PATIMILE LUI HRISTOS si riscul atenuarii pana la refuz al asumarii intelesului Crucii

9-04-2014 Sublinieri

rastignire

Patimile lui Hristos sau riscul dochetismului la ortodocsi

A vedea in Sfanta Cruce numai frumusetea, numai izbanda, numai biruinta, si a uita ca ea reprezinta si calea care a condus la biruinta, adica jertfa, sau suferinta acceptata de buna voie, cea mai de jos umilinta si batjocura, suportata nu de un om oarecare, ci de Dumnezeu insusi din partea oamenilor, a fiilor Sai, este echivalent cu o evidenta tendinta dochetista.

La initiativa catorva studenti, intr-una din serile dinaintea vacantei Sfintelor Pasti, a fost organizata vizionarea filmului Patimile lui Hristos, regizat de Mel Gibson. Vizionarea a fost urmata de o dezbatere la care au participat membrii catedrei de Teologie biblica. La discutii au participat si multi studenti. Cea mai controversata tema a fost aceea legata de suportul confesional al filmului. Este binecunoscut faptul ca regizorul filmului este [era, n.n.] un catolic fervent. S-a spus, in consecinta, ca filmul ilustreaza viziunea specifica traditiei romano-catolice, care pune accentul pe Cruce mai mult decat pe Inviere, ca filmul exagereaza cu cruzimea, violenta etc. Intrebarea finala a fost daca din perspectiva unui crestin ortodox filmul poate fi evaluat pozitiv, daca are un efect pozitiv asupra acestuia sau, dimpotriva, ii influenteaza negativ.

cruce_01_12334969f4Personal, cred ca filmul se poate constitui intr-o utila lectie si/sau tocmai pentru crestinul ortodox. Ma tem ca cei mai multi dintre noi, in neputinta unei perspective cuprinzatoare, capacitati de frumusetea crucii, am uitat ca aceasta este intai de toate semnul suferintei, al patimilor umilitoare, batjocoritoare prin care a trecut Mantuitorul Hristos, ca frumusetea ei, sublimitatea ei izvorasc tocmai din adancul fara de margini al suferintei si al umilintei pe care le presupune jertfa de buna voie a Fiului lui Dumnezeu. Disocierea, datorata faptului ca mintea omului poate asocia foarte greu contrariile, este una din marile probleme cu care s-a confruntat teologia de-a lungul veacurilor, care a generat mari rataciri de la dreapta credinta.

Neputinta de a percepe firea omeneasca si firea dumnezeiasca in Hristos Mantuitorul ca existand in acelasi timp, in intregime fiecare si in egala masura, a condus, dupa cum stim, la nasterea marilor erezii hristologice din primele veacuri ale Bisericii: dochetismul, arianismul, dioprosopismul, monofizitismul etc. A vedea in Sfanta Cruce numai frumusetea, numai izbanda, numai biruinta, si a uita ca ea reprezinta si calea care a condus la biruinta, adica jertfa, sau suferinta acceptata de buna voie, cea mai de jos umilinta si batjocura, suportata nu de un om oarecare, ci de Dumnezeu Insusi din partea oamenilor, a fiilor Sai, este echivalent cu o tendinta evident dochetista, care dupa cum se cunoaste, neputand vedea in Hristos pe Dumnezeu si pe om deopotriva, a raspandit invatatura conform caraia Hristos nu a fost un om adevarat pentru ca ar fi avut un trup aparent si in consecinta nici nu ar fi suferit in chip real.

crucea-altarEste adevarat ca in traditia noastra ortodoxa, Sfanta Cruce apare intotdeauna impodobita cu ornamente, cu flori, cu raze,  tocmai pentru  a pune in evidenta lucrarea ei izbavitoare, dar elementele de ornament nu ascund Crucea, nu o acopera in intregime. Crucea ramane la vedere, ca pomenire a Patimilor si a Jertfei Fiului lui Dumnezeu intrupat. Iradierea Invierii, bucuria, lumina care insotesc marele praznic izvorasc din biruinta finala asupra mortii. Dar nu trebuie sa uitam ceea ce proclamam zilele acestea prin troparul Invierii, ca moartea a fost biruita prin moarte, si inca nu orice moarte, ci moarte pe cruce, cea mai umilitoare din cate puteau exista. Marimea darului nu trebuie sa ne faca sa uitam masura jertfei prin care acesta s-a facut. Masura jertfei este masura iubirii.

Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai (Ioan 15,13).

Daca uitam patimile si moartea Mantuitorului sau daca nu le actualizam permanent, dar mai cu seama inainte de Praznicul Sfintelor Pasti, in Saptamana Patimilor, atunci nu vom trai si nu vom simti nici oceanul de iubire care a stat la temeiul Jerfei. Cred ca in spatiul ortodox nu exista riscul unei perspective atenuate a Invierii – slava Domnului, Invierea este in continuare Praznicul cu cel mai mare impact asupra vietii crestinilor ortodocsi – dar exista uneori riscul atenuarii trairii Crucii, a Patimilor Mantuitorului Hristos. Din acest punct de vedere, un soc atat de puternic in aceasta directie, asa cum este filmul invocat, cred ca poate fi de folos ortodocsilor.

Asimilarea acestui inteles al Sfintei Cruci s-ar reflecta si in disponibilitatea noastra de a ne jertfi, de a accepta mai micile sau mai marile sacrificii, umilintele, batjocurile venite din partea semenilor. Daca ne este draga Crucea, o purtam la piept, ne insemnam cu ea, o asezam la mormintele noastre, ar trebui sa ne fie draga si calea crucii, calea patimirii pentru Hristos, jertfa pe care Sfanta Cruce o simbolizeaza. Cat de draga ne este Crucea ca mod de viata se vede in viata noastra de zi cu zi. […]

pasion2Un al doilea aspect pe care as dori sa-l pun in discutie, plecand de la filmul in cauza, ar fi un puternic sentiment de vinovatie pe care filmul ti-l trezeste.

Mai intai pentru faptul ca apartii speciei umane care si-a omorat propriul Dumnezeu cu atata ferocitate si orbire, esti semenul celor care cu nespusa cruzime, salbaticie, hidosenie, ura, prostie, animalitate – aspecte puse in evidenta de film – Il batjocoresc, Il umilesc, Il bat, Il scuipa, si in cele din urma Il rastignesc intre doi talhari pe Mantuitorul Hristos. Numai un refugiu ipocrit te poate determina sa spui ca tu nu faci parte sau n-ai fi facut parte din multimea care-L batjocorea pe Hristos si care-I cerea isterizata rastignirea.

Si, in al doilea rand, pentru ca se naste in tine intrebarea daca faptele, gandurile, modul tau de viata, pacatele, faradelegile meschinariile, placerile, gandurile urate nu se constituie in tot atatea ofense si umiliri aduse iubirii lui Hristos pentru tine. Daca nu cumva contribuim la perpetuarea Patimilor Mantuitorului Hristos prin uraciunea si grozavia faptelor noastre. Daca nu cumva ne alaturam celor care in veac Il supara si-I provoaca dureri nesfarsite prin neascultare, prin uitare, prin imbratisarea lumii si intoarcerea spatelui lui Dumnezeu, prin tradarea de orice fel.

In discutiile care au urmat vizionarii filmului a aparut si intrebarea: Daca am fi fost noi contemporanii lui Hristos, in postura carora dintre personajele filmului ne-am fi regasit? Intrebare la care foarte greu se poate raspunde. Noi nu am fost contemporani lui Iisus, dar ne este Iisus contemporan noua! Asa ca am putem raspunde mai la intrebarea cum ne purtam noi fata de contemporanul nostru Hristos, care ieri si azi si in veci, este Acelasi. (Evrei 13,8).

(din: Preot Prof. Univ. dr. CONSTANTIN COMAN, “Prin fereastra bisericii sau o lectura teologica a realitatii”, Editura Bizantina, 2007)

03

Legaturi:

***

***

***


Categorii

Parintele Constantin Coman, Razboiul nevazut, Saptamana Mare, Vinerea Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

39 Commentarii la “PATIMILE LUI HRISTOS si riscul atenuarii pana la refuz al asumarii intelesului Crucii

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Nu cred ca ne putem astepta la un film curat, adevarat intru totul, sau 100% canonic din punct de vedere orthodox, din partea unui catolic sau al oricuia din Hollywood–decit daca ar fi fost facut de niste monahi ortodocsi cred ca ne-am putea astepta la asta–dar rostul monahilor este altul. Faptul ca un film despre Hristos a fost totusi realizat, ne-a amintit de El la unii ce poate am uitat, sau nu am crezut, si pina la un punct cu toate obstacolele si stirile “murdare” impotriva lui Gibson si a fimului, multa manipulate, exagerare, sau neadevar, eu o vad ca o izbinda impotriva celor ce incearca sa faca totul posibil sa ne faca sa uitam de Hristos si sa ne tina distrati cu murdaria vietii acesteia.

    Nu cred ca ne-am putea astepta ca un film realizat de un catolic sa fie 100% orthodox sau sa fie 100% adevarat. Izbinda in realizarea filmului eu o vad in alta parte. Iar faptul ca Gibson din Hollywood el insusi, a avut curajul sa tina piept rau-voitorilor a fost un exemplu de marturisire–in limitele lui ca om si ca traitor crestin.

    Sint citiva scriitori in Hollywood care scriu scripte pentru filme si sint f. talentati, dar care din pricina numelui lor recunoscut si atitudinea lor crestina, trebuie sa renunte la promovarea numelui lor, ca sa isi vinda marfa! Deci creditul il iau altii–numai asa reusesc sa mai participe cu ceva in producerea unui film.

  2. Sunt de acord cu ce spune Pr. Coman despre obiectiile la film,
    si cu ce spune exgeticus. Am vazut filmul de vreo doua ori, ca
    totusi mai bine te uiti la acest fel de filme (fie si numai
    ca sa carcotesti pe ici pe colo) decat la multe altele…

    Ca veni vorba de filme despre Iisus, a mai aparut unul recent,
    http://www.sonofgodmovie.com. Filmul lui Gibson e mai bun (cu toate
    deficientele lui majore). Un film care mi s-a parut mai reusit,
    protestant, aproape sigur, judecand dupa rolul si imaginea atribuita
    Maicii Domnului, este “The Gospel of John”, in care mi se pare ca
    actorul principal a resuit sa insceneze o imagine a lui Hristos mai
    credibila decat a putut cel din filmul lui Zeffirelli. In plus, filmul
    asta nu vine cu un text al sau, toate naratiunea si dialogurile sunt
    strict “Evanghelia dupa Ioan” si nimic mai mult.

    Pe de alta parte, nu tin sa dau in cap filmului, ma bucur ca se mai
    fac inca si filme de genul asta, foarte imperfecte, care arata insa o
    afinitate catre Domnul Iisus. Sa nu uitam ca nu sunt menite publicului
    Ortodox, ci unora atat de zapaciti dogmatic si spiritual de nu-si pot
    da seama ce-i cu sefulica de la Roma, de exemplu. Pentru Ortodocsi,
    Ostrov si cele similare. Dar daca pe unii frati i-a inspirat filmul
    asta sau altele, foarte bine, ce conteaza este sa invatam ceva din
    experiente, si daca Sf. Efrem Sirul a invatat de la o desfranata,
    putem si noi invata cate ceva de la un film defectuos.

  3. Pingback: PARINTELE TEOFAN de la Nera: “INVIEREA nu poate fi inteleasa decat cu un «CUGET DE OM NEBUN». Vacanta de Pasti pentru multi este un concediu din care Dumne­zeu a fost ‘concediat’“ si prin care SE ADANCESC IN MOARTE -
  4. Pingback: OMUL IN FATA CRUCII. Predici (text, audio, video) miscatoare si trezitoare la Inaltarea Sfintei Cruci: “Marea tragedie a omenirii este neintelegerea Crucii” -
  5. Pingback: “…nu ştiu altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta RĂSTIGNIT” | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: “DRAGOSTEA MEA S-A RASTIGNIT…” | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: “Ce neam de hiene nemernice suntem, popor omorâtor de Dumnezeu care a răstignit pe Domnul slavei?” LUPTA NEBUNĂ SI TRAGICĂ A OMULUI PENTRU A-ȘI OMORÎ IZVORUL VIEȚII. Pastorala PS Sebastian la Înviere: “DUMNEZEU DERANJEAZĂ pentru
  8. Pingback: Sfantul Vasile al Kinesmei despre INSEMNATATEA INVIERII MANTUITORULUI: “Hristos a inviat si ne-a dat o viata noua, plina de puteri harice. Partea ce ne revine e sa ne folosim de puterile acestea” | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: IUBIREA TRĂDATĂ ȘI ZDROBITĂ A LUI DUMNEZEU. Cuvântul care TACE în fața batjocoritorilor ucigași și vicleni: “Sărbătorim DUREREA INFINITĂ a Celui infinit” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate