IPS HIEROTHEOS VLACHOS – cuvant esential despre UCENICI si FANI in Biserica

Romfea.gr: Ierotheos de Nafpaktos : “Ucenici si fani“ (traducere)

Cand Hristos si-a inceput public lucrarea Sa, i-a chemat pe primii ucenici si a format grupul apostolic deoarece, mai intai, trebuiau sa invete din experienta viata cea noua pe care El a adus-o in lume si, apoi, sa o propovaduiasca oamenilor, la toate neamurile. S-au chemat ucenici pentru ca asa au fost numiti de Hristos si de Evanghelisti.

Insusi Hristos a spus: “Nici un ucenic nu este mai presus decat invatatorul sau” (Matei 10,24). Este plina Evanghelia de formule de genul: “ucenicii Lui s-au apropiat de El” (Matei 5,1) “si ucenicii Lui au mers dupa El” (Matei 8,23), “atunci a zis ucenicilor Sai” (Matei 9,37),”apoi si-a intins mana catre ucenicii Sai si a zis: Iata mama Mea si fratii Mei!” (Matei 13,49) s.a.m.d.

Dupa Cincizecime si dupa formarea Bisericii primare prin taina Botezului, a Hirotoniei si a Sfintei Euharistii, toti membrii Bisericii s-au numit ucenici ai lui Hristos. In cartea Faptele Apostolilor se pot intalni mult expresii de genul: “inmultirea ucenicilor” (Fapte 7,1),”sufland amenintare si ucidere impotriva ucenicilor Domnului” (Fapte 7,2), “in Antiohia ucenicii intaia oara s-au numit crestini“ (Fapte 11,26), “si ucenicii se umpleau de bucurie si de Duh Sfant”(Fapte 13,52), “înconjurându-l ucenicii” (Fapte 14,22) samd. Cuvantul ucenic provine de la verbul “a ucenici“ si desemneaza pe cineva care isi alege un invatator, se pune pe sine sub ascultarea acestuia pentru a primi cunoasterea pe care o are acesta si pentru a i se transmite experienta si cunostintele acestuia.

Ucenicia se afla in stransa legatura cu dragostea catre persoana invatatorului si fata de invatatura pe care acesta o propovaduieste, fiind o alegere care se face in deplina libertate si prin educatie sistematica pentru patrunderea adevarurilor. In Sfanta Evanghelie se face referire la ce inseamna ucenicia. La un moment dat, in predica Sa, Hristos spune:

“De aceea, orice cărturar cu învăţătură despre împărăţia cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa noi şi vechi” (Matei 13, 52).

Carturarul cu invatatura despre Imparatia lui Dumnezeu inseamna carturarul “cu cunoastere de Hristos”. Hristos este stapanul (gospodarul) “bogatiilor” si acestuia Ii apartin “comorile intelepciunii“(Fericitul Teofilact). Prin urmare, cel ce uceniceste lui Hristos se face partas imparatiei, adica sfintei intelepciuni, slavei lui Dumnezeu.

Despre Iosif din Arimateea, care a cerut de la Pilat Trupul lui Hristos dupa moartea Sa pe Cruce, s-a scris: “si acesta era ucenic al lui Iisus” (Matei 27,57) Asta inseamna ca ascultase cuvantul Sau, vazuse minunile Sale si era cunoscator al invataturii lui Hristos. Si Hristos, dupa inaltarea Sa, spune ucenicilor Sai:

“Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, invăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă“ (Matei 28,19-20).

Ucenicia in Imparatia lui Dumnezeu devine [efectiva] prin Sfintele Taine (Botezul si celelalte taine) si prin indeplinirea poruncilor lui Hristos, cea care aduce adevarata cunoastere si impartasire cu Hristos.

Principala caracteristica a Apostolilor era aceea de a fi “ucenici ai lui Hristos”, astfel traindu-si intreaga viata. Cel mai important titlu al crestinilor este acela de a fi numiti ucenici ai lui Hristos. Si deoarece Hristos nu se gaseste in afara Bisericii, ucenicia se face in interiorul acesteia, prin tezaurul teologiei si al traditiei pe care o detine Biserica. Nimeni nu poate sa fie ucenic al lui Hristos si sa nu fie si ucenic al Bisericii, cu toata comoara ei cea binecuvantata si cu viata ei sfanta.

Intr-o directie opusa se misca un fan. Asa se numeste acela care sustine cu inflacarare persoane, idei, sisteme, echipe de fotbal, partide politice etc. De obicei, fanii isi aleg ideologia intr-un mod arbitrar deoarece trebuie sa apartina cuiva, astfel incat sa isi acopere intr-un fel nesiguranta (temerile) si sa actioneze mereu sub autoritatea unei organizatii, fara sa-si asume o gandire critica si libertatea de alegere. Fanii se lasa influentati de majoritate si se dedau la actiuni distrugatoare.

Caracteristica fanilor este aceea ca se gasesc sub influenta unui “mesia” plin de pasiune, care de obicei este “un autocrat” independent, nu au vointa proprie, se misca sub imperiul mentalitatii “de masa”, actioneaza intr-o atmosfera de misticism (“stie, are dreptate conducatorul nostru”), se justifica prin sloganuri, fara sa aiba justificari rationale, se gasesc sub influenta indrumatorilor lor, poarta in bratele lor steagul care le exprima ideologia, actioneaza violent si distrugator, exprimand mereu pareri in contradictoriu cu mediul in care se traiesc.

Daca cineva ii intreaba de ce actioneaza in acest fel, nu au o explicatie rationala, ci repeta argumentele conducatorilor lor, folosind, desigur, un limbaj plin de sloganuri, incoerent si agresiv. De obicei fanii au un univers spiritual bolnav, o gandire afectata, un limbaj sacadat si imaturitate emotionala. Intrebarea daca liderii bolnavi imbolnavesc oamenii sau oamenii bolnavi aleg leaderi bolnavi are un dublu sens si un raspuns dublu. In anumite cazuri se intampla primul lucru, adica conducatorul bolnav isi imbolnaveste proprii fani, si in cele mai multe cazuri oamenii bolnavi sunt condusi de lideri bolnavi.

Cert este ca atat conducatorii cat si fanii sfarsesc sub menghina dependentei reciproce precum si a comportamentelor nocive. In mod special este important modul prin care actioneaza fanii pentru a-si impune propria ideologie si mentinerea acesteia. De obicei, folosesc minciuna, scoaterea din context a evenimentelor, respingerea parerilor contrare fara o gandire critica, ipocrizia si indiferenta, actiunile contradictorii, ei facand un lucru si apoi caracterizandu-l ca provocare, violenta actiunilor si, in final, lipsa de respect fata de regulile care mentin coeziunea unei societati in toate straturile ei.

Fanii epocii moderne au in mana un telefon mobil [si un calculator conectat la internet, nota noastra] pentru a lua legatura rapid cu liderul lor si pentru a actiona ca niste “soldatei” la comenzile acestuia.

Locul unde se regaseste cel mai mult fanatismul este religia. Si asta deoarece religia, atunci cand se exprima ca o ideologie, se bazeaza pe principii si are consecinte psihopatologice, precum mesianismul, [falsul] misticism, auto-impunerea prin mijloace violente. Psihoterapeutii cunosc din propria lor experienta ca cele mai grave cazuri de schizofrenie se ascund sub convingeri religioase sau para-religioase.

Au fost identificate de catre istorici ai religiilor astfel de fenomene si astfel de “crize religioase”. Sunt cunoscute in istorie asa zisele “razboaie sfinte” care au fost duse pentru instaurarea unei ideologii prin mijloace violente si criminale. Istoricul religiilor R. Otto scrie ca, atunci cand trairea religioasa nu este insotita de curatie (puritate) si ratiune, se exprima prin “elemente irationale si demonice”.

Psihopatiile au legatura cu demonismul. Aceasta violenta a sentimentului religios o regasim mai ales la secte, care reprezinta “organizatii religioase alternative” ce se delimiteaza de religiile principale pentru a conserva, chipurile, valorile traditionale ale credintei influentata de lumesc.

Prin urmare exista o mare diferenta intre ucenici si fani, dupa cum vedem din interiorul Bisericii. Din pacate, si in Biserica exista atat ucenici ai lui Hristos, cat si fani. Sa identificam cateva diferente intre acestia.

Ucenicul recunoaste Biserica drept loc al uceniciei si al cunoasterii intr-un autentic spirit al ascultarii, in timp ce fanul ca pe un loc al conflictelor si al disputelor sub influenta patimilor sufletesti. Ucenicul asculta de Hristos, asa cum Il cunoaste din Biserica, in timp ce fanul incearca sa-si impuna propriile pareri in fata invataturii lui Hristos si in viata Bisericii.

Ucenicul traieste in iubire si libertate, in timp ce fanul da dovada de ura si actioneaza sub influenta patimilor sufletesti irationale. Ucenicul se impartaseste cu energia curatitoare, luminatoare si sfintitoare a lui Dumnezeu, in timp ce fanul nu actioneaza in sensul cultivarii si vindecarii sufletului si duhului sau.

Ucenicul se nevoieste pe parcursul intregii sale vieti pentru a patrunde taina Imparatiei lui Dumnezeu, cu smerenie si pocainta, in timp ce fanul actioneaza ca o victima lipsita de vointa a conducatorilor sai bolnavi, a invatatorilor mincinosi, intr-un climat de indreptatire de sine, si se deda la actiuni violente, in calitate de critic al societatii si judecator in locul lui Dumnezeu.

Ucenicul accepta traditia Bisericii, asa cum a fost exprimata de Profeti, Apostoli si Sfintii Parinti, si se lasa transfigurat de aceasta, in timp ce fanul isi face propria secta in cadrul Bisericii, acuzand asa zisa decadere a vietii bisericesti.

In sfarsit, ucenicul este un membru smerit al Bisericii si ramane in sanul ei pentru a se mantui, in timp ce fanul actioneaza ca salvator al Bisericii. Dar adevaratul si singurul Mantuitor al Bisericii este Hristos si Biserica nu are nevoie de alti salvatori.

Biserica este un spital duhovnicesc care vindeca omul, dar, in anumite cazuri, bolnavii care actioneaza pe baza principiilor fanatismului, se razvratesc impotriva doctorilor, proiectandu-se pe ei insisi ca doctori salvatori ai Bisericii. Astfel de actiuni sunt de multe ori benefice deoarece descopera toata putreziciunea care se ascunde sub evenimentele frumoase, conferinte, constructiile mincinoase, actele de caritate sociala, cultul emotional, renovarea cladirilor etc.

Toata viata noastra trebuie sa ucenicim in viata bisericii si in traditia ortodoxa pentru a nu ne regasi in “turmele ratacite”, in mania distrugatoare a unei secte, chiar daca aceasta se numeste crestina. Fanii sunt cei care submineaza viata bisericeasca, murdaresc trupul binecuvantat al Bisericii, si asa cum este de asteptat, mor din cauza unui soc electric duhovnicesc, desprinzandu-se mai devreme sau mai tarziu de Trupul Bisericii.

Un preot cu multa experienta mi-a spus: “Daca un parinte nu respecta altarul, atunci altarul insusi nu-l va mai rabda si intr-o zi il va indeparta”.

Spatiul bisericesc este sfant si binecuvantat, sensibil si plin de Duhul Sfant si, de aceea, nu suporta fanatizarea, aspiratiile umane bolnave si atitudinile luciferice.

Biserica este locul unde trebuie sa “invatam” toata viata ca ucenici ai lui Hristos si nu poate avea o relatie organica cu fanii disperati si orbiti de furie.

Hristos vrea sa aiba ucenici si nu fani.

Traducere pentru razbointrucuvant.ro de E.P.

– preluarea este permisa numai cu acordul nostru –

Legaturi: