PATIMILE LUI HRISTOS si riscul atenuarii pana la refuz al asumarii intelesului Crucii
Patimile lui Hristos sau riscul dochetismului la ortodocsi
A vedea in Sfanta Cruce numai frumusetea, numai izbanda, numai biruinta, si a uita ca ea reprezinta si calea care a condus la biruinta, adica jertfa, sau suferinta acceptata de buna voie, cea mai de jos umilinta si batjocura, suportata nu de un om oarecare, ci de Dumnezeu insusi din partea oamenilor, a fiilor Sai, este echivalent cu o evidenta tendinta dochetista.
La initiativa catorva studenti, intr-una din serile dinaintea vacantei Sfintelor Pasti, a fost organizata vizionarea filmului Patimile lui Hristos, regizat de Mel Gibson. Vizionarea a fost urmata de o dezbatere la care au participat membrii catedrei de Teologie biblica. La discutii au participat si multi studenti. Cea mai controversata tema a fost aceea legata de suportul confesional al filmului. Este binecunoscut faptul ca regizorul filmului este [era, n.n.] un catolic fervent. S-a spus, in consecinta, ca filmul ilustreaza viziunea specifica traditiei romano-catolice, care pune accentul pe Cruce mai mult decat pe Inviere, ca filmul exagereaza cu cruzimea, violenta etc. Intrebarea finala a fost daca din perspectiva unui crestin ortodox filmul poate fi evaluat pozitiv, daca are un efect pozitiv asupra acestuia sau, dimpotriva, ii influenteaza negativ.
Personal, cred ca filmul se poate constitui intr-o utila lectie si/sau tocmai pentru crestinul ortodox. Ma tem ca cei mai multi dintre noi, in neputinta unei perspective cuprinzatoare, capacitati de frumusetea crucii, am uitat ca aceasta este intai de toate semnul suferintei, al patimilor umilitoare, batjocoritoare prin care a trecut Mantuitorul Hristos, ca frumusetea ei, sublimitatea ei izvorasc tocmai din adancul fara de margini al suferintei si al umilintei pe care le presupune jertfa de buna voie a Fiului lui Dumnezeu. Disocierea, datorata faptului ca mintea omului poate asocia foarte greu contrariile, este una din marile probleme cu care s-a confruntat teologia de-a lungul veacurilor, care a generat mari rataciri de la dreapta credinta.
Neputinta de a percepe firea omeneasca si firea dumnezeiasca in Hristos Mantuitorul ca existand in acelasi timp, in intregime fiecare si in egala masura, a condus, dupa cum stim, la nasterea marilor erezii hristologice din primele veacuri ale Bisericii: dochetismul, arianismul, dioprosopismul, monofizitismul etc. A vedea in Sfanta Cruce numai frumusetea, numai izbanda, numai biruinta, si a uita ca ea reprezinta si calea care a condus la biruinta, adica jertfa, sau suferinta acceptata de buna voie, cea mai de jos umilinta si batjocura, suportata nu de un om oarecare, ci de Dumnezeu Insusi din partea oamenilor, a fiilor Sai, este echivalent cu o tendinta evident dochetista, care dupa cum se cunoaste, neputand vedea in Hristos pe Dumnezeu si pe om deopotriva, a raspandit invatatura conform caraia Hristos nu a fost un om adevarat pentru ca ar fi avut un trup aparent si in consecinta nici nu ar fi suferit in chip real.
Este adevarat ca in traditia noastra ortodoxa, Sfanta Cruce apare intotdeauna impodobita cu ornamente, cu flori, cu raze, tocmai pentru a pune in evidenta lucrarea ei izbavitoare, dar elementele de ornament nu ascund Crucea, nu o acopera in intregime. Crucea ramane la vedere, ca pomenire a Patimilor si a Jertfei Fiului lui Dumnezeu intrupat. Iradierea Invierii, bucuria, lumina care insotesc marele praznic izvorasc din biruinta finala asupra mortii. Dar nu trebuie sa uitam ceea ce proclamam zilele acestea prin troparul Invierii, ca moartea a fost biruita prin moarte, si inca nu orice moarte, ci moarte pe cruce, cea mai umilitoare din cate puteau exista. Marimea darului nu trebuie sa ne faca sa uitam masura jertfei prin care acesta s-a facut. Masura jertfei este masura iubirii.
Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai (Ioan 15,13).
Daca uitam patimile si moartea Mantuitorului sau daca nu le actualizam permanent, dar mai cu seama inainte de Praznicul Sfintelor Pasti, in Saptamana Patimilor, atunci nu vom trai si nu vom simti nici oceanul de iubire care a stat la temeiul Jerfei. Cred ca in spatiul ortodox nu exista riscul unei perspective atenuate a Invierii – slava Domnului, Invierea este in continuare Praznicul cu cel mai mare impact asupra vietii crestinilor ortodocsi – dar exista uneori riscul atenuarii trairii Crucii, a Patimilor Mantuitorului Hristos. Din acest punct de vedere, un soc atat de puternic in aceasta directie, asa cum este filmul invocat, cred ca poate fi de folos ortodocsilor.
Asimilarea acestui inteles al Sfintei Cruci s-ar reflecta si in disponibilitatea noastra de a ne jertfi, de a accepta mai micile sau mai marile sacrificii, umilintele, batjocurile venite din partea semenilor. Daca ne este draga Crucea, o purtam la piept, ne insemnam cu ea, o asezam la mormintele noastre, ar trebui sa ne fie draga si calea crucii, calea patimirii pentru Hristos, jertfa pe care Sfanta Cruce o simbolizeaza. Cat de draga ne este Crucea ca mod de viata se vede in viata noastra de zi cu zi. […]
Un al doilea aspect pe care as dori sa-l pun in discutie, plecand de la filmul in cauza, ar fi un puternic sentiment de vinovatie pe care filmul ti-l trezeste.
Mai intai pentru faptul ca apartii speciei umane care si-a omorat propriul Dumnezeu cu atata ferocitate si orbire, esti semenul celor care cu nespusa cruzime, salbaticie, hidosenie, ura, prostie, animalitate – aspecte puse in evidenta de film – Il batjocoresc, Il umilesc, Il bat, Il scuipa, si in cele din urma Il rastignesc intre doi talhari pe Mantuitorul Hristos. Numai un refugiu ipocrit te poate determina sa spui ca tu nu faci parte sau n-ai fi facut parte din multimea care-L batjocorea pe Hristos si care-I cerea isterizata rastignirea.
Si, in al doilea rand, pentru ca se naste in tine intrebarea daca faptele, gandurile, modul tau de viata, pacatele, faradelegile meschinariile, placerile, gandurile urate nu se constituie in tot atatea ofense si umiliri aduse iubirii lui Hristos pentru tine. Daca nu cumva contribuim la perpetuarea Patimilor Mantuitorului Hristos prin uraciunea si grozavia faptelor noastre. Daca nu cumva ne alaturam celor care in veac Il supara si-I provoaca dureri nesfarsite prin neascultare, prin uitare, prin imbratisarea lumii si intoarcerea spatelui lui Dumnezeu, prin tradarea de orice fel.
In discutiile care au urmat vizionarii filmului a aparut si intrebarea: “Daca am fi fost noi contemporanii lui Hristos, in postura carora dintre personajele filmului ne-am fi regasit”? Intrebare la care foarte greu se poate raspunde. Noi nu am fost contemporani lui Iisus, dar ne este Iisus contemporan noua! Asa ca am putem raspunde mai la intrebarea cum ne purtam noi fata de contemporanul nostru Hristos, care ieri si azi si in veci, este Acelasi. (Evrei 13,8).
Legaturi:
***
- VINEREA MARE. Predici, meditatii si plangeri strapungatoare la SFINTELE PATIMI ALE DOMNULUI, inaintea Epitafului Sau
- Vinerea Patimilor. ASTAZI HRISTOS PATIMESTE SI MOARE PENTRU NOI
- BICIUIREA SI BATJOCORIREA LUI HRISTOS. Ne rusinam sa mai cautam placerile sau sa mai cartim? “Cum te rabda inima sa inmultesti inca ranele lui Iisus?”
- RASTIGNIREA DOMNULUI. Meditatie zdrobitoare la patimile lui Hristos. Talcuirea celor 7 cuvinte rostite pe Cruce de Mantuitorul
- SA NU NE RUSINAM DE HRISTOS! – Meditatie la Sfanta Cruce (1)
- “SA MERGEM SI NOI SA MURIM CU EL!” – Meditatie la Sfanta Cruce (2)
- SA RABDAM PANA LA SFARSIT! – Meditatie la Sfanta Cruce (3)
- Sa scriem în mintea noastră patimile lui Hristos!
- “Ca un pelican, impungandu-Te acum, Cuvinte…” DE UNDE IZVORASTE VIATA NOASTRA?
- DUMNEZEUL MEU, DE CE M-AI PARASIT?
- Nebunia omului si TACEREA LUI DUMNEZEU
- SCOALA CRUCII – de Parintele Nicolae Steinhardt
- O VORBA BUNA
- N. Steinhardt: DIAVOLUL E UN OBSEDAT
- Arhimandritul Sofronie despre “SCANDALUL” UMILINTEI LUI HRISTOS, arma biruintei vesnice
- DUMNEZEU MA PLANGE PE MINE
- Predica la scoaterea Sfantului Epitaf (Arhim. Simeon Kraiopoulos): TREBUIE SA MERGEM PANA LA CAPAT, SA NE INGROPAM IMPREUNA CU HRISTOS, SA NU MAI FIM CEI DE DINAINTE!
- ASTEPTAND INVIEREA, SA LUAM AMINTE: “Eu stiu cum crestinii care acum plang patimile, asteapta sa invieze Cel Rastignit, ca sa-L puna iarasi pe Cruce…”
- PREDICI strapungatoare ale Sfantului Ioan de Kronstadt la DUMINICA SFINTEI CRUCI: “Sa ne luam cat mai repede crucea, atata timp cat Cel rastignit pe Cruce continua sa ne arate milele Sale!”
- CUM E POSIBIL SA-L BICIUIM SI NOI PE HRISTOS, CHIAR IN SAPTAMANA PATIMILOR SI DE PASTI? Cum ne pregatim de Inviere si ce ospat asteptam?
- SE POATE DRAGOSTE MAI MARE CA ACEASTA? DAR SE POATE SI NEPASARE MAI SALBATICA?
- SA-L INSOTIM PE DOMNUL IN SAPTAMANA MARE!
- INCEPUTUL SAPTAMANII PATIMILOR, cea mai sfanta saptamana a crestinilor. Cum se cuvine sa petrecem aceasta Saptamana Mare?
- MERGI DUPA HRISTOS PE CALEA PATIMILOR! (Ganduri pentru Saptamana Mare – Sf. Nicolae Velimirovici, Parintele Cleopa)
- DE CE ERA TRIST IISUS? DE CE AR FI TRIST SI ASTAZI? – Predica puternica a IPS Teofan in Duminica Floriilor (video, 2011)
- HRISTOS A INVIAT! SA NU-L RASTIGNIM IARASI! Predici scurte si puternice de Inviere ale Parintelui Nicolae Tanase
- PUTINA VREME MAI SUNT CU VOI… Cuvinte rascolitoare ca niste Denii ale Parintelui Mucenic Constantin Sarbu. Si o meditatie la Evanghelia primei Denii (smochinul neroditor, lucratorii cei rai, darul care se va lua de la noi)
- Cum si cine a frant Trupul si a varsat Sangele lui Hristos? Ne mai aude Dumnezeu daca am pacatuit?
***
- Crucea lui Hristos impotriva neo-crestinilor iubitori ai lumii de aici: SA NE AMINTIM CA ADEVARATUL CRESTINISM INSEAMNA LUPTA
- DUMINICA SFINTEI CRUCI. Predica PS Sebastian al Slatinei: VIATA CA O CRUCE. Cine se menajeaza, se complace si refuza LUPTA, cum va castiga Imparatia?
- “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”. CHEMAREA INCOMODA A CRUCII (Pr. Constantin Coman)
- “DREPTATEA” CRUCII. LEGEA LUI HRISTOS CERE RASTIGNIRE. Scrisori ale Sf. Ignatie Briancianinov despre necazuri, lepadare de sine, dragoste si indreptatire
- Duminica Sfintei Cruci. CE RASTIGNIRE FATA DE LUME I SE CERE SI MIREANULUI?
***
- … SA-SI IA CRUCEA SA SI SA-MI URMEZE MIE“ – Talcuiri vii de la Cuviosii Arsenie Boca si Sofronie Saharov
- Sfantul Isaac Sirul: “Calea lui Dumnezeu e Crucea de fiecare zi, căci nimenea nu s-a suit la cer cu răsfăţul”
- Crestinul neaparat trebuie sa fie un nevoitor. “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau”
- Predica trezitoare a Sf. Luca al Crimeei: CE INSEAMNA LUAREA CRUCII SI URMAREA LUI HRISTOS?
- Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci. LEPADAREA DE SINE, LEPADAREA DE PATIMI = DRUMUL SPINOS SI INGUST AL URMARII LUI HRISTOS
- CEL CARE ISI IUBESTE VIATA SA O VA PIERDE
- CALEA CEA STRAMTA A CRUCII: POCAINTA SI NECAZURILE
- Sfantul Ioan Gura de Aur despre lepadarea de sine, luarea Crucii si urmarea lui Hristos
- Parintele Arsenie Boca despre razboiul “LUMII” si despre fericirea CRUCII
- Cum ne purtam crucile vietii? Suntem hotarati sa renuntam la noi insine si sa ne dedicam total lui Dumnezeu?
- Parintele Seraphim Rose: “Nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti”
- ORTODOXIA – CREDINTA PATIMITOARE versus “PARADISUL NEBUNILOR”
- El a ales Crucea. Noi ce vom alege? (I)
- Intre Cruce si tradare. CARE ESTE LECTIA MUCENICULUI EVGHENIE PENTRU NOI SI VREMURILE NOASTRE? (II)
- “SA NU CUMVA SA VA BATETI JOC DE SFANTA CRUCE!”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Fraţilor de la Război întru Cuvânt, am câteva întrebări:
1. Patriarhul Filaret al Ucrainei are într-adevăr rangul de patriarh?
2. Biserica Ortodoxă Ucraineană e parte a Bisericii Ortodoxe Ruse sau e autocefală?
@Ioan C:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/tag/patriarhul-filaret/
1. Nu, este auto-declarat patriarh, nu e afla in comuniune cu niciuna din bisericile ortodoxe canonice.
2. e biserica autonoma, parte a Bisericii Ruse (similar cu Mitropolia de Chisinau).
Imi aduc aminte ca filmul lui Mel Gibson a starnit discutii printre ortodocsi la aparitia lui. Parerile erau impartite. Multi nu erau de acord cu afisarea violentelor, li se parea exagerat ceea ce s-a aratat, “prea mult sange”. Mi-amintesc ca, in ceea ce ma priveste, mi-am pus intrebarea daca biciuirea Mantuitorului cu acele gheare de fier care i-au sfasiat carnea are vreo legatura cu realitatea. Nu stiu.
Nu este bine nici sa supralicitam sau sa adaugam ceva la tot ce s-a intamplat pentru ca exista riscul unor deformari care pot apoi starni respingeri si contestatii dar, pe de alta parte, cred si ca multi dintre noi am ramas cu o imagine prea vaga sau deformata despre Patimile Mantuitorului. Nu stiu daca Mel Gibson prezinta lucrurile exact asa cum au fost, dar cred ca filmul lui Mel Gibson are, totusi, meritul de a ne aduce aminte ca Patimile si moartea Mantuitorului nu au fost “o pajiste cu miei” (ca sa-l parafrazez pe Petre Tutea). Pe de alta parte, cred ca si un film poate ajuta intr-o oarecare masura la educatia noastra religioasa dar nu e normal sa ne lasam catehizati doar prin filme. E chiar catastrofal. Solutia educarii noastre ca si crestini ramane in Biserica. Daca participam la slujbele Bisericii din Saptamana mare cu tot sufletul sansele sa nu intelegem Patimile Mantuitorului sunt mult mai mici.
Problema noastra este, insa, nu doar cum vom intelege Patimile Mantuitorului ci mai ales cum vom accepta noi crucea?
Parintele Coman ridica niste probleme foarte importante pentru noi. Cat de crestini suntem? E o intrebare pe care trebuie sa ne-o punem, iata, acum in postul mare, inainte de spovedanie. Eu imi port crucea la gat dar…
“Cat de draga ne este Crucea ca mod de viata se vede in viata noastra de zi cu zi.”
Asta e masura! Noi fugim de cruce. Cautam o viata comoda si scopul nostru este sa ne “aranjam”.
Suntem puternic atinsi de hedonismul zilelor noastre si din acest motiv nu mai suntem capabili sau dispusi sa ne asumam crucea. Sa ne ajute Dumnezeu sa punem inceput bun!
admin@
In alta ordine de idei:
“Este binecunoscut faptul ca regizorul filmului este [era, n.n.] un catolic fervent.”
Mel Gibson nu mai e catolic?
@ Daniela:
Catolic da, dar “fervent” nu stim daca mai e 🙂
http://adevarul.ro/entertainment/celebritati/mel-gibson-mai-costisitor-divort-hollywood-1_50ace8747c42d5a6638ba44a/index.html
http://www.realitatea.net/iata-care-este-motivul-divortului-lui-mel-gibson—foto_496317.html
http://mtipei.wordpress.com/2009/05/26/trist-dar-adevarat-mel-gibson-oksana-grigorieva-si%E2%80%A6-al-optulea-copil/
Deh, slabiciunea firii omenesti…
Sa stiti ca avem si noi pe meleagurile noastre artisti cu un puternic si captivant discurs ortodox si nationalist, deopotriva, a caror viata personala este departe de perfectiune, ca sa zic asa… (si asta o stiu de la ‘sursa’). Nu vreau sa dau nume, ma multumesc doar sa spun ca e vorba de o personalitate apreciata si iubita de public, un autentic om de cultura. Asta nu-l impiedica sa emita anumite idei cu adevarat valoroase si sa nu gaseasca mijloace de expresie intr-adevar ‘miscatoare’ pentru suflet si spirit.
Daca e sa ne luam dupa vietile si slabiciunile oamenilor, atunci cred ca mai nimic din ideile si creatiile lor n-ar mai ramane in picioare… Din fericire, Dumnezeu e bland si nu ne ia harul cu totul cand o luam ‘pe aratura’.
Cred ca e si asta o arta – sa selectezi perlele din multimea de gunoaie. Si sa nu arunci nesabuit intreg sacul la tomberon, odata cu comorile sale ascunse.
Pt ca, din pacate, simpla inmultire a talantilor este doar unul din aspectele mantuirii. Dar, odata implinit, nu trebuie sa neglijam roadele acestor talanti, chiar daca autorul n-a izbutit sa se realizeze plenar.
Mulţumesc pt. răspuns!
Daca am putea intelege si asta: “Masura jertfei este masura iubirii”…
admin@
N-am stiut. Si eu care neadajduiam ca s-a facut ortodox. Ii placea icoana Maicii Domnului din Vladimir ca de aia a ales sa o puna ca sigla.
Pacat! A sarit pe el vrajmasul, a venit ispita si n-a rezistat. A vrut sa faca un lucru bun, sa-L propovaduiasca pe Mantuitorul. Ne apropiem sa facem lucruri mari dar nu suntem curatiti sufleteste. Poate s-a implinit cu el cuvantul pe care-l spune spune Par. Opre Craciun vrajmasul “se razbuna si pentru un sfat bun”. Poate nici nu a avut cine sa se roage pentru el. Poate nu s-a sfatuit. Poate s-a mandrit. Cine stie?
Oricum, e alt duh in Bis. Catolica si nu este nici aceeasi relatie intre credincios si duhovnic.
@ Daniela:
Asa este, intru totul.
Să-l descrii pe Hristos nu e greu.
Să faci arată in și din Hristos, nu e greu.
Să-l propoveduieși pe Hristos nu e greu.
Să implinești (evanghelic) ce a invăţat (și a implinit) Hristos este greu (este foarte greu) și asta inseamnă de fapt să fii ortodox (autentic)
Imaginea si imaginatia pot incurca rugaciunea.Se spune ca imaginatia este podul
diavolului spre sufletul nostru.Cred ca trebuie sa ne “limitam”la icoana.
Bucuria Invierii este resimtita, intr-adevar, abia dupa constientizarea vesniciei prin suferinta. Exista o mare nevoie de a recupera valoarea Crucii. Totusi pe mine nu ma inspira filmul lui Mel Gibson. Are o perspectiva mult prea redusa, este incarcat cu multe efecte speciale, accentueaza grosier latura suferintei trupesti, a durerii batailor, distorsioneaza evenimentele istorice…
Eu cred ca suferinta cea mai mare era cea sufleteasca, nu trupeasca. Fara a minimaliza durerile rastignirii, ele capata greutate doar puse in legatura cu mantuirea, cu dragostea pentru omenire, nu doar cu lupta cu duhurile necurate si cu iudeii. Desi n-am vazut tot filmul, ci secvente consistente, imi pare ca suferinta deriva in film din faptul ca este atacata integritatea lui Hristos; nu vad o lupta cu moartea, o jerfa pentru viata cea adevarata, ci mai mult o agonie. Mantuitorul este prezentat mult prea vulnerabil, pe cand in realitate nu era. A avut doar momente omenesti de clatinare, de tensiune sufleteasca in gradina Ghetsimani, dar El a fost cu adevarat puternic, constient si mai presus de rautatea celor din jur, iubindu-i si durandu-l pentru rautatea lor. Drama consta in scopul sau mai presus de meschinariile celor care L-au omorat, in faptul ca sufera pentru un scop mai inalt, nu doar pe nedrept. Pe cand toti Il considerau slab, El era de fapt puternic si plin de dreptate iubitoare.
@ exegeticus:
Punctul pe I! Foarte adevarate si foarte importante precizarile!
Cu alte cuvinte, filmul lui Mel Gibson poate fi doar folosit ca punct de plecare pentru a ne trezi din învierea noastra închipuită, dar cam atât. Nu deriva din film o învăţătură sănătoasă, ci eventual din stimularea la care ne supune sa ne revizuim înţelegerea proprie asupra patimilor lui Hristos. Şi, fără un bagaj de credinţă ortodoxă curată, nu iese nimeni îmbogţăţit din vizionarea filmului pentru că nu are puncte de reper corecte.
Spre exemplu, conştientizarea suferinţei nu reiese din film într-un mod în care să ne inspire să ne rugăm, să iubim, să credem mai mult. Cu atât mai puţin să fim cinstiţi, drepţi şi iubitori. Nu ştiu ce regizor sau actor ar putea juca rolul lui Hristos. Eventual filme precum “Ostrovul” sensibilizează mai mult şi profund publicul asupra răscumpărării păcatelor, de unde putem înţelege mai bine Crucea lui Hristos, adică din crucea purtată cu demnitate de oameni credincioşi.
@exegeticus
M-am saturat pana la refuz de cei care nu au vazut filmul, dar au o parere despre el, si si-o ex prima cu nonsalanta ori de cate ori au ocazia. Internetul era plin de astfel de opinii cand a aparut filmul acum 10 ani. Nu credeti ca ar trebui stim ce criticam atunci cand o facem? Vizionarea catorva secvente nu va indreptateste sa scrieti ca distorsioneaza adevarul istoric.
@ Jojo:
Aveti si vreun argument, in afara de indignare si iritare?
Daca chiar vreti sa-l intelegeti pe Hristos cu adevarat, dece nu-i cereti sa beti si voi paharul pe care l-a baut El … 🙂
Domnule admin,
Nu vi se pare demna de indignare critica exprimata la adresa unui film nevizionat? Am mentionat faptul ca aceasta practica era foarte la moda in blogosfera ortodoxa romaneasca la aparitia filmului si nimeni nu se sinchisea sa o gaseasca cel putin necrestina. Din punctul meu de vedere majoritatea dezbaterilor pe seama acestui film, chiar si cele ce trag concluzii favorabile la adresa lui, dau gres in a observa adevaratele merite ale peliculei. Filmul exceleaza prin incarcatura simbolica. Cam asta ar trebui sa fie apanajul artei cinematografice, atunci cand isi merita denumirea. Iar mesajul exprimat prin acest simbolism, cred eu, merita tot respectul. Vorbim aici de un mesaj total antiecumenist: Euharistia ca trup si sange al Domnului Iisus Hristos, importanta Maicii Domnului si a icoanelor etc. Filmul a fost imbratisat de multi protestanti, dar si lor le-au scapat aceste aspecte, se pare. Spatiul si timpul nu-mi permit sa intru in detalii. Urmariti aceste aspecte si cred eu ca nu veti fii dezamagiti.
@Jojo
Am văzut aproape tot filmul, părţi consistente, dupa cum am spus. E suficient sa văd momente în care este distorsionat adevărul evanghelic pentru a putea afirma că este aşa. Din ce am văzut cred că mi-am făcut o impresie asupra a tot filmul. Faptul că nu l-am vizionat de la cap la coadă, că am sărit peste momentele cu schingiuirea, care mi se păreau forţate, nu mi se pare relevant. Totusi nu văd un argument în plus, chiar şi slăbuţ, din partea unuia care l-a văzut. Doar că n-am vrut să-mi pierd timpul până la capăt.
Iar faptul că trebuie să luăm în considerare patimile lui Hristos, nu doar Învierea, şi că prin suferinţă ne apropiem de El, aceasta rămâne în picioare; dar nu prin mijloace distorsionante.
@ Jojo:
Nu, fiindca se baza pe secvente vizionate totusi si avea o intemeiere teologica clara. Iar noi am vazut totusi filmul, chiar de 2-3 ori, si putem confirma. Exista elemente de simbolism reusite (reprezentarea diavolului in legatura cu Iuda), insa esenta acestui film nu e deloc simbolica, ci s-a vrut chiar… extrem de “realista”. Iar in privinta asta criticile sunt corecte.
Fara sa imi doresc catusi de putin sa declansez o noua dezbatere:), sunt de acord intru totul cu Jojo.
Filmul are partile lui bune si partile lui rele. Personal nu pot sa afirm ca m-a ‘zdruncinat’, dar critica adusa de @exegeticus e nedreapta. Din punctul meu de vedere, este si incorecta dogmatic. Natura umana este cea care a prevalat in momentele suferintei, iar puterea Mantuitorului a constat in aceea ca IN POFIDA fricii (perfect firesti si umane) si IN POFIDA suferintei TRUPESTI, si-a asumat Crucea IN SCOPUL SALVARII NOASTRE.
Dupa mine, filmul doar APARENT pune accent pe suferinta trupeasca – si bine face! Eu, de ex., saream tot timpul usor peste partea biciuirii din Evanghelie, uitand ca SI asta a fost o experienta dura, ori filmul mi-a reamintit asta. Si oricum, suferinta trupeasca nu trebuie neglijata, trupul este de fapt latura noastra cea mai vulnerabila si CRUCEA in primul rand in asta a constat, pentru ca altfel DOMNUL oricum a suferit, suferea si sufera cand ne vede cum suntem, si DE-AIA S-a si intrupat, ca sa ne dea sansa de a ne reveni si de a reintra in rezonanta cu scopul pentru care El ne-a creat.
Revenind: nici eu nu vreau sa intru in amanunte, dar filmul MIE mi se pare, DIN CONTRA, INTENS SIMBOLIC. Fiecare priveste cu propriul ochi pana la urma. Cred ca mai bine acceptam asta si ne abtinem de la verdicte definitive. Pur si simplu, poate fi o chestie de perceptie. Exista un moment in care El calca sarpele cu calcaiul in Gradina Ghetsimani, sunt momente memorabile care ne amintesc de modul pervers in care Diavolul ispiteste dar si batjocoreste, batjocura pe care a suferit-o este iarasi bine reprezentata – momentele acelea de insingurare in mijlocul unei demente colective,in care doar cativa inteleg ce se intampla si totusi nu pot sa faca nimic (sau oare pot?). Aceste tipare universale de suferinta umana sunt perfect redate. Repet, eu nu sunt o ‘fana’ a filmului, dar e un film BUN si, dupa mine, in general corect dogmatic. Sunt si momente cu care sunt mai putin de acord, Maica Domnului nu mi se pare foarte adecvat reprezentata (desi partea de acceptare, intelegere si luciditate este limpede si relativ armonios redata in portretul ei), sunt unele secvente excesive (dar nu multe), in fine, are si minusurile lui – dar eu una sunt dispusa sa trec peste ele macar din respect pentru nobletea demersului.
Mel Gibson e un tip crestin in spirit, se vede asta din filmele lui. Sa fii actor la Hollywood, in presiunea aia dementa, si sa reusesti sa iti mentii acest spirit, nu e putin lucru. Episodul respectiv din viata lui e regretabil. Din pacate, suntem doar oameni. Cadem permanent – prin desfranarile, osandirile, invidiile, elitismele, rautatile si crimele noastre – omoram nu doar trupeste, ci si sufleteste prin osandirea nechibzuita. Asa e, suntem jalnici, si Mel face si el parte dintre noi, e si el o biata faptura slaba, supusacaderilor, in pofida bunelor intentii. Domnul stie mai bine cum il va judeca pentru asta. Cat despre ochiul curat sau mai putin curat cu care privim Patimile Mantuitorului, asta depinde de fiecare si e problema fiecaruia. Si eu cred ca iamginatia e riscanta in zona asta, dar acest film s-a dorit un omagiu adus Mantuitorului, iar El e nobil, generos, aristocrat, si stie sa aprecieze gesturile de empatie ale talharilor din dreapta Sa. Cred eu. Raspunsul exact il vom afla cand ne va veni timpul, la Marea Judecata. Atunci o sa stim daca am facut bine sau nu sa il judecam pe Mel Gibson pentru incercarea de a reaminti amatorilor de productii hollywoodiene ca Iisus a murit si a suferit SI pentru ei.
@doroteea
Filmul ăsta e un subiect disputat. Despre acuzele dogmatice – prefer sa nu intru în ele pt că mi se par cu totul nedrepte.
Spre exemplu, P. Serafim Rose considera chiar şi filmul lui Zeffirelli inacceptabil. Nimeni nu e capabil să-l joace pe Hristos şi să-L regizeze. Singurul aspect pozitiv pe care-l găsesc este că L-a adus în prim-plan. Dar e destul de puţin şi asta nu înseamnă că noi, ca ortodocşi putem fi inspiraţi în credinţa noastră de el. Este esenţial să fie prezentată povestea din spatele Răstignirii, altfel îşi pierde valoarea, rămâne o suferinţă produsă de nişte agresori şi atât, un Calvar catolic.
Pentru mine, este o ecranizare hollywoodiană, cu efecte speciale şi bombastică. Ba foarte rudimentară. Până şi simbolismul este simplist şi necreştin adesea. Lacrima din final nu mă duce cu gândul la Dumnezeu, la un sulfet ce părăseşte pământul spre cer. Fără să mai vorbesc de punerea efectivă în scenă.
Eu consider că reacţia la acest film ne vădeşte credinţa din sufletul nostru.
@ exegeticus,
Evanghelia are locul și rostul său, cultura deasemeni. Nu doresc să o mâhnesc pe Doroteea, insă Adevarul trebuie mărturisit. Dealtfel insăși Adevărul o face. In coment-ul in care v’a abordat, accentul cade pe Gibson și pe opera sa nu pe Mântuitoarea Jetfă a Domnului Hristos. Desigur că și Gibson este un candidat la mântuire și nu sunt judecătorul lui, dar nu-i voi atribui nici lui nici oprei lui, valenţe apostolice.
Oamenii de cultură aparţin culturii cu care se identifica și atrag (și cuceresc) suflete culturii nicidecum lui Hristos.
O spun faptele lor, nu judecata mea. Ori suntem judecători noi, dacă luăm in seamă cuvâtul Domnului care zice că: ,,din faptele lor ii veţi cunoaște” ?. Gibson a făcut un act de cutură ce acolo și duce, nicidecum la Hristos, (chiar de pare a duce la Hristos). Dumnezeu ne-a dat pentru asta biserica (cu cele șapte taine prin care lucrează Harul).
,,voi nu sunteţi din lume…” spune Domnul celor ce-l iubesc pe El. Și-l iubesc doar cei ce iplinesc (evanghelic), Evanghelia, cei ce fac totul intocmai cum a spus Domnul.
Credinţa vine din Cuvânt, nu din imagine. “La inceput a fost Cuvântul”… spune Evanghelia și aceiași Evanghelie spune că “Dumnezeu era Cuvântul”.
Lucrarea Cuvântului este sfântă, “curăţat de pământ, curăţat de șapte ori” cum spune psalmul. Cuvântul inalţă direct la Dumnezeu.
Fiecare are rostul și locul său.
Eu asta cred și asta mărturisesc și cred că asta ai ţinut să spui și frăţia ta.
@exegeticus
Nu veti afla in niciun film vreodata ceea ce gasiti la Sfanta Liturghie Ortodoxa. Punct. Este valabil si despre orice altceva, nu numai despre filme… Ceea ce nu inseamna insa ca acel altceva este mereu nefolositor si lipsit de valoare. Ma iertati, va rog, dar filmul lui Zeffirelli ESTE inacceptabil. Zeffirelli a insirat o “istorisire”, cam ceea ce aparent va este pe plac. Dar Zeffirelli a selectat cu grija ce sa includa si ce nu, fara sa aiba scuza limitei de timp. In special minunile prezentate de el pot fi dezbatute de liber cugetatori in documentare rasuflate pe Discovery Channel (Iisus nu-si poarta crucea, poarta doar un lemn in spate, nu este rastignit pe Golgota, ci la marginea Ierusalimului etc etc). Nu prea stiu exact ce inseamna afirmatia ca nimeni nu este in capabil sa-L joace pe Hristos si sa-L regizeze. Am citit-o pe internet si la altii care ca si dumneavoastra nu vazusera filmul. De ce? In primul rand pentru ca Sfintenia nu poate fi nici jucata, nici descrisa, nici simulata. Este doar traita. Iar eu care doar aud despre ea pot avea doar o vaga idee. Atrag atentia ca un film religios crestin nu-si propune sa prezinte Sfintenia in acest sens, deci acuza este nefondata. Apoi pentru ca automat ma face sa gandesc ca poate firea umana cazuta il impiedica pe om si sa-L marturiseasca pe Hristos. Adica sa-L marturiseasca asa cum s-ar cuveni, pe de-a-ntregul. “Ca de te-ai uita la pacate Doamne, cine s-ar mai mantui???…”
Povestea din spatele rastignirii fusese deja prezentata de nenumarate ori de altii si toti cei ce merg la Biserica o cunosc. Filmul nu este o productie hollywoodiana. Se pare ca nu sunteti la curent cu linsajul mediatic la care a fost supus Mel Gibson inainte si dupa aparitia filmului. Atacurile au inceput cu luni inainte, astfel incat in ultima luna inaintea aparitiei numai despre asta se discuta la TV in America. Si numai de rau (la adresa filmului). Nimeni in Hollywood nu a vrut sa sponsorizeze si sa distribuie filmul (cu distributia se ocupa de obicei compania care multiplica pelicula pentru a fi prezentata in cinematografe).
O persoana care l-a vizionat pe sarite nu are dreptul sa spuna ca “simbolismul este necrestin si simplist” si sa fie luata in serios. Simbolismul fimului nu este deloc un argument slab. Filmul prezinta ultimele 12 ore din viata Domnului, este chiar de asteptat ca simbolismul sa aiba un rol esential. Altfel totul ar fi fost plictisitor si fara sens. Mel Gibson este catolic. Catolicii pun accent pe drumul Crucii. Deoarece filmul prezinta doar Calvarul s-a concluzionat ca filmul este o alta productie ce exagereaza suferinta Domnului total fara rost. Fals, pentru ca nu se tine seama de incarcatura simbolica, care spune o cu totul alta poveste.
Dau un exemplu intre multele ce pot fi date. Mel Gibson si-a filmat propria mana in scena rastignirii Domnului, ca fiind mana care bate primul cui. Este o secventa in care o mana cu un ciocan, filmate in slow motion se ridica pe fundalul cerului, fara a se vedea corpul caruia ii apartine mana. Este mana lui Mel Gibson. A pus scena acolo ca pe o marturisire. Si el (ca si noi toti de altfel) este vinovat de rastignirea Domnului. Si nu oricum. S-a considerat a fi cel dintai intre faptasi. Mi se pare o dovada de umilinta din partea autorului si, in contextul intregii prezentari a patimilor Domnului, cu o deosebita insemnatate. Este insa prea mult de scris despre asta. Pentru ca ar explica de ce Calvarul asa cum este el prezentat in film, merge dincolo de interpretarea de rutina, cum ca trebuie sa luam in considerare patimile lui Hristos nu doar Invierea.
Jojo:
“Se pare ca nu sunteti la curent cu linsajul mediatic la care a fost supus Mel Gibson inainte si dupa aparitia filmului. Atacurile au inceput cu luni inainte, astfel incat in ultima luna inaintea aparitiei numai despre asta se discuta la TV in America. Si numai de rau (la adresa filmului). Nimeni in Hollywood nu a vrut sa sponsorizeze si sa distribuie filmul (cu distributia se ocupa de obicei compania care multiplica pelicula pentru a fi prezentata in cinematografe).”
Exact, cam asa vad si eu lucrurile. Mel Gibson (cu pacatele lui personale care au devenit publice mai tirziu in urma unor certuri cu sotia lui, betie, etc) nu este un sfint, dar nimeni in Hollywood este, si nici noi nu sintem. Nu cred ca ar trebui sa facem astfel de filme pentru ca nimeni nu ar trebui sa joace rolul Mintuitorului. Insa filmul lui Mel Gibson, nu neaparat o reusita sau un failure–I didn’t think it was bad–a fost o reusita impotriva celor ce nu vor crestinitatea pe micul sau marele ecran! El a avut curajul sa le tina piept!
A fost atacat de “grupurile” ce nu au vrut sa se simta facute vinovate de rastignirea Sa, sau sa aduca aminte intregii lumi ce s-a intimplat.
Pentru asta, nu a fost un film oarecare, ci mai degraba eu il vad ca o reusita f. mare, pentru ca au incercat practic sa il interzica! Si asta nu ca era ceva rau sau bun cu filmul–nu a avut nici o legatura cu asta. Mai degraba ar putea fi privit ca un atac impotriva crestinatatii si impotriva “promovarii” Domnului. Nu crestinii au fost cei ce au protestat impotriva filmului, ci taman cei ce protesteaza impotriva promovarii valorilor crestine si vor sa ni-l scoata din cap pe Hristos. You be the judge.
Mie mi-au placut amandoua filmele. Inainte sa vad filmul lui zefirelli eram ateu, umblam cu bilia hazlie in mana prin scoala si predicam ca nu exista Dumnezeu. Filmul a fost difuzat 3 zile..joi eram ateu, duminica inviasem. Credeam. Imi datorez convertirea filmului. Era ca si cum L-as fi vazut in carne si oase.
*biblia hazlie
Scrisa de Taxiel
Dovada clara de “succes” al filmului, este faptul ca, nu am auzit pe cineva dintre cei ce l-au vazut, ca ar dori sa-l (mai) revada.
Gibson a ramas fidel tipologiei de film singeros (vezi Patriotul, Mad Max, Braveheart, s.a)
Acolo unde dogma Calcedonului nu este prezenta – se ajunge la un mod de nestorianism – catolicii (bietii de ei), vorbesc despre o hristologie de sus si una de jos, un Hristos al Crucii si unul al Gloriei (Slavei).
Ca si ortodocsi, tre’ sa tinem cont de mesajul Evangheliilor, unde accentul crestin cade pe Inviere, pe descrierea ei si a bucuriei ucenicilor.
Biserica ortodoxa ne prezinta suferinta Mantuitorului (la rastignirea Sa), dar e o suferinta transfigurata, care deja prefigureaza biruinta asupra mortii.
Gibson vrea, cu tot dinadinsul, sa ne faca sa ne fie – mila – de Cel rastignit. Mda!
“Nu in ascutimea durerii stau sensul si unicitatea rastignirii lui Iisus, ci in identitatea amutitoare a Celui rastignit. Cel rastignit e Dumnezeu insusi si El o face din prima zi a intruparii Sale pina astazi. Nu trupul si singele, ci trupul devenit piine si singele devenit vinul vietii, acesta e misterul crucificarii. La acest mister, Mel Gibson nu are acces. Baiat istet (si prostut), el a esuat rapid in eficacitate comerciala. Aud ca aduna bani seriosi vinzind cópii (exacte) dupa piroanele rastignirii, montate pe un lant de pus la git.” (Aici – chiar are dreptate – Andrei Plesu, intr-un articol ref. la acest film)
Eu zic doar ca filmul nu prea are valente ortodoxe. El este o marturisire, dar nu ortodoxa. Deci nu poate inspira o credinta curata. Deci nu vad contradictia cu ce am spus eu.
Cat despre simboluri, noi nu prea le folosim. Cel putin nu la un nivel ermetic, ci doar sugestiv. Icoanele nu contin simboluri; interdictie canonica in Sinod Ecumenic.
Mie imi pare mult mai bun filmul lui Gibson “Brave heart”. Desi e mai simbolic dpdv crestin. 🙂