“ACESTA ESTI TU. Ia aminte, omule, cum traiesti! Nu sluti chipul lui Dumnezeu din sufletul tau si nu-L rani pe Hristos”. CE FACEM CU ICOANA DIN NOI? Predici la Duminica Ortodoxiei ale Sf. IUSTIN POPOVICI si Parintelui IOANICHIE BALAN

8-03-2014 Sublinieri

iconoclasm-02

Icoana lui Dumnezeu

Predica intai din Sfanta Duminica a Ortodoxiei a CUVIOSULUI IUSTIN POPOVICI (1965)

Astazi este Sfanta Duminica a Ortodoxiei, Sfanta Duminica a slavei omului… Astazi Biserica Ortodoxa ne descopera intreaga taina a omului. Ce este omul, cine este omul? Ce sunt eu, ce esti tu, ce este fiecare dintre noi? Si raspunde Sfanta Biserica: Omul este maretie dumnezeiasca pe pamant. De obicei, oamenii considera ca maretia imparateasca este mai presus decat toate de pe pamant. Nu! Maretia dumnezeiasca este mai presus decat orice maretie omeneasca pe acest pamant.

Astazi, biserica, proslavind aceasta maretie dumnezeiasca a omului – de fapt ce proslaveste? Proslaveste icoana vie a lui Dumnezeu in aceasta lume – il proslaveste pe om. Caci sufletul omului este de la Dumnezeu, sufletul este chipul lui Dumnezeu in om, icoana lui Dumnezeu in om, iar trupul – rama dimprejurul acestei sfinte icoane. Acesta este omul. Pe acest om il cinsteste si il proslaveste Biserica. Acesta esti tu. Omul este icoana vie a lui Dumnezeu in aceasta lume – aceasta este Vestea cea Buna a acestei mari si sfinte Duminici.

Stiti oare de ce Sfanta Duminica de astazi a fost aleasa ca sarbatoare a Ortodoxiei? b&wPentru aceea ca in primavara anului 843, binecredincioasa si Sfanta imparateasa Teodora a convocat un sinod la Constantinopol, care a restabilit cultul sfintelor icoane, proslavind biruinta asupra ereticilor iconoclasti. Iar in ziua de 11 martie 843, cand Biserica praznuia prima Duminica a Postului Mare, s-a desfasurat o impunatoare procesiune cu sfintele icoane, purtate de cler si de suita imperiala, pe care le-au asezat in biserica din Sofia. Prima Duminica[1] a Postului Mare este numita de atunci Duminica Ortodoxiei. O suta douazeci de ani de stapanire iconoclasta si pagana, au interzis icoanele, le-au distrus, le-au ars, le-au calcat in picioare. Biserica s-a luptat prin ierarhii ei drept-credinciosi, prin preoti si popor. Dintre ei au pierit, au fost inchisi in temnita, dar Biserica nu s-a lepadat de sfintele icoane.

Atunci cand Dumnezeu S-a pogorat in aceasta lume, Domnul Hristos, El a devenit vizibil pentru noi, oamenii. Dumnezeu S-a facut vazut. Si privindu-L, noi, de fapt, Il privim pe Dumnezeul cel Viu. El este Chipul viu al lui Dumnezeu in lume, Icoana lui Dumnezeu in lume (Coloseni 1,15). Si aparand aceasta Icoana vie a lui Dumnezeu in aceasta lume, Biserica Ortodoxa a reusit sa-l apere pe om, a reusit sa-l apere pe Hristos ca om. El, Dumnezeu fiind, a devenit om, ca sa ne transmita noua, oamenilor, Icoana lui Dumnezeu, Icoana vie a lui Dumnezeu pe care noi am acoperit-o cu tina pacatelor si a patimilor, am slutit-o, am zgariat-o prin toata viata noastra intinata. Domnul a coborat in aceasta lume, a devenit om, asa cum se spune in minunatele cantari si rugaciuni, ca sa innoiasca Chipul Sau in om, sa innoiasca Icoana Sa in om, care a fost pangarita de patimi, pangarita de viciile noastre, stricata de pacatele noastre, incat omul a devenit slutire a Icoanei lui Dumnezeu. Si El, pogorandu-Se in aceasta lume ca o curata, preacurata Icoana a lui Dumnezeu, ca Dumnezeu, a aratat ce este omul, ce este omul desavarsit, cum trebuie sa fie omul in aceasta lume.

Caci ce inseamna sa fii Icoana lui Dumnezeu, sa fii Chipul lui Dumnezeu? Aceasta inseamna, frate: noi avem minte, iar mintea este chipul voii lui Dumnezeu in noi; avem simtire, avem inima – aceasta este chipul lui Dumnezeu in noi; vietuim in aceasta lume – aceasta este chipul vietuirii dumnezeiesti; suntem ca icoane nemuritoare ale lui Dumnezeu- acesta este chipul nemuririi dumnezeiesti. Si Dumnezeu ne-a creat asemenea chipului Sau, ca sa vietuim in aceasta lume intru El, ca mintea noastra totdeauna sa cugete: Ia aminte de unde esti, tu esti de la Dumnezeu, sa ai ganduri curate, ganduri dumnezeiesti. Atunci voia noastra este sanatoasa si desavarsita, cand se intoarce catre voia lui Dumnezeu, catre originea sa. Simtirea noastra este curata, sanatoasa, este dumnezeiasca, daca se calauzeste dupa simtirea dumnezeiasca.

iconoclasm-01In aceasta lume, noi purtam, de fapt, o lupta neincetata, o lupta pentru Icoana lui Dumnezeu care se afla in sufletul nostru. Cine o fura de la noi? Toti iconoclastii, toti potrivnicii icoanelor, iar primul iconoclast este pacatul. Pacatul nu Il suporta pe Dumnezeu, nu Il vrea pe Dumnezeu nici in om, nici in lumea dimprejurul sau. Iar in pacat iconoclastul principal este satana, impreuna cu ingerii sai, diavolii cei intunecati. Ei sunt aceia care ne fura sufletele noastre, care arunca pacate in sufletele noastre si acopera Chipul lui Dumnezeu care este in noi. Cu catranul cel negru al pacatelor spoiesc Chipul lui Dumnezeu din sufletele noastre. Si omul, daca traieste in pacate fara sa se pocaiasca, daca nu se lupta impotriva pacatelor sale, daca ramane in ele, daca nu le spovedeste, ce ramane din sufletul sau? Chipul lui Dumnezeu ramane cu totul manjit de vicii care raspandesc duhoare, de patimi si de moarte, infricosatoare imagine, cumplita rusine!

In aceasta lume, noi suntem, frate, la lupta, mereu in lupta. Niciodata nu inceteaza aceasta lupta. Nu exista impacare intre om si diavol, nu exista impacare intre om si pacat. Diavolul alearga in jurul fiecaruia dintre noi cautand ca sa o schimonoseasca, sa intineze, sa distruga, sa nimiceasca Icoana lui Dumnezeu, Care este intru noi, ca sa-l poata purta pe om dupa voia lui cea demonica si nebuna si sa-l infunde in iad. De aceea in Evanghelie auzim de atatea ori din gura Mantuitorului: Privegheati, privegheati asupra sufletelor voastre! (Matei 24, 42; 26,41). Sufletul este maretia dumnezeiasca intru tine, marirea dumnezeiasca. Aceasta este cea mai de seama valoare pe care o aveti; cea mai de seama valoare dupa Dumnezeu, in toate lumile, este sufletul omului. Ia aminte ce faci cu sufletul tau! El este nemuritor si vesnic. Unde va merge sufletul tau depinde de tine: va merge, oare, in vesnica Imparatie a Cerurilor sau in intunericul vesnic, in iad – depinde de libera ta voie.

Ia aminte cum traiesti! Stii cine esti: maretia dumnezeiasca in aceasta lume. Iti cunosti vrednicia, traieste potrivit cu ea. Iar pe aceasta intotdeauna o pazeste numai Domnul Hristos, Sfanta Sa Biserica si toate sfintele puteri pe care El i le-a daruit. Iata, Domnul i-a daruit Bisericii toate mijloacele si puterile, pentru ca sa pastram intru noi aceasta maretie dumnezeiasca si sa o sporim pana la cea mai inalta masura. Ne-a daruit Sfintele Taine si sfintele virtuti.

Iata, ce este sfantul post? Sfantul post este curatirea sufletului, curatirea icoanei din suflet de noroiul pacatelor, de smogul patimilor, de malul viciilor, daca omul voieste cu sinceritate sa-si curateasca sufletul inaintea lui Dumnezeu, sa curateasca icoana sufletului sau care este cu totul manjita si cel mai adesea stricata de pacate. Domnul i-a randuit Sfintei Sale Biserici sfantul post, pentru ca in cursul postului sa ne curatim de orice intinaciune, sa curatim acest chip dumnezeiesc, aceasta icoana a lui Dumnezeu din noi, pe care am patat-o.

Apoi, rugaciunea este recunoasterea ajutorului lui Dumnezeu, a luminii ceresti ce se pogoara in sufletul nostru intunecat, pentru a scoate bezna intunecata a pacatelor din icoana sufletelor noastre. Ce este iubirea evanghelica? Ce este milostenia, ce este blandetea, ce este smerenia? iconography1Toate acestea sunt puteri dumnezeiesti, sfinte virtuti evanghelice pe care ni le-a daruit Domnul Hristos, iar Biserica ni le daruieste si ni le recomanda ca sa ne curatim sufletele de pacate si sa zugravim icoana, icoana lui Hristos in sufletele noastre.

Culmea a toate este atinsa prin Sfanta Impartasanie. Sfanta Impartasanie prin care fiecare dintre noi ne impartasim – cu Cine? Cu Insusi Domnul Hristos! Caci in Sfanta Impartasanie fiecare crestin Il primeste pe Dumnezeu intreg, Il primeste pe minunatul Domn Hristos, primeste intregul Sau Adevar vesnic, intreaga Sa Dreptate vesnica, primeste intreaga Sa Viata vesnica.

De aceea, fratele meu, Sfanta Impartasanie este cel mai insemnat eveniment in viata fiecarui crestin, cel mai important. Prin ea tu primesti nestirbit nemurirea lui Hristos in sufletul tau, Il primesti pe El intreg, primesti Evanghelia Sa intreaga. Ia aminte cum traiesti, pana in ziua de astazi. Nu sluti chipul lui Dumnezeu din sufletul tau si nu-L rani pe Domnul Hristos, Care prin Sfanta Impartasanie a intrat in sufletul tau. Nu-I impleti prin pacatele tale cununa de spini in jurul capului. Nu-I intina minunatul si Sfantul Sau Chip cu tina pacatelor tale, cu smogul patimilor tale. Ia aminte cum traiesti! Daca pana astazi ti-ai ingaduit orice pacat, fie ca ai furat, fie ca ai savarsit adulter, sau ai fost iubitor de argint, sau ai avut ganduri necurate in sufletul tau, osteneste-te ca pe toate acestea sa le respingi.

Tu Il saruti pe Domnul – ce raspundere, ce lucru infricosat! Stii, fiecare nou pacat al tau este o palma peste Sfantul Sau Chip, fiecare pacat al tau este o lovitura de moarte in icoana vie din sufletul tau. Sinucidere este aceasta. Te-ai impartasit, ai devenit purtator de Hristos, te-ai indreptat, ti-ai indreptat viata. Nu ingadui in niciun fel ca aceste dorinte sa te ucida. Gandurile cele rele aduc tulburare: lupta-te impotriva lor, nu te lasa stapanit de rau. Biruie raul cu binele! Biruie-l pe diavol cu ajutorul lui Dumnezeu! Cu Dumnezeu suntem puternici, numai impreuna cu Dumnezeu (Psalmul 60,12). Altfel, fara El, oamenii sunt molii si plosnite, pe care diavolul le imprastie cu unghia de la degetul mic. Noi suntem puternici numai impreuna cu Domnul Hristos. Si El stapaneste asupra vietii noastre, asupra intregii vieti de pe pamant.

Fie ca El sa ne curateasca de tot pacatul, de orice patima, sa ne izbaveasca de orice diavol, de orice moarte, ca si noi sa fim pe pamant, cu adevarat, icoane vii ale lui Dumnezeu, ca omul sa fie maretie dumnezeiasca pe pamant. Omule, frate! Nu uita niciodata ca esti un mic dumnezeu in facere! In facerea fiintei tale ai icoana vie a lui Dumnezeu. Ia aminte cum traiesti, ia aminte ce faci cu icoana lui Dumnezeu care este in tine. Ia aminte, omule! Omule! Omule! Caci, viata noastra isi are inceputul pe pamant si ne duce inaintea prealuminatului Chip al lui Dumnezeu, ca acolo sa dam raspuns ce am facut cu chipul lui Dumnezeu in aceasta lume.

Fie ca Bunul Dumnezeu sa daruiasca inimii fiecaruia dintre noi toate darurile ceresti, toate virtutile evanghelice: si credinta, si dragostea, si nadejdea, si rugaciunea, si postul, si rabdarea, si blandetea, si smerenia, pentru ca sa putem tine piept in aceasta crancena lupta pamanteasca si sa pastram chipul lui Dumnezeu in sufletele noastre, si sa plecam din aceasta lume in cea de dincolo spre Hristos Cel inviat. Iar pana atunci, fie ca sfantul post sa ne conduca spre Sfintele Pasti, spre Sfanta Inviere a lui Hristos – ca atata timp cat vietuim in trup sa I ne inchinam Lui, Domnului Celui Inviat, Biruitorului pacatului, al mortii si al diavolului, Lui, Celui ce a daruit Viata vesnica si trupului, si sufletului nostru. Aceluia, numai Lui, fie-I slava si cinstea vesnica, acum si in vecii vecilor. Amin.


[1] Duminica Ortodoxiei a fost inchinata comemorarii anuale a restabilirii cinstirii sfintelor icoane.

(din: Cuviosul Iustin de la Celie, Cuvinte despre vesnicie – predici alese, Editura Egumenita, 2013)

***

Predica a Parintelui Ioanichie Balan catre monahii manastirii Sihastria la Duminica Ortodoxiei (1998):

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Iubiţi frați,

Mai întâi reamintim că duminica întâi a Postului Mare se numeşte Duminica Ortodoxiei. Dar ne întrebăm: celelalte nu sunt tot ale ortodoxiei? De ce tocmai aceasta din prima săptămână a primit acest nume? Pentru că în anul 842, în săptămâna întâi a Postului Mare, în capitala Imperiului Bizantin, Constantinopol, care a fost peste 1000 de ani capitala Ortodoxiei, şi poate sperăm să revină odată, când Dumnezeu ştie cum, deci în anul 842, în duminica de astăzi, fiind împărăteasă – împăratul Teofil murise, care era iconoclast, adică el combătea grozav sfintele icoane – soţia sa, Teodora, care era foarte credincioasă şi în taină avea în cămara ei multe icoane sfinte ascunse, ca nu cumva bărbatul ei rău şi necredincios să le ardă, să le distrugă. Şi istoria ne spune că el a murit ceva mai devreme, şi s-a chinuit foarte mult acest împărat Teofil, iar în chinurile morţii i s-a deschis gura mare de tot şi cu limba scoasă afară se chinuia şi nu putea muri. Şi atunci fericita împărăteasă, soţia lui, care era ortodoxă pe ascuns, a luat icoana Maicii Domnului cu Mântuitorul în braţe şi a atins-o de gura ticălosului Teofil, care toată viaţa a distrus icoane şi sfinte moaşte. Şi, zice, aşa şi-a dat duhul.Clipboard01

Şi a rămas ea împărăteasă o vreme şi a hotărât împreună cu patriarhul Constantinopolului şi cu tot clerul de atunci ca în săptămâna întâi, deci cum e astăzi, în prima duminică, să facă o mare procesiune cu sfintele icoane, a dat poruncă în toată împărăţia Bizanţului să se scoată sfintele icoane care au mai fost salvate şi scăpate, să se scoată şi să se facă o mare procesiune prin centru, prin tot Constantinopolul, şi apoi, la orele de dimineaţă, să intre cu toate aceste icoane in biserica cea mare a Sfintei Sofia. Şi s-a început apoi Sfânta Liturghie arhierească, fiind de faţă toată elita sfinţilor care au pătimit pentru icoane din cei care mai trăiau, împreună cu patriarhul Constantinopolului, cu împărăteasa, cu toată suita vremii de atunci. Şi aceasta a constituit duminica întâi a Postului Mare sau Duminica Ortodoxiei.

Pentru că, aşa cum cei care aţi mai citit şi aţi mai învăţat ştiţi, prigoana împotriva sfintelor icoane nu a fost creată de constantinopolitani sau de bizantini, ci de păgâni, care urau de moarte credinţa în Hristos și tot inventau ba că Hristos nu face parte din Sfânta Treime (eresul lui Arie), – toate vin din afară! – ba că Duhul Sfânt e cutare, ba că Maica Domnului e femeie de rând, ba că icoanele sunt chipuri cioplite, şi aşa mai departe. Şi acest eres a început în anul 714, prin împăratul Leon Isaurul, acel blestemat împărat care a fost cel dintâi care a făcut acel complot secret împotriva Ortodoxiei. Deci din anul 714 a început această persecuţie şi s-a terminat definitiv în anul 842.

Lupta împotriva icoanelor a fost reluată apoi prin Luther, care a umplut Europa de secte, pentru că din învăţătura lutherană s-au făcut nu zeci, ci sute de ramuri şi secte în Europa şi în toată lumea. Asta s-a întâmplat la anul 1517. Deci de atunci şi până acum iarăşi trăim epoca aceea de teroare din secolul 7-9 al Bizanţului. Aşa încât am spus aceasta ca să ştim pe scurt ce importanţă are duminica de astăzi: este Duminica icoanelor, este Duminica Ortodoxiei, este duminica de biruință a Bisericii lui Hristos împotriva necredincioşilor, rău-credincioşilor, ereticilor şi tuturor păgânilor.

Sigur că lupta împotriva sfintelor icoane se continuă şi se va agrava, pentru că aşa se vede în toată lumea: toate sectele care sunt astăzi în lume, toate sunt împotriva icoanelor! Toate sunt împotriva învăţăturii ortodoxe. Nu-i nicio sectă care să fie, să zicem aşa, mai apropiată de Ortodoxie. Toate sunt împotriva Sfintei Cruci, neapărat împotriva Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, împotriva sfintelor icoane, şi chiar împotriva a tot ce are Ortodoxia! Aşa că să medităm în acest moment şi în această sfântă duminică şi la acest lucru. Şi să ne dăm seama că, sigur, nu s-a terminat lupta împotriva icoanelor. Dar cea mai sfântă icoană, duhovniceşte înțelegând, pe care trebuie să o păstrăm cu toată sfinţenia, este sufletul din noi. Viaţa noastră, sufletul nostru, gândirea noastră, comportarea noastră formează o icoană a vieţii noastre.

iconoclastiaPentru mine personal, dacă eu nu trăiesc duhovniceşte, icoana sufletului meu este pătată şi nu este de cinste în faţa lui Hristos. Să ne ferească Dumnezeu ca să neglijăm viaţa noastră şi trăirea noastră duhovnicească şi să devenim niște icoane ponosite, pătate, învechite, crăpate în faţa lui Hristos. Sufletul este icoana şi poartă în ea chipul lui Hristos. Sufletul fiecăruia dintre noi, gândirea noastră, vorbirea noastră, comportarea noastră, şi chiar îmbrăcămintea exterioară – trupul nostru întră şi el în această taină a icoanei duhovniceşti a creştinului. Fiecare din noi, mireni şi călugări, bărbaţi şi femei, să ne luptăm, să ne ostenim, să nu ne păteze demonul icoana sufletului prin păcat, prin gânduri spurcate, prin toate răutatea, aşa cum ştiţi şi ştim cu toţii.

În a doua parte a cuvântului aşa adăuga ceva despre Sfântul şi Marele Post. Întotdeauna, de când citim şi noi în cărţile sfinte, că de acolo aflăm, şi de la bătrânii care ne-au crescut și pe noi, că Postul Mare închipuieşte postul pe care l-a ţinut Mântuitorul după botez în muntele Carantania, 40 de zile şi 40 de nopţi. Deci Postul Mare este exact postul pe care l-a ţinut Mântuitorul, numai că să nu uităm, excludem din Postul Mare Săptămâna Patimilor Mântuitorului, care este Postul Sfintelor Patimi, și numai aşa ies 40 de zile, de la lăsatul secului până la Duminica Floriilor, când duhovniceşte trebuie să intrăm în Ierusalimul cel de sus cu Hristos şi să mergem pe urmele Patimilor Lui până în noaptea cea sfântă a Învierii, a mântuirii neamului omenesc.

Aşa încât cum practicau părinţii pe vremuri, în primele secole, să zicem, cum se nevoiau ei în Sfântul şi Marele Post? Erau în general mai multe practici, dar două sunt mai importante. Vorbim de călugări. O parte dintre călugări urmau această practică: ieşeau din mănăstire la începutul Postului și se duceau care pe unde puteau, prin peșteri, prin crăpăturile pământului, în special în Ţara Sfântă, în Palestina, era această tradiţie şi acolo se nevoiau până în Joia Mare sau în Sâmbăta Sfintelor Paşti. Cum se nevoia fiecare, Dumnezeu ştie. Ei imitau, de altfel, şi pe Sfânta Maria Egipteanca. Aceştia erau marii sihaştri, marii pustnici, care trăiau ca îngerii şi care luau câteva boabe, sau bob muiat, sau ştiu eu ce, sau două pâini care se uscau ca piatra şi mâncau cam cât ar fi o fărâmă de anafură pe zi. Şi cine ştie la câte zile, la una, la două, la trei, şi mai beau apă din Iordan, cum se spune, şi aşa se nevoiau zi şi noapte. Dormeau pe şezut, poate până la un ceas, şi iar se rugau…

Şi ce se rugau ei? Avem scrise în câteva cărţi. Ei nu luau cu ei Ceaslovul. Ei știau Psaltirea pe de rost. Psaltirea era cartea cea mai sfântă, după Sfânta Evanghelie, a pustnicilor. Sau luau şi Sfânta Evanghelie sau scriau din ea şi citeau din Evangheliile Mântuitorului, în special cele ale Patimilor Domnului. Şi aşa se nevoiau cei care mergeau în pustie. Este cea mai grea nevoinţă în Postul Mare, pe care am găsit-o în toate Vieţile Sfinţilor: nevoinţa pustnicilor când plecau, rămâneau numai unul-doi în mănăstire, care menţineau slujba, candelele, aşa cum citim şi în viaţa Sfintei Maria Egipteanca. Şi restul…, fiecare. Şi când se vedeau la o oarecare distanţă, zăreau că mai e un alt călugăr la o anumită distanţă, se întorceau unul într-o parte şi unul în cealaltă parte, ca nu cumva să se întâlnească unul cu altul şi să vorbească între ei sau să povestească, cum mai facem noi de obicei, şi ca nu cumva să piardă dulceaţa rugăciunii.

24_anachoretesAsta am găsit-o ca cea mai aspră nevoinţă a cuvioşilor de odinioară; cel mai aspru post posibil. Sfinţii egipteni, și ei aveau mare nevoinţă, citim la viaţa Sf. Antonie cel Mare, a Sf. Pahomie, cel care a întemeiat viaţa de obşte, şi la alţi sfinţi mari tot aşa. Au ajuns unii dintre sfinţii egipteni să nu mănânce nimic până la 40 de zile ca Hristos. Aşa ceva nu mai poate fi nici să gândeşti! Moare omul! Sigur, ţii până la o săptămână, după aceea îl duci cu ţolul – dacă are cine să-l ducă – după aceea, sigur, închide ochii.

Spunea părintele Dimitrie Bejan, acest martir al României, că a trăit vreo 8 ani prin lagăr In Rusia, zice: „Părinte, e foarte uşor să mori de foame. Nu te doare nimic şi după 8, 10, 12 zile e gata.” „Păi cum?” „Păi, părinte, cel care e gata din cauza foametei are o dulceaţă, o salivă multă în gură, zâmbește, şi aproape râzând îşi dă duhul. E foarte uşor de murit. Şi nu are niciun chin, nicio durere.” Eu m-am cutremurat. Şi zice: „Eu am trăit, părinte, eu am văzut acestea! Era să mor şi eu, dar m-a ţinut Dumnezeu. Alţii rezistă la 8 zile, alţii la 10, sunt şi unii care rezistă şi 15 zile fără mâncare.” Vedeţi, drama aceasta, sau mai bine zis tragedia asta a războaielor, care a ajuns până la noi. Dar sfinţii de odinioară au ajuns până la 40 de zile de post. Asta înseamnă o sfinţenie de înaltă clasă, cum nu se mai întâlneşte astăzi în lumea creştină nicăieri.

Alţi călugări, în altă mănăstire, aveau altă practică: posteau de duminică noaptea până la sfârşitul săptămânii, când se întâlneau făceau Sfânta Liturghie, se împărtăşeau şi gustau ceva din hrană. Şi iar plecau unul încoace şi unul încolo, dar în jurul mănăstirii, şi se adunau iau sâmbătă noaptea, duminica, făceau Sfânta Liturghie, iar se împărtăşeau şi iar se duceau. Şi mai sunt şi alte practici mai mici, pe care le lăsăm. Astea ar fi cele mai importante de pe vremea Sfinţilor Părinţi.

Dar începând cu Sfântul Vasile cel Mare, care a făcut o reformă duhovnicească a monahismului, unică în istoria lumii creştine, deosebită, după ale cărui reguli trăim, el n-a pus aspru post, până la 3 zile cel mult. N-a pus mai mult. El a făcut din monah şi misionar. A spus: „De acum lumea se înmulţeşte, sectele se înmulţesc şi ele, avem nevoie de călugări şi misionari, nu numai de călugări postitori”, că dacă posteşti, pentru tine posteşti; dacă te rogi, pentru tine te rogi; dar Sfântul Vasile a spus: „Lumea asta cine s-o mântuiască? Cine să ajute?” Şi atunci a creat nişte spitale, azile, pentru bolnavi, pentru bătrâni, pentru de toate, şi a pus cei dintâi călugări pe la spitale, şi mai ales călugăriţe, pe la spitale, aşa-zisele surori de caritate, maici. Deci de la Sf. Vasile cel Mare încoace, în special pentru monahismul din Capadocia şi din Siria, monahismul a început să devină un monahism misionar. A spus: Care doresc viaţă foarte aspră, sunt în zona Egiptului, muntele Sinai şi în Ţara Sfântă, Palestina. Iar încoace, fiind lumea însetată după Hristos, călugării – o parte, măcar, dintre ei – călugării să fie şi misionari. Întâi cu viaţa: să te vadă omul cum trăieşti – cum te închini, cum faci metania, să vadă că eşti blând şi smerit şi-i dai un sfat, şi-i dai un cuvânt, şi-l binecuvântezi dacă eşti preot şi aşa mai departe. Aşa încât noi, cei de acum, suntem sub influenţa directă şi după rânduiala, pe cât posibil, a Sfântului Vasile celui Mare. Îmbinăm rugăciunea cu cuvântul duhovnicesc, îmbinăm osteneala personală, intimă, a noastră, a fiecăruia, şi cu sfatul către omul de pe stradă, către omul necăjit, către mătuşa care vine la mănăstire sau la schit pentru un sfat, pentru o mângâiere, pentru omul bolnav, pentru omul cerşetor. Şi poate e cea mai uşoară regula aceasta pentru noi, că nu e greu să te mântuieşti dacă faci milostenie, fie cu un cuvânt, fie cu un colţ de pâine, dacă ai, fie cu o carte sfântă sau cu altceva, ca să ajuţi și pe omul necăjit.

Noi, cei de astăzi, iată-ne, suntem în rânduială în care ne vedeţi, şi trăim o epocă destul de grea, să fim sinceri. Nu vreau să fac o catastrofă din cele ce vorbesc, dar trebuie să ştiţi că lumea de astăzi este, material chiar, sărăcită. Foarte sărăcită. Ei bine, noi, cei de astăzi, practicăm un post mai mult duhovnicesc decât trupesc, adică nu atât să mâncăm după o săptămână o dată, ci mai bine, şi e mai important postul în care să stăpânim limba, să stăpânim gândurile – foarte greu, cel mai greu post! Cel mai simplu e să pun un brâu tare la burtă, mă iertaţi, şi mă duc undeva încoace-încolo şi mă iau cu altele şi uit de mâncare. Trei zile trec repede. Dar nu-i cel mai bun ăsta chiar. Cel mai bun post e şi ăsta, dar unit cu postul duhovnicesc. Degeaba nu mănânc eu de trei zile dacă cârtesc de trei zile. Sau vorbesc sau spun aceluia ce a făcut cutare şi aceluia cutare..

Deci postul complet la noi, la călugării de astăzi, este aşa: mâncare cu măsură, cât îţi dă la mănăstire şi cât îţi îngăduie duhovnicul. Vorbă cu măsură sau mai bine zis postirea de vorbire, postirea de auzit, postirea de a citi toate prostiile cum sunt acestea din ziare, şi alte posturi ca acestea, şi gândurile să le stăpânim, şi atunci postul nostru e mai complet. Spun Sfinţii Părinţi că e mai complet postul de gânduri decât postul de mâncare. Dar unite, şi postul trupesc şi postul duhovnicesc, se fac adevărate minuni.

σκίτσο ασκητήMi-amintesc, un părinte mare a trăit acum peste 50 de ani la mănăstirea Neamţ, părintele Iosif Crăciun. A fost pustnic la Icoana Veche. Ei bine, acesta era de pe lângă Piatra Neamţ de loc, a fost şi căsătorit în tinereţe şi apoi s-a dus la pustie, acolo, s-a făcut schimonah, ieroschimonah, patriarhul Nicodim l-a făcut preot şi avea darul vindecării bolnavilor de duhurile necurate. Şi s-a făcut o tradiţie prin anul 1940 până aproape de 1950, când el a murit, era multă lume bolnavă, nu era ca acum bolnavă, dar venea de peste tot, încât la părintele Iosif Crăciun auzeai de departe cum ţipă demonii. Şi ce făcea părintele Iosif? Fiind tare în post, dar şi în rugăciune, citea tot timpul Psaltirea. Avea vreo trei ucenici şi tot timpul citeau la Psaltire, zi şi noapte, cu rândul. Şi bătrânul dormea un ceas-două şi iarăşi la post şi iar la rugăciune. Şi se scula noaptea, în miez de noapte, avea acolo, undeva, în pădure, două-trei camere pentru cei bolnavi şi bătrânul, când ei erau prea periculoşi, le cita de la fereastră moliftele Sf. Vasile. Şi a treia zi făcea Sf. Maslu, mai veneau doi preoţi din mănăstirea mare, din lavră şi jumătate din ei se întorceau pe picioarele lor acasă. Aşa ceva eu n-am mai pomenit de că am citit eu prin cărţi, de cât am auzit… Deci acest părinte Iosif îmbina Psaltirea cu postul trupesc şi cu postul limbii şi cu somn puţin şi cu măsură în toate cele şi acela e post complet.

Ei, să ne chinuim și noi, cei de astăzi, să facem şi noi un post îmbinat, aşa. Nu numai să încingem bine cureaua că ne e foame. Şi postul de mâncare, şi postul de vorbărie multă, şi postul de a povesti şi de a râde, să ne iertaţi, că dacă vezi la noi, cel puţin la moldoveni, doi alăturea, e gata, să povestească, ori ce-a fost, ori ce-o să fie. Şi asta, să ştiţi, e o mare deficienţă a noastră. Vorba multă, sărăcia omului, zice țăranul. Pentru noi, călugării, vorba multă este pierderea sufletului nostru. Şi ziceam de părintele acela: a rămas în istoria noastră locală ca cel mai mare exorcist sau izgonitor de demoni din oameni din cât aflăm noi, din cât am citit şi-am tot umblat şi-am scris.

Aşa încât să învăţăm de la pustnicii noştri, de la părinţii noştri, şi această nevoinţă: să îmbinăm postul trupesc cu postul limbii, cu postul de gânduri, cu postul de vorbă, cu postul de toate. Şi toate la un loc formează un post duhovnicesc pe care putem să-l împlinim cu toţii. Avem şi aici, în jurul mănăstirii, şi câţiva pustnici. Deci vedeţi, celor mai râvnitori li se îngăduie să se retragă mai departe, să trăiască viaţă semi-pustnicească. Dintre toţi, noi numim cel mai repede pe părintele Onufrie, este şi cel mai vârstnic din toată mănăstirea, din câte ştiu eu, şi este un mare părinte duhovnicesc. El nu dă sfaturi multe, dar numai cât te duci să-l vezi şi-ţi dai seama: un pustnic bătrân, de-abia merge, dar stă acolo, în pustie. Are bucuriile lui, are lacrimile lui, are rugăciunile lui, pe care numai el le ştie, şi are bucuriile lui. Mai este acolo un alt părinte, Ghervasie, mai avem în schitişorul acela de la Râpa lui Coroi câţiva părinţei care trăiesc acolo în nevoinţe, deci iată avem şi părinţi pustnici care se roagă.

Iar noi, dincoace, fiecare să-şi menţină rânduiala lui şi să îmbinăm postul trupesc de mâncare cu postul duhovnicesc, cu sfaturile duhovnicului, cu sfaturile părintelui Cleopa, cu darurile Duhului Sfânt pe care ni le dă Dumnezeu şi să preţuim cu mare sfinţenie ideea aceasta: dacă nu îmbinăm rugăciunea cu nevoinţa, cu smerenia, cu ascultarea şi cu dragostea, nu putem fi icoane vii ale Preasfintei Treimi. Să dea Bunul Dumnezeu ca să putem spori cu toţii duhovniceşte şi sa devenim icoane vii şi adevărate ale Preasfintei Treimi. Amin.

I_Anastylocic_ton_eikonwn_KER-HDTV-1080-e1330811429964

Legaturi:

***

***


Categorii

1. Slider, Calugaria / viata monahala, Ce este pacatul?, Cum sa tinem post?, Duminica Ortodoxiei, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Ioanichie Balan, Sfantul Iustin Popovici, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la ““ACESTA ESTI TU. Ia aminte, omule, cum traiesti! Nu sluti chipul lui Dumnezeu din sufletul tau si nu-L rani pe Hristos”. CE FACEM CU ICOANA DIN NOI? Predici la Duminica Ortodoxiei ale Sf. IUSTIN POPOVICI si Parintelui IOANICHIE BALAN

  1. Dupa atatea zile innorate si ploioase, a ingaduit Dumnezeu ca astazi, in duminica Ortodoxiei, sa rasara soarele si peste Bucuresti. Pentru mine, acesta este un semn clar…

  2. Pingback: Arhim. Nichifor Horia: FARA DREAPTA CREDINTA SE SPURCA TOT, PRECUM UN GRAM DE BALEGAR STRICA TOATA APA CURATA/ IPS Teofan – predici audio trezitoare in prima saptamana de Post/ “ORTODOXIA NOASTRA NU-I MUZEU, CI VIATA”/ SFINTII 40 DE MUCE
  3. Frumoase predici,frumoase icoane!Slava Lui Dumnezeu!Multumin!
    Sfintii Parinti ne mai arata ca privind o icoana prin credinta este ca o vedere a Imparatiei Lui Dumnezeu.Sfantul din icoana este vazut in Imparatia lui Dumnezeu;ei sunt deosebiti unul de altul dar totusi au ceva in comun:aureola.Lumina sau slava care le este comuna tuturor,dar ea nu se vede cu ochii trupesti,ci se vede numai cu ochii duhovnicesti.Deci,icoana ne cheama spre ceea ce este nevazut;slava din Imparatia Lui Dumnezeu in care intra sfintii,slava pe care o aduna in mod tainic de aici,de pe pamant,prin post,rugaciune,indeplinirea poruncilor dumnezeiesti,etc.toate insumate prin prisma pocaintei.Prin urmare,icoana nu este doar un obiect de decoratie,estetic,cu care ne impodobim Bisericile si casele,ci ea este o VEDERE DUHOVNICEASCA a legaturii dintre lumea vazuta si cea nevazuta.
    Din Evanghelia de astazi,putem spune ca Sfantul Natanael(evreul in care nu este viclesug)a avut o vedere duhovniceasca asupra Mantuitorului,marturisind ca este Fiul lui Dumnezeu,regele lui Israel,asa dupa cum si Sfantul Petru,mai tarziu marturiseste:”Tu esti Hristosul,Fiul lui Dumnezeu Celui viu”.Vedem de aici ca Natanael este primul care-L marturiseste pe Iisus Hristos ca Fiu a lui Dumnezeu, urmand ca apoi Domnul sa le descopere ceva mai tarziu,lucruri mult mai inalte:ceruri deschise,ingeri coborand-se si suindu-se peste Fiul Omului,adica sa le arate o vedere a Imparatiei lui Dumnezeu.Iar aceasta vedere duhovniceasca se daruieste numai celor vrednici de marturisire prin dreapta credinta a Ortodoxiei.
    Bunul Dumnezeu sa ne daruiasca si noua puterea de a urma dreapta credinta mostenita de la Sfintii Apostoli!

    P.s.La noi,la Galati a fost o zi inchisa,friguroasa,mohorata,asa dupa cum meritam,dar nu desnadajduim.
    Doamne ajuta!

  4. Pingback: Protos. Melhisedec Ungureanu (Man. Lupsa): LUCRAREA POCAINTEI IN VIATA NOASTRA (audio + text): “Dumnezeu e stiutorul inimilor si asta e o mangaiere mai ales pentru sufletul pacatos, pentru ca Dumnezeu intelege pe om…” -
  5. Pingback: Parintele Rafail Noica: SA NU NE GRABIM SA TRAGEM CONCLUZII INAINTE CA DUMNEZEU “SA-SI TERMINE FRAZA”! (si audio) -
  6. Pingback: ARHIMANDRITUL SOFRONIE si BINECUVANTAREA DE A CUNOASTE CALEA (II): “Calea crestinului este rastignirea… A trai crestineste este cu neputinta; crestineste este cu putinta numai a muri… aceasta este acea CALE INGUSTA ce duce la viata”
  7. Pingback: Arhim. Zaharia Zaharou despre PLANSUL DUHOVNICESC ca LUCRARE ESENTIALA DE CURATIRE DE PATIMI. Pocainta – singura cale de reunificare launtrica, de restaurare a chipului lui Dumnezeu in noi si de dobandire a iubirii de Dumnezeu -
  8. Pingback: PARINTELE ARSENIE de la MAN. CORNU in “Familia ortodoxa” despre PARTASIA VIE CU DUMNEZEU, RASTIGNIREA IUBIRII DE SINE si ASTEPTAREA INVIERII: “Suntem meniti pentru o alta viata, dar ne legam de viata asta. Vor fi razboaie, dar sa nu ne c
  9. Pingback: PREDICI AUDIO-VIDEO la DUMINICA ORTODOXIEI: “Hristos trebuie sa se faca ICOANA IN NOI! Ortodox – asta inseamna la urma urmei: sa poti sa privesti pe cel de langa tine ASA CUM HRISTOS TE PRIVESTE PE TINE“ | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: PARINTELE ROMAN BRAGA despre ORTODOXIE si OCCIDENT, demonizarea tinerilor si drumul necesar catre “adancul din noi”: “TREBUIE SA EXISTE O REACTIE IMPOTRIVA A TOT CEEA CE ESTE RAU IN SOCIETATE. Si mai ales la români, care sunt inclinati
  11. Pingback: SFANTUL IUSTIN DE LA CELIE despre misiunea ascetica a Bisericii: “ASCETII SUNT SINGURII MISIONARI AI ORTODOXIEI. Nevoinţa este singura ei scoala misionara. PUNE-TE IN SITUATIA CELOR INDURERATI, PLINI DE TRISTETE SI DE NECAZURI…” | Cuvâ
  12. Pingback: Parintele Miron Mihailescu: CUM SA TE ROGI NEINCETAT? CUM DEVENIM NOI INSINE? POTENTIALUL DE SUBLIM DIN NOI. “Mântuitorul nu promite uşurinţă, confort, înţelegere din partea oamenilor; promite, însă, că va fi cu noi” | Cuvântul Ortod
  13. Pingback: BUCURIA POCAINTEI – Mitropolitul Antonie Bloom: “HRISTOS CAUTA LA PROFUNZIMILE OMULUI si cunoaste ce anume sta in spatele cuvantului sau al faptei. Hristos nu poate fi pacalit nici de ceea ce este la aratare”. PRIMEJDIA NEPASARII FATA DE
  14. Pingback: SFANTUL IUSTIN POPOVICI: “Cuvântul de ordine care ar trebui auzit astăzi în cadrul Bisericii este acesta: să revenim la asceţii hristofori şi la Sfinţii Părinţi! | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: ORTODOXIA – CREDINTA MANTUITOARE, BISERICA INTEMEIATA DE HRISTOS. De ce icoana NU este “chip cioplit” si in ce fel o cinstim? SFANTUL SINOD NE INDEAMNA SA SUSTINEM “familia creştină tradiţională” si “identitatea noa
  16. Pingback: Cuvintele Cuviosului Ioan Krestiankin la SARBATOAREA ORTODOXIEI | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: OMUL – ICOANA LUI DUMNEZEU: “Aceasta este valoarea pe care El ţi-o dă ție!”. De la Adam cel vechi la Noul Adam, Hristos sau DE LA RUSINEA GOLICIUNII LA RE-IMBRACAREA IN VESMANTUL DE HAR AL NEMURIRII | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: ORTODOXIA - CREDINTA MANTUITOARE, BISERICA INTEMEIATA DE HRISTOS. De ce icoana NU este "chip cioplit" si in ce fel o cinstim? SFANTUL SINOD NE INDEAMNA SA SUSTINEM "familia creştină tradiţională" si "identitatea noastră spiri
  19. Pingback: Mitropolitul Antonie al Surojului: CINE SUNTEM NOI, de la ce să plecăm în lucrarea interioară și CUM SĂ TRĂIM CU NOI ÎNȘINE? Cum lăsăm PUTEREA LUI DUMNEZEU să lucreze ÎNTRU NEPUTINȚA NOASTRĂ? | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: “În aceste zile, Biserica ne cheamă să aflăm chipul lui Dumnezeu din noi, adică ceea ce suntem cu adevărat, şi să-l scoatem la suprafaţă”– TREPTE SI BORNE DUHOVNICESTI PE SCARA VIRTUTILOR LAUNTRICE, de la Mitropolitul grec Nico
  21. Pingback: SFANTUL NECTARIE DE EGHINA despre CHIPUL OMULUI CU ADEVARAT CREDINCIOS | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: “CU MÂNTUIREA NU NE PUTEM JUCA! Nu putem arde tămâie şi la idoli, şi la sfinți”. PS MACARIE DRĂGOI – adevăruri dureroase despre ORTODOXIA ÎN LUMEA IDOLATRĂ DE ASTĂZI: “Nu am ajuns noi să trăim în vremuri în care raț
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate