Suflete… schimbate la fata (1): Alexandru Tudor. MARTURISIREA DE CREDINTA SI MINUNILE DIN VIATA UNUI ARBITRU ROMAN DE FOTBAL

„Vezi ca o singura cinste ai! Si daca ai pierdut-o nu mai poti s-o cumperi inapoi”

Interviu cu arbitrul Alexandru Tudor

“De paine si circ e nevoie pentru a conduce vulgul. Fotbalul este circul…“

Dar si...

” Stiu oameni in fotbal cu adevarat adanci sau macar apropiati de Dumnezeu, dar care nu fac publica aceasta chestiune. Sunt multi. Dar cei de calitate sunt cei discreti. Care fac bi­nele si il tin pentru ei. Sa il stie doar Dumnezeu”.

“Arbitru de Diviza A din 1997 si pe lista FIFA din 2001, Alexandru Tudor e vestit in lumea fotbalului. E vestit mai ales pentru rigoare si pentru numarul de cartonase acordate. In spatele acestei duritati afisate se gaseste un om corect si serios, dar mai ales foarte exigent cu sine. Si aceasta exigenta izvoraste dintr-o constiinta crestina curata si foarte treaza, dintr-o credinta bine asezata si mai ales dintr-o fierbinte dragoste de Hristos. Cand vorbeste despre Dumnezeu, Alexandru Tudor se lumineaza la chip si tresalta de bucurie. Este zgarcit la cuvinte si foarte retinut la relatia cu presa, asa ca a trebuit sa abuzez de relatia de prietenie pentru a obtine acest interviu. Totusi nu a fost tocmai lucrul cel mai usor de facut…
– Inca inainte de a ne cunoaste, mi-a atras atentia persoana ta au­zind declaratia cuiva care a spus mai demult catre presa: “Sunt foarte feri­cit ca o sa arbitreze Tudor, pentru ca este un om al lui Dumnezeu si atunci nu imi fac probleme”.

– Prefer sa nu fiu aproape de chestiunile mediatice. As prefera sa stau in apropiere de cele duhovnicesti.

– Totusi, ca persoana publica, nu poti sa te feresti total de media…

– Da, insa incerc sa stau departe cat pot. Si mai ales de declaratii publice care s-ar putea sa nu poata fi in­totdeauna perfect adevarate.

– Atunci, trecand la chestiuni du­hovnicesti, imi amintesc cuvantul unui parinte care spunea: “Eu nu inteleg fotbalul… Atata energie… atata efort ca sa ajungi la minge si, cand ajungi la ea, ii dai cu piciorul”.

– Da, nici eu nu inteleg ce caut in fotbal la momentul asta. Dar nu am blagoslovenie sa ies.

– De la duhovnic?

– Da.

– Si e bine in fotbal?

– E bine pentru ca, din punctul meu de vedere, iti ofera un drum catre Dumnezeu. Prin greutatile pe care le ai te ajuta sa mergi pe o anumita carare.

– Adica poate fotbalul sa duca la Dumnezeu?

– Orice poate sa duca la Dumnezeu. Cu atat mai mult fotbalul, care e dificil.

– A intrebat cineva odata un ierarh de-al nostru daca Dumnezeu iubeste fotbalul. Si acela i-a raspuns: “Cred ca lui Dumnezeu nu-i pasa de fotbal”…

– Eu cred ca Dumnezeu ii iubeste pe toti. Indiferent daca sunt in fotbal sau nu. Ii iubeste si pe cei care sunt acolo.

– Ai spus ca fotbalul poate sa duca la Dumnezeu pentru ca e dificil, deci cere o oarecare jertfa. Ce e cel mai greu in fotbal, si in special in sarcina unui arbitru?

– Pentru mine cel mai greu a fost sa rezist. Sa rezist in sistem in modul meu. Mie ai mei mi-au spus asa, foarte dur: “Vezi ca o singura cin­ste ai! Si daca ai pierdut-o nu mai poti sa o cumperi inapoi!”. Si asta mi-a ramas imprimat in caracter.

– Fotbalul, ca multe alte sporturi, dezvolta si patimi foarte aprinse. Cum se impaca asta cu viata duhov­niceasca?

– Viata duhovniceasca… V-am spus ca deocamdata nu am blagoslovenie sa ies din fotbal. M-a intrebat un parinte cati ani mai am in meserie si mi-a zis: “Daca nu poti sa te rogi acolo, roaga-te dupa…”

– Poti sa te rogi in timp ce arbi­trezi?

– Foarte greu…

– Adica stau la gat impreuna cru­cea si fluierul?

– Stau, dar rugaciunea e foarte grea in timpul jocului. Trebuie sa te rogi inainte sau dupa.

– Banuiesc ca sunt totusi si altii care se roaga in timpul jocului, poa­te chiar in mod serios. Nu ma refer la cei care se roaga din tribuna, ci la cei care chiar joaca. Pot sa fie cu gandul la Dumnezeu in timp ce sunt in fuga dupa minge?

– M-a intrebat un jucator acum, de curand: “Domnu’ Tudor, puteti sa va rugati tot meciul rugaciunea inimii?”. Cand l-am auzit, am zis: “Frate, dar du-te la duhovnic si ia blagoslovenie intai!”. Eu nici nu ma gandisem la treaba asta. Dar el… Vezi? Un jucator care a fost foarte ajutat de Dumnezeu, in sen­sul ca a dat goluri decisive pentru echipa lui.

– O intrebare clasica: “Cand si cum L-ai descoperit pe Dumnezeu?”.

– Eu am fost crescut in cartier de nomenclaturisti. Biserica noi n-aveam, Am crescut in Primaverii.

– Dar ai fost botezat?

– Mi s-s spus de catre na­sii mei ca sunt botezat de parintele Galeriu. Dar in mod secret pentru ca ai mei erau nomenclaturisti. M-am bucurat foarte tare cand am auzit.

– Parintii erau nornenclaturisti, dar inteleg ci totusi nu erau departe de Dumnezeu, daca au facut gestul asta.

– Bunicul meu e nascut langa Manastirea Sucevita. El s-a sacrificat sa ne creas­ca. Bunica mea mi-a daruit o icoana a Maicii Domnului de la Sihastria cand a putut sa mi-o dea si cand a stiut ca nu o sa fie o proba impotri­va ei. Asa incat sunt sigur ca erau apropiati de Dumnezeu. Macar cu sufletul, chiar daca nu puteau sa se manifeste public la momentul acela.

– Stiu ca ai ajuns si in Athos, si la Ie­rusalim…

– Da, lo­curi minu­nate. Locuri care iti schimba sufletul. Un cuvant pot sa spun: am urcat un om pe Sinai si am coborat altul. Iar Athos-ul… Pregustarea raiului.

– Ce a fost cei mai frumos in Sfantul Munte?

– Pot sa spun ca nu am stiut cine este Maica Domnu­lui inainte sa merg in Sfantul Munte. Cand mi-a spus conducatorul grupului ca “o sa randu­iasca Maica Domnului” unde sa mergem, cand sa plecam. Eu sunt obisnuit cu chestii foarte exacte. Mie imi spui
in ce zi plec, unde stau, ce fac, la ce ora… El imi spunea: “Plecam in 3 sau in 4 ore”. Cum “in 3 sau in 4”? Nu imi spui exact la ce ora, unde mergem sa stam prima data? Si el zicea: “Randuieste Maica Domnului…”. Nu intelegeam nimic. Eram manios de-a binelea. Abia cand m-am intors, am inteles. De Sfanta Anisia, fusesem la Salonic, la moastele ei, de Sfantul Ioan Botezatorul fusesem la Prodromu. Si multe altele.

– Si la Ierusalim?

– Ierusalimul pentru mine a fost un vis, o bucurie, o plutire. Nu pot sa spun altceva. Doar doresc tuturor sa ajunga si sa simta. In cuvinte este greu de spus, dar ma rog pentru
toata lumea sa ajunga si sa se bucure.

– Ai mai merge, inteleg…

– Uneori  pot sa spun chiar ca sunt acolo,   in  acele locuri. Pentru ca gandul meu e acolo. Si sufletul.

– Sunt, poate, anumite lucruri minunate viata ta pe ai putea sa ni le impartasesti? Experiente personale ne-ar ajuta, ne-ar folosi duhovniceste.

– Am intalnit multi parinti cu viata sfanta, am avut bucuria sa stau de vorba odata cu parintele Iulian de la Prodromu. Si mi-a spus: “Vezi ca acolo, la tine, la fotbal, este ochi si urechi!”. Am avut senzatia ca acel cuvant vine de sus, trece prin gura parintelui si ajunge la mine la 90 de gra­de. Asta cu putin timp inain­te sa ii aresteze pe sefii si pe unii din colegii mei.

– Lumea fotbalului e o lume des­tul de agitata…

– De paine si circ e nevoie pentru a conduce vulgul. Noi suntem circul…

– Ma gandesc la toata presiunea aceea din tribune. La faptul ca sunt mii de ochi pe arbitru. Cum se trans­mite asta duhovniceste si ca stare?

– Mie mi s-a dat un sfat foarte simplu de catre un parinte care fusese si fotba­list: “Domnu’ Tudor, cel mai mare judecator e Dumne­zeu!“. Mi-a fost suficient. Pe mine m-a luminat. Lasa-te in mana lui Dumnezeu si le randuie El pe toate.

– Despre oamenii de din fotbal noi citim in presa, auzim comentarii in mass-media, deci ii vedem prin ochii altora. Unii sunt foarte apropiati de Dumnezeu. Poate ne-ai putea schita cateva portrete. Fie ca dam nume, fie ca nu dam…

– Oamenii de calitate sunt discreti. Imi amintesc de exemplu ca dintr-un grup de 9 insi, erau 6 arbitri sau fosti arbitri care fusesera in pelerinaj in Sfantul Munte. Si s-au dus doar pentru folos duhovnicesc. Stiu oameni in fotbal cu adevarat adanci sau macar apropiati de Dumnezeu, dar care nu fac publica aceasta chestiune. Sunt multi. Dar cei de calitate sunt cei discreti. Care fac bi­nele si il tin pentru ei. Sa il stie doar Dumnezeu.

– Revin si te intreb: ce alte minuni ai mai trait?

– Imi amintesc ca am avut un meci foarte important pentru mine la inceputul carierei. Secretarul comisiei mi-a spus: “Du-te acum la Policlinica pentru Sportivi si da-te indisponibil, pentru ca vor sa te scoata din arbitraj cu meciul asta“. Era vorba de un baraj intre Foresta, care batuse pe Dinamo cu 5 la 4 dupa ce condusese Di­namo cu 4 la 0, si FC Baia Mare. Returul. La Sucea­va. Eram atat de tensionat si bulversat incat mi-a spus arbitrul de rezerva ca n-am vorbit cu el de la Bucuresti pana la Suceava. Si cu ni­meni altcineva. In Suceava am iesit pe strada. La vre­mea aceea nu intelegeam eu prea multe din ale Bisericii, dar la un moment dat a tre­cut un camion pe langa mine si am vazut niste calugari care dadeau cu apa din ca­mionul respectiv. Nu am inteles mare lucru, dar stiu ca m-am trezit cu niste stropi pe fata si, a doua zi, in loc sa fiu macelarit si distrus, totul s-a asezat pe un fagas extrordinar de linistit. Am luat 9,5. 9,5 nu exista ca nota la noi. Asta este o nota pe care nu ai cum sa o meriti. La noi se dau notele intre 7 si 8,5. Mai tarziu am aflat ca fusese ziua Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava si ca in camionul respectiv erau asezate sfinte­le moaste scoase in pelerinaj prin oras.

Si mai sunt o serie intreaga de minuni cu Sfantul Mina. Siruri intregi. Lucruri simple, dar tare frumoase. Prima minune a fost cu un polonic. Trebuia sa vina un prieten la noi si sotia mi-a zis: “Nu gasesc polonicul nica­ieri. Cum o sa isi puna omul ciorba in farfurie?”. Si i-am raspuns: „Hai sa facem o ru­gaciune la Sfantul Mina!“. Am mers la icoana Sfantului Mina, am facut doua inchina­ciuni si i-am spus atat: “Sfinte Mina, te rugam, rezolva ches­tiunea aceasta!”. Am avut convingerea ca ne va ajuta. Dupa aceea, am mai facut o inchinaciune si am cautat din nou in locul in care trebuia sa fie polonicul. Era acolo, doar cazuse din sertar. L-am luat si, in clipa in care i-am mul­tumit Sfantului Mina, sotia a strigat: “Am gasit si asta!”. Mai gasise un lucru pe care il pierdusem demult.

– Pana si pentru faptul ca i-ai mul­tumit ai primit rasplata.

– Asa este. In clipa in care ii multumesc Sfantului Mina, primesc un alt cadou de la el. Odata trecem cu masina pe langa Biserica Sf. Mina. Ingerul imi dadea in gand: “Opreste! Du-te si te inchina la moastele Sfantului Mina!”. Celalalt imi zicea: “Nu. E politistul aici in in­tersectie. Nu ai unde sa parchezi. E trafic…”. Am trecut de intersectie, dar gandul cel bun a biruit: “Aici opreste! Parcheaza! Treci pe diagona­la! Du-te si multumeste!“. Si m-am dus. Asa o bucurie am avut cand m-am inchinat! Iar cand am iesit din biserica, am bagat mana in buzuna­rul de la pantaloni, unde, de obicei, nu tin absolut nimic, si am gasit fluierul cu care arbitram si pe care il pierdu­sem. Eram cu treningul unui coleg. Ce cauta fluierul meu acolo n-am putut sa inteleg. De fapt, am inteles: era randuiala Sfantului Mina sa imi faca o noua bucurie.

– Ai pomenit mai devreme de so­tie. Ne spui ceva despre familia ta? Despre copil…

– Da, si copilul meu este un dar de la Dumnezeu. Eram casatorit cu sotia de mult timp si ea nu ramanea insarcinata. Am mers si am facut niste analize si, spre surprinderea noastra, doc­torita ne-a spus: “Dumnea­voastra din punct de vedere medical sunteti prea sanatosi ca sa nu aveti copii. Dar mai duceti-va si pe la biserica!”. Nu intelegeam prea multe, dar, cand a trebuit sa cunu­nam pe cineva, ni s-a spus ca nu putem cununa atata timp cat noi nu eram cununati. Si asa ne-am cununat. Si dupa ce ne-am cununat, a venit baiatul meu. Si pentru mine a fost evident un dar de la Dumnezeu. Si este.

– Dumnezeu mi-a calau­zit pasii si tot timpul imi da foarte multe lucruri bune, iar daca ingaduie incercari, acestea sunt tot spre binele meu.

– In concluzie, care ar fi conditia ca de pe terenul de fotbal cineva si se mantuiasca?

– Mila lui Dumnezeu. Prin ea ne mantuim”.

Interviu de Silviu-Andrei Vladareanu, aparut in revista “Lumea credintei“, nr. 8 (97)/august 2011

• Vezi si: Spovedania lui Tudor