TAMADUIREA FEMEII GARBOVE – Predici si talcuiri de mare actualitate. FATARNICIA SI RAUTATEA DEGHIZATE IN RAVNA “INTRANSIGENTA” PT. ADEVAR

2-12-2011 Sublinieri

Cand esti de fata, te priveste cu zambet placut, lingusitor, iti spune vorbe dulci, iti lauda calitati pe care poate nici nu le ai. Iar cand ai plecat de langa dansul, fatarnicul, care este si un iscusit barfitor, se intoarce catre ceilalti, scoate din visteria inimii sale cele rele, si incepe sa te picteze in cele mai posomorate culori”.

Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El (Luca 13, 10-17).


Parintele Sofian despre fatarnicie

“Frati crestini,

Aproape toata viata pamanteasca, dar mai ales in perioada celor trei ani si jumatate cat a predicat in lume cuvantul Evangheliei Sale, Mantuitorul Hristos a avut doua feluri de ascultatori: o mare multime, sincera, care ii sorbea cuvintele cu uimire, cu bucurie, cu multa dragoste, si o alta ceata, cu mult mai mica, facuta din carturari si farisei care Il pandeau pretutindeni si ii puneau fel de fel de intrebari, intinzandu-I felurite curse, ca sa-L poata prinde in cuvant. In ura lor asupra blandului Mantuitor, L-ar fi ucis cu mult mai devreme, daca nu s-ar fi temut de poporul care-L urma si-L iubea. La rautatea si vicleniile lor, Iisus le raspundea adeseori cu bunatate si cu o logica mai mult decat fireasca, iar uneori ii mustra cu mare asprime, reducandu-i pe toti la tacere – dar aceasta tacere acoperita cu rusine era incarcata cu o ura si mai apriga impotriva Lui. O astfel de situatie ne este infatisata si in pericopa Evangheliei care ni s-a citit astazi.

Frati crestini, iata cat de mult s-a bucurat biata femeie, ca dupa 18 ani de suferinta, fiind ea incovoiata ca un belciug spre pamant, acum, fara sa se astepte, este chemata din mijlocul multimii de catre Iisus si vindecata deplin prin cuvintele:Femeie, esti dezlegata de neputinta ta”. Cat de mult s-a bucurat poporul de aceasta vindecare rapida si deplina, savarsita sub ochii lui!

Dar, in acelasi timp, cata rautate clocotea in inima sefului sinagogii care,

maniindu-se ca Iisus a vindecat-o sambata, s-a intors catre multime si a zis: «Sase zile sunt in care se cuvine a lucra. Venind deci in aceste zile, vindecati-va, dar nu in ziua sambetei»”.

Din cuvintele lui ne putem da seama ca nu ravna pentru Lege si pentru pazirea sambetei il umplea de manie pe acest sef al sinagogii, ci invidia si ura pe care le avea fata de Iisus care prin cuvintele si faptele Sale uimitoare atragea asupra Sa pretuirea si admiratia multimilor. Iisus care stia si vedea toata rautatea din inima mai-marelui sinagogii, il mustra cu un cuvant foarte greu zicandu-i: ,,fatarnice! Si il lamureste de ce este fatarnic, spunandu-i ca

daca voi, in zi de sambata, dezlegati boul sau asinul de la iesle si-l duceti sa-l adapati, si nu socotiti ca prin aceasta incalcati sambata, cu atat mai mult se cuvenea sa fie dezlegata aceasta femeie care de 18 ani fusese legata de satan si care este si ea o fiica a lui Avraam, adica o femeie credincioasa, din neamul vostru”.

Deci daca in mod firesc faceti bine unui animal in zi de sambata, si nu socotiti o incalcare a Legii, cu atat mai mult se cuvine sa faceti bine unei fiinte omenesti in grea suferinta, cum era acea biata femeie. Iisus, insa, stia ca aparenta ravna pentru respectarea sambetei era numai un pretext. Indirect, mai-marele sinagogii isi manifesta, intr-o forma acoperita, ura pe care o avea impotriva Celui ce savarsise minunea. Fatarnicia lui consta in faptul ca una spunea si alta gandea: in vorba arata ravna si in inima purta ura.

Frati crestini, aceasta confruntare intre adevar si minciuna, intre sinceritate si fatarnicie s-a intamplat acum aproape doua mii de ani, undeva, intr-o zi de sambata, intr-o sinagoga din Nazaret sau din Capernaum – precum si in multe ocazii din vremea aceea. Dar fatarnicia care este o patima si deci o boala a sufletului omenesc, este mai veche decat Noul Testament. Ea a fost si este prezenta in toata istoria neamului omenesc. In cele ce urmeaza, vreau sa va spun cateva cuvinte despte fatarnicie si despre roadele ei, daunatoare asupra sufletului omenesc si asupra familiei crestinesti.

Fatarnicia sau ipocrizia, frati crestini, este o lupta piezisa impotriva adevarului si a sinceritatii. Patima sau pacatul fatarniciei, practicat din nefericire si de catre foarte multi dintre noi, este numita si „iscusinta fireasca”. Dar aceasta iscusinta are ca radacina viclesugul, iar ca roade minciuna, inselaciunea, siretenia, necinstea, tinerea de minte a raului, clevetirea plina de ura, ascunsa si tainuita, care suge si seaca sangele iubirii de aproapele, cum spune sfantul Ioan Scararul. Cel care inspira si intretine aceasta stare de rautate launtrica, este insusi duhul cel rau si viclean, despre care Mantuitorul ne-a spus ca

diavolul, de la inceput a fost ucigas de oameni, si dusman al adevarului. Cand graieste minciuna, graieste din ale sale, caci este mincinos si tatal minciunii.

Dumnezeu, in iubirea Sa de oameni, voieste ca purtarile oamenilor sa fie cinstite, mintea lor curata, sufletul lor sfant. De aceea ne porunceste, zicand: Cuvantul vostru sa fie da ce este da, si nu ceea ce este nusi adauga:Ceea ce este mai mult decat aceasta, de la cel viclean este”. Iar daca una zici si alta faci, atunci cazi in pacatul fatarniciei, devenind mincinos, viclean, inselator si vatamator.

Invatatorul cel dintai al fatarniciei, asa cum ne spune sfanta Scriptura, este diavolul. Ei s-a prefacut cel dintai, luand chipul sarpelui, precum se preface fatarnicul in chip de binevoitor si de prieten, iar apoi mintind si amagind. Cand esti de fata, te priveste cu zambet placut, lingusitor, iti spune vorbe dulci, iti lauda calitati pe care poate nici nu le ai. Iar cand ai plecat de langa dansul, fatarnicul, care este si un iscusit barfitor, se intoarce catre ceilalti, scoate din visteria inimii sale cele rele, si incepe sa te picteze in cele mai posomorate culori. Peste acest portret al batjocurii mai adauga si cateva injuraturi si te da, cu placere, duhului celui necurat. Astfel de clevetiri si de barfeli au loc foarte adesea, peste tot unde se aduna oamenii, barbati si femei, ca prin munca lor cinstita sa-si castige painea cea de toate zilele. Astfel de preocupari, paralele cu munca, nu ne sunt de folos si nu ne ajuta la nimic bun, in schimb ne incarcam de pacate straine, ne amaram propria noastra viata si se stinge in noi avantul pentru cele bune, seaca izvorul dragostei si al respectului pentru aproapele nostru care este orice fiinta omeneasca. Mantuitorul ne spune undeva caunde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor”.

Fatarnicia stinge, asadar, dragostea dintre oameni si aprinde neincrederea si ura. Astfel, prietenii se indoiesc de prietenia aratata de prietenii lor; fratele nu se mai increde in fratele sau; tatal are banuieli asupra fiului sau, iar fiul asupra tatalui sau. Barbatul se teme de cinstea pe care i-o fagaduieste femeia, iar femeia se indoieste de curatia barbatului sau si unde stapaneste banuiala, teama si neincrederea, de acolo fuge dragostea si apropierea sufleteasca dintre oameni si dispare buna intelegere din familii si dintre prieteni.

Dar pe langa aceste forme ale fatarniciei care seamana neincrederea intre oameni, mai sunt si alte forme ale fatarniciei. Asa este o fatarnicie a faptei bune si anume, cand faci o milostenie catre un necajit, dar n-o faci din toata inima si pe cat se poate de discret, ci o faci mai ales ca sa fii vazut de altii si laudat de ei. Cand te rogi, cand postesti, de asemenea se poate amesteca si fatarnicia; daca aceste fapte bune, crestinesti, le faci numai de ochii lumii, ele isi pierd valoarea lor duhovniceasca. Mantuitorul a mustrat cu multa amaraciune acest pacat al fatarniciei, mai ales in acele cumplite „vaiuri” adresate carturarilor si fariseilor din vremea sa si dintotdeauna, zicandu-le

Vai voua, carturari si farisei fatarnici, ca voi curatiti partea cea din afara a paharului si a blidului, iar inlauntru sunt pline de rapire si de lacomie”.

Si le insira, pe rand, toate abaterile lor de la faptele cele cu adevarat bune, cinste, mila, dreptate si credinta curata.

„Fariseu orb”, continua Domnul, „curata mai intai partea cea dinlauntru a paharului si a blidului, ca sa fie curata si cea din afara.

Dar dintre toti fatarnicii lumii, Iuda Iscarioteanul a atins cea mai inalta culme. Pentru ca in mintea lui cugeta si pregatea vanzarea Domnului cu cei treizeci de arginti, iar cu vorbele se arata prietenos. Inima lui dorea argintul, iar limba lui graia despre iubirea de saraci. Dupa infatisare se arata prieten al lui Hristos, pentru ca nu s-a sfiit sa-L sarute, iar dupa fapte era un tradator. Dupa chipul cel din afara, era ucenic al lui Iisus Hristos, iar dupa cel dinlauntru, era iubitor de arginti, tradator si fur, plin de tot viclesugul, de toata fatarnicia si de toata rautatea. Din nefericire, multi dintre semenii nostri urmeaza, in diferite chipuri, pilda lui Iuda, urata si de Dumnezeu, si de oamenii cei cu inimi curate, de oameni dornici de pace si de buna convietuire in lumea aceasta.

Frati crestini, am amintit de fatarnicie ca de o boala grava a sufletelor noastre, cu gandul si cu dorinta de a ne pazi cu totii de otrava ei. Ca incheiere la cele spuse pana acum, adaug sfatul sfantului apostol Petru, din prima lui scrisoare soborniceasca, in care ne indeamna zicand asa:

Lepadand, deci, fratilor, toata rautatea si tot viclesugul si fatarniciile si pizmele si toate clevetirile, ca niste prunci de curand nascuti, sa dorim laptele cel duhovnicesc si neprefacut, ca prin el sa crestem: spre mantuire (…). Dati tuturor cinste, iubiti fratia, temeti-va de Dumnezeu” si slujiti-I cu dragoste, prin toata fapta cea buna. Si „daca chemati Tata pe cel ce judeca cu nepartinire, dupa lucrul fiecaruia, petreceti in buna cuviinta toate zilele vremelniciei voastre.

Amin”.

(in: Parintele SOFIAN, Editura Bizantina, 2007, Bucuresti)

***

Parintele Constantin Coman:

DE CE PENTRU NOI INSINE GASIM MEREU JUSTIFICARI SI INDULGENTE, IAR PENTRU CEILALTI NU?

Intransigenta contemporanilor Mantuitorului Hristos – ca si a oamenilor din toate timpurile – se arata in aspecte ale legii pe care ei le implinesc, nu numai pentru a arata cu degetul pe cei care incalca legea, ci, mai ales, pentru a se scoate in evidenta pe ei ca implinitori ai legii. Dramatic este ca acest proces de promovare a sinelui, a imaginii proprii, nu este constientizat uneori, nici de cei ce-l pun in act.

Este un mod de viata foarte egocentric. Omul – si atunci ca si acum – este exigent cu celalalt si foarte indulgent cu sine. Cand se intampla ca celalalt sa cada, nu-i cauta nici un fel de circumstante atenuante. Cand cade el, insa, va gasi rapid o mie si una de explicatii, si pentru constiinta lui si pentru perceptia celorlalti. De aceea, indreptatirea de sine este stiinta cea mai avansata si cea mai raspandita intre oameni. Ea este divulgata de Evanghelie ca fiind sora geamana a ipocriziei.

Omul gaseste pentru sine in orice situatie o justificare, dar cand este vorba de celalalt nu o gaseste. Si nu o gaseste pentru ca nu o cauta. Este o foarte mare ipocrizie, nascuta si crescuta pe egoism. Ipocrizia creste cand esti foarte concentrat pe tine insuti. Cand totul in viata ta se invarte in functie de tine, atunci toate sunt stramb intelese. Pentru ca existenta noastra – asa ne-a facut pe noi Dumnezeu – nu este facuta sa se invarta in jurul nostru, ci sa se realizeze in relatie cu celalalt. Daca mai marele sinagogii s-ar fi gandit la femeia garbova si s-ar fi bucurat pentru vindecarea ei, ar fi gandit el o justificare pentru faptul ca aceasta s-a intamplat in zi de sambata. Dar nu-i pasa de femeia bolnava. Pe de alta parte era potrivnicia la adresa Mantuitorului Hristos, Caruia Ii cautau motive cu orice prilej. Apoi, culmea egoismului este sa nu te bucure indreptarea cuiva, vindecarea cuiva, pentru ca dispare o marturie a faptului ca tu esti sanatos, esti bine”.

(din: Pr. Constantin Coman, “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2010)

Legaturi:


Categorii

Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invidia, rautatea, Parintele Constantin Coman, Parintele Sofian Boghiu, Talcuiri ale textelor scripturistice, Vindecarea femeii garbove

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

35 Commentarii la “TAMADUIREA FEMEII GARBOVE – Predici si talcuiri de mare actualitate. FATARNICIA SI RAUTATEA DEGHIZATE IN RAVNA “INTRANSIGENTA” PT. ADEVAR

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Predici audio la INVIEREA FIICEI LUI IAIR si SFANTUL NECTARIE TAMADUITORUL. Invidia prigonitoare – “umbra privirii lui Cain peste lume” | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: BARBATIE si MILA versus DISPRET si INJOSIRE. Cum ne recapatam DEMNITATEA de FII AI LUI DUMNEZEU? Cum se poate ODIHNI in noi PRUNCUL HRISTOS? “In acest post se vede, poate, cel mai mult, mila lui Dumnezeu” (si AUDIO) | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: SUTASUL si SIMTAMANTUL PROFUND AL NEINSEMNATATII PROPRII: “Nu ne mântuim numai pentru că suntem creştini ortodocşi şi susţinem aceasta în mod intelectual. Luaţi aminte, voi credincioşii, care CREDEȚI CĂ SUNTEȚI DEJA MÂNTUIȚI… Ca
  4. Pingback: “CU CE MĂSURĂ MĂSORI CU ACEEA ȚI SE VA MĂSURA!” – Extras din Omilia Pr. Ciprian Negreanu la Tamaduirea femeii garbove. FATARNICIA CARE NE POATE OSANDI PENTRU VESNICIE (audio+text) | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: “Devii ceea ce iubeşti”. Predici audio la vindecarea femeii garbove. GARBOVIREA SI FATARNICIA LUMII CARE IL REFUZA PE HRISTOS, DORIND INCRANCENAT LANTURILE SATANEI vs. FERICIREA CEREASCA ASCUNSA IN SUFERINTA ASUMATA | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate