ÎNĂLȚAREA DOMNULUI – ICOANA CHEMĂRII OMULUI sau șansa regăsirii propriului nostru chip adevărat: “Omul știe cine este atunci când privește la Hristos”. PREDICA PS BENEDICT (video, text)

PS Benedict Bistrițeanul: „A privi la Hristos” | Predică la Praznicul Înălțării Domnului

“Omul stie cine este atunci cand priveste la Hristos. Atata timp cat Il are in fata pe Hristos poate sa inteleaga cate ceva despre cine este el, care este locul sau in lume si, in consecinta, ce are de facut. Indepartandu-se de Hristos, indepartandu-se de Dumnezeu, omul isi pierde identitatea, nu se mai regaseste pe sine si nu mai intuieste bine nici locul si rolul pe care il are in lume fata de ceilalti si fata de creatie in general.

Daca ne ducem cu gandul acolo, foarte departe, la inceputuri, cand omul privea necontenit la Dumnezeu in Rai si, vazandu-L pe Dumnezeu, stia bine cine este el si pentru ca stia bine cine este el si se simtea protejat de Dumnezeu, era plin de bucurie, plin de sens si in armonie cu intreaga creatie. Cand a incetat sa se mai uite la Dumnezeu si s-a intors indarat, atunci nu a mai stiut cine este si de acolo a inceput pribegia lui prin lume, pentru ca nemaistiind cine este, nu a mai stiut cum sa relationeze, cum sa se pozitioneze in aceasta lume si lucrurile mereu si mereu i-au iesit pe de-a-ndoaselea. Dar oricum, a ramas acest dor de a cunoaste lumea, pe Dumnezeu si, mai ales, de a se cunoaste pe sine. Si au fost multe incercarile de-a lungul istoriei prin care sa isi afle o definitie convingatoare, sa se inteleaga pe sine si sa poata sa spuna: acesta sunt eu. Si, din aceasta perspectiva, nenumarate ideologii si filosofii au incercat sa il prezinte om intr-o forma sau alta, succedandu-se, una detronand-o pe cealalta si nu a mai ajuns pana la urma sa se stie realmente cine este omul si sa primeasca o identitate si o definitie in consecinta care sa reziste permanent.

Si vazand cum stau lucrurile, Dumnezeu a hotarat ca El Insusi sa vina pe pamant si sa ii arate omului cine este El. Pentru ca, ziceam dintru inceput, omul stie cine este doar cand priveste la Dumnezeu, cand priveste la Hristos. Si Hristos a venit pe pamant si S-a facut om ca si noi sau om asa cum omul trebuia sa fie el la inceput. Si cum ar putea sa fie omul. Hristos este Omul adevarat, Omul deplin si deopotriva Dumnezeu. Si noi daca privim la Hristos intelegem cine suntem. Si a venit, a intrat in randuiala omului de la un capat la altul: S-a nascut din pantecele Fecioarei Maria, a crescut ca un copil, a copilarit, apoi a devenit matur si a trait toate durerile si suferintele pe care omul le traieste in general. Nimeni nu poate sa Ii spuna lui Hristos ca nu stie ce inseamna suferinta umana, ca nu stie ce inseamna fricile umane, ca nu stie ce inseamna durerea, singuratatea, parasirea si toate celelalte. Dar nu ramanem aici. Hristos a intrat in tot itinerariul omului si l-a asumat pentru ca sa arate si mai departe ceea ce este omul si sarbatoarea de astazi Il arata pe om in toata frumusetea lui, in Hristos. Exista un limbaj specific care se repeta in cantarile ce insotesc aceasta sarbatoare: Inaltatu-Te-ai, ridicata-i, suita-i! Toate exprima acest dinamism in sus. Omul cand se uita la om ca sa vada cine este are o identitate scazuta, necorespunzatoare lui, este mult mai putin decat ceea ce este el cu adevarat. Cand se uita la Hristos deja creste, omul capata valoare, omul capata lumina, se regaseste pe sine in matca lui, in originea lui, privind la frumusetea lui Hristos, privind la cine este Hristos si intelegand de fapt cine este el. Astazi Hristos inaltandu-Se, il inalta pe om si ne arata cine suntem sau cine am putea sa fim. Ridicati portile voastre! Este chemarea, este strigatul inaltarii intru bucurie, in surle si trambite, asa cum se exprima in randuiala noastrea liturgica. Ridicati portile, căci iata urca Hristos si deodata cu el urca omul, urcam noi, inspre Imparatia lui Dumnezeu. Si subliniez inca o data lucrul acesta: Sarbatoarea de astazi ne invata pe noi cine suntem. Suntem sau putem fi mult mai mult decat lumea pe orizontala ei ne propune in aceste vremuri. Hristos este Omul desavarsit – si se exprima Sfantul Apostol Pavel in acest sens atunci cand zice ca noi privim la Hristos si ne dorim sa ajungem la barbatul desavarsit, la varsta deplinatatii lui Hristos.

Asadar ne uitam la Hristos ca sa stim cine suntem noi. Hristos este icoana Tatalui si noi suntem icoanele Lui. Si cand te uiti la o icoana intelegi ceea ce tu insuti ar trebui sa devii. Si fac aceasta paranteza: cand ajungem la o anumita varsta devenim si nostalgici. Si te uiti la fotografii din tinerete, cand erai frumos la fata, luminos, fara riduri, si zici: ce frumos eram atunci, ce vremuri erau atunci! De fiecare data cand ne uitam la o icoana, ne uitam la Hristos, intelegem, de fapt, ca acesta este chipul la care noi suntem chemati sa ajungem. Si cum putem reusi acest lucru? Pentru ca atunci cand te uiti la o fotografie mai veche si iti dai seama ca ai imbatranit devii nostalgic si parca nu mai ai nimic de facut. Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o ne invata ce sa facem. Cand ne uitam la Hristos si ne dam seama ca nu suntem asa cum este El, desi intelegem ca Hristos este modelul la care noi am putea sa ajungem, ce facem? Biserica ne spune: intram in lucrarea pocaintei, si spunem Domnului: Doamne, tu ne-ai chemat la altceva decat ceea ce noi suntem, Tu m-ai chemat la altceva mult mai inalt decat ceea ce sunt eu. Si totusi, nu ma parasi! Curateste-ma pe mine, pacatosul! Pocainta inseamna sa iti schimbi orientarea. Daca te orientezi inspre cele de jos care te imbatranesc – si zic acum duhovniceste – care iti reduc identitatea ta la cele ale lumii, atunci pocainta inseamna sa privesti in sus. Intr-una din cantarile care insotesc ziua de astazi spunem cam asa: ridica-ti privirea, ridica-ti ochii, cugetul si simtirea inspre Cer. Pentru ca aceasta sarbatoare nu este doar o comemorare a unui moment din viata Domnului Hristos, ci este o invitatie personala in sensul in care noi insine, este momentul sa ne ridicam privirea inspre Cer. Sa ne ridicam mintea, cugetul nostru, inspre Cer, intelegand oferta pe care ne-o face Hristos, fata de ofertele pe care ni le face lumea.

Este sarbatoarea Inaltarii Domnului, dar este sarbatoarea inaltarii noastre. Acesta este mesajul pe care as vrea sa insoteasca si ziua de astazi. Suntem chemati sa privim la Hristos si numai la Hristos. Toate celelalte ideologii ale vremii, trecatoare, succedandu-se una dupa cealalta, sunt mincinoase sau incomplete, insa Evanghelia si chemarea de a privi inspre Hristos pentru a intelege cine suntem noi este vesnica, ramane pentru totdeauna si cine priveste inspre Hristos nu greseste niciodata. Si privind spre Hristos, inaltandu-ne cugetul si simtirea inspre El, intelegem lucrarea profunda a Bisericii: de a ne schimba pe noi insine prin pocainta, dar in acelasi timp de a schimba si lumea intreaga. Biserica este laboratorul unde se schimba lumea intreaga. Cine intra in Biserica nu poate sa iasa afara acelasi. Intram in Biserica si ne lasam transformati, ne lasam curatiti de Hristos si, in felul acesta, privind la El, intelegem de fapt cine a fost sau cine este omul la origine, frumos, dupa chipul lui Dumnezeu si, ceea ce este si mai important, cine poate fi omul, la fel, frumos, icoana a lui Hristos care, privind la El, se intelege pe sine, intelege lumea, dar intelege si pe ceilalti ca pe icoane la fel ca si el, ale lui Hristos.

Sarbatoarea Inaltarii, asadar, este si sarbatoarea noastra deopotriva cu Hristos, a inaltarii noastre, a privirii noastre, a cugetului nostru si a simtirii noastre inspre Cer. Amin!”