PS BENEDICT VESA – pledoarie și chemare la ÎNVIORAREA RÂVNEI și la MĂRTURISIREA CREDINȚEI CELEI UNA, ORTODOXE: “Există un Domn, o credință și un botez. Nu există mai multe variante. CREDINȚA NOASTRĂ ESTE VIAȚA NOASTRĂ. Credința este singura care te face să stai drept în fața vieții și a morții”
„Mărturisitori și mărturie pentru înviorarea credinței”
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit miercuri, 21 octombrie 2020, în ziua prăznuirii Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni: Cuvioșii Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara, Mucenicul Oprea Miclăuș din Săliștea Sibiului și Preoții Mărturisitori şi Mucenici Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, în Parohia Sântejude, Protopopiatul Gherla, județul Cluj:
Transcriere parțială
„[…] Atunci oamenii, nădăjduim ca și astăzi mai mult, aveau credința ca un bun pentru care ar merita să mori oricând. A pierde credința ortodoxă, pentru ei însemna a pierde totul. Ne este consemnat acest dialog dintre țăranul credincios ortodox și crăiasă, în care i se adresează crăiesei și-i spune (crăiasa fiind Împărăteasa Maria-Tereza): „Cojocul pe care-l am pe mine, poți să-l iei. Hainele pe care le am pe mine, poți să le iei. Casa pe care o am eu, bunurile mele, poți să le iei. Dar credința, niciodată nu mi-o vei putea lua!” Așa stăteau înaintea stăpânirilor vremii. La altele puteau să renunțe foarte ușor, dar nu la credința lor. Pentru că credința lor era viața lor. Credința noastră este viața noastră.
Vedeți că vremurile și atunci și acum erau și sunt atât de mișcătoare, de schimbabile, și oricum, viața noastră este atât de scurtă, chiar de-am trăi o sută de ani. Ce ne face puternici? Ce ne face să stăm drepți în fața vieții, a suferinței și a morții altceva decât credința?
Și în Troparul pe care l-am auzit astăzi de mai multe ori cântat, socotesc că se actualizează acest timp istoric în viața noastră. În viața noastră și-n contextul în care noi ne desfășurăm existența. I-am fericit în felul următor:
Luptătorilor pentru ortodoxie, ca niște îngerești trâmbițe ați înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei-credințe. Și ca niște înțelepți propovăduitori, pe popor l-ați hrănit cu dreaptă și luminată învățătură. Mari au fost ostenelile lucrării voastre, mare și osârdia propovăduirii, mare a fost și rodul luptei voastre drepte, pururea pomeniților ostași ai lui Hristos!
Sunt două lucruri subliniate aici în misiunea pe care ei au făcut-o atunci, în sec. al XVIII-lea, în apărarea credinței ortodoxe, și aceste două lucrări socotesc că sunt absolut actuale și pentru zilele noastre. Am zis așa, că ei sau voi, ați înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei-credințe. Atât de puternic socotesc că este acest verb, acest cuvânt „ați înviorat”, încât e lesne de înțeles și pentru noi ce avem de făcut. Ei sunt modele. Sunt mijlocitori pentru a ne înviora. Ce înseamnă să ne înviorăm? Înseamnă că înainte de a ne înviora, trăim o stare de somnolență. Luptăm pentru multe în această viață, dar se vede că pentru credință, foarte puțin. Și credința este singura dimensiune a vieții care ne dă consistență, și ziceam că ne poate face să stăm drepți în fața morții. Altminteri, toate pozițiile noastre sociale, toată averea noastră, toate prieteniile noastre lumești, toate cad. Credința este singura care te face să stai drept în fața vieții și în fața morții. Avem nevoie de această înviorare. Nu vi se pare uneori că deși trăim, suntem ca și morți?
Credința ortodoxă nu este o ideologie, nu este ceva pentru Duminica și sărbători. Este ceva pentru întreaga viață. Este ceva din 24 de ore din 24. Suntem creștini ortodocși și ziua, și dimineața, și noaptea, oricând. Și comportamentul nostru se cere să fie în consecință. Ne declarăm un număr mare din țara aceasta creștini, și la fel de mare creștini ortodocși, peste 80%. Câți dintre noi trăim credința ortodoxă deodată cu viața noastră? Încă o dată zic, ne permitem să negociem și ne permitem să luptăm pentru multe. Dar când vine vorba de credință, parcă e ceva pentru care nu ar merita să facem prea mare lucru. Sfinții mărturisitori sunt cei care ne ajută, ne întăresc, dar ne înviorează în această bună îndrăznire, așa cum o numim în Tropar: „bună îndrăznire a mărturisirii dreptei-credințe”.
Nu e nevoie să ieșim pe dealuri și să strigăm credința. E nevoie să mărturisim prin viața noastră. Și dacă este cazul, și cu cuvântul. Să nu ne mai fie rușine de credința noastră. Când mergem la serviciu, dacă noi postim, recunoaștem că postim. Să nu ne fie rușine să ne închinăm când trecem pe lângă o biserică. Să nu ne fie rușine să ne manifestăm opinia în sensul unei vieți frumoase, bisericești, în sensul credinței noastre dintotdeauna. Pentru că încă o dată zic, dacă le câștigăm pe toate celelalte, dar ne pierdem credința, nu-i mare lucru. Și mă argumentez cu cuvântul Domnului, Evanghelia după Marcu, cap. 8, versetul 36: Ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă și-și va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
Credința noastră este deodată cu viața. Și așa au simțit-o cei dinaintea noastră. Ne apărăm credința și Biserica Ortodoxă, ne apărăm viața, pentru că românii așa au fost dintotdeauna. Și dacă existăm, încă o dată zic, astăzi, în varianta în care suntem, se datorează celor care au propovăduit credința și celor care i-au ținut pe înaintașii noștri în credința noastră ortodoxă.
Unii mai și spun că „noi vrem să ne întoarcem la credința noastră catolică, că așa au fost părinții noștri”. Părinții noștri au fost câteva generații în varianta aceasta pentru că și-au schimbat ei înșiși credința din credința ortodoxă. Mai înainte de ei au fost toți ortodocși. Și ziceam că prin confuzie și prin promisiuni deșarte, din nefericire, unii și-au părăsit matca în care au crescut toți de la începutul creștinismului pe meleagurile noastre.
Și a doua lucrare care este subliniată în tropar, zice așa: Și ca niște înțelepți propovăduitori, pe popor l-ați hrănit cu dreaptă și luminată învățătură. Propovăduirea dreptei-credințe este cea de a doua lucrare. Și de ce zic că și această lucrare este foarte importantă în zilele noastre? Pentru că nu de puține ori aud și această expresie: „tot un Dumnezeu e, și la ortodocși, și la catolici, și la protestanți” sau mai știu eu pe unde. Însă Sfântul Apostol Pavel ne spune limpede: există un Domn, o credință și un botez. Nu există mai multe variante. Nu ai doi tați, ai unul singur. Și Biserica noastră Ortodoxă ți-L prezintă pe Tata de aproape, prin Iisus Hristos, credința neschimbată. Și veți zice, „de unde această pretenție?” Vă dau un exemplu foarte simplu, și nu mergem în detalii: Crezul pe care noi îl zicem la biserică în fiecare Duminică. Cred într-unul Dumnezeu… În Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt, în Biserică și în Învierea morților. Singur Crezul ortodox este cel care respectă credința neschimbată. Toți ceilalți creștini în altă variantă, au adăugat în decursul timpului la această învățătură câte ceva, învățătură stabilită în primele veacuri de părinții noștri, de Părinții Bisericii la primul și la al doilea Sinod Ecumenic, adunarea episcopilor din întregul Imperiu roman, cum era atunci. Singuri ortodocșii n-au schimbat nimic la această învățătură. Și dacă cineva vă va întreba „De ce ortodocși?”, și măcar pentru asta, ca să nu mai mergem în alte detalii, suntem ortodocși pentru că noi n-am schimbat învățătura pe care ne-au lăsat-o Părinții dinainte: un Domn, o credință și-un botez.
E nevoie și de o conștiință dogmatică. Dacă există un singur Părinte al nostru, Acela este. Există o singură Biserică a noastră, și aceea este Biserica noastră ortodoxă. Îi respectăm pe toți ceilalți, bineînțeles, și ne comportăm frumos, dar nu ne dăm credința noastră. Credința noastră, conștiința noastră dogmatică este mai presus de orice. E nevoie de o conștiință dogmatică clară în vremuri confuze – pentru că astea sunt vremurile noastre – [care] ne învață că se poate oricum. Și după ce-ți spune că de fapt și acolo, și acolo este un singur Dumnezeu, te conduce la concluzia că de fapt nici nu prea mai are importanță Dumnezeu în această lume, pentru că oricum, omul e foarte puternic și el pare să aibă stăpânire peste întreaga situație și peste mersul lumii până la urmă. E nevoie de o conștiință dogmatică clară că noi suntem ortodocși așa cum au fost părinții noștri, strămoșii noștri, așa cum ne-a învățat Sfântul Apostol Andrei dintru început.
În partea finală a Troparului arată cum au lucrat ei și-i fericim ca pe cei care au fost mari pentru ostenelile lucrării lor. Adică e nevoie de osteneală în viața bisericească. Nu-l putem cunoaște pe Dumnezeu, nu putem deveni creștini ortodocși fără de osteneală. Iar la osteneală mai adaugă Troparul osârdia propovăduirii, adică râvnă. Asta vreau să vă spun, că e nevoie de râvnă! Parcă trăim, dar suntem morți. Și asta zic la noi, preoții, la dumneavoastră și la toată lumea până la urmă. Nu zic doar de ceilalți, zic și de noi, de preoți și de episcopi. Parcă nu mai avem râvna necesară de a propovădui credința noastră ortodoxă. Osteneală, râvnă și apoi, zice sfârșitul Troparului, că rodul luptei lor drepte a fost mare și-i numim ostași ai lui Hristos.
Așadar, iubiți frați și surori, învățăm de la ei mărturisirea credinței cu putere. E nevoie să ne înviorăm într-ale credinței, într-ale neamului nostru și într-ale vieții în general. Iar în al doilea rând, mai învățăm de la ei că credința dreaptă se suprapune peste viața noastră. Și mai știm un lucru, că viața veșnică aceasta este, „să Te cunoască pe Tine, singur Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos pe care El L-a trimis”.
Am venit în biserica dumneavoastră ca să-i pomenim pe acești sfinți mărturisitori curajoși ai credinței noastre ortodoxe. AMIN!”
Legaturi:
4 Commentarii la “PS BENEDICT VESA – pledoarie și chemare la ÎNVIORAREA RÂVNEI și la MĂRTURISIREA CREDINȚEI CELEI UNA, ORTODOXE: “Există un Domn, o credință și un botez. Nu există mai multe variante. CREDINȚA NOASTRĂ ESTE VIAȚA NOASTRĂ. Credința este singura care te face să stai drept în fața vieții și a morții””