“Familia ortodoxa”: INTERVIU CU PARINTELE NICOLAE TANASE DESPRE FEMEIE, SEXUALITATE, CASATORIE, TELEVIZOR…

FEMEIA CRESTINA, INTRE TRADITIE SI MODERNITATE

Ati alergat vreodata dupa ceva important, dupa ceva cu adevarat important?…

Iata-ma alergand dupa Parintele Nicolae Tanase, pe dealurile de la Valea Screzii. Prin hartoape si fiare vechi, peste scanduri ce se clatina amenintator, prin noroaie si paraie, intr-o zi friguroasa a lui decembrie trecut. Credeam ca va fi un interviu la gura sobei, cu un ceainic fluierand vesel, la lumina cucernica a lampii bunicii… Nici prin gand nu-mi trecea ca Parintele imi va smulge reportofonul din mana si va porni, in pas grabit, pe asemenea coclauri, raspunzand in acelasi timp intrebarilor puse despre… femeie. Ajungem in curand pe o coama a dealului, de unde satul ni se asterne la picioare. Un loc de vis. Asa o fi si drumul catre Rai?

– Parinte, ce parere aveti, cum este femeia de astazi fata de femeia de pe vremuri? Ce s-a pier­dut si ce s-a castigat prin modernitate?

– Femeia, asa cum era in trecut, ar fi fost bine si ramana si astazi. Vorbim, desigur, des­pre un anumit tip de femeie, nu in general. Aceasta femeie de pe vremuri avea o dexterita­te a bunului simt, pe cand, in zilele noastre, destul de multe femei au pierdut-o. Odata cu aceasta dexteritate, au pierdut si relatia pe care o aveau pe de o parte cu familia, pe de alta parte cu semenii, si pe de alta parte cu Dum­nezeu. Aceasta este pierderea, iar castigul este o iluminare a mintii — dar nu in sens duhov­nicesc, ci o „iluminare a ratiunii” care o face sa piarda la capitolul sentiment. Femeia din vremurile trecute avea si inima, si minte, si vointa. Femeia de astazi are multa stiinta, iar sentimente, din pacate, dirijate sau inhibate.

– Cum ar putea sa-si recastige sensibilitatea?

– Sensibilitatea nu se pierde niciodata. Ea exista, genetic o purtam in noi, drept pentru care important este cum avem grija de aceasta sensibilitate, cum o educam incepand cu primii ani de viata. Vedeti, la ora actuala nu toate fe­titele mai sunt crescute cum trebuie. […] Totul se intampla pentru ca Dumnezeu ne-a lasat normali, iar noi, daca incepem sa fa­cem modificari, sigur ca toate acestea se intorc impotriva noastra.

„Facultatile la femei trebuie facute ca sa se marite bine”

– Sfintia Voastra, cum vedeti o crestina care sa fie si femeie moderna? Sa aiba o viata si in societate, si in Biserica…

– Eu am cunoscut odata o femeie, sotia poetului Ioan Alexandru, care avea vreo patru facultati si vreo cateva doctorate, crestea cinci copii, nu se machia, nu se farda, nu cheltuia bani pe nu-stiu-ce tip de haine, in schimb avea o anume stiinta de a se impodobi cu o naframa sau alta, dintr-o regiune sau alta a tarii… incerca sa traiasca asa in anumite mo­mente de sarbatoare, si reusea. Vedeti bine, era o femeie cu multe facultati – iar pe atunci nu se faceau multe facultati, ca astazi. Nici nu aveai voie sa faci a doua fa­cultate! Şi am mai cunoscut o preoteasa, care avea si ea doua facultati, si care a crescut si ea cinci copii si, toata viata, a van­dut lumanari la biserica.

– Cineva ar putea spune: “A facut atatea scoli ca sa vanda la pangar?!”. Cu alte cuvinte, e un om pretios care este pus intr-un loc in care oricine altcineva ar fi putut sa stea.

– Asa a considerat ea. Asa a hotarat impreuna cu sotul ei. Şi asta pentru ca a facut o distinctie foarte precisa intre interesul ge­neral si interesul de familie. Şi atunci, a preferat sa creasca cinci copii si sa-i dea societatii ca pe niste stalpi de rezistenta si sa se sacrifice. Sa nu intelegeti ca daca a crescut copii si a vandut lumanari sau s-a ocupat cu nimicuri, asa-zisele nimicuri, le-a neglijat pe celelalte! Adica pe mai departe a citit, pe mai departe a discutat, pe mai departe a avut un anumit nivel cultural.

Dupa parerea mea, facultatile la femei tre­buie facute ca sa se marite bine. Adica, la facul­tate poti intalni un anumit tip de baiat, iti for­mezi o anumita viziune, iar apoi, daca poti sa lucrezi o vreme, e bine. Sa stiti ca eu fac o mare diferenta intre a creste copii si „a sta la cratita”. Pentru ca „a sta la cratita” este o expresie de acum peiorativa. Insa „femeia la cratita” nu este o prelungire a cratitei, ci este o femeie care isi intelege rostul ei. Şi, daca pe langa rostul ei mai poate sa mai faca si altceva, e foarte bine.

– Rostul femeii este sacrificiul?

– Rostul femeii nu este sa fie sacrificata. Dar, daca ea intelege sa se sacrifice, atunci este altce­va, intrebarea care se pune este daca stie asta de la inceput sau nu, daca face ce trebuie de la in­ceput sau nu. Totul este cum porneste. Uneori, noi pornim fara sa intelegem ce avem de facut – la nivel teoretic nu intelegem. Ne casatorim si credem ca totul este roz. Dar nu avem voie sa fim utopici. Noi trebuie sa fim realisti.

Am cunoscut o fata care a citit foarte multe romane, in special romane de dragoste, cateva sute. Cand i-a venit vremea sa se marite, a gasit un baiat, insa, cand a dat cartea jos, i-a ramas in fata un cu totul alt prototip decat intalnise in sutele de romane pe care le citise. Drept pentru care acea casnicie a esuat, pentru ca nu reusea sa aiba contact cu realitatea.

„Dumnezeu m-a creat cum trebuie sau mai e nevoie sa intervin si eu?”

– Ce inseamna frumusetea pentru femeia cres­tina? Inseamna asta o anumita tinuta? Intreb pentru ca vorbeau mai devreme despre impor­tanta pastrarii feminitatii…

– In primul rand, toate femeile sunt frumoa­se. In al doilea rand, orice concurs de tip „miss” este o jignire pentru femeie. Sunt foarte multi barbati carora nu le plac acele femei care sunt declarate „femeia anului” sau mai stiu eu cum. De ce? Pentru ca fiecare femeie are specificul si frumusetea ei. Şi fiecare barbat prefera un anu­mit tip de frumusete. Nu trebuie sa mergem pe sabloane, pentru ca omul este unicat, femeia este un unicat. Atunci, noi credem ca o femeie trebuie sa fie foarte ingrijita. Restul, Dumne­zeu stie cum a facut pe fiecare si ce i-a lasat sa atraga si ce nu.

– Ce inseamna „ingrijita”? Cineva poate sa inteleaga prin asta inclusiv machiajul, cerceii…

– Intrebarea este cum privesc lucrurile. Consider ca Dumnezeu m-a creat cum trebuie sau mai e nevoie sa intervin si eu? Şi pot inter­veni prin farduri, prin machiaj, prin coafura etc. Daca eu cred ca Dumnezeu m-a creat cum trebuie, atunci nu mai e nevoie de toate astea. Mi se pare foarte interesant ca unii barbati pot suporta langa ei niste sotii travestite in ceva care, de fapt, nu sunt!

– Unele femei din ziua de astazi spun: „Tre­buie sa am libertate ca sa fiu fericita. Pot sa merg si la biserica, dar pot sa ma si distrez, sa merg si in baruri, pot sa am si o viata de noapte”. Cam unde-i linia de mijloc?

– Nu exista linie de mijloc. Linia de mijloc inseamna „cale aurita”, dar la capitolul asta nu exista linie de mijloc. Exista negru sau alb. Ce legatura are lumina cu intunericul, sau ce legatura are inalbitorul cu carbunarul? Ca era o pilda: unul a vrut sa inalbeasca rufele langa un carbunar si toata spuza carbunarului mer­gea pe rufele lui. Şi atunci au fost nevoiti sa se desparta, caci nu mai mergea asa. Cu alte cuvinte, nu avem griuri in aceasta problema: ori e negru, ori e alb. Adica, o femeie care mer­ge la biserica se „distreaza” intr-un anumit fel. In primul rand, se implineste duhovniceste. In al doilea rand, celelalte aspecte trebuie sa fie nevinovate. Adica, sa zicem, poate sa mearga la iarba verde — numai ca la iarba verde se merge si cu sotul, si cu copiii, si cu rudele, si prietenii, nu separat: parintii colo, copiii dincolo. Caci sunt lasati copiii pe la bunici, unde ii indoapa cu desene animate si cu filme peste filme, iar parintii sunt la iarba verde si mananca fripturi si mici. In al treilea rand, exista multe spectacole care nu au de-a face cu ceea ce este frivol sau cu ceea ce este jignitor si o astfel de iesire, pentru o femeie care ingrijeste de copii, este de vis.

Daca vorbim despre o femeie care se fereste sa mai aiba cel de-al doilea copil, desi in adancul ei il doreste, ei bine, tocmai o ast­fel de femeie trebuie sa-si umple timpul, din cauza asta merge la bar, din cauza asta merge la concerte, din cauza asta priveste la televizor cu orele si cu lunile…

„Informatia, Dumnezeul nostru”

– E televizorul acel carbunar langa care nu putem sa inalbim rufele?

– Depinde cum privim. In general, televi­zorul nu este cu totul rau. Nu toate emisiunile sunt rele. Dar absolut toate sunt pierdere de timp. In trecut am tinut mai multe conferinte, iar una din temele cele mai agreate a fost: „Informatia, Dumnezeul nostru“. Adica, am intrebat pe cineva: „Te uiti la televizor?” si mi-a zis: „Nu, parinte, eu… numai asa, la stiri“. Pu­tem sa zicem ca este pacat sa te uiti la stiri? Nu, nu este pacat sa te uiti la stiri – pacat este ca pierzi timpul. De-a lungul vremii, am incercat cu mai multi, mai ales cei care s-au spovedit la mine, sa-i indemn sa stea in genunchi, la ru­gaciune, tot atat cat stau si la televizor. Dar nu a mers. Mi-au zis: „Parinte, dar e imposibil!”.

– Adica televizorul ajunge sa fie mai impor­tant decat Dumnezeu…

– Şi atunci ne vin in minte profetiile Sfan­tului Cosma Etolianul, care a spus inca din secolul al XVIII-lea ca „va veni o vreme cand diavolul va intra in casele oamenilor intr-o cutie, iar coarnele le va pune pe casa“. Cutia asta va lua locul icoanelor de pe pereti si le va vorbi oamenilor, iar oamenii vor fi foarte ascultatori. Aceste cuvinte au fost spuse cu doua secole inainte de aparitia televiziunii! Atunci nu putem sa nu privim lucrurile si dintr-o asemenea perspectiva.

Daca sunt emisiuni duhovnicesti sau anu­mite slujbe – care nu pot inlocui slujbele de la biserica – daca sunt anumite dezbateri, sau pele­rinaje, sau documentare care arata minunile lui Dumnezeu in lume, sigur ca nu putem spune: „Nu te uita la televizor“. Eu te intreb numai daca te rogi tot atat cat te uiti la televizor…

– Mai poate trai cineva fara televizor in ziua de astazi?

– Am cunoscut un om, fostul ambasador al Poloniei, care era si profesor de teologie, de greaca veche si de Vechiul Testament si lucra, in acelasi timp, in Ministerul de Externe. Avea opt fete, era fiu de preot ortodox. Cea mai mare fata avea 18 ani, iar cea mai mica avea 6 ani. Intr-o imprejurare, am ajuns sa locuiesc cateva zile in casa lui. Şi, impreuna cu el, am vizitat o manastire, am mers la biserica, toti s-au impartasit, am slujit cu mitropolitul primat de atunci. Am stat cu ei aproape o saptamana. Sigur ca in vreo trei-patru zile l-am intrebat: „Dar dumneavoastra nu aveti televizor?“. Şi raspunsul a fost: „Parinte, oamenii seriosi nu au televizor“. „Bine, dar sunteti diplomat si trebuie sa fiti ultra-informat!”. Şi mi-a zis: „In­formatiile imi vin pe masa. Cele de care am eu nevoie“. „Dar copiii…?“, am mai intrebat. „O sa vedeti dupa-amiaza“, imi raspunde.

Intr-adevar, duminica dupa-amiaza ne-am odihnit putin, am mers in parc, am mancat o prajitura si pe urma ne-am dus la cinemato­graf. Aici am vazut un film de vis, „A opta zi”¹, un film despre un tanar cu Sindromul Down. Se numeste „A opta zi” pentru ca, atunci cand i s-a citit in povestirea despre Creatie: „A saptea zi, Dumnezeu s-a odihnit“, el a spus: „Iar in a opta zi, m-a facut pe mine“. Adica „pe mine care n-am mama, care sunt bolnav, care sunt internat la centru…“. Şi foarte interesanta a fost aceasta duminica, asa cum am petrecut-o cu ei, fara televizor…

Bineinteles ca ambasadorul avea grija sa le duca pe fete si la manastiri, sa le ofere o viata culturala, pentru ca e foarte important sa aiba ce povesti copilul cand se afla in compania co­legilor lui. Sa poata spune, fiecare dupa cum il duce buzunarul, ca a fost la Meteore, ca a fost in Sfantul Munte, ca a citit douazeci de carti sau ca a fost in tabara la Durau… De curand, am citit ca elevii finlandezi citesc o carte pe zi, obligatoriu. Probabil nici ei nu se uita la televi­zor, altfel n-ar avea cand s-o citeasca…

„Ascultarea de barbat este o infiorare”

– Mai e buna fecioria in ziua de astazi? Nu e mai bine pentru doi tineri sa aiba relatii sexua­le inainte de nunta, sa vada daca sunt potriviti unul pentru altul — asa cum se spune — si sa evite astfel viitoarele neplaceri?

– Am auzit odata un parinte ca a zis asa: „Nu fura ceea ce Dumnezeu oricum iti dadea“. Adica un act sexual, si inainte de casatorie, si dupa casatorie, este acelasi lucru. Ca act. Nu­mai ca inainte de casatorie este un pacat foarte grav – nu grav, ci foarte grav si cu multe reper­cusiuni — iar dupa casatorie, desi actul in sine este acelasi lucru, prin Taina Cununiei, nu mai poate fi vorba de pacat.

Sa luam o pilda. Atunci cand construim o casa, interesul nostru este sa punem o teme­lie foarte solida, ca sa reziste la cutremur. Dar cine face lucrul acesta aiurea, bineinteles ca isi toarna o temelie de doi lei, in care pune mult pamant, ceva ciment, niste fier-beton aruncat, niste paie, niste fan si pe urma iar pune ci­ment… Şi va avea astfel o temelie pe care ulteri­or vrea sa construiasca frumos, si o sa reuseasca – dar n-o sa tina. Cam asta e marea problema.

Vedeti, abordam greu asemenea subiecte, vorbim greu despre sex – dar sa stiti ca oame­nii nu „fac sex“, oamenii sunt cununa creatiei lui Dumnezeu, ei nu pot face sex. Sex fac animalele – si atat. Mai interesant este ca oame­nii nu fac nici dragoste. Pentru ca „dragoste” este un cuvant care-L exprima pe Dumnezeu Insusi, deci oamenii nu pot sa „faca dragoste”. Ei se iubesc. In rest, ramanem cu definitiile din dictionar. Adica: cei care traiesc necununati sunt „curvari”, iar cei casatoriti care au relatii extraconjugale sunt „preacurvari”. Spun asta pentru ca, la un moment dat, pe mai multi i-au deranjat cuvintele astea. Au zis ca ar trebui indulcite. Dar curvia ramane curvie, nu putem sa mangaiem anumite aspecte.

– Parinte, ce inseamna ascultarea in cadrul casatoriei? Ce inseamna „femeia sa se teama de barbat”^{Efeseni 5:3}? Ce e teama asta?

– Avem textul care zice: „Frica de Dumne­zeu este inceputul intelepciunii“^{Pilde 1:7}. Dar fri­ca de Dumnezeu nu este o frica precum frica de sabie, de pistol, de moarte, sau de un om periculos. Este o infiorare. De aceea, in tradu­cerea inaltului Bartolomeu, spre exemplu, exista o explicatie acolo ca ar fi mai potrivit sa zicem: „Iara femeia sa se infioare spre barbat“. Vasazica, ascultarea de barbat si frica de barbat este, de fapt, o infiorare. Şi, daca vorbim de­spre fiori, atunci este indeajuns ca sa intelegem ce vrea sa spuna textul. Caci femeia, fiind egala barbatului, nu poate sa asculte de el in mod orbeste. Numai ca barbatul, daca este intelept, se sfatuieste cu femeia, pentru ca Dumnezeu a inzestrat-o cu previziunea mai mult decat pe el, iara femeia, daca e si mai inteleapta, lasa barbatului impresia ca el conduce.

(Rasete din toata inima.)

– Sa scrii acolo: „Reporterul a izbucnit intr-un ras nestapanit!”.

– O sa scriu. O sa fac ascultare!