Pastorala curajoasă a PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei, la Sfintele Paști 2021 DENUNȚÂND PLANUL DIABOLIC DE RESETARE A LUMII, început prin PANDEMIE, ca “instaurare a altei ordini: fără Dumnezeu, fără credință, fără Biserică, fără mamă, fără tată, fără gen”

28-04-2021 Sublinieri

Episcopia Slatinei:

PENTRU CINE MAI ÎNVIAZĂ ASTĂZI HRISTOS sau DESPRE RESETAREA LUMII – Pastorala PS Sebastian la Sfintele Paști 2021

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților,

Clerului și credincioșilor din ținuturile Oltului și Romanaților

SCRISOARE PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI

Anul Mântuirii 2021

PENTRU CINE MAI ÎNVIAZĂ ASTĂZI HRISTOS

sau

DESPRE RESETAREA LUMII

Preacuvioși și preacucernici părinți,

Preacuvioase maici și iubiți credincioși,

Anul trecut, Hristos a înviat „doar pentru câțiva angajați ai bisericilor”. Doar lor li s-a mai îngăduit să se apropie de sfintele lăcașuri ca să ia sfânta lumină, potrivit rânduielii bisericești. Că măsurile restrictive luate atunci de către autorități au fost abuzive și ilegale, s-a dovedit ulterior în instanță. Că au fost ineficiente, a demonstrat-o parcursul anului ce a urmat, cazurile de contaminare cu noul Coronavirus înmulțindu-se tot mai mult, în loc să scadă. Că au fost discriminatorii, s-a văzut prin comparație cu aglomerațiile zilnice din magazine și din mijloacele de transport, de pe litoral vara și de la cele două scrutine electorale din toamnă. Astfel încât, privind acum în urmă, la un an de la cel mai trist Paști de după uciderea Domnului Hristos, interzicerea slujbelor – până și în aer liber –a fost, dacă nu o mostră de grosolană rea credință, atunci o crasă dovadă de amatorism instituțional.

Ce a urmat, vedem cu toții astăzi: în loc de solidaritate umană – pe care ar trebui să o resimțim toți în astfel de vremuri –, frică și discordie; în loc de speranță la mai bine, amenințări continue cu lockdown și sancțiuni; în loc de medicamente, vaccinuri pripite și promovate mai mult de către politicieni și companiile producătoare, decât de medici. Cât de eficiente se vor dovedi aceste vaccinuri, vom vedea!…

Dreptmăritori creștini!

După ce s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și au căzut din cer, îngerii cei răi și-au construit propria lor „împărăție” – o împărăție a răului și a întunericului. Furioși pe Domnul pentru că n-au putut ajunge și ei ca El, s-au răzbunat pe făptura Sa – pe om. Pe acesta l-au corupt, încă din vremea în care se afla el în grădina raiului, și au căutat permanent să și-l ia aliat în această „construcție” a răului.

În lucrarea aceasta malefică au fost atrași, de-a lungul istoriei, deopotrivă: necredincioșii, ereticii, imoralii și trădătorii creștinismului, într-o încăpățânare nebună de făurire a unei lumi fără Dumnezeu, clădită pe alte baze și pe alte legi decât cele rânduite de El. Asta și-au dorit toți aceia care s-au visat într-o lume plină doar de ei înșiși și de pretinsele lor valori, crezând că pot exista și alte feluri de bine decât Binele Suprem, și alte tipuri de fericire decât cea instituită de Domnul prin intermediul celor nouă fericiri (Mt. 5, 3-11).

Așa au apărut, peste veacuri, împărății care mai de care mai dornice de putere și de stăpânire, dar care s-au năruit la fel cum apăruseră, pentru că „n-au umblat în căile Domnului” (Deut. 10, 12). Priviți pe harta lumii cum a „migrat”, în decursul veacurilor, puterea marilor imperii dinspre est spre vest – de la China antică și Persia înspre America de astăzi -, străbătând tot globul pământesc, fără ca oamenii să se fi săturat vreodată de… „pământ”!

Mai nou, puterea nu se mai vrea încorsetată de granițe și imperii trecătoare, ci, ca o culme a „progresului”, se dorește globalistă. Și dacă tot și-au propus să stăpânească lumea, mai marii ei de astăzi urmăresc să o schimbe cu totul, clădind-o pe baze și legi noi.  Așa se face că, după ce mai întâi „L-au ucis pe Dumnezeu” – iudeii pe cruce, romanii și popoarele barbare prin persecuții programate, iluminiștii și marxiștii prin ideologii atee –, acum a venit rândul epigonilor acelora: al neo-progresiștilor. După ce, în veacurile trecute, a fost interzis mai întâi numele lui Dumnezeu (la noi, în comunism), de curând, printr-o rezoluție a Parlamentului European, au fost interzise, pur și simplu, cuvintele „mamă”, „tată”, „gen masculin și feminin” etc., într-o campanie sinistră de deconstrucție a societății omenești și improvizarea unei lumi „altfel”.

De ce, dragii mei, se dorește această resetare a lumii? De ce, adică, se vrea „demolarea” celei de acum și „construirea” alteia? De ce se urmărește globalizarea lumii pe alte baze decât cele naturale, biologice, normale, tradiționale?

Pentru că lumea aceasta nu este atât de ușor de „controlat”?…

Pentru că „tronul” ei este deja ocupat de un STĂPÂN, iar cei ce se pretind noii ei conducători nu se mulțumesc cu locurile din spate?

Sau, poate, pentru că învățătura creștină le deconspiră planul lor diabolic de deconstruire a lumii, câtă vreme clamează:

– „zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu!” (Psalm 13, 1);

– „cel ce voiește să fie întâi între voi să se facă slugă tuturor!” (Mc. 10, 44);

– „mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția Cerurilor” (Lc. 18, 25)?

Ce au parlamentarii europeni cu familia naturală, normală, firească? Ce le-o fi venit să interzică cel mai sfânt nume de pe pământ – după cel al lui Dumnezeu și al sfinților Lui -, acela de MAMĂ? Chiar nu se mai putea conduce lumea în condițiile unei mame naturale și ale unui tată biologic? Ne trebuiau numaidecât părinți „amestecați” și biologie falsificată? Nu vi se pare halucinant ca în luna martie a acestui an, în pragul așa-zisului val trei al pandemiei, când o lume întreagă aștepta măsuri eficiente de combatere a virusului Corona, Parlamentul European să se arate preocupat taman de… interzicerea cuvintelor „mamă”, „tată”, „gen masculin”, „gen feminin” ș.a.? Acestea sunt prioritățile Europei? Ce legătură este între pandemie și ideologia aceasta – pe cât de sinistră, pe atât de agresivă?!

Ei bine, legătura între acestea nu poate fi alta decât RESETAREA LUMII. Și pandemia, dar și rezoluțiile de felul celei tocmai promulgate de către Parlamentul European par să servească unui singur scop – acela de demolare a actualei ordini a lumii și instaurarea alteia, noi: fără Dumnezeu, fără credință, fără Biserică, fără mamă, fără tată, fără gen, fără „gust”, fără „miros”… Asta își propun cei care vor lumea „altfel” (acest „altfel” atât de preferat de unii în ultima vreme). Au și recunoscut-o, de fapt! Vă aduceți aminte că abia începuse pandemia, anul trecut, și s-au și grăbit să ne prevină că „lumea nu va mai fi niciodată ca înainte”? Că va fi „altfel”? Cum anume va fi „altfel”? „Mascată”, corectă politic și ideologic (apropo de corectitudinea politică), tot mai militarizată și, oricum, resetată pe valori și principii – pe cât de artificiale, pe atât de stranii?…

Și atunci, pentru cine mai înviază, în lumea aceasta, Hristos?

Socotesc că doar pentru aceia care mai cred, încă, în El și în Împărăția Lui, în valorile și în Legea Lui; pentru cei conștienți că omul nu-I va putea lua niciodată locul lui Dumnezeu, că nu va putea construi nicicând o lume mai bună decât cea pe care a zidit-o El, câtă vreme Dumnezeu este Binele Suprem, Care a creat lumea și S-a jertfit pe Sine pentru ea din iubire.

Cum va arăta o lume construită pe ideologie, în loc de iubire? Pe dorință de stăpânire, în loc de slujire responsabilă a semenilor? Pe război economic, în loc de solidaritate umană? Pe forme extreme de autoritarism, în loc de democrație autentică sau teocrație? Pe corectitudine politică, în locul unor politici oneste și cu adevărat corecte? Pe teroare instituțională și control, în loc de conviețuire fraternă și empatie cu poporul?…

De aceea, se cuvine, cred, la o zi ca aceasta, să ne propunem să facem tot ce ține de noi pentru a ne păstra Dumnezeul, credința, Biserica, familia, celelalte valori și principii de viață integre și neîntinate de ideologii sinistre, care amestecă genurile umane și inventează limbaje artificiale pentru că nu mai sunt în stare să le înțeleagă și să le prețuiască pe cele naturale. Să rămânem credincioși Scripturilor sfinte și să ne punem speranța în Dumnezeu, pe Care nu-L vor putea schimba niciodată, oricât de obsedați de schimbare s-ar arăta unii.

Să avem nădejde neclintită în Hristos Domnul, Care a biruit moartea, căci acesta este sensul sărbătorii de astăzi – biruința morții și viața cu El. Să trăim în litera și duhul învățăturii Lui și să sperăm în ajutorul și ocrotirea Sa, valori și daruri pe care nimeni și niciodată nu le va putea răpi de la noi!

Hristos a înviat!

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților

Legaturi:

PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei – CUVÂNT CURAJOS ÎN PASTORALA DE PAȘTI 2020: “Dumnezeu a murit de tot?! VA MAI ÎNVIA HRISTOS ȘI ANUL ACESTA? Păi ce, oamenii chiar au crezut că pot face orice, oricând și oricum? Sunt prea imprevizibili! Și prea mulți! Sunt prea liberi! Sunt prea… OAMENI! Așa nu se mai poate…”

“Ce neam de hiene nemernice suntem, popor omorator de Dumnezeu care a rastignit pe Domnul slavei?” LUPTA NEBUNA SI TRAGICA A OMULUI PENTRU A-SI OMORI IZVORUL VIETII. Pastorala PS Sebastian la Inviere: “DUMNEZEU DERANJEAZA pentru ca refuza sa moara, in pofida tuturor stradaniilor”

PS SEBASTIAN: “Ce am învățat în izolare?” – ADEVĂRURI INCOMODE DESPRE PANDEMIE și cu ce rămânem din ea. “Prea pare profitabil coronavirusul pentru păpușarii lumii, ca să-l mai declare vreodată mort! Cred că au prins gustul conducerii lumii cu noi în case… Și atunci: Pa, libertate și democrație”

PS SEBASTIAN, una dintre puținele voci de ierarhi care încă mai STRIGĂ ADEVARUL: “Ne mai mirăm de ce Dumnezeu Se supără pe noi și ne lasă pe mâna unor „DEMONIZAȚI” gata SĂ DEA FOC lumii, JUCÂNDU-SE DE-A DUMNEZEII prin experimente de tot felul? Oare ce vor mai inventa NESĂTUII LUMII ACESTEIA, disperați că suntem prea mulți?”

CUVÂNT TREZITOR AL PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei: “Până unde se va merge cu persecuția aceasta, oare, fraților? Noi oare vom putea răbda prigoanele și presiunile de tot felul la care este supus tot mai mult și creștinismul nostru? Putea-vom mărturisi credința neclătinați și neînfricați?”

Episcopul Slatinei: PÂNĂ CÂND ÎL VOM TOT PRIGONI PE DUMNEZEU?

 

***

EPISCOPUL MACARIE: “Sunt mulți lideri religioși care se abat de la cuvintele Evangheliei. Nici măcar nu le mai propovăduiesc. Și ÎI CHEAMĂ PE TOȚI LA O NOUĂ ORDINE A LUMII, RESETATĂ. Să ținem așa cum ținem la propria noastră viață la LIBERTATEA ȘI DEMNITATEA la care ne-a ridicat Hristos!” (VIDEO)

Pr. Dan Bădulescu despre RESETAREA MONDIALĂ NEOMARXISTĂ prin pandemie, CAPCANA FARISEICĂ ÎNTINSĂ PREOȚILOR în privința vaccinării anti-Covid și RĂZBOIUL PENTRU CUCERIREA SUFLETELOR. În cine și în ce să (nu) ne punem nădejdea? (VIDEO, TEXT)

PREDICA Parintelui Dan Bădulescu despre NOUA ORDINE MONDIALĂ ascunsă la adăpostul pandemiei, VĂDIREA PAPEI FRANCISC și UNIREA RELIGIILOR, curcubeu și sodomie, PRIGONIREA TURMEI MICI A CREDINCIOȘILOR: “Putem să ne opunem lăuntric, să nu-i credem, să spunem: astea sunt minciuni! Asta poți să faci: să nu-i crezi și să nu te duci cu turma” (VIDEO, TEXT)

Părintele TUDOR CIOCAN: “Ceea ce gustăm acum, această limitare a libertății este doar sămânța societății viitoare în care ACEASTĂ LIBERTATE ESTE NIMICITĂ! În momentul în care începi să cedezi libertatea, ÎN CHIAR TRUPUL TĂU, la presiunea autorității, DEJA NU MAI EXISTĂ O LIMITĂ” (audio, text)

Părintele Tudor Ciocan – CUVÂNT DE ACTUALITATE despre ispitirea „tehnologiei izbăvitoare”, LIBERTATEA DE OPȚIUNE versus DICTATURA ANTIHRISTICĂ și FORȚAREA VACCINĂRII. Între NOUL TURN BABEL și NOUL POTOP iminent… (AUDIO, TEXT)

Mitropolitul Neofit de Morfou despre NOUA ORDINE MONDIALĂ și STATUL ANTICREȘTIN în vremea “noii realități” în care am intrat de un an. COSTURILE LIBERTĂȚII DE CONȘTIINȚĂ și REACȚIA LUI DUMNEZEU PRIN STIHII: “Trebuie să avem puțină răbdare. Planul lui Hristos este sa îi lase deocamdată să facă o încercare, să îi îngăduie, apoi să îi oprească fie prin evenimente geofizice, fie prin războaie”

Mitropolitul NEOFIT DE MORFOU marturiseste legat de VACCINUL “ANTI-COVID” si indeamna la rugaciune intetita ca FORTAREATA DE REZISTENTA “in fata raului pe care il planuiesc lucifericii Noii Ordini Mondiale”: “Vin momente foarte grele pentru umanitate. Sa facem lucruri concrete, sa nu fim doar vorbe si predici”

UN STAREȚ DIN SFÂNTUL MUNTE despre ÎNȘELĂCIUNEA VACCINULUI și vremurile pe care le trăim: “Se pare că lucrurile se îndreaptă exact spre un Guvern unic mondial”

 

***

Înaintea Marii Cerneri. Reflecții amare despre episcopatul ortodox, politicile blocării și Marea Resetare

MAREA RESETARE POST-PANDEMICĂ. Forumul globalist de la DAVOS are ca temă de dezbatere în 2021 „RESETAREA” ordinii mondiale. Lumea nu va mai reveni la vechea normalitate și „ce este mai grav din pandemie urmează să vină”

MAREA RESETARE, ALEGERILE DIN SUA ȘI VACCINAREA ANTI-COVID GLOBALĂ. Cum suntem mânați de elitele „omnisciente” spre noua – și ultima – UTOPIE TOTALITARĂ/ Românii ar fi cei mai favorabili „dezvoltării capacității creierului” prin IMPLANTAREA UNUI CIP

Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial de la DAVOS, arată că MAREA RESETARE va duce la fuziunea dintre identitățile noastre BIOLOGICE și DIGITALE/ Premierul canadian Trudeau confirmă că PANDEMIA este o OPORTUNITATE pentru MAREA RESETARE/ Mircea Badea despre mesajele neomarxiste de la DAVOS (Video)/ Bătălia pentru Adevăr

Interviu cu JEAN TARDY despre Marea Resetare: „O FORMĂ DE CONTROL SOCIAL COMPLET” (Video). Sub pretextul pandemiei Covid și a urgenței climatice, elitele de la DAVOS ne pregătesc NOUL TOTALITARISM

2021: LUMEA JUCATĂ LA PĂCĂNELELE IADULUI. The Economist despre cum va arăta lumea în 2021, Marea Resetare și elitele tehnocrate

VIITOAREA CONFIGURAȚIE A LUMII. Analiză cuprinzătoare a unui fost consilier parlamentar al Bundestagului german. Despre profitorii globali ai crizelor-oportunitate, instituirea TOTALITARISMULUI CORPORATIST DIGITAL și consecințele unui eventual nou „val corona” cu mortalitate mai mare

CE URMEAZA SI CUM SE SCHIMBA VIATA DUPA CORONAVIRUS? Declaratii sincronizate de tip PROGRAMATIC ale unor “profeti” apartinand ELITELOR NOII ORDINI (Noul Star ANDREW CUOMO si „batranii” Gordon Brown, Kissinger, Roubini): “Nu o sa mai fim niciodata la fel! Nu ne vom mai intoarce la normalitate!”. GUVERN MONDIAL, CONTROL ELECTRONIC TOTAL, continuarea masurilor de DISTANTARE SOCIALA si de SUPRIMARE A LIBERTATILOR, mare depresiune economica (si VIDEO)

MARII INCHIZITORI AI PANDEM(ON)IEI. “Filantropul” salvator BILL GATES și scenariile de ieșire provizorie din carantină – FĂRĂ ADUNĂRI PUBLICE ÎN LUME, PÂNĂ NE ÎNȚEAPĂ PE TOȚI CU VACCINUL LUI, PESTE 18 LUNI? Ce este adevărat și ce este fals din agenda multimiliardarului, privind MONITORIZAREA CELOR VACCINATI? Către un nou apartheid: IMUNIZAȚI cu certificat digital vs. CARANTINAȚI?

CORONA-VI(ru)SUL TOTALITAR al “filantropilor” plutocrației. BILL GATES și “NOUL NORMAL”. De la EVENT 201 la ID2020

PAȘAPORTUL PENTRU DISTOPIA ORWELLIANĂ PERFECTĂ. Cum se intersectează proiectul „COVI-PASS”, pașaportul digital pentru sănătate, cu viziunile lui Bill Gates/ EDWARD SNOWDEN despre extinderea supravegherii sub pretextul combaterii pandemiei: SE CONSTRUIEȘTE ARHITECTURA OPRESIUNII

Șeful OMS: Cel mai mare pericol NU este virusul, ci ABSENȚA UNEI CONDUCERI GLOBALE/ George Soros declarase anterior că pandemia este un MOMENT REVOLUȚIONAR, „în care ceea ce era imposibil sau chiar de neconceput în vremuri normale a devenit absolut necesar”/ BILL GATES și giganți ai internetului, printre cei mai mari CÂȘTIGĂTORI în urma pandemiei

NOUA ORDINE COVID. De la biosecuritate la totalitarism/ Filosoful BERNARD-HENRI LEVY: este reacția față de virus un triumf al PĂPUȘARILOR LUMII și o repetiție pentru un nou mod de a ARESTA SI ASUPRI oamenii?/ Covid-19 ca LOVITURĂ DE STAT

NOUL TOTALITARISM PATOLOGIZAT sau Bine ați venit în Minunata Nouă Normalitate

Corectitudinea politică atinge noi culmi demonice prin crearea “NOII LIMBI INCLUZIVE” de către Parlamentul European. GHIDUL LINGVISTIC PUR ORWELLIAN elaborat de P.E. exclude termenii de „mamă”, „tată”, „sex biologic”, iar „căsătoria gay” devine „căsătoria egalitară”/ UE DEVINE OFICIAL „Zonă de Libertate LGBTIQ”


Categorii

Corectitudine politica, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Pandemia Covid-19, Pastorale, Portile Iadului, PS Sebastian, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “Pastorala curajoasă a PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei, la Sfintele Paști 2021 DENUNȚÂND PLANUL DIABOLIC DE RESETARE A LUMII, început prin PANDEMIE, ca “instaurare a altei ordini: fără Dumnezeu, fără credință, fără Biserică, fără mamă, fără tată, fără gen”

  1. În schimb PS Calinic și IPS Andrei Andreicuț au anunțat că se vaccinează…

  2. @ cristi_g:

    Cu Calinic al Argesului nu e nimic nou, nici vreo surpriza pentru cineva, cu toata ca raspunsul sau despre sine e cat se poate de neclar. Iar IPS Andrei iarasi nu e cunoscut ca fiind cel mai curajos episcop 🙂

  3. AXIOS ! DIGNUS EST ! VREDNIC ESTE !

  4. PS Sebastian nu este dintre cei bataiosi, asemeni IPS Teodosie. Prin firea sa, este un om linistit si impaciuitor. Insa, cand are ocazia, arata ca vegheaza la mantuirea turmei pe care Hristos i-a incredintat-o, ca un bun pastor.
    Sa ii urmam indemnul de la sfarsitul Pastoralei, sa nadajduim in Domnul!

  5. Se adude ca UMF Iași discuta in senat condiționarea intrarii studenților la medicina la examenele din sesiune, de prezentarea unei Adeverințe de vaccinare sau Adeverințe de test Covid PCR cu 72 de ore înainte de examen. In condițiile in care un test costa 240 de lei, fiindcă universitatea nu le-ar asigura testarea, practic i-ar forța pe studenți sa se vaccineze. Care ar fi calea de acțiune a unui student care nu vrea sa se vaccineze și nu își permite financiar sa se testeze?

  6. Mare bucurie ne-a facut Prea Sfintitul Sebastian.
    Mai avem un erou pe langa Inaltul Parinte de la malul marii. Sa nu il uitam pe dragul nostru episcop Macarie care ne mangaie cu omilii pline de iubire crestina.
    Doamne, nu ne lasa!

  7. Pingback: NU VĂ TEMEȚI! “Să nu ne lăsăm amăgiți, nici intimidați! Să nu facem compromis cu minciuna și viclenia care se înstăpânesc peste lume. SĂ NU SPUNEM RĂULUI BINE ȘI BINELUI RĂU. Să strângem rândurile și să ne ținem aproape de Hri
  8. Pingback: PASTORALA DE PAȘTI PS AMBROZIE, Episcopul Giurgiului, despre PREMISELE UNEI NOI PERIOADE DE MUCENICIE: "Ne-a fost dat să petrecem vremuri pe care nu ni le-am fi închipuit vreodată... PRIVIȚI LA MĂRTURISITORII ZILELOR NOASTRE, care nu au pregeta
  9. Raspuns pt Phyxius : adresează întrebarea și pe Activenews.Nădăjduiesc că vei găsi răspuns.Mă bucură faptul că oamenii gândesc,că iau atitudine și că încearcă să se informeze ce drepturi au.Suntem datori să luptăm pentru libertatea noastră.Înaintașii noștri s-au jertfit pentru ca noi să fim liberi de constrângeri.În decembrie 1989 ,eroii de atunci au strigat : ”Vom muri și vom fi liberi !”

  10. Mi-a plăcut cum a surprins “noua” mentalitate pandemică a oamenilor “noi”. Nu a subliniat încă niciun ierarh aceste lucruri și eu, cel puțin, așteptam demult să o facă vreunul.
    Bine punctate toate aspectele abordate!

  11. Pingback: Părintele Dan Bădulescu: ÎN CE RĂZBOI SUNTEM ACUM, CU CINE ȘI CU CE ARME LUPTĂM? “Sunt puteri drăcești. Nu se poate explica în cuvinte omenești o acțiune de asemenea amploare” (video, text) | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: PENTRU CINE SE VA MAI „NAȘTE” HRISTOS ÎNTR-O LUME RESETATĂ? – Pastorală mărturisitoare de Crăciun a PS SEBASTIAN PAȘCANU spunând tot adevărul despre vremurile din urmă pe care le trăim, în care “stăpânitorii acestei lumi, urcând
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate