CUM SE PASTREAZA SI CUM ESTE ALUNGAT DUHUL SFANT?

25-06-2013 Sublinieri

pregatirea-sf-tron_0

Duhul cel Sfant se pastreaza si se inmulteste prin smerenie si ravna

Darul harului divin, Duhul Cel Sfant, se pastreaza si se inmulteste prin smerenie si ravna. Mandria si superficialitatea alunga insa harul ceresc.

Sufletele iubitoare de adevar si de Dumnezeu, care Il cauta neincetat pe Hristos, nici nu mai au nevoie sa fie indemnate de altii; ele se simt tintuite de Crucea lui Iisus si zilnic recunosc pasirea lor inainte, progresul lor duhovnicesc, fara insa a se umple de mandrie. Fiind flamande dupa dreptatea virtutilor, ele primesc iluminarea mintii in duh, dupa cuvantul lui Hristos Insusi:

“Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, caci aceia se vor satura!

De fapt, aceasta saturare nu va fi deplina decat dupa eliberarea de trup. Dumnezeu trimite bogatiile sale in mod gradat, in masura staruintei celui ce i le cere. Şi, cu toate darurile primite, aceste suflete nu se cred a fi cineva, isi simt permanent si nimicnicia si josnicia. Nu se incred in sine niciodata, ci dimpotriva, de la Domnul asteapta harul si implinirea setei lor arzatoare dupa El. Şi cu cat primesc mai mult, cu atat mai neansemnate se simt, si ard nesatios dupa Mirele ceresc. Duhul Sfant le aprinde din ce in ce mai tare.

Sufletele timide insa, care nu indraznesc sa-L ceara pe Duhul Sfant, care se trandavesc crezandu-se incapabile de asa ceva, care se lasa prada indiferentei si nu nadajduiesc in Dumnezeu si in faptul ca El poate sa le schimbe, sa le elibereze de patimi, aceste suflete pierd vesnicia din cauza lipsei lor de straduinta. La fel si cele care s-au straduit, dar s-au delasat, n-au mai perseverat, au cazut din nou; si caderea din urma este cu mult mai grea si mai grozava! Au nesocotit harul ceresc, l-au tratat cu neglijenta, cu indiferenta; drept este deci sa nu-l mai primeasca niciodata!

Cand harul de sus ne-a atins, vrem-nu vrem, trebuie sa urcam, sa luptam in continuare, altfel suntem pierduti. Cei care au primit mangaierea harului si se multumesc cu aceasta mangaiere, cu aceasta placere spirituala si se incred in aceasta, traind fara grija, curand de tot vor cadea in mandrie, inima lor nemaifiind zdrobita si gandurile lor nefiind pline de smerenie. Ei se cred ajunsi pe o inalta treapta a desavarsirii, sunt multumiti de ei si, fara sa-si dea seama, aluneca jos de tot din cauza neatentiei lor si a increderii in sine si in puterile lor. Parerea lor inalta despre ei insisi ii face sa piarda si putinul har ce li se daruise; Iisus a spus-o doar: “Celui ce are i se va da, iar celui ce n-are si ce i se pare ca are i se va lua. Celui care Il iubeste cu adevarat pe Hristos, chiar de-ar face mii de fapte bune, tot i se va parea ca n-a facut nimic inca. Niciodata nu se va lauda cu faptele sale. Chiar de ar posti pana s-ar usca, tot nu va crede ca s-a infranat. Chiar de va intelege lucruri tainice si va avea descoperiri ceresti, i se va parea ca nimic nu stie inca. Unul ca acesta se topeste de dorul dupa Dumnezeu si nimic altceva nu mai stie.

Se afla intr-o continua si infrigurata asteptare, cuprins de dorinta arzatoare de a se uni cu Hristos. Asteptarea aceasta ii este sustinuta de credinta certa ca va obtine pana la urma mantuirea deplina, scaparea de patimi si sfintirea trupului ca sa-L poata primi intr-insul pe Duhul Sfant. Sunt necesare insa incercari multe, grele si neincetate pentru a determina un suflet sa ajunga in starea aceasta. Este vorba de o maturitate spirituala ce se castiga dupa multa experienta. Şi numai daca va rezista tuturor ispitelor ce i se pregatesc de catre rautatea diavolului si nu va cadea, ci le va birui prin rabdare, numai atunci acest suflet se va invrednici de darurile Sfantului Duh. Sfintenia nu coboara pe pamant decat in aceste vase alese, care s-au curatit cu multa straduinta si cu munca istovitoare.

Nu este cu putinta sa atingi sfintenia fara suferinta

Prin neascultare, Adam a pierdut doua lucruri deodata: a pierdut inocenta si curatenia; si a pierdut mostenirea cereasca.

Astfel, a ramas ca un ban falsificat, care nu mai are valoare. El nu a pierit cu totul, insa a ramas doar in firea lui trupeasca; a murit de la fata lui Dumnezeu, a pierdut prezenta lui Dumnezeu pe care o avea per­manent cu sine inainte de cadere. Ochiul lui Dumnezeu le vede pe toate, si pe cele rele, si pe cele bune. Nu le distruge imediat pe cele rele nu pentru ca le-ar tolera, ci pentru ca nici nu priveste la ele. Asa cum in lume exista locuri de pierzanie, de desfranare, pe langa care cel drept trece insa netulburandu-se si fara sa le vada, caci pentru el sunt moarte. Tot astfel Dumnezeu ii trece cu vederea pe cei rai, nu Se odihneste in ei, pentru ca acestia sunt morti pentru El. Pe cel drept harul insusi il invata daca este cu adevarat ales de Dumnezeu; unul ca acesta simte in el o prefacere continua, fara insa sa se mandreasca cu ea, ci mereu rusinandu-se de trecutul lui. Se considera a nu fi nimic, ci numai cenusa si praf, ca David, care spunea: “Sunt un vierme, si nu om, batjocura oamenilor si dispretul poporului“. Numai aceasta smerenie ne reda mostenirea pierduta de Adam – inima vesnic infranta si zdrobita. Toti dreptii se cunosc intre ei, se simt, chiar daca harul lucreaza diferit in fiecare. Cu totii insa au acelasi duh, aceeasi limba, merg pe acelasi drum ingust, sufera cu totii aceleasi prigoniri, aceleasi batjocuri. Cu totii pribegesc si lumea nu-i primeste. Şi daca Hristos, Dumnezeul nostru, a fost batjocorit si chinuit asa cum a fost, toti cei care-L iubesc si-I urmeaza Lui trebuie sa sufere ca si El, caci sluga nu poate fi mai mare ca Stapanul“.

Sa ne crucificam cu Domnul cel crucificat, sa nu cautam viata comoda si admiratia oamenilor. Numai asa vom avea parte de proslavirea impreuna cu Cel ce S-a proslavit. Mireasa, adica sufletele noastre, trebuie sa sufere impreuna cu Mirele, caci numai astfel devine tovarasa lui pe vecie. Nu este cu putinta sa atingi sfintenia fara suferinta, fara sa mergi pe drumul cel aspru, cel stramt.

Adam era imbracat la inceput in stralucire prin cuvantul lui Dumnezeu. Acest cuvant era hrana trupului sau, si abia dupa calcarea poruncii si-a vazut trupul gol si a simtit rusinea in inima lui. Caci tot ce a creat Dumnezeu a fost curat, iar trupurile goale nu sunt ceva spurcat si de rusine, ci numai gandurile noastre poftitoare sunt pacatoase si de rusine. Nu goliciunea este pacat, ci intentia cu care se dezgoleste trupul omului. Şi lui Adam, desi a cazut, i-a ramas cunostinta asupra a ceea ce este bine si rau. Şi regretand greseala facuta, s-a luptat sa nu mai pacatuiasca inaintea lui Dumnezeu; de aceea a si fost scos din iad sufletul sau de catre Hristos cel inviat. Noi insa am mostenit cu totii prima lui neascultare, dar si posibilitatea de a repara greseala mostenita.

Sa cautam deci sa recastigam mostenirea pierduta, sa avem frica si credinta in Dumnezeu, insa fara a-I cerceta intentiile. Mintea noastra este prea mica si nu poate cuprinde infinitul. Noi insine nu putem sti cum iau nastere gandurile noastre atat de variate; cum vom avea deci pretentia sa declaram ca am inteles intentiile lui Dumnezeu?! Cel ce se afunda in cercetare se rataceste, cautand sa afle ce si cum lucreaza Dumnezeu. Pe Dumnezeu nimeni nu poate sa-L inteleaga. Cand copilul suge laptele mamei nu se intreaba cum si de unde vine el, ci soarbe si se satura. Asa si noi sa luam din Dumnezeu ceea ce ne trebuie noua, ceea ce ne vindeca sufletele noastre. Dumnezeu este chiar in noi insine, dar noi nu stim. Hristos ni-L descopera noua insine; pe El sa-L ascultam, El este mesagerul lui Dumnezeu, El a fost om trupesc ca noi, a vorbit ca noi, ne-a dat invataturi. Nimic altceva nu ne mai trebuie. Sa implinim deci cuvantul lui Hristos, si vom sti tot ce ne trebuie despre Dumnezeu. Ba, mai mult, vom trai impreuna cu El, caci El va veni si Se va odihni si-Şi va face locuinta in inima celui ce-L iubeste. Dumnezeu ne cere iubirea si prin iubire El ne trimite si cunostinta. Cel care-L iubeste pe Dumnezeu devine un teolog fara sa stie si fara sa vrea. Pecetea lui Dumnezeu se va aseza pe cei curati, pe cei care asculta glasul lui Dumnezeu, care ni S-a facut noua cunoscut prin Iisus Hristos. Cuvantul lui Dumnezeu este hrana sufletelor noastre, asa cum i-a fost lui Moise, care a postit pe munte 40 de zile si, cand s-a intors, nu slabise deloc, ci era plin de stralucire. Acea stralucire simboliza focul divin din sufletele dreptilor, ce se va arata la inviere. Sufletele acestea devin o biserica a lui Dumnezeu, pentru ca ele au lasat totul, ca Maria, sora Martei, si s-au asezat la picioarele Domnului. Celui care iubeste, asculta si staruieste in dragostea lui, Dumnezeu ii urmareste sufletul si ii trimite putere ascunsa. Vine intotdeauna un semn de sus ca Dumnezeu ne-a ascultat rugaciunile si acest semn ne intareste, ne da siguranta mai mare si ne aprinde dragostea si mai mult. Asa cum a spus el despre Maria, care-L iubea, acele cuvinte care i-au dat ei putere si duh si au umplut inima ei: “Maria partea cea buna si-a ales”

Şi nu este de mirare ca cei care se apropie trupeste de Domnul primesc putere! Duhul Sfant cade peste cei credinciosi si ii invata in ascuns ceea ce ei nu stiu, si nu mai au nevoie sa caute prin carti. Iubirea lor atrage darul de sus al iluminarii.

Celor care lasa totul pentru Dumnezeu, Acesta le va trimite Duhul Adevarului, Mangaietorul sufletelor lor. Omul ceresc se uneste cu omul pamantesc si Domnul Se descopera sufletelor acestora si ii invata totul.

(din: POCAINTA sau INTOARCEREA LA DUMNEZEU. Extrase din Omiliile duhovnicesti ale Sfantului Macarie Egipteanul, Editura Bizantina, Bucuresti)

img13-021

Din aceeasi carte:

Legaturi:

***


Categorii

Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile), Razboiul nevazut, Sfantul Macarie Egipteanul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “CUM SE PASTREAZA SI CUM ESTE ALUNGAT DUHUL SFANT?

  1. Ce frumusete!

  2. Ce greu! Foarte, foarte greu! Si uneori foarte greu de acceptat.Si foarte dur pentru conditia umana. Oare cum este sa ti se spuna(ca in acest text): vei suferi toata viata si foarte probabil ca mai nimic din necazurile si greutatile tale nu se vor rezolva cu adevarat in ciuda rugaciunilor tale pentru ca ti se pune la incercarea rabdarea, credinta si smerenia. In schimb, daca te vei tine tare, ceea ce ti se va da va fi capacitatea de a indura si, evident, Duhul Sfant. Unora li se intimpla precum Iov, sufera in aceasta viata si apoi li se da si rasplata chiar in aceasta viata. Dar multor altora, nu. Pentru psihicul uman asta este cea mai dura piatra de incercare. Ruperea de orice iluzie. Protestantii sintetizeaza foarte bine aceasta iluzie:” Dumnezeu are un plan maret cu tine, si chiar daca acum treci prin necazuri, sigur-sigur, te va rasplati IN ACEASTA VIATA”. Si cam asa judecam sau speram mai toti, ortodocsi inclusiv. Pentru ca este un mecanism firesc al mintii umane de auto-aparare, de auto-conservare psihica. Ori crestinismul ortodox vine si rupe aceasta iluzie. Am venit in contact cu religiile majore (adica dominante) ale lumii. Si in nici una din ele ruperea de aceasta iluzie nu se face atit de drastic si de clar ca in a noastra. Si in nici una din ele nu se pune atit de mult accentul, nu este fundamentala notiunea de: smerenie in suferinta. Imi spunea cineva o data ca e bine si asta cu: sa te rogi, sa suferi si sa speri. Dar ca nu este complet si nici suficient: trebuie sa te rogi, sa suferi, SA TE SMERESTI, si sa speri. Adica sa accepti suferinta si umilintele fara sa cracnesti, ba sa mai si dai slava pentru ele. Mie asta mi se pare cel mai greu de realizat si de inteles. Asa ca, o, da, religia noastra este cea mai dificila. Ne cere sa nu ne auto-iluzionam si sa speram in ceva, ce, pentru mintea umana obisnuita, ramine abstract si greu de inchipuit. Ni se cere sa fim de o mare luciditate. Dar pe de alta parte ni se cere si sa continuam sa speram. Asa ca, in aceste conditii, doar El te poate ajuta sa depasesti niste bariere umane foarte greu de depasit. bariere de intelegere inclusiv. Intrebare retorica:Oare cit de neputinciosi sintem?! Nu putem mai nimic cu o singura exceptie: putem sa vrem.

  3. Pingback: Pogorarea Duhului Sfant | albastru de...
  4. Multumesc colectivului acestui site care publica zi de zi aceste articole minunate .

    Va multumesc si recunosc ca fara voi eram de mult pierdut !

  5. Si noi va multumim mult tuturor celor care inca mai sunt interesati de cuvinte duhovnicesti si de articole mai grele si mai consistente pentru viata in Hristos!

  6. si eu multumesc pentru aceste articole!Slava lui Dumnezeu ca inca exista Oameni!

  7. SFANTUL MACARIE EGHIPTEANUL – OMILII
    OMILIA A X-A
    Darurile harului divin se păstrează şi se înmulţesc prin smerenie şi osîrdie şi se pierd prin mîndrie şi trîndăvie.
    1.Sufletele cele iubitoare de adevăr şi de Dumnezeu, care cu multă nădejde şi credinţă doresc să se îmbrace cu Hristos, n-au trebuinţă să fie îndemnate de alţii să dorească cerul şi să iubească pe Domnul. Se întîmplă uneori să se împuţineze (zelul lor), însă avînd (mereu privirea) pironită asupra crucii lui Hristos, asupra Mirelui celui ceresc, totdeauna au sentimentul progresului duhovnicesc. Rănite de dorul cerului şi flămînzind după dreptatea virtuţilor, ele doresc cu nesaţ iluminarea Duhului. Iar dacă se învrednicesc a cunoaşte, prin credinţă, tainele cele dumnezeieşti şi dacă se împărtăşesc de darul cel ceresc al veseliei, nu-şi pun încrederea în ele însele şi nu cred că (şi) sînt ceva ;ci (dimpotrivă) cu cît se învrednicesc de darurile cele duhovniceşti, cu atît mai mult doresc cerul şi îl caută cu osteneală. Cu cît au în ele sentimentul duhovniceştii sporiri, cu atît mai mult sînt înfometate şi însetate după împărtăşirea şi creşterea (lor) în har. Şi cu cit se îmbogăţesc duhovniceşte, cu atît se socotesc mai sărace şi tînjesc de darul cel duhovnicesc, după Mirele cel ceresc. Că spune Scriptura : «Cei ce mă mănîncă vor flămînzi încă (mai mult),iar cei ce mă beau, vor înseta încă (mai mult)».(Inţ. Sir. 24, 23).
    2.Astfel de suflete, care iubesc cu (atîta) înfocare şi nesaţ pe Domnul, sînt vrednice de viaţa cea veşnică. De aceea se şi învrednicesc a se izbăvi de patimi şi de a se face părtaşe, prin har, la comuniunea tainică şi de negrăit a Duhului Sfînt şi la iluminarea (lui). Sînt, însă, altele, fără curaj şi trîndave, care nu caută încă de aici, de cînd sînt încă în trup, să obţină prin stăruinţă şi răbdare sfinţenia inimii, nu în parte, ci în
    chip desăvîrşit, suflete care nu speră cu toată puterea lor să se împărtăşească de desăvîrşirea Duhului celui Mîngîietor şi să fie izbăvite prin Duhul de răutatea patimilor. (In sfîrşit sînt altele)care după ce s-au învrednicit să primească harul divin, se lasă (pradă) lipsei de grijă şi nepăsării şii arăşi sînt furate de răutate.
    3.Pentru că primind harul Duhului şi avînd mîngîierea harului (care aduce) odihnă şi dulceaţă spirituală, ele îşi pun nădejdea în acesta, se mîndresc şi devin fără grijă. Nu au inima zdrobită, nici nu-şi smeresc cugetul, (ele care) n-au ajuns la măsura desăvîrşitâ a nepătimirii, care nu s-au umplut, prin osârdie şi credinţă, cu belşug de har care se mulţumesc să se odihnească şi să rămână la o puţină mîngîiere a harului ;astfel de suflete înaintează mai degrabă în trufie, decît în smerenie. Şi din cauza neglijenţei, dispreţului şi a trufiei lor zadarnice pierd şi harul de care s-auînvrednicit.
    4.Sufletul cu adevărat iubitor de Dumnezeu şi de Hristos, chiar dacă ar săvîrşi mii de fapte bune, se poartă în aşa fel ca şi cînd nimic n-ar fi făcut, din cauza dorului său nepotolit după Domnul. Chiar dacă (un astfel de om) şi-ar istovi trupul în posturi şi în privegheri, se arată ca şi cum încă n-a început să se ostenească cu virtuţile. Chiar dacă s-ar învrednici să dobîndească diferite daruri ale Duhului şi să i se descopere tainele cereşti, se arată ca şi cînd n-a dobîndit nimic,din cauza iubirii sale nemăsurate şi nepotolite faţă de Domnul. Ba, dimpotrivă, în toate zilele flămînzind şi însetînd în credinţă şi dragoste şi stăruind în rugăciune, are un dor nepotolit după tainele harului şi după starea de virtute. Este rănit de dragostea Duhului ceresc ;prin har se trezeşte pururea în el un dor aprins faţă de Mirele cel ceresc şi doreşte să se învrednicească pe deplin de comuniunea tainică şi de negrăit cu El, întru sfinţenia Duhului. Cu faţa sufletului descoperită şi privind faţa (către faţă) către Mirele cel ceresc, (aflat) într-o lumină duhovnicească şi de negrăit, se contopeşte cu El prin credinţă. Asemănîndu-se lui întru moarte, (sufletul) aşteaptă mereu, cu mult dor, moartea pentru Hristos, (aşteaptă) cu credinţă puternică să primească de la Domnul izbăvirea desăvîrşitâ de păcat şi de întunericul patimilor. Pentru ca, curăţit de Duhul, şi sfinţindu-se la trup şi la suflet să se învrednicească a deveni vas ales pentru primirea mirelui celui ceresc şi sălaş al lui Hristos, împăratul cel ceresc şi adevărat. Atunci se face vrednic de viaţă cea cerească, (dacă) s-a făcut încă de aici sălaş al Duhlui Sfînt.
    5.La aceste trepte (ale desăvîrşirii), sufletul nu poate să ajungă deodată şi fără ispită. El ajunge la creşterea şi desăvîrşirea spirituală — pînă la măsura desăvîrşită a nepătimirii — prin multe osteneli şi lupte, prin încercări şi lupte, arătînd zel vreme de mulţi ani. Supus fiind (deci), de către cel rău la tot felul de ispite şi răbdîndu-le pe acestea cu osîrdie şi bărbăţie, el se învredniceşte (a dobîndi) onorurile cele mari, darurile cele duhovniceşti şi bogăţia cea cerească ;se învredniceşte să se facă moştenitor al împărăţiei celei cereşti, întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia se cuvine slava şi puterea în veci. Amin.

  8. Uau! De câte cuvinte de felul ăsta am, oare, nevoie, ca să mă mişc un pic din amorţire? Şi eu mulţumesc adminilor, să ne dea Domnul putere tuturor să ne dăm cu adevărat Lui!

    Petra, aşa cred şi eu, de fapt nu putem altceva decât să ne punem voinţa în slujba Lui sau nu. Şi ce greu descoperim cât de puţine putem, de fapt! Şi apoi să şi acceptăm… Dar tot un dar, o binecuvântare mare este şi asta!

    Doamne, ajută!

  9. Pingback: CUVANTUL IPS TEOFAN: Duminica Tuturor Sfintilor si noi, cei de astazi: SA NU NE RUSINAM CA SUNTEM CRESTINI!/ Pr. Sturzu: Cum se cearta sfintii - Recomandari
  10. Pingback: SUB MANA CEA TARE A LUI DUMNEZEU/ “Fii credincios pana la moarte si-ti voi da cununa vietii!” -
  11. Pingback: POGORAREA DUHULUI SFANT (CINCIZECIMEA). Predici si cantari audio si video -
  12. Pingback: Parintele Mucenic Ilarion Felea despre LUCRARILE HARULUI SFANTULUI DUH -
  13. Pingback: Amagitoarele “impliniri” desarte ale vietii si puterea esentiala a harului: “NUMAI CU HARUL DUHULUI SFANT PUTEM REZISTA ATRACTIEI LUMII. Nu este cu putinta sa fii mucenic daca nu esti intarit de Sfantul Duh“ -
  14. Pingback: CALEA LARGA A DUHULUI LUMESC: “Cand desertaciunea intra in inima, atunci vesnicia iese afara” -
  15. Pingback: Sfantul Isaac Sirul despre FOLOSUL INCERCARILOR si TINDEREA SPRE “CELE DE PRET” ALE LUI DUMNEZEU: “Tot ce se primeste usor repede se si pierde. Fiecare lucru dobindit CU DUREREA INIMII e si pazit cu grija“ -
  16. Pingback: Predica audio a parintelui Ioanichie Balan la DUMINICA CELOR 10 LEPROSI si pentru SF. MACARIE EGIPTEANUL. Cum ne vindecam de lepra pacatului? -
  17. Pingback: †19 ianuarie – SFANTUL MARCU AL EFESULUI, stalpul prigonit al dreptei-slaviri si cugetul Ortodoxiei. SFANTUL MACARIE CEL MARE (EGIPTEANUL) | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: Din Omiliile duhovnicesti ale SFANTULUI MACARIE EGIPTEANUL despre INDELUNGA-RABDARE SI MILA LUI DUMNEZEU care asteapta intoarcerea noastra deplina la El: Ce s-a întîmplat cu LOCUITORII SODOMEI? | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: Din Omiliile duhovnicesti ale SFANTULUI MACARIE EGIPTEANUL despre INDELUNGA-RABDARE SI MILA LUI DUMNEZEU care asteapta intoarcerea noastra deplina la El: Ce s-a intamplat cu LOCUITORII SODOMEI? | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: PARINTELE SILUAN OSEEL, SFANTUL FILOCALIC DIN EINDHOVEN († 19 aprilie 2015) – INTRUPAREA RUGACIUNII SI DRAGOSTEI ARZATOARE: “Gândește-te bine, suntem noi doi și Hristos în veșnicie, nimeni și nimic nu mai contează, nici ce a fost. De
  21. Pingback: “Duhul Sfânt este ca adierea, ca roua care răcoreşte acolo unde cade…”. CE ASTEAPTA MIRELE-HRISTOS DE LA SUFLETELE NOASTRE, pentru a ne darui HARUL DUHULUI SFANT? Cuvintele Staretei Macrina la Duminica Cincizecimii | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: Omilia duhovniceasca a Sf. Macarie cel Mare despre SLAVA CRESTINILOR – IMBRACAREA IN DUHUL SFANT INCA DE AICI, ca arvuna a vietii de dupa inviere. CUM ESTE INCERCATA IUBIREA DE DUMNEZEU A CELOR CREDINCIOSI si care este PRETUL AGONISIRII IMPARATIEI V
  23. Pingback: CUM NE SPOVEDIM? Care sunt conditiile intalnirii reale a omului cu Dumnezeu si pentru a trai inca de aici BUCURIA CEA MARE A HARULUI DUHULUI SFANT? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate