„Sunt situații aparent fără de ieșire din viețile noastre, în care ni se pare că obstacolele sunt de nedepășit și în care primim de la Mântuitorul Hristos ajutor nespus, așa cum a primit tânărul Nestor, întru binecuvântarea și rugăciunea smerită a Sfântului Dimitire, pentru a-l înfrunta și învinge pe Lie-vandalul. Precum odinioară pe Nestor, Sfântul Dimitrie ne conduce la Hristos, ajutându-ne să învingem tot ceea ce uneori ni se pare de neînvins”.
Şi, în clipa în care am fost hirotonit, efectiv a simţit că un nou organ s-a grefat pe sufletul meu s-a grefat în mine. Şi când ea mi-a spus lucrul ăsta, i-am spus: “Ştii, exact asta am şi simţit!” S-a schimbat viaţa mea. Cel mai mare regret este că am acceptat să fiu preot, iar cea mai mare bucurie este că am acceptat să devin preot. Trăim într-un paradox, creştinismul e un paradox şi le trăim pe amândouă. Marea, marea bucurie şi mare tristeţe pe care le simt este sfârşitul Liturghiei. Tristeţe că se termină Liturghia. Că ajung la momentul binecuvântării finale şi că s-a terminat. Suntem rupţi din timp şi din spaţiu în Liturghie.
Duhul lumii este duhul comodității, duhul egoismului, duhul plăcerilor senzuale, duhul modei și divertismentului, duhul lăcomiei, al mâniei, urii și răzbunării. Acest duh dă naștere robiei, opresiunilor, războaielor, suferințelor, bolilor, terorismului, precum și altor flageluri, care tulbură pacea umană. Ce trebuie să facem noi creștini, care este atitudinea noastră potrivită, în aceste condiții de luptă vădită cu forțele răului?
De ani de zile am încercat să atrag atenţia, discret şi din interior, asupra greşelii păstrării unui model discreţionar-ierarhic, în care până şi administrativul primează asupra dimensiunii duhovniceşti.
Mă tem că s-a ajuns la o limită pe care, din păcate, mulţi din ierarhie şi din aparatul administrativ o ignoră cu disperare. Înţeleg de ce, însă ignorarea va duce, mă tem, la dezastru.
Încercările de a pune pumnul în gură – cu felurite acuzaţii sau cu argumentări administrativ-discreţionare – celor care discută ÎN Biserică fac un singur lucru: înmulţesc numărul celor care cred că singura soluţie este despărţirea de cei care fac aceste încercări.
În ceea ce mă priveşte ştiu că, asemenea Sfântului Maxim Mărturisitorul, trebuie să stăm în Biserică şi să mărturisim de aici chiar cu preţul persecuţiei, torturii, morţii.
Dar mulţi nu înţeleg asta şi vor fi pierduţi pentru Biserică dacă lucrurile nu se vor îndrepta.
Aroganţa de a crede că poţi interzice oamenilor să îşi spună părerea despre Sinodul din Creta face doar să alimenteze argumentele extremiste.
Bucuria mea ar fi să văd episcopi care, în loc să dea interdicţii de opinie şi exprimare, ar încuraja discuţii echilibrate şi reale între susţinătorii părerilor pro şi contra, atât în domeniul ecumenismului sau anti-ecumenismului, cât şi al Sinodului din Creta, al organizării eparhiilor şi în orice alte probleme reale ale Bisericii.
Vedeti si: *** Marturia parintelui Irineu Curtescu (actualmente duhovnic la Man. Ponor) – TVR *** Playlist Trinitas TV – “Marturii si evocari” cu: Arhim. Mihail Stanciu, Arhim. Quais Sadiq (acum episcop in Patriarhia Antiohiei), Arhim. Policarp Chitulescu, Protos. Vincenţiu Oboroceanu, …
„Maricică, să te ferească Dumnezeu de dușmani și pe Maica Domnului să n-o lași, măcar de-acum înainte, că ai de tras, Maricică. Când ești liberă, lasă toate și citește acatistul. Dacă n-ai timp să-l termini, că ai servici, pune semn și-l scoți în capăt mai târziu. Ai să ai o bucurie…! Îmi spune șoptit: eu citesc cinci-șase-șapte. Citesc multe și nu văd bine, dar așa mă nevoiesc, cad de somn jos și iarăși o iau de la capăt, ca să le meargă bine la maici, la prășit, să nu se sfădească, să fie fără zavistie, fără răutate. Și când mergi pe drum, ori ești acasă, așa să zici: Maica Domnului, ajută-mă! Cine o strigat-o pe Maica Domnului, i-o fost bine!”. „Am plâns, Maricică, că omul nu te știe și oamenii nu te înțeleg. Dar să știi că Maica Domnului știe pe omul care face rugăciunea. Să cauți Acatistul Maicii Domnului, că Ea este foarte milostivă. Ea și pe omul care a greșit l-o scos. Și noi, cam așa suntem toți, ca niște tâlhari”.
Nimic nu este întâmplător în trecerea noastră prin lume, iar viaţa este frumoasă atâta timp cât nu o complici. Frumuseţea omului se observă prin iubirea şi dragostea lui. Unul din cele mai frumoase daruri pe care le poţi oferi aproapelui tău constă în rugăciunea şi iubirea pe care o porţi faţă de el. Cea mai mare jertfă pe care o poţi face pentru cel de lângă tine este să‑l iubeşti şi, dacă ţi‑a greşit, să‑l ierţi. Străbunicii noştri au trăit frumos, chiar dacă le‑a fost şi greu. Ştiau să se ferească de păcatul mare care aduce disperare. Acum oamenii îşi complică viaţa şi nu mai au noţiunea păcatului. Păcatul este ca şi puroiul, cu cât îl neglijezi şi nu îl cureţi, cu atât se extinde peste tot şi nu mai ai scăpare. Cu cât ne eliberăm mai mult de păcat, cu atât vom putea trăi mai simplu şi împăcaţi. Uneori simţi că nu mai înţelegi nimic şi ai o saturaţie de tot şi toate. Poate fi lipsa de rugăciune, dar mai cu seamă cred că este lipsa relaţiei noastre permanente cu Dumnezeu, nu numai prin rugăciune, ci şi prin gânduri frumoase şi sfinte. Până la urmă, iubirea îi dă omului şansa de a‑L vedea, simţi şi trăi pe Dumnezeu! Dumnezeu ne dăruieşte mângâiere pentru orice vreme, dar noi trebuie să învăţăm să primim.
Considerăm ca exagerată și cu totul nepotrivită atitudinea de întrerupere a pomenirii unor ierarhi la sfintele slujbe și rugăciuni, atitudine care se poate constitui în prilej de sminteală sau de dezbinare, în contextul și așa fragil (duhovnicesc, social, economic și politic) în care ne aflăm. Îndemnăm pe pelerinii care vin în acest sfânt loc, pe fiii duhovnicești ai aceste mănăstiri, și pe toți credincioșii, să rămână fideli Bisericii Ortodoxe, să păstreze comuniunea cu ierarhii pe care Dumnezeu i-a rânduit să ne păstorească, și să ceară sfatul părinților duhovnicești care le poartă de grijă. Iar atunci când sunt derutați sau neliniștiți de anumite luări de poziție ale unor ierarhi, preoți, monahi, sau frați creștini, să ceară, cu smerenie și fierbinte rugăciune, și părerea altor părinți. Și așa, prin împreună-sfătuire, să aflăm voia lui Dumnezeu cea bineplăcută Lui.
În sensul celor de mai sus aducem mărturia poziției echilibrate și mature a unor părinți cu experiență și cu discernământ cu care mănăstirea noastră ține, periodic, legătura: Arhimandritul Efrem, starețul Mănăstirii Vatopedi și a altor părinți vatopedini, Arhimandritul Efrem Filoteitul, părintele duhovnicesc al Mănăstirii Sf. Antonie cel Mare din Arizona – SUA (singurul ucenic direct în viață al Cuviosului Iosif Isihastul) și a altor părinți îmbunătățiți din această mănăstire, sau a părintelui Ieroschimonah Simeon Zaharia de la Schitul Poiana lui Ioan a Mănăstirii Sihăstria (Neamț). Părerile lor conglăsuiesc spre a îndemna la ferirea de orice acțiune care ar putea pricinui o dezbinare, dinăuntru sau dinafară, a Bisericii.
“Unde ne sunt patrioții? Unde ne sunt eroii? Ne sunt avortați. Am mai pierdut o țară din lipsa coloanei vertebrale și a demnității”. Clipul a strâns până acum peste 128.000 de vizualizări. “Mă adresez celor care au de gând să avorteze un prunc sau vor să-l lase pradă deznădejdii într-un orfelinat al statului: nu o faceți! Aduceți-l aici și lăsați-l în pragul bisericii mele”, a spus el atunci.
Jurnalul.ro/ Cristinel C. Popa: Buna vestire a venit în timpul torturilor suferite în închisori. De la medicină, la preoție, după întâlnirea cu Arsenie Papacioc Vom aminti aici despre suferințele de neimaginat ale studentului la medicină ce a devenit preot după …
De aceea, înainte de a izvorî din plin daruri binecuvântate, râuri de sfinţenie şi de bună cucernicie, trebuie ca omul să înseteze, ne spune Domnul, să înseteze atât de mult după dreptatea care nu cade niciodată, încât să refuze apa stătută pe care o oferă lumea, aceasta de dragul apei celei vii, niciodată stând, niciodată mulţumit de cele ce se văd, căutând tot timpul mai mult, mai frumos, mai bine, mai trebuitor.
Certe-se nebunii, vorbele lor în vânt se vor pierde! Dispreţuiască fariseii, dispreţul lor va fi cinstea celor credincioşi! Nicodim să îndrăznească, apostolii să nu se ruşineze, martirii sângele să-şi verse, singuraticii să se roage, florile să înflorească şi cerul să se lumineze: va veni o vreme când cele rele nu vor mai fi. Căci pogorându-se, Duhul Sfânt va şi înălţa, venind întru noi, va ridica, mângâind va îndrepta, poruncind va vindeca, pierzându-se unii se va întrista, mântuindu-se alţii se va bucura, împreună cu slugile bune şi credincioase va lucra, împreună cu fiii risipitori se va tângui, cu întreaga lume va suspina arătând înspre cele ce nu se văd încă, dar sunt făgăduite cu nemincinoasă făgăduinţă.
Ce putem face noi? În primul rând să conştientizăm gravitatea momentului, faptul că Dumnezeu amână judecata lumii tocmai pentru că dreapta-credinţă mai este mărturisită în biserici, şi să ne rugăm cu toţii, ca un adevărat popor al lui Dumnezeu, înmulţind nevoinţele vieţii duhovniceşti. Astfel, numai astfel putem avea nădejdea că, indiferent de presiunile care se vor face asupra ierarhilor noştri, Adevărul-Hristos va birui şi de astă-dată. Dar este nevoie de multă rugăciune…
EvZ Premium: Călugărul-tanchist care a tras cu tunul în Diavol. Povestea părintelui Ciprian, omul datorită căruia s-au donat 7,5 tone de sânge Nu există, în istoria recentă a României, o campanie pentru donare de sânge ca cea din zilele noastre. …
Daca era majoritate se putea sa fie majoritari cei care erau pe o pozitie gresita, dar toti, mai greu. Eu ce presimt, asa, este ca cei care ne vor raul vor fi nemultumiti, adica nu va fi ce se vor astepta cei rai ci va fi bine. Asa simt. Biserica e ocrotita de Dumnezeu si nu o sa lase Dumnezeu. Poate ca altii care vor sa influenteze biserica isi fac tot felul de planuri dar cred ca vor fi dezamagiti cei rai.
După vreo 70 de ani de discuții presinodale, pregătiri în diferite comisii, reflecții pro și contra, când cea mai multă lume își mutase gândul de la posibilitatea reală de a se întruni Sinodul, iată că într-un timp foarte scurt s-a forțat convocarea acestuia, cu o metodologie de lucru mai mult decât discutabilă, cu o agendă fără substanță reală teologică și discutabilă, fără diseminare, fără consultarea clerului din mănăstiri și parohii, nici a poporului credincios, care ar fi trebuit să trăiască acest eveniment mai mult decât o Liturghie. Faptul că site-ul oficial (după cum ne informează Agentia Basilica) este lansat cu doar câteva săptămâni înainte, arată încă odată că Marele Sinod stă sub semnul grabei și al improvizației.
„Părinții contemporani spun că cea mai mare lipsă pentru omul prezentului este credința adevărată, din adâncul sufletului, deplină. Pentru că, și cei care spunem că suntem credincioși, de multe ori trăim foarte superficial în credință profundă în Dumnezeu. Ne prisosește în schimb lipsa de râvnă pentru mântuire. Lipsa de hotărâre pentru asumarea deplină a credinței, mai ales în asemenea vremuri provocatoare”, ne-a răspuns părintele.
Trăim tot mai mult nişte vremuri ale unei suprasaturaţii lăuntrice, lipsită însă de esenţă, ale urărilor superlative, pe care însă nimeni nu le trăieşte, ale unei energii îndreptate spre cele din afară, care însă risipeşte şi ultima brumă de agoniseală lăuntrică a omului. Chiar şi în Biserică suntem plini de cuvinte duhovniceşti, de îndemnuri înalte, de podoabe minunate – dar prea puţin punem în lucrare din ceea ce învăţăm şi înţelegem.
„După cinci ani de experiență în așezământul nostru, am ajuns la concluzia că statul este o mașină de distrus copii… Din Centrul ăsta are de învățat și statul și are de învățat și Biserica. Pentru că aici au venit copii distruși psihic și sufletește și ruinați fizic și au fost salvați. Și trebuie noi, cu toții, să facem ceva să ne salvăm copiii. Dacă nu vom face asta, vom avea și pe viitor tot mai multă poliție, pușcării, boli, cerșetorie, lene”, consideră starețul de la Bogdana.
„Daca ai fi cunoscut si tu, in ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tai, caci vor veni zile peste tine, cand dusmanii tai vor sapa sant in jurul tau si te vor impresura si te vor stramtora din toate partile, si te vor face una cu pamantul, si pe fiii tai care sunt in tine, si nu vor lasa in tine piatra pe piatra pentru ca nu ai cunoscut vremea cercetarii tale (Lc. 19, 42-44).
Catedrala se construieste pentru a oferi un simbol…Un simbol al ortodoxiei, al specificului national, al diferentei intr-un ocean al globalizarii…Daca nu va convine, mutati-va cortul de protest in fata catedralelor din Occident la care cascati gura cand treceti pe acolo dar cand vine vorba de o varianta tarzie ortodoxa, va limitati imediat cu smerenie bugetara la solutii modeste, din lemn… Ah, pe voi va chinuie gandul ca finantele publice sunt secatuite…ce ziceti atunci de un canticel impotriva achizitiilor de F16 second hand, de fregate prafuite si impotriva cazari de tehnica Nato care ne transforma intr-o tinta pentru Ivan…?
Or, de la Sfântul Montanus preotul, la preoții din Transilvania uciși de-a lungul secolelor de prozelitism antiortodox și antiromânesc, unii dintre ei fiind trecuți la loc de cinste în calendarul sfintei noastre Biserici ca preoți mărturisitori (Ioan din Galeș, Moise Măcinic din Sibiel), la Părintele Haralambie Balamace jupuit de viu și înjunghiat în noaptea de Paști 1914, la Părintele Aurel Munteanu, protopopul Huedinului ucis cu bestialitate de către bandele hortiste la 10 septembrie 1940 și până la sutele de preoţi ortodocși exterminați în puşcăriile comuniste româneşti, la Canal, în lagărele din Siberia sau de la Arcul Polar de Nord și care prin lucrarea lor nu au făcut altceva decât să promoveze și să cultive conștiința identității noastre naţionale, a unităţii noastre naţionale, a identităţii de limbă şi de credinţă, preoțimea românească, vreme de aproape două mii de ani a plătit adeseori cu sânge și cu propria viață.
Preoţii Vartolomeu Dolhan, Dumitru Iliescu-Palanca şi Constantin Voicescu au fost evocaţi joi, 25 februarie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Capitală, în cea de-a doua întâlnire cultural-duhovnicească dedicată preoţilor ortodocşi mărturisitori din închisorile comuniste.
Abia în acest an, în luna mai, românii din Serbia au putut să îşi sfinţească o biserică a lor. De 200 de ani, românii ortodocşi din Timoc nu au mai avut acest drept. Este o biserică ridicată de părintele Bojan care i-a pus temelia în 2003. De atunci a fost într-un permanent război cu autorităţile sârbe care au vrut chiar să dărâme lăcaşul.
Cred că preoților nu le este deloc ușor în astfel de momente, pentru că ei sunt interfața primă a Bisericii, fie instituție, sau învățătură, sau tradiție. Când intri în casa unui om în calitate de preot, în acel moment, în acel loc, pentru acea sau acele persoane, tu ești Biserica, tu reprezinți Biserica, adică și instituția, și conducătorii, și doctrina, și deciziile, și politica bisericească. Iar ușa trântită în nas preotului și înjurătura rostită apăsat de partea cealaltă a ușii de către unii oameni reprezintă de fapt modalitatea de a respinge ideea de Biserică în ansamblu, chiar dacă este receptată particular.
Cred că două aspecte trebuie să conștientizăm cu toții, cei care ne mărturisim identitatea creștină în zilele noastre. Primul se referă la faptul că respingerea credinței creștine, arătarea ei cu degetul nu constituie o noutate și că istoria consemnează în multe momente adversități față de creștini. Poate că în ADN‑ul identității creștine este scrisă și această informație a contestării, a respingerii ei.
Neputinta sau dezinteresul presei pentru investigatia Tragediei, sint explicabile, e presa Sistemului ticalosit.
Dar este inexplicabil cum 6 Institutii ale Statului TAC, toate in acelasi timp, desi sint obligate sa comunice cu opinia publica!
Foto: timponline.ro Batjocorirea Patriarhului in Piata Universitatii (foto: Hotnews) *** Oameni si demoni: Buna dimineata! Zilele acestea, de la d-l C.T.Popescu, ”avocatul diavolului” cum își spune la Europa FM și până la ultimul ”ortodox cu voie de la poliția gândirii”, …
Constantin Necula: Eu personal urmăresc de foarte multă vreme cum se crește această cultură a zdrobirii Bisericii în stradă. Nu sunt un puști în ceea ce privește comunicarea. Dacă odată vom avea timp, vom dovedi în ce mod a fost crescut acest sentiment anti-Biserică. Este în creștere ascendentă, mai ales din momentul în care Biserica a reușit să riposteze foarte hotărât în câteva atacuri ale seculariștilor. Abia azi-dimineață au fost făcute publice câteva pancarte împotriva câtorva dintre cei care conduc mișcările seculariste din România. Erau tăiați de pe o pancartă, ăla, nu, ăla, nu, oameni care probabil se vor înscrie pe lista de comunicare cu președintele României. Eu cred că din societatea civilă face parte inclusiv Biserica. Ne confundă. Nu suntem instituția statului.
update: Doxologia: A trecut la Domnul părintele mărturisitor Paulin Clapon Luni, în ziua Înălţării Sfintei Cruci, s-a mutat la cele cereşti schimonahul Paulin Clapon de la Mănăstirea Petru-Vodă, fost deţinut politic, martir al închisorilor comuniste şi erou al neamului românesc. …
Din punctul lor de vedere, românii sunt un popor de infractori, punct. Iar ei sunt gardienii care păzesc poporul român. Pentru mine, ca istoric, este o întoarcere totală și clară la epoca stalinistă. Domnul de la “Elie Wiesel” făcea apel la sentințele date în timpul ocupației staliniste a României.
“Pentru cei tineri, mesajul ar fi să nu părăsească țara. Ideea asta vine de la părintele Iustin Pârvu, nu este doar a mea. E clar că omul are anumite nevoi materiale, dar nu trebuie să prețuiască banul, aspectul material mai mult decât sufletul lui. În mare parte, cei care merg în străinătate vor da de o luptă uriașă menită să-i despartă de rădăcina lor, de a fi români. Vor fi îndemnați să se integreze în alte sisteme, să se lepede uneori chiar și de credința lor și sunt cazuri concrete în această privință! Deci, mesajul pentru cei tineri ar fi să prețuiască munca și serviciul, dar nu cu prețul credinței sau al familiei și al copiilor, care vor suporta repercusiunile” (Diac. Prof. Dr. Stefan Mindea)
O linie a frontului este a celor care contestă Ortodoxia Părintelui Arsenie Boca. O afirmaţie gravă, extrem de gravă, care trebuie probată cu cea mai mare seriozitate şi prezentată cu cea mai mare durere. Amândouă cerinţele sunt însă de lipsă în masa contestatarilor. Unde batjocura, bucuria jubilantă de a-l declara pe cineva ca osândit veşnic sunt adesea atât de evidente, atât de urâte, chiar scabroase adeseori, încât nu dovedesc decât depărtarea de Ortodoxie a emiţătorilor.
“… Oasa a devenit pentru ei un fel de familie, o altfel de casa in care isi descopera radacinile, se descopera pe ei. Aici au aflat frumusetea lucrului facut impreuna. Impreuna se roaga, impreuna muncesc si bat muntii in lung si in lat, si tot impreuna… dau de Dumnezeu”.
Adevărata miză a valului de anti-clericalism și secularism militant ce s-a abătut asupra României nu este legată nici de prezența orei de religie ca materie de studiu în curricula școlară și nici de caracterul discriminatoriu al icoanelor bizantine aflate pe pereții cabinetelor de religie din școli. Acestea nu sunt decât pretexte pentru o dezbatere viitoare, de mult mai mare anvergură.
Rareș Bogdan – “Jocuri de putere” Mitropolitul Andrei Andreicuț , Preotul Constantin Necula, Ecaterina Andronescu, George Grigoriu, Gheorghe Iancu (fost Avocat al Poporului), Emil Moise, Remus Cernea.
Deci aici este o necesitate sufletească a copilului să se simtă ocrotit. El nu se mai simte ocrotit din pricină că simte în mod organic că părinții lui sunt depășiți, iar părinții lui sunt depășiți pentru că nu cer și nu au sprijin. Singurul sprijin care va rămâne salvarea tuturor celor care vor înțelege aceasta este Hristos. Fără Hristos, în mod conștient și în mod fizic vom înnebuni. Presiunea va fi atât de mare, încât nu vom rezista.
