„UN COȘMAR FĂRĂ SFÂRȘIT”. LOCKDOWN-ul generalizat din Europa: o măsură extremă și absurdă, luată ÎN CIUDA științei adevărate și a datelor factuale, cu consecințe DEVASTATOARE. „Orice carantină universală este o crimă în masă”

„Un coșmar fără sfârșit” – titlul principal din Daily Mail după decizia de reintroducere a lockdownului în UK.

TheHighWire:

Ignorând avertismentele și știința, liderii europeni introduc o a doua carantină

* ACTUALIZARE: APNews.com informează că anunțata carantină de 4 săptămâni din Marea Britanie ar putea să dureze mai mult

de Jefferey Jaxen

Și uite așa, guvernele și „oficialii” din domeniul sănătății din întreaga lume au ales să ignore fățiș știința adevărată și datele brute care avertizează asupra consecințelor implementării unei a doua carantinări a populației.

Cu o lună în urmă, Declarația de la Great Barrington a fost creată și semnată în sud-vestul statului Massachusetts. Până în prezent, 44.480 de oameni de știință din domeniul medical sau al sănătății publice și practicieni din domeniul medical au semnat pentru a avertiza că politicile de carantinare produc efecte devastatoare asupra sănătății publice pe termen scurt și lung, cu clasa muncitoare și membrii mai tineri ai societății purtând cea mai mare parte din povară.

Acest lucru a fost ignorat!

Declarația de la Great Barrington a cerut „protecție țintită/focalizată”, deoarece este abordarea cea mai plină de compasiune, ce echilibrează riscurile și beneficiile. Susținută de știință și de datele culese pe parcursul aproape unui an întreg, o abordare de tip „protecție țintită” le-ar permite celor care prezintă un risc minim de deces să-și ducă viața în mod normal pentru a-și dezvolta imunitatea la virus prin infecții naturale, în același timp protejându-i mai bine pe cei aflați în categoria cu cel mai mare risc.

Și acest lucru a fost ignorat!

Pe 23 martie 2020, prim-ministrul britanic Boris Johnson a spus publicului britanic în timpul unei conferințe televizate că „trebuie să rămână acasă”. Cel mai semnificativ set de restricții asupra vieții britanice păstrat în memoria vie este cel stabilit de Johnson atunci când a ordonat prima carantină la nivel național, în același timp amenințând cu acțiunea forțelor polițienești.

Rezultatul la nivel de țară a fost cea mai profundă recesiune legată de coronavirus dintre principalele economii industrializate, economia britanică plonjând în recesiune cu PIB-ul redus cu 20,4%. Adăugați la această cifră cele peste 30.000 de decese la domiciliu înregistrate în exces în 2020.

În ciuda lunilor de proteste record împotriva măsurilor de carantinare impuse de guvern, Johnson a revenit la textul „nu există nicio alternativă”, ținând un discurs televizat în care declara că „de joi [29 octombrie] până la începutul lunii decembrie trebuie să rămâneți acasă, puteți pleca de acasă numai din motive specifice.” A doua carantină strictă a sosit și oamenii din Marea Britanie sunt sub asediu.

„The Telegraph” a reprodus declarația Comisarului pentru poliție și criminalitate din West Midlands potrivit căreia, în conformitate cu restricțiile de nivel 2 din regiune, polițiștii vor intra în case și vor separa familiile, dacă se va dovedi necesar. Conform regulilor guvernamentale pentru zonele de nivel 2 și 3, oamenii nu trebuie să se întâlnească în interior cu nimeni din afara familiei lor sau a „bulei de sprijin”. Mulți privesc sărbătorile ce se apropie cu speranța că guvernul nu își va impune regulile și asupra adunărilor familiale private.

Franța a anunțat o nouă carantină ce a intrat în vigoare vineri. Se preconizează, în acest moment, că va dura cel puțin până la sfârșitul lunii noiembrie, conform informațiilor disponibile. Afacerile neesențiale se vor închide, iar țara va „acționa brutal frâna”, potrivit președintelui Macron. Nu toți cetățenii susțineau viziunea sa: datele colectate în timp real, alături de videoclipuri filmate de amatori au arătat ambuteiaje masive în timpul orelor care au premers declanșarea carantinei în Franța.

Incredible traffic jam in Paris as people try to leave the city before 9 pm curfew and before confinement begins at midnight. Traffic is barely moving in every direction as far as the eye can see. Lots of honking and frustrated drivers. pic.twitter.com/6Zn2HCxuPl

— Michael E. Webber (@MichaelEWebber) October 29, 2020

Ministrul francez de finanțe, Bruno Le Maire, a declarat că țara speră să limiteze impactul economic negativ al celei de-a doua carantine la o scădere de 15% – ceea ce s-ar adăuga scăderii economice cu 30% deja cauzate de prima carantină din martie.

Între timp, spre surprinderea nimănui, protestele s-au intensificat în toată Europa în weekend. Aceste proteste, inițial prezentate ca aparținând unor grupuri mici de neo-naziști și „conspiraționiști” de către mass-media corporative în încercarea de a le marginaliza, nu mai pot fi ascunse. Populația este acum în plină revoltă împotriva edictelor guvernamentale care distrug societatea și care se deghizează în măsuri de vizare a „binelui superior” de sănătate publică.

Și Germania va întra într-o nouă carantină de astăzi. Nu vă faceți griji, este etichetată drept „carantină parțială.” Restaurante, baruri, teatre și săli de concerte vor fi închise în timp ce călătoriile neesențiale sunt „anulate”. Cu o rată a șomajului de 6,2% și o scădere de aproape 10% în economia sa, șeful biroului german al muncii, Detlef Scheele, a pretins că„această măsură va afecta piața muncii, dar nu va duce la prăbușirea ei”.

Cu fiecare nouă măsură de carantinare anunțată în Europa, guvernele se asigură, de asemenea, că promit o nouă serie de măsuri de sprijin monetar.

În momentul anunțării carantinelor europene, Jay Bhattacharya, profesor de medicină la Universitatea Stanford, a scris într-un articol din „Spectator” că a sosit de mult timpul să retragem carantina din setul de măsuri de sănătate publică, având în vedere eșecul ei.

În articolul său intitulat „Este timpul pentru o alternativă la carantină”, Bhattacharya susține:

„(…) nu ne putem gândi la o modalitate mai bună de a face față acestei pandemii? Nimeni nu are nicio îndoială cu privire la amenințarea reprezentată de coronavirus. Dar ar trebui să nu existe nicio îndoială nici cu privire la daunele provocate de carantină: sănătatea mintală, cădere economică, daunele profunde cauzate familiilor, comunităților și societăților.Poate că cel mai rău este că, atunci când carantina se încheie, virusul își reia răspândirea – și ne-am întors de unde am plecat. Unde este strategia de ieșire? Și unde este evaluarea costurilor? ”

Înainte de Declarația de la Great Barrington, medicii și profesioniștii din domeniul sănătății din Belgia au avertizat în septembrie printr-o scrisoare deschisă despre efectele devastatoare ale carantinei. Ei au arătat că

„după panica inițială din jurul Covid-19, faptele obiective arată acum o imagine complet diferită – nu mai există justificare medicală pentru nicio politică de urgență. Actuala gestionare a crizei a devenit total disproporționată și provoacă mai multe daune decât face bine.”

La acea vreme, aceștia au chemat la „încetarea tuturor măsurilor” și au cerut „restabilirea imediată a guvernanței noastre democratice normale și a structurilor legale și a tuturor libertăților noastre civile”.

Au fost ignorați!

Belgia a impus cea de-a doua carantină atunci când guvernul a decis să restricționeze călătoriile și cumpărăturile. Contactul cu familia va fi limitat la „un minim absolut de o persoană în afara celui mai apropiat cerc pentru următoarele 6 săptămâni”, relatează ABC News. Lucrul la distanță va fi obligatoriu.

Vorbind pentru „The HighWire”, dr. Denis Rancourt a numit primul set de carantine drept o crimă în masă, subliniind că „orice carantină universală, în prezența sau absența oricărei sau a unei serii de boli respiratorii virale, este o crimă în masă. De ce să repeți un astfel de atac?”

El afirmă că „mortalitatea generată de toate cauzele arată creșteri accentuate ale deceselor după adoptarea recomandării generale a OMS din 11 martie 2020 de a permite spitalelor să aplice scenariul de „pandemie” în întreaga lume, ceea ce a permis trimiterea în comunitate a persoanele în vârstă infectate ce erau internate, inclusiv în aziluri de bătrâni carantinate. “Carantina a transformat azilurile și instituțiile de îngrijire pentru bolnavi și vârstnici în eșafoade, spune Rancourt.

În același timp, profesorul Knut Wittkowski a pus sub semnul întrebării măsurile inițiale dure de carantinare din martie. Când a fost întrebat despre această a doua încercare de carantinare, se pare că tot nu a fost câștigat de idee, susținând că aceasta „întârzie, dar nu previne infecțiile, bolile și decesele”.

Este clar acum că guvernele nu au avut niciodată o strategie de ieșire.În primele etape, oamenilor li s-a promis libertatea livrată prin vârful acului. Acum, eventualului vaccin experimental i-a fost revelat potențialul limitat (dacă acesta există!).

Cercetările efectuate de Peter Doshi și BMJ pun la îndoială posibilitatea ca vreuna dintre culturile de vaccinuri Covid-19 să salveze vieți. Răspunsul: o loterie. Doshi scrie:

„Vedem acum că niciunul dintre studiile în curs de desfășurare nu este conceput pentru a detecta o reducere a vreunui efect grav,cum ar fi internările în spitale, utilizarea terapiei intensive sau decesele. Vaccinurile nu sunt studiate nici din perspectiva capacității întreruperii transmiterii virusului.”

„În toate studiile de fază III în desfășurare pentru care au fost puse la dispoziție detalii, infecțiile confirmate de laborator, chiar și cele prezentând doar simptome ușoare, se califică pentru îndeplinirea obiectivului final așa cum este el definit în studii. În studiile Pfizer și Moderna, de exemplu, persoanele ce participă la studiu și prezintă ca simptom doar tuse și au fost testate pozitiv de laborator sunt luate în considerare în calcularea eficienței vaccinului și ar aduce acele studii mai aproape de îndeplinirea obiectivelor lor”, dezvăluie Doshi.

Cu guvernele care arată puțină reținere în introducerea noilor carantine, dincolo de menținerea unor școli deschise, populația strivită sub palma autorității guvernamentale se cerne. Ne putem aștepta la un anumit grad de revoltă în săptămânile … sau poate chiar în zilele ce vin.

Anghel Buturugă:

Băgăm lockdown! Și cine pune la îndoială e „stupid”

Expert de la SAGE, parte din cei care l-au convins pe BoJo să bage lockdown – n-are NICIO IDEE despre ce costuri va implica decizia. Știți, v-ați aștepta ca o astfel de decizie să fie bazată măcar pe niște estimări, dacă pentru dovezi științifice e prea mult, asupra balanței costuri vs beneficii. Adică, ceva de genul: dacă băgăm lockdown, avem X costuri, dar merită, pentru că altfel am avea Y costuri, iar Y e mai mare decât X.

Cum să iei o astfel de decizie fără a justifica astfel? Cum?! Ei, uite cum. Pur și simplu. Și dacă e așa în Marea Britanie, cum credeți că e la noi?

Marele expert nu știa nici măcar cifrele vehiculate în media despre costurile lockdownului. Și știți cum reacționează când jurnalistul insistă pe subiect? L-a făcut prost, „stupid”. Tot ce a fost în stare să facă e să bage poezia cu salvarea vieții și ușurarea sistemului sanitar și a eroilor din linia întâi.

Date asupra spitalizărilor din Marea Britanie în sistemul NSH. Click pentru a mări

Zice că de fapt spitalele nu au fost supra-aglomerate și că băgarea de lockdown în UK, acum, s-a bazat pe o minciună.

Simon Dolan #KBF
@simondolan
Last night I was sent official NHS docs from a whistleblower. Here you will see one page from the
report which shows as of 1 Nov, deaths down in every region bar the NW,and no evidence of any kind of overload on the NHS.

• Vezi și: The Telegraph: Hospital intensive care no busier than normal for most trusts, leaked documents show

R3Media:

Top 10 măsuri proaste și top 10 măsuri bune legate de pandemia de Covid-19

Se tot spune că oricine ridică obiecții legate de măsurile luate de autorități ar „nega” virusul sau pandemia, „conspirând” pentru a pune viața cetățenilor în pericol. Este o confuzie foarte periculoasă, care întunecă rațiunea și permite proliferarea unor fenomene sau erori care pun cu adevărat viața oamenilor în pericol. Ca să ieșim din ea să vedem un top al măsurilor proaste și al celor bune legate de pandemia de Covid-19.

Top 10 măsuri proaste (sau distructive sau de-a dreptul criminale):

1. Lockdown extrem care distruge economiile statelor și pune în pericol pe termen lung nu doar bunăstarea, ci și viața a milioane de cetățeni. Viziunea de tunel care vede lockdownul ca singură abordare posibilă în lupta cu pandemia. Închiderea oamenilor sănătoși în case. Astfel de măsuri ar putea duce pe un viitor nu foarte îndepărtat la criză economică, sărăcie, chiar foamete și insurecție sau război civil.
2. Închiderea spitalelor și a accesului la tratamente pentru bolnavii cronici, care duce la suferința și moartea a milioane de pacienți, în toate lumea. Aruncarea cadrelor medicale în lupta cu Covid-19 fără echipamente de protecție, pregătire adecvată sau fără protocoale clare în spitale. Lipsa unui tratament unitar bazat pe experimente și date științifice certe. Ignorarea unor abordări alternative, precum tratamentul la domiciliu (experimentat în primăvară în Italia).
3. Ezitarea de a lua măsurile potrivite la momentul potrivit. Închiderea granițelor sau izolarea pentru o săptămână sau două a tuturor celor care intrau în România în lunile de primăvară ar fi putut să fie cheia stopării pandemiei, cel puțin în acea etapă. Sigur, măsura nu ar fi fost populară, deoarece guvernanții noștri încă visau pe atunci la alegeri anticipate.
4. Închiderea unor sectoare economice fără nici un fel de dovezi sau date științifice solide. Pe ce bază s-au închis, de pildă, hotelurile, restaurantele și sălile de concerte în România? Care sunt datele și cifrele din spatele acestor decizii?
5. Măsuri arbitrare sau discriminatorii, cum ar fi închiderea restaurantelor și a sălilor de concerte în timp ce păcănelele, cazinourile și mallurile rămân deschise. Sau interzicerea pelerinajelor religioase, în timp ce „pelerinajele” electorale sunt declarate ca foarte sigure.
6. Măsuri sau mesaje contradictorii. Nu poți pretinde populației să aibă încredere în mesajele și măsurile guvernului când în luna aprilie spui că măștile nu trebuie să fie purtate de toată lumea și nu oferă o protecție sigură anti-Covid, iar în toamnă spui că măștile protejează garantat împotriva virușilor și trebuie purtate inclusiv în parc.
7. Măsuri bazate pe modele matematice eronate, pe panică sau pe presiunea unei părți a influencerilor. În primăvară, modelele matematice care au dus la măsurile de lockdown în Statele Unite și Marea Britanie anticipau 1,500,000 de morți în Statele Unite și 500,000 de morți în UK doar în primele luni ale anului. Asta în ciuda opiniilor unor experți precum profesorul John Ioannidis de la Stanford University care arătau că mortalitatea virusului ar fi undeva la 0.2 la sută. Conform datelor oficiale ale OMS din prezent, mortalitatea virusului este de 0.6 la sută. Iar unii spun că de fapt calculele lui John Ioannidis erau cele mai apropiate de realitate.
8. Ignorarea vocilor unor medici și experți care ne arată că există o alternativă la măsurile de lockdown care distrug economiile și ucid indirect milioane de oameni. Un exemplu ar fi Declarația de la Barringon a fost inițiată de Dr. Martin Kulldorff, profesor de medicină la Harvard University, Dr. Sunetra Gupta, profesoară și epidemiolog la Oxford University, și Dr. Jay Bhattacharya, profesor la Stanford University Medical School. Refuzul sistematic din partea autorităților de a intra în dialog cu acești experți și de a răspunde obiecțiilor pe care ei le ridică (multe dintre ele prezente și în lista de aici).
9. Refuzul de a învăța din greșelile făcute în primăvară: fie din greșelile noastre, fie ale altor state. Să spunem că există scuze pentru măsurile de lockdown din primăvară, când lumea încă nu se dezmeticise. Dar nu mai există nici o scuză să faci din nou aceleași greșeli acum, după ce atâția experți și oameni de știință au venit cu dovezi concludente care să arate cât de nocivă sunt aceste măsuri de lockdown.
10. Încurajarea delațiunii și a turnătoriei ca mijloace de luptă împotriva Covid-19. Amenzile extreme și folosirea arbitrară a coerciției polițienești. Accentul pus pe delațiune creează un experiment social nefast, în care unii cetățeni intră în pielea „gardienilor”, urmărindu-i sau agresându-i (uneori la propriu) pe cei care nu poartă mască corespunzător sau nu respectă regulile. Amenzile și abuzurile poliției provoacă nemulțumire, neîncredere și accentuează psihoza colectivă. Care era oricum alimentată de știrile panicarde difuzate non-stop de mass-media.

Top 10 măsuri bune (care pot opri virusul în timp ce minimalizează pagubele economice):

1. Stabilirea unor ținte clare și realiste. Ținta nu poate să fie „zero covid” (este iluzoriu) sau „lockdown extrem până la găsirea unui vaccin” (este sinucigaș). Poate fi suprimat un virus respirator? Să nu uităm că s-a încercat acest lucru decenii de-a rând cu gripa, fără nici un succes.
2. Protejarea celor vulnerabili (aziluri de bătrâni, suferinzi de boli cronice, etc) prin izolarea lor voluntară și permiterea desfășurării vieții economice și sociale în condiții cât mai apropiate de normalitate pentru restul cetățenilor. În nici un caz oamenii sănătoși, din zone unde nu există dovezi pentru transmiterea comunitară, nu pot fi ținuți închiși în case. Costurile colaterale – și pentru bunăstarea lor, și pentru economie în general – sunt pur și simplu prea mari.
3. Măsuri care să țină cont de toate efectele, directe sau indirecte, asupra tuturor categoriilor de populație. Ce efect au măsurile de lockdown radical asupra persoanelor cu boli psihice, a bolnavilor cronici, a bătrânilor singuri și a altor categorii vulnerabile? Evitarea măsurilor de tipul „tratamentul este mai rău/mai nociv decât boala”.
4. Întărirea sistemului medical pentru a face față pandemiei. Se putea face prin protocoale ferme pentru a proteja spitalele și personalul medical, spitale temporare sau provizorii pentru Covid-19, locuri suplimentare la ATI, etc. Se putea dezvolta și o strategie de tratare a oamenilor la domiciliu, pe baza experiențelor din Bergamo, din primăvară. Am avut nouă luni să ne pregătim, nu mai există nici o scuză, în această etapă.
5. Insistarea pe măsurile de prevenție eficiente. De exemplu, mișcarea în aer liber, evitarea locurilor aglomerate, păstrarea distanței fizice, spălarea mâinilor, aerisirea spațiilor închise sau recomandarea folosirii vitaminei C și D și a altor forme de întărire a imunității. În nici un caz un vaccin dezvoltat „pe genunchi” și în grabă nu poate să fie o soluție mai bună decât un tratament eficient sau prevenția.
6. O strategie de comunicare limpede din partea autorităților, canalizată pe lupta contra pandemiei, și nu pe gesturi teatrale, eroice, salvatoriste sau pe un limbaj vag și neștiințific (de tipul „cocoașele pandemiei”). Discutarea gravității bolii în context și evitarea pe cât posibil a comunicării de tip „scare porn”, în care se vehiculează zilnic povești de groază în mass-media, fără nici un context (de pildă: care e mortalitatea reală a pandemiei?; câți dintre cei care au murit de Covid-19 prezentau și comorbidități?) Revenirea la știință și la argument și ieșirea din logica partizanatului și a cenzurii. O mare parte a presei, chiar și publicații științifice de prim rang, și-au asumat un rol partizan, cenzurând toate punctele de vedere opuse ideologiei obsesive a lockdownurilor.
7. O comunicare limpede și transparentă a motivelor din spatele deciziei luate de autorități, cu toate datele, sursele, studiile științifice sau modelările matematice la vedere. Depășirea stadiului la care recităm poezioarele despre „aplatizarea curbei”, „sistemul medical care nu mai face față” și „eroii din linia întâi”.
8. Un dialog care să aducă la masă și vocile „disidente” ale pandemiei de Covid-19, precum cei trei semnatari ai Declarației de la Barringon. Nu poți ignora specialiști de Harvard University, Oxford University sau Stanford University Medical School numindu-i „negaționiști” sau „conspiraționiști”. Ignorarea acestora denotă faptul că pandemia a fost „politizată”: adică transformată de unii într-un instrument de luptă politică.
9. Evitarea oricăror măsuri discriminatorii sau abuzive. Pe ce criterii închizi anumite sectoare economice, considerate fie „focare”, fie „neesențiale”? Pe ce criterii închizi teatrele, sălile de concerte, bisericile sau pelerinajele? Și dacă le închizi oamenilor toate supapele și le iei toate alinările, cum te aștepți să facă față pandemiei? Evitarea cu orice preț a experimentelor sociale nefaste și a terorii ca stare sau atmosferă generală. Nu, de vină nu e „populația”, iar omul de rând nu trebuie arătat cu degetul. Masca purtată în parc nu ajută pe nimeni. Mai degrabă, purtarea generalizată a măștilor inclusiv în aer liber nu face decât să alimenteze starea de teroare.
10. Umilința. Să-ți ceri scuze dacă ai greșit. Să-ți ceri scuze și să-ți recunoști greșeala, dacă ai provocat suferințe sau morți inutile. Readucerea discuției în contextul ei mai larg, mutarea accentului de pe limbajul de lemn al pandemiei și de pe „scare porn” înapoi la argumentele științifice și la dialogul cu toate punctele de vedere legitime din spațiul public.

Acum uitați-vă din nou la Top 10 măsuri bune și la Top 10 măsuri proaste de mai sus. Câte dintre măsurile bune le regăsim la noi, în 10 luni de pandemie. Și câte din măsurile proaste?

Națiunile puternice învață din greșeli, știu să dialogheze, nu-și supun niciodată cetățenii la experimente sociale transformându-i în delatori sau torționari ad-hoc și urmăresc, mai presus de orice, binele comun. În loc să-și petreacă timpul arătând cu degetul românii, autoritățile noastre s-ar fi putut strădui să vină chiar ele cu o listă precum cea de mai sus și să supună dezbaterii publice măsurile cele mai eficiente, în opoziție cu măsurile ineficiente sau de-a dreptul criminale.

ContraMundum:

PROFESORI DE LA HARVARD ȘI STANDFORD: CARANTINA NU FUNCȚIONEAZĂ!

de Martin Kulldorff și Jay Bhattacharya

Deși în timpul unei pandemii nu pot fi evitate unele decese, eșecul de a-i proteja cum trebuie pe cei bătrâni și pe cei vulnerabili a condus la peste 45.000 de morți în Marea Britanie și 225.000 în SUA, iar numărătoarea continuă. La acestea se adaugă pagubele colaterale rezultate din carantinare, care vor fi accentuate în Marea Britanie de ultima carantină. Am erodat încrederea publică în comunitatea științifică prin ignorarea principiilor de bază ale sănătății publice.

În acest sens, Marea Declarație Barrington a pledat pentru o schimbare radicală în politicile publice privind Covid-19 având în centru ideea de protecție țintită. Se bazează pe trei principii de bază ale sănătății publice ignorate de susținătorii carantinei: (1) minimizarea mortalității Covid-19 pe termen lung, mai degrabă decât pe termen scurt; (2) minimizarea morbidității și mortalității tuturor bolilor, nu doar a Covid-19; (3) minimizarea bolii și mortalității în întreaga populație, inclusiv în clasa muncitoare și în rândul săracilor.

Deși oricine se poate infecta, există un risc de deces de 1000 de ori mai mic pentru un tânăr decât pentru un bătrân, Covid-19 fiind mai puțin periculos pentru copii decât gripa. Prin protecția țintită, oamenii mai bătrâni și alte grupuri cu risc ridicat trebuie protejate mai bine. Adulții tineri, care au mai mult de suferit din cauza carantinei decât din cauza Covid, ar trebui încurajați să trăiască vieți aproape de normal. Toți copii ar trebui să fie în școli.

Tabloul pe termen lung

În discursul privind Covid-19, țările și regiunile sunt analizate în funcție de ratele de mortalitate. Este ca și cum ai compara maratoniștii în funcție de poziția lor după 5 km. Covid-19 nu poate fi eradicat. Pandemia va exista până când vom avea suficientă imunitate de grup pentru a ajunge într-o stare endemică cu puține decese anuale. Cheia o reprezintă minimizarea mortalității până în acel moment. Carantinele generalizate au amânat infecțiile și au lungit durata pandemiei, dar o pandemie prelungită a făcut mai greoaie sarcina bătrânilor de a se proteja.

Alte consecințe de sănătate

Carantinele au produs pagube enorme asupra altor indicatori de sănătate. Vaccinarea copiilor s-a prăbușit, bolile cardiovasculare s-au înrăutățit, testările și tratamentele pentru cancer s-au împuținat, operațiile s-au amânat iar sănătatea psihică s-a deteriorat. Oamenii nu merg la doctor ca să se distreze, așa că atunci când vizitele la doctor sunt la pământ, cum se întâmplă acum, nu este bine pentru oameni. Educația online nu doar că îi privează pe copii de o educație bună dar are un efect asupra dezvoltării lor fizice și psihice, a dezvoltării lor sociale.

Majoritatea aceste efecte negative nu apar în statisticile de mortalitate de anul acesta, dar este un fapt pe care îl vom trăi – și din cauza căruia se va muri – în anii care vin.

Carantina nu funcționează

Politica de sănătate publică trebuie să-i ia în considerare pe toți. Actuala strategie de carantinare i-a protejat pe tinerii studenți și specialiști care pot lucra de acasă, precum bancherii, avocații, jurnaliștii și oamenii de știință. Spre comparație, muncitorii mai bătrâni cu risc mai mare au fost nevoiți să muncească, riscându-și viețile și construind imunitatea de turmă care în cele din urmă ne va proteja pe toți. Pagubele colaterale rezultate din carantină îi lovesc în special pe săracii din orașe și astfel putem spune că împotriva acestora s-a dat o dublă lovitură.

Unii argumentează că este imposibil să-i protejezi separat pe bătrânii cu risc mare, dar a nu face asta este o decizie politică. Am mutat „cu succes” riscul de la „gulerele albe” la clasa muncitoare, prin această politică de carantinare. Printr-o protecție țintită, este posibil, în același fel, să transferăm riscul de infecție departe de cei bătrâni și cu risc mare, minimizând mortalitatea totală.

Este de înțeles că politicienii se concentrează pe electoratul lor, dar știința este internațională, iar oamenii de știință ar trebui să aibă o perspectivă globală. Prea mulți profesori universitari favorabili carantinei au adoptat o abordare naționalistă și îngustă, ignorând suferința teribilă a săracilor din țările mai puțin dezvoltate.

Colapsul economic indus de carantină a fost cel mai probabil cauza înfometării a zeci de mii de copii la nivel mondial. Un alt exemplu: carantina i-a forțat pe nevolnici să meargă zile în șir pe jos pentru a ajunge în satele natele, unii murind pe drum. Imoralitatea carantinei ar trebui să șocheze fiecare conștiință.

Marea Declarația Barrington a fost semnată de peste jumătate de milion de oameni de pe tot globul, inclusiv mii de oamenii de știință și medici. A atras, de asemenea, critici din partea unor ziariști și a unor profesori universitari, cel mai celebru fiind un memorandum numit oarecum ironic după un epidemiolog celebru pentru faptul că a mers în contra curentului din vremea sa.

Este uluitor dar memorandumul ignoră în cea mai mare parte cele trei principii de sănătate publică pe care se bazează Declarația.

Cele trei principii au fost de asemenea ignorate și de presa americană, care a făcut dintr-un imunolog eminent, Dr. Anthony Fauci, „expertul național” în privința pandemiei, asta în pofida competențelor sale epidemiologice și de sănătate publică limitate.În același timp, s-a declanșat o vânătoare de vrăjitoare contra Dr. Scott Atlas, un expert eminent în sănătate publică, a cărui gândire cadrează cu principiile de bază ale sănătății publice, dar și a profesoarei Sunetra Gupta de la Oxford, cea mai reputată epidemioloagă la nivel mondial.

Oamenii politici nu trebuie să înțeleagă totul despre epidemiologie, dar trebuie să înțeleagă aceste trei principii fundamentale. Dacă consilierii științifici nu le înțeleg, este nevoie de alți consilieri. Este singura cale prin care poate fi contracarată această pandemie îngrozitoare. Minimizarea atât a mortalității Covid-19 cât și non-Covid, ca și a celorlalte pagube aduse sănătății fizice și psihice.

Martin Kulldorff  este profesor la Harvard Medical School. Jay Bhattacharya este profesor la Stanford Medical School

Marian Serafim:

Aberatia surda si muta

O data cu infirmarea abrupta cu date brute a justetii masurilor anterioare (carantina stricta a facut un rau urias economiilor in care a fost adoptata fara a oferi beneficii macar comparabile cu cele ale tarilor in care aceasta a lipsit si care nici nu sufera de pe urma valului doi; tarile in care masca a fost obligatorie stau cel mai prost in statistici etc.), ele sunt adoptate din nou in forma aproape identica. Nici n-ar mai trebui sa fie nevoie de cuvinte pentru a demasca impostura, atat este de evidenta.

Si, totusi… Oamenii sunt din nou concediati din propria societate, trimisi acasa in “somaj tehnic”, cu “ajutor social” – au dreptul de a primi de mancare in schimbul renuntarii la tot ceea ce este exprimare publica a lor. Si care sunt activitatile cu precadere vizate? – exact cele care il fac pe om sa fie mai mult decat un animal, un creator si nu un consumator decerebrat: socializarea, cultul si cultura.

Chiar si asa, multi vor pierde partial sau total in urma carantinelor disproportionate si acest drept la mancare in schimbul muncii si chiar al supuseniei (e si normal, ajunge cu chiaburii cu IMM-uri, sa-si bage mintile in cap si sa puna umarul ca tot omul muncii la propasirea multinationalelor), iar cei care se ocupau de cultura stand pe spatele poporului se vor cai amarnic. Oamenii nu mai exista ca vectori in societatea pe care o locuiesc, ci doar ca negrisori ce muncesc sa tina casa, dar a caror prezenta vadita este indezirabila. Servitorii sunt cu atat mai buni cu cat nu-si arata fetele si vorbesc cat mai putin; doar rezultatul muncii lor trebuie sa se vada, ei, insa, trebuie sa dispara ca persoane.

Cine nu vede aici toate caracteristicile unui sclavagism modern refuza sa priveasca adevarul in fata si se amageste. Cum de ne lasam pacaliti? Pai fie din mandrie, credem ca suntem mai breji si fentam orice regim autoritar (comunismul ne demonstreaza ca nu e asa), fie din comoditate – interesant e ca ambele, inclusiv mandria (sub forma ei inca si mai perfida, mandria vindicativa de tip self-righteousness), justifica compromisul cu puterea. Or, o fire echilibrata, fie din dragoste fata de aproapele, fie din dragoste de Dumnezeu, va evita cat poate sa cedeze libertati pentru care altii au murit si pentru care, o data cedate din nou, cel mai probabil va fi din nou nevoie sa se moara. Altfel se gaseste in pozitia celui care mananca si bea mostenirea primita pentru ca mai apoi sa se trezeasca in mizerie. In Romania nici macar nu e mancata, ci este pur si simplu data de pomana mostenirea lasata de cei care au murit in decembrie 89; in Occident se imprastie mostenirea lasata de cei morti in razboaiele mondiale.

Masca este insemnul asupra sclavului, marca supuseniei, la incercarea eludarii careia se reactioneaza in stil pur comunist: masca lasata sub nas: nu poti, te ajutam; absenta mastii: nu vrei, te obligam. Si functioneaza, mergi pe strada si iti plange sufletul in tine cand vezi 98% de oameni ce se supun. Este o supunere bazata pe stiinta sau pe coercitie? Exista un oarecare bine care macar in parte sa contrabalanseze raul inerent coercitiei (indubitabil samavolnica atunci cand e fara acoperire in necesitate)?

Nu exista absolut nici un studiu care sa demonstreze utilitatea mastii in exterior. Singurul studiu intocmit pe aceasta tema – cel danez – asteapta de catva timp sa fie publicat pentru ca … potrivit unuia din cercetatorii care a participat nimeni nu are curajul s-o faca. De ce oare? Este atunci rezonabil a spune: “poart-o, ca nu te omoara, ii protejezi pe ceilalti?” Dar e rezonabil a spune: “hai sa impiedicam copiii ca pe cai, pentru ca se lovesc atunci cand fug si asa prevenim accidentele?” (nu pot sa nu-mi amintesc aici de filmul lui Bresson “Au hasard Balthasar”, in care magarul e misteriosul personaj principal – fie el chipul constiintei, curatiei, inocentei, ingerului pazitor – ce sufera batai si ostracizari teribile in timp ce oamenii carora le slujea cedau diferitelor ispite). Sau sa-i pui sa poarte casca pretutindeni “au cas où”. Nu, ii vei proteja doar pe acei copii care au probleme specifice de sanatate.

Mai grav, insa, impunerea unor astfel de masuri aberante are efecte extrem de nocive la nivel de societate (cu cat mai putin fundamentate stiintific masurile, cu atat mai nocive efectele). Reglementarea unei conduite duce la crearea convingerii ca aparitia infectarii este cel mai adesea, daca nu intotdeauna, rezultatul incalcarii acelei conduite (ca nu e asa o dovedeste infectarea chiar a celor mai informati sau a celor mai vocali avocati ai mastii). Or, aici se confunda comportamentul constient, asumat, al omului, reglementat de lege – ca e ea civila, penala, constitutionala etc – si fenomenul natural, ce nu se supune legilor omenesti, iar incercarea omului de a-l schimba e inerent sortita esecului, caci nimic nefiresc nu poate dainui, natura isi urmeaza cursul.

Exista un drept, dar la sanatate, care nu are corespondenta in obligatia semenilor, ci are corespondenta in obligatia statului de a se organiza astfel incat sa poata oferi tratament bolnavului – fara nici un fel de discriminare, asemenea vor fi tratati talharul si victima – atunci cand este necesar. Nu exista dreptul de a nu fi infectat de altcineva, pentru ca nu exista drept impotriva legilor naturii si, in plus, nu poti tine un om responsabil juridic pentru functionarea lumii in care (si datorita careia) traiesti. Spre deosebire de credinta omului contemporan ca totul poate fi controlat, natura nu urmeaza legile omenesti, nu poate fi constransa, in ciuda impresiei contrare lasate de sagetile stupidute desenate pe jos in diverse locuri. Omul este intotdeauna un mediu propice virusilor si bacteriilor, a caror dezvoltare se produce independent de el, iar aceasta dintru inceputuri. Nu este absolut nimic nou care sa fi schimbat datele problemei, ca atare nimic nu s-a schimbat in considerarea libertatilor, drepturilor si obligatiilor. Cata vreme este sanatos, un om nu poate avea libertatile fundamentale suspendate pe motiv sanitar. Daca un om este presupus nevinovat chiar atunci cand e vorba de propriile actiuni pana la dovada contrarie facuta in fata unui tribunal, cu atat mai mult nu poate fi tratat ca suspect atunci cand e vorba de « fapta naturii ».

Cum nu exista lege pentru spalatul pe maini (sper sa nu dau nimanui idei), nu exista lege nici pentru ferirea celorlalti de virus atunci cand suntem raciti. Pur si simplu nu totul trebuie reglat prin lege, e mai importanta educatia si civilizatia, care ne fac sa putem functiona ca societate. Si daca chiar ii pasa cuiva de acestea, inceputul trebuie sa fie reasezarea dupa merit si valoare, care a distrus mult mai mult in Romania decat orice virus.

Insa stim ca doar o minoritate va analiza masurile impuse nu prin prisma autoritatii, ci prin prisma corectitudinii, justetii. Iar daca acea minoritate reuseste sa fie diabolizata, devenind in imaginarul colectiv adversara nu doar a masurii, ci chiar a majoritatii care accepta necritic acea masura, treaba conducerii autoritare sau abuzive este definitivata. Nici nu va mai avea nevoie sa se lupte cu recalcitrantii, ceilalti o vor face pentru ea.

Vedem cate rateuri grosolane dau specialistii si trebuie sa ne amintim ca tot ce e decizie publica trebuie supus dezbaterii largi, reale. Nu exista decizie tehnica in viata cetatii. O decizie de politica medicala ramane o decizie politica. Nu exista act medical fara efecte negative, pe care in caz individual le discuti cu doctorul, ce nu iti poate impune un tratament. Acum avem decizii luate ba ca urmare a politicii propuse de un OMS dominat de chinezi si de big pharma, ba ca urmare a campaniei de inspaimantare conduse de medici dovediti a fi in conflict de interese (cel mai recent caz fiind Musta). Avem, deci, o agenda straina de interesul cetateanului si pacientului impusa de interese corporatiste folosindu-se forta statului. Unde e rolul statului atunci de a oferi echilibru? E nevoie si in politicile medicale de dezbateri transparente pt a se vedea fiecare ce si a cui pozitie apara. Ce a fost tehnic in o decizie ce a dus la scaderea intre 50-80% a operatiilor de cancer? Cine raspunde pentru cei ce mor din cauza fricii noastre in fata unei boli cu mortalitate putin peste cea a gripei sezoniere, urmate de frica fata de coercitia statului, ce a uitat de uriasele probleme pe care le are cu crima organizata si alearga dupa nasuri libere?

Dar cine are timp de dezbateri, in asa vremi de criza, nu-i asa? Scriem si vorbim mai mult ca sa vedem ca nu suntem singuri.

Anghel Buturugă:

Specialiști, știință, psihoză

Lătrătorii de gardă din lamestream media (plagiez cu nerușinare pe orange man) ventilează permanent aceiași „specialiști” autohtoni care au două lucruri în comun: nu au nicio, dar nicio legătură cu nicio cercetare serioasă pe tema SARS-CoV-2 și sunt toți adepți ai lockdown-urilor severe, pe turbo. Cu spume.

Dar să știți că există și specialiști, români (sau, măcar, de origine română), care chiar cercetează pe astfel de teme și care sunt din specia atât de periculoasă și detestată a oamenilor de știință evidence based și pe bază de prudență – știți dvs, acele demodate principii… științifice și de sănătate publică.

Ioana A. Cristea (Stanford) și Florian Naudet (Rennes) au co-autorat un paper cu mult mai cunoscutul John Ioannidis, unul din marii epidemiologi care a atras de la început atenția că politicile blocării se bazează pe date nefiabile.

În paper-ul lor, cei trei atrag atenția că sunt foarte puține cercetări de tip RCT (random control trials) pentru metodele non-farmaceutice (interzicerea adunărilor publice, închiderea magazinelor, restaurantelor, etc., blocările, izolarea, măștile). Or, problema e că standardul în cercetare pentru eficiența acestor tipuri de măsuri sunt testările cu grupuri de control aleatorii.

În mod curent, politicile de intervenție non-farmaceutică se bazează pe modelări, care pot fi pur și simplu înșelătoare și care sunt periculos de nefiabile. Să ne aducem aminte de Macron și cei 400 k morți „dacă nu facem lockdown”. Sau de BoJo, care e acuzat, mai nou, că a luat noua decizie de lockdown bazat pe niște modelări oricum deja expirate.

Problema cea mai mare a modelărilor este că e foarte greu, spre imposibil, a fi verificate. Se face o proiecție – să luăm iar exemplul celor 400 k morți dați de Macron. Se decide lockdown. Cum demonstrezi că lockdownul a împiedicat acest proiectat deznodământ?

Chestiunea e gravă, deoarece aceste măsuri non-farmaceutice produc efecte secundare grave: suferință și decese evitabile în rândul populației bolnavilor non-Covid; multiplicarea suferințelor psihice; sărăcirea; izolarea socială, alte daune pe termen lung etc.

Nici studiile observaționale nu sunt foarte eficiente, de vreme ce depind foarte mult de criteriile de selecție, de grilele folosite pentru colectarea datelor și analizarea lor. Studiile observaționale pot arăta corelații interesante, dar cam atât. Greu de dovedit vreo legătură cauzală, vreo dovadă (evidence) că măsura X a funcționat sau nu.

Am rezumat și dezvoltat aici câteva idei inspirate din studiul realizat de cei trei autori citați mai sus. Ei consună cu abordarea Centrului pentru Medicină bazată pe dovezi de la Oxford (Carl Heneghan, Tom Jefferson) sau cu inițiatorii declarației de la Great Barrington. Eu găsesc abordarea lor ca fiind un ultim suspin al științei clasice, chiar moderne. Potrivit acestei abordări, luarea unor decizii radicale, care implică populații întregi, pe baza unor speculații, modelări, și în lipsa unor dovezi verificabile ce pot proveni doar din studii de tip RCT, este un fel de ruletă rusească la capătul căreia puțini mai rămân în jurul mesei.

„Lipsa luării în considerare a daunelor în narativa dominantă și în comunicarea despre măsurile de distanțare socială este îngrijorătoare într-un grad înalt. Oamenii de știință și experții au comunicat în mod curent necesitatea implementării distanțării sociale pentru a reacționa față de o amenințare extrem de mare. Comunicarea s-a bazat pe transmiterea certitudinii și a fricii, cel mai probabil pornind de la asumpția că dacă ar transmite incertitudine, indivizii nu ar mai fi atât de complianți cu măsurile luate”, scriu cei trei autori. Poate că la un moment dat acest tip de comunicare o fi fost necesară, mai observă cei trei, dar deja se ajunge la sufocarea discuțiilor critice, libere, și la ostracizarea opiniilor sau chiar studiilor neconforme.

În cele din urmă, pentru a concluziona pe cont propriu, ce vedem înaintea ochilor, nu e știință, e speculație, delir, psihoză socială indusă. Și nu e întâmplător că această psihoză se bazează predominant pe modelări matematice. De ce? O să vedem în următoarea postare.