PR. GEORGE REMETE: Creştinii „eficienţi” şi „progresişti” și creştinii lacşi, cinici şi satanici. “Ei vor să-L ia pe HRISTOS COMPLICE la ideile şi păcatele lor, pentru că încearcă SĂ LE JUSTIFICE prin argumen­tări „creştine””

4-02-2020 Sublinieri

[Preot] George Remete, Iisus Hristos, iubirea tradata:

Creştinii „eficienţi” şi „progresişti”

Invers decât „evlaviosii” si „smeriţii”, sunt falşi şi creştinii eficienţi, harnici şi spornici care, ştiind că bunul creştin asumă, face şi preface istoria, cred că reuşita materială a Bisericii se converteşte auto­mat în reuşită spirituală şi mântuire. Aceştia nu con­cep o Biserică umilă şi săracă, ci consideră necesare eficienţa şi sporul vizibil: social, cultural, economic etc. Biserica tinde să devină o unitate prestatoare de servicii religioase, culturale, sociale şi economice şi e meritorie în primul rând prin eficienţa ei, iar Dumnezeu e înţeles nu ca persoană, ci ca substanţă valo­roasă care trebuie posedată şi valorificată. Creştinii „eficienţi” caută să câştige cerul prin construcţiile de pe pământ şi zidesc biserică pe pământ, nu în cer, în ideea că cea de aici „e sigură, se vede şi e lăudată, pe când cea din cer, nu se ştie!”.

Aceştia confundă autenticitatea şi puterea Bise­ricii cu eficacitatea şi succesul, uitând că Dumnezeu rămâne săracul şi ratatul (căci mântuieşte pe puţini şi ratează pe mulţi), care nu are şi nu oferă decât un singur lucru: viaţa Lui. Creştinii eficienţi au uitat că tot ce au vine de la Săracul gol de pe cruce. Din crucea Sclavului răstignit au curs fluvii de aur şi ar­gint, pietre scumpe, bani, valută forte, averi, bogăţii, funcţii, onoruri, puteri şi fericiri, din care se înfruptă toţi de două milenii, îmbrobodindu-l sau uitându-l pe Cel care le varsă. În cel mai bun caz, clericii gospo­dari şi eficienţi cred că această bogăţie trebuie va­lorificată cu pierderi minime şi câştiguri maxime, spre înălţarea catedralelor care ne asigură nemuri­rea pământească, pentru că despre cea cerească ni­mic nu e sigur: poate e, poate nu e! Cum să dai pasă­rea din mână pe cioara de pe gard? Dacă în Biserica primară toţi conducătorii erau servitori şi toţi bogaţii sărăceau (fiind darnici), astăzi Biserica contabilizea­ză harul şi-L cântăreşte pe Dumnezeu.

Tot „eficienţi”, dar mult mai radicali sunt creş­tinii „democraţi” şi „progresişti”. În toate religiile există credincioşi dornici de înnoire, pentru că înno­irea e o necesitate fiinţiala a omului. Credinţa însăşi este iniţiativă, spontaneitate şi înnoire permanentă. Dar esenţial este să înţelegem ce trebuie înnoit şi ce nu poate fi schimbat. Trebuie înţeles că elementele fundamentale ale existenţei sunt de neînlocuit: Dum­nezeu, persoana, paternitatea, filiaţia, mântuirea, etc. Tot astfel, creştinismul necesită mentalitate, lim­baj şi metode noi la timpuri noi, dar în ce priveşte doctrina şi morala acestea sunt de neînlocuit; nu e posibil ca o dogmă să fie anulată sau o normă mora­lă să fie relativizată, căci aceasta ar denatura esenţi­al creştinismul. Exact acesta este sensul cuvântului Mântuitorului: Cerul şi pământul vor trece, dar cu­vintele Mele nu vor trece!(Matei 24,33).

Neînţelegând diferenţa dintre realităţile lumii şi absolutul credinţei, unii creştini cred că şi creşti­nismul trebuie să „progreseze” mereu, absolutizând progresul în locul credinţei. Această idolatrizare a progresului – ca şi când Dumnezeu, credinţa sau paternitatea ar putea „progresa” – e motivată cu „argu­mentul” că „acum că trăim în secolul XX …ca şi cum ar fi evident că etica sau teologia ar trebui să se schim­be odată cu filele calendarului”486, ca şi cum trecerea timpului ar fi în sine un progres. Acest „progres” nu este însă decât o secularizare, pentru că adepţii pre­cizează că „noul creştinism … trebuie să inventeze o nouă paradigmă, care să-i corespundă sau să-i răs­pundă culturii democratice libertare”487.

„Progresul” creştin se concretizează în general în non-conformism, în plăcerea de a critica, schim­ba şi contrazice. Dar, deşi se vrea „mai liber” decât libertatea credinţei, nonconformismul se dovedeşte compromis, adică amestecul şi confuzia cu orice. Tre­buie înţeles că, deşi este provocator, creştinismul nu este non-conformist, adică nu un „Gică contra”. Căci a fi nonconformist înseamnă nu numai a provoca, ci a sfida si a combate normalul si firescul. Or, firea sau firescul este Dumnezeu! Creştinismul cultivă firea şi normalitatea, căci sunt rânduiala lui Dumnezeu. Nonconformismul lumii „creştine” occidentale, de exemplu, nu este decât proba dezaxării, dezorientării şi disperării omului care L-a părăsit pe Hristos, iar singurătatea îl ucide488.

De fapt, „progresismul” nu ştie multe. El se con­cretizează în secularizare, anti-clericalism şi „drep­turile omului”. împotriva normelor esenţiale creştine – şi ale oricărei religii – în numele „drepturilor omu­lui”, „progresiştii” militează pentru homosexualita­te, avort, eutanasie, sinucidere şi inginerie genetică. Aici trebuie observat că omul care urmăreşte numai „drepturile omului” a pierdut simţul uman fundamen­tal, adică filiaţia. Absolutizarea „Drepturilor omului” este pierdere şi nu câştig, fiind pierderea conştiinţei filiale, a omului ca păstor al fiinţei şi ca fiu în casa Tatălui. Ea este expresia înstrăinării omului de Dum­nezeu, proclamarea lor neputând fi decât împotriva lui Dumnezeu, ca înstrăinare de El.

Ca autonomizare, ele sunt absurde şi penibile, ca şi „drepturile copilului”, pentru că nici acestea nu pot exista decât ca învinuire, reproş sau deficienţă a părinţilor. Or, autonomizarea lor înseamnă pierderea filiaţiei şi înstrăinare de părinţi. Între Dumnezeu şi om, între părinţi şi copii nu poate fi vorba de „drep­turi” ca autonomie, căci iubirea nu cunoaşte „drep­turi”. Numai un copil înstrăinat de părinţi şi un om înstrăinat de Dumnezeu se poate gândi la „drepturi”, asemenea Fiului risipitor.

Creştinii lacşi, cinici şi satanici

Urcând spre vârful trădării şi mişeliei creştinis­mului impostor, pe antepenultima treaptă îi aflăm pe creştinii lacşi, adică nu numai toleranţi sau relativizanţi ci a-morali sau perverşi, care falsifică pre­ceptele morale creştine până la inversare. Aceştia fac alergie nu numai la anumite norme, ci la înseşi noţi­unile de păcat şi de vină, pe care vor să le scoată de fapt din credinţa şi viaţa creştină. Pentru aceştia, nu mai există vinovaţi, noţiunea de păcat este golită de orice sens … nu le rămâne decât să devină mereu mai nesimţitori, uitând de ei înşişi; sau să trăiască semeţ în afara oricărui Logos489.

Dacă nu mai cred în vină, pentru ei nu mai are sens nici ruşinea, nici pocăinţa, nici iertarea. Este cu totul grăitoare, în acest sens, ideea curentă în lu­mea occidentală creştină că dacă ai greşit, dacă ceva nu e „în regulă”, trebuie „să ai puterea să te ierţi tu însuţi!”; adică exact invers de cum spun Biserica şi raţiunea: că iertarea trebuie cerută, şi nu poate fi dată decât de cel ofensat şi de Dumnezeu. Cercetarea „ideilor” şi faptelor creştinilor lacşi arată că aceştia şi-au luat libertatea drept acoperământ al răutăţii(I Petru 2,16) şi schimbă harul Dumnezeului nostru în desfrânare şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, pe Iisus Hristos(Iuda 1,4).

Păstrând numele de creştin dar golindu-l de con­ţinut, creştinii lacşi acceptă de fapt toate imoralită­ţile, în afară de violenţă.

Probabil că falsificarea cea mai vizibilă a moralei creştine o arată acceptarea homosexualităţii. Combătând frontal cuvântul Sfin­tei Scripturi care afirmă răspicat, fără putinţă de răs­tălmăcire, că homosexualitatea înseamnă patimi de ocară, căci femeile au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii… bărbaţi cu bărbaţi săvârşind ruşinea şi luând în ei înşişi răspla­ta cuvenită rătăcirii lor(Romani 1,26-27), aceştia se prefac că n-au auzit glasul Scripturii care strigă: Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii … nici adulterii, nici malahiţii, nici sodomiţii … nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu(I Cor. 6,9-1o)490. Cât de grav a cuprins laxismul creştinătatea se poate constata din faptul că toate Bisericile Protestante acceptă căsătoriile gay, chiar şi pentru pastori, şi chiar în citadela Ortodoxiei (Biserica Ortodoxă Greacă) parlamentul ortodox al Greciei a aprobat căsătoriile [parteneriatele civile] homosexuale.

Dar, aşa cum spuneam, creştinii lacşi acceptă și promovează orice imoralitate: avortul, sinuciderea, eutanasia, ingineriile genetice. Refuzând orice rigoa­re, ei refuză de fapt autoritatea şi competenţa Bisericii – din care spun că vor să mai facă parte – de a condamna imoralitatea, pe motivul că aceasta „nu ştie decât să interzică şi să condamne”491. Astfel, ei se prefac a nu şti că nu poţi afirma iubirea dacă nu con­damni ura, nu poţi susţine pacea dacă nu condamni războiul şi nu susţii sănătatea dacă nu lupţi cu boala. „Ignoranţa” lor este de fapt prefăcută şi mişelească. Ei vor să-L ia pe Hristos complice la ideile şi păcatele lor, pentru că încearcă să le justifice prin argumen­tări „creştine” şi îşi închipuie că Dumnezeu poate ac­cepta în vreun fel aceste minciuni şi ticăloşii.

Cu o raţiune diabolică strălucitoare – căci „nebunul a pierdut tot, înafară de raţiune” ei croiesc argumente „creştine” pentru justificarea perversiunilor. Acceptarea lor este de fapt acceptarea bolii ca sănătate, a nebuniei ca normalitate şi a morţii ca viaţă, ca în dialogul imagi­nar dintre un asemenea bolnav şi un om sănătos: „Bol­navul: «Tu n-ai nici un viciu, nicio distracţie de asta?» Sănătosul: „«Nu, şi nici nu mă interesează!» Bolnavul: «Cum?! Dragă, cum poţi trăi aşa, în alb-negru? Nu te plictiseşti? Trebuie să faci şi tu rost de ceva distractiv! Măcar aşa, un diabet, un SIDA, un canceruş!»”.

Desigur că, în faţa acestor „argumente” şi com­portamente, se impune întrebarea: cum e posibilă, cum se naşte această schizofrenie? Trebuie să înţe­legem că nu numai mintea schimbă comportamentul, ci şi comportamentul schimbă mintea. Bolnavul „în­ţelege” realitatea şi gravitatea bolii şi totuşi persistă în viciu, pentru că acesta i-a devenit a doua natură: el îşi este sieşi duşman şi contra-argument, bine for­mulat raţional împotriva raţiunii. Orice vicios găseş­te oricând argumente „irefutabile” pentru viciul său. Urechea lui nu mai aude, pentru că fiinţa lui nu mai simte, pentru că a ieşit din fiinţarea creştină: „Faptele lor nu-i lasă să creadă în Dumnezeu(Osea 5,4). Căci fiinţarea creştină este una ascetică.

Ascezaaskesis înseamnă antrenament, condiţie normală a fiinţării şi nu performanţă. Ea este necesară nu atât pentru a aduce mulţumire şi slăvire lui Dum­nezeu, cât mai ales pentru că e unica soluţie de vinde­care a firii umane bolnave şi decăzute. Trebuie înţeles că adevărul fiinţei umane în istorie este grevat de pă­cat: atât de consecinţele milenare ale păcatului vechi, cât şi de păcatele personale. A nu înţelege, a evita sau a nega această stare bolnavă a firii umane pe pământ înseamnă a ignora sau a te minţi, asemenea bolnavului grav care nu se tratează, minţindu-se pe sine că e sănătos. Bolnavul grav nu se poate însănătoşi prin speranţe deşarte, închipuiri sau metode superficiale, ci numai prin tratament aspru sau asceză.

Niciodată în istorie, în niciun timp şi niciun loc, în nicio societate umană n-au fost inventate, fonda­te „religios” şi rafinate atâtea vicii şi atentate bio­logice la fiinţa umană precum în lumea „creştină” denaturată. Chiar în cele mai primitive şi violente societăţi, nu s-au inventat şi promovat atâtea aten­tate la viaţa omului, precum avortul, SIDA, eutanasia, eugenia, malthusianismul şi altele. În această privinţă, recordul „creştin” este inegalabil. Totuşi, trebuie să ştim că Biserica si creştinul adevărat nu dezarmează niciodată: urâm cancerul, dar iubim pe canceroşi, urâm boala, dar iubim pe bolnavi, urâm crima, dar iubim şi pe criminali, urâm homosexuali­tatea, dar iubim pe bolnavii ei, urâm păcatul, dar iu­bim pe păcătoşi, pentru că, oricum, noi toţi suntem păcătoşi, într-un fel sau altul.

Pe penultima treaptă a trădării, mişeliei şi în­străinării de Hristos stau creştinii sfidători, vrăji­tori, cinici şi satanici, care au voluptatea răului, care sunt înscrişi de bunăvoie, „cu acte în regulă”, în tabăra Satanei. Aceştia sunt perverşi, masochişti, sadici, se­nini şi împăcaţi cu viaţa lor şi stau „dincolo de bine şi de rău”, căci combină cinic şi săvârşesc voluptuos sacrilegiile, urcând „urâciunea pustiirii în locul cel sfânt” şi amestecând harul cu perversiunea. Trădarea şi pervertirea au devenit sensul vieţii lor. Ei perver­tesc orice lucru sfânt, căci răstoarnă sentinţa biblică „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii” (Apoc. 2,10) cu deviza diabolică proprie: „Fii monstru până la capăt, şi vei câştiga totul!”. În general, ei sunt cei care, dornici de avere, putere, funcţii şi onoruri, au înţeles că le pot atinge sigur prin vinderea sufletului, prin contractul cu Satana, pentru un blid de linte.

Primii între aceşti creştini trădători sunt ace­ia care fac parte din tot felul de „structuri de pu­tere” sau organizaţii anti-creştine, exemplari fiind în acest sens creştinii masoni, care, cu conştiinţa senină, alătură pe Iisus Hristos lui Buddha, Jahwe, Muhammad şi Orientul Luminos. Ei sunt de altfel zeloşi şi vor să sprijine Biserica Creştină prin orga­nizaţii ne-creștine si anti-creștine, iar credinţa cu ajutorul necredinţei şi al imposturii. Ei n-au nici o remuşcare, deşi joacă rolul lui Iuda; sfinţii mai pot arăta o frică şi o pocăinţă, dar creştinii masoni, nu. Toţi au reuşit împăcarea conştiinţei – de la cei mai simpli, până la cei aflaţi în fruntea Bisericii – pentru că au dorit succesul sigur şi rapid (blidul de linte) în lumea aceasta. Mobilul aderării lor la masone­rie nu este ideologic, ci exclusiv material: succesul. Unii sunt binecunoscuţi, alţii nu, pentru că oficial fac parte din organizaţii afiliate masoneriei, precum cluburile Rotary şi altele. În toate confesiunile creş­tine, mulţi clerici fac parte din masonerie, pentru că este o cale sigură de succes în posturile înalte.

Mai puţin eleganţi, dar la fel de vânduţi sunt creştinii  vrăjitori, „legători” şi „dezlegători” de cununii, de câştiguri, patimi şi interese. Aceştia nu se mulţumesc cu viaţa simplă şi binefacerile duhov­niceşti ale harului, ci vor avere şi faimă, încât pentru ei importantă nu este tabăra în care joacă – cea a Bi­nelui, sau cea a Răului – ci magia câştigului, indife­rent de unde vine: „magie albă” sau „magie neagră. Ca şi ei, la fel de trădători şi perverşi sunt cei care le solicită serviciile, pentru că n-au încredere în calea dreaptă a lui Iisus Hristos sau în drumul împărătesc al harului, ci caută să-l fure, sărind gardul Bisericii.

Desigur că duplicitatea şi pervertirea harului de către aceşti creştini vrăjitori este incredibilă şi greu de înţeles. Ea se explică numai prin libertatea depli­nă a omului şi prin bunătatea lui Dumnezeu cel îndelung-răbdător, care „nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”. în orice caz, oricât de absurdă şi incredibilă, această realitate există, căci numai aşa se explică şi cuvântul Mântuitorului: „Mul­ţi îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, oare nu în nu­mele Tău am proorocit şi am scos demoni şi am făcut minuni multe?» Şi atunci voi mărturisi lor: «Nicioda­tă nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea»” (Matei 7,22-23). Trădarea acestora nu este numai vină, ticăloşie şi înstrăinare totală, ci blasfemie şi sfidare satanică faţă de Hris­tos, iar vina lor este maximă, pentru că reuşesc să facă din creştinism „o religie de cucuvele sumbre …de o dezarmantă stupiditate”492, din credinţa creştină o nebunie, din casa lui Dumnezeu o peşteră de tâlhari şi din puterea harului o lucrare a morţii.

Tot sfidători sunt si creştinii cinici si satanici care, chiar dacă nu se înscriu în organizaţii anti-creştine şi nu fac vrăjitorii, profanează la fel lucrurile sfinte, cu aceeaşi perversitate diabolică precum vră­jitorii. Un exemplu total în acest sens a fost înmor­mântarea celebrului designer homosexual Yves Saint-Laurent, pentru care „în Biserica Saint-Roch (Paris), la 5 iunie 2008 … pentru prima dată, Biserica Catolică a săvârşit, public şi cu fast, funeraliile unei celebrităţi care are la activ un PACS … partenerul său de viaţă, Pierre Berge … rosteşte un frumos elogiu funebru”493. Acelaşi satanism îl manifestă si creştinii marxişti, căci aceştia „cred în Dumnezeu. Dar unii dintre ei cred si în Marx, deşi Marx însuşi nu credea în Dumnezeu Nu există decât un Dumnezeu în care pot crede, cel care se exprimă în luptele de clasă, răspunde … Jean Guichard, autor al lucrării «Biserică, lupte de clasă şi strategie politică»”494. Prin sfidarea lui Dumnezeu şi prin cinismul satanic, toţi aceştia sunt adevărate mo­numente de impostură şi monstruozitate. De aceea, ei se constituie într-o faună cu totul deosebită a speciei umane, un bestiar şi o adevărată grădină zoologică.

486 Nicholas Th. Wright, Iisus pur şi simplu, Deisis, Sibiu, 2015, p. 301.

487  Jean-Pierre Denis, De ce scandalizează creştinismul, Nemira, Bucureşti, 2012, p. 401.

488 Jean-Pierre Denis, op.cit.; ediţia originală: Pourquoi le christianisme fait scandale, Seuil, Paris, 2010.

489 P. Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 73.

490 Vezi şi demontarea completă, în lucrarea excelentă a lui Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău, Faţa nevăzută a homosexualităţii,
Editura Christiana, Bucureşti, 2014.

491  Francois Brune, Hristos văzut altfel, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2013, p. 115.

492 P. Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, ed.cit., p. 168.

493 Jean-Pierre Denis, De ce scandalizează creştinismul?, Nemira, Bucureşti, 2012, p. 78.

494 Cf. ibidem, p. 389.

(din: George Remete, Iisus Hristos, iubirea tradata Vol.1: Dumnezeul tradat, Editura Paideia, 2019)

 

Legaturi:

Pr. George Remete despre TIPOLOGIA CREȘTINULUI sau TEOLOGULUI “GĂSELNIȚAR”, VEDETIST, “COOL”, “pontos, circar, bufon”, însetat dupa VIZIBILITATE și SUCCES: “El vrea să transmită puterea şi absolutul lui Dumnezeu prin povestioare uşurele şi poante distractive, ca şi când Împărăţia lui Dumnezeu ar fi un spectacol simpatic”

Crestinul “a-toate-impaciuitor” din era post-Adevar, GROAZA DE ADEVARUL INCONFORTABIL si SITUAREA COMODA IN FATA RAULUI DEGHIZAT. “Suntem mai buni chiar si decat Dumnezeu” – nebunia otravitoare a noilor teologii “progresiste”, “New Age”. ZEUL TOLERANTEI si ipocrizia inchinatorilor sai… “fundamentalisti”

DESPRE RAZBOIUL LAUNTRIC CU DUHUL DILUANT AL LUMII SI ADANCUL NOSTRU UITAT. Impotriva neo-crestinismului “bucuros”, a “spiritualitatii” de tip New Age, care nu vrea sa stie de asceza si de Adevar…

PARINTELE MIHAIL STANCIU despre VIEȚUIREA PE CALEA CEA STRÂMTĂ și DREAPTA ÎNȚELEGERE A CREDINȚEI în vremurile deformărilor și deturnărilor duhovnicești: “Cei înșelați îi vor linșa pe cei care nu acceptă ‘RELIGIA VESELĂ ȘI PROGRESISTĂ’, cu alte cuvinte, CALEA CEA LARGĂ, cea care măgulește starea căzută, bolnavă a omului”

Mitropolitul Hierotheos Vlachos despre cel mai grav pericol: SECULARISMUL IN BISERICA, o FALSIFICARE A DUHULUI ADEVARAT si calea catre esec si deznadejde

CRUCEA LUI HRISTOS impotriva NEO-CRESTINILOR iubitori ai lumii de aici

CRESTINII IN FATA “NOII ERE” (“NEW AGE”)

ÎNTREAGA LUME E UN NOU COLOSSEUM. Predică puternică a Părintelui GHERASIM de la Putna despre PERSECUȚIE, MĂRTURISIRE și CRUCE – CONDIȚIA CREȘTINULUI AUTENTIC dintotdeauna VS. PACEA ȘI DRAGOSTEA MINCINOASE ALE FALȘILOR ÎNVĂȚĂTORI, “care rămân în afara arenei”, nesuferind prigoană (VIDEO, TEXT)

DE LA IERUSALIM LA IERIHON. Vrem să locuim în duplicitatea plăcerilor sau în pacea împlinitoare a rugăciunii? PR. EMIL JURCAN despre PERVERTIREA COPIILOR, DISTRUGEREA FRUMOSULUI ȘI A NORMALITĂȚII: “Faceţi ce vreţi, aveţi drepturile omului. Cine încearcă să vă facă educaţie este HOMOFOB și îl penalizăm noi, îi luăm copiii…”. CINE SUNT ADEVARATII HOMOFOBI?

Un text de acuta actualitate: Toleranta şi “corectitudinea politica”: NOUA MILITIE A GANDIRII (“SPIRITUALA”) SI NOUA REEDUCARE TOTALITARA ANTICRESTINA. Directivele staliniste se aplica la litera astazi. Se intorc anii `50?

TOLERANTA SI FRANCMASONERIA (2)

TOLERANTA SI FRANCMASONERIA (3). Izgonirea sfantului nume al lui Hristos din viata publica

Din nou din cartea “Zeul tolerantei…”, un capitol fundamental: CRESTINISMUL: CAUZA A INTOLERANTEI? Care este diferenta intre marturisire si FANATISM?

TOLERANTA – NOUA REEDUCARE

PS IGNATIE TRIF despre TOTALITARISMUL IDEOLOGIILOR “PROGRESISTE” ANTICREȘTINE. John Coffey: “Mitul secular al progresului tinde să creeze o eshatologie triumfalistă şi INTOLERANTĂ. În tradiţia iluminismului radical, dispreţul faţă de religie a fost adesea transpus în POLITICI DE SUPRIMARE”

SA REDEVENIM OAMENI PENTRU OAMENI! Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie al Huşilor – PASTORALĂ DE NAȘTEREA DOMNULUI: Crăciunul – dreptul omului de a-şi regăsi demnitatea pierdută VS. IMPOSTURA IDEOLOGICĂ A DREPTURILOR FĂRĂ RESPONSABILITĂȚI – “Drepturile copilului împotriva părinţilor, drepturile elevului împotriva profesorilor, drepturile minorităţii împotriva majorităţii”

 

***

TRADITIA DUHULUI SFANT vs. INFILTRARILE DUHULUI LUMESC si PATIMILOR OMENESTI IN BISERICA. Ion Minoiu despre invatatura Cuviosului Dionisie privitoare la slujbele si randuiala Bisericii (si VIDEO): “Fără ascultarea duhovnicească, până și un Sinod se poate transforma doar într-o adunătură de tehnocrați”

Parintele Iona (Ion Patrulescu) de la Oasa despre TRADITIE si MODERNITATE, CALUGARIE si DISCERNAMANT, TACERE si SLAVA DESARTA: “Omul de azi nu mai adera la traditie pentru ca este stapanit de duhul autoafirmarii”

Parintele Damaschin de la Platina, ucenicul Cuv. Seraphim Rose: SA STAM PURUREA NECLINTITI IN CREDINTA NOASTRA!

Teologul Jean-Claude Larchet despre pericolele antihristice ale SPIRITUALITATII SI TEOLOGIEI FARA HRISTOS, FARA SFINTII PARINTI SI FARA VIATA

ARE NEVOIE DE INNOIRE BISERICA?

LA POMENIREA FERICITULUI MARTIR MIRCEA VULCANESCU: “Primejdia: tradarea Duhului de cei pusi sa-L apere… Crestinismul nu-i o doctrina, ci o viata”

MIRCEA VULCANESCU, FILOSOFUL MARTURISITOR, APARAND PREDANIA ORTODOXA: Restituiri de mare actualitate, scrieri apologetice si polemice INEDITE (I)

Martirul Mircea Vulcanescu despre criza Bisericii, Imparatia lui Dumnezeu si imparatia acestui veac

Ierom. Ioan Buliga: TEOLOGII SA INVETE DIN SFINTELE CARTI, IAR NU DIN MINTEA LOR


Categorii

Corectitudine politica, Homosexualitatea/ Casatoriile homosexuale, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Parintele George Remete, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Rânduială de rugăciune în Postul Paștilor

Comentarii

1 Commentariu la “PR. GEORGE REMETE: Creştinii „eficienţi” şi „progresişti” și creştinii lacşi, cinici şi satanici. “Ei vor să-L ia pe HRISTOS COMPLICE la ideile şi păcatele lor, pentru că încearcă SĂ LE JUSTIFICE prin argumen­tări „creştine””

  1. Apreciem lucruri pe care înainte nici nu le observam. Crezul devine pentru noi o lentilă spre veșnicie. Locul în care învățăm cel mai mult despre Dumnezeu este Biserica. Aici vedem lucrurile așa cum sunt. Ne curățăm ochii, ca să putem vedea. Scopul nu este să vedem peisaje noi, ci să dobândim ochi noi. Să coborâm din tribună în teren, să ne implicăm, să nu rămânem pe margine. Să vrem să Îl studiem pe Dumnezeu, să nu ne studiem doar pe noi înșine. Iar Dumnezeu va triumfa peste disperarea lumii.

    Dumnezeu tratează traume, alină neliniști, șterge imaginile ororii. Sufletul nostru tulburat își găsește pacea doar atunci când se înalță spre Dumnezeu. La maturitate, nu se mai pune problema de a afla despre Dumnezeu, ci de a trăi cu El. Acum un secol, Biserica denunța păcatul. Acum, tema preferată este iubirea. Păcatul nu trebuie justificat, păcatul trebuie părăsit. Nefericirea este cauzată de multele păcate care ne stăpânesc. Părintele Iacob Bârsan a fost de curând în parohia noastră și ne-a reamintit să luptăm cu păcatul zi de zi. Ne-a dat exemplul Danemarcei, unde credința este înlocuită cu succesul social.

    Dumnezeu nu vrea să ne înspăimânte, ci să ne facă să înțelegem pericolul păcatului. Problemele lumii să nu ne preocupe mai mult decât întâlnirea cu Hristos. Este imposibil să menținem o relație cu un Prieten fără să Îi vorbim. Ca să ajungem la destinația dorită, respectăm semnele de circulație: Stop! Obligatoriu la dreapta! Sens unic! Ca să ajungem în Rai, respectăm Decalogul. Cele 10 porunci, nu cele 10 sugestii. Hristos va reveni! Pentru mai multe informații, citiți Biblia! Ca să identificăm care este a doua prioritate în viață, trebuie să știm care e prima.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate