Sfantul Isaac Sirul despre FOLOSUL INCERCARILOR si TINDEREA SPRE “CELE DE PRET” ALE LUI DUMNEZEU: “Tot ce se primeste usor repede se si pierde. Fiecare lucru dobindit CU DUREREA INIMII e si pazit cu grija“
“Cel blind poate fi si inselat, furat si robit de cei vicleni pentru blindetea lui. El poate sa nu fie destul de atent la ispitele ce-i vin…”
CUVINTUL XLIV
Despre simturi si despre ispite
Simturile neprihanite si adunate nasc in suflet pacea si nu-l lasa sa faca cercarea lucrurilor. Cind ele nu primesc simtirea lucrurilor, se va cistiga biruinta fara lupta. Dar cind omul e fara grija si ingaduie sa intre in el momelile (atacurile), e silit sa lupte. Si se tulbura curatia dintii care este atotsimpla si linistita. Si cei mai multi dintre oameni, sau chiar toata lumea, ies din pricina negrijii acesteia, din starea fireasca si curata. De aceea cei ce se afla in lume si amestecati in cele lumesti nu-si pot curati cugetarea, pentru multa cunostinta a raului. Si putini se pot intoarce la curatia dintii a cugetarii. De aceea trebuie sa-si pazeasca fiecare om pururea, cu toata grija, simturile si cugetarea lui, de momeli. Si pentru aceasta e nevoie de multa trezvie, pace si luare aminte.
Se cuvine sa vietuim cu multa simplitate. Pentru aceasta firea omeneasca are nevoie de temere, ca sa pazeasca hotarele ascultarii fata de Dumnezeu. Iar dragostea fata de Dumnezeu misca spre dorirea lucrarii virtutilor si prin ea e rapita spre buna faptuire. Cunostinta duhovniceasca e, prin fire, a doua dupa lucrarea virtutilor[1]. Dar amindurora le premerge frica si dragostea; iar dragostei ii premerge iarasi frica. Tot cel ce zice cu nerusinare ca se pot cistiga cele din urma inainte de lucrarea celor dintii, a pus in sufletul sau cea dintii temelie a pierzaniei. Caci aceasta e calea Domnului. Pentru ca cele din urma se nasc din cele dintii.
Sa nu schimbi dragostea fata de fratele tau, pentru dragostea fata de vreun lucru[2]. Pentru ca el are in sine, fara sa se vada, ceva mai de pret decit orice. Paraseste cele mici, ca sa afli pe cele de pret. Fii ca un mort in viata ta, ca sa vietuiesti dupa moarte[3]. Da-te pe tine mortii in nevointa, in loc sa vietuiesti in trindavie. Nu numai cei ce au primit moartea pentru credinta in Hristos sint mucenici, ci si cei ce mor pentru pazirea poruncilor Lui [4]. Nu fi fara de minte in cererile tale, ca sa nu necinstesti pe Dumnezeu prin micimea cunostintei tale. Fii intelept in rugaciunile tale, ca sa te invrednicesti de cele slavite[5]. Cere cele cinstite de la Cel ce nu pizmuieste, ca sa primesti cinstea de la El, pentru voia ta cea inteleapta. Solomon a cerut intelepciune si a primit impreuna cu ea imparatia, deoarece a cerut ca un intelept, de la Marele Imparat. Elisei a cerut indoit harul Duhului, aflat in invatatorul sau, si n-a ramas fara implinirea cererii. Caci cel ce cere lucruri fara pret de la Imparatul dispretuieste cinstea Acestuia. Israel a cerut lucruri mici si si-a atras minia lui Dumnezeu. Caci nu s-a gindit sa se lumineze de cele infricosatoare ale lui Dumnezeu in lucrurile lui, ci a cerut cele de trebuinta pentru stomacul lui. Si de aceea, «aflindu-se inca mincarea in gura lor, minia lui Dumnezeu s-a suit asupra lor» (Ps. 77, 34). Infatiseaza lui Dumnezeu cererile tale, pe masura slavei Lui, ca sa se mareasca slava ta prin El, si se va bucura de tine[6]. Caci, precum cel ce cere de la imparatul putin gunoi nu numai ca se necinsteste pe sine pentru lucrul fara de pret ce l-a cerut, deoarece a dovedit multa necunostinta, ci a si jignit pe imparatul prin cererea lui, asa si cel ce cere de la Dumnezeu lucruri pamintesti in rugaciunile sale. Caci ingerii si arhanghelii, care sint marii diregatori ai lui Dumnezeu, privesc la tine in vremea rugaciunii tale, ca sa vada ce lucruri ceri de la Stapinul lor si se uimesc si se veselesc cind vad pe cel pamintesc uitind de trupul lui si cerind cele ceresti, precum, iarasi, se minie pe cel ce a lasat cele ceresti si cere gunoiul lui.
Sa nu ceri de la Dumnezeu un lucru pe care are grija sa-l daruiasca fara sa I se ceara, si nu numai celor iubiti ai Sai, ci si celor straini de cunostinta Lui. Nu fiti ca paginii, care spun multe in rugaciuni. Caci paginii cer cele trupesti, a zis Domnul.
«Iar voi nu va ingrijiti de ce veti minca, sau de ce veti bea, sau cu ce va veti imbraca. Caci stie Tatal vostru ca aveti trebuinta de acestea» (Mt., 6, 31).
Fiul nu mai cere de la tatal sau piine, ci cere lucrurile cele mai mari si cele mai de pret din casa tatalui sau. Pentru neputinta cugetarii oamenilor a poruncit Domnul sa se ceara piinea cea de toate zilele. Ia seama ce a poruncit celor desavirsiti intru cunostinta si sanatosi cu sufletul:
«Nu va ingrijiti de mincare, zice, sau de imbracaminte» (Mt., 6, 28). «Caci daca se ingrijeste de dobitoacele necuvintatoare si de pasari si chiar de cele neinsufletite, nu cu mult mai mult de voi? Ci cereti mai degraba Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adaoga voua« (Mt., 6, 33).
Iar de ceri lui Dumnezeu un lucru si trebuie sa astepti mult, pentru ca nu te asculta degraba, nu te intrista. Caci nu esti tu mai intelept ca Dumnezeu. Aceasta ti se intimpla fie pentru ca esti nevrednic de ceea ce ceri, fie pentru ca nu sint caile tale pe masura cererilor tale, ci dimpotriva, fie pentru ca n-ai ajuns la masura de a primi darul pe care-l ceri[7]. Pentru ca nu trebuie sa ne urcam la masuri mari inainte de vreme, ca sa nu ni se faca fara folos darul lui Dumnezeu, prin prea grabnica primire a lui. Caci tot ce se primeste usor repede se si pierde. Fiecare lucru dobindit cu durerea inimii e si pazit cu grija.
Inseteaza dupa Hristos, ca sa te imbeti de dragostea Lui[8]. Inchide ochii tai de la cele placute ale lumii, ca sa te invrednicesti de Dumnezeu, sa imparateasca pacea Lui in inima ta. Infrineaza-te de la lucrurile pe care le privesc ochii tai, ca sa te invrednicesti de bucuria duhovniceasca. De nu-I sint placute faptele tale lui Dumnezeu, sa nu-I ceri slava, ca sa fii ca un om ce ispiteste pe Dumnezeu. Dupa vietuirea ta sa fie si rugaciunea ta. Caci nu poate cere cele ceresti cel legat de cele pamintesti; si e cu neputinta sa ceara cele dumnezeiesti cel ce se ocupa cu cele lumesti. Pentru ca dorinta fiecarui om se arata din faptele lui[9]. Si pentru lucrurile pentru care se straduieste, pentru acelea se si lupta in rugaciune. Cel ce doreste cele mari nu se indeletniceste cu cele mici.
Legat fiind cu trupul, fii totusi liber si arata-ti libertatea ascultarii de Hristos[10]. Dar fii si intelept in blindetea ta, ca sa nu fii lasat sa fii furat[11]. Iubeste smerenia in toate faptele tale, ca sa te izbavesti de cursele greu de cunoscut, care se ivesc mereu in afara caii celor smeriti la cuget. Nu te feri de necazuri, caci prin ele intri la cunostinta adevarului[12]. Si nu te teme de ispite, pentru ca prin ele afli cele de cinste. Roaga-te sa nu ajungi in ispite sufletesti, dar pregateste-te cu toata puterea pentru incercarile trupesti. Caci fara acestea nu poti inainta spre Dumnezeu. Pentru ca in launtrul lor se afla odihna dumnezeiasca. Cel ce fuge de ispite fuge de virtute[13]. Dar vorbind de ispite, nu vorbesc de cele ale poftelor, ci de cele ale necazurilor (de incercari)[14].
Intrebare: Cum se impaca cuvintul: «Rugati-va sa nu intrati in ispita» (Mt, 27, 41), cu cuvintul: «Nu va temeti de cei ce ucid trupul» (Lc., 13, 14) si cu cuvintul: «Cel ce si-a pierdut sufletul sau pentru Mine il va afla pe el» (Mt, 10, 28, 39)? Cum ne indeamna Domnul pretutindeni spre incercari, iar aci a poruncit sa ne rugam sa nu intram in ele? Ce virtute se naste fara necaz si incercari? Sau ce incercare e mai mare ca a se pierde cineva pe sine insusi si totusi Domnul ne porunceste sa o primim pentru El? Ca «cel ce nu ia crucea sa, zice, ca sa-Mi urmeze Mie, nu este vrednic de Mine» (Mt, 10, 38). Cum deci, dupa ce in toata invatatura Lui ne-a poruncit sa intram in incercari, aci ne-a poruncit sa ne rugam ca sa nu intram in ele? «Ca prin multe incercari trebuie sa intrati voi in imparatia cerurilor» [(F.Ap. 14, 22)]; si: «In lume necazuri veti avea» (In, 16, 33); si «[Prin] rabdarea [voastra] veti cistiga sufletele voastre» (Lc. 21, 14).
O, ce subtire e calea invataturilor Tale, Doamne! Din aceasta pricina cel intelept si cel ce nu citeste cu cunostinta e totdeauna in afara ei. Cind fiii lui Zevedei si mama lor au dorit sa aiba un scaun cu Tine in Imparatie, le-ai spus: «Puteti bea paharul incercarilor pe care Eu il voi bea si sa va botezati cu botezul cu care Eu Ma voi boteza» (Mt., 20, 22). Si cum ne poruncesti aci, Stapine, sa ne rugam sa nu intram in ispite? De care ispite ne poruncesti sa nu intram in ele?
Raspuns: Roaga-te, zice, sa nu intri in ispitele privitoare la credinta, roaga-te sa nu intri in ispitele parerii de sine a mintii, insotit de dracii hulei si ai mindriei. Roaga-te sa nu intri, din parasirea lui Dumnezeu, in ispita vadita a diavolului, prin relele amintiri ce-ti vin in cugetul tau, pentru care ai si fost parasit. Roaga-te sa nu se departeze de tine ingerul neprihanirii tale, ca sa nu fii razboit de razboiul fierbinte al pacatului si sa te desparti de inger. Roaga-te sa nu intri in ispita atitarii din partea cuiva impotriva altcuiva, sau in ispita indoielii si sovairii, prin care sufletul e impins cu sila in mare lupta.
Dar incercarile trupului pregateste-te sa le primesti cu tot sufletul si pluteste in ele cu toate madularele tale si umple-ti ochii tai de lacrimi, ca sa nu se departeze de la tine Pazitorul tau. Caci in afara incercarilor nu se arata purtarea de grija a lui Dumnezeu si nu se poate invata intelepciunea Duhului si nici dorul de Dumnezeu nu se arata intarit in suflet. Caci inainte de incercari omul se roaga lui Dumnezeu ca un strain. Dar cind intra in incercari pentru dragostea Lui si nu primeste schimbare, Il are pe Dumnezeu ca pe un datornic si e socotit la Dumnezeu ca un fiu adevarat. Pentru ca a razboit pe vrajmasul sau si l-a biruit pentru voia lui Dumnezeu[15].
«Rugati-va sa nu intrati in ispite» aceasta inseamna: roaga-te sa nu intri in ispita cea infricosata a diavolului pentru mindria ta, ci pentru ca iubesti pe Dumnezeu, ca puterea Lui sa-ti ajute tie si sa biruiasca in tine pe vrajmasii tai. Roaga-te ca sa nu intri in aceste ispite pentru rautatea gindurilor si faptelor tale, ci ca sa se probeze dragostea ta fata de Dumnezeu si sa se slaveasca puterea Lui in rabdarea ta. A Lui fie slava si stapinirea in vecii vecilor! Amin.
Notele Parintelui Staniloae:
[1] Ε cunostinta ratiunilor dumnezeiesti ale lucrurilor, care vine omului dupa curatirea de patimi.
[2] Obiectul e marginit, nu are o dimensiune constienta si libera interioara, nu comunica iubire, poate fi manipulat numai pentru folosul egoist. Persoana trebuie respectata pentru ea insasi, ca izvor liber si constient de comunicare inepuizabila a iubirii, insetata sa dea si sa primeasca iubirea la nesfirsit. Nu poate fi stapinita cu totul.
[3] Nu cultiva, adica, alipirea egoista la lucruri, ca sa incepi sa ai din comuniunea cu Dumnezeu si cu semenii viata care nu se termina niciodata, pentru ca nu se epuizeaza ceea ce iti pot da aceia.
[4] Adica pierd viata trecatoare pentru dragostea Persoanei supreme, din care putem avea viata nemuritoare.
[5] Nu cere cele trecatoare, ci cere iubirea lui Dumnezeu, care va tine si se va darui vesnic prin nesfirsirea ei.
[6] Cu cit esti impodobit de Dumnezeu cu o slava mai mare, din iubirea Lui, cu atit Se bucura si El mai mult de tine. Caci in slava ta sporita se arata slava iubirii Lui si vointa ta de a o primi si de a-I raspunde. Desigur, cu cit ceri lucruri mai inalte de la El, cu atit trebuie sa te silesti sa le poti primi, sa crezi potrivit cu ele. Cu cit ceri mai multa iubire de la El, cu atit trebuie sa te faci mai capabil sa o primesti, sa o intelegi prin iubirea ta. Cine cere lucruri mici de la Dumnezeu nu stie ce lucruri mari poate darui El.
[7] Pentru a primi cunostinta inalta, care se da odata cu iubirea, trebuie sa te nevoiesti si tu ca sa ajungi la nivelul ei printr-o mai mare dorinta de a-L cunoaste si a primi iubirea Lui. Numai efortul nostru ne face sa asimilam darul lui Dumnezeu.
[8] Prin acestea si prin alte cuvinte se arata ca Sfintul Isaac nu se tine in cadrul nici unui «Cuvint» strict de titlul lui. Pune in fiecare atitea lucruri mici si mari, ca aproape in fiecare descrie toate treptele vietii duhovnicesti.
[9] Dorinta exprimata numai prin cuvinte, fara efortul de a o realiza, nu e serioasa.
[10] Trupul nu ne impiedica sa fim liberi. Putem alege sa savirsim prin el fapte diferite si sa-l indrumam spre o vietuire buna sau rea. El nu reprezinta o legalitate rigida, lineara. El e unealta libertatii. Sintem liberi fata de el mai ales cind lucram pentru Hristos, implinind poruncile Lui. Altfel, ne aratam stapiniti de el. Chiar libertatea noastra creste sau scade in raport cu el, in functie de vointa noastra care se afirma sau abdica de la afirmarea ei. Implinirea poruncilor lui Hristos inseamna o spiritualizare a trupului, inseamna a da tot mai multa putere si loc libertatii in trup. Ascultarea de Hristos e act de libertate, de vointa. Cu cit e mai mare ascultarea de Hristos, cu atit libertatea se afirma mai mult.
[11] Cel blind poate fi si inselat, furat si robit de cei vicleni pentru blindetea lui. El poate sa nu fie destul de atent la ispitele ce-i vin.
[12] Din necazuri cunosti neputintele tale, atirnarea ta de Dumnezeu; te inveti smerenia.
[13] Pentru ca cel ce fuge de ispite fuge de lupta cu ele, prin care se dobindeste virtutea.
[14] In greceste este acelasi cuvint pentru ispitele din partea poftelor si pentru incercarile prin necazuri.
[15] Il are pe Dumnezeu ca pe un datornic, pentru ca Dumnezeu, lasindu-l in incercari, a aratat ca se ocupa de el, ca Ii este la inima, ca vrea sa-l creasca duhovmiceste. Dar prin aceasta se si obliga sa-l ajute cind necazurile sint prea mari. Iar cel ce s-a luptat cu incercarile a facut voia lui Dumnezeu din iubire fata de El, ca un fiu al Lui, care vrea sa creasca asa cum voieste Dumnezeu. Iar in aceasta biruire a incercarilor a simtit in el puterea lui Dumnezeu. Deci nu e vorba de o datorie juridica a lui Dumnezeu.
***
CUVINTUL XLVII
Trupul fricos de incercari se face prietenul pacatului
“A zis oarecare dintre sfinti ca trupul fricos de incercari se face prieten al pacatului, ca sa nu se strimtoreze si sa-si piarda viata prin moartea lui. Dar tocmai de aceea Duhul cel Sfint il sileste sa moara. Caci stie ca de nu va muri, nu va birui pacatul. Astfel, de voieste cineva sa locuiasca Domnul in el, isi sileste trupul sau si slujeste (liturghiseste) Domnului si se face slujitorul Lui prin implinirea poruncilor Duhului cele scrise de apostol, si-si pazeste sufletul sau de faptele carnii, despre care a scris apostolul. Caci numai cind slabeste trupul prin post si smerenie, sufletul se intareste in rugaciuni. Pentru ca trupul are obiceiul ca atunci cind e strimtorat in multe feluri de necazuri si de lipsuri in linistirea lui, incit se apropie de moarte (se mortifica) in viata lui, sa te roage, spunindu-ti: «Ingaduie-ma putin, ca sa vietuiesc mai masurat[1]. Caci acum pasesc drept, pentru ca am fost probat de acest fel de rele». Şi cind il odihnesti de necazuri si-i dai putina slobozenie, pentru ca ai patimit impreuna cu el, si se odihneste chiar si numai putin, iti sopteste, lingusindu-te putin[2], pina ce te face sa iesi din pustie (caci lingusirile lui sint foarte puternice). Şi-ti zice: «Putem vietui cum se cuvine si aproape de lume. Caci am fost mult probati. Deci putem sa raminem in cele ce am ajuns. Pune-ma numai la incercare si de nu voi fi cum voiesti, ne putem intoarce. Ca doar nu fuge pustia de noi». Dar nu-i crede, oricit te-ar ruga si oricite fagaduieli ti-ar face. Pentru ca nu implineste ceea ce a spus. Dupa ce ii implinesti cererea, te arunca in caderi mari, din care nu te vei putea ridica si iesi.
Cind te lenevesti in fata ispitelor si esti satul de ele, spune-i trupului: «Tu iarasi doresti necuratia si viata intinata». Şi daca-ti spune: «E pacat sa te omori pe tine», raspunde-i: «Ma omor pe mine[3], pentru ca nu voiesc sa traiesc in necuratie. Mor aici, ca sa nu vad moartea adevarata a sufletului meu, cea de la Dumnezeu[4]. Imi este de folos ca sa mor aici pentru curatie si sa nu traiesc viata in lume. Moartea aceasta am ales-o cu voia pentru pacatele mele. Ma omor pe mine, pentru ca am pacatuit Domnului si nu mai voiesc sa-L minii. De ce sa voiesc viata departata de Dumnezeu? Rabd necazurile acestea ca sa nu ma instrainez de nadejdea cereasca. Ce folos are Dumnezeu de viata mea de aici, daca o traiesc in chip rau si-L minii pe El?»
[1] Sa nu mai vietuiesc atit de strimtorat, de lipsit, de aspru.
[2] Te linguseste ca ai sporit mult si deci poti sa-i dai putina odihna.
[3] Ma mortific, sau omor poftele rele.
[4] Moartea adevarata, care este despartirea de Dumnezeu. Moartea care nu desparte de Dumnezeu nu e moarte adevarata, ci, poarta spre viata. Iar despartirea de Dumnezeu e fapta omului. De aceea nu Dumnezeu a facut moartea. Dar El accepta moartea poftelor, moartea egoismului, moartea mortii. Caci ea e calea spre viata adevarata, cea in Dumnezeu.
Legaturi:
- La pomenirea Sfintilor Isaac si Efrem Sirul, despre INFRUNTAREA ISPITELOR
- Sfantul Isaac Sirul: “Calea lui Dumnezeu e Crucea de fiecare zi, căci NIMENEA NU S-A SUIT LA CER CU RASFATUL”.
- Ce este LUMEA dupa Sfantul Isaac Sirul
- Sfintii Isaac si Efrem Sirul (28 ianuarie): ESTE NADEJDE: HRISTOS!
- DREPTATEA ADEVARATA si ZELUL CEL NEBUN. De la Avva Isaac Sirul
- SFANTUL ISAAC SIRUL. “Sa nu treaca o zi fara a citi macar o pagina din avva Isaac!”
- RUGACIUNEA SFANTULUI ISAAC SIRUL
- DE CE NE SUNT DE FOLOS ISPITELE, INCERCARILE SI RAZBOAIELE LAUNTRICE?
- Cum dobandim rabdare si ce folos avem din incercari? ISPITELE INSINGURARII
- MARCEL PETRISOR – marturii despre Parintele Adrian Fageteanu si invataminte esentiale: “Incercarea in viata e pe masura pretentiilor pe care le are omul”
- INCERCARI DUHOVNICESTI. Nici un sfant nu ne poate cruta de necesitatea de a lupta cu pacatul care lucreaza in noi
- CRESTINUL NEAPARAT TREBUIE SA FIE UN NEVOITOR. “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau”
- Arhimandritul Sofronie Saharov: „Traim in vremurile de pe urma. Judecata se poate petrece si acum”. CARE E CONDITIA DEOSEBIRII DUHURILOR?
- CUVIOSUL SOFRONIE DE LA ESSEX: “Naiv este cel ce crede ca va putea urma lui Hristos, fara lacrimi”
- RAZBOIUL NEVAZUT: Sfantul Nicodim Aghioritul ne arata strategiile de amagire ale vrajmasului in functie de diferitele stari si masuri ale omului: “Fii smerit, teme-te de tine si de neputinta ta!”
- Sfantul Nicodim Aghioritul despre pazirea comorii pacii si smereniei. PAGINI DIN “RAZBOIUL NEVAZUT”
- Leacul folosit de a nu ne supara de greselile si neputintele noastre – Sf. Nicodim Aghioritul
- SFANTUL IERARH IGNATIE – CRESTINUL FATA IN FATA CU PATIMILE SALE: “Pe cunoasterea si recunoasterea neputintei noastre se zideste toata zidirea mantuirii”
- CUM SE PASTREAZA SI CUM ESTE ALUNGAT DUHUL SFANT?
- NOI AM REZISTA PRECUM CANANEANCA? Cum reactionam la jigniri, la incercari, la suferinte?
- DIN SCRISORILE LUI GHERON IOSIF: “Daca harul lui Dumnezeu nu lumineaza pe om, cuvintele sale, oricat de multe ar fi, nu sunt de nici un folos nimanui”
- Fericitul IOAN DE LA VALAAM (II): “Nu te inspaimanta, chiar de cazi in fiecare zi! Nu te increde in tine!” – Din viata si scrisorile foarte folositoare ale unui MARTURISITOR AL SMERENIEI
- Virgil Maxim despre BINECUVANTAREA SUFERINTEI si LUPTA NEINCETATA CU ISPITELE
- CUVINTE VII DE LA PARINTELE CALCIU DESPRE SENSUL SUFERINTEI
***
- CUVIOSUL IOAN DE LA VALAAM (I): “Nu trebuie sa tanjim dupa stari inalte… Sarcina noastra este sa facem tot ce ne sta in putinta si sa ne ostenim spre lucrare – restul tine de har”
- PARINTELE CLEOPA despre dreapta masura, sfatuire, smerenie, despre ispitele calugarilor si ale celor ce nazuiesc spre daruri mari: “Cate oleaca, incet…”
- LUPTA CONTINUA SI HARTUITOARE A CRESTINULUI – INTRE HAR SI CADERI. In ce constau, de fapt, desavarsirea sau sfintenia?
- Sfantul Varsanufie de la Optina ne impartaseste din TAINELE ESENTIALE ALE LUPTEI PENTRU MANTUIRE
- SFANTUL MACARIE DE LA OPTINA – SFATURI DUHOVNICESTI PENTRU MIRENI: Sa nu umblam dupa mangaieri si desfatari harice, sa ne socotim slugi netrebnice!
- SFANTUL IOAN SCARARUL: “Unde s-a intamplat o cadere, acolo s-a salasluit mai inainte mandria”
- CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL despre CUM “DAM DREPTURI DIAVOLULUI”, de ce SUNT INGADUITE ISPITELE si cum le putem BIRUI: “Numai cand lasam armele cele duhovnicesti, atunci vrajmasul are putere. Smerenia topeste pe diavolul”
- Parintele Paisie Aghioritul: CUM SA DUCEM “LUPTA CEA BUNA” SI CUM SA SPORIM DUHOVNICESTE?
- Cum sa ne IMPARTASIM si cum sa evitam INSELAREA LA RUGACIUNE? Sa cautam sau nu starile de BUCURIE?
- Sfantul Ignatie Briancianinov despre diverse forme de INSELARE si despre cauza lor esentiala: LIPSA POCAINTEI, A INIMII INFRANTE (partea a doua). AVIZ CELOR CARE CAUTA IN RUGACIUNE TRAIRI INALTE SI “EVOLUTIE SPIRITUALA”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Mai multe persoane greșesc trenul și se urcă într-un alt tren, care îi va duce într-o direcție nedorită, greșită. Unii din indiferență, alții din grabă, alții din greșeală, alții din alte motive, cu toții sunt acum în aceeași situație: să ajungă la altă destinație decât cea propusă. Unii sunt calmi, alții nu. Unii se resemnează, alții caută soluții: Ce e de făcut? Nici unul nu dorea să se fi urcat în acel tren, dar, totuși, a făcut-o. Această pildă a teologului Emil Brunner are o morală pentru noi: Păcatul este direcția greșită a vieții. Pe Golgota însă, Hristos trage semnalul de alarmă al istoriei, oprește trenul groazei: Cine vrea, poate coborî și se poate urca în Arca lui Hristos.
“De aceea cei ce se afla in lume si amestecati in cele lumesti nu-si pot curati cugetarea, pentru multa cunostinta a raului. Si putini se pot intoarce la curatia dintii a cugetarii.”
“Roaga-te sa nu intri, din parasirea lui Dumnezeu, in ispita vadita a diavolului, prin relele amintiri ce-ti vin in cugetul tau, pentru care ai si fost parasit.”
Oare nu cumva am cazut cu totii intr-o mare ispita pentru multa cunostinta a raului si prin relele amintiri, care ne indeparteaza tot mai mult de curatia dintii a cugetarii?