AGENDA ACTUALITĂȚII (pagina 16)

Au fost apoi alții care spuneau ca Rusia se va ridica din nou, iar noi trebuie să ne asigurăm că asta nu se va întâmpla niciodată. Pentru a face acest lucru, trebuie să rupem Ucraina de Rusia, în mod special. Brzezinski a scris asta. La un moment dat, în acest timp el a scris că Rusia impreuna cu Ucraina este o mare putere imperială, iar fără Ucraina este o țară normală. Dar au existat oameni la Washington, aceiași oameni pe care i-am auzit în discuții private, spunând că Rusia e la pamant și ca noi o vom păstra acolo. Ei au introdus aceasta opinie în administrația Clinton, și asta a ajutat în mod clar la extinderea NATO.

Exploatarea se întâmplă în România, însă locurile de muncă, valoarea adăugată se acumulează în alte țări. „Relația este similară cu cea din timpul monarhiei austro-ungare. Avem imperiul, Europa de Vest, companii austriece, germane, franceze, care taie păduri la periferia UE. Imperiul folosește resursele naturale, sistemele de sănătate, de educație de la periferie și extrag valoarea pentru a o pune în slujba centrului. Europa se autocolonizează.“

Se pare că PNL vrea să meargă pe urmele liberalilor europeni, cei care liberalizează obscenitatea dusă la demență. Prin amendamentul adus la cererea de modificare a Constituției semnată de trei milioane de români, PNL-ul se poziționează alături de Preşedintele Johannis – cel care vede în creştini ”fanatici religioşi” -, si de tefelişti, electorat progresist pe care şi-l dispută cu amețiții din USR.

Postul, de exemplu, nu este o interdicție, nici un simplu exercițiu de îmbunătățire individuală. Este, cum spun Părinții Bisericii, o foame şi o însetare după plinirea Trupului lui Hristos. Este un mod liturgic al Bisericii. Eu postesc nu doar pentru mine, ca individ, ci ca mădular viu al unui Trup ce însetează după plinirea Sa în Hristos, capul Său.

Vă îndemn să reflectăm la condiția noastră de creștini și de români în actualele vremuri. Suntem risipiți, care încotro, atât geografic, cât și spiritual. Ne confruntăm cu distanțe uriașe între noi, atât fizice cât, mai ales și mai dureros totodată, sufletești. Suntem, în plus, mici insulițe de credincioși într-o mare înghețată de răceala și frigul necredinței și indiferenței generalizate. Nu e de mirare că, în aceste condiții, ne simțim deseori abandonați, părăsiți. Ne simțim singuri și orfani. Ca păstor al micii turme de credincioși încredințată de Marele Păstor, dau, însă, mărturie că, Acesta este Dumnezeul cel Viu pe Care-L slujim. El este aproape de noi (Psalmul 118, 151), de-L vom căuta, de-L vom chema, de-L vom asculta. Iar Acest Dumnezeu ne-a făgăduit cu făgăduință tare, nemincinoasă, pecetluită cu răstignirea și învierea Sa, că nu ne va lăsa nicicând orfani (Ioan 14, 18) și că va fi cu noi până la sfârșitul veacului (Matei 28, 20).

Silicon Valley reprezintă orizontul antreprenorial și economicul al timpurilor noastre. Așa că toată lumea vrea să îl adopte. Cercetătorii, cercurile de reflecție, industriașii se convertesc la el. Guvernele îl văd ca pe panaceul universal la toate dificultățile economice și nu se gândeasc la altceva decât cum să creeze niște „Silicon Valleys locale” peste tot grație întreprinzătorilor din tehnologie. Este o cursă pentru inovații, este domnia întreprinzătorului vizionar și a auto-întreprinzătorului eliberat. Însă ce trebuie reținut este că dincolo de modelul economic, este pe cale să se instaureze un model civilizațional, bazat pe o „comercializare” totală a vieții și o organizare algoritmică a societății.

De la faimoasele teambuilduinguri cu jocuri de rol (un prieten îmi mărturisea despre o excursie în care șeful i-a pus să practice jocul de-a stâpânul și sclavii, în care sclavii erau, bineînțeles, angajații ), până la testele de personalitate, birourile de resurse umane cu selecția lor în funcție de conformitate, panourile motivaționale, etc., toate dau seama despre încercarea de a absorbi complet persoana și a o transforma într-o caricature disciplinată, care răspunde satisfăcută la comenzi, inclusiv la cele din afara orelor de program, atâtea câte sunt. Așa că nu e de mirare de ce, recent, angajații multinaționalelor s-au încolonat, docili și mulțumiți, pentru a face revoluție. Recomandările “dezinteresate” ale top managementului au contat, probabil, puțin, decisivă a fost nevoia de conformitate.

Noua cenzură va fi una a întregului popor, o rețea uriașă de delatori, și niște unii din ”societatea civilă”, Ministerul Adevărului, care vor decide ce știri trebuie să treacă, și ce nu, de cenzură. ”Societatea civilă”, instrument de luptă împotriva totalitarismului, a devenit noul ”dictator”, un dictator colectiv, care ne duce din dictatura proletariatului în dictatura elitelor ”civice”. Eu înțeleg că istoria are umorul ei, dar ăsta e de-a dreptul macabru.

Astăzi, Steve Bannon este în poziția celui care are rolul de a articula noua viziune politică și culturală a dreptei americane într-un război cultural și militar pe care el îl vede în termeni cvasi apocaliptici. Pentru Bannon civilizația “iudeo creștină” se află într-un conflict pe viață și pe moarte nu doar cu virusul intern al secularismului, dar și cu amenințarea Islamului.

Principalul motiv al scăderii populației rămâne prăbușirea numărului de născuți-vii: în 2016 s-a atins un nou record, de numai 189.783 copii născuți, ceea ce ne apropie de nivelul anului 1876. Atunci, însă, au fost înregistrați 164.547 de copii născuți la o populație de numai 4,4 milioane de locuitori, în timp ce în 2016 populaţia era de aproape 20 de milioane de persoane, la numărul de 189.783 nou-născuți.

“Revolutia luminii” merge impotriva acestei tendinte de contestare a status-quo-ului, avand rolul de a reafirma si relegitima neoliberalismul si euroatlanticismul. Intr-o lume in care regulile jocului globalist sunt rediscutate, la noi se reafirma categoric, in paralel cu delegitimarea masiva a politicului si investirea cu puteri extra-ordinare a institutiilor coercitive, de forta (SRI, DNA). Pentru ca acesta este sensul “luptei anticoruptiei”. Delegitimarea politicului inseamna, totodata, delegitimarea democratiei reprezentative si ”securizarea” avanposturilor neoliberale. #Strada modelata prin #Firechat devine noua instanta cetateneasca ce invalideaza votul popular, prea periculos in aceste timpuri, marcat fiind tendinta nationala, localista, si care plebisciteaza, intr-o forma cenzitara ascunsa, adevaratii lideri ai Romaniei, oamenii statului profund.

Să ne cinstim eroii, să fim la înălţimea lor, lăsând generaţiilor următoare, tuturor locuitorilor României, o ţară unită, suverană, cu dragoste pentru trecut şi pentru cultura sa, cu respect de sine, stăpână pe pământul său, educată şi prosperă, o ţară a Europei Unite, dar cu identitate proprie, românească.

Mesajul lui Johannis, ca mediator: numai strada are dreptate. Absolut nimic despre Statul Poliţist, nimic despre acest pol politic ocult şi antidemocratic numit Binom, ce intervine în viaţa politică rezultată în urmă alegerilor, nimic despre realitatea intervenţiei SRI în Justiţie, care este considerată “câmp tactic” printr-o decizie desecretizată a CSAT. Johannis se bucură pueril în faţa luminiţelor oraşului în “sărbătoare”: “imaginea aceea splendidă din Piaţă Victoriei, cu telefoanele iluminate, cred că o ştiţi cu toţii.” O imagine care seamănă cumplit cu aceea de acum câţiva ani, din Piaţa Maidan.

“Undeva în Jurnalul fericirii Nicolae Steinhardt mărturisea că în urmă cu 64 de ani, adică la 30 august 1944, se afla la colţul străzii Olari cu Calea Moşilor, uitându-se alături de alţii la coloanele ruseşti care intrau în Bucureşti, dinspre Colentina: „Stăteam şi eu şi priveam tancurile. Jur că nu râdeam, nu salutam, nu aplaudam, nu exclamam; stăteam şi priveam pur şi simplu, uite-aşa. Mă simt deodată strâns de braţ şi blagoslovit cu un DOBITOCULE pronunţat desluşit şi apăsat – „stai şi te uiţi, tâmpitule, staţi şi vă uitaţi cu toţii şi nu ştiţi ce vă aşteaptă, uite-i cum râd, or să plângă cu lacrimi amare, şi tu la fel… Hai acasă…”

Dacă vă întrebați cum a fost posibil stalinismul în România, priviți ce se întâmplă în ultimele zile. Nu, nu sovieticii l-au adus: noi, românii, l-am construit. Și, în multe aspecte ale sale, i-am depășit, în ticăloșie, pe sovietici. Așa că ne-am mai luat-o încă o dată peste bot. Noi, cei care am făcut prostia să credem că România poate fi o țară liberă și democratică. Din păcate cetățenii ei nu vor asta. Ei vor mai mulți securiști, mai multe închisori, mai pline de dușmanii poporului, mai multă slugărnicie față de ocupanți.

România este evaluată, nu doar din cauza lui Ceauşescu, ci şi din cauza succesului interbelic al mişcărilor legionare, ca un mediu social premodern cu un puternic potenţial naţionalist (fie prin manipulare externă, maghiară sau rusească, fie prin forţa charismatică a unor lideri politici autohtoni). Pentru ca acest potenţial să rămână latent, inactiv, fără expresie publică, în 2005, SUA (prin CIA) au convins preşedintele României să accepte reţeta FBI pentru Mexic. Sub masca unei mari campanii Anticorupţie urma să fie implementate, în secret, toate ingredientele unei noi poliţii politice, a cărei misiune esenţială trebuia să fie neutralizarea germenilor naţionalişti. Misiunea a reuşit. Azi, în UE, România este cel mai puţin expusă unor mişcări eurosceptice ori naţionaliste. Din păcate, în colateralele ei, misiunea a fost exploatată şi pentru răfuieli politice de interes personal sau partinic, lăsând în urmă multe abuzuri judiciare.

Monahul Proclu a ştiut să vorbească omului, cuvântul ajungând direct în inima acestuia. Știa să aline orice suflet aflat în suferinţă. Vorbea rar şi răguşit, iar ochii săi albaştri lăcrimau ori de câte ori afla de necazul și suferința celui ce i se înfățișa. Părintele Proclu, timp de mai bine de 50 de ani, s-a rugat pentru oamenii din lume, pentru monahii și monahiile din mănăstiri, dar și-a plâns și păcatele, aducând adevărata pustie în chilia şi în inima sa, așa cum smerit obișnuia să spună.

Biserica este una, cea Ortodoxă. După Marele Vasile, «toți cei ce nădăjduiesc în Hristos nu formează decât un singur popor, iar credincioșii lui Hristos sunt acum toți o singură Biserică (cu toate că aceasta ia diferite numiri după locul unde se află)» (Epistola 161, II – după ediția PSB 3, Basilica 2010). Biserica așteaptă totdeauna întoarcerea tuturor oamenilor, neortodocși și de altă credință la ea. Textele Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe constituie obiectul unei aprofundări și studiu pe mai departe. Acest fapt este valabil pentru toate Sinoadele Bisericii. Dialogul teologic nu este întrerupt. Condiția prealabilă indispensabilă desigur este să păzească neatins adevărul teologic și acest dialog să se realizeze fără fanatisme și dezbinări, fără adunări separate și schisme, care lovesc unitatea Bisericii.

Dovada existenței statului profund, în declarația lui Iohannis, de acum vreo jumătate de oră, la Strasbourg. ”Indiferent de jocurile politice, cu securitatea nationala nu are voie sa se joace nimeni, nici macar cei care au impresia ca ei conduc acum lucrurile”. Deci vă este clar: nu cei care au câștigat alegerile guvernează. Nu, ei doar au impresia că guvernează. Alții au cu adevărat puterea. Cei care, bătând cu pumnul în masă, își iau cât vor ei din banii publici. Restul? Să moară! Cum să iei banii de la gura serviciilor și a procurorilor?

Protectionismul este produs de globalizare. Restauratia conservatoare de paradele gay. Realismul este produs de ipocrizia costisitoare – nu doar moral – a hegemoniei americane. Mandria nationala, nationalismul, de autoflagelarea exacerbata.

Oare Patriarhia nu stie cate frustari sunt acumulate sub structura ierarhic-administrativa a BOR? Exista multe tensiuni atat in relatia ierarhie – preoti, ierarhie – monahi. Desigur, nu este ceva generalizat, sunt ierarhi si ierarhi, dar problema exista. Si, daca la preoti si la monahi mai exista instrumente “administrative” de presiune si de aducere la disciplina, dar a caror aplicare poate sa aiba efecte perverse (scandal, inclusiv mediatic), cu mirenii ce vor face? Ii vor afurisi? Ca sa isi puna apoi pe status, pe facebook decizia de afurisire sa isi rada de deciziile lor sau chiar sa o transforme in stampila de “ortodoxie prigonita”, deci adevarata?

Puterea lui Coldea asupra colegilor şi asupra celorlalte instituţii vine din relaţiile de explusivitate pe care le are cu Kovesi. Amândoi sunt, de fapt, ofiţeri ai unui serviciu secret străin. Serviciu secret al unei ţări partenere României, dar totuşi un serviciu secret străin.

Dezvaluirile transfugului Ghita devoaleaza reteta mafiota prin care oameni ai serviciilor secrete, ai parchetelor extraordinare (DNA nu e un parchet ordinar) si oameni politici au capturat puterea reala din Romania, aservind-o propriilor interese si bunilor lor prieteni din lumea occidentala. Ca intr-un caz clasic de colonialism, vechilii autohtoni cauta sa sparga orice fel de rezistenta locala, sa elimine posibilitatile de dezvoltare locale si sa predea resursele – materiale sau simbolice – stapanilor lor din metropole. Ca si in Turcia, dar adaptat statutului de membru periferic al UE, reteaua statului profund reactioneaza violent de fiecare data cand procesul electoral da rezultate contrare agendei lor. (…) Faptul ca, in prezent, diplomatia romaneasca se afla in deriva, este cauzat nu doar din cauza unui unilateralism al pro-americanismului, ci al unei dependente construite de un singur nucleu de putere, e adevarat, cel dominant, din statul profund american. Diplomatia romaneasca nu doar ca nu a avut o perspectiva realista, nici macar nu poate fi acuzata doar de pro-americanism orb, ci de faptul ca a dezvoltat relatii doar cu o tabara din imperiu, neluand in considerare posibilitatea ca, la un moment dat, acea tabara sa nu mai fie la putere.

Păstrarea unităţii Bisericii este astăzi un lucru imperios. Se aud proteste în Sfântul Munte şi în alte părţi ale lumii care, din nefericire, se dezvoltă şi ajung până la tendinţe schismatice. Fără îndoială, la acestea contribuie şi ambiguităţile din textele sinodale, imprecizia cărora produce condiții prealabile pentru interpretarea lor ecumenistă şi ca urmare conduce unitatea Bisericii la stare de criză. De asemenea, este dificil ca la dialogurile teologice în desfăşurare să se mai aplice cele „acumulate” în deceniile trecute. Documentele Sinodului trebuie să depăşească unilateralismul care se datorează faptului că nu au luat în considerare puternica tradiţie teologică lăsată de purtătorii de Dumnezeu Părinţi contemporani şi de distinşii teologi care au întrevăzut calea dialogurilor ecumenice ca deviere ecumenistă. Nu doar „zeloţii”, după cum li se spune, ci şi voci sănătoase caută un cuvânt al adevărului pentru a fi convinşi şi să se liniştească.

Adevarul e ca nici unul dintre noi nu-i de sine statator. Nimeni nu ramane neafectat de faptele celorlalti. Vietile noastre sunt profund intretesute. Noi insine suntem vlastarele multor generatii si purtam in sine atat de multe pe care nu noi le-am ales. Mostenirea noastra are influente – si bune, si rele. Parintele Thomas Hopko defineste o parte din acestea ca „pacatul de generatie”. Pentru a-l intelege, trebuie sa ne amintim ca pacatul nu este o problema legala. Nu are legatura cu justetea sau injustetea. Este o povara tainica, pe care o traim ca datorie, impediment, greutate conflictuala, neputinta, frangere si alterare, sau pur si simplu ca pe punctul de inceput al vietilor noastre. Practic, in viata noastra totul ne este da­ruit, si sunt multe „daruri” pe care am fi preferat sa nu le fi primit.

Sub loviturile năprasnice ale Scandalului Sebastian Ghiță, Binomul SRI-DNA s-a strîns unit în jurul lui Klaus Iohannis. Binomul știe că prăbușirea sa ca principală instituție de folosire a luptei anticorupție pentru răfuielile mafiote înseamnă nu numai plecarea din șefii, dar și plecarea la închisoare. De aceea, Binomul e acum în stare de orice pentru supraviețuire. Supraviețuirea Binomului SRI-DNA e posibilă doar prin slujirea necondiționată a Nerodului Iresponsabil de la Cotroceni. Dacă Klaus Iohannis nu e suspendat, România se va confrunta cu un Război pe viață și pe moarte declanșat de Binom pentru a-i pansa Nerodului Iresponsabil rănile provocate de votul românilor.

De redresat ne putem redresa moral, religios, financiar. Spre exemplu: muncim, luptăm, ne zbatem, facem caz că ni se taie pădurile, ieşim în stradă, discutăm despre Roşia Montană şi altele, fără să ne dăm seama, de fapt, că nu e problema noastră, întrucât nu noi vom fi moştenitorii pădurilor. Atunci, de ce ne luptăm aşa mult să nu ne taie pădurile (da, e un lucru nedrept), din moment ce nu copiii noştri le vor moşteni? Ci alţii, care vor veni într-un mod paşnic, puţin pretenţioşi, foarte muncitori, din Asia, din ţările musulmane, ţările brahmaniste, confucianiste, budiste şi care vor ocupa teritoriul. Exact ce au păţit evreii, asta vor păţi românii. şi nu numai românii. Pentru că 2,8% trebuie să fie rata naşterilor ca să existe un popor. 2,1% ca să existe ca populaţie, fără cultură, tradiţii, religie etc, iar noi suntem 1,3%.

În fiecare an pierdem oameni dragi. În fiecare an trecem prin ziua morții noastre. Într-un an se va întâmpla inevitabilul moment al trecerii noastre din lumea aceasta. Numai DUMNEZEU ştie când va fi pentru fiecare. Nu întâmplător în ziua de 1 ianuarie îl pomenim pe Sf. Vasile cel Mare, cel care a spus că cea mai mare filosofie este “gândul la moarte”. Pentru că asta te face să fii cumpătat în toate şi să traieşti fiecare zi cu nadejdea absolută numai în DUMNEZEU şi nu în propriile forțe, pe care de cele mai multe ori oamenii greşind le absolutizează.

Leru-i ler, leru-i ler și iar leru-i ler
Tu mă iartă doamne pentru câte-ți cer,
Dar în deznădejdea-n care suntem noi
Sfinții înșiși, Doamne, ar avea nevoi.

Și ți-ar face-n taină rugăciune ‘naltă,
Prin Pruncul din iesle și cea Preacurată
Leru-i Doamne ler și iar leru-i ler,
Vin colindătorii, dați drumul la cer.

Vedeti si: ***  Legaturi:

Cei care nu mai au gândul lui Hristos uită şi nesocotesc legile şi rânduielile date de Dumnezeu oamenilor dintru începutul creerii lor, privind între altele, familia, căsătoria constituită din uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Mântuitorul a spus limpede fariseilor care veniseră „să-L ispitească întrebându-L dacă se cuvine omului să-şi lase femeia sa [să se despartă n.n.] – pentru orice pricină. Răspunzând, El a zis: N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie? Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Mat. 19, 3-6). Aceasta este deci familia, căsătoria rânduită de Dumnezeu: un bărbat cu o femeie şi nu un bărbat cu alt bărbat care înseamnă sodomie, păcat pedepsit de Dumnezeu cu ploaie de pucioasă şi foc, în cetatea Sodomei (Fac. 19, 24).

De ce să vii, Doamne, într-un loc în care oamenii sunt atât de cruzi, încât nici vederea unei femei însărcinate nu-i impresionează? Betleemul Te va trimite să Te naşti în ieslea dobitoacelor. Mai mult decât atât, acest popor ales al Tău va căuta să Te ucidă, încă Prunc fiind. Setea de putere a regelui Irod va duce la uciderea tuturor pruncilor din locul naşterii Tale. De aceea, va trebui să fugi pe ascuns în Egipt, să trăieşti în pământ străin. Te vei întoarce şi vei creşte în Nazaret, unde vei stârni multă împotrivire şi multă ură. Cei cu care ai copilărit, cei care Te-au văzut crescând atât de frumos şi de smerit, imediat ce le vei arăta că Tu eşti Mesia, Te vor duce pe creasta muntelui din apropiere ca să Te arunce în prăpastie, să-Ţi zdrobeşti Trupul Sfânt de pietrele acelea ascuţite. Şi vor tot încerca să Te omoare, de-a lungul celor trei ani cât Te vei arăta lor. Tu îi vei vindeca, Tu îi vei slobozi de sub puterea diavolilor, vei învia pe morţii lor, iar ei mai tare Te vor urî. De ce să vii, Doamne, pe un pământ în care bunătatea, milostenia, iubirea sunt răsplătite cu ură, cu invidie, cu planuri de ucidere? Când va veni vremea, Tu Te vei da pe mâinile oamenilor ca să fii răstignit. Îi vei lăsa să Te prindă, să Te batjocorească, să Te umilească, să Te răstignească despuiat de toate hainele. De parcă nu era suficientă toată suferinţa şi bătaia de joc, au mai adăugat şi ruşinea de a Te arăta gol în faţa celor de pe Golgota.

Azi asistăm parcă la o implozie a istoriei și fără să ne dăm seama ne îndreptăm spre o sclavie a păcatului și a depărtării de Hristos Domnul, Cel Ce ne-a cercetat prin Întrupare.

Noi cei botezați în numele Sfintei Treimi mărturisim că aparținem culturii și civilizației hristice. Ideile și gândurile sunt pâinea minții noastre. Ce fel de idei și gânduri semănăm azi în mintea copiilor? Spre ce fel de civilizație ne îndreptăm: spre cea a luminii sau spre cea a întunericului?

Să nu ne amăgim. Dacă nu ne transformăm familia într-o mică biserică, nu putem rezista tăvălugului acestei lumi. Dacă nu ne ancorăm, fiecare cum putem, fie și cu ultimele puteri, în viața Bisericii, vom cădea pradă forțelor întunericului care vor să pună obrocul peste lumina care pâlpâie, încă, în ochii nevinovați ai pruncilor. Nu ne mai putem face prea multe iluzii cu privire la așezarea acestei lumi, la o posibilitate de redresare colectivă, pe scară instituțională. Bătălia se va duce acum chiar pe terenul nostru, al intimității noastre familiale. Acolo trebuie rezistență, la nivel micro-familial. Acolo trebuie dusă lupta cea mare. Putem ușura această luptă dacă vom dovedi, pe cât posibil, că putem fi solidari. Că ne putem strânge, unii lângă alții, unii pentru alții, încurajându-ne, îmbărbătându-ne, ajutându-ne unii pe alții cu fapta și cuvântul. Nu putem rezista altfel decât încercând, după slabele noastre puteri, a imita viața primilor creștini. Nu după formă, ci după fond, după modelul strălucit al primelor comunități creștine. Doar acolo unde există o astfel de unitate suflă mai puternic și „vântul” Duhului (Ioan 3, 8). Altfel, risipiți unii de alții, vom fi asemenea oilor rătăcite de la turmă.

Aș dori să atrag atenția autorităților competente și celor care și-au propus demonizarea medicilor români și ruinarea sistemului medical de stat (se știu ei care sunt). Credeți că toată lumea va putea fi operată pe E 112? Credeți că dacă sădiți frica în doctori și ura în pacienți, își va mai asuma vreun chirurg vreo operație? Dacă avem un caz grav, care nu poate fi transportat, cine-l operează? Credeți că toți românii vor avea bani pentru asigurările private de sănătate? Credeți că dacă un copil de 19 ani, neasigurat, va face apendicită îl va primi vreo clinică privată dacă nu va avea bani să plătească? Și atunci ce faceți? Doriți să ne omorâți pe toți? Credeți că o clinică din străinătate garantează reușita? Nu cred că există doctori care să-și asume moartea pacienților. Cred că-i vor trimite mai departe atunci când e necesar. Doctorii români nu sunt dumnezei, dar nici criminali. Încetați demonizarea sistemului pentru interese meschine, ascunse sub umbrela binelui. Iar jurnaliștii care sunt implicați în această mocirlă (nu dau nume) se mai pot privi în oglindă? Degeaba vă mințiți. A face bine nu înseamnă sacrificându-i pe alții pentru bani sau credințe eronate.