PS BENEDICT VESA – chemare caldă la SLUJIRE RECIPROCĂ ÎN VREMURI GRELE: “Noi, cei tari, să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi! Cine face altfel trădează duhul Evangheliei. Vremurile prin care trecem trebuie să ne facă MAI SENSIBILI, mai atenţi la celălalt, nu FRICOȘI pentru viaţa şi sănătatea noastră. NU MURIM DE BOALĂ, CÂT MURIM DE SINGURĂTATE” (video, text)

29-07-2020 Sublinieri

PS Benedict Bistrițeanul: „Hristos în căutarea omului” | Predică la Duminica a 7-a după Rusalii

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica a 7-a după Rusalii (a Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum), 26 iulie 2020, în Parohia Ponorel, Protopopiatul Câmpeni (Arhiepiscopia Alba Iuliei), județul Alba:

E nevoie de unitate! E nevoie de unul împreună cu celălalt!

„În numele Tatălui, al Fiului, şi al Sfântului Duh.

Fiecare fragment evanghelic pe care îl ascultăm la Sfânta Liturghie sau îl citim acasă are un rol bine stabilit. Şi principalul motiv pentru care îl ascultăm e acela de a ne stârni în cunoaşterea lui Dumnezeu, de a ne stârni în căutarea lui Dumnezeu. Nu există lucru mai măreţ pe acest pământ, mai de cinste, mai însemnat pentru om decât acela de a-L căuta pe Dumnezeu. Şi, în acelaşi timp, fiecare cuvânt pe care îl auzim sau îl lecturăm din Sfânta Scriptură are în vedere să ne încurajeze, să ne mângâie.

Aţi auzit lectura Apostolului de astăzi, din scrisoarea către Romani, cap. 15, versetul 4, în care spune Sfântul Apostol Pavel aşa: Toate câte s-au scris mai înainte s-au scris spre învăţătura noastră. Ca prin răbdarea şi mângâierea care vin din Scripturi să avem nădejde. De ce s-au scris Scripturile? Ca prin răbdarea şi mângâierea care vin din Scripturi să avem nădejde. În aceste vremuri, mai mult decât oricând, avem nevoie de această nădejde. Şi Evanghelia ni se arată ca locul în care să căutăm nădejdea. Ni se promit și ni se prezintă diverse variante în această lume, mai ales prin mass-media. Însă o singură variantă depășește timpurile noastre și timpul în general: varianta Evangheliei, varianta propovăduirii pe care ne-o aduce Domnul Iisus Hristos în cuvântul pe care El l-a adresat poporului.

În fragmentul Evangheliei pe care tocmai l-am ascultat înţelegem două realităţi foarte importante. Mai înainte de orice, omul în suferinţă; niciun om nu este mai adevărat, mai la locul lui, mai sincer şi mai frumos decât omul în suferinţă. Paradoxal! Atunci când ne simţim puternici, mari şi tari, nu vedem realitatea bine. Îi vedem pe toţi inferiori nouă, îi vedem poate ne-necesari, neimportanţi. Când eşti în suferinţă, însă, lacrimile care-ţi curg îţi fac vederea curată. Te fac vulnerabil, te fac îndurerat, dar te fac atent, îţi aduc atenţie sporită la fiecare realitate din jurul tău, eşti mult mai atent la fiecare persoană care se mişcă în jurul tău, eşti mult mai atent la fiecare gest care se întâmplă în jurul tău, eşti mult mai atent la fiecare gest pe care-l săvârşeşti.

Aşadar, îl vedem pe de o parte pe omul în suferinţă care strigă după Hristos și zice: Miluieşte-mă! Miluieşte-ne!, iar pe de altă parte, şi mai frumos, Îl vedem pe Dumnezeul nostru în căutarea omului. Când oamenii L-au uitat pe Dumnezeu și nu-L mai caută, Dumnezeu îi caută pe ei. Hristos, în toată propovăduirea Sa pe pământ n-a făcut altceva decât să-i caute pe oameni, să-l caute pe om cum l-a căutat atunci când el a păcătuit foarte de demult, în rai. Căci omul, după ce a păcătuit, s-a ascuns de Dumnezeu, dar Dumnezeu l-a căutat şi i-a zis: Adame, unde eşti? Dumnezeu îl caută pe fiecare în parte, ne caută pe fiecare în parte şi astăzi, şi pe mine, şi pe tine, şi pe toţi împreună, pe fiecare în parte Dumnezeu ne caută. Şi nu există icoană mai frumoasă decât Iisus Hristos, Păstorul Cel Bun, Care lasă 99 de oi şi Se duce pentru a suta pierdută şi o ia pe umeri. O ia pe umeri pentru c-o iubeşte. Lui Dumnezeu nu-i este [indiferentă] suferinţa cuiva. Căci noi, dacă vorbim de 99 de oameni sănătoşi şi de unul bolnav tindem să nu-i dăm importanţă celui bolnav pentru că ne uităm la cantitate. La Dumnezeu nu funcţionează aşa. Dumnezeu dă importanţă specifică, specială, fiecărui om în parte. Nu la grămadă. Societatea de acum ne arată lumea la grămadă, „să ne fie bine la grămadă”. Dar, dacă ne este bine fiecăruia în parte, ne este bine şi împreună. Dumnezeu ne caută pe fiecare în parte.

În fragmentul pe care l-am ascultat, Domnul Hristos, Dumnezeu nostru întrupat, Se întâlneşte cu trei personaje suferinde unul mai tare decât celălalt. E vorba de doi orbi şi de un mut. Orbii care nu pot să vadă lumina zilei, mutul care nu poate să vorbească, să comunice cu ceilalţi. Şi se întâmplă două minuni, dar aş zice că mesajul zilei de astăzi este în două planuri: prima dată vindecarea celor suferinzi, iar apoi invitaţia noastră la a-L urma pe Hristos.

Aşadar, acțiunea se petrece în Capernaum. Acest oraş, care se află pe malul Mării Galileii, este cel mai important oraş al activităţii Mântuitorului. Nicăieri, în niciun alt oraş, ne spune Evanghelistul Matei că Domnul Iisus Hristos n-a făcut mai multe minuni decât în Capernaum. Cu toate astea, Capernaumul era atât de învârtoşat încât nu-L mai simţea pe Hristos, nu se mai bucura. Când eşti obişnuit cu binele ai tendinţa să nu-l mai socoteşti, să nu te mai bucuri de el. Minunile se întâmplau pe străzile oraşului, aievea, în jurul lor şi oamenii erau tot învârtoşaţi. Şi, după ce vedeau câte o minune, mai găseau şi câte o vină: că „metodologia” nu a fost bună, că nu s-a respectat legea, că cine mai ştie ce rânduieli n-au fost puse în practică potrivit tradiţiei lor vechi. Îi şi ceartă Domnul pe cei din Capernaum, şi zice: Capernaume, vai ţie, că dacă în Sodoma şi Gomora s-ar fi făcut minunile care s-au făcut în tine s-ar fi pocăit şi ar fi existat şi astăzi. Ştiţi, Sodoma şi Gomora au fost cetăţile care pentru desfrânare au fost pedepsite de Dumnezeu până la dispariţie.

Aşadar, se întâmplă în Capernaum. Şi există câteva cuvinte foarte importante prin care se descrie acest moment: doi orbi se ţineau după El. Doamne, cât de bine ar fi să ne ţinem după Hristos! Uitaţi-vă la copilaşii mici cum se ţin după mama şi după tata, şi cât de bine le e că mama şi tata îi învaţă bine. Cât de bine ar fi să ne ţinem după Hristos! Ne ţinem după oricine altcineva, dar nu după Hristos! Cine ne învaţă lucruri mai bune în această viaţă decât Hristos? Şi noi ne alegem alte și alte variante, mai facile şi mai la îndemână, dar pe atât de distrugătoare. Ei doi se ţineau după Hristos ca doi copii. Auzeau vocea Lui şi se duceau după glasul Lui, căci nu-L vedeau, fiind orbi, dar se duceau după cuvântul Lui, după vocea Lui. E atât de mare lucru să te ţii după Domnul Hristos! Şi strigau după El: Fiule al lui David…! Fiul lui David era numele Celui Care trebuia să Se întrupeze, potrivit Scripturii Vechi. Asta înseamnă că ei cunoşteau Scriptura. Asta ne îndeamnă și pe noi, cei de astăzi de aici, de la biserică. Câţi dintre noi avem Scriptura acasă? Eu nădăjduiesc că toţi, că nu există familie în care să nu existe Sfânta Scriptură pe masă. Şi să nu existe familie în care tata, mama să nu citească din Sfânta Scriptură, iar copiii să nu asculte. Iar, când cresc copiii, copiii să citească din Sfânta Scriptură şi părinţii să asculte într-o atmosferă familială deosebită, tainică. Ei cunoşteau Scriptura şi Îl numeau pe Cel care era in faţa lor, pe Hristos, Fiule al lui David.

Şi mai ziceau ceva. Strigau din răsputeri, aşa cum strigă omul în suferință: Miluieşte-ne! Păi când eşti necăjit şi nu mai ai nicio variantă…, nu aşa facem şi noi? Din păcate, când nu mai avem nicio variantă. Căci le explorăm pe toate celelalte şi, când nu mai găsim niciuna, Îl căutăm şi pe Domnul. Ei se ţineau după Hristos şi strigau: Miluieşte-ne! Un lucru foarte important: nu zicea fiecare în parte Miluieşte-mă, ci Miluieşte-ne! Şi zic lucrul acesta pentru că trăim nişte vremuri în care ne îndepărtăm unii de alţii. Sigur, ni se spune mereu: izolare, izolare, izolare…!, dar nu o izolare lăuntrică, duhovnicească. E nevoie de o oareșicare izolare fizică, separare fizică, dar nu separare lăuntrică. Pentru că nu murim de boală, cât murim de singurătate. Şi, dintr-o societate în care noi eram obișnuiți unii cu alţii, devenim unii fără de alţii, unii împotriva celorlalţi. Că se întâmplă de foarte multe ori că noi ne denigrăm unii pe alţii, ne pârâm unii pe alţii, nicidecum să fim unii împreună cu alţii. Dar vedeţi că suferinţa uneşte! Erau doi orbi, nu erau pe cont propriu, pentru că suferinţa le era comună. Când nu suferi, atunci eşti pe cont propriu. Când suferi ai nevoie de ceilalţi. Și când doi oameni suferă mult mai bine se înţeleg unul pe celălalt. Când unul suferă şi celălalt nu, greu îi este celui care nu suferă să pătrundă şi să înţeleagă suferinţa celuilalt. Când doi suferă împreună îşi mângâie suferinţa prin părtăşia pe care o fac unul cu celălalt. Aşadar, orbii strigă după Hristos: Miluieşte-ne, Fiul lui David!

Şi Domnul îi întreabă: Credeţi voi că pot să fac Eu aceasta? Şi ei au zis: Da, Doamne! Şi aici e o schimbare foarte importantă. Mai înainte L-au numit Fiu al lui David, cum era numele lui Dumnezeu Care urma să Se întrupeze în Vechiul Testament, dar când zici Da, Doamne!, nu mai vorbeşti de un Dumnezeu de departe, despre care ai auzit sau ai citit, ci despre Unul pe Care Îl ai în faţă. Stăteau faţă în faţă cu Domnul! Şi atunci au zis: Credem! E mare lucru să te întâlneşti cu Domnul şi să-I poţi spune: Doamne, eu cred că poţi să-mi dai sănătate, cred că Tu poţi să-mi dai sens în viaţă, cred că poţi să-mi dai stabilitate, siguranţă, cred că Tu poţi să vindeci fricile mele în care trăiesc… Şi Domnul S-a atins de ei şi s-au tămăduit. E atât de mare lucru când Domnul Se atinge de noi! Noi, de regulă, Îl vedem pe Domnul atingându-Se în sens negativ, că ne pedepseşte. Dar noi cerem pedepsire unii altora, ne blestemăm, ne dăm răului. Aici e vorba de altceva, Dumnezeu nu Se atinge de om aşa cum crede omul. Noi Îl invocăm pe Dumnezeu la rău, dar Dumnezeu nu e originea şi nici sursa răului. Dumnezeu vrea să Se atingă de noi ca să ne vindece! Să ne mângâie! Cum fac mama şi tata când copilaşul suferă? Îl mângâie pe obraz. Aşa vine Domnul, ne mângâie. După aceea ne şi spune: Să nu mai faci aşa, ca să nu-ţi fie ţie mai rău! Dar nu-ţi spune: Nu face asta! şi nu te bate mai înainte de a te îmbrăţişa. Că aşa face un părinte adevărat. Mai înainte de orice, când un copil face o năzbâtie şi suferă din pricina această, nu-l mai ceartă încă o dată, pentru că oricum pe copil îl doare. Prima dată îl îmbrățișează. Şi, după ce copilul simte dragostea, după aceea poate să-i spună: Dragul tatii, nu mai face aşa, ca să nu-ţi fie mai rău! Dar nu înainte. Aşa face Domnul, vine şi Se atinge de ei şi îi face sănătoşi. Atingerea Lui e atât de binefăcătoare.

După această vindecare vine al doilea moment, cu un mut. Păi normal, când auzi că cineva din preajma ta primeşte vindecare, orb fiind, primeşte vedere, lucru care nu se auzea, era un lucru minunat. Deci, dacă auzi asta, alergi şi tu, te duci şi tu, căutându-ţi izbăvirea. Şi se duce înaintea Domnului şi Domnul nu-i cere să-şi mărturisească credinţa, pentru că nici nu putea să vorbească şi îi dă glas, îi dă cuvânt. Şi pe unii şi pe alţii îi restabileşte în comuniunea socială. Căci, dacă orbii nu vedeau, nu puteau să fie în comuniune cu ceilalţi, nu le puteau vedea chipurile. Haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie, cât de greu e, cât de de necrezut aproape e să nu mai vezi chipul celui de lângă tine. Chip care te bucură atât de tare şi pe care, de multe ori, noi îl urâm. Şi cât e de greu să nu poţi să spui ceva. Să nu poţi să spui Te iubesc!, să nu poţi să spui Iartă-mă!, să nu poţi să grăieşti nimic. Durerea e mare. Numai cine trece prin aşa ceva poate să înţeleagă. Şi Domnul şi orbilor şi mutului le dă vindecare.

Şi oamenii nu se puteau bucura, cum de multe ori nici noi nu ne bucurăm. După toate aceste minuni, cei care erau de faţă, de regulă din partida veche, să spunem aşa, din neamul lui Israel, dintre farisei şi cărturari, au venit cu acuze, că: cu domnul demonilor scoate pe demoni. Pentru că mutul nu vorbea din pricina unui duh necurat care se sălăşluise în el. Deci nu recunosc minunea. N-au putut s-o înţeleagă. De ce? Pentru că e tare greu să te bucuri de bucuria celuilalt. Când suferă celălalt, parcă un pic mai uşor participăm la suferinţa lui. Dar când e să te bucuri de bucuria lui e tare greu. Să te bucuri că vecinul tău are mai multă avere ca tine şi că-i merge bine, să te bucuri că copiii lui sunt mai realizaţi decât ai tăi sau mai ştiu eu. E tare greu, îţi vine un soi de invidie. Şi mai mult decât atât, e tare greu să te bucuri de o bucurie pe care nu tu ai făcut-o. Chiar dacă era ceva foarte vizibil, căci mutul vedea, orbii vedeau, cu toate acestea, dacă nu eu am făcut minunea nu o recunosc. Nu mă bucur de o bucurie pe care nu eu am făcut-o, ci a făcut-o altul.

Din nefericire, aşa se comportă omul de foarte multe ori. Dar, în acelaşi timp, erau mulţi oameni cuminţi care se bucurau de întâmplarea care se petrecuse înaintea lor. Ne spune Sfântul Evanghelist Matei în concluzia evenimentului de astăzi că mulţi se uimeau, se bucurau de ceea ce se întâmplase, zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa ceva în Israel! Erau şi oameni care intuiau această stare deosebită.

Iubiţi fraţi şi surori,

Dincolo de minunile pe care Hristos le săvârşeşte astăzi, suntem chemaţi noi să intrăm în logica Lui. Hristos n-a venit să I se slujească. Hristos a venit să slujească. Şi vă ziceam că nicio icoană nu cred că este mai frumoasă decât Hristos cu oiţa pe umeri, Hristos Care-l caută pe om, Hristos Care vrea să-l slujească pe om. Aşa ne-a şi spus: Cine vrea să fie întâiul între voi să fie tuturor slujitor. Să fie slugă. Când eşti într-o poziţie eşti pus acolo ca să slujeşti, nu ca să conduci într-un mod despotic. Hristos ne învaţă să fim slujitori unii altora. Şi acest mesaj este foarte important, mai ales în contextul timpului nostru. Ni se spune: Izolare! Dar această izolare nu trebuie să ne dea voie să ne depărtăm unii de alţii şi să uităm că e de maximă importanţă să fim unii pentru alţii. Când cineva suferă, celălalt nu trebuie să stea indiferent. Vremurile prin care trecem trebuie să fie o şcoală care să ne facă mai sensibili, mai atenţi la celălalt, nu fricoşi! Nu fricoşi pentru viaţa noastră şi starea noastră de sănătate, ci disponibili de a sluji pe cel care este în nevoie! De altfel, măreţia vieţii duhovnicești se vede nu în a conduce pe ceilalţi, ci în a sluji pe ceilalţi!

În Apostolul pe care l-am auzit astăzi, din Epistola către Romani, capitolul 15, înţelegem vădit acest lucru. Şi sunt trei lucruri pe care le-aş evidenţia în acest exemplu pe care ni-l dă Domnul nouă astăzi. Zice aşa Sf. Ap. Pavel: Datori suntem noi, cei tari, să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră. Noi, cei tari, să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi! Cine face altfel trădează duhul Evangheliei. Noi, cât timp ne dă Dumnezeu sănătate, să-i slujim pe cei care sunt în nevoie. Este prima condiţie, esenţială. A doua: în versetul 4 al cap. 15 ni se spune că suntem chemaţi ca Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să ne dea a gândi la fel unii pentru alţii după Iisus Hristos. A gândi la fel unii pentru alţii! E nevoie de unitate! E nevoie de unul împreună cu celălalt! În orice instituţie, dacă există unitate lucrurile merg bine. Dacă există dizidenţe, nemulţumiri nenecesare, lucrurile nu funcţionează bine. Ne zice Sf. Ap. Pavel că e nevoie să gândim la fel, unii pentru alţii. Şi care este modelul? Iisus Hristos! Şi ce a făcut Iisus Hristos? A venit să-l caute pe cel păcătos. A venit să-l slujească. Iar cel de-al treilea aspect foarte important e în versetul 7: Primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi. N-ar trebui să mai adăugăm comentarii la acest cuvânt. Doar atât: Primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi! Hristos îi primeşte pe toţi, fără excepţie, pe toţi cei care îşi doresc să se întoarcă la El.

Aşadar, pornind de la exemplul Mântuitorului Hristos, Care a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut, Care a venit să slujească, suntem şi noi chemați în aceste vremuri schimbătoare să slujim. Să ne slujim unii pe alţii. Să ne purtăm sarcinile unii altora şi aşa vom plini Legea lui Hristos. Amin.

Legaturi:

“DUREREA VOASTRA ESTE SI DUREREA NOASTRA pentru ca acum bisericile noastre sunt goale, dar e mare nevoie sa traim aceste vremuri cu DOR dupa Domnul Hristos”. PS BENEDICT BISTRITEANUL (si video): “Rugaciunea pentru lume DOARE. E mare criza de oameni care sa SLUJEASCA, de lideri care sa isi plece genunchii. PUTEREA NE VINE DIN INGENUNCHERE”

PS BENEDICT Bistriteanul, la Pogorarea Duhului Sfant, despre NEVOIA MAI MARE CA ORICAND, in aceste vremuri, DE MANGAIETORUL, Care “sa ne vindece de orice frica” si NEVOIA DE DUHUL ADEVARULUI, “Care sa desparta apele, Care sa clarifice lucrurile, Care sa ne elibereze de MINCIUNA CA MOD DE VIATA, de la minciuna mica pana la cea INSTITUTIONALIZATA” (video, text)

PS Benedict Bistrițeanul: MESAJ CATRE TINERI, chemare la CURAJ si la “NEASTAMPARUL CEL BUN” al cautarii intalnirii cu Dumnezeu si a IMPARTASIRII ACESTEI BUCURII SI CELORLALTI: “Voi acum sunteti cei chemati sa slujiti celor care sunt in nevoie, sa ii bucurati pe cei care stau in deznadejde, sa ii incurajati pe cei care sunt in deriva”

 

***

“DISTANTAREA SOCIALA” – IADUL SINGURATATII este “noua normalitate”? Oare nu cumva STIGMATIZAREA si ABANDONAREA batranilor si vulnerabililor UCIDE mai mult ca virusul? “Avem atata nevoie de celalalt pentru a ne vindeca…”

Pr. TUDOR CIOCAN despre STRATEGIILE ANTIHRISTICE DE RUPERE A CRESTINILOR INTRE EI, DE BISERICA SI DE DUMNEZEU in vremurile noilor forme ale “luptei de clasa”. ISPITA GRIJII EXCESIVE PENTRU SANATATE si a exacerbarii FRICII DE IMBOLNAVIRE (audio, text)

“IATA CE DUMNEZEU AVEM! Iata catre ce am fost noi chemati!”. Protos. HRISOSTOM de la Putna – Cuvant despre IUBIREA SFINTEI TREIMI si pentru REDESCOPERIREA CURAJULUI SI DEMNITATII DE CRESTIN: “Noua ne este teama sa ne pierdem sanatatea, dar nu ne temem ca pierdem mantuirea? Cel care se teme ca va pierde cele mici, le va pierde pe cele mari. Cel care se sperie de umbra lui va pierde insasi Lumina” (VIDEO, TEXT)

 

***

“IUBIREA NEBUNA” A LUI DUMNEZEU si TAINA SLUJIRII: “A te darui, fara sa te impui…”. Parintele Staniloae despre SENSUL CRUCII ca IMPREUNA-PATIMIRE ODIHNITOARE: “Numai Crucea darama zidul; Biserica sta pe iubirea rastignita”

TAINA SPALARII PICIOARELOR IN VIATA NOASTRA sau… cand Dumnezeu ingenuncheaza in fata mea… LACRIMA SI HAR de la Parintele Constantin Sarbu

“Dumnezeu ne slujeşte nouă. E incredibil. E altceva! E ceva din alta lume! Hristos este opusul high-life-ului lumii actuale”. BADARANIE sau SENSIBILITATE SLUJITOARE? Omul intre IMPARATIA PUTERII si IMPARATIA IUBIRII SMERITE

“O, prietenilor! Vedeţi să nu vă despartă de Mine vreo FRICĂ…”. Dumnezeiasca TAINĂ A IUBIRII MIELULUI JUNGHIAT, a “Ospățului Stăpânului” Care PE SINE SE DĂRUIEȘTE spre Mâncare de nemurire

El, Cel ce-i vindeca pe cei cu inima zdrobita…

CUVINTE VII DE LA PARINTELE CALCIU DESPRE SENSUL SUFERINTEI: “Oricine e îndurerat şi plânge, Hristos plânge cu el!“. HRISTOS SUFERA IN NOI

FRATIETATEA DUHOVNICEASCA – SALVAREA IN ANII CEI GREI (II). O mai cautam?

PARINTELE CALCIU DESPRE SINGURATATE SI UNIREA INTRU BISERICA

“Cati copii orfani, singuri, indurerati, traumatizati, sunt printre noi, care chiar au nevoie de parinti!” SA AJUTAM LA PURTAREA CRUCII CELOR AFLATI IN SUFERINTA, IN SINGURATATE! SA NE RUGAM PENTRU CEI CARE NE VRAJMASESC – Partea a doua a conferintei de la Ploiesti (2016), “IUBIREA CRUCII”, a PS Macarie

SA NE SLUJIM UNII PE ALTII! “Maica Domnului ne invata sa fim in toata vremea in slujire… Hristos ne imprumuta mainile Sale milostive si slujitoare ca noi insine sa fim milostivi si slujitori, asemenea Lui”. PREDICA PS MACARIE la Manastirea Sihastria Putnei, de IZVORUL TAMADUIRII (audio+text)

PRIETENII PARALITICULUI. Inalta chemare de a ne fi BRANCARDIERI DUHOVNICESTI unii altora, aducand bucurie in Cer: “Suntem chemaţi a fi prezenţa lui Dumnezeu în această lume, mădularele trupului Fiului Său”

Predica PS Sebastian al Slatinei la vindecarea slabanogului din Capernaum. II PURTAM PE CEILALTI IN SUFLETELE NOASTRE? NE PASA DE SUFLETELE LOR?

CUM NE PRETUIM UNII PE ALTII CA MADULARE ALE ACELUIASI TRUP, CE RELATII (AR TREBUI SA) AVEM INTRE NOI IN BISERICA? Ne purtam de grija unii altora, ca frati intru Hristos?

Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul despre CUM POT FI AJUTATI SI CUM AR TREBUI SLUJITI CEI BOLNAVI. “Daca nu suspini in pat, suspina cel putin in rugaciunea pentru bolnavi. Daca cerem ceva de la Dumnezeu fara sa jertfim şi noi ceva, rugaciunea nu ne este ascultata”. IMPORTANTA INTELEGERII CELOR INDURERATI

UNDE ESTE “A PLANGE CU CEI CE PLANG”? (I) Despre inselarea motivelor fals-duhovnicesti ale “ne-tulburarii” pentru a justifica nepasarea si pasivitatea

Parintele Savatie – PORUNCA CU SCANDAL: CRESTINISMUL ESTE DRAGOSTE IZVORATA DIN DURERE

SUNTEM ADEVARATI DOAR ATUNCI CAND PLANGEM/ “La multimea faptelor mele celor rele, cugetand eu ticalosul…” – CUVANT PROFUND SI PUTERNIC DE TALCUIRE LA CANONUL SFANTULUI ANDREI CRITEANUL (audio, text)

IUBIREA DE STĂPÂNIRE, DE ÎNTÂIETATE ȘI DE CINSTIRI. “Mesajul lui Dumnezeu este primit de cel ce s-a smerit şi a suferit şi nu de cel puternic…”

PARINTELE EPISCOP MACARIE – cuvant mangaietor despre purtarea-impreuna a Crucii: CALEA IMPREUNA-PATIMIRII CU HRISTOS SI CU FRATELE AFLAT IN SUFERINTA: “Dacă un apropiat se plânge că-i e greu, primul nostru impuls nu e să împreună pătimim cu el, ci să-l moralizăm asemenea prietenilor lui Iov” (VIDEO, TEXT)

PILDELE SFINTEI VERONICA – palpairi de Lumina in mijlocul stapanirii intunericului sau MILA CA MARTURISIRE A LUI HRISTOS

PREDICA la DUMINICA INMULTIRII PAINILOR de la Putna (audio). LECTIA COM-PATIMIRII: “Lasati-va inimile sa primeasca, sa poarte durerea fratilor, si cu astfel de inimi mergeti la Hristos. Dumnezeul nostru este APROAPE”

SA NE GRABIM SA TURNAM MIRUL COMPATIMIRII ASUPRA APROAPELUI NOSTRU! Sa tindem spre Lumina care va straluci in mijlocul intunericul raului din lume!

SA-I ALINAM PE CEI IN SUFERINTA, rugandu-ne pentru ei, ca si pentru cei AFLATI IN IAD: “Mare este milostenia pe care o facem pentru acesti oameni si, daca este posibil, sa varsam in fiecare zi cate o lacrima pentru ei. Nefericirea, chinul, disperarea lor, sa devina suferinta si nelinistea noastra”

DE CE SUFERINTA? DE CE BOALA? CUM SA IL AJUTAM PE CEL CARE SUFERA? Ne raspunde Parintele Arsenie Muscalu (audio)

SUFERINŢELE PRIN CARE SE CUNOAŞTE UNIMEA OMENIRII – CALE A MÂNTUIRII ÎN VREMEA NOASTRĂ: “Doamne, Tu apara-ne, Tu vezi neputintele noastre de a rezista valurilor suferintei cosmice!”


Categorii

Duminica vindecarii a doi orbi si un mut in Capernaum, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, PS Benedict Bistriteanul, VIDEO, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “PS BENEDICT VESA – chemare caldă la SLUJIRE RECIPROCĂ ÎN VREMURI GRELE: “Noi, cei tari, să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi! Cine face altfel trădează duhul Evangheliei. Vremurile prin care trecem trebuie să ne facă MAI SENSIBILI, mai atenţi la celălalt, nu FRICOȘI pentru viaţa şi sănătatea noastră. NU MURIM DE BOALĂ, CÂT MURIM DE SINGURĂTATE” (video, text)

  1. Frumos si intaritor cuvint pentru vremurile amare de acum.
    Bogdaproste!

  2. Pingback: Parintele Hrisostom de la Putna despre CUM SA PAZIM SI SA LUCRAM IN TAINA DARURILE LUI DUMNEZEU si CUM INVATAM SA-I IUBIM PE FRATI: “Sa nu ne grabim sa vestim darul primit, mai inainte ca recunostinta noastra sa devina lucratoare, sa ne schimbe inim
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate