Parintele Hrisostom de la Putna despre CUM SA PAZIM SI SA LUCRAM IN TAINA DARURILE LUI DUMNEZEU si CUM INVATAM SA-I IUBIM PE FRATI: “Sa nu ne grabim sa vestim darul primit, mai inainte ca recunostinta noastra sa devina lucratoare, sa ne schimbe inima. Fara aceasta noi nu putem sa-i ajutam pe ceilalti” (VIDEO, TEXT)

30-07-2020 Sublinieri

Să ne primim unii pe alții, precum și Hristos ne-a primit pe noi – Protos. Hrisostom (2020)

„Să ne primim unii pe alții, precum și Hristos ne-a primit pe noi” – Predică a Protos. Hrisostom (Mănăstirea Putna) la Duminica a VII-a după Rusalii (vindecarea slăbănogului din Capernaum). 19 iulie 2020:

„Preacuvioşi părinţi şi fraţi, iubiţi credincioşi,

Se cuvine să mulţumim lui Dumnezeu că, iată, ne-a îngăduit şi ne-a dat acest dar de a fi astăzi împreună în casa Lui. Aici, în ctitoria Sfântului Voievod Ştefan, care acum 550 de ani s-a gândit să facă un dar… urmaşilor urmaşilor urmaşilor lui. Mai bine zis, a fost gândul lui Dumnezeu cu Sfântul Voievod Ştefan pentru că Dumnezeu, atunci când a creat lumea, spune Sf. Maxim Mărturisitorul, S-a gândit la cineva. O Persoană, când a făcut lumea – zice Sf. Maxim – S-a gândit la altă persoană. Dumnezeu, tot ceea ce face face din iubire. Şi tot ceea ce este făcut din iubire se numeşte dar. Harul lui Dumnezeu aceasta arată: darul care se revarsă către noi din iubirea Sa nemăsurată.

Şi iată că astăzi Sf. Pavel ne îndeamnă la aceasta. Aţi auzit în Epistola către Romani, care s-a citit astăzi, că spune că noi, cei puternici, trebuie să ne îngrijim să-i întărim pe cei slabi. Şi nimeni să nu caute a sa plăcere, ci să caute cele ale aproapelui. Dar cele ale aproapelui spre bine, care sunt bune, spre zidire, nu toate. Pentru că, spune el, şi Hristos la fel a făcut. Nici El n-a căutat a Sa plăcere, ci dimpotrivă. Nu S-a uitat că ocara oamenilor este una foarte mare, ci a luat-o asupra Lui, a luat ocara oamenilor asupra Sa şi ne-a dăruit Învierea şi ne-a reîntărit harul înfierii.

Şi spune mai departe Sf. Pavel: Primiţi-vă unii pe alţii precum şi Hristos v-a primit pe voi spre slava lui Dumnezeu. Aceasta este slava lui Dumnezeu, aceasta este slava unui Tată: când fiii Săi sunt liniştiţi, sunt uniţi, sunt bucuroşi şi, mai ales, sunt adunaţi împrejurul Lui. Aceasta este slava unui Tată. Şi spre această slavă ne îndeamnă Sfântul Pavel să ne primim unii pe alţii şi ni-L arată ca model pe Hristos. Aşa cum şi El ne-a primit. Hristos ne primeşte pe fiecare aşa cum suntem. Nu numai că ne primeşte, ci ni Se şi dăruieşte întreg. Noi ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Lui şi El intră în noi, în noi cei păcătoşi. El acceptă să intre în noi, care suntem încă murdari, care nici nu ştim cum să ne curăţim, care suntem atât de mici încât poruncile Lui nu încap în noi. Tocmai de aceea şi intră în noi, ca să ne lărgească firea, să devenim şi noi capabili de a primi infinitul şi de a-l lucra pentru ceilalţi. Pentru că, dacă Îl primim pe Hristos, dacă Hristos ni Se dăruieşte, o face ca să ne înveţe şi pe noi să dăruim şi să ne dăruim.

Vedeţi în pilda de astăzi din Evanghelie pe cei doi orbi care se ţineau după Hristos. Hristos nu le-a spus nimic, a aşteptat să intre în casă şi apoi, venind la El aceşti orbi, i-a întrebat: Credeţi voi că pot să fac Eu aceasta? Hristos nu era la sfârşitul activităţii ci dimpotrivă, la începutul activității Lui. De abia începuse lucrarea Lui de întărire şi de vindecare a oamenilor, lucrarea Lui de a le descoperi oamenilor cine este Tatăl lor, de a le descoperi lor numele lui Dumnezeu. Şi care era acest nume? Nume de Tată! Şi, întrebându-i aşa, Hristos n-a făcut decât să-Şi continue pedagogia Lui cu aceşti orbi. Pentru că nu degeaba Se făcea că nu-i aude. I-a lăsat să strige în urma Lui până când a ajuns în casă. Ca să vadă toţi, să audă toţi, să audă şi să vadă că aceşti doi orbi erau întăriţi în credinţă, nu se descurajau aşa, cu una, cu două.

Şi întrebându-i dacă cred ei că poate Hristos să facă una ca aceasta, El le-a dat penultima lecţie, şi anume: “Uitaţi-vă în inima voastră. Găsiţi acolo credinţă puternică cu care să pot Eu lucra?Dumnezeu nu lucrează singur! Dumnezeu are nevoie de noi ca să lucreze! E ca şi cum ar fi spus: “Eu vă pot vindeca, sigur. Dar fără ajutorul vostru nu fac nimic. Găsiţi voi în inima voastră ceva să-Mi daţi cu care pot să lucrez Eu? Şi ei au zis: Da! Şi atunci Hristos S-a atins de ochii lor şi le-a zis: Fie vouă după credinţa voastră. Şi, bineînţeles, s-au vindecat în clipa aceea.

Însă Hristos le-a poruncit – şi spune Sf. Ev. Matei că le-a poruncit cu asprime! – să nu spună nimic nimănui din cele întâmplate. Ei, însă, ieşind afară, s-au dus şi au vestit la toţi, în tot pământul acela, spune Sf. Matei, numele Lui. Ne punem întrebarea: bine au făcut ei sau rău au făcut? Nu le-a poruncit Hristos să nu spună la nimeni, şi încă cu asprime? Şi ei de ce s-au dus şi au făcut invers? Răspunsul la întrebarea aceasta este da. Adică au făcut şi bine, au făcut şi rău. Au făcut bine pentru că nu poţi să ţii lumina ascunsă sub obroc, ci trebuie să lumineze tuturor. Lumina lui Hristos luminează tuturor, nu trebuie ascunsă. Însă au făcut rău pentru că au făcut aceasta imediat. Trebuiau să stea, să mai aştepte un pic.

Şi asupra acestui amănunt vreau să insist puţin în ziua de astăzi. Şi, ca de obicei, nu mă adresez celor din afara Bisericii, ci celor dinăuntru, dumneavoastră, celor care sunteţi alături de noi şi sunteţi mereu alături de noi, fiilor acestei Biserici mă adresez. Noi suntem chemaţi de Dumnezeu să-i întărim pe fraţii noştri. Suntem chemaţi să primim harul lui Dumnezeu, să ne curăţim ca să putem să primim harul lui Dumnezeu în noi pentru ca să-l putem da mai departe. Însă pentru aceasta avem nevoie să ne adunăm puţin în interiorul nostru, să ne adunăm şi gândurile, chiar şi inima, care sunt împrăștiate în afara noastră. Aceasta este cea mai vicleană rătăcire a noastră în ziua de astăzi: că ne-am împrăștiat foarte mult în afară. Noi, aşa cum spune Psalmistul, nu ne mai găsim inimile, pentru că ne lipim inima de te-miri-ce. Şi unde este comoara ta, acolo este şi inima ta, a spus Hristos. Şi uităm lucrul acesta. Ne ataşăm atât de uşor de cele exterioare, de cele mici, de cele mult prea mici şi uităm că Hristos este în noi. Dumnezeu ne-a dăruit chipul Său şi rămâne în noi prin harul botezului şi aşteaptă acolo singur. Singur, pentru că noi nu-L mai cercetăm. Noi ne petrecem viaţa în afara noastră. E mare rătăcire.

Citim încă din Pildele lui Solomon că spune Domnul: Fiule, dă-Mi inima ta! Ce să-I dau lui Dumnezeu, care inimă să-I dau şi cum să I-o dau? Mai este inima mea întreagă? Ştiu eu de unde s-o mai adun bucată cu bucată, ca s-o pun la loc şi să I-o dau apoi lui Dumnezeu? N-am de unde să pot să fac asta, chiar dacă aş vrea să facă aceasta, nu mai pot. Dar măcar dacă am vrea…! Vedeţi, când Hristos le-a poruncit să nu spună nimănui, i-a avertizat că aici este un pericol. Pentru că este foarte greu să-I mulţumeşti lui Dumnezeu cu glas înalt. Imediat ce ai primit un dar de la Dumnezeu, imediat ce ţi-a împlinit cererea, tu să începi să spui lucrul acesta, să vesteşti cu voce tare lucrul acesta. Este foarte greu să te păzeşti în smerenie când faci aşa. Foarte repede, credeţi-mă, mult prea repede, mai repede decât putem noi să fim atenţi la aceasta, inima noastră se duce către mândrie. Şi încet-încet se aşază această mândrie acolo şi ni se pare că ni se cuvine. Că ceea ce ne-a dat Dumnezeu este un bun pe care noi l-am câştigat pe drept. Şi până acolo încât să ne gândim că Dumnezeu era obligat să ne dea lucrul acesta. De aceea şi spune Sf. Pavel: Ce ai, omule, pe care să nu-l fi primit? Şi, dacă l-ai primit, de ce te comporţi ca şi cum nu l-ai fi primit? – adică ca şi cum era al tău. Foarte uşor alunecăm în aceasta: cum am primit un dar să ne lăudăm cu el. Prima dată spunem că e de la Dumnezeu, dar apoi îl socotim că este al nostru. Nu este nimic al nostru! Al nostru este doar păcatul! Restul este al lui Dumnezeu. Dumnezeu ni le dă nouă ca să ne aducă alături de El, să ne ţină legaţi de El, pentru că, dacă suntem departe de El, pierim. De aceea. Nu că ar avea Dumnezeu nevoie de noi. Nu. Noi avem nevoie de El şi El ştie prea bine. Şi, dacă ne iubeşte, ne şi dăruieşte cele de care avem nevoie.

Prin urmare, noi ar trebui, când primim un dar, să-I mulţumim lui Dumnezeu în inima noastră, să ţinem puţin mai mult această recunoştinţă în inima noastră astfel încât ea să lucreze acolo. Recunoştinţa aceasta să ne întărească inima în iubire faţă de Dumnezeu şi mai ales în smerenie. Dacă petrecem în interiorul inimii noastre în mulţumire faţă de Dumnezeu, foarte repede ne vom smeri, ne vom da seama că nu meritam aşa mare dar de la Dumnezeu – primul pas.

Al doilea pas: ne vom da seama că fraţii noştri care sunt mai buni decât noi ar fi meritat mai mult decât noi. Ei ar fi trebuit să primească darul acesta şi nu noi.

Şi al treilea pas: ne vom ruga lui Dumnezeu ca să facă lucrătoare această iubire a Lui din noi pentru fraţii noştri:

Doamne, dă un sens iubirii mele; Tu, Care eşti iubirea din mine, lucrează pentru mântuirea celorlalţi, pentru fraţii mei care sunt buni şi mari şi drepţi şi frumoşi şi nu sunt păcătoşi aşa cum sunt eu. Dar Tu m-ai ales pe mine. Fă-mă, atunci, împreună-lucrător la mântuirea lor.

Şi uite, aşa învăţăm cum să-i primim pe cei de lângă noi. Învăţăm să iubim. Să-L iubim pe Dumnezeu din toată virtutea noastră, din tot cugetul nostru şi, mai ales, învăţăm să-L iubim pe Dumnezeu cu toată slăbiciunea noastră. Pentru că în slăbiciune, spune tot Sf. Pavel, se desăvârşeşte puterea lui Dumnezeu şi, spune el mai departe, de aceea eu mă voi lăuda cu slăbiciunea mea, pentru că atunci când sunt slab, atunci sunt tare. De ce sunt tare? Pentru că, atunci când sunt slab, Dumnezeu vine şi mă întăreşte. Ei bine, dacă facem acest lucru şi-L iubim pe Dumnezeu în slăbiciunea noastră sau, mai ales, cu slăbiciunea noastră, învăţăm să-l iubim şi pe aproapele ca pe noi înşine. Adică învăţăm să ne uităm la cel de lângă noi nu ca la un străin, ca la un alter ego, alt-eu, nu, ci ca la acelaşi eu. Fratele meu ca şi mine cade şi [tot] ca şi mine poate fi miluit de Dumnezeu. Şi, dacă pe mine, cel mai păcătos, m-a iubit şi m-a miluit Dumnezeu, cu atât mai mult îi va milui pe ceilalţi. Dacă în mine s-a născut această milă faţă de aproapele şi chiar această dragoste faţă de aproapele, eu mă duc la Hristos şi-I spun: “Doamne, dacă eu, care sunt rău, pot să am gânduri bune faţă de aproapele, cu atât mai mult Tu! Drept aceea, nu mă aştept la altceva din partea Ta decât să-i miluieşti!

Este foarte important să reţinem acest lucru: să nu ne grăbim să vestim darul pe care l-am primit mai înainte să-I mulţumim lui Dumnezeu şi să facem asta în taina inimii. Să nu ne grăbim să vestim aceasta mai înainte ca recunoştinţa noastră să devină lucrătoare, să ne schimbe inima. Pentru că, dacă nu ne schimbăm inima, noi nu putem să-i ajutăm pe ceilalţi. Nu vedeţi? De fiecare dată când dorim să-i ajutăm pe ceilalţi ne uităm în inima noastră şi nu găsim nimic acolo, e seacă. Pentru că n-am pus nimic acolo! Prea repede am luat darul şi l-am spus celorlalţi, l-am scos în afara noastră şi prea mult trăim în afară. Îl auzim pe Sf. Prooroc David care zice: “Zis-am: Păzit-am căile mele. Să nu păcătuiesc eu cu limba mea. Amuţit-am şi n-am grăit şi nici de bine n-am vorbit. Nici de bine! Şi spune mai departe: Durerea mea s-a înnoit. Adică am cunoscut o altă durere. Am vrut să scap de durerea păcatului, să nu mai păcătuiesc eu cu limba mea, şi am tăcut. N-am mai spus nici cele bune. Și o altă durere a venit peste mine. Dar ce fel de durere? Înfierbântatu-s-a inima mea şi în cugetul meu se va aprinde foc. E greu să petreci în inima ta, e greu să stai singur cu Dumnezeu pentru că atunci te vezi aşa cum eşti. E greu să recunoşti că eşti mai rău decât credeai, dar, dacă recunoşti că Dumnezeu este mai milostiv decât credeai, atunci nu deznădejdea este aceea care te face să simţi durere, ci mândria care se depărtează. Aceea este durerea cea nouă. Să simţi acest foc care se aprinde în interiorul tău şi în cugetul tău nu este uşor.

Noi nu putem să răbdăm bucuria de unii singuri. Dacă nu ne-ar ajuta Dumnezeu să ne şi bucurăm de darul pe care tot El ni l-a dat, noi nici măcar acest lucru n-am putea să-l facem. N-am putea să păstrăm darul Lui. Aşa că, dacă tot este greu să păstrăm un dar, de ce să ne grăbim să-l risipim în afară? Pentru că noi, atunci când ne întoarcem către fratele nostru, ne întoarcem aşa cum suntem, ne întoarcem ca cei care lucrează împreună cu Dumnezeu. Dumnezeu are nevoie de popor bine pregătit. Dumnezeu are nevoie de noi ca să fim vase alese pentru a purta numele Lui între neamuri. Nu orice fel de vas, ci un vas ales, curat, special pregătit pentru această lucrare. Şi, ca să putem fi pregătiţi, trebuie ca darul pe care-l primim de la Dumnezeu să devină lucrător în noi. Şi după aceea să dăm darul mai departe, darul lui Dumnezeu care, de data asta, va avea pusă pecetea noastră. Noi ne vom pune pecetea asupra darului lui Dumnezeu, vom pune şi noi din noi în acest dar ceea ce suntem şi astfel dar din dar se face rai. Pentru că darul acesta ne va arăta pe noi fraţi cu adevărat. Fraţi! Nu străini care s-au adunat pentru acelaşi scop, ci fraţi care s-au adunat pentru că Tatăl i-a chemat. Aceasta este Biserica: adunarea credincioşilor pe care Dumnezeu i-a ales pentru lucrarea Sa.

De aceea, dacă citiţi puţin mai departe, după pericopa care s-a citit astăzi din Evanghelia după Matei, cap. 9, o să vedeţi că Sf. Matei spune despre Hristos că S-a uitat în jur şi i-a văzut pe oameni că sunt necăjiţi şi rătăciţi, ca nişte oi fără de păstor. Şi le-a spus ucenicilor Săi: Secerişul este mult şi lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-vă Domnului secerişului să trimită lucrători. Iată că înaintaşii noştri s-au rugat. S-au rugat ca Domnul să trimită lucrători şi uitaţi cât de mulţi suntem aici astăzi. Suntem lucrători în ogorul Domnului. Însă chiar şi aşa suntem puţini. Şi vom fi mereu puţini. Însă puţinătatea aceasta să nu ne tulbure. Pentru că a zis Hristos: Nu te teme, turmă mică, că Tatăl a binevoit a vă da vouă Împărăţia. Cu toate acestea, să ne rugăm. Pentru că oamenii sunt necăjiţi şi sunt rătăciţi, nu ştiu ce să facă. Nu ştiu unde să se ducă. Au uitat că se pot întoarce în inima lor şi că acolo îi aşteaptă Dumnezeu. Şi, trăind în afara lor, sunt bântuiţi de suspiciune, de frică, de răutate, de indiferenţă, de împietrirea inimii. Sunt rătăciţi, dar sunt şi necăjiţi, pentru că sunt ca o turmă care nu are păstor. Să ne rugăm, aşadar, lui Dumnezeu, Domnului secerişului, să trimită lucrători pentru mântuirea fraţilor noştri. Amin.”

Legaturi:

PS BENEDICT VESA – chemare caldă la SLUJIRE RECIPROCĂ ÎN VREMURI GRELE: “Noi, cei tari, să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi! Cine face altfel trădează duhul Evangheliei. Vremurile prin care trecem trebuie să ne facă MAI SENSIBILI, mai atenţi la celălalt, nu FRICOȘI pentru viaţa şi sănătatea noastră. NU MURIM DE BOALĂ, CÂT MURIM DE SINGURĂTATE” (video, text)

Predica importanta a PS Sebastian la vindecarea a doi orbi si un mut: DISCRETIA DOMNULUI SI SETEA DE SPECTACOL SI DE SUCCES IEFTIN A LUMII

Vindecarea a doi orbi si a unui mut. PREDICI SI MEDITATII (si AUDIO – Parintele Damaschin Luchian despre PUTEREA CUVANTULUI si IMPREUNA-SLUJIRE): “Suntem vazatori, dar nu vedem puterea lui Dumnezeu. Puterea lui Iisus este iubirea”

“Sa luam locul care ni se potriveste, acela care se afla LA PICIOARELE DOMNULUI nostru si sa cerem mila Sa”. IN CIUDA PACATELOR NOASTRE, NADAJDUIM!

 

***

PREDICA la DUMINICA INMULTIRII PAINILOR de la Putna (audio). LECTIA COM-PATIMIRII: “Lasati-va inimile sa primeasca, sa poarte durerea fratilor, si cu astfel de inimi mergeti la Hristos. Dumnezeul nostru este APROAPE”

“Vezi, nimanui sa nu spui nimic!”. LUPTA CU SLAVA DESARTA si ASCUNDEREA VIETII LAUNTRICE sau: Intre TAINA PAZIRII DUHULUI si TENTATIA SUCCESULUI

ODIHNIREA FRATELUI – PRIMIREA LUI HRISTOS. Cuvantul de la Nicula al Protos. SIMEON PINTEA despre SINGURATATEA OAMENILOR “DIN TUMULTUL LUMII” DE AZI, nevoia de rabdare si disponibilitate de “A ASCULTA SUFLETUL IMPOVARAT, pentru ca nu este cine sa-l asculte” si GESTURILE SIMPLE ALE DRAGOSTEI (video, text)

Predica PS IGNATIE despre MAICA CELOR SMERITI, a celor singuri si a celor cuprinsi de “viforul scarbelor”, TRAIREA VIETII LUI HRISTOS si TRAIREA VIETII CELORLALTI, in adevarata smerenie si dragoste (AUDIO + TEXT)

TACEREA CEA BINE GRAITOARE: “Lumea a obosit de vorbe multe, mari, opace, prefăcute, de lemn… Avem nevoie de odihna tăcerii celei de aur, de ascultarea cea de mult preţ, de folosirea cuvinte­lor necesare. PREDICA TUNĂTOARE A NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU ESTE CONTINUA EI TĂCERE”

Cum si de ce PIERDEM foarte usor HARUL dupa ce mergem la biserica si chiar dupa impartasire? DUHUL LUMESC AL DESERTACIUNII si FANTANILE SPARTE CARE NU POT TINE APA DUHULUI SFANT (I)

CUM SA ADUCEM ROD?

UMBLAREA PE MARE. Predici audio de la Putna si Sihastria Putnei: AVEM NEVOIE DE CURAJ SI DE CONSECVENTA “PANA LA CAPAT” in urmarirea tintei noastre duhovnicesti. SA INDRAZNIM SA MERGEM PE APA IN LUME, URMANDU-L PE HRISTOS. Sa nu renuntam atunci cand simtim ca ne scufundam!

Pe cine mai intereseaza… VIATA LAUNTRICA? Sfantul Teofan Zavoratul pune degetul pe o INSELARE ultra-generalizata astazi: viata crestina “de suprafata”

“TU SĂ FII ATENT LA TINE ÎNSUȚI!” – Care sunt consecințele NEGLIJENȚEI și SUPERFICIALITĂȚII ÎMPRĂȘTIATE în viața duhovnicească? “Cu adevărat, lumea modernă nu a ajuns altceva decât o sită gigantică prin care Satana ne cerne”

INTOARCEREA LA LUCRAREA DINLAUNTRU/ Unde sa te duci ca sa nu mai pacatuiesti?

MAICA DOMNULUI NE INVATA SA PAZIM IN TACERE COMOARA TAINICA A INIMII. Conferinta de la Alba Iulia a Arhim. Zaharia (AUDIO): “PRIN POSTUL MARE, SPRE ADANCUL INIMII”. Puterea duhovniceasca a starii de continua recunostinta

“CANTATI DOMNULUI CANTARE NOUA…” – Arhim. Zaharia Zaharou ne descopera “cum tanjeste Dumnezeu ca noi sa ne smerim pentru a ne putea darui inca si mai mult har”. RECUNOSTINTA FATA DE DUMNEZEU – IZVOR NESECAT DE INSUFLARE. “Ispita noutatii” vs. dinamica nesfarsita a vietii harului

Invataturi VITALE pentru a trai CINCIZECIMEA ca pe un eveniment PERSONAL (II). Hranindu-ne din Cuvantul si cu Trupul lui Hristos pentru A DOBANDI VIATA LUI. “Mustrarile Duhului Sfant ne pregatesc sa primim darurile Sale”. TAINA SMERENIEI SFINTEI TREIMI si conditiile pentru a primi si A NU PIERDE HARUL

INTRA INLAUNTRU SI VEI AFLA ODIHNA! Scopul si implinirea adevarata a crestinului: AFLAREA ADANCULUI INIMII. Parintele Zaharia ne invata CUM SE POATE APLICA IN VIATA NOASTRA ESENTA INVATATURII SF. GRIGORIE PALAMA. Care sunt caile prin care putem dobandi DUREREA DUHOVNICEASCA A INIMII?

“Că văzură ochii mei mântuirea Ta…”: PAZIND IN INIMA, INTRU NADEJDE, MANGAIEREA HARULUI, IN ASTEPTAREA ZILEI CELEI MARI. “Nu putem avea o atitudine neutră faţă de Hristos”. Predica Arhim. Zaharia de la Essex despre legatura intre INTAMPINAREA DOMNULUI si A DOUA VENIRE

IPS IEROTHEOS VLACHOS – cuvinte de foc in conferinta de la Iasi (VIDEO) despre viata duhovniceasca astazi: CEA MAI MARE PROVOCARE… SUNTEM NOI INSINE, CARORA NE PLACE DUHUL LUMESC. “Hristos nu a venit ca să creeze un creştinism superficial şi secularizat. Să vă temeţi de vrăjmașul dinlăuntru, de propriul sine, căruia îi place să se mulţumească cu lucruri mărunte!”

PUTEREA SI IMPORTANTA CAPITALA A RUGACIUNII. “Cine nu respira, nu traieste. Cine nu se roaga, nu respira har”. Puterea BINECUVANTARII unui preot, puterea semnului crucii, LUCRAREA HARULUI si conditiile pastrarii lui, mijloacele REZISTENTEI LA ATACURILE DEMONILOR. Dezvaluiri din TAINELE RAZBOIULUI NEVAZUT de la Parintele MIHAI(L) LUNGEANU (video+text)

“O NOAPTE ÎN PUSTIA SFÂNTULUI MUNTE” – Povestea unei cărți de referință pentru înțelegerea autentică a RUGĂCIUNII LUI IISUS, dezlegarea enigmei PUSTNICULUI și un capitol important din cuprinsul ei: VENIREA ȘI DEPĂRTAREA HARULUI: “După fiecare bătălie, vine un har negrăit… Dacă nu recunoşti duhul care ucide, nu vei ajunge la cunoaşterea Duhului ce dă viaţă”

OARE NU ARDEA IN NOI INIMA NOASTRA? Implorarea staruitoare si “vanatoarea” Dumnezeului care ne aprinde tainic sufletele si apoi “se face nevazut”…

PE CALE CU IISUS, CU INIMA ARZAND: “Nu Te-am vazut si nu Te-am auzit; dar am stiut Ca Tu erai Acela…” “Si n-am stiut ca asta e iubire, sa treci din bezna in nemarginire, cu mana stransa-n mainile Cuiva…”

ATINGEREA VESNICIEI – experienta uluitoare, “prooroceasca”, a vederii tainice a IUBIRII LUI DUMNEZEU, care ne insufla TANJIREA dupa trairea neincetata in prezenta Sa, chemându-ne la TRANSFIGURARE: “Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!”

CUM SI CAND LUCREAZA DUMNEZEU MINUNI IN VIATA NOASTRA? “Dumnezeu este atent la nevoia noastra, la durerea noastra, la dorul nostru cel mai adanc si ne cheama ca si PRIN NOI sa-si imparta si sa inmulteasca darurile Sale”

“Vrei să fii tare? Dă-ţi, mai întâi, seama că eşti foarte slab. Apoi, să te laşi în grija lui Hristos”. INCREDEREA IN DUMNEZEU PREFACE ZDROBIRILE IN BINECUVANTARI daca “ne punem vietile in mana Lui”. CUM LUCREAZA PUTEREA MINUNATA A LUI DUMNEZEU IN CIUDA NEPUTINTELOR MELE?

Mitropolitul Antonie al Surojului: CINE SUNTEM NOI, de la ce să plecăm în lucrarea interioară și CUM SĂ TRĂIM CU NOI ÎNȘINE? Cum lăsăm PUTEREA LUI DUMNEZEU să lucreze ÎNTRU NEPUTINȚA NOASTRĂ?

GHIMPELE IN TRUP si RELATIA REALA CU DUMNEZEU. “Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”. TREZIREA LA… COMUNIUNE

Vindecarea slăbănogului… nostru suflet lăsat în părăsire: VOIEȘTI SĂ TE FACI SĂNĂTOS?

TAINA MULȚUMIRII. “Din ce ai, poti sa-ti faci rai”

ORBUL DIN IERIHON. “Pentru ca a ascultat de glasul constiintei, el a intrat in lucrarea lui Dumnezeu. Daca el pierdea acest moment, nu stim daca s-ar mai fi intalnit a doua oara cu Iisus-Domnul”. PREDICI AUDIO TREZITOARE de la Manastirile Putna si Sihastria Putnei: CAND SI IN CE FEL NE AJUTA DUMNEZEU? CE AR TREBUI SA VEDEM SI LA CE AR TREBUI SA INCHIDEM OCHII?


Categorii

Duminica vindecarii a doi orbi si un mut in Capernaum, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Hrisostom de la Putna, Razboiul nevazut, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “Parintele Hrisostom de la Putna despre CUM SA PAZIM SI SA LUCRAM IN TAINA DARURILE LUI DUMNEZEU si CUM INVATAM SA-I IUBIM PE FRATI: “Sa nu ne grabim sa vestim darul primit, mai inainte ca recunostinta noastra sa devina lucratoare, sa ne schimbe inima. Fara aceasta noi nu putem sa-i ajutam pe ceilalti” (VIDEO, TEXT)

  1. Pingback: IMBRATISAREA LUI DUMNEZEU. PS Benedict Bistriteanul: CRUCEA – declaratia de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi. IZOLARE, FRICA, DEZBINARE vs. SLUJIRE SI PARTICIPARE LA SUFERINTA APROAPELUI (video + text) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate