CE ESTE ȘI CE NU ESTE BUCURIA ADEVĂRATĂ? Conferința PS Macarie Drăgoi de la Cluj (nov. 2019): “ÎN FIECARE ZI PUTEM FI BUCURIE CELORLALȚI. Această lucrare trebuie să o începem cu cei de lângă noi, din casa noastră. Dragostea începe cu cel de lângă tine”

8-02-2020 Sublinieri

PS Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord – Cum putem dobândi bucuria deplină

(Conferinta organizata de ASCOR CLUJ, joi, 28 noiembrie 2019, la Facultatea de Chimie din Cluj-Napoca)

Transcrierea primei parti:

„Preaiubiţii mei, în ciuda faptului că folosim în mod curent urarea de bucurie sau bucură-te şi în ciuda faptului că aproape a devenit o modă să fim pozitivi şi să punem accentul pe bucurie în viaţa duhovnicească, adevărul este că nu o prea trăim şi nici nu putem să o transmitem în mod autentic, în realitate. Şi de prea multe ori am abandonat căutarea adevăratei bucurii pentru a ne mulţumi cu unele surogate. Spunea cineva că în era comunicării nimic nu e mai vidat de sens ca însăşi comunicarea. Eu aş parafraza, spunând: cu cât vorbim mai des despre bucurie şi o simulăm sau, mai mult, o folosim ca acoperământ al unor patimi, cu atât suntem mai departe de bucurie.

Există două capcane când ne apropiem de acest subiect. Pe de o parte, capcana psihologizantă, iar pe de alta capcana abordării prea scolastice. Capcana psihologizantă înseamnă cantonarea într-o discuţie despre cum să ne gestionăm emoţiile, negative sau pozitive, sau despre cum să nu ne lăsăm copleşiţi de emoţii, ceea ce desigur că poate fi o convorbire de folos, dar, totuşi, nu aceasta este bucuria firească în Hristos, bucuria adevărată în Hristos. Pe de altă parte, există capcana abordării prea scolastice, în care trăim sec bucuria în Hristos, cu citate din marii Părinţi, cu note de subsol lungi, chiar folosind denumiri din greaca veche, însă cu o asemenea metodă – care uneori îşi are folosul şi legitimitatea ei, totuşi riscăm să ne pierdem orice bucurie. Şi uneori chiar „ne doare mintea” de la prea multa ştiinţă.

Aşadar, bucuria în Hristos nu este nici dezvoltare personală, nici discurs motivaţional, nici temă pedantă. Este un subiect existenţial, este un subiect ontologic, pentru că ţine de o realitate suprafirească care este ţinta creştinilor. Și în mod deosebit vreau să mă refer la cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos rostite în cuvântarea Sa de despărţire, la Cina cea de Taină. Deşi voi acum sunteţi trişti – le spune Domnul în seara Cinei celei de Taină – dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni n-o va lua de la voi. Aşadar, bucuria în Hristos este mai mult decât un dar, mai mult decât un moment. Această bucurie în Hristos este o stare permanentizată. Este starea creştinului, pe care el o trăieşte permanent. Este permanentizată în trăirea lui, în lucrarea lui, în mărturia lui, este starea creştinului în Împărăţia Cerurilor care-i începe tainic încă din această viaţă, în Biserică.

Sfântul Vasile cel Mare tâlcuieşte acest verset din Psalmi: Seara se va sălăşlui plângerea, iar dimineaţa bucuria. Este un stih profetic, fiindcă în mod deosebit face referire la ceea ce avea să spună Hristos la Cina cea de Taină, adică: Acum, seara, sunteţi trişti, însă iarăşi vă voi vedea, însă vă voi vedea după Învierea Mea din morţi şi vă voi bucura inima voastră. Şi această bucurie, iată, nimeni nu o va lua de la voi. Deci Sfântul Vasile cel Mare tâlcuieşte acest verset din Psalmi, din Psalmul 29: Seara se va sălăşlui plângere, iar dimineaţa bucurie, astfel:

„Adu-ţi aminte de cele petrecute în timpul Patimilor Domnului şi vei afla ce vor să spună cuvintele acestea. Seara plângere i-a cuprins pe ucenicii Domnului când L-au văzut atârnat pe Cruce, dimineaţa, însă, bucurie, când, după Înviere, alergau veseli unii la alţii, dând bunele vestiri că au văzut pe Domnul. Sau, poate, în general, se numeşte seară veacul acesta în care cei care au plâns în chip fericit se vor mângâia la sosirea dimineţii. Căci cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera, mai spune Psalmistul. Adică vor secera cu bucurie în veacul ce va să fie”.

Primele cuvinte rostite de Hristos Cel răstignit şi înviat au fost Bucuraţi-vă! Acestea au fost adresate femeilor mironosiţe, care au fost cuprinse de bucurie mare. Cu aceeaşi bucurie mare s-au întors şi Apostolii după Înălţare în cetate şi în lume, vestind tuturor bucurie. Toate aceste evenimente, întâlniri, întâmplări şi persoane care ne scot din zona de confort sau care apar la momentul potrivit spre a ne deschide un nou orizont, o nouă perspectivă, toate acestea ne sporesc cele bune ale noastre şi ne fac viaţa mai frumoasă. Este o experienţă a alterităţii, nu într-un sens filosofic, abstract, căci nu orice alteritate e bună sau benefică, ci într-un sens existenţial. Iată ceva şi cineva care a schimbat în bine viaţa mea, care a deschis o fereastră de lumină către ungherul cam întunecat în care mă găseam, iată un umăr pe care să mă pot sprijini, o mână pe care să o pot strânge, o inimă pe care să o simt bătând în acelaşi ritm cu mine, iată pe cineva cu care să pot schimba un cuvânt de suflet sau iată această seară binecuvântată în care ne aflăm, care este un eveniment, este o bucurie. Şi desigur că în toate aceste circumstanţe presimţim lucrarea lui Dumnezeu în viaţa noastră şi trăim deplin acest îndemn al Mântuitorului Iisus Hristos, această binecuvântare: Bucuraţi-vă!

Sfântul Apostol Pavel, neîncetat, în Epistolele sale şi în întâlnirea cu fraţii şi surorile din comunităţile creştine, le spunea: Bucuraţi-vă! Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă! Bucuraţi-vă pururea! Sunt aceste bucurii ale vieţii care presupun o ieşire din bârlogul nostru psihologic şi chiar din propriile noastre patimi. Iată: bucuria de a iubi şi de a fi iubit, bucuria de a naşte şi de a fi părinte, bucuria de a fi prieten şi de a ţine la celălalt, bucuria de a ajuta, bucuria de a mângâia, bucuria de a dărui, bucuria de a face bine, bucuria de a avea conştiinţa curată. Toate aceste bucurii ne sunt accesibile, tuturor ne sunt accesibile. Aceste bucurii sunt curate, aceste bucurii ne ajută în viaţa duhovnicească şi nu sunt răsfăţuri sau îndulciri pătimaşe prin ele însele.

În fiecare zi ne putem afla într-o situaţie în care putem avea parte de o astfel de bucurie. Depinde ce vom alege. În fiecare zi, de pildă, putem face alegerea corectă de a avea conştiinţa curată şi asta ne produce o bucurie mare pentru că, în felul acesta, ieşim din toate greutăţile, ieşim la limanul neînviforat şi avem o conştiinţă curată care odihneşte şi împlineşte. În fiecare zi putem face bucurie celorlalţi. În fiecare zi avem prilejul de a-i cerceta şi mângâia pe cei care sunt în nevoi, care sunt în diferite neputinţe, pe cei care sunt în suferinţe sau chiar în prigoane. Eu însumi îmi dau silinţa ca, de ziua mea de naştere, să fac bucurie celorlalţi şi obişnuiesc ca, dis-de-dimineaţă, să slujesc dumnezeiasca Liturghie, iar după Liturghie de obicei primesc un tort, deşi ştiu ceilalţi că nu trebuie să-mi pregătească prea multe, dar primesc un tort şi pe acel tort îl binecuvântez la finalul Liturghiei (e o rugăciune specială de binecuvântare a prinoaselor) şi îl împart cu cei însinguraţi, țintuiți la patul suferinţei, din comunitate, din Stockholm. Şi în primul rând îl cercetez pe un bătrân mitropolit grec, pe nedrept abandonat şi uitat de către cei care ar trebui să-i fie recunoscători. Şi cu el încep vizita la domiciliul celor însinguraţi şi suferinzi. Nu există o bucurie mai mare pe care să o poţi împărtăşi, să o răspândeşti, după ce primeşti marea bucurie în comuniunea deplină cu Hristos, bucuria cea adevărată, bucuria cea mai presus de toată bucuria, la dumnezeiasca Liturghie. Şi apoi sigur că trec şi pe la ceilalţi care sunt ţintuiţi la patul suferinţei. O doamnă, la un moment dat, m-a sunat îngrijorată: “Preasfinţite, am făcut o mare gafă!” “Dar ce s-a întâmplat, doamnă?” “Păi uitaţi-vă, am spus la alte două doamne că aţi fost la mine şi aţi împărţit tortul de ziua naşterii şi m-aţi vizitat şi ele au fost cam geloase, au fost cam supărate…” Şi am întrebat: “Dar ele se pot deplasa la biserică?” “Da, se pot deplasa!” “Dumneavoastră?” “Eu nu mă pot deplasa.” “Păi atunci să le spuneţi că în ziua de astăzi am trecut doar pe la cei care nu pot ieşi din casă, care nu pot ajunge la biserică. Dar o să trec şi pe la dânsele.”

Dar iată că este şi o altă ispită, de a nu te putea bucura de bucuria celuilalt! Şi de a nu avea acea conştiinţă curată care odihneşte şi împlineşte. De a nu-l putea odihni pe cel de lângă tine bucurându-te deplin. Sfântul Apostol Pavel neîncetat spunea: Să vă bucuraţi cu cei ce se bucură, să plângeți cu cei ce plâng! Dar ar trebui să facem acest lucru neîncetat, fiindcă bucuria sporeşte atunci când ne bucurăm cu cel care se bucură şi suferinţa se uşurează atunci când plângem cu cei care plâng. Este o mare binefacere, o mare binecuvântare.

M-am folosit aseară, la Timişoara – n-aş vrea să mă repet acum – de o scrisoare din Epistolarul Sfântului Ioan Gură de Aur pe care a trimis-o din exil, din surghiun, ucenicei sale, Olimpiada. Şi aceasta era însingurată şi era foarte deprimată, foarte tristă de nedreptatea care s-a făcut marelui păstor al Constantinopolului şi părintelui ei duhovnicesc, fiind chinuită şi nedreptăţită de rivalii Sfântului Ioan Gură de Aur în cetatea Constantinopolului; era deprimată. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur a făcut apologia suferinţei. N-am la îndemână scrisoarea, parafrazez acum. Spune: Da, e cumplită tristeţea, e cumplită, dar aduce bucurie, e dătătoare de bucurie. Fiindcă totdeauna suferinţa asumată este dătătoare de bucurie şi de pace şi e întăritoare. Ea ne căleşte.

Aşadar, preaiubiţii mei, să ne dăm silinţa ca în fiecare clipă, în fiecare zi, să putem avea prilejul de a face bine, de a face pace, de a împăca, de a linişti, de a ţâne de urât, cum spunem noi, ardelenii, de a plânge împreună şi de a ne bucura împreună. Şi această lucrare trebuie să o începem cu cei de lângă noi, din casa noastră; îi neglijăm de multe ori, o neglijăm pe soţie, îl neglijăm pe soţ, îi neglijăm pe copii. Unii oameni sunt extraordinari cu ceilalţi şi sunt mai morocănoşi şi chiar nedrepţi uneori cu cei de lângă ei. Dragostea începe cu cel de lângă tine. Pe ăsta trebuie să-l rabzi şi să-l iubeşti cel mai mult. De aici începe dragostea şi răbdarea şi bunătatea şi bucuria, de la cel de lângă tine. Mai întâi trebuie să-l rabzi pe cel de lângă tine. Într-o obşte monahală, spunea părintele Nicolae după ce s-a închinoviat la Rohia, spunea că nu sunt atât de grele nevoinţele, cât îndelunga-răbdare, să-l rabzi pe cel de lângă tine şi să-l îngădui şi să îl înţelegi şi să-l ajuţi sufleteşte şi să ai această toleranţă duhovnicească faţă de el. Adică să-l vezi cu cele bune şi, dacă cumva se întâmplă să vezi un rău la dânsul, să-l ajuţi să se îndrepte. Dar să-l îngădui, să-l rabzi, să faci răbdare. Asta este cel mai greu. Şi în familia noastră se întâmplă acest lucru. Sau în cameră, că văd că sunteţi atâţia studenţi aici, şi mă bucur că sunteţi atâţia. E foarte greu să-l rabzi pe cel din camera voastră, că poate nu rezonează cu dvs în toate. Sunteţi câte patru studente, câte patru studenţi, poate mai mulţi într-o cameră. Şi eu am stat la internat o lungă vreme şi acolo am văzut concret ce înseamnă răbdarea, ce înseamnă să rabzi, să-l iubeşti şi să fii cu pace și bucurie faţă de cel care nu rezonează cu tine de foarte multe ori.

Deci, preaiubiţii mei, în fiecare zi, cei care sunteţi căsătoriţi puteţi sta un sfert de oră în plus cu copilul vostru pentru a face ceva frumos, pentru spune o poveste sau pentru a te juca sau a discuta, spărgând astfel rutina care omoară relaţiile noastre. Cel mai mare duşman în societatea de astăzi este rutina. Ne rutinăm. Însă poţi să-ţi faci viaţa mai uşoară ieşind din această capcană şi gândindu-te în primul rând la cei de lângă tine, care au nevoie de tine.

V-am spus şi cu alte prilejuri că un copilaş le-a spus părinţilor că-şi doreşte să fie smartphone. – De ce? – Păi atunci când vă cer să vă jucaţi cu mine, voi n-aveţi timp de mine, vă jucaţi pe smartphone. Când vă cer să vorbiţi cu mine, n-aveţi timp, dar vorbiţi cu cei care vă sună pe smartphone. Când vă cer să-mi acordaţi puţină atenţie, n-aveţi timp de mine, vă uitaţi la filmuleţe pe smartphone. Și eu vreau să fiu smartphone, ca să fiu în atenţia voastră, să fiu cuprins de dragostea voastră, să fiu cuprins de bucuria voastră.

Ce minunat este ca soţul să-i facă o viaţă mai uşoară şi mai frumoasă soţiei sale şi viceversa, soţia soţului. Cât de tulburată ne este viaţa să nu ne dăm seama că noi ne-am născut spre a bucura pe cineva. Oricât de tulburată ne-ar fi viaţa, trebuie să conştientizăm faptul că noi ne-am născut, am venit în această lume ca să-i bucurăm pe ceilalţi, pe cei de lângă noi. Ne-am născut ca să fim bucurie în viaţa semenilor noştri. Să facem, aşadar, totul pentru a deveni această bucurie și pentru a rămâne o bucurie pentru semenii noştri.

Sfântul Nicolae Cabasila în lucrarea sa, Viaţa în Hristos – v-o recomand!; nu ştiu dacă aţi citit-o, v-o recomand, mai ales pentru această perioadă a Postului  – vorbeşte despre bucuriile curate şi pricinile lor. Ce ar fi această bucurie curată? Căci tocmai aceasta o căutăm, o bucurie plăcută lui Dumnezeu. Asta înseamnă bucuria curată: o bucurie plăcută lui Dumnezeu. Şi zice aşa Sfântul Nicolae Cabasila:

Acesta şi este chipul cel mai desăvârşit al bucuriei, când laşi sufletul să ţi se umple de bucuria altuia şi când te socoteşti pe tine răsplătit prin cununa de biruinţă a altora, iar nu când îţi este drag numai de tine şi de dorinţele tale şi când sufletul ţi se leagă numai de pofta ta după câştig. Însăşi legea bunătăţii cere ca omul bun să se dăruiască şi pentru alţii întocmai cum se dăruieşte şi se străduieşte pentru el. De aceea, atât la durere şi la bucurie, cât şi la orice încercare ar veni pentru suflet se cade ca noi să ne străduim şi pentru alţii ca şi pentru noi înşine.

Vă readuc aminte de teologia bucuriei pe care o regăsim la Sfântul Serafim de la Sarov. M-am întâlnit cu mai mulţi tineri şi în diaspora şi aici, chiar şi aseară, mi-a spus un tânăr de la Timişoara, m-a impresionat, că îl iubește foarte mult pe Sfântul Serafim de Sarov, vorbindu-le aseară tot despre bucurie. Şi l-am întrebat de ce. Fiindcă el totdeauna spunea: Bucuria mea eşti tu!Bucuria mea eşti tu, cel de lângă mine, aproapele meu, bucuria eşti tu, frate!, bucuria eşti tu, soră!, bucuria eşti tu, soţul meu!, bucuria eşti tu, soţia mea!, bucuria eşti tu, copilul meu!, bucuria eşti tu, semenul meu! Şi să ştiţi că aceasta este bucuria despre care tot vorbim. Totdeauna Sfântul Serafim îşi întâmpina semenii prin cuvintele Hristos a înviat, bucuria mea! Învierea, biruinţa Domnului era întrupată în viaţa lui, totdeauna spunea “Hristos a înviat, bucuria mea!” Şi, prin excelenţă, Sfântul Serafim a fost un părinte al bucuriei.

Sigur că această bucurie despre care tot vorbim, bucuria care eşti tu, cel de lângă mine, semenul meu, nu este un truc psihologic sau motivaţie sau mental exersat, ci este o persoană, este celălalt, este cel de lângă mine. Deci, dacă vrem să ne bucurăm pururea, trebuie să fim bucurie pentru celălalt. În Pateric ni se spune că Avva Veniamin a zis fiilor duhovniceşti, în timp ce-şi dădea duhul: Acestea să faceţi şi vă veţi putea mântui: bucuraţi-vă pururea, rugaţi-vă neîncetat, daţi mulţumire pentru toate. Sunt cuvintele Sfântului Apostol Pavel din Epistola I către Tesaloniceni, cap. 5, versetele 16-18. Bucuraţi-vă pururea, rugaţi-vă neîncetat, daţi mulţumire pentru toate. Dacă ne bucurăm pururea, devenim braţe milostive pentru cei de lângă noi. Mâna noastră întinsă pentru a face bucurie poate fi şi văzută, poate fi şi nevăzută. Cea văzută este cea pe care o întindem, fiindcă prea de multe ori cei de lângă noi au nevoie de o mână caldă şi de o inimă caldă. V-am mai spus şi cu alte prilejuri că părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol era într-un mare impas când a trecut într-o zi pe lângă un cerşetor şi n-avea nimic să-i ofere. Cum să ies din acest impas? Nu pot trece nepăsător! Precum ceilalţi din parabola cu samarineanul milostiv, pe lângă acest om căzut, însingurat, necăjit, suferind, neajutorat. Nu, nu pot trece nepăsător. Dar ce să fac? Cum să ies din acest impas? Şi a fost insuflat de Duhul Sfânt, s-a apropiat cu multă dragoste – fiindcă numai un om al bucuriei şi al dragostei putea să spună aceste cuvinte – de acest cerşetor şi i-a spus: Dragul meu, cu sinceritatea inimii îţi spun că n-am nimic în buzunar să-ţi ofer. Dar am, totuşi, ceva: am o inimă fierbinte şi o mână caldă. Uite, îţi dau mâna mea caldă, ţi-o strâng, și data viitoare o să-ţi pun ceva în palmă. Și atât de emoţionat a fost acest cerşetor încât a început să plângă şi a zis: Părinte, toţi îmi ofereau, îmi aruncau câte ceva din prisosul lor sau din puţinul lor, cu bucurie sau cu ironie, cu dragoste sau cu ipocrizie, însă nimeni nu mi-a întins până acum să-mi ofere o mână caldă. Vă mulţumesc, părinte!

Aceasta este mâna văzută. Însă mâna nevăzută, pe care o putem întinde pentru cel de lângă noi este cea a rugăciunii de care pomeneşte Sfântul Apostol Pavel. Rugându-ne neîncetat. Aceasta este mâna nevăzută a rugăciunii. Fiindcă nu avem alt mijloc mai grabnic de a sări în ajutorul semenului decât prin rugăciune. Rugăciunea îl tămăduieşte pe cel bolnav, rugăciunea îl hrăneşte pe cel flămând, rugăciunea îl adapă pe cel însetat, rugăciunea îl mângâie pe cel întristat, rugăciunea îl încurajează şi îl îndrumă pe cel dezorientat, rugăciunea îi oferă adăpost celui lipsit de casă.

Aşadar, să ne bucurăm pururea, să ne rugăm neîncetat şi astfel vom fi mulţumitori întru toate.”

PS MACARIE DRĂGOI – Cuvânt despre PIERDEREA BUCURIEI FIREȘTI “într-o lume zdruncinată în temeliile sale” și posibilitatea DOBÂNDIRII BUCURIEI DUHOVNICEȘTI ȘI A PĂCII LUI HRISTOS (video, text)

PREASFINȚITUL MACARIE: “Putem zăvorî bucuria Învierii în inima noastră doar dacă nu părăsim drumul dureros al răstignirii”

 

***

Intre CRUCEA REALITATII si bucuriile straine ale INCHIPUIRII

DESPRE RAZBOIUL LAUNTRIC CU DUHUL DILUANT AL LUMII SI ADANCUL NOSTRU UITAT. Impotriva neo-crestinismului “bucuros”, a “spiritualitatii” de tip New Age, care nu vrea sa stie de asceza si de Adevar…

“Cei mai multi simt o mare parasire, o nepasare din toate partile…” CUVIOSUL PAISIE: “Bucuria ce o simte un om duhovnicesc nu este BUCURIA LUMEASCA pe care multi o cauta astazi. Sa nu incurcam lucrurile…”

Parintele Policarp de la Crasna – DESPRE FRICA DE DUMNEZEU SI BUCURIA IN DOMNUL

SFANTUL SERAFIM DE SAROV, smeritul iubitor de oameni, milostivul mangaietor al pacatosilor si odihnitorul dumnezeiesc al celor deznadajduiti: “BUCURIA MEA, HRISTOS A INVIAT!” (I). Viata si ACATISTUL AUDIO ale celui mai iubit sfant rus

SFANTUL SERAFIM DE SAROV, invatatorul pocaintei si TAMADUITORUL DEZNADEJDII (II). Ce rugaciuni – “antidot” recomanda in mod special Cuviosul? NECESARA CORECTARE A UNEI PARERI GRESITE: “Fara a merge pe calea pocaintei, oamenii incearca sa traiasca in deplina bucurie, si cad”

Ortodoxia confortabila si inchipuita sau DESPRE ISPITELE GENERATIILOR RASFATATE

Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oaşa despre DEPRESIE si IMPLINIRE, EGOISM si IUBIRE AUTENTICA, OBSESIA FERICIRII si VOLUPTATEA PERVERSA A NEFERICIRII: “Dacă n-ar fi întâmpinat de su­fe­rinţă, omul ar fi ex­traordinar de su­per­ficial. Cât timp îi merge bine, stag­nea­ză, trăieşte la suprafața sa. IUBIREA E SINGURA SCĂPARE. Bucuria nu vine decât de la Izvorul bucuriei”

BUCURIA VIETII intre implinire launtrica si placere, intre frumusete si senzualitate. Parintele Pantelimon si Parintele Iustin de la Man. Oaşa ne cheama SA NE RECUPERAM VIATA CARE NE E CONFISCATA DE LUME (video)

Sfantul Ioan Gura de Aur catre CUVIOASA DIACONITA OLIMPIADA despre MANGAIEREA IN SUFERINTE si in INDURAREA NEDREPTATILOR: “Da, usa e stramta si calea ingusta, dar e cale!”

Bucuria duhovniceasca. MAICA DOMNULUI A ADUS IN LUME BUCURIA

Ce inseamna faptul ca Buna Vestire se savarseste aproape intotdeauna in timpul Postului Mare, care este vreme de plans si de tanguire? CE ESTE BUCURIA?

“In zilele noastre atat de viclene, in care criza ii ingenuncheaza pe multi, CUM SE POATE BUCURA CINEVA DE INVIERE?” – Parintii Moise Aghioritul si Zaharia Zaharou ne invata CUM SA PRIMIM HARUL INVIERII SI SA GUSTAM PREZENTA LUI HRISTOS IN INIMA, invingand moartea din noi in fiecare zi

HRISTOS A INVIAT!/ Despre BUCURIA INVIERII cu parintele Macarie Simonopetritul. CUM SA DISTINGEM BUCURIA DUHOVNICEASCA DE CEA SUPERFICIALA?/ „Amu’ s-o pierdut credinţa şî s-o-nmulţât ştiinţa“/ MARTURII VII DESPRE MINUNEA LUMINII DE LA IERUSALIM


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, PS Macarie, Viata de familie, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Rânduială de rugăciune în Postul Paștilor

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate