“INCA MULTE AM A VA SPUNE, DAR NU LE PUTETI PURTA ACUM…” Parintele Simeon Kraiopoulos despre asumarea reala a conditiei de UCENIC in relatie cu Dumnezeu pentru a putea intelege si primi LUMINAREA DUHULUI ADEVARULUI

II LASAM LOC LUI DUMNEZEU SA NE INVETE, SA NE INDREPTE?

“Aici, in cele duhovnicesti, este de ajutor sa realizeze omul, intr-un fel sau altul, ca este un ‘zero’, un nimic. Una este sa gandeasca omul acest lucru doar teoretic si altceva este sa ajunga in clipa in care simte sentimentul nimicniciei in sufletul sau, in profunzi­mea existentei sale. <<Ce sunt, Doamne? Nimic nu sunt! Nu numai ca sunt un nimic, dar sunt un nimic pacatos!>> Si atunci sa vina harul lui Dumnezeu si din nimic sa te faca om al Sau”.

***

Fundamentul si apogeul uceniciei intru Hristos

Domnul face ca toata fiinta noastra sa fie plina de viata indumnezeita

Ne aflam la capitolul al saisprezecelea al Evangheliei dupa Ioan, versetul al doisprezecelea:

„inca multe am a va spune, dar acum nu puteti sa le purtati“.

Si imediat, in concordanta cu tema noastra, apare aceasta intrebare: Cum poate cineva sa poarte ceea ce noi numim viata teandrica, indumnezeita? Aceasta este propria noastra viata, insa dimpreuna cu viata cea dumnezeiasca, care o transforma pe a noastra si o indumnezeieste.

Amintiti-va de capitolul al treilea al Evangheliei dupa Ioan, unde se gaseste cuvantul catre Nicodim. Acolo ii spune Mantuitorul lui Nicodim cele pe care crede ca trebuie sa i le spuna, insa acesta nu le intelege. Ii vorbeste despre nasterea duhovniceasca:

„Adevarat, adevarat zic tie, de nu se va naste cineva de sus, nu va putea sa vada Imparatia lui Dumnezeu“. (Ioan 3, 3)

Iar Nicodim, intrucat nu era decat un om obisnuit – bun intru toate, insa nu nascut in viata duhovniceasca – se gandeste si concluzioneaza cu propria lui minte, zicand:

„Poate omul, oare, sa reintre in pantecele mamei sale si sa se renasca? Cum se poate asa ceva?”

Iar prin aceste cuvinte arata faptul ca nu a inteles catusi de putin ce a vrut sa ii spuna Hristos.

„Ţi-am spus aceste lucruri simple, pamantesti si nici pe acestea nu le intelegi; cu cat mai mult nu vei intelege, cand iti voi vorbi despre cele ceresti, despre cele duhovnicesti?”

Pentru ca sa te lumineze Dumnezeu, trebuie mai intai sa te coci la minte

Acum, asadar, ca citim aici acest cuvant al lui Hristos,

„inca multe am a va spune, dar acum nu puteti sa le purtati”,

trebuie sa ne problematizam foarte serios. Din nefericire, noi toti suntem oameni ai acestor vremuri. Fiecare dintre noi are in el ratiune, pareri, crampeie de intelepciune si inteligenta, crezand ca stie, cunoaste, ca poate sa spuna lucruri mari. Toate acestea au prins viata inlauntrul omului. In vremurile de demult era mult mai usor sa uceniceasca omul, in general sau in mod special in Biserica, in Hristos. Inainte oamenii nu stiau prea multe dar aveau constiinta acestui fapt: „Nu stim!” Acum toti au convingerea ca stiu, ca totul le este cunoscut. Si, asa cum spune Hristos,

intrucat cred cu totii ca au lumina, de aceea vor ramane in intuneric. (Ioan 9, 41)

Sa avem mare grija. Pentru ca gandind intr-un asemenea fel, considerand si privind toate lucrurile intr-un asemenea fel, nu mai lasam nici un pic de loc pentru ca adevarul lui Dumnezeu sa intre in sufletele noastre si ramanem astfel blocati in „adevarurile” noastre — nu la propriu, desigur, acest cuvant, intrucat adevarurile noastre nu ne mantuiesc, adevarul lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu ne mantuieste. Trebuie sa avem mare grija la faptul ca nici in cel mai bun caz nu vom intelege, nu suntem in stare sa intelegem prin propriile puteri. Daca nu pui acest lucru la indoiala catusi de putin, esti in pericol sa ratacesti. Sa te intrebi, deci:

„Poate gresesc, poate cad in afara, poate nu inteleg, poate exista adevaruri dincolo de mine, dincolo de cunoasterea mea, iar eu, abordand astfel lucrurile, nu am habar si sfarsesc prin a face multa stricaciune sufletului meu.”

Aici, ucenicii sunt impreuna cu Hristos, adica ucenicesc, Il urmeaza pe El, iar Insusi Hristos spune:

„Multe am sa va spun, insa nu puteti sa le purtati acum. Va veni vremea in care le veti purta”.

Oricat ai vedea din partea ta si ai marturisi, omule, „Nu inteleg nimic, nu stiu nimic, foarte sarac sunt la minte,” nimic nu va iesi. Nici daca te straduiesti sa intelegi, nu vei intelege, nici daca te vei impaca cu gandul ca nu intelegi, tot nimic nu va iesi. Dumnezeu trebuie sa te lumineze; daca nu te va lumina Dumnezeu, cu siguranta nu vei intelege. Problema nu este numai sa avem dispozitia de a intelege, ci pur si simplu sa ne smerim, daca vreti, sa ne simtim neputinta. Trebuie sa te lumi­neze Dumnezeu, iar ca sa te lumineze Dumnezeu, trebuie mai intai sa te coci la minte. De aceea spune Hristos:

„Multe mai am sa va spun, insa nu le puteti purta“.

Crede ca a cunoscut lumea intreaga, insa are dispozitia sa invete si mai mult

Sa luam aminte la cele ce voi spune in continuare. Copilul care incepe sa mearga la scoala, chiar din prima clasa primara, in fiecare zi in care invata ceva nou, crede ca a cunoscut lumea intreaga, insa are dispozitia sa invete si mai mult. Si mai mult sau mai putin fiecare elev stie ca va termina scoala, va termina liceul, va merge mai departe si, in functie de ce stiinta va urma, va trebui sa se specializeze, ca sa ajunga la un anume final, la un anume punct in care sa aiba niste cunostinte, sa ajunga la acea masura de care este el capabil ca om. Trebuie, deci, sa uceniceasca, sa invete, si asta cu multa rabdare! Si am impresia ca aici luam ca de la sine inteles faptul ca pe de o parte toti copiii trebuie sa mearga la scoala — nu ii intreaba nimeni daca vor sau nu – si de asemenea ca este nevoie de mult timp ca sa invete si sa ajunga la un anumit nivel si ca au, prin urmare, nevoie de o educatie. Insa copiii insisi, in timp ce in fiecare zi, mai ales in primii ani, cred ca le-au aflat pe toate, simt in acelasi timp si ca li se deschide pofta de a afla si mai mult.

Am impresia, insa, ca in ceea ce priveste cele duhovnicesti nu privim lucrurile asa. Se considera crima a-i invata pe copii Evanghelia, a-i aduce in Biserica pentru a se educa. Unii spun: „I-am intrebat pe copii, oare, daca vor sa invete?” Iata-ne, deci, pe noi, stat crestin, tara ortodoxa, care avem o constitutie in numele Sfintei Treimi, iar acest lucru este considerat nepermis. In mod normal, parintii, in primul rand, si profesorii, in al doilea rand, au datoria sa-i invete pe copii Evanghelia, de vreme ce i-au botezat. Insa si copiii trebuie sa simta ca au obligatia sa invete adevarul crestin, sa se educe si in cadrul Bisericii.

Daca facem un studiu acum, presupun ca s-ar constata faptul ca nouazeci la suta, daca nu cumva mai mult, dintre copiii din invatamantul primar si dintre tinerii ce il vor absolvi pe cel superior sunt botezati. De vreme ce sunt botezati, au datoria de a se educa si in cadrul Bisericii. Cine esti tu sa spui: „Sa-i lasam liberi pe copii sa aleaga!” Altceva ar fi daca nu ar fi fost botezati. De vreme ce se boteaza, copiii au datoria, crescand, sa se educe nu numai in celelalte scoli, ci si in scoala Bisericii, sa cunoasca nu doar teoretic, ci ca traire, invatatura pe care a adus-o Mantuitorul, adica Evanghelia, intregul adevar al lui Dumnezeu, ajungand, astfel, fiecare, la masura duhovniceasca de care este in stare.

In Biserica altfel functioneaza ucenicia

Am impresia, repet, ca nu privim lucrurile asa. Si ca si in cazurile in care nu ajungem sa spunem: „sa lasam copiii liberi,” tot nu privim lucrurile cum trebuie, anume ca incet-incet vom ajunge la o anumita masura de stare duhovniceasca. Pe unele lucruri le putem ridica azi, pe altele nu. Pe unele le vom putea ridica maine, pe altele inca nu. Pe unele lucruri pe care azi nu le putem ridica, maine vom putea chiar sa le purtam. Pentru ca nu este vorba doar de a enunta adevarul, nici de a-l intelege strict din punct de vedere logic. Trebuie sa ni le primeasca inima, sa ni le primeasca sufletul nostru inlauntrul sau si sa ne influenteze, astfel incat sa ne adaptam viata, sa ne-o indreptam dupa adeva­rurile acestea ale lui Dumnezeu.

De asemenea, am observat si altceva. Vorbind despre cele lumesti, un elev de gimnaziu poate sa spuna: „Nu am ajuns inca la liceu“, iar unul de liceu sa spuna „Nu am ajuns inca la facultate, nu am aflat inca lucrurile care se fac acolo!” Au senzatia ca exista lucruri pe care nu le stiu, insa au si dispozitia sa invete, sa se straduiasca, sa-si dea silinta. Cand vine vorba de cele duhovnicesti, nu am vazut pe cineva sa faca asa. Ca si cand nu le-ar pasa. Mai degraba spun „pe acestea le stiu!“ De unde sa le stie? Sa ia aminte aici ca cele duhovnicesti nu tin asa de mult de cele ale mintii, ale stiintei – ceva ce se poate auzi sau citi sau studia – ci tin mai degraba de viata launtrica. Este un lucru ce tine de intreaga noastra viata, care tine de traire, nu numai de percepere teoretica. Sa constientizam, asadar, faptul ca de fapt nu stim nimic.

Se intelege, desigur, ca nu stim nimic, insa cel putin sa constientizam acest lucru si sa actionam in consecinta. Iata, dupa cum le spune Insusi Mantuitorul ucenicilor Sai:

„Multe mai am sa va spun, insa nu le puteti duce.“

Le spune asta si cu intelesul ca trebuie inca sa mai invete, si cu sensul ca inainte de asta trebuie sa se mai intample unele lucruri, insa si cu sensul ca este nevoie sa vina asupra lor Luminatorul. De aceea le vorbes­te despre Duhul Sfant, care va veni, indata ce nu va mai fi Mantuitorul printre ei – si de aceea le spune si ca

„Va este de folos ca sa ma duc Eu“ (Ioan 16, 7) – si ii va „invata toate“ (Ioan 16, 13; 14, 26)

Bineinteles, aici nu este la fel ca in educatie, unde in fiecare zi capeti din ce in ce mai multa informatie. Sunt diferite ucenicia si educatia duhovniceasca.

Dumnezeu il face om al Sau numai pe acela care se convinge ca este un nimic, un “zero”

Cu cat inaintezi mai mult in aceasta ucenicie, cu atat mai mult incepi sa simti asta: „Tot ce stiu e ca nu stiu nimic.” Si asa si este, pentru ca altfel functioneaza aceasta ucenicie. Aici, in cele duhovnicesti, este de ajutor sa realizeze omul, intr-un fel sau altul, ca este un „zero”, un nimic. Una este sa gandeasca omul acest lucru doar teoretic si altceva este sa ajunga in clipa in care simte sentimentul nimicniciei in sufletul sau, in profunzi­mea existentei sale. „Ce sunt, Doamne? Nimic nu sunt! Nu numai ca sunt un nimic, dar sunt un nimic pacatos!” Si atunci sa vina harul lui Dumnezeu si din nimic sa te faca om al Sau.

Se spune in cartea Facerii:

„La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul” (Facere 1, 1)

A facut. Din ce a facut? A gasit oare Dum­nezeu undeva materia sau i-a oferit-o un alt dumnezeu si, luand-o, a facut tot ceea ce a facut? Nu. Verbul ποιω este folosit in Sfanta Scriptura numai cu referire la Dumnezeu si semnifica faptul ca Dumnezeu a facut acel ceva din nimic. „La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul”. Atunci cand nu exista nimic, nimic, nimic – numai singur Dumnezeu exista – a creat El materia si a facut cerul si pamantul. Acesta este si sensul, dintr-un anumit punct de vedere, al celor ce le-a spus Hristos apostolilor la Marea Tiberiadei, atunci cand i-a „chemat”:

„Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni” (Matei 4, 19)

Haideti si va voi face! Intelesul lui “va voi face” aici acesta este: veti ucenici, veti vedea cine sunteti de fapt si dupa aceea veti deveni pescari de oameni. Fara indoiala, nimeni nu vede cine este cu adevarat imediat. Trebuie sa uceniceasca, trebuie sa se lupte, trebuie sa se stradu­iasca. Lupta crestinului are in mare masura aceasta insemnatate: te lupti si esuezi, te lupti si nu iese nimic, te lupti si la sfarsit mai pacatos iesi, mai indaratnic, mai rau iesi din aceasta lupta. Asa este! Pana ajungi in final sa te convingi ca nu poti face nimic de unul singur — ceea ce spune si Domnul:

„Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic“. (Ioan 15, 5)

Si asa ajunge omul de la convingerile sale, de la simtirile si trairile sale, la asta: ca este un nimic. Si numai daca va pune Dumnezeu mana Sa asupra lui, va iesi ceva. Atunci vine Duhul lui Dumnezeu si se naste omul din nou. Dar mai intai este nevoie de toata aceasta lucrare, care poate parea negativa, in timpul careia progresezi de la simtirea starii de pacat la o simtire din ce in ce mai adanca a starii tale de pacat. Asa ceva se intampla. Insa asa cum incep toate acestea, vine si clipa potrivita cand devii tot un nimic, dar in mainile lui Dumnezeu. Si atunci El te va transforma cu usurinta dintru nimic in omul Sau. Un om care are parte de viata teandrica. Adica Dumnezeu te uneste in El, Se uneste cu tine, te poarta inlauntrul Sau. Avem aici pe Dumnezeul teandric, care ne face pe noi toti sa fim ceea ce este si El. Ne daruieste viata teandrica sau, mai degraba, face ca toata fiinta noastra sa fie plina de viata indumnezeita.

“…dar nu le puteti purta”. Inca sunteti oameni obisnuiti

Aici am putea spune ca „multe am sa va mai spun, dar nu le puteti purta” are un inteles dublu. In primul rand este ca si cand ne-ar spune Domnul:

„Nu va grabiti, nu va grabiti, mai sunt multe de spus, dar nu sunteti inca indeajuns de copti incat sa le auziti. Nu a venit inca vremea, nu s-au copt inca lucrurile.”

Vedeti, nu ne maturizam imediat, ci incet-incet. Si atunci, prin urmare, vom capata curajul necesar, incet-incet, pana cand sa ne spuna Domnul toate cate are sa ne spuna si sa le putem si duce, pentru ca sa primim tot binele pe care vrea El sa-l faca sufletului nostru. Insa are si un alt inteles, ca si cand ne-ar spune Domnul:

„Asa cum luati voi lucrurile acum, asa cum le percepeti si asa cum sunteti, nu poate nimeni sa va spuna nimic din ceea ce vrea. Ar putea sa vi le spuna, dar voi n-ati putea inca sa le duceti.“

Iata, noi, aici, la intalnirile noastre, cate am mai avea sa ne mai spunem, asa, mai concret! Insa cum toata starea noastra este negativa – ca si cand am fi fara de simtire, ca si cand nu am avea dispozitia sau cheful necesar, ca si cand am spune, precum in pilda celor chemati la nunta, „nu putem veni” – nu ne incredem in Dumnezeu. Cum iti va arata El vointa Lui si cum te va face sa te increzi in El, daca tu nu arati ca esti dispus?

„Iar cand va veni Acela, Duhul Adevarului, va va calauzi la tot adevarul” (Ioan 16, 13)

Vedeti, din nou aici e ca si cand ar spune Dom­nul:

„Orice ar fi sa se intample cu sufletele voastre, de la ucenicia voastra se trage — ca v-ati straduit din rasputeri, ca v-a fost greu, cand v-am dojenit uneori sau v-am certat. Insa tot oameni obisnuiti sunteti inca si, pentru asta, toate cele pe care ar trebui sa vi le spun in mod normal, nu puteti sa le purtati acum, caci nu sunteti gata. Atunci, insa, cand va veti fi copt indeajuns la minte si cand veti fi deschisi Duhului Sfant, atunci va veni Duhul si va va face sa puteti duce toate cele pe care nu puteti acum.”

8.02.1998 Duminica dupa-masa

Este nevoie sa te lepezi de tine insuti,
dar nu dupa cum crezi si voiesti tu,
ci dupa cum trebuie.
Pentru ca este posibil sa te lepezi de tine insuti,
insa sa te lepezi doar de unele lucruri superficiale,
care nu conteaza, in timp ce pe adancul sinelui tau
nu-l primejduiesti cu nimic.

(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, “In pustiul lumii”, Editura Bizantina, 2014)

Din aceeasi carte:

***

Legaturi: