Sf. Tihon din Zadonsk ne arata IN CATE FELURI NE PUTEM LEPADA DE HRISTOS
- Cititi si meditatia noastra la Duminica sutasului, pe aceeasi tema: “Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!”
“O, câţi creştini mincinoşi, câţi închinători la idoli se ascund sub numele de creştin!”
“Creştinii se leapădă de Hristos atunci când cu buzele şi prin cuvânt Îi întorc spatele lui Hristos. Într-adevăr, aceasta este lepădarea de Hristos, aceasta este o faptă cumplită şi pierzătoare, pentru că lepădarea de Hristos înseamnă a te lepăda de viaţă şi a te arunca neîndoielnic în braţele morţii. Dar mai este şi o altă lepădare de Hristos, asemenea acesteia. Ea se săvârşeşte prin fapte şi viaţă nelegiuită. Despre o asemenea lepădare vorbeşte Apostolul: „Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi şi la orice lucru bun, netrebnici” (Tit. 1: 16)
Există lepădare de Hristos cu limba, dar este şi lepădare cu fapta. Nu te mângâia cu numele de creştin, atâta timp cât nu trăieşti în chip evlavios, ci duci o viaţă nelegiuită.
Cine dispreţuieşte porunca, acela dispreţuieşte şi se leapădă şi de cel ce porunceşte. Robul care nu arată stăpânului său ascultare este socotit necredincios. Aşadar, ce rob al lui Hristos este acel creştin care nu ascultă de Hristos? „Şi pentru ce Mă chemaţi, zice Domnul, „Doamne! Doamne!” şi nu faceţi ce vă spun?” (Luca 6: 46) Şi de asemenea: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea” (Matei 12: 30) Orice călcător de lege nu este al lui Hristos, ci este împotriva lui Hristos, este potrivnicul lui Hristos, se leapădă de Hristos, chiar dacă Îi spune: Doamne, Doamne”.
Dacă desfrânezi, dacă săvârşeşti adulter sau în vreun alt fel îţi pângăreşti sufletul şi trupul, te lepezi de Hristos.
Dacă porţi mânie asupra aproapelui tău şi unelteşti cum să-i faci rău, te lepezi de Hristos.
Dacă îţi întinzi mâna spre răpire şi spre a prăda bunul străin, te lepezi de Hristos.
Dacă minţi, vicleneşti şi îl înşeli pe aproapele tău, te lepezi de Hristos.
Dacă cleveteşti, ocărăşti şi defaimi pe aproapele tău, te lepezi de Hristos.
Într-un cuvânt, prin orice faptă nelegiuită săvârşită cu bună ştiinţă împotriva conştiinţei, Îi întorci spatele lui Hristos. De câte ori aduci jertfă patimilor tale ca unui idol, de atâtea ori slujeşti acestora. Leapădă-te de patimi, fereşte-te să săvârşeşti fapte rele, ascultă de Hristos şi nu te vei lepăda de El.
Este uşor să te fereşti de idolii din aur, din argint, din aramă şi din lemn, dar de cei ce sunt înlăuntrul tău, adică de ceea ce este în inima ta, este foarte greu. „Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul cu patimile şi cu poftele”(Gal. 5: 24). Prin urmare, nu sunt ai lui Hristos cei care nu şi-au răstignit patimile şi poftele. Iar daca nu sunt ai lui Hristos, atunci cugetă: cine sunt ei înaintea lui Dumnezeu? Care este rugăciunea lor? Care este jertfa lor?
O, câţi creştini mincinoşi, câţi închinători la idoli se ascund sub numele de creştin! Pomul se cunoaşte după roade, iar creştinul după credinţă şi fapte bune. „Arată-mi credinţa din faptele tale“(Iac. 2: 18)
Întoarce-te, creştine, pocăieşte-te, omorându-ţi trupul cu patimile şi cu poftele lui, şi vei fi un creştin adevărat, şi vei nădăjdui în Mântuitorul Hristos”.
***
Omul cade în groapa pe care el însuşi a făcut-o
“Se întâmplă uneori ca omul să sape o groapă pentru o oarecare trebuinţă a sa, dar din întâmplare să cadă el însuşi în ea. Tot aşa răul pe care oamenii vicleni îl uneltesc împotriva aproapelui lor se abate adeseori chiar asupra lor. Deseori, otrava pe care o pregătesc aproapelui lor o beau ei înşişi şi mor. Deseori se rănesc ei înşişi cu sabia pe care o ridică asupra aproapelui lor. Deseori pătimesc o defăimare mai mare atunci când caută să-l ponegrească cu clevetiri pe aproapele lor. Deseori se lipsesc de pământuri şi de alte avuţii ale lor atunci când caută şi se sârguiesc să pună stăpânire pe cele ale altuia, şi astfel cad în groapa pe care au săpat-o pentru alţii.
Vedem multe asemenea acestora în lume. Astfel se abate asupra celor nelegiuiţi dreapta Judecată a lui Dumnezeu. Astfel s-a abătut judecata lui Dumnezeu asupra prigonitorului Faraon, care alerga pe urmele lui Israil, cel ce se eliberase din robia lui, voind să-l supună din nou, să-l înrobească şi să-l împileze, dar, în loc de acestea, şi-a aflat el însuşi pieirea; şi unde îşi aştepta câştigul, acolo şi-a aflat moartea; în adâncul mării, ca într-un mormânt, împreună cu toată oştirea lui s-a îngropat (vezi Ieş. 14, 28). Abesalom, fiul lui David, voia să pună stăpânire pe regatul lui Israil şi cugeta să-l ucidă pe sfântul şi nevinovatul său tată; dar în loc de aceasta, agăţându-se într-un copac, a pierit spânzurat în văzduh şi astfel a căzut în groapa pe care i-a săpat-o dreptului său tată (vezi 2 Regi 18: 9-14). O judecată asemănătoare a cunoscut asupra sa Aman, căci la acea spânzurătoare pe care i-o pregătise nevinovatului Mardoheu, prin porunca regelui a fost el însuşi spânzurat (vezi Est. 7: 9-10). Astfel se abate judecata lui Dumnezeu asupra celor mândri şi vicleni şi ei cad pe neaşteptate în groapa pe care au săpat-o altora. Asemenea judecăţi se abat şi astăzi asupra celor fără de lege.
Auziţi, oameni vicleni şi făcători de rele! Cei răi cad în groapa pe care o sapă pentru altul; beau ei înşişi otrava pe care altora le-o pregătesc; ei înşişi pătimesc de acel rău în care voiau să-i arunce pe ceilalţi. Temeţi-vă şi feriţi-vă să faceţi rău aproapelui, ca să nu cădeţi voi înşivă mai înainte în acel rău. „Iată a poftit nedreptatea, a zămislit silnicia şi a născut nelegiuirea. Groapă a săpat şi a adâncit-o şi va cădea în groapa pe care a făcut-o. Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui şi pe creştetul lui silnicia lui să se coboare” (Psalm7: 14-16)
(preluate de la sora Iuliana)
Legaturi:
- Sf. Tihon din Zadonsk: ADEVARATII SI FALSII CRESTINI
- Sf. Teofan Zavoratul – “DUMNEZEU SAU LUMEA: NU ESTE CALE DE MIJLOC!”
- Putini sunt adevaratii crestini!
- Parintele Nicolae Steinhardt despre lepadarea de Hristos
- Parintele Savatie Bastovoi: Tristă cugetare despre dragoste
- Sarea Ortodoxiei si surogatele formalismului
- Suntem convertiti cu adevarat?
- Intre marturisire si razbunare
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Rugaciune
Ce greu imi vine, Doamne, atat de slab, si mic,
Sa ma-nchin Tie-Totul – eu, ultimul nimic –
In fata Ta, o viata, sa ma aplec de sale,
Sa-Ti bat umil matanii, si cant in osanale –
Si eu? Ce sunt? Un vierme? Cand stiu ca mai prejos
De urma lui tarata – sunt crud, si pacatos –
Asa sunt eu, de vina, ca nu stiu sa respir,
Sa beau si sa ma satur cu umbra Ta de mir?
Asa sunt eu, nu robul plangandu-Ti in lucarne,
Ci fiara-n care urla bucata lui de carne?!
Si pentru-acestea toate, Divinule Rasad,
Tu-mi ceri sa merg pe sarma, cand eu, din carje, cad?
Astepti din cer, doar ruga, din mine, sa tasneasca,
Cand eu tanjesc uitarea in sufletu-mi de iasca?
Razbunator si rece, cerand doar totul, nud,
Atat esti Tu – Prea Bunul, cand esti atat de crud?
Nu, Doamne! Nu voi face, nici pentru Tine, TOTUL,
Sa cuceresc Edenul, nici vesniciei, potul –
In cazna crunta- a zilei, n-am pentru Tine glas
Decat sa-Ti cer a pune doar pasul, langa pas –
Si daca nici genunchiul, nici mintea-mi nu se-apleaca
Nici rugaciune nu e, iar lacrima e seaca –
Tu nu uita, din mila, si voia Ta de bine,
Ca sa Te rogi la Tine, un pas, si pentru mine
07.07.2009
Cu respect,
si rugamintea de a-l pomeni o data
pe parintele Cleopa Ilie,
Jianu Liviu-Florian
“Temeţi-vă şi feriţi-vă să faceţi rău aproapelui, ca să nu cădeţi voi înşivă mai înainte în acel rău.”
– pai, cam greu…sa zicem ca reusesti sa nu-i faci rau cu fapta…cum se spune dar, cu inima, cugetul si limba prin care-l judeci gresesti inaintea lui Dumnezeu prin lipsa de rabdare si iubire fata de aproapele; este greu, de nu…foarte greu sa-ti tii limba in frau pentru ca, in ciuda citatului din psalm
“Iată a poftit nedreptatea, a zămislit silnicia şi a născut nelegiuirea. Groapă a săpat şi a adâncit-o şi va cădea în groapa pe care a făcut-o. Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui şi pe creştetul lui silnicia lui să se coboare” (Psalm7: 14-16)” vezi – mai ales in zilele noastre – cum, ei (cei fara masura, bun simt, fara de Dumnezeu) isi fac pururi voia calcand peste cadavre si, incepi sa carcotesti, sa te tanguiesti asemeni psalmistului David in pslamul 72: “Ca am pizmuit pe cei faradelege, cand vedeam pacea pacatosilor. Ca n-au necazuri pana la moartea lor si tari cand lovesc ei. De osteneli omenesti n-au parte si cu oamenii nu sunt biciuiti. Pentru aceasta ii stapaneste pe ei mandria si se imbraca cu nedreptatea si cu silnicia. Din raul lor iese nedreptatea lor si cugetele inimii lor ies la iveala. Gandesc si vorbesc cu viclesug, nedreptate graiesc de sus. Pana la cer ridica gura lor si cu limba lor strabat pamantul.Pentru aceasta poporul meu se ia dupa ei si gaseste ca ei sunt plini de zile bune. Si zice: “Cum? Stie aceasta Dumnezeu? Are cunostinta Cel preainalt?” Iata, acestia sunt pacatosi si sunt indestulati. Vesnic sunt bogati. Iar eu am zis: “Deci, in desert am fost drept la inima si mi-am spalat intru cele nevinovate mainile mele”…”
Rabdarea noastra, a celor care suntem asaltati mai mult ca oricand de inmultirea faradelegii a multora fara de rusine, suntem/ne simtim indreptatiti sa strigam si noi ca, in desert suntem/ne zbatem sa fim placuti inaintea Domnului atata timp cat, nu vedem imediat si repede o indreptare (din partea celor pe care nu-i mai suportam) ori plata imediata sau la un moment dat pentru nedreptate si faradelege – deci dreptatea lui Dumnezeu asupra unora ca acestia. Si asa asistam la ‘iubirea multora se va raci’; sigur, nimic nu este cu neputinta la Dumnezeu dar trebuie – se pare – incredere totala in EL!
Mi-ar place sa fiu mangaiata prin aducere-aminte a ceea ce-a spus Pr.Arsenie Boca care, specifica ca unora (invartosati la inima si neinduplecati in minte si in cuget) Dumnezeu ii lasa sa se ‘bucure’ in lumea asta, platind cu pretul vesniciei ceea ce au facut; noi, astialalti sa nu ne purtam ca unii fara de minte asteptand cu rabdare, cerand putere de indurare. E greu, chiar foarte greu sa-i suporti pe ceilalti decat daca deja esti plin de iubirea lui Dumnezeu, adica trupul ti-este aici dar mintea si sufletul sunt in mana lui Dumnezeu inrudindu-te cu EL…pana una, alta…suferim, nedreptatim la randu-ne, ne inraim, ne suparam, ne certam si cu aproapele si cu Doamne, Doamne….
“Mi-ar place sa fiu mangaiata prin aducere-aminte a ceea ce-a spus Pr.Arsenie Boca care, specifica ca unora (invartosati la inima si neinduplecati in minte si in cuget) Dumnezeu ii lasa sa se ‘bucure’ in lumea asta, platind cu pretul vesniciei ceea ce au facut; noi, astialalti sa nu ne purtam ca unii fara de minte asteptand cu rabdare, cerand putere de indurare.”
Si daca lucrurile imi merg bine, cat de departe pot sa merg cu presupunerea ca voi plati cu vesnicia? Invartosat la inima ma stiu, neinduplecat asemenea… ce pot sa zic daca am primit ce am avut nevoie material si sufleteste, uneori chiar fara sa cer sau fara sa stiu ca aveam anumite nevoi? Pot presupune ca imi iau plata aici?
@anonim
Referirea se facea la cei fara de Dumnezeu, cei care si-au facut un obicei in a fura, minti, insela…carora nu le pasa de nimeni si nimic, n-au frica de Dumnezeu, mila fata de fapturile Sale (oameni sau animale);
Faptul ca n-ai cerut si ai avut/ai tot ce-ti trebuie se datoreaza si faptului ca ai muncit corect, cinstit si poate…ai aratat mila si ai facut bunatate candva/cumva…cuiva, nu? D-apoi, ce?! Crezi ca eu sunt cum trebuie?! Lipsa de iubire prin tocarea marunt, marunt…a aproapelui, este buna?! Si eu muncesc cinstit dar daca, pana o sa mor nu ma dezbar de apucaturi si rele obiceiuri (multe…)o s-o patesc si eu in vesnicie!
Magda, de ce sa slabim noi in credinta, pentru ca pacatosii se bucura, iar credinciosii, de multe ori, sufera? Cum sa fim noi “robii intelesurilor celor slabe ale lumii”? Sfantul Ioan Hrisostom, pentru a-i incuraja pe crestinii din vremea sa, care-si puneau astfel de intrebari, explic in felul urmator. Dumnezeu, pentru a arata ca va exista o judecata, pentru a ne convinge de existenta acestei Judecati divine, nu-i rasplateste pe toti din viata aceasta,caci dacă fiecare si-ar primi pe pamant rasplata, sau pedeapsa pentru faptele savarsite, ar putea tagadui existenta vietii vesnice si a Judecatii particulare si universale, afirmand ca acestea nu mai au sens, deoarece toti au platit deja pentru faptele lor. Totusi, Dumnezeu, uneori, ii rasplateste pe oameni din aceasta viata, pentru ca ei sa nu-si piarda credinta, afirmand ca nu exista providenta(nu stiu daca am retinut corect a doua parte a explicatiei Sfantului Ioan Gura de Aur, pentru ca am impresia ca am uitat ceva, imi scapa o idee importanta, dar te poti interesa). Mai mult decat atat, precum spunea si parintele Nicolae Steinhardt, dreptatea divina nu este contabila, ci Domnul poate sterge, intr-o singura clipa, un intreg zapis de pacate. De aceea, Sfantul Isaac Sirul spunea:”Sa nu huliti, spunand ca Dumnezeu este drept. Un Dumnezeu drept nu L-ar fi trimis pe Cel nevinovat sa piara pe cruce pentru mantuirea pacatosilor.”. Cred ca Domnul Hristos voieste ca noi sa nu dorim moartea pacatosilor, ci indreptarea lor, caci dreptatea Sa este infinit superioara fata de calculele noastre contabile. Sfantul Arhidiacon Stefan, pe care-l vom praznui in curand, nu s-a smintit intru Hristos, desi Saul, aprigul prigonitor al crestinilor, reusea sa ii tulbure pe ucenicii Domnului. Desigur, hotararea lui Dumnezeu de a-l ingadui pe prigonitorul Saul in aceasta lume ar parea nejustificata si lipsita de sens. Un crestin mai putin intelept decat Stefan ar fi putut considera ca Dumnezeu ingaduie ca Biserica Sa, aflata in zorii istoriei ei, sa fie nimicita de catre acel fariseu zelos. Totusi, “intelepciunea lui Dumnezeu a fost gasita dreapta de catre toti fiii ei”, iar sensul rabdarii divine s-a descoperit atunci cand, plecand la Damasc impotriva Bisericii, anticrestinul Saul s-a intors la Ierusalim in calitate de Apostol al lui Hristos. De aceea, Sfantul Apostol Pavel, in Epistola Intai catre Timotei, marturiseste ca Hristos a aratat in el toata indelunga Sa rabdare ca exemplu celor ce se vor pocai si vor crede in viitor, pentru ca nimeni sa nu cada in deznadejde. Asadar, in opinia mea, stiind ca Hristos Si-a dat viata pentru cei pacatosi, este bine sa dorim nu pedepsirea pacatosilor, ci mantuirea lor. Parintele Arsenie Boca spunea ca “iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu”, iar Sfantul Antonie cel Mare, intrebandu-L pe Dumnezeu cum se explica aceasta aparenta nedreptate din lume, a primit urmatorul raspuns:”Antonie, ia seama la tine insuti, ca nu-ti este tie de trebuinta sa stii aceasta”.
Imi cer scuze, daca exprimarea mea este putin neingrijita, pentru ca abia am intrat in vacanta… sunt intr-o stare de relaxare excesiva. 🙂 In plus, pe site-ul acesta nu am intentia de a scrie lucrari de olimpiada, ci scriu din dorinta de comunicare cu alti credinciosi ca si mine.
Laura Stifter
“Cine vrea sa creada ajunge la putinta de a crede.”(pr. Dumitru Staniloae)
Doamne-ajuta!