Oribil: cleric catolic DECAPITAT de rebelii anti-Assad din SIRIA alaturi de ajutoarele sale [marturie video]

29-06-2013 1 minut Sublinieri

ACESTIA SUNT PRIETENII SUA SI UE, LUPTATORII PENTRU ‘DEMOCRATIE’…

hristos decapitat

Conform surselor Arhiepiscopiei Ortodoxe din Siria, se confirma faptul ca preotul catolic sirian François Murad (49) si doua dintre ajutoarele sale au fost implicati in incident. Videoul de mai jos arata militanti presupusi a fi ceceni, vorbind araba cu accent, macelarind pe cei trei oameni langa Elib.  François Murad era si conducator al manastirii  Sumaan al-Amoudi.

Francois Murad si doua dintre ajutoarele sale au fost executati brutal – decapitati cu un mic cutit de lupta. La fel ca in alte decapitari, capetele sunt ridicate sus in uralele multimii si puse, apoi, pe trupurile celor ucisi. 

Manastirea condusa de cleric a fost arsa si jefuita, aducand aminte de masacrul din Homs de luna trecuta cand intreaga populatie a unui sat crestin a fost scoasa afara din casele lor, masacrata, iar bunurile arse. Cei doi episcopi care au fost rapiti in Aleppo sunt, de asemenea, inca lipsiti de libertate.

Siitii, la fel ca crestini, sunt supusi aceluiasi tratament de catre insurgenti. Acestia au primit un imbold suplimentar pentru a perpetua astfel de mascare avand in vedere ajutorul oficial american ce consta in arme. Saptamana trecuta, au masacrat zeci de sateni in provincia Hatla. 

De altfel, in aceasta luna s-a inregistrat o escaldare a atrocitatilor comise de rebeli (mercenari straini) ce sunt inarmati si sprijiniti oficial de SUA, Arabia Saudita, Qatar, Turcia si alti actori din regiune. Si atrocitatile coincid cu transferurile de arme. 

Decapitarile celor trei crestini au fost concomitente cu re-inarmarea rebelilor de catre americani, operatiune relatata de WSJ in aceasta saptamana. WSJ a anuntat ca CIA a inceput sa transporte arme in Iordania pentru a fi transferate in Siria. Transferul de arme este destinat intaririi fortelor Armatei Libere Siriene (armata rebelilor) si infrangerii lui Assad. De asemenea, conicide cu alte transporturi de arme de la tari europene si arabe ce sunt trimise in vederea unui atac rebel coordonat programat in august.

Avertisment: video-ul este deosebit de brutal si nu e recomandat celor sensibili si copiiilor

http://www.liveleak.com/view?i=7ba_1372272716

http://youtu.be/UCuKI9rIDOg

catolic-decap


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Siria, Traduceri, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

39 Commentarii la “Oribil: cleric catolic DECAPITAT de rebelii anti-Assad din SIRIA alaturi de ajutoarele sale [marturie video]

  1. Pagani. Fiare salbatice. Adeptii monoteisti nu stiu ce e iubirea.
    Dar si catolicii la fel au facut celor de alte religii, se taie intre ei ca salbaticii. Ura lor e ajunsa pana la salbaticia paganilor care faceau jertfe umane. Nu inteleg, acele ragete de ” alah acbar ” din timpul uciderii de frate intru Adam, sunt rugaciune, sau ce ? Si, toleranta NWO pe astfel de crime se instaleaza ? Ca SUA si UE sprijina astfel de ucideri si masacre ( cu arme, pentru rebeli, cine nu stie ), deci NWO promoveaza ” toleranta ” religioasa, adica uciderea celor slabi. Hmm, cum oare de poate cineva crede intr-o astfel de ” toleranta “. Numai oamenii cu pacate mari, de exemplu avortorii ( adica peste 90% din populatia pamantului ), pot inghiti asemenea gogosi. Ii cred pentru ca si ei sunt la fel, adica ucigasi, adica planificare familiala, ” parinteasca ” cu alte cuvinte.
    Pana la urma, poate ca un sistem de supraveghere electronica, cu cipuri puse in bratari la mana, ar trebui implementat, dar acele cipuri sa le poarte doar adevaratii teroristi, cei asemenea lui Obama, Bush, Ponta, Basescu si toata clica lor, masonii si sionistii. Astia chiar ar trebui supravegheati, si la prima abatere, inchisi. Iar avortul, pedepsit ca orice crima.

  2. Poate da cineva exemplu macar de un sfant ortodox care sa fi facut sau sustinut vreo crima ?

  3. Nu poti compara pe catolici cu acesti salbatici, este o enormitate ce spui.

  4. Discutia aluneca intr-o directie total aiurea. Nu stim nimic despre acel om, stim doar ca a fost decapitat cu salbaticie. Sa ne apucam acum de facut istoria Inchizitiei sau sa facem aprecieri despre cine ar trebui supus supravegherii prin cipuri (?!) este aproape o …impietate. In sensul in care astfel de comentarii usuratice sunt nepotrivite fata de grozavia expusa aici. Ca sa nu mai spunem ca nici dusmanilor nu le putem face ceea ce noi dorim sa nu ni se faca si considerama fi inuman. In orice caz, un crestin adevarat nu poate deveni tortionarul niciunui criminal, oricat de mare, invocand motivele “dreptatii”. Sa ne iertati!

  5. Desigur. Acesti oameni (dintre care un preot catolic) au fost macelariti pentru ca erau crestini. Cred ca ei sunt mucenici.

  6. @Emanuel!

    Dar tu, frate…ce esti “politeist”? De spui ca “monotestii” nu stiu ce este iubirea??
    Pai crestinii, si mai ales cei ortodocsi in cred? in 3 Dumnezei, sau numai in Unul??
    Chiar daca afirma si musulmanii si mozaicii ca cred si ei intr-UN singur Dumnezeu, totusi “dumnezeul” lor in care ei cred este ALTUL decat Dumnezeul crestinilor, este un “dumnezeu” MONIST, care nu are de-a face cu Sfanta TREIME a crestinilor!
    ————————-

    Referitor la DECAPITAREA clericilor catolici, am vazut si eu “pe sarite” cum le-au taiat capul “demonizatii” aceia…
    Eu ii consider pe acesti clerici MARTIRI, cu “M” mare! Chiar daca nu sunt ei ortodocsi, pentru faptul ca au MARTURISIT CU VIATA LOR CREDINTA in Hristos…si nu s-au lepadat de El…acesti clerici sunt MARTORII LUI, care au fost junghiati ca niste oi fara de glas de catreacesti nenorociti de musulmani CRUZI!

    Cat de PASNICI suntem noi crestinii afta de asemenea BESTII cu chip de om…
    De curand am vazut pe internet un film,pe care mi l-a recomandat cineva care se numeste: “MY NAME IS KHAN”…in care se face o “apologie” a ISLAMULUI, si se inoculeaza ideea ca in urma atentatelor din 9/11 septembrie 2001, din America, musulmanii ar fi suferit, chipurile o o persecutie din partea americanilor, o injosire de imagine si o clara marginalizare din partea societatii americane…devenind “victime” nevinovate, datorita unor nebuni de teroristi ai retelei AL Qaida…

    Insa nici o productie de Hoollywood, NU POATE cosmtiza si ASCUNDE adevarata FATA malefica a ISLAMULUI…a acestei RELIGII de oameni care nu stiu ce este iubirea ci numai URA…fata de semeni…
    Ati vazut ce strigau cand le tai capetele acestor clerici catolici…”Allah akbar…”. Tot asa au strigat cand l-au decapitat si pe Sf. EVGHENIE RODIONOV!

    Noi lepermitem in tara noastra si in Europa sa isi construiasca moschei, si sa cante la megafoane in minaretele lor …iar ei in tarilelor, stiu doar SA-I UCIDA, UCIDA si iar UCIDA pe crestini, si sa se bucure de UCIDEREA unor suflete nevinovate…

    La fel se intampla cu crestinii si in alte tari de pe mapamond si in Asia de SE, in Malaezia, Indonezia etc…DAR SI IN INDIA!
    Mai jos o sa postez niste linkuri despre cat de persecutati sunt crestinii din INDIA, de catre populatia hindusa.
    India “pare” la prima vedere o tara care este mai civilzata chipurile decat tarile musulmane, dar in realitate ZACE si ea in aceeasi URA rasiala si RELIGIOASA ca si tarile musulmane…

    http://www.youtube.com/watch?v=BgxVNDzoh84
    http://www.youtube.com/watch?v=8UGTgAFqYpU

    Sa-i Multumim lui Dumnezeu cel INTRUPAT – HRISTOS IISUS, ca avem MAREA SANSA noi romanii, sa traim intr-o TARA CRESTINA…
    AMIN!

  7. pe linga distrugerea crestinismului urmeaza distrugerea familiei

  8. Gandeam la nivel de religii : ce religie poate da o solutie la astfel de fanatisme, ca cel de mai sus ? Si raspunsul era : ortodoxia, nu catolicismul.
    Nu ma refeream la acel om, ci la faptul ca religia lui accepta ca un astfel de om trebuie sa faca exact aceeasi crima unui ortodox, sau unui musulman, in anumite conjuncturi desigur ( nu cele de azi ).
    Nu toti catolicii sunt in stare de asa ceva, nici toti musulmanii, nici pe departe, ci doar cei mai zeloti ai lor. Caci ii indeamna dogma sa faca asa in anumite imprejurari. La noi, oricat ai fi de zelot in credinta ta, astfel de crime sunt de negandit. Caci dogma noastra nu poate justifica crima niciodata. Asta e diferenta, si la asta ar trebui sa reflecteze atat catolicii, cat si musulmanii, si mai ales masonii care vor sa puna ortodocsii zeloti pe lista teroristilor. Ar trebui insa sa cerceteze mai bine istoria, si ce ne invata ea, si sa faca diferenta. Una e sa lupti intr-un razboi de aparare al patriei, si altceva e sa vrei sa omori oameni pentru ca nu au aceeasi credinta cu tine. Una e sa spui ca homosexualitatea e pacat fara sa discriminezi omul cazut in acel pacat printr-un dispret exagerat ( sau dorind ca fie marginalizat de societate ), si altceva e sa ucizi un om care nu are credinta ta.
    Mii de astfel de grozavii le-a facut si inchizitia, iar daca catolicismul accepta asa ceva ca fiind corect dpdv dogmatic, pentru mine asta ramane una dintre cele mai importante dovezi ca acea religie nu e credinta adusa de Mantuitorul pe pamant. Eu nu pot uita inchizitia, care s-a repetat si in secolul trecut impotriva ortodocsilor sarbi, si se mai poate repeta, atata timp cat ramane valabila dogmatic. Degeaba papa isi cere scuze pentru ororile inchizitiei, nu are nici o valoare politica asta fara pocainta sincera. Chiar azi vazusesi un film in care p D Staniloaie, ii compara pe catolici cu paganii, comparatie care mai apare si intr-o proorocie. Nu ma refeream la catolicul de rand din vremea noastra, ci la ce poate fi in stare catolicismul ca religie in general. E adevarat, nu are legatura cu catolicul care a fost omorat de fanatici, dar, voiam sa spun ca singura religie care nu accepta astfel de crime, in nici o imprejurare, este ortodoxia. Asta voiam sa spun, caci necrestinii mereu baga ortodoxia in aceeasi oala cu catolicismul, si nu inteleg ca ortodoxia nu are nimic de a face cu inchizitia, sau astfel de crime. De exemplu, poti trece pe lista teroristilor niste iezuiti fanatici, sau chiar un papa, dar un sfant ortodox nicidecum. Caci catolicismul e condus de papa, iar ortodoxia de sfinti.
    Degeaba suntem acuzati noi, ca discriminam de exemplu pe homo. E fals : noi spunem doar ca e pacat, dar recunoastem ca un homosexual are aceleasi drepturi in societate ca orie alt om ( daca nu considera ca greseste in ce face nu il obliga nimeni la pocainta, nici nu il discrimineaza ). E vorba de pareri diferite : daca un om crede ca homosexualitatea nu e pacat nu ma discrimineaza pe mine cu nimic, are voie sa creada ce vrea, atata timp cat ma lasa si pe mine sa cred ce vreau eu. La fel si eu : daca consider homosexualitatea un pacat, nu discriminez pe nimeni, ca nu oblig pe nimeni la pocainta, sa creada ca mine, nu amenint, nu dau in cap, nu dispretuiesc. Asa traiesc zelotii ortodocsi pe pamant, in orice conditii, si oricat de multa putere ar avea in societate.
    Deci solutia la problema de mai sus este ortodoxia, pentru cine vrea sa o creada si poate sa o inteleaga.

  9. @Emanuel
    Asa cum a spus si Admin,discutia a luat-o aiurea de tot.Acest om a murit inainte de toate crestin,marturisindu-l pe Hristos ai aici nu mai poti fi nesimtit sa dai asemenea explicatii din care reiese ca ala,saracu nu e la fel de martir ca si un ortodox care ar fi murit in aceleasi conditii!
    Nu esti tu Dumnezeu sa stii cine e marir si se mantuieste,lasati fratilor asta pe seama lui Dumnezeu,nu va mai dati cu parerea aiurea,ca deja ajungeti ca musulmanii!

  10. @Ana

    Nu sunt de acored cu Emanuel,
    Dar nici cu fratia ta, si cu alte pareri. Nu m-as putea inchina vreodata, sau saruta icoana acelui pseudo-preot ucis. Sunt sigura ca Dumnezeu i-a sters multe pacate, dar dreapta credinta cantareste foarte mult…. La mila Domnului cei care sunt in afara Bisericii! Nu ne dam cu parerea, dar NICI NU LE GARANTAM MANTUIREA CHIAR DACA AU MURIT VIOLENT PENTRU CREDINTA LOR GRESITA. CATEGORIC NU I SE POATE GARANTA MANTUIREA, CU ATAT MAI PUTIN SFINTENIA!

  11. Stimata Ingrit exista un botez al sangelui,al muceniciei,(…),acesti oameni sunt SFINTI MUCENICI lasati-o mai moale cu “ortodoxia”,ei sunt mai ortodocsi ca noi toti prin actul lor martiric! Slava Domnului pentru marturisirea lor!

  12. Au fost si ortodocsi care au murit pentru Hristos si tot in iad s-au dus. Sunt pacate care nici martiriul nu le sterge automat. Sufletul omului nu se mantuieste prin gratiere juridica, singura cale e ca el insusi sa ajunga la curatia si intelegerea sfintilor ( una e sa iti versi sangele, altceva e sa dobandesti cunoasterea sfintilor – nu sunt automat acelasi lucru ). Mantuirea e foarte grea, dureaza zeci de ani, nu e dintr-o data ( magic ). Un catolic care moare pentru Hristos, tot in erezie moare ( nepocainta, pacat impotriva Duhului Sfant – se poate ca eu sa mor pentru El, fara sa Il dobandesc deplin ), erezie care nu se sterge decat prin trecerea la ortodoxie ( pocainta ). Nu stim noi cat de mult sau de putin mai are acel catolic pana la mantuire, asta depinde de sufletul lui, deci nu stiu daca se va mantui sau nu, sau cand. Dumnezeu va judeca. Dumnezeu sa ii ajute, sa-l mantuiasca, eu asta ii doresc.
    Dar eu, cum am spus mai sus, nu m-am referit la mantuirea acelui catolic, ci la ortodoxie vis-a-vis de catolicism, in general. Faceam diferenta intre religii.

  13. Ma rog, nu m-am referit eu strict la ce spunea articolul, si voi voiati sa compatimiti martiriul acelui catolic ( eu fac diferenta intre martiriu si mucenicie, mucenicia este pentru dreapta-credinta ). Am inteles …

  14. Daca a murit pt pacatul de a fi crestin, adica a fi cu Hristos, atunci este martir si i s-au spalat toate pacatele, chiar si avand o credinta gresita. Stim din istorie ca pana si paganii nebotezati s-au mantuit pt ca l-au marturisit pe Hristos (precum acel turc in anul in care Lumina la Ierusalim a venit printr-un stalp, cand ortodocsii asteptau afara sa o primeasca de la armenii care erau in Biserica Sfantului Mormant, turcul vazand minunea a crezut in Hristos si i s-a taiat capul de catre musulmani), in acest caz el fiind botezat cu botez de sange. La fel si acest preot catolic care nu s-a dezis de Hristos si pt numele Lui a fost ucis, s-a botezat cu botez de sange.

  15. Mult si Prea Stimată Gabriela,

    Ingrid se scrie cu “d” nu cu “t”, chiar daca vi se incurca degetele pe tastatura de atatea consoane sonore. Surzirea dentalei finale strica estetica.

    Exista cu adevarat un botez al sangelui, dar nu pentru cei care marturisesc si propovaduiesc invatatura crestina deformata. Propovaduirea credintei deformate implica pacate mai grele si in mod categoric Biserica nu se pronunta in privinta acestora nici macar daca s-au mantuit sau nu, desi tot ea primeste si cinsteste ca sfinti pe cei care au marturisit pe Hristos dupa credinta cea adevarata si n-au apucat sa se boteze, dar daca ar fi avut cum s-ar fi botezat in adevarata si unica Biserica.

    Turcul acela s/a mantuit pentru ca a crezut nu doar in Hristos ci si in faptul ca Biserica Ortodoxa este UNICA BISERICA, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca.

  16. O pilda din Limonar

    Un calugar batran,cu viata sfanta, avea chilia in locul care se numea Moindria. Acest batran, din multa lui simplitate, se impartasea oriunde se facea liturghie, fiind in acel loc si ortodocsi si armeni. Cand s-a apropiat vremea ca sa-si dea sufletul, i s-a aratat ingerul Domnului şi i-a zis: “iata, sfarsitul tau a sosit, deci cu cine vrei sa te ingropam: cu ceilalti calugari sau cu cei din Ierusalim? Batranul a raspuns ca nu stie. Ingerul i-a zis: Vezi, gandeste-te bine, ca dupa trei zile vin sa-mi spui. Batranul gandindu-se, s-a dus la alt calugar batran ortodox si i-a spus cuvintele pe care i le-a spus ingerul. Batranul cand le-a auzit, a ramas mirat, fara grai, si ii zise: Spune-mi mie, batranule, unde te impartasesti cu Sfintele Taine. Cuviosul a raspuns: Oriunde gasesc. Batranul i-a zis: Ia seama, alta data de la altii sa nu te mai impartasesti decat numai de la ortodocsi. Ducandu-se batranul in chilia lui, in ziua a treia a venit ingerul si l-a intrebat: Ce ai facut, batranule? Te-ai gandit cu cine vrei sa fii oranduit? Batranul i-a raspuns: Vreau sa fiu inmormantat dupa cum cred cei de la Ierusalim. Bine, bine. Si indata si-a dat sufletul. Aceasta s-a facut cu mila lui Dumnezeu, ca sa nu-si piarda batranul ostenelile si nevointele lui, si sa nu fie osandit cu monofizitii.

  17. Sfântului Ciprian de Cartagina explică de ce este imposibilă mântuirea înafara Bisericii Ortodoxe : „asemenea oameni (cei născuţi în erezie), chiar dacă au fost ucişi în numele credinţei lor, nu-şi vor spăla nici cu sânge greşelile lor. Vina dezbinării e gravă, de neiertat, şi suferinţa n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. (…) Nu pot rămâne cu Dumnezeu cei ce nu vor să fie uniți cu Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi daţi fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinţei, ci pedeapsa trădării, şi nu sfârşitul glorios al celui cu virtute religioasă, ci moartea din disperare. Unul ca aceştia poate fi ucis, dar nu poate fi încoronat. Mărturiseşte că e creştin, ca şi diavolul care adesea minte că e Hristos, căci Însuşi Domnul ne atrage luarea-aminte şi zice: «Mulţi vor veni în numele Meu spunând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi vor înşela.» După cum el nu e Hristos, chiar dacă înşeală cu numele, la fel nu poate fi creştin cine nu rămâne în Evanghelia lui Hristos şi a adevăratei credinţe” [221; 444].

    Sinodul de la Laodiceea a dat acest canon care se găseşte în Cârma Bisericii numită Pidalion : «Nici un creştin nu se cuvine să părăsească pe martirii lui Hristos şi să se ducă la pseudomartiri, adică la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; căci aceştia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânşii să fie anatema. »(Laodiceea canon 34)

  18. @Ingrid,

    http://ziarullumina.ro/anul-sfantului-botez/cel-care-primit-botezul-sangelui-nu-mai-poate-pacatui

    “De vreme ce persoana care suferă martiriul primeşte totodată iertarea păcatelor, se poate spune că ea primeşte un Botez. Dacă Botezul promite iertarea păcatelor, atunci, aşa cum o primim pe aceasta prin Botezul din apă şi din Duh, tot astfel, o persoană care a îndurat Botezul sângelui şi a primit iertarea păcatelor poate fi considerată ca fiind botezată” (Origen, Comentariu la Evanghelia după Matei, 16, 6, apud Everett Ferguson, “Baptism in the Early Church: History, theology and Liturgy in the First Five Centuries”, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, 2009, p. 418).
    Origen ne explică aici faptul că Botezul sângelui şi Taina Botezului aşa cum este administrată aceasta de obicei au un scop comun: iertarea păcatelor. În momentul în care o persoană se jertfeşte pentru Hristos, propriul sânge devine materia prin care păcatele îi sunt iertate. “Să fim atenţi cu privire la păcatele noastre, pentru că nu există o iertare a lor dacă nu primim Botezul, şi totodată, la faptul că după legea evanghelică este imposibil să fim botezaţi din nou cu apă şi Duh şi că ne-a fost oferit un botez al martiriului. Martiriul este numit Botez, aşa cum este evident [aici sunt citate cele două pasaje importante din Evanghelii, adică Marcu 10, 38 şi Luca 12, 50]. Luaţi în considerare Botezul sângelui pentru că aşa cum [martiriul] Domnului a adus curăţie lumii întregi, tot astfel martiriul devine o vindecare pentru mulţi dintre cei care se purifică” (Exortaţie la martiriu, 30 apud Everett Ferguson, Baptism in the Early Church…, p. 418). […]

    Într-un fragment din Omiliile la Cartea Judecătorilor, Origen vorbeşte despre superioritatea Botezului sângelui, chiar şi în faţa Tainei Botezului tocmai datorită faptului că persoana care îl primeşte… nu mai poate păcătui. “Numai Botezul sângelui ne poate curăţi mai bine decât Botezul din apă. (…) Acest Botez poate fi considerat superior celui care ne este oferit prin apă. Cei care l-au primit pe cel din urmă şi s-au păstrat curaţi până la sfârşitul vieţii sunt extrem de puţini. Cel care a primit însă Botezul sângelui nu mai poate păcătui. (…) Prin Botezul în apă păcatele trecute sunt spălate, dar, prin Botezul sângelui, dispar şi cele viitoare. În primul caz se iartă păcatele, dar în cel de-al doilea sunt excluse definitiv” (Omilii la Cartea Judecătorilor 7, 2 apud Everett Ferguson, op. cit., pp. 418-419). Aşadar, Origen consideră că superioritatea Botezului prin sânge faţă de Taina Botezului în general constă în faptul că nu mai există absolut nici o posibilitate ulterioară de a păcătui şi a ajunge astfel în situaţia delicată de a fi exclus pe termen lung din Biserică. Am explicat mai sus motivele pentru care pocăinţa de după Botez în cazul păcatelor grave (adulter, crimă, apostazie) era pusă sub semnul întrebării. Cu toate acestea, diferenţa dintre Taina Botezului şi Botezul sângelui nu este una de eficacitate, ci una mai degrabă de natură practică. MARTIRIUL PRIMIT NE ABSOLVA DE ORICE PACAT SAVARSIT, dar, totodată, ne dă şi posibilitatea de a nu mai păcătui vreodată, având în vedere că trecem la cele veşnice, pe când Taina Botezului ne întăreşte în faţa păcatelor, dar nici un creştin nu are siguranţa că nu va mai săvârşi absolut nici un păcat după primirea ei.

    Prima pilda, din Limonar, nu se refera la un martiriu, iar cu privire la ce a spus Ciprian al Cartaginei, “Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica” si la afirmatia ta “Exista cu adevarat un botez al sangelui, dar nu pentru cei care marturisesc si propovaduiesc invatatura crestina deformata, botezul sangelui, la fel ca si botezul cu apa si duh, spala TOATE pacatele, oricat de grele. Si pe de alta parte, cred ca paganii care s-au mantuit cu botez de sange, nu au apucat sa faca lectii de catehism :), nici sa se pronunte in care Biserica se considerau a face parte (dupa aparitia catolicismului), ci au marturisit simplu credinta lor in Domnul.
    Si iarasi, Hristos spunea ca cei care patimesc sau sacrifica cele dragi lor pentru El, vor fi rasplatiti:

    “Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea.

    “Si oricine a lasat case sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau femeie, sau copii, sau tarine, pentru numele Meu, inmultit va lua inapoi si va mosteni viata vesnica.”

    Si cred ca spusele Sale nu pot fi conditionate de vreun context, ci au valoare absoluta. Insa in afara de asta, ramane oricum argumentul conform caruia botezul de sange spala toate pacatele, oricare ar fi ele (altfel nu s-ar mai numi botez), si este superior botezului cu apa si duh.

  19. Haideti sa punem punct controverselor si sa ne mai miscam si inima, nu numai mintea si cuvintele. Va rugam frumos!

    Multumim!

  20. Pingback: Patriarhul Antiohiei, tinta unui atentat sinucigas - Recomandari
  21. Dacă am judeca cu inima, am şti că acei catolici au fost primiţi în împărăţia cerului, precum a fost primit şi unul dintre tâlharii de pe cruce. Oare Dumnezeu s-a făcut în ultimul timp judecător lumesc?
    Decât să analizaţi pe faţă şi pe dos cât de ortodocşi sau eretici au fost cei trei, mai bine meditaţi cu ajutorul lui Dumnezeu la ce a fost în sufletele lor cu câteva minute înainte de măcelărirea lor. V-ar fi cu muuult mai de folos pt propria voastră viaţă.
    În rest încă o dată în plus toleranţa ecumenistă, în sens larg, religios, în acţiune. Pt cine nu şi-a dat seama încă din Kosovo de cum merge treaba …

  22. @Mirela

    Vezi tu, acolo Parintii adunati la Laodiceea spun clar, indiscutabil, ca ereticii care au murit pentru credinta lor gresita sunt straini de Dumnezeu. Aceasta este pozitia Bisericii, chiar daca tie ti se pare total lipsita de iubirism!

    Eu, cunoscand ce spune Biserica, totusi in contradictie cu ce spune Biserica am spus: “nu ne putem pronunta in privinta mantuirii lui”. Si motivatia afirmatiei mele nu este un iubirism origenist sau pelagianist pentru acel pseudo-preot, ci am spus asa sugerand o exceptie: eu nu am de unde sa stiu daca nu cumva in inima lui era un convertit care ar fi dorit sa treaca la ortodoxie.

    In privinta lui Origen, el este un mare apologet al mantuirii dracilor si a tuturor pacatosilor si a ereticilor, trebuie avut mare grija cu cuvintele lui, nu trebuie luat de la el decat ce este in consens cu ce au spus sinoadele Bisericii.

    Dar, din tot ce ai citat mai sus, Origen nu contrazice in aceste pasaje Sinoadele care precizeaza foarte clar ca martiriul ereticului pentru credinta proprie NU ESTE BOTEZUL SANGELUI!

    Sa trecem la acest citat:
    “Cu toate acestea, diferenţa dintre Taina Botezului şi Botezul sângelui nu este una de eficacitate, ci una mai degrabă de natură practică. MARTIRIUL PRIMIT NE ABSOLVA DE ORICE PACAT SAVARSIT, dar, totodată, ne dă şi posibilitatea de a nu mai păcătui vreodată, având în vedere că trecem la cele veşnice, pe când Taina Botezului ne întăreşte în faţa păcatelor, dar nici un creştin nu are siguranţa că nu va mai săvârşi absolut nici un păcat după primirea ei.”

    ATAT TAINA BOTEZULUI CAT SI TAINA BOTEZULUI SANGELUI in egala masura ne absolva de orice pacat savarsit pana in momentul respectiv, si daca un copil/adult moare imediat dupa Taina Botezului, savarsita valid (in forma prescurtata sau completa) nu are sanse sa mai pacatuiasca. Pentru ca diferenta dintre cele doua NU TINE DE EFICACITATE, ci e de natura practica.

    De fapt ceea ce conteaza este cum ne aflam in momentul mortii.

    Din respectiva pilda din limonar trebuia sa intelegi CAT DE MULT CONTEAZA DACA ESTI ORTODOX IN CLIPA MORTII, chiar daca batranul acela era un om foarte simplu si nu stia prea multe.

    Apoi la finalul mesajului tau, enumeri niste citate din Sfanta Scriptura si le interpretezi dupa capul tau, nu dupa talcuirea Bisericii. E primejdios a le interpreta astfel!!!!

    Chiar daca “calugarii” catolici sau monofiziti sau din alte erezii au lasat totul pentru numele dumnezeului lor deformat, NU AU SANSE SA SE MANTUIASCA CAT TIMP PERSISTA IN EREZIA LOR , ci asa cum ai citit in pilda din Limonar, si acest batran care din nestiinta se impartasea la ei, s-ar fi osandit impreuna cu “CALUGARII” monofizitii, in ciuda vietii sfinte pe care o ducea.

  23. @Ingrid,

    E posibil sa gresesc. Ziceam ca cei care au fost ucisi pt Hristos se mantuiesc, daca altii spun altceva, asa o fi… nu stiu. Nu prea stiu ce s-ar putea intelge in a fi ortodox in clipa mortii, daca ma gandesc la mantuirea paganilor din primele secole, care erau omorati pt ca luau partea crestinilor care erau sau urmau a fi ucisi. Stiu ca cei eretici nu se mantuiesc, dar n-as baga mana in foc pt cei care sunt ucisi pt ca sunt crestini, adica pt ca, cred in Hristos.
    P.S. n-are nicio legatura “iubirismul” cu ce afirmam eu, chiar trebuie sa le nivelam pe toate?

    @cristian,

    Mereu se gaseste careva care sa dea lectii de atitudine altor comentatori. Ma intreb de ce…

    @admin,

    “Haideti sa punem punct controverselor si sa ne mai miscam si inima, nu numai mintea si cuvintele. Va rugam frumos!” – Pai, parca erau niste “acuze” de iubirism…
    P.S. daca nu e voie cu mintea si cuvintele, atunci cum mai scriem comentariile? 🙂

  24. In vedenia pustnicului Grigorie Maica Domnului a spus despre niste episcopi ortodocsi martirizati pentru Hristos de catre turci, ca s-au dus in iad. ” Pentru ca nu au odihnit pe Dumnezeu in viata lor ” a spus Maica Domnului. Deci iata ca, chiar botezul sangelui autentic ( adica mucenicie autentica – a unor ortodocsi, nu eretici ), nu mantuieste automat. Nu credeti tot ce scrie prin ziarul Lumina, ca acolo se strecoara multe greseli, care nu pot decat sa ingreuneze mantuirea noastra. La fel alti sfinti au spus ca sunt pacate care nici mucenicia nu le poate sterge. Deci iata ca un ortodox ce a suferit chiar mucenicie, nu se mantuieste asa automat. E o greseala sa crezi asa ceva, doar sa te mandresti cu faptul ca vei fi mucenic, in timp ce esti omorat pentru Hristos, si acea mandrie e suficienta ca sa iti tranteasca sufletul in iad. Lucrurile duhovnicesti sunt subtiri. Nu ne mantuim prin faptele noastre ci prin smerenie si cu harul lui Dumnezeu.

  25. @Emanuel

    E adevarat ce spui, ca unele pacate nu pot fi sterse nici prin mucenicie, ortodox fiind, dar sa fim atenti la un aspect, sa nu confundam. Ortodoxul care a primit Taina Botezului prin apa si prin Duh, ce alt Botez mai poate primi? Este UN SINGUR DOMN, O SINGURA CREDINTA SI UN SINGUR BOTEZ. Acela nu e Botezul Sangelui, ci simplu martiriu pentru credinta cea adevarata, pentru numele adevaratului Hristos!

    Botezul sangelui este pentru cei care, afara de Biserica fiind, au crezut in Hristos si in mantuirea in Biserica cea Una, Trupul Sau, si au dorit sa se uneasca prin Botez cu trupul Bisericii celei Una, dar n-au apucat pentru ca a survenit moartea. Numai in acele cazuri apare Botezul Sangelui, respectiv Botezul dorintei. Dumnezeu Insusi Care a vazut dorinta acelora de a se uni cu Biserica Sa ii boteaza pe ei tainic, dupa cum si Sfintii care din binecuvantate pricini nu au cum sa ajunga la Sf. Biserica sunt impartasiti tainic de El Insusi.

  26. Nu m-am gandit niciodata la aspectul asta … Ai dreptate.

  27. Mi se pare incredibil ca, in fata neomeniei de care au dat dovada cei care l-au decapitat ca pe un animal dus la taiere fara sa clipeasca pe acel preot, in vreme ce “spectatorii” se inghesuiau sa filmeze scena cu telefoanele mobile, reactiile celor care inteleg ca au vizionat clipul cu pricina au fost, in majoritatea lor, incredibil de lipsite de – cel putin – o minima empatie. Dupa parerea mea, a fi om – si crestin pe de-asupra – inseamna sa dai dovada de empatie si sa iti manifesti iubirea (caritas) fata de aproapele tau, mai ales atunci cand acesta cade prada neomeniei, prin cuvinte si fapte ce denota un suflet milostiv. Daca nu ne adapam inimile de la milostivirea divina, preferand sa despicam, steril si neomenos, firul in patru, lansandu-ne in in false dispute canonice sau emitand judecati atotstiutoare, inseamna ca ne clamam in van apartenenta la umanitate si la crestinism. Cu ce suntem mai buni decat acei neoameni care au ucis cu bestialitate un om numai pentru ca nu s-a dezis de credinta (crestinism)? Doar pentru ca nu ne transformam prejudecatile, frustrarile sau aroganta de a ne crede superiori altora, in fapte reprobabile? Poate ca ar trebui sa recitim Noul Testament si scrierile apostolilor si sa meditam cu inima deschisa la invataturile lui Cristos, manati de o dorinta sincera de a le urma in vorbe si in fapte, clipa de clipa. E greu. Dar trebie sa incercam. Pentru a fi si a ramane oameni. Si crestini nu doar cu numele. Doamne ajuta!

  28. Pingback: Un inalt cleric catolic din Siria se teme de IZBUCNIREA RAZBOIULUI MONDIAL. Kerry: SUA sunt gata sa INTERVINA MILITAR/ CIA l-a ajutat pe SADDAM HUSSEIN sa foloseasca ARME CHIMICE, inclusiv GAZ SARIN. Pana unde merge ipocrizia criminala a marilor puteri? -
  29. Pingback: SIRIA: CRESTINII, FORTATI SA ALEAGA INTRE APOSTAZIE SI MOARTE - Recomandari
  30. Pingback: Jucatorul de tenis sarb NOVAK DJOKOVICI critica PLANURILE SUA de bombardare a Siriei, evocand bombardamentele asupra SERBIEI - Recomandari
  31. Pingback: PATRIARHUL ANTIOHIEI: “Siria nu exista ca sa acopere cu tarana trupurile sfartecate ale copiilor sai” - Recomandari
  32. Pingback: “Parteneriatul strategic” SUA – Al Qaeda: spre o DISTRUGERE PLANIFICATA a crestinilor din SIRIA?/ “MINCINOSUL” KERRY intretinandu-se cordial cu “TIRANUL” ASSAD (in 2009)/ Turcia si Rusia mobilizeaza mai multe FORT
  33. Pingback: SIRIA: gruparile “rebele” isi oficializeaza AGENDA. Vor STAT ISLAMIC - Recomandari
  34. Pingback: NATO si CIA sustin premeditat si planificat teroristii AL QAIDA din Siria/ Strigatul unui mitropolit sirian: “UNDE ESTE CONSTIINTA CRESTINA”? MASACRAREA, MARTIRIZAREA CRESTINILOR SIRIENI PRIN COMPLICITATEA OCCIDENTULUI SI NEPASAREA NOASTRA - R
  35. Pingback: IADUL DIN SIRIA: Rebelii islamisti au rapit 12 calugarite ortodoxe din Manastirea Sf. Tecla/ Sate si biserici crestine DEVASTATE/ Episcopii rapiti au fost localizati in TURCIA si sunt tinuti ostatici de CECENI - Recomandari
  36. Pingback: AJUTOR PENTRU FRATII NOSTRI DIN SIRIA INSANGERATA, care da, in zilele noastre, noiane de MARTIRI nestiuti, tratati cu nepasare/ RAZBOIUL – “OSPATUL MORTII”/ 9-10 mai 1877 – pomenirea eroismului romanesc si a jertfelor pentru INDEPE
  37. Pingback: Jihadistii Statului Islamic au DECAPITAT un jurnalist american/ Lelia Munteanu despre rezultatele MONSTRUOASE ale politicii occidentale din Orientul Mijlociu - Recomandari
  38. Pingback: MARTURIE DIN SIRIA. “Biserica Antiohiei s-a jertfit acum, dar va veni vremea cand o alta Biserica va trebui sa se jertfeasca”> - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare