SFANTUL SILUAN ATHONITUL – cantari si cuvinte duhovnicesti: “Fara har, sufletul e asemenea unui dobitoc”. CAND NE ASCULTA DUMNEZEU RUGACIUNILE?

24-09-2011 Sublinieri

***

Gânduri, sfaturi şi observaţii ascetice

Gândurile mele m-au frământat ani îndelungaţi, dar mila Domnului a fost cu mine fără sfârşit. Şi dacă Domnul nu m-ar fi povăţuit ca un Bun Păstor cu harul Său, vrăj­maşii m-ar fi înghiţit.

Scriu despre mila Domnului şi îmi este uşor să scriu, fi­indcă sufletul meu cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt şi ştie cât de mult îl iubeşte El pe om. După mulţimea iu­birii şi blândeţii Lui, El nu-şi aduce aminte de păcatele noastre.

Duhul meu doreşte nesăturat când să se roage, când să scrie sau să vorbească despre Dumnezeu, dar sufletul meu nu vrea să audă nimic din cele ale lumii.

Dacă vorbeşti sau scrii despre Dumnezeu, roagă-te şi cere de la Domnul să te ajute şi să-ţi lumineze înţelegerea, şi Domnul te va ajuta şi povăţui. Dacă este în tine o ne­dumerire, închină-te de trei ori până la pământ şi zi:

„Mi­lostive Doamne, Tu vezi că sufletul meu e în nedumerire şi mi-e frică să nu greşesc. Luminează-mi înţelegerea, Doam­ne”.

Şi Domnul te va lumina negreşit, căci El este foarte aproape de noi. Dar dacă te îndoieşti, nu vei primi ceea ce ceri. Aşa a zis Domnul lui Petru: „Pentru ce te-ai îndoit, puţin credinciosule?” [Mt 14, 31] atunci când acesta începea să se scufunde în valuri. Aşa şi sufletul, când se îndoieste, începe să se scufunde în gândurile cele rele.

„Doamne, dă-ne credinţă neclintită în Tine prin Duhul Sfânt!”.

Când cel căruia nu i s-a dat să înveţe pe alţii învaţă totuşi, el întristează pe marele Dumnezeu.

Sunt oameni, şi chiar oameni mari, care atunci când se iveşte o nedumerire, nu se întorc spre Domnul; or atunci trebuie să spună deschis:

„Doamne, sunt un om păcătos şi nu înţeleg ce trebuie să fac, dar Tu, Milostive, luminează-mi înţelegerea cum şi ce trebuie să fac!”

Domnul Cel Mi­lostiv nu vrea ca sufletul nostru să se cufunde în zăpăceala care vine de la vrăjmaşul şi ne insuflă ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem.

Când ştim multe, să mulţumim Domnului pentru cunoaşterea dată. Dar numai cunoaşterea singură nu e de ajuns; trebuie să fie în suflet şi roadele Duhului [Ga 5, 22] sau măcar un grăunte mic care la vremea lui să crească şi să aducă roadă multă [In 12,24].

Scriu şi îmi este uşor să scriu, pentru că sufletul meu cunoaşte pe Domnul. Dar e mai bine să te rogi fără împrăştiere, pentru că rugăciunea e mai de preţ decât orice. Dar sufletul n-are putere să se roage necontenit cu aceeaşi aprindere, şi de aceea trebuie să i se dea răgaz de odihnă de la osteneala rugăciunii; atunci putem citi, sau cugeta, sau scrie despre Dumnezeu – după cum ne insuflă Domnul.

Bun lucru este a cugeta la legea Domnului ziua şi noap­tea. Prin aceasta sufletul îşi găseşte odihna în Dumnezeu şi Domnul îmbrăţişează tot sufletul, şi atunci pentru el nu mai e nimic altceva afară de Dumnezeu.

Când sufletul este în Dumnezeu, el uită cu totul lumea şi atunci sufletul vede pe Dumnezeu. Alteori însă, Domnul mişcă prin harul Său sufletul să se roage pentru toată lumea, şi uneori chiar şi pentru un singur om. Când şi cum vrea Domnul.

Dar ca să vedem tainele lui Dumnezeu, trebuie să ce­rem necontenit de la Domnul să ne dea duh smerit, şi atunci le vom cunoaşte prin Duhul Sfânt.

Cunoaşte că atunci când o nenorocire loveşte un norod şi sufletul tău plânge pentru el înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu se va milostivi de el. Pentru aceasta, Duhul Sfânt se atinge de suflet şi îi dă rugăciune pentru oameni, ca ei să fie miluiţi. Aşa iubeşte Domnul Cel Milostiv zidi­rea Sa.

Poate va spune cineva: „Cum să mă rog pentru lumea întreagă, când nu mă pot ruga nici pentru mine însumi? Dar aşa vorbeşte cine n-a înţeles că Domnul ascultă rugăciunile noastre şi ia aminte la ele.

Roagă-te simplu, ca un copil, şi Domnul va asculta ru­găciunea ta, pentru că Domnul nostru este un Părinte atât de milostiv că noi nu putem să înţelegem sau să ne închi­puim aceasta, şi numai Duhul Sfânt ne descoperă marea Lui iubire.

Celui ce iubeşte pe cei întristaţi, Domnul îi dă o rugă­ciune fierbinte pentru oameni. El se roagă cu lacrimi pen­tru norodul pe care-l iubeşte şi pentru care se întristează, şi această întristare a lui este plăcută lui Dumnezeu.

Domnul îşi alege rugători pentru întreaga lume. Nevoi­torului [ascetului] Parfeni din Kiev [secolul XIX], care do­rea să ştie ce este „schima cea mare” a monahilor, Maica Domnului i-a spus: „Schimnicul e un rugător pentru în­treaga lume”.

Domnul vrea să-i mântuiască pe toţi oamenii şi în bu­nătatea Lui cheamă la El lumea întreagă. Domnul nu ia voinţa de la suflet, ci prin harul Său El o îndreptează spre bine şi o atrage spre iubirea Lui. Când Dumnezeu vrea să miluiască pe cineva, atunci insuflă altora dorinţa de a se ruga pentru acesta şi-i ajută în rugăciunea aceasta. De aceea, trebuie ştiut că atunci când se iveşte dorinţa de a te ruga pentru cineva, e semn că Domnul însuşi vrea să mi­luiască acest suflet şi ascultă cu milostivire rugăciunile tale. Nu trebuie însă confundată această dorinţă de a te ruga insuflată de Domnul cu dorinţa iscată de legătura pă­timaşă faţă de cel sau cea pentru care te rogi.

Când rugăciunea izvorăşte numai din întristare faţă de cineva aflat în viaţă sau care a murit, ea este liberă de ori­ce legătură pătimaşă. In această rugăciune sufletul se în­tristează pentru acesta şi se roagă din inimă, iar aceasta e un semn al milei lui Dumnezeu.

Sufletul meu a făcut experienţa şi a văzut o mare milă faţă de mine şi faţă de cei pentru care m-am rugat. Şi am înţeles aşa că atunci când Domnul ne dă întristare pentru cineva şi ne insuflă dorinţa de a ne ruga pentru el, aceasta înseamnă că Domnul vrea să miluiască acel om. De aceea, dacă te întristezi pentru cineva, trebuie să te rogi pentru el, fiindcă atunci Domnul vrea să-l miluiască pentru tine. Tu roagă-te şi Domnul te va asculta şi vei preamări pe Dumnezeu.

 

Orice mamă când află de copiii ei că sunt în nenorociri suferă greu sau chiar şi moare. Ceva asemănător am în­cercat şi eu. Un copac doborât şi cu toate crengile tăiate a început să se rostogolească cu repeziciune pe coastă spre un om. Il vedeam dar, din pricina marii spaime care m-a cuprins, n-am putut să strig: „Repede, fereşte-te!” Inima mi s-a strâns într-un hohot de plâns şi copacul s-a oprit. Omul era un străin pentru mine; nu-l cunoşteam, dar, da­că ar fi fost rudenie cu mine, nu cred că aş mai fi rămas în viaţă.

 

Rugăciunea celor mândri nu e plăcută Domnului, dar atunci când se întristează sufletul unui om smerit, Dom­nul îl ascultă negreşit.

Un bătrân ieroschimonah, ce trăia la Muntele Athos, a văzut cum urcau la cer rugăciunile monahilor – şi nu mă mir de aceasta. Acelaşi „bătrân” [„stareţ”], în copilărie, vă­zând supărarea tatălui său din pricina unei mari secete care ameninţa să nimicească întreaga recoltă de grâne, s-a dus pe un câmp cu cânepă din grădină şi a început să se roage:

„Doamne, Tu eşti bun, Tu ne-ai făcut, ne hrăneşti şi îmbraci. Tu vezi, Doamne, cum se întristează tatăl meu pentru că nu plouă. Fă să cadă ploaie pe pământ.”

Şi îndată s-au strâns nori şi a căzut ploaie, şi pământul s-a umplut de apă.

Un alt „bătrân” [„stareţ”] ce trăia pe malul mării, lângă un liman [stim de la ucenicul sau, Cuviosul Sofronie, ca e vorba de Sfantul Siluan insusi, n.n.], mi-a povestit următoarele:

„Era o noapte întu­necată. Limanul era plin de bărci de pescari. S-a pornit în­să o furtună, a cărei tărie creştea cu repeziciune. Bărcile au început să se lovească unele de altele. Oamenii încer­cau să le lege de mal, dar lucrul era cu neputinţă pe întu­neric şi pe furtună. Toţi se tulburau. Pescarii strigau cu voce tare şi era groaznic să auzi strigătele înspăimântate ale oamenilor. Am simţit o adâncă durere pentru norod şi m-am rugat cu lacrimi: „Doamne, potoleşte furtuna, liniş­teşte valurile, ai milă de oamenii Tăi chinuiţi şi scapă-i!

Şi îndată furtuna a încetat, marea s-a liniştit şi oamenii, liniştindu-se, au mulţumit lui Dumnezeu.

Odinioară, credeam că Domnul face minuni numai la rugăciunile sfinţilor, dar acum am cunoscut că Domnul fa­ce minuni şi pentru cel păcătos, de îndată ce sufletul lui se smereşte, fiindcă atunci când omul învaţă smerenia, Dom­nul ascultă rugăciunile lui.

 

Mulţi zic din lipsă de experienţă: Cutare sfânt a făcut o minune, dar eu am cunoscut că Duhul Sfânt Care viază în om săvârşeşte minunile. Domnul vrea ca toţi să se mântuiască şi să fie veşnic împreună cu El, şi de aceea ascultă rugăciunile omului păcătos pentru folosul altora sau al ce­lui ce se roagă.

 

Cu lacrimi îl rog pe Domnul pentru cei ce îmi cer să mă rog pentru ei: „Doamne, dă-le Duhul Tău Cel Sfânt, ca ei să Te cunoască prin Duhul Sfânt!”.

Domnul ne iubeşte fără sfârşit pe noi, păcătoşii, şi dă omului pe Duhul Sfânt, şi prin Duhul Sfânt sufletul cu­noaşte pe Domnul şi îşi găseşte fericirea în El, îi mulţu­meşte şi-L iubeşte, şi în marea lui bucurie îi este milă de întreaga lume şi doreşte cu tărie ca toţi oamenii să cu­noască pe Dumnezeu, pentru că Domnul însuşi doreşte aceasta pentru toţi. însă, într-adevăr, aceasta este cu pu­tinţă numai prin har, chiar şi într-o mică măsură. Dar, fără har, sufletul e asemenea unui dobitoc.

Cât îmi e de milă de oamenii care nu cunosc pe Dum­nezeu. Dar noi, creştinii ortodocşi, suntem norocoşi pen­tru că îl cunoaştem pe Dumnezeu. Ne-a învăţat Duhul Sfânt. El ne învaţă să-i iubim şi pe vrăjmaşi.

Până când nu cunoaşte mai mult, omul e mulţumit cu puţinul pe care-l are. Seamănă cu un cocoş de la ţară, care trăieşte într-o mică ogradă, vede câţiva oameni şi câteva dobitoace, cunoaşte câteva zeci de găini şi e mulţumit cu viaţa lui, pentru că nu ştie mai mult.

Dar vulturul ce zboară sus în nori, care îmbrăţişează cu privirea-i ageră depărtările, care respiră de departe mi­resmele pământului, care se desfată de frumuseţea lumii şi cunoaşte multe ţări, mări şi râuri, care vede o mulţime de animale şi de păsări, acest vultur n-ar fi mulţumit dacă ar fi pus într-o mică ogradă laolaltă cu cocoşul.

Tot aşa şi omul, câtă vreme nu cunoaşte mai mult, se mulţumeşte cu puţinul pe care-l are. Astfel, adeseori ţăra­nul sărac e mulţumit să aibă ceva hrană şi haine de îm­brăcat şi pentru aceasta mulţumeşte lui Dumnezeu. Dar omul învăţat şi cu ştiinţă multă nu se va mulţumi cu o ase­menea viaţă şi va căuta spaţii vaste pentru mintea lui.

Tot aşa e şi în viaţa duhovnicească. Cine n-a cunoscut harul Duhului Sfânt, acela se aseamănă cocoşului care nu cunoaşte zborul vulturului în înălţimile cerului, nu înţe­lege dulcea străpungere a inimii şi iubirea dumnezeiască. Cunoaşte pe Dumnezeu din natură şi din Scriptură; se mulţumeşte cu pravila şi aceasta îl mulţumeşte, ca şi coco­şul care e mulţumit cu soarta sa şi nu se întristează că nu este vultur.

Dar cine a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, acela se roagă ziua şi noaptea, pentru că harul Sfântului Duh îl atrage să iubească pe Domnul şi dulceaţa iubirii lui Dumnezeu îl ajută să poarte uşor toate întristările pământului, şi sufletul lui tânjeşte neîncetat după Domnul, şi caută tot­deauna harul Duhului Sfânt.

Cine vrea să se roage neîncetat, acela trebuie să fie în toate înfrânat şi ascultător „bătrânului”[„stareţului”] pe care-l slujeşte. Trebuie să-i mărturisească şi gândurile, pen­tru că, prin duhovnicul şi „bătrânul” lui, Domnul îl îndreptează prin harul Său, şi atunci nu va avea gânduri rele potriva lui. Pentru ascultarea lui sfântă un asemenea om va fi învăţat de har gânduri bune şi va înainta în smerenia lui Hristos. Dar dacă gândeşte: „N-am nevoie să mă sfă­tuiesc cu cineva” şi lasă ascultarea, va ajunge arţăgos şi nu numai că nu va înainta, dar va pierde şi rugăciunea.

Ca să ţii rugăciunea, trebuie să iubeşti pe oamenii care te ocărăsc şi să te rogi pentru ei, până ce sufletul tău se va fi împăcat cu ei, şi atunci Domnul îţi va da rugăciune neîn­cetată, pentru că El dă rugăciunea celui ce se roagă pentru vrăjmaşi.

Invăţătorul în rugăciune e însuşi Domnul, dar cel ce se roagă trebuie să smerească sufletul său. In sufletul celui ce se roagă cum se cuvine e pacea lui Dumnezeu. Inima ru­gătorului trebuie să fie plină de milă pentru toată făptura. Rugătorul iubeşte pe toţi şi are milă de toţi, pentru că ha­rul Duhului Sfânt l-a învăţat iubirea.


Rugăciunea e un dar al Duhului Sfânt. Demonii se stră­duiesc din toate puterile lor să depărteze pe om de la aduce-rea-aminte de Dumnezeu şi de la rugăciune. Dar sufletul care iubeşte pe Domnul tânjeşte după El şi se roagă Lui aşa:

 

„Sufletul meu tânjeşte după Tine şi cu lacrimi Te caut”.

In inima care se roagă rugăciunea ţâşneşte fără nici o constrângere; harul însuşi săvârşeşte rugăciunea din ini­mă. Tu însă, smereşte-te cât poţi de mult; ţine mintea ta în inimă şi în iad. Cu cât mai mult te vei smeri, cu atât mai multe daruri vei dobândi de la Dumnezeu.

Slavă milostivirii Domnului, că El ne dă nouă, păcăto­şilor, să fim în Dumnezeu. Ca să rămâi în Dumnezeu, mulţumeşte-te cu ce ai, chiar dacă n-ai avea nimic. Fii mulţumit şi mulţumeşte lui Dum­nezeu pentru că n-ai nimic. Să-ţi fie de ajuns faptul de a sluji lui Dumnezeu şi El te va aşeza împreună cu sfinţii.

Cine vrea să iubească pe Domnul, acela trebuie să iu­bească pe vrăjmaşi şi să fie lipsit de răutate; atunci Dom­nul îţi dă bucuria de a-L slăvi neîncetat, ziua şi noaptea, şi mintea ta va uita lumea şi, dacă întorcându-te în tine în­suţi îţi vei aduce aminte din nou de ea, te vei ruga din inimă pentru lume.

Aşa vieţuiau sfinţii, fiindcă Duhul Sfânt învaţă sufletul să se roage pentru oameni.

Duhul Sfânt ne învaţă să iubim pe Dumnezeu, iar iu­birea păzeşte poruncile. Domnul a zis: „Cel ce Mă iubeşte păzeşte poruncile Mele” [In 14, 15-23]. Dacă Adam ar fi iubit pe Domnul aşa cum L-a iubit Maica Domnului, ar fi păzit porunca Lui. Şi vedem din experienţă că mintea celui ce iubeşte pe Dumnezeu e îndreptată de harul lui Dumne­zeu şi vede subţire toate vicleniile vrăjmaşului. Când însă Domnul mângâie sufletul, atunci el nu-i mai vede pe vrăj­maşi, ci vede numai pe Domnul.

Cine ascultă de legea lui Dumnezeu va înţelege cât de bune sunt toate poruncile Domnului. Orice poruncă ai lua, ea îţi aduce bucurie şi veselie. Ia, de pildă, prima poruncă: Să iubeşti pe Dumnezeu. Dacă gândeşti că Dumnezeu ne iubeşte, pentru acest gând ţi se va da pacea. Ia a doua po­runcă: Să iubeşti pe aproapele tău. Dacă gândeşti că Dom­nul îi iubeşte pe oamenii Săi şi că în ei viază Duhul Sfânt, sufletul tău se va desfăta de legea lui Dumnezeu şi vei cugeta la ea ziua şi noaptea [Ps 1, 2] şi ţi se va da darul deo­sebirii binelui şi răului.

Când Domnul vrea să mângâie un suflet întristat, îi dă bucurie, lacrimi, străpungerea inimii şi pacea sufletului şi a trupului; şi uneori Se arată pe Sine însuşi sufletului.

Apostolii au văzut pe Domnul în slavă când S-a schim­bat la faţă pe Tabor; dar mai apoi, în timpul pătimirii Lui, au fugit ca nişte laşi. Aşa de neputincios este omul. Intr-adevăr, suntem pământ, şi încă pământ păcătos. De aceea a şi zis Domnul: „Fără de Mine nu puteţi face nimic” [In 15, 5]. Aşa şi este. Când harul este în noi, suntem într-adevăr smeriţi, suntem înţelegători, ascultători, blânzi şi plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor; dar când pierdem ha­rul, ne uscam ca o mlădiţă ruptă dintr-o viţă.

Cine nu iubeşte pe fratele pentru care însuşi Domnul a murit în mari chinuri, acela s-a tăiat din Viţa care este Domnul [In 15,1]; dar pe cel ce luptă cu păcatul Domnul îl va ajuta.

Uneori omul e atât de neputincios că n-are putere nici să alunge o muscă şi nu poate alunga din suflet gândurile cele rele, dar chiar şi în această neputinţă mila lui Dumne­zeu îl păzeşte pe om: gândurile rele pier şi singur Dumne­zeu este în suflet, în minte şi peste tot.

Prin el însuşi omul e firav ca o floare a câmpului: toţi o iubesc şi toţi o calcă în picioare.

Aşa e şi omul: uneori e în slavă, alteori în necinste. Dar cine iubeşte pe Dumnezeu, acela îi mulţumeşte pentru ori­ce întristare şi rămâne liniştit atât în cinstire, cât şi în înjosire.

Socotesc că trebuie să mâncăm atât încât, după ce am mâncat, să mai vrem să ne rugăm; încât duhul să fie în­totdeauna aprins şi să năzuiască nesăturat spre Dumnezeu ziua şi noaptea. Trebuie apoi să trăim simplu ca pruncii; atunci harul lui Dumnezeu va fi totdeauna în suflet: pen­tru iubirea lui, Domnul i-l dă fără a-i cere nimic în schimb şi, cu acest har, sufletul trăieşte ca şi cum ar fi în altă lu­me, iar iubirea lui Dumnezeu îl atrage atât încât nu mai vrea să se uite la această lume, deşi o iubeşte.

Cum să cunosc dacă Domnul mă iubeşte sau nu?

Iată câteva semne. Dacă te lupţi cu tărie cu păcatul, Domnul te iubeşte. Dacă iubeşti pe vrăjmaşi, eşti şi mai mult iubit de Dumnezeu. Iar dacă-ţi pui sufletul pentru oameni, eşti mult iubit Domnului, Care şi-a pus El însuşi sufletul pentru noi.

Odinioară nu ştiam ce înseamnă să ai sufletul bolnav, dar acum văd aceasta limpede şi în mine, şi în alţii. Când sufletul se smereşte şi se predă voii lui Dumnezeu, atunci el se face iarăşi sănătos şi este într-o mare odihnă în Dum­nezeu, şi din pricina acestei bucurii se roagă ca toţi să cu­noască pe Domnul prin Duhul Sfânt Care dă mărturie lim­pede sufletului de mântuirea lui.

„Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor să vadă de este cel ce înţelege sau cel ce-L caută pe Dumnezeu” [Ps 13, 2].

[…]

Pentru cele scrise de mine, vouă, celor ce mă veţi citi, vă cer iertare pentru toate greşelile mele şi vă cer să vă ru­gaţi pentru mine.

Dar am scris acestea atras de iubirea lui Dumnezeu de care nu mă ştiu sătura. Şed la masă şi tot sufletul meu e ocupat de Dumnezeu şi nici un gând viclean nu se apropie de mine şi nu-mi împiedică mintea să scriu despre Dom­nul pe Care-L iubesc. Când scriu un cuvânt, nu ştiu care va fi următorul, ci acesta se naşte în mine şi eu îl scriu. Dar când sfârşesc de scris, gândurile vin din nou şi tulbu­ră mintea mea cea slabă şi neputincioasă, iar atunci plâng Domnului Cel Milostiv şi Domnul mă miluieşte pe mine, zidirea Sa cea căzută.

(in: Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu)

***

***

Legaturi:

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Mandria, trufia, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfantul Siluan Athonitul, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la “SFANTUL SILUAN ATHONITUL – cantari si cuvinte duhovnicesti: “Fara har, sufletul e asemenea unui dobitoc”. CAND NE ASCULTA DUMNEZEU RUGACIUNILE?

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. “Fratele meu este viata mea”,spunea Staretul si se ruga asa:
    “O,Doamne,cum sa-Ti multumesc pentru aceasta noua si nemarturisita milostivire?Tu descoperi tainele Tale unui nestiutor si pacatos.Lumea piere in lanturile desnadejdii,iar mie,ultimul si celui mai rau din toti,imi descoperi viata vesnica.Doamne,eu nu pot de unul singur,da lumii intregi sa Te cunoasca pe Tine.”
    Am scris (copiat) mai mult despre Acest mare Sfant,ca semn de recunostinta,admiratie,pretuire si evlavie pt.ajutorul simtitor pe care l-am primit de la Dansul in umilitele mele cereri.
    Sfinte Siluan,te rog,roaga-te neancetat Dumnezeului si Sfintei Sale Maici pentru milostivire,asa cum te-ai rugat aici,aproape de noi,lasandu-ne ca pilda/mostenire
    modelul tau de rugaciune si smerenie, pentru care, iti multumim!

  2. Ce vrea sa spuna Părintele Stratonik prin: ” va veni o vreme când monahii se vor mântui în haine lumeşti.”

  3. Adica vor fi scosi din manastiri si obligati sa traiasca in lume, in haine civile, etc. Ceea ce deja s-a intamplat, partial, in perioada comunista. Dar se mai poate intampla spre sfarsit, in ultima prigoana, mai de amploare, impotriva ortodoxiei si monahismului.

  4. La noi,cei cu picioarele infipte bine in lumesc , am observat o practica: vorbim foarte mult despre toate evenimentele din viata noastra: nasterea copiilor,cresterea , mersul la scoala, la liceu, despre casatorie etc, ne pregatim cu sarg pt toate acestea, DAR cand vine vorba despre subiectul MOARTE (cel mai sigur eveniment al vietii noastre) il facem tabu, nu vorbim nimic despre moarte, la moartea cuiva drag ne intristam pana la disperare, iar cat priveste pregatirea pt moarte, nici nu concepem asa ceva.
    Cum putem noi sa : “să ne aducem aminte neîncetat de moarte”, precum spune Sf. Siluan?
    Cum putem noi sa combatem acea stare de disperate generalizata, de nenorocire la moartea cuiva drag?Cum putem dobandi nadejdea intru Inviere cu totii?

    Multumesc, frati admini, multe dintre ultimele articole postate mi-au fost de mare ajutor parca adresate special mie!

  5. “Un vultur zbura în înãltimi, se desfãta de frumusetea lumii si gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depãrtãri întinse: peste vãi si munti, mãri si râuri, câmpii si pãduri; vãd multime de fiare si pãsãri; vãd orase si sate si cum trãiesc oamenii. Dar cocosul de la tarã nu cunoaste nimic în afara ogrãzii în care trãieste si nu vede decât câtiva oa­meni si câteva dobitoace. Voi zbura la el si-i voi povesti despre viata lumii“. Si vulturul a venit sã se aseze pe acoperisul gospodãriei si a vãzut cât de tantos si de vesel se plimba cocosul în mijlocul gãinilor lui si s-a gândit: „înseamnã cã e multu­mit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc“.

    Si vulturul a început sã-i vorbeascã cocosului despre frumusetea si bogãtia lumii. La început cocosul l-a ascul­tat cu atentie, dar nu întelegea nimic. Vãzând cã nu în­telege nimic, vulturul s-a mâhnit si i-a fost greu sã mai vorbeascã cu cocosul. La rândul lui, cocosul, neîntelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea si-i era greu sã-l asculte. Si fiecare a rãmas multumit de soarta lui….Omul duhov­nicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocosului…. Sufletul celui duhovnicesc se desfãteazã de pace, dar su­fletul celui neduhovnicesc stã gol si împrãstiat….lumea s-a alipit de pamant si oamenii nu stiu ca nimic de pe pamant nu poate inlocui dulceata Duhului Sfant. Cocosul de la tara traieste intr-o mica ograda si este multumit cu soarta lui. Dar vulturul care zboara in inaltimi si care vede de sus departarile azurii, cunoaste multe tari, a vazut paduri si campii, rauri si munti, mari si orase; daca insa ii tai aripile si-l pui sa traiasca impreuna cu cocosul in ograda de la tara, cat de mult ii vor lipsi cerul albastru si stancile pustii! Asa si sufletul, cand este parasit de harul pe care l-a cunoscut, e nemangaiat si nu-si gaseste odihna in nimic“.
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/09/23/sf-siluan-athonitul-vulturul-si-cocosul/
    …asemenea lui prikokie…

  6. “Sufletul păcătos care nu cunoaşte pe Domnul se teme de moarte, gândind că Domnul nu-i va ierta păcatele sale. Dar aceasta e pentru că sufletul nu cunoaşte pe Domnul şi cât de mult ne iubeşte. Dacă oamenii ar şti aceasta, nici un singur om n-ar mai deznădăjdui, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar se şi bucură de întoarcerea păcăto­sului. Chiar şi atunci când moartea îţi bate la uşă, crede cu tărie că, de îndată ce vei cere iertare, o vei şi dobândi.

    Domnul nu e ca noi. El este blând şi milostiv şi bun, şi atunci când sufletul îl cunoaşte, el se minunează fără sfâr­şit şi zice: „Ah, ce Dumnezeu avem!“

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/09/24/domnul-nu-e-ca-noi-ah-ce-dumnezeu-avem/

  7. Daca dupa toate nenorocirile care se intampla, azi mai ales, am vorbi si despre moarte, cand tocmai pe ea dorim sa o ocolim, acolo nu dorim sa fim… atunci am putea pica intr-o intristare vecina cu moartea. 🙂

    Moartea cuiva drag intotdeauna dispera, caci e o despartire, chiar si temporara, dar cu greu suportabila. Trebuie sa ne gandim fiecare la momentul moartii (sa il avem in minte, sa ne temem de el), macar din cand in cand, pentru ca asta ne ajuta sa ne ferim de pacate, sa ducem lupta cu patimile. Insa trecem de disperare, de intristare, avand nadejdea in Dumnezeu si in mila fagaduintei Sale, sa nu uitam asadar:

    “Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” (Ioan 3:16)

    “Eu sunt painea cea vie, care s-a pogorat din cer. Cine mananca din painea aceasta viu va fi in veci.” (Ioan 6:51)

    “Inca putin timp si lumea nu Ma va mai vedea; voi insa Ma veti vedea, pentru ca Eu sunt viu si voi veti fi vii.” (Ioan 16:19)

  8. “Domnul iubeste pe om si harul Sau va fi in Biserica pana in vremea Infricosatei Judecati, tot asa cum a fost si in vremile trecute.

    (…) FARA DUHUL SFANT OMUL NU ESTE DECAT GRESALNICA TARANA.”
    (Scrierile Staretului Siluan)

  9. Pingback: SFANTUL GRIGORIE PALAMA. Invatatura despre conditiile vindecarii sufletului de patimi, in sinteza Mitropolitului Hierotheos Vlachos
  10. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN, BLANDUL MARTURISITOR - DE 4 ANI IN VESNICIE. Cuvinte de folos (I): "Rugati-va mai mult! Cine vorbeste mult, pagubeste mult"
  11. Pingback: STARETUL MELCHISEDEC DE LA LUPSA – CONFERINTA DE LA BUCURESTI (audio si text): Se poate obisnui omul cu Duhul Sfant? Chemarea la adanc si agonia lumii -
  12. Pingback: CINE SI CUM POATE BIRUI OMUL CEL VECHI? “Cel care se crede drept pentru ca nu e desfranat, n-a omorat, n-a furat, nici n-a inselat, acesta se rataceste grozav” -
  13. Pingback: “Curajul sfant la inceput de drum” – Conferinta de la Iasi (2011) a Ierom. Melchisedec Ungureanu: DE CE OAMENII NU SE MAI ROAGA? CARE SUNT ETAPELE VIETII DUHOVNICESTI? DESPRE EXPERIENTA HARULUI (video) -
  14. Pingback: Parintele Teofan de la Putna despre SECETA NOASTRA SUFLETEASCA si PARINTELE SOFIAN CEL MULT RODITOR -
  15. Pingback: DUMINICA VAMESULUI SI FARISEULUI. “Incepe Triodul, incepe sa adie a post”. Predici puternice si zdrobitoare de inima ale SFANTULUI TEOFAN ZAVORATUL -
  16. Pingback: PENTRU CE TRAIM? CUM MOARE SUFLETUL, CUM SE PIERDE DUHUL SFANT? “Acolo unde se afla Duhul Sfant, acolo se iveste si lupta cea grea” -
  17. Pingback: SA NU UITAM: “Mult ni s-a dat, mult ni se cere…” SUFLETUL CARE NU ESTE NASCUT DIN DUHUL SFANT DE PE PAMANT ESTE MORT PENTRU VESNICIE! -
  18. Pingback: POGORAREA DUHULUI SFANT. “Vino si Te salasluieste in noi!” CRUCEA SI CINCIZECIMEA. “Dum­nezeu vrea sa fim inspirati, dar nu exaltati” -
  19. Pingback: CUM SE PASTREAZA SI CUM ESTE ALUNGAT DUHUL SFANT? -
  20. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul: CUM INCEPE IN NOI VIATA CRESTINA AUTENTICA? “Un crestin fara ravna este un rau crestin – molesit, slabit, fara viata, nici cald, nici rece – si o asemenea viata nu este viata” -
  21. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul: CUM SE DOBANDESTE HARUL TREZIRII DIN SOMNUL PACATULUI? (I) Boala de obste: AMANAREA -
  22. Pingback: POGORAREA DUHULUI SFANT (CINCIZECIMEA). Predici si cantari audio si video -
  23. Pingback: POGORAREA DUHULUI SFANT. “Vino si Te salasluieste in noi!” CRUCEA SI CINCIZECIMEA. “Dumnezeu vrea sa fim inspirati, dar nu exaltati” -
  24. Pingback: Amagitoarele “impliniri” desarte ale vietii si puterea esentiala a harului: “NUMAI CU HARUL DUHULUI SFANT PUTEM REZISTA ATRACTIEI LUMII. Nu este cu putinta sa fii mucenic daca nu esti intarit de Sfantul Duh“ -
  25. Pingback: Cum si de ce PIERDEM foarte usor HARUL dupa ce mergem la biserica si chiar dupa impartasire? DUHUL LUMESC AL DESERTACIUNII si FANTANILE SPARTE CARE NU POT TINE APA DUHULUI SFANT (I) -
  26. Pingback: RODUL RABDARII SI AL NADEJDII. De ce Dumnezeu pare uneori neinduplecat si intarzie sa ne implineasca rugaciunile? -
  27. Pingback: FEMEIA GARBOVA ASTAZI: Un popor garbovit de ploconiri, linguseli, LIPSA DE VERTICALITATE; o omenire tip “Prikoke”, COCOSATA DE PACATE si MANIPULATA sa se simta “LIBERA” cand este mai ROBITA si sa fie fericita SCORMONIND IN GUNOAIEL
  28. Pingback: Predica la Cincizecime a Sf. Iustin Popovici: NASTEREA BISERICII LUI HRISTOS. Ce trebuie sa facem cu sufletele noastre?/ PREDICA VIDEO la Rusalii | Cuvântul Ortodox
  29. Pingback: PARINTELE ZAHARIA ZAHAROU – conferinta de la Bucuresti (II), raspunsuri la intrebari (audio + text): BINECUVANTAREA DURERII INIMII si SCOALA LITURGHIEI: “Fără o inimă îndurerată, nu putem să ne îndeplinim slujirea ca duhovnici, nici nu
  30. Pingback: BUNATATEA – conditia uceniciei si prieteniei cu Hristos | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate