DW/ Petre Iancu: Libertatea asediată Sub ochii românilor se lucrează la o revizuire a constituţiei ce riscă să extindă nelibertatea postcomunistă, garantând betonarea societăţii pe termen foarte lung. Preconizata transformare a parlamentului într-o instanţă capabilă să încalece justiţia, ai cărei …
Articole cu eticheta (tag): Grecia
Mediafax: GRECIA: Guvernul închide televiziunea publică ERT. Sindicat: “Este ilegal. Seamănă mai mult cu guvernarea lui Ceauşescu decât cu o democraţie” Guvernul grec a anunţat şi a pus imediat în aplicare măsura de închidere a canalelor televiziunii publice ERT, într-o demonstraţie …
NN: La Tel Aviv a început parada homosexualilor, cea mai mare manifestare de acest gen din lume. “Oaspeții de onoare” sunt primii francezi care s-au căsătorit în baza controversatei legi a egalității conjugale În ultimii ani, Israelul, mai ales orașul Tel …
Presseurop: Am sacrificat Grecia pentru a salva euro Potrivit FMI, planul de salvare a Greciei a permis mai ales creditorilor săi să scape de responsabilitatea lor şi să se protejeze de riscurile de contagiere. Grecii ar trebui să se revolte …
Jurnalul: UE prezintă cel mai ridicat risc de tulburări sociale, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii Nivelul de nelinişte socială din ţările Uniunii Europene (UE) este mai ridicat decât în orice altă parte a lumii, în condiţiile accentuării decalajului dintre bogaţi şi …
146. Naomi Klein, autoarea cartii DOCTRINA SOCULUI, despre AUSTERITATEA “MONSTRUOASA” din Grecia 05-06-2013
Greekreporter: Klein deplange austeritatea “monstruoasa” din Grecia Jurnalista, activista si autoarea canadiana Naomi Klein si-a declarat solidaritatea cu poporul grec, care traieste sub doctrina socului de cativa ani. Aceasta a participat la o conferinta de presa in Mikropolis Social Space …
Greekreporter: Patriarch of Moscow Kirill Visits Athens “Suntem intotdeauna alaturi de voi, ma gandesc la poporul grec in fiecare zi”, a spus Kirill al Moscovei, in timpul vizitei sale oficiale din Grecia. Vizita are o semnificatie religioasa si politica aparte.
Mediafax: Promovări şi bonusuri pentru angajaţii publici care-şi “toarnă” colegii Guvernul elen ar putea introduce stimulente, inclusiv financiare, pentru persoanele care semnalează autorităţilor cazuri de corupţie din sectorul privat şi, mai ales, din cel public.
sursa foto Cotidianul: La Tribune. Criza, pretext pentru transformarea Europei într-o Lume a Treia Economistul Romaric Godin scrie pentru La Tribune că, dacă reducerea costului forței de muncă a permis Germaniei să reducă și costurile produselor exportate, ea a creat …
ZIUA IMPOTRIVA HOMOFOBIEI – INCA O MANIFESTARE A PROPAGANDEI GAY RUSIA SI GRECIA: SONDAJE CU PRIVIRE LA ATITUDINEA SOCIETATII FATA DE HOMOSEXUALITATE GEORGIA: AGITATII STRADALE PUTERNICE IN URMA APROBARII PRIMEI PARADE GAY DIN TIBILISI, IN CIUDA PROTESTULUI PATRIARHULUI ILIA (VIDEO) …
Mediafax: Nouă răniţi în Grecia, în timpul unei manifestaţii împotriva unui proiect minier Nouă persoane au fost rănite, duminică, în timpul unei manifestaţii împotriva unui proiect controversat al unei mine de aur în Halkidiki, în nord-estul Greciei, a anunţat agenţia greacă …
Cotidianul: Daniela Panioglu: Noua orânduire comunistă europeană Într-o Uniune Europeană întemeiată pe concepte comuniste, nu voi avea niciodată conştiinţa apartenenţei la o comunitate artificial creată, de fapt un monstru hibrid, manevrat din umbră, pus să macine, încet, între fălcile lacome, aceleaşi …
Realitatea.net: Radu Golban îl atacă dur pe Mugur Isărescu: “Un expert n-ar trebui să mintă cetățenii” Radu Golban este un român stabilit în Basel, Elveţia. Doctor în economie, el a descoperit în timp ce îşi făcea documentarea pentru teza doctorală …
Romfea.gr: Arhiepiscopul Ieronimos: “Grecia este victima camatariei nemtesti“ O critica dura la adresa fostului prim-ministru George Papandreu si la adresa guvernelor din ultimii ani, a lansat arhiepiscopul Atenei si al intregii Elade, Ieronimos. Kir Ieronimos, vorbind intr-o emisiune a domnului …
Vezi si: *** “Copii, imi cereti sa va spun despre cel de-al treilea razboi mondial, imi cereti sa va spun despre tara noastra, ce se va intampla, unde se va opri aceasta cumplita situatie cu Troica. Vreau sa stiti ceva: …
156. Grecia anunta demararea PROCEDURILOR pentru REVENDICAREA DATORIILOR DE RAZBOI ALE GERMANIEI 25-04-2013
RT: Timpul razbunarii – Guvernul Greciei lanseaza batalia legala pentru reparatiile de razboi ale Germaniei Grecia a anuntat oficial ca va cere reparatii de la Germania pentru ocupatia nazista din timpul celui de-al doilea razboi mondial, ce s-ar putea ridica …
Hotnews: Unul dintre cele mai citate studii pentru a justifica masurile de austeritate contine erori grave Un influent studiu semnat in 2010 de doi prestigiosi economisti si care concluziona ca o datorie mai mare de 90% din produsul intern brut al …
Mediafax: PE a adoptat rezoluţia de recunoaştere a Kosovo. Ponta: Trebuie să mergem alături de familia europeană România trebuie să meargă alături de familia europeană în cazul Kosovo, a declarat premierul Victor Ponta, după ce Parlamentul European (PE) a adoptat o …
Adevarul: DEZBATERE Biserica Ortodoxă Română: „Căsătoria e între un bărbat şi o femeie. Punct şi de la capăt!“ Fără a încerca să emită verdicte sau să se poziţioneze în vreuna dintre părţi, ziarul „Adevărul“ propune o dezbatere având ca temă …
Mitropolitul Amfilohie, al doilea între ierarhii Bisericii Ortodoxe Sârbe, a lansat anatema asupra UE şi s-a rugat pentru dezmembrarea NATO. „Prin bombardamentele sale asupra Serbiei, Europa şi-a demonstrat încă o dată instinctul cuceritor de nestăvilit, care aminteşte de cruciade, dar …
First Thing: No surprise that 32% of Americans want a Christian constitutional amendment Conform sondajului Huffington Post/YouGov, 32% din americani ar fi de acord cu un amendament constitutional care ar face crestinismul religia oficiala a SUA. 42% din acestia se opun unui …
Adevarul: Germania datorează miliarde Greciei. Ce poate face guvernul de la Atena ca să scape de problema datoriilor O comisie formată din experţi greci a concluzionat că Germania datorează miliarde Greciei în compensaţii pentru cel de-al Doilea Război Mondial, suma acoperind …
163. ‘CRIZA SECERA VIETI OMENESTI’ 02-04-2013
Presseurop: Cetățean european ideal După cinci ani de planuri de salvare, în Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania și Cipru, și trei ani de asuteritate, guvernele și instituțiile europene continuă să aibă nevoie de banii contribuabililor pentru a rezolva criza datoriei publice. …
Mediafax: Zona euro respinge cel mai recent plan al Ciprului, din cauza implicării fondurilor de pensii Liderii europeni au respins vineri un pachet de măsuri prezentate de Cipru ca alternativă la impunerea unei taxe pe toate depozitele din băncile locale, deoarece …
“Se va intampla atata rau, atata nenorocire, incat va rog pe toti cei care iubiti Patriarhia Ecumenica, sa va rugati pentru ceea ce va urma. Acesti oameni (ai Patriarhiei Ecumenice) vor avea multe de suferit. Totusi daca vor fi oameni …
Parlamentul European face figuratie pe tema BUGETULUI UE Capital: Juncker: 2013 seamănă izbitor cu anul dinaintea izbucnirii primului Război Mondial Jean-Claude Juncker, prim-ministru luxembourghez şi fost şef al euro-grupului, îndeamnă, într-un interviu acordat Der Spiegel, restul ţărilor din UE să continue …
Gandul: Coreea de Nord a rupt acordul de armistiţiu cu Coreea de Sud Coreea de Nord a anunţat vineri că va rupe acordurile de neagresiune cu Coreea de Sud şi că va întrerupe telefonul roşu dintre cele două ţări, la câteva …
ANALIZA STRATFOR Cum obliga Germania intreaga Europa la austeritate pentru supravietuirea propriei sale economii Demonstratiile din Portugalia: SEMNELE UNUI SEISM Stratfor/ George Friedman: Europe, Unemployment and Instability Criza globala financiara a anului 2008 s-a transformat, incet, intr-o criza a somajului global. …
Adevarul: Protest al poştaşilor la Prefecturile din ţară: sute de angajaţi au ieşit în stradă, unii dintre ei purtând cagule şi măşti pe faţă
La noi, deocamdata – astazi, la Cluj, un prim si timid protest anti-colonizarea UE si contra exploatarii gazelor de sist, la o festivitate a “premierii” comisarului Gunter Verheugen pentru “meritul” integrarii Romaniei in UE Cotidianul: 19 februarie: Până unde pot …
RFI: A șaptea zi de proteste în Bulgaria Proteste de amploare în Bulgaria față de prețul ridicat al energiei electrice. În peste 35 de oraşe din întreaga ţară oamenii au ieșit în stradă. Cei mai mulţi sunt protestatarii din Varna, unde …
Presseurop: Aur, cu orice preţ Pentru a-şi reduce datoria, statul grec a dat noi concesiuni miniere în Nordul ţării. Dar locuitorii, chiar dacă loviţi de şomaj, se tem de consecinţele pe care noile proiecte de exploatare le pot avea pentru mediu. …
Hotnews: Seful statisticii din Grecia este anchetat de procurori sub acuzatia ca a majorat deficitul public din 2009 Justitia greaca a deschis marti o ancheta impotriva directorului serviciilor statistice, Andreas Giorgiou, suspectat ca a majorat deficitul public din 2009, impingand …
Mediafax: Banca Centrală Europeană: Economia Europei se află încă în scădere Economia Europei se află încă în scădere, situaţie care face necesar ca statele din zona euro să continue reformele, a declarat economistul şef al Băncii Centrale Europene (BCE), Peter …
Cotidianul.ro/Marian Ghiţeanu: Ilie Şerbănescu: Ponta, ca şi Boc, lustruieşte pantofii FMI Despre prima misiune a FMI din acest an la Bucureşti, în perioada 15-29 ianuarie, reputatul analist economic Ilie Şerbănescu declară, pentru cotidianul.ro, că este o vizită a unor “agenţi …