Predică la Sf. Prooroc Daniel a PĂRINTELUI DAN BĂDULESCU (video, text): “În anumite circumstanțe, noi NU SUNTEM OBLIGAȚI să ne supunem unor porunci oricât de demente sau de antihristice ar fi. NU-I ASTA DATORIA CREȘTINULUI, CI SĂ AIBĂ DISCERNĂMÂNT să vadă ce-i al cezarului, ce-i al lui Dumnezeu, când mă supun, când nu”

Pr. Dan Bădulescu – Predică la Sf. Prooroc Daniel și cei trei tineri

(17 decembrie 2020):

„Iubiți credincioși,

Ne-am adunat în Sfânta Biserică astăzi spre prăznuirea Sfântului Prooroc Daniel și a celor trei tineri împreună cu dânsul, Anania, Azaria și Misail. Despre aceștia sunt relatări bogate. În Sfânta Scriptură există cartea Daniel și desigur, și în Sfânta Tradiție, la Sfinții Părinți. Ne-ar lua foarte mult timp pentru a trece în detaliu prin toate aspectele legate de Sfântul Daniel și de cei trei tineri, așa că, pentru economia necesară acestui moment vom restrânge predica la anumite aspecte. Nu se epuizează, vor rămâne multe pe dinafară, și poate importante, dar trebuie să ne încadrăm totuși într-o perioadă de timp rezonabilă.

Evenimentele sunt evenimente istorice, personajele sunt persoane istorice care au existat, nu e vorba de nici un basm, nici de o legendă, nimic simbolic, sunt chiar personaje istorice într-un timp istoric și într-un spațiu concret și real. Este foarte important să pornim cu această specificare.Sute de ani înainte de Hristos, contextul geopolitic era acela în care poporul ales – știți de ce este numit așa, poporul ales, poporul lui Dumnezeu – a trecut printr-o perioadă istorică foarte zbuciumată. Zona în care ar fi fost o perioadă mai liniștită, mai așezată, a fost doar în momentul regelui Solomon, în care ei, într-adevăr, au avut un moment de pace și de prosperitate, au construit Templul, dar atât. După aceea, lucrurile s-au precipitat. S-a despărțit regatul în cele două părți, Israel și Iudeea, și vecinii puternici pe care i-au avut, anume egiptenii, sirienii, babilonienii, perșii – iată, deja ne referim la super-puteri, așa cum noi astăzi vorbim de exemplu de America, Rusia, China, UE, deci cam așa se întâmpla în perioada aceea. Aveau de-a face cu vecini mult mai puternici care-i depășeau economic, militar, demografic și cultural și ca civilizație, ca filosofie, ca artă, ca meșteșuguri. Și atunci, singurul atu al poporului ales era aspectul religios, teologic. În rest erau cu totul depășiți sub aceste aspecte pe care le-am menționat.

Poporul ales, popor semitic, ținea dreapta credință și se închinau Dumnezeului Adevărat și primiseră Legea cea adevărată. Ulterior apar și romanii și eleniștii, deci încă două imperii, dar lăsând la o parte aspectul acesta, toți erau păgâni politeiști.

Sigur că puterea aceasta militară se manifesta prin cuceriri și cei mai mici cădeau pradă acestor cuceriri, printre care și iudeii. Iudeea, ați văzut că pe hartă, era ceva foarte mic și neînsemnat, nici nu se punea problema de a se opune în fața acestor cuceritori. La momentul de care vorbim este vorba de Babilon, puternicul imperiu. Știți ce însemna Babilon, vă amintiți, undeva cam unde este Irak-ul de azi. Ce realizări aveau! Ce temple! Ce construcții, ce armată aveau! A fost foarte ușor pentru cei de atunci să cucerească. Regele Nabucodonosor. Sigur, cucerind ei, au luat și ostatici, printre care niște tineri. Acum ajungem la cei de astăzi, anume: Daniel, Anania, Azaria și Misail, tineri iudei care au fost luați la curtea regelui. Și aicea se petrec într-adevăr o seamă de întâmplări.

Vedem cum Daniel devine prooroc. Facem și o analogie cu Iosif, care a fost luat captiv la curtea faraonului Egiptului. Iată o similitudine. Și știți ce s-a întâmplat și cu Iosif, care a fost pus să tâlcuiască visul lui Faraon. Nimeni din învățații Egiptului nu era în stare, n-a reușit, și atunci un tânăr iudeu, tânărul Iosif, i-a spus ce-i cu vacile, ce a însemnat. Proorocirea s-a adeverit și el a ajuns în mare cinste în Egipt, al doilea după Faraon, pentru că asta era răsplata acestei tâlcuiri adevărate.

La rândul lui, Daniel a tâlcuit visele mai-marilor, visul lui Nabucodonosor pe care nu era în stare să-l tâlcuiască nimeni din marii învățați, astrologi, vrăjitori, tot ce erau aceia, preoții păgâni. Dar a știut să tâlcuiască tânărul Daniel. A căpătat, bineînțeles, cinstea cuvenită și respectul pentru valoarea lui. Ceilalți tineri s-au remarcat într-o împrejurare în care, fiind și ei într-o cinste puși de rege, s-a poruncit să fie ospătați exact ca și ceilalți tineri ai regatului, ca localnicii, cu mule bunătăți. Știți că la Sf. Liturghie se citește la sfârșit, după ce se termină și lumea aduce fel de fel de prinoase, se face rugăciunea prinoaselor. Și acolo s-a spus că „Doamne, care i-ai arătat pe cei tineri în Babilon, care erau hrăniți cu semințe…” Ce însemna „cu semințe”? De unde a venit această rugăciune „și i-ai arătat mai bine decât pe cei hrăniți cu multe bunătăți”? Face exact aluzie la ceea ce spun eu acuma. Ei au solicitat mai-marelui eunucilor să fie hrăniți cu verdețuri. Nu cu semințe, ci cu verdeață și apă. Să nu primească nici cărnuri, nici vin. Hai să spunem noi, să postească. Acesta este exact post. A te hrăni cu ierburi, cu verdețuri, cu semințe și cu apă, așa face lumea în post. A zis că dacă o să veniți în halul ăsta în fața stăpânitorului, după zece zile o să fiți logic trași la față, slabi, posomorâți, cu ochii cu cearcăne. Cum arată cineva așa? Și, prin rugăciune și prin minune, ei au arătat rumeni la față, arătând mai bine decât ceilalți, care se hrăneau cu bunătățile de-acolo, ceea ce nu-i normal.  Și aceasta să știți că e o minune, să arăți tu mai bine după acest post.

Și atuncea ei au fost ținuți în mare cinste, dar a urmat momentul pentru care sunt ei cunoscuți. Li se mai spune și „Cei trei tineri din cuptor”. Ce [fel de] cuptor era? Toată lumea știe. Deci trecem succint. Pentru detalii se pot consulta materialele. Ideea era că se făcuse un idol din aur, o statuie, în cinstea împăratului și se poruncea, sigur, o închinare idolească. Acești tineri și cu Daniel împreună, fiind iudei, tot timpul și-au păstrat identitatea lor religioasă, deși, un alt detaliu, eu le-am spus numele iudaice, dar când au ajuns acolo, li s-au dat niște nume babiloniene. Nu trebuie neapărat să le reținem pe acelea, dar e de reținut următorul fapt. Pe vremea aceea, când te chema cumva, numele însemna [ceva], nu era așa, un nume pus la întâmplare, că așa îi plăcea nașei, ci avea o însemnătate. Daniel, El însemna Dumnezeu. El sau Il dacă-i Daniel sau Daniil, Mihail, Mihael, Misail. El este acea denumire care avea [sensul de] Dumnezeu. Theos în grecește. Deci Dan, cel care judecă. Era din seminția lui Dan, dacă țineți minte, din cele douăsprezece seminții ale lui Israel, Dan în ebraică însemnând a judeca, judecător. Dumnezeu judecă, să zicem – Daniel. Pe ceilalți iarăși, îi chema într-un fel, dar li s-a schimbat numele. Numele s-a schimbat, dar credința nu. Credința și-o mărturiseau chiar public în acel mediu păgân. Potrivit credinței lor, n-aveai cum să te închini idolului și nici împăratului, ci te închinai Adevăratului Dumnezeu. Acest lucru i-a costat osânda de a fi aruncați într-un cuptor, un furnal, asta era, nu un cuptor mic, ci un furnal mare, și care a fost încins de șapte ori mai mult decât era încins în mod normal. Și ei au preferat să fie aruncați în foc decât să se închine acelui idol. Ce se cheamă lucrul acesta? Cum spunem noi la sărbătorile creștinești? Mărturisitorii! Mărturisitorii creștini preferau chinuri, torturi, decât să se lepede de Hristos. În cazul de față, aceștia nu-l mărturiseau pe Iisus Hristos, bineînțeles, dar mărturiseau pe Adevăratul Dumnezeu, Savaot sau Iahve, Adonai, cum îl numeau. Și-n numele acestei mărturisiri au fost gata să își piardă libertatea, funcția, sănătatea, viața, orice, chiar să intre în cuptor, cu gândul că Dumnezeu este capabil să-i salveze. Ceea ce știm cu toții că s-a și întâmplat și că minunea aceasta l-a copleșit, nu doar l-a convins pe Nabucodonosor. L-a înfricoșat, l-a zdrobit. Să vezi tu, deschizând furnalul, flăcările întețite au ieșit pe ușa cuptorului și au omorât soldații, i-au ars, dar pe tineri nu i-a ars, nu le-a ars nimic, nici un fir de păr. Și mai era încă cineva, un al patrulea. Erau trei și încă cineva, se vedea obscur o siluetă. Și-a zis că era Fiul Omului și s-a închinat, a căzut, așa spune relatarea, a căzut la picioarele lor și s-a închinat. A fost copleșit și de curajul lor, dar și de acel Dumnezeu care a fost în stare de asemenea minune. Iată cu cei trei tineri.

Ce-a fost cu Daniel? La Daniel, s-a trecut nu numai la stăpânirea babiloniană, ci la un moment dat stăpânirea politică  a dat întâietate unui alt imperiu super-putere, Imperiul persan. Și știți, cu Darius, știți toată istoria în care au ajuns în captivitate, au ajuns din Babilon în Persia unde s-a petrecut celălalt eveniment iarăși, foarte cunoscut de noi, toată lumea știe, Daniel în groapa cu lei. Cum a ajuns acolo, foarte rapid spunem.

A fost iarăși o conjunctură în care s-a spus ca o perioadă să nu se închine nimeni. Erau mai multe popoare care aveau mai multe religii. Fiind un imperiu, este multicultural, multinațional, multireligios. Asta este un imperiu. Deci, fiecare cu religia lui, dar de data aceea, se suspendaseră toate activitățile religioase și se închinau doar regelui, împăratului, cum vreți să-i spunem. Asta era semnalizat cu trâmbițe. Or, lucrul acesta n-avea cum să-l facă Daniil, care-și asuma în mod oarecum public credința, se ruga în iatacul lui la fereastră. Nu erau perdele, nu erau draperii, se vedea că el se roagă. Se știa că-n modul acesta sfidează porunca și să reținem ce-au făcut și tinerii, ce-a făcut și Daniel: au sfidat porunci. Sfidând porunca, a fost aruncat la lei și știți și deznodământul. Nici lui nu i s-a întâmplat nimic.

În momentul acela, ne vine în gând perioada de care vorbim, în care s-au făcut multe îndemnuri printre noi, cei din Biserică, citându-se vorbele Mântuitorului: „Dați cezarului ce-i al cezarului” și „Supuneți-vă înaltelor stăpâniri, că de la Dumnezeu sunt acelea”. Că a zis și Domnul, și Sf. Petru și cunoașteți în ce context. Iată că-n Vechiul Testament avem nu pe Iisus Hristos care vorbește, dar este același Dumnezeu. Tot Sfânta Treime era, tot Dumnezeu-Fiul și Cuvântul este și atunci. Și acel Dumnezeu-Fiul este Cel care a salvat în cuptor. Deci, cum să se poată contrazice Vechiul cu Noul Testament?! Este o mare blasfemie să gândești așa ceva. Și Același Dumnezeu care dă porunca să te supui cezarului, unui Faraon – ce ar fi, cezarului, împăratului, președintelui, dacă vreți – i-a întărit pe acești tineri și pe Daniel a se opune unei porunci nesăbuite. Și de porunca aceasta chiar regele era legat. N-a putut să-l salveze pe Daniel pentru că el dăduse acel decret și n-avea voie nici el să-l calce. Trebuia să fie credincios chiar legii sale.

Or, în anumite circumstanțe, noi nu suntem obligați să ne supunem unor porunci oricât de demente ar fi, oricât de antihristice ar fi. Nu-i asta datoria creștinului, ci să aibă discernământ să vadă ce-i al cezarului, ce-i al lui Dumnezeu, când mă supun, când nu. Foarte important! Și dacă este așa, revenind la cei trei tineri și la Daniel, faptul că unii au ajuns în cuptor și celălalt în groapa cu lei înfometați și fioroși, se numește „mărturisitor”. Dar mi s-a atras și mie atenția, când aveam de gând aseară să spun: „uite, niște mărturisitori! Nu s-au oprit aicea, ci sunt chiar mucenici”. Și sigur, studiind puțin  și intrând în amănunte, depășim puțin Sfânta Scriptură, pentru că noi nu suntem sola scriptura, adică avem și  Sfânta Tradiție și lucrările Sfinților Părinți, nu numai tradiționale, tradiție consemnată în scris.

Tradiția scrisă ne spune că mai târziu, după ce s-au depășit evenimentele, nu mai era Nabuconodosor, dar nici Darius, acești împărați binevoitori care au recunoscut, încă o dată, nu numai valoarea tinerilor, ci  valoarea și puterea Acelui Dumnezeu Care a făcut aceste minuni și pe Care L-au mărturisit în fața adunării, în fața poporului… Iată ce putere au avut. Ei i-au convins pe împărați de asemenea importanță a adevăratului Dumnezeu.

Mai târziu apare unul mai împietrit, mai îndrăcit, care nu s-a convins de asemenea minuni și i-a obligat să se lepede de adevăratul Dumnezeu, dacă nu, vor fi decapitați. Și ei, bineînțeles, nu s-au lepădat în tinerețe, nu s-au lepădat nici la bătrânețe. Li s-au tăiat capetele. Și spune că, rând pe rând, când erau decapitați, următorul ținea poala hainei, și primea capul în felul acesta. Bineînțeles, la Daniel care a fost ultimul, n-a mai avut cine să primească capetele. Dar, după ce au fost executați în acest fel, prima minune a fost că li s-au unit capele înapoi, [în chip] minunat, cu trupul, însă fără să învie. N-a fost înviere, ci au fost decapitați, omorâți. Peste sute de ani au înviat, se spune, nu în Scriptură, ci în tradiția patristică; au fost înviați. Când a fost Răstignirea, știți că atunci s-au deschis mormintele și au apărut mulți sfinți care umblau printre oameni, umblau pe stradă. Pe unii îi recunoșteau, pe alții poate nu. Ei au fost printre cei înviați în acel moment și pe urmă au murit, să zicem, normal, de bătrânețe. Acestea ar fi evenimentele trecute, pe scurt. Pentru că se poate vorbi foarte mult. N-am epuizat toate minunile. Sunt  multe minuni pe care, din economia timpului, n-o să le trecem acum.

În ceea ce privește legătura cu ce se întâmplă în zilele noastre, tot timpul trebuie să facem legătura aceasta, iubiți credincioși, că altfel noi ne referim ca la un trecut în care s-au întâmplat niște lucruri. Ce legătură are asta cu noi? Una din legături am făcut-o așa. Noi ne asemănăm într-o mare măsură, nu identic, dar în bună măsură cu poporul ales. Adică un popor mic înconjurat de niște vecini care-l depășesc militar, economic, demografic, cultural și ca civilizație și care vecini au niște comportamente agresive. Vor să ne stăpânească, dacă s-ar putea de tot sau parțial și asta au și făcut. Mă refer aici și la otomani, și la maghiari, și la polonezi și la ruși. Știm cu toții ce soartă a avut poporul nostru, un popor divizat  și care nici acum nu se prezintă mult mai bine. Dar tăria noastră ar sta într-un singur punct, în punctul adevăratei credințe… Bine, rușii nu fac parte din asta, dar islamul și ceilalți, neavând această  dreaptă-credință… Iar dacă ne referim acum la un nou imperiu care se profilează, un imperiu globalist din ce în ce mai antihristic și din ce în ce mai pe față antihristic, nu așa presupus sau bănuit, înțelegem analogia. Înțelegem la ce porunci suntem constrânși. Noua Ordine Mondială bate la ușă. Se profilează noi măsuri, și economice, dar și de altă natură.

În ceea ce se întâmplă legat strict medical, au spus că suntem agresați de un dușman nevăzut și necruțător care seceră vieți în mod cumplit, asemănător bolilor din trecut, leprei, ciumei, holerei, tifosului, dar să zicem că vom lua măsuri. Măsuri profilactice. Și s-au luat trei mari măsuri: masca, distanțarea socială și carantinarea. Acum se profilează a patra, care să fie mai bună, pentru că acestea clar că nu dau roade. Se vede limpede, nimeni nu e mulțumit de ele, dar se agață de vaccin. S-au purtat discuții la nivelul Cultelor, în [cadrul] parteneriatului dintre Stat și Culte, cum să colaboreze și să promoveze acest vaccin. Puteți găsi pe internet detalii când veți căuta, că lumea este interesată, și cei din Biserică: „Ce ne facem? Îl facem, nu-l facem?”. E foarte controversat subiectul, nicidecum lămurit, nici în plan teoretic, nici în plan practic. Practic ce înseamnă? Înseamnă că el s-a făcut alaltăieri și astăzi trebuie deja vaccinată lumea, ca să spunem așa. La un timp așa de scurt, nimeni nu l-a testat, nimeni n-are nici o garanție. Efectele secundare pot fi foarte grave, pot fi și mortale, sau alterarea conștiinței. Sunt lucruri atât de importante și grave, încât pentru mulți dintre noi există o reticență. Dintre noi însemnând nu numai din Biserică. Pot fi și atei care sunt foarte rezervați cu privire la acest vaccin.

Eu am reținut citind așa, rapid, o vorbuliță care este de reținut: vaccinul este un drept, și nu o obligație. Foarte bună! Sută la sută de acord. Avem dreptul să ne vaccinăm, nu suntem obligați. Dar asta trebuia să fie în aceeași măsură și cu celelalte trei: avem dreptul să punem mască, nu obligația, avem dreptul să ne distanțăm social, dar nu obligația, avem dreptul să ne izolăm, dar nu obligația. În momentul în care s-a băgat obligația aceasta, suntem deja cu bănuiala: „nu cumva vor introduce și obligația vaccinului?” Pentru că acești oameni, mai-marii de azi, nu sunt consecvenți, cum era Darius care a zis: „Eu am semnat legea că cine nu se va supune va fi aruncat la lei” – și el trebuia să asculte de lege, chiar regele care a dat legea asta nu avea dreptul să-și ia cuvântul înapoi, deși el îl plăcea pe Daniel. Ca și Irod cu Ioan Botezătorul, n-ar fi vrut s-l omoare, dar și-a dat cuvântul, asta a făcut. Pilat n-ar fi vrut să-l răstignească pe Iisus, în nici un caz! I-a mai spus și nevasta: „Nimic să nu-i faci, că am visat azi-noapte!” Dacă era după el, nu făcea asta, dar era presiunea: „Ia-L, răstignește-L!”. Ăștialalți: „Ai semnat!” Ei, mai-marii aceștia nu sunt deloc stresați de așa ceva, că azi ai zis una, și uite, te-ai obligat. Nu-i nimic, mâine o schimbă uite-așa. Azi au zis să nu poarte mască decât cei bolnavi, era împânzit tot orașul cu afișe și la televizor, mâine toată lumea obligată. Și așa mai departe. Ce bază poți să pui pe astfel de oameni? Pe știința lor? Pe cuvântul lor? Azi e una, mâine-i alta. Și nu dau socoteală nimănui, nici pentru neștiința lor, nici pentru inconsecvența lor. Ce să [mai] vorbim despre Constituție, și reguli și regulamente și legi?!

Deci, în condițiile în care mai-marii așa se poartă, asta-i competența lor științifică, asta-i competența lor morală, asta-i competența lor legală, ce obligații am eu ca și creștin? Vă las pe dumnevoastră, pe fiecare, să dați acest răspuns. De fapt, nu suntem [liberi să alegem] suntem forțați. Pentru că recomandarea se transformă în poruncă. Ar trebui să rămână la nivelul recomandării. Când recomandă cutare, da, recomand să vă împărtășiți, recomand să vă spovediți, dar eu nu poruncesc. Că nu sunt Inchiziția. Așa, suntem obligați de o forță care ne încalcă libertatea. Și asta nu mai e de la Dumnezeu, nici plăcut lui Dumnezeu, ci se numește TIRANIE. Sau DICTATURĂ. Are un singur cuvânt, așa a fost, așa este și așa va fi mereu câtă vreme nu se vor călca în picioare aceste drepturi, care nu sunt drepturi democratice că s-au fost votat, ci sunt drepturi date de către Dumnezeu.

Închei cuvântul care și așa a fost cam lung, cu acea propoziție: Vaccinul este un drept, și nu o obligație, chit că s-ar putea să devină o obligație, dar noi să avem să avem exemplul celor patru tineri (deci trei tineri și Daniel, căci ei erau patru, la fel de tineri și erau împreună) și discernământul lor, și curajul lor și credința lor pentru a face față noilor încercări la care vom fi supuși. AMIN!”.

Legaturi: