu se gândea decât la ei…”

Doamna Lidia Staniloae despre REZISTENTA BISERICII ORTODOXE SUB COMUNISM si despre “teroarea cea de toate zilele“, “atmosfera de delatiune, de incredibila densitate a dusmaniei si a urii“, de vanatoare de “dusmani ai poporului”. CE INTREBARI AR TREBUI SA NE PUNEM NOI, IN CONSTIINTA?

Cronica prigoanei: 50 de ani de la PROCESUL INTELECTUALILOR (I)

CRONICA PRIGOANEI: 50 DE ANI DE LA PROCESUL INTELECTUALILOR (II) – Marturiile zguduitoare ale Monicai Pillat despre tatal ei, Dinu Pillat, despre credinta, suferinta, iubire si minunile din viata lor

TACEREA, PASIVITATEA SAU SUPERFICIALITATEA OAMENILOR “CUMSECADE”: conditia suficienta pentru triumful nestingherit al raului. UNDE NE AFLAM NOI?

SĂ CONȘTIENTIZĂM MAREA MINCIUNĂ ÎN CARE SUNTEM PUȘI SĂ TRĂIM, SĂ NU O LĂSĂM SĂ INTRE ÎN SUFLETUL NOSTRU! Părintele Tudor Ciocan: “Sunt absolut convins c-o să pornească din nou un tăvălug împotriva creștinilor”


Categorii

Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, VIDEO, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “ALICE VOINESCU – CURAJUL DE A FI LIBER ȘI NOBLEȚEA ÎMPOTRIVIRII: “Ajută-mă să nu urăsc, nici să mă încăpăţânez, nici să cedez din slă­biciune și lipsă de rezistenţă. Mă ofer Ţie să fiu instrument pentru ce vrei Tu”

  1. Aripi primești din articolul acesta; aripi! Ce forță teribilă e omul în Hristos! Mare este Dumnezeu cu toți slujitorii Lui: Sfinții, Cuvioșii și Mărturisitorii lui! Mulțumim pentru (re)amintirea acestui articol din “Familia ortodoxă’, dar și pentru celelalte! Așa arată iubirea (cea adevărată)! Îmbrățișări în Hristos!

  2. Da, neofilia si magia stiintei/tehnologiei actuale o sa cuprinda minti nestiutoare, prea slabe sa reziste impactului noutatii care va ucide vechiul, referinta la valoare. Sper sa gresesc, dar din cate inteleg eu spre asta se tinde-universalizarea stiintei care “stie tot” si suprimarea individualitatii/a gandirii critice.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate