CUM SE FACE MARTURISIREA LUI HRISTOS? Vladica IEROTHEOS VLACHOS despre conditiile teologhisirii veritabile, RAVNA FARA CUNOSTINTA, EXPERIENTA DUHOVNICEASCA si DEOSEBIREA DUHURILOR. “Cineva poate sa para si sa actioneze ortodox, si totusi sa fie stapanit de o INSOLENTA DEMONICO-LUCIFERICA si, in esenta, sa-si promoveze propriile patimi”

“Este important sa ramanem in ceata Ucenicilor lui Hristos, in Biserica, chiar daca exista diferite probleme… si sa traim cu adevarat in Biserica…”

“Nu este de ajuns ravna, si mai ales cea exterioara, care este hranita de felurite patimi, ci este nevoie si de experienta duhovniceasca, dimpreuna cu harisma teologica a discernamantului...”

Interviu acordat de Mitropolitul Ierotheos de Nafpaktos pentru revista “Familia ortodoxa”, nr. 9 (92)/ 2016:

„Martiriul este rod al vederii lui Dumnezeu”

[…]

– Spun Parintii ca pentru a fi cineva marturisitor in orice vreme — deci si in vremurile de astazi — trebuie sa fi ajuns la treapta luminarii mintii. Va rugam sa ne spuneti ce este luminarea mintii si care sunt sem­nele ca a ajuns cineva la luminare.

– Marturia-marturisirea este strans legata de marti­riu. Marturia ortodoxa fara martiriu, atunci cand nu exista conditii pentru martiriu, are valoare, cata vreme martiriul fara marturie-marturisire nu are valoare, pentru ca si ereticii pot suferi martiriu fara sa aiba marturie ortodoxa si, prin urmare, nu sunt martiri din punct de vedere ortodox.

Marturia ortodoxa si martiriul ortodox pre­supun un om care se afla pe treapta luminarii mintii si a vederii lui Dumnezeu, asa cum bine spuneti in intrebarea dumneavoastra. Staretul Sofronie de la Essex spunea ca martiriul este rod al vederii lui Dumnezeu. Acest lucru il arata Fericirile lui Hristos, care incep cu saracia du­hovniceasca, adica cea mai adanca smerenie, trec prin tanguire, blandete, milostivire, curatia inimii, pace — si, la sfarsit, prigoana.

Acest lucru se vede si in viata Apostolilor, care le-au parasit pe toate pentru a-L urma pe Hristos, s-au curatit, au trecut prin durerea Crucii lui Hristos, L-au vazut pe Hristos inviat, au primit Duhul Sfant in ziua Cincizecimii, au propova­duit Evanghelia Imparatiei lui Dumnezeu in toata lumea si si-au incheiat viata prin moarte martirica, cu exceptia Evanghelistului Ioan, care a trait martiriul Crucii pe Golgotha.

Astfel, marturisirea lui Hristos presupune co­muniunea marturisitorului cu Hristos in Duhul Sfant. Insusi Hristos a spus:

„Oricine va martu­risi intru Mine^[1] inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu intru el inaintea Tatalui Meu Care este in Ceruri, iar de cel ce se va lepada de Mine inain­tea oamenilor, si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu Care este in Ceruri” ^{Matei 10:32-33}.

In acest pasaj trebuie sa luam aminte la acest „intru Mine”. Sfintitul Gura de Aur, talcuind acest punct, spune ca prin aceasta Hristos arata ca „mar­turisitorul marturiseste nu prin puterea sa proprie, ci ajutat de harul de sus“^[2]. Dimpotriva, pentru cel care Il tagaduieste pe Hristos nu foloseste „intru Mine”, pentru ca, „devenind pustiu de darul lui Dumnezeu, astfel se leapada [de Hristos]”.

Aceasta inseamna ca marturisirea lui Hristos nu se face din patimile omenesti, ci in comuni­une cu Hristos: Hristos adevereste in inima, iar omul marturiseste, dupa cuvantul Apostolului Pavel: „Caci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire” ^Roman‘ ^10:10. Aceasta inseamna ca omul poate sa spuna „nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine” ^{Galateni 2:20}, ca drept sa invete^[3] cuvantul adevarului. Iar ca sa spuna aceasta trebuie sa aiba o foarte adanca incredintare ca inlauntrul sau lu­creaza Hristos, in Duhul Sfant.

Exact asta inseamna ca inlauntrul inimii omului trebuie sa fie pusa in lucrare, in Duhul Sfant, energia noetica a sufletului – lucru care este caracterizat de Parinti ca minte -si, mai ales, sa existe luminarea mintii, ruga­ciunea mintii (rugaciunea noetica). Sfantul Maxim Marturisitorul scria ca atunci cand omul depaseste placerea si durerea se afla la treapta curatiei inimii, cand depaseste uitarea si igno­rarea lui Dumnezeu, atunci se afla la luminarea mintii, iar cand depaseste inchipuirea, atunci se afla la indumnezeire si este teolog adevarat.

Prin urmare, cand omul isi tamaduieste partea patimitoare a sufletului, cand puterile sufletesti scapa din starea impotriva firii si se misca spre starea dupa fire si spre cea mai presus de fire, atunci devine Parinte al Bisericii, Marturisitor ortodox, are teologie empirica or­todoxa si poate deveni martir al lui Hristos. In caz contrar, lucreaza patimile, si prin patimi vorbeste vrajmasul credintei noastre.

„Teologia ortodoxa este empirica”

– Din aceasta intelegem ca, de exemplu, cineva care este bine-intentionat, iubeste Ortodoxia si vrea sa o apere cu ravna, dar nu a ajuns la luminare, in mo­mentul in care va fi pus in situatia marturisirii se va lepada, oricat de mult si-ar fi dorit sa marturiseasca?

– In chestiunile credintei ortodoxe nu conteaza atat de mult sa fie cineva bine-intentionat sau sa aiba o buna disponibilitate sufleteasca si ravna, pentru ca multi dintre cei care au aceste insusiri se afla si in erezii, si in alte religii. Problema este sa avem baze teologice ortodoxe, instruire teologica, premise teologice, traditie isihasta si multe altele. Teologia ortodoxa este empirica, si aceasta teologie poate sa deosebeasca ce este creat de ce este necreat, ce este necurat de ce este curat, ce este ortodox de ce este eretic, marturi­sirea ortodoxa de indaratnicia inselata.

Astazi exista multa confuzie in jurul aces­tor subiecte, si lucrul acesta ma nelinisteste in mod deosebit. Cineva poate sa para si sa actioneze ortodox, si totusi sa fie stapanit de o insolenta demonica-luciferica si, in esenta, sa-si promoveze propriile patimi.

Ganditi-va ca toti ereticii primelor veacuri (Pavel din Samosata, Arie, Nestorie etc.) erau cle­rici morali, oameni buni, aveau ravna — dar, pe de o parte, nu aveau cunoasterea teologiei empi­rice, iar pe de alta parte teologhiseau din filosofie. Vorbeau despre faptul ca Dumnezeu are esenta si energie – dar in chip filosofic, aristotelic, intelec­tual, de aceea au si cazut in erezii. Acest lucru il vedem puternic la teologii monarhianisti dinamici si modalisti, care incercau, pe baza unor premise filosofice, sa interpreteze ca Dumnezeu este Unul si in acelasi timp Trei.

Dimpotriva, Parintii Bisericii vorbeau des­pre esenta si energie din experienta lor cea dupa har, cu alte cuvinte cunosteau empiric ca omul se impartaseste de energia necreata a lui Dumnezeu, iar nu din esenta Lui necreata, si aceasta cunoastere provenea din faptul ca vedeau Lumina dumneze­iasca care patrundea in adancul existentei lor, in inima lor, dar nu puteau sa vada „izvorul” aces­tei Luminii. Şi pe baza acestei experiente vor­beau despre faptul ca energia lui Dumnezeu este impartasibila omului, iar esenta neimpartasibila.

Cine ajunge la asemenea stari duhovnicesti de­vine teolog ortodox, dupa cuvantul Apostolului Pavel: „Dumnezeu, Cel ce a zis «Straluceasca in intuneric lumina» -, Care a stralucit in ini­mile noastre, spre luminarea cunostintei slavei lui Dumnezeu pe fata lui Hristos” ^{2 Corinteni 4:6}, si dobandeste dumnezeiasca dragoste, care „nu cade niciodata” ^{1 Corinteni 13:8}. Toate iubirile sentimentale vin si trec, numai dumnezeiasca dragoste nu se micsoreaza. Este vorba de dragostea care e legata de experienta indumnezeirii si sfarseste in martiriu.

Oamenii care au o teologie cerebrala-rationala – exprimata mai degraba de patimi – si sunt manati de tot felul de interese, nu au focul dumnezeiestii dragoste inlauntrul lor si, fireste, sunt supusi alunecarilor.

Prin urmare, nu e de-ajuns sa teologhisim, ci sa dispunem si de premisele ortodoxe ale teologiei ortodoxe, care sunt experienta, isihasmul dupa Hristos.

Acest lucru il vedem la Sfantul Maxim Marturisitorul, care era isihast ortodox, asa cum reiese din primele sale scrieri, iar apoi, pana la sfarsitul vietii, a ajuns marturisitor ortodox, adica lega isihasmul de marturisire. Acest lucru il ve­dem si la Sfantul Grigorie Palama, care a trait isi­hast si a grait teologic. Aceasta este chintesenta intregii invataturi si vieti a Sfintilor Parinti.

„Nu este de ajuns ravna, ci este nevoie si de experienta duhovniceasca”

In istoria Bisericii citim ca au existat cazuri ca aces­tea despre care vorbiti in intrebarea dumneavoas­tra. Adica au existat crestini care aveau ravna pen­tru Hristos, insa atunci cand s-au aflat in situatii grele, s-au temut si s-au lepadat de Hristos — pen­tru ca aveau ravna, „dar nu dupa cunostinta“ ^{Romani 10:2}, si nu aveau o experienta duhovniceasca inalta. Nu este de ajuns ravna, si mai ales cea exterioara, care este hranita de felurite patimi, ci este nevoie si de experienta duhovniceasca, dimpreuna cu harisma teologica a discernamantului.

Avem pilda Apostolului Petru, care s-a lepa­dat de Hristos in timpul Patimii Sale, in timp ce mai inainte spunea ca, daca toti se vor le­pada de Hristos, el niciodata nu se va lepada^{cf. Matei 26:30-35}. Cauza caderii sale a fost faptul ca se distingea pe sine de ceilalti Ucenici, pe care ii desconsidera si-i credea in stare sa se lepede de Hristos. Insa dupa caderea sa, cand s-a le­padat de Hristos, s-a smerit, a plans cu amar si, dupa o adanca pocainta, a ramas in ceata Ucenicilor, pe care mai inainte ii desconsidera, si astfel s-a invrednicit sa-L vada pe Hristos cel Inviat. Iar cand a primit Duhul Sfant in ziua Cincizecimii, a devenit foarte puternic, propovaduind Evanghelia Imparatiei lui Dumnezeu si suferind mucenicie pentru Hristos.

Este important sa ramanem in ceata Ucenicilor lui Hristos, in Biserica, chiar daca exista diferite probleme — si azi, ca si atunci, cand Ucenicii L-au parasit pe Hristos -, pentru ca noi, ramanand cu pocainta in ceata Ucenicilor, fara sa-i desconsideram, vom putea sa Il vedem pe Hristos cel Inviat.

„Trebuie sa avem un Parinte duhovnicesc indumnezeit”

– Cum sa ne pregatim sa ajungem marturisitori, chiar mucenici, in ziua de astazi — in fapta, nu doar in cuvant?

Este nevoie sa traim cu adevarat in Biserica, cu pocainta, rugaciune, pazirea poruncilor lui Hristos, studierea cuvintelor Prorocilor, Apostolilor si Parintilor, impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos.

Ceea ce ne trebuie mai ales este sa avem un Parinte duhovnicesc indumnezeit, cu discerna­mant, care sa poata face deosebire intre energiile dumnezeiesti si cele demonice, intre cele create si cele necreate, intre cele ale inchipuirii si cele ale realitatii, intre energiile omului impatimit si energiile omului despatimit. Lucrarea Parintelui duhovnicesc este de a-i naste din nou pe oameni si de a-i face copii ai lui Dumnezeu, iar nu pro­prii lui adepti, sau adeptii lui satana. Pentru ca, din pacate, se intampla si acest lucru.

Problema este insa ca astazi sunt tot mai rari Parintii duhovnicesti indumnezeiti si predomina Parintii duhovnicesti impatimiti, care nu au discernamant teologic. Astfel de Parinti duhovnicesti nu pot deosebi erezia de adevar, ceea ce este dumnezeiesc de ceea ce este satanic, ceea ce este impatimit de ceea ce este nepatimas, si de aceea este cultivata intens o teologie care poate fi caracterizata drept „teologie a patimilor”.

Cand nu putem gasi un indrumator duhov­nicesc potrivit, atunci sa ne smerim, sa cerem aju­tor de la Dumnezeu, sa ne rugam, sa ramanem statornici in invatatura Prorocilor, Apostolilor si Parintilor, in hotararile Sinoadelor Ecumenice, si Dumnezeu ne va descoperi voia Sa.

[… – continuarea AICI]

Material realizat de Anca Stanciu

Traducere de Tatiana Petrache

[1] Traducerea exacta a expresiei din original, redata si in versiunile Bibliei de la 1688 si a celei din 1914. Prepozitia εν indica aici un raport de inferioritate a subiectului cu persoana de la dativ, asupra caruia Sf. Ioan Gura de Aur insista in mod anume („Iata cat de precise sunt cuvintele Sale! N-a spus «pe Mine», ci «intru Mine»…”). Talcuirea aceasta este intarita si de Sf. Theofilact al Bulgariei: „Şi nu a zis: «cel ce Ma va marturisi pe Mine», ci «intru Mine», adica «intru puterea Mea», caci cu adevarat cel care marturiseste marturiseste fiind ajutat de harul cel de sus. Iar celui care se leapada nu i-a zis «intru Mine», ci «de Mine», aratand ca acesta se leapada neavand ajutorul cel de sus“, (n.red.)

[2] Omilii la Matei, PSB 23, p. 425. (n. red)

[3] Expresia liturgica din traducerea romaneasca in uz este: „drept invatand cu­vantul adevarului Tau”. Sensul de baza al verbului gr. compus este a taia drept, folosit aici sensul figurat a delimita corect, cu referire la delimitarea adevarului de erezie. (n.red)

Legaturi tematice: